Istorie Locala

Vineri, 11 Octombrie 2013 08:45

Mănăstirea Bogdăneşti

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 Mănăstirea Bogdăneşti

  

         Mănăstirea Bogdăneşti este o mănăstire ortodoxă amplasată în satul Bogdăneşti (din judeţul Suceava), la o distanţă de circa 5 kilometri de oraşul Fălticeni.

Aici a fost construită o biserică, în jurul anului 1363, de către voievodul Bogdan I al Moldovei (1359-1365). Fiind construită din lemn, biserica a rezistat curgerii timpului şi atacatorilor timp de 150 ani, până în anul 1510, când a fost distrusă din temelii de tătari. Între anii 1511 si 1512, câţiva călugări vrednici au vrut să o refacă tot pe vechiul amplasament, cu sprijinul lui Bogdan al III-lea cel Orb, fiul lui Ştefan cel Mare. Documentele istorice mai amintesc în sec. al XVII-lea câteva încercări de revigorare a vieţii monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, dar şi acestea sunt de scurtă durată. Cu toate aceste încercări importanţa aşezământului se pierde din anul 1542 când a fost mutat pentru a fi mai ferit de eventualele prădăciuni.

Astfel, pe vatra veche este menţionat între 1528 – 1574 un schit de călugări iar între 1620 – 1740 sau 1630 – 1745 este menţionat un schit de maici şi acesta cu multe întreruperi. Decorul în care se află mănăstirea este creat de valea râului Moldova şi de pădurea care se întinde la nord de mănăstire.

Din anul 1994 s-a început reconstrucţia Mănăstirii pe un nou amplasament. Astăzi aici funcţionează şi un cămin pentru bătrânii fără posibilităţi materiale.

Elementele componente ale ansamblului mănăstiresc sunt următoarele: biserica propriu-zisă, aghiazmatarul, aşezământul creştin filantropic "Acoperământul Maicii Domnului", clopotniţa şi clădirile anexe, monumentul închinat primului ctitor, Bogdan Voievodul.

Biserica a fost construită din piatră, dorindu-se ca aceasta să fie un altar închinat Voievodului descălecat din Maramureş.

Biserica de lemn cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (Sf. Voievozi) din Bogdăneşti construită în secolul al XVIII-lea  se află localizată în cimitirul sătesc.

 In interiorul bisericii, s-a amplasat mobilier sculptat de către meşteri din stejarul pădurilor bucovinene. În interval de 10 ani de la punerea pietrei de temelie, s-au înălţat biserica (care a fost pictată în tehnica frescă), turnul-clopotniţă, chilii, o fântână adâncă de 20 de metri, monumentul închinat primului ctitor, Bogdan Voievodul, totul împrejmuit cu zid temeinic, de piatră.

Dupa cum spune şi pisania aflată la intrarea în biserică: "Biserica actuală şi clădirile dimprejur s-au construit numai în scop filantropic, din jertfa şi contribuţia credincioşilor din comuna Bogdăneşti, din localităţi învecinate şi din alte părţi. Primul slujitor şi ctitor al Mănăstirii Bogdăneşti a fost Preotul Gheorghe Loghinoaia şi prezbitera Aurica ajutat de Nistor Ion şi mulţi binevoitori creştini."

În jurul bisericii, în anul 1995, a luat fiinţa Asezământul creştin filantropic "Acoperământul Maicii Domnului", ca operă a creştinilor ortodocşi şi a preotului Gheorghe Loghinoaia. Aici şi-au gasit adăpost, hrană şi odihna rugăciunii 70 de bătrâni fără posibilităţi materiale de întreţinere.

Hramul Mănăstirii este Sf. Prooroc Ilie, prăznuit aici în prima duminică după 20 iulie. Deasemenea, o importantă zi de pelerinaj este şi sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), al doilea hram al bisericii.

Material realizat de SAVIN ANAMARIA

Surse bibliografice / web:

http://www.bogdanesti.ro/manastire/  accesat in data de 08.08.2013

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-sucevei-radautilor/sarbatoare-traditionala-la-manastirea-bogdanesti accesat in data de 09.08.2013

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Vineri, 11 Octombrie 2013
  • Localitate: Suceava
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: altceva
  • Tip articol: Bibliografii tematice
Citit 2457 ori Ultima modificare Vineri, 11 Octombrie 2013 08:47
Ești aici: Home Suceava Suceava Mănăstirea Bogdăneşti