Istorie Locala

Luni, 07 Octombrie 2013 15:08

Parcul dendrologic Arinis

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

parcul dendrologic

 

Parcul dendrologic Arinis

       Acolo unde legenda se amestecă cu istoria, trecutul cu prezentul, apele Humorului cu cele ale Moldovei, acolo, la poalele Obcinii Voroneţului, în partea de miază-zi a oraşului Gura Humorului, se deschide sub ochii tăi privitorule, frumosul peisaj al Arinişului. I se spune parc. Dar e mai mult decât atât… E parte din sufletul humorenilor şi desfătare a călătorilor… E ţinutul unde cândva… Dragoş, venit din Ţara Maramureşului, îşi croia drum spre viitoarea cetate a Moldovei, e locul de rugăciune şi priveghere a Sfântului Daniil Sihastru şi loc de popas pentru oştenii cătrăniţi în lupte.

Situat pe malul stâng al Moldovei, de la confluenţa ei cu râul Humor în amonte, până în dreptul locurilor de la Piatra Pinului, Parcul Dendrologic se întinde pe o luncă, numită, din vremuri vechi, "pe Saiba". Furtunile puternice, mai ales dezlănţuite dinspre vest, au doborât cea mai mare parte a sălciilor, iar viiturile râului cu puterea apelor dezlănţuite au smuls stratul subţire de pământ fertil ce acoperea prundişurile şi nisipurile aluviale, făcând de nefolosit o însemnată parte din paşunea Saibei. Cele aproximativ 25 de hectare ale luncii erau folosite ca loc de paşune. Astăzi, parcul adăpostește peste 500 de specii vegetale de plante, arbuşti şi arbori, varietăţi sau forme lemnoase de pe toate continentele şi care alături de arbori care au ajuns la maturitate, cum sunt bradul alb, bradul argintiu, plopul tremurător, creează un peisaj relaxant. Şi cum te întorci de la Voroneţ, înainte de a trece apa Moldovei, se deschide în dreapta ta un drum ce duce la pârtia de schi „Şoimul”. Pârtia modernă cu telescaun ce urcă la 1462 metri pe o culme ce oferă o panoramă amplă a ţinutului Humorului. De acolo poţi coborî pe schiuri sau cu snowboard-ul. De zăpadă te poţi bucura multe luni pe an, căci tunurile de zăpadă aştern covor gros de omăt. Şi dacă iarna ziua e scurtă, nocturna pârtiei îţi va da un peisaj boreal de neuitat. Mai apoi, poţi trece la pas puntea suspendată ce dă în Parcul Ariniş, şi dacă tot e iarnă, îţi poţi lua patinele pentru a te bucura de farmecul gheţii pe patinuarul natural aflat in vecinătatea punctului de informare turistică. Dacă ai lăsat patinele ( poţi lăsa şi rolele) du-te la piscină. Fiindcă e incă frig, te vei simţi excelent în piscina acoperită, în suprafaţă totală de 571 mp. Şi nu uita că e loc pentru toată familia, deoarece 44mp sunt rezervaţi copiilor. Piscina e modernă: apa e încălzită, filtrată, aerul continuu ventilat. Dacă e vară te mai poţi bucura de două piscine în aer liber, una destinată adulţilor (483 mp) şi una destinată copiilor (393 mp).

Primăvara, vara şi toamna, natura te îmbie la sport. Şi cum mintea şi sufletul pot fi sănătoase doar într-un corp sănătos, trei terenuri de tenis te aşteaptă să vii. Dacă iubeşti sportul în echipă, ai la dispoziţie un teren de handbal, unul de volei şi unul de baschet. Aleile înguste şi liniştite ale parcului te îmbie spre trekking, nordik walking sau ciclism. Şi dacă vânătoarea face parte dintre pasiunile tale, aici, în Ariniş ai ocazia de a vâna peisaje de neuitat. Aşadar, nu uita să ai la tine aparatul foto sau poate… şevaletul. Simfonia culorilor florale naşte o atmosferă poetică suav pastelată.

Surse de informare: Primaria Orasului Gura Humorului

Material realizat de :

Gabriel Ilie, 16 ani, cl. a X-a B, Colegiul National ,,Alexandru cel Bun”Gura Humorului

Tudor Claudiu Tirnovan, 18 ani, cl. a XII -a A,Colegiul National ,, Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Luni, 07 Octombrie 2013
  • Localitate: Suceava
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: altceva
  • Tip articol: Bibliografii tematice
Citit 12559 ori Ultima modificare Luni, 25 Noiembrie 2013 15:16
Ești aici: Home Suceava Suceava Parcul dendrologic Arinis