Istorie Locala

Din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să-și exprime gândurile, nu numai prin cuvinte (oral), ci și prin semne vizibile, care să dureze mai mult și să poată fi citite, înțelese.

Apariția tiparului, în secolul al XV – lea, a produs o adevărată revoluție în cultura umană, fiind considerată cea mai strălucită invenție a creierului uman.

 de Olga Șerbănescu

         

Cartea, gândirea şi simţirea materializate în pagini tipărite, au jucat un rol stimulator şi mereu hotărâtor în patrimoniul culturii româneşti. Secolul al XVIII-lea prin cultura sa tipografică constituie exemplu cel mai elocvent în acest sens. Bogata activitate tipografică înregistrată în cele trei ţări române în cursul secolului al XVII-lea, acum, în secolul al XVIII-lea se lărgeşte prin înfiinţarea a altor trei mari tipografi româneşti: cea de la Buzău, cea de la Râmnicul-Vâlcea şi cea de la Rădăuţi.[1]

«Nicolae Boierescu era, fără îndoială, figura reprezentativă a stirpei Deaconilor, iar unul dintre fiii săi, profesor doctor în filologie, autorul prezentei cărți, este unul dintre primii intelectuali din spița respectivă, vrednic creator de carte și un reputat editor, cu act de naștere într-un sat argeșean, dar cu activitate permanentă în județul Vâlcea.»

Sorin Oane
În folclor circula si acum vorba ca România are doar doi vecini buni:Serbia (fosta Iugoslavie) si... Marea Neagra. Cele doua tari nu au purtat niciodata razboaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinita de simtamintele celor doua popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.
 

„Principele Carol i-a telegrafiat Reginei Elisabeta: Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii l-au invidiat şi - a spus dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Şcolii de Medicină - i-au iertat cu greu «extrema distincţie, eleganţa şi naturalul manierelor, farmecul conversaţiei, felul spiritual, vesel şi plin de duh în care istorisea, ca şi bogăţia instrucţiei” *

„Evocarea de faţă ar fi rămas o amintire semni­ficativă şi reconfortantă din viaţa autorului, fără intenţia şi probabilitatea de a deveni cândva infor­maţie publică, dacă în diverse publicaţii n-ar fi fost puse în circulaţie unele date inexacte privitoare la personalitatea marelui ziarist Pamfil Şeicaru. S-a afirmat că acesta a părăsit România la 10 august 1939, la cererea mareşalului Antonescu, primind o misiune ce viza pregătirea încheierii armistiţiului cu puterile aliate. La 10 august 1939, Antonescu nu avea cum să-i încredinţeze o astfel de misiune, pen­tru simplul motiv că el a preluat puterea abia la 7 septembrie 1939, iar intrarea ţării noastre în conflict s-a produs în 22 iunie 1941.

Resursă electronică din colecţiile Bibiotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea; filmare din 2004, realizată de Valentin Şchiopu/ Secţia Multimedia a BJA, la Mânăstirea Bistriţa. Video-ul poate fi vizionat în fereastra flash din josul prezentei pagini sau direct la adresa de găzduire - https://www.youtube.com/watch?v=-Wec4nBpPes&feature=youtu.be 
 
 

Repere bio-bibliografice*

Părintele arhim. Veniamin Micle a publicat 611 titluri, dintre care 103 cărți, 98 de studii, 322 de articole, 3 comunicări, 18 predici, 14 reportaje, 32 însemnări-comentarii, 31 de recenzii. Născut în ziua de 7 iulie 1939, în satul Plopiș, comuna Sisești, județul Maramureș, este unul din cei 6 copii ai familiei Timoftei și Eudochia Micle, descendenți, atât pe linie paternă, cât și maternă, ai unor ilustre și vechi familii de nobili români. A urmat studiile primare în satul natal, cele gimnaziale în alte două sate, iar primul an de liceu la Școala Medie Tehnică Mecanică din Satu Mare. Din cauza desființării unității de învățământ, a fost repartizat cu bursă la Liceul „Mihai Eminescu”, însă tânărul Valer a dorit să urmeze vocația monahală. A intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, îndrumat duhov­nicește de protosinghelul Iustinian Chira. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj, institutele teologice din Cluj și București. A urmat ­cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg. După revenirea în țară, a fost numit profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeș, apoi asistent la Catedra de omiletică și catehetică a Institutului Teologic din Sibiu. A aprofundat studiile la Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim. A revenit în învă­ță­mân­tul teologic din țară, și anume la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, ulterior fiind numit director al Seminarului Teologic din Bu­curești. A re­nunțat la activitatea din învă­țământ la vârsta de 40 de ani, retrăgându-se la Mănăstirea Cozia, unde stareț era părintele arhim. Gamaliil Vaida. A fost numit apoi de Preasfinţitul Părinte Iosif Gafton mare eclesiarh al Catedralei Episcopale, iar apoi și-a depus contribuția culturală și duhovnicească pentru reînvierea obștii monahale, recuperarea și restaurarea clădirilor și bunurilor de patrimoniu ale Mănăstirii Bistrița.

________

***sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/oltenia/arhimandritul-veniamin-micle-voievod-al-slovei-dumnezeiesti-145919.html, accesare în 16.09.2019.

prof. dr. Sorin Oane

După asasinarea lui Duca, Garda de Fier a fost dizolvată. Sub numele de Partidul „Totul pentru țară” ea își făcea însă reapariția în public, în 20 martie 1935, ca organizație legală, sub conducerea bătrânului general Zizi Cantacuzino-Grănicerul, în timp ce adevăratul șef, Codreanu, era ținut intenționat în umbră. Acest partid a ales să facă un alt fel de propagandă. Nu publica ziare și nu făcea propagandă, în adevăratul sens al cuvântului, încercând să se diferențieze de celelalte partide care „activau” doar oratoric.

„Pornind de la «arhetipul» tatălui său, care, rostind oraţia de nuntă, povestea fascina(n)t mulţimii despre «tânărul nostru împărat» şi aleasa lui, îl văd pe Gheorghe Deaconu, în alt plan, reuşind an de an ca, din «pridvorul vâlcean», să arate lumii celor de azi şi celor de mâine, comorile de viaţă, de spiritualitate şi artă realizate de «ai locului» său, exponenţi ai neamului supravieţuind – şi prin datini, basme, doine, proverbe sau joc – «gâtuielilor»din  partea istoriei. Ca Nicolae Boierescu călare în faţa alaiului de nuntă, Gheorghe Deaconu are nu numai patima faptei, ci şi patima rostirii ei…” 

 

prof. dr. Sorin Oane

În 1943, după Stalingrad, conducerea statului a hotarât mutarea tezaurului României de la Sinaia la Tismana, lucru care s-a şi realizat abia în luna iulie 1944, în condiţiile înaintării rapide a Armatei Roşii spre România. Antonescu voia sa-l transporte în Spania franchistă (ţară în care era stabilit şi fostul rege Carol al II-lea), pentru a-l apăra de sovietici. Tezaurul trebuia însă apărat şi de aliaţii nemţi care, gândindu-se că pierd războiul, în retragerea lor, ar fi putut să ia tezaurul cu ei. La Tismana, tezaurul va sta până în februarie 1947, când va fi readus la Bucureşti. Erau circa 320 tone de aur fin. La 23 august 1944, a avut loc însa lovitura de stat binecunoscută. După această dată, soarta tezaurului va fi decisă de trei vâlceni: Adrian Mironescu, Petre Chirtop şi Ion Marina. Cine erau ei? 

 

Page 1 of 92
Ești aici: Home Valcea