Istorie Locala

Zonă cu un uriaş potenţial turistic, Vâlcea de Mijloc are, pe lângă o serie de atracţii ce ţin de peisajul natural şi arhitectural, ceva ce o face unică în această parte a ţării: o linie de mocăniţă. Spre deosebire de alte mocăniţe, scopul acesteia din sudul ţării este, azi, strict economic, actualul proprietar al terenului pe care îl străbate fiind Ciech Soda Romania, unul dintre cei mai puternici agenţi economici din judeţ.

Costeşti

Vâlcea se află la o „margine” a Olteniei, în vecinătatea Ardealului şi la intersecţia drumurilor Munteniei, o poziţionare care i-a conferit variate forme de tradiţii, stiluri în arhitectură şi urbanism şi o istorie aparte. În Vâlcea, influenţele transilvane coboară până spre mijlocul judeţului, odată cu sosirea păstorilor din Mărginime, stilul românesc ortodox predomină în arealul mănăstiresc iar în văile râurilor, apicultura şi exploatările forestiere, tipice Olteniei de sub munte, au rămas ocupaţii preponderente.

 Tot acest amestec — păstori, apicultori, sculptori în lemn, pietrari şi monahi — este legat de aproape 150 de ani printr-o linie de mocăniţă care, printr-un miracol, există încă, fiind singura rămasă în sudul României.

Mocăniţa la Tomşani

Povestea mocăniţei Vâlcii de Mijloc începe la finele veacului al XIX — lea, când se decide prin ordin regal înfiinţarea unei linii de tren cu ecartament redus în judeţul Vâlcea care să lege economic zona montană a Vaideeniului de oraşul Băbeni, aflat pe malul Oltului, un important centru forestier. Aceasta se contruieşte în doar 5 ani, pe o rută de aproximativ 50 de kilometri şi aduce ani de zile, din munte, lemnele.

 Totodată, ea a transportă şi pasageri, locuitori din Vaideeni, Costeşti, Tomşani, Frânceşti şi Băbeni. Astfel au apărut primele gări din cărămidă roşie cu turn de apă, adevărate bijuterii arhitecturale în zilele noastre.

 După construcţie, linia de mocăniţă are succes 60 de ani, iar după război, autorităţile comuniste îşi propun desfiinţarea ei, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport rutier. Se decide, astfel, demontarea acestei linii aşa cum s-a întâmplat şi în alte judeţe din sudul ţării.

Valea Bistriţei 

Salvarea vine însă de la un activ industrial, prima unitatea economică, Uzinele de Sodă, care se contruieşte în reînfiinţatul judeţ Vâlcea. Conducerea uzinei ia legătură că prim-secretarul Partidului Muncitoresc Român de la Râmnicu Vâlcea şi vine cu o idee care salvează de la dispariţi primul tren din judeţ. Uzinele Sodice Govora aveau nevoie de materie primă de la carierele de piatră de la Costeşti şi se propune modificarea traseului mocăniţei, păstrând însă 70% din linia veche. Cinci ani durează această modificare de traseu dinspre Govora spre Băbeni şi de la Tomşani spre carierele de calcar de la Costeşti.

 Astfel, din 1959 şi până în prezent, mocăniţa reprezintă drumul care uneşte localităţile Vâlcii de Mijloc.

Mocăniţa trece prin vatra comunei Mihăeşti, azi cea mai mare localitate rurală din judeţul Vâlcea, unde se regăseşte Mănăstirea Govora.

 Comuna a fost întemeiată de ciobanii ardeleni care au migrat în timpul împărătesei Maria Tereza şi s-au aşezat în zona numită azi Munteni, denumire dată veneticilor veniţi cu oile de peste munte. După Munteni, mocaniţa ajunge la Băbeni, oraşul unde se regăsesc trei „naţii” sau trei culturi — păstorii ardeleni, rudarii cunoscuţi prin cioplitul lemnului şi rumânii, adică localnicii, cei a căror ocupaţie era agricultura dar şi exploatarea lemnului.

 Oraşul Băbeni a fost în perioada antebelică, în timpul plutelor de pe Olt, un important centru economic al zonei dar, ulterior, descoperirea petrolului a mutat tot centrul de greutate în această ramură industrială.

 Câmpuri petroliere Băbeni

 După ce traversează câmpurile petroliere ale Băbeniului, mocăniţa intră în pădurile Frânceştiului. Comuna Frânceşti are două obiective de patrimoniu naţional — Mănăstirea Dintr-un Lemn şi Mănăstirea Surpatele, lăcaşe de cult legate de numele şi de martiriul Brâncovenilor.

 De aici, de la Frânceşti, mocăniţa începe să urce în zona subcarpatică pe valea Bistriţei, râul care a produs cele mai înguste chei în calcar din România. Mocaniţa merge în paralel cu Bistriţa, trecând prin pădurile de stejar şi fag, prin zăvoiul plini de anini al râului. Peisajul care se vede de o parte şi de alta a trenului combină lanurile de grâu şi porumb proiectate pe fundal cu imaginea Munţilor Căpăţânii. Trece printr-un tunel vechi de 150 de ani şi intră în ţinutul apicultorilor 

Comuna Tomşani.

Comuna Tomşani este cunoscută cu cei peste 200 de apicultori, deţinând cel mai mare număr de familii de albine din România. Mierea de la Tomşani se vinde cu succes în Europa de Vest şi peste ocean, dar şi în industria farmaceutică. Râul Bistriţa este regularizat pe teritoriul comunei Tomşani în trei microhidrocentrale, oferind trei lacuri de acumulare folosite de localnici pentru irigaţii.

 Mocăniţa traversează Drumul Naţional 67 Râmnicu Vâlcea — Horezu şi intră în zona montană, în comuna Costeşti, cunoscută drept un imens muzeu în aer liber, unde se regăsesc Muzeul Trovanţilor şi Muzeul Bălintescu, cinci mănăstiri de patrimoniu — Arnota, necropola unde este înmormântat Matei Basarab, Mănăstirea Bistriţa, Păpuşa, Schitul Peri, Schitul 44 Izvoare şi biserica de lemn de la Grămeşti. Tot la Costeşti există izvoare minerale şi este singura comună despre care se spune că are un munte în mijlocul ei, un versant perfect piramidal, Stogu. Aici are capăt de drum mocăniţa.

Valea Bistriţei

 Astfel, după trei ore, după ce traversează Vâlcea de Mijloc, de la Olt şi până la poalele Munţilor Căpăţânii, în Parcul Naţional Buila Vânturariţa, vechiul trenuleţ se opreşte pentru a fi încărcat cu piatră şi pentru a se întoarce înapoi la uzină.

 În anii 2000 s-a vorbit despre un proiect la care să coopereze cele cinci localităţi — Mihăeşti, Băbeni, Frânceşti, Tomşani, Costeşti — şi Uzinele Sodice Govora pentru a identifica soluţii pentru valorificarea potenţialul uriaş de turism al zonei, cu ajutorul mocăniţei, dar fără a afecta interesele economice ale companiei vâlcene.

Cine ştie? Poate că şi Vâlcea va fi inclusă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe harta mocăniţelor celebre ale României, devenind o destinaţie căutată de turiştii care vor să facă o călătorie cu parfum de epocă, într-un tren de epocă.

Mulţumim pentru sprijinul acordat în realizarea reportajului companiei Ciech Soda România.

AGERPRES

 sursa:http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=15386

Notiţe selective...

 

Gheorghe Mirea, 24.04.1929, Măgura/Constanţa.

1949: 5 decembrie, Şcoala de tractorişti de pe lângă SMT (Staţiune de maşini şi Tractoare – n.V.S.) Valul lui Traian, între Murfatlar şi Constanţa, în conacul/ castelul unui moşier expropriat, urmaş al unui prim-ministru al regelui Carol I (descendentul se numea Hortopan sau Ortopan).

Fusesem exmatriculat  de la liceu, lucrasem un timp la tipografia „Albina”, unde se tipărea ziarul partidului, Dobrogea nouă.

În SMT (conac) aveam şase dormitoare mari pentru elevii-tractorişti. Făceam focul cu rândul în sobe şi pentru aceasta primeam dimineaţa de la „gospodar”, din bibliotecă, pentru fiecare sobă un volum, o carte, să aprindem focul. Într-o zi, eu am primit între cărţi, un volum care mi-a atras atenţia şi nu l-am pus pe foc, ci l-am ascuns. Strălucea de „aurită” ce era. Nu l-am „furat”, ci l-am...

Ești aici: Home Suceava Articole filtrate după dată: Iulie 2015