Istorie Locala

Stimate domnule redactor-şef, din pură în­tâmplare, mi-a căzut sub ochi un articol semnat de domnul George Achim în nr. 2 (iulie-decembrie 2003) al revistei Casa Cărţii vâlcene, privind, printre altele, şi biserica, de fapt ruinele bisericii din Slăviteşti. Ca să fiu mai exact, actualmente teritoriul aparţine de satul Valea Mare, componentă a oraşului Băbeni. Trebuie să spun că am rămas stupefiat de afirmaţiile făcute de autor, drept pentru care mă văd nevoit să vin cu următoarele precizări. Cunosc aceste amănunte deoarece biserica a aparţinut familiei mele, înainte de exproprierea din 1949.

Ca unul care am deschis ochii într-o casă de ţărani harnici şi cinstiţi şi, culmea, chiar mare, aproape culă, casă care impunea respect, dar fără nici o carte, totdeauna am fost gelos, până la obsesie pe cei, pe cei care aveau bibliotecă. Şi, mai ales, pe conacele boiereşti, câte mai rămăseseră, pentru că, în nemernicia lor, staliniştii - mai toţi neromâni - le-au distrus de parcă erau focare de molime. Imaginaţia îmi fugea şi se plimba curajoasă pe holurile lor, în cerdacele lor, unde odraslele fericite, poate, ale boierilor noştri, îşi petreceau zilele, vacanţele şi se bucurau de „bogăţiile” lor sufleteşti.

Prin anii 1960 se vorbea, încă, în Mihăeşti, despre moartea lui Vintilă Brătianu, survenită în aceeaşi zi când sosise la conacul său, actualmente Sanatoriul Pneumologic „C. Anastasatu” (după numele primului director al sanatoriului, preluat de regimul „democraţiei populare”).

Drumul de venire este chiar prin faţa casei bunicii mele - Ioana Niţă - unde se strângeau vecinele, pe seară, la taifas, dându-şi veştile, „ştirile zilei” dinspre toate colţurile zării, pe unde avusese, fiecare dintre ele, drum în ziua aceea. Noi, copiii, nu prea aveam acces la taina lor, însă mai trăgeam cu urechea, prefăcându-ne că ne e somn, punându-ne capul în poala lor.

Apropierea zilei de 20 mai, când sărbătorim 629 ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ne dă prilejul să ne amintim ce se întâmpla în oraşul nostru în urmă cu „doar” 100 de ani; selecţia de mai jos a fost întocmită de dl. Mihail Gherghina, şi publicată în nr.  7 (ianuarie-iunie 2006) al revistei Casa Cărţii vâlcene, în curs de constituire în resursă online gratuită.

 

În afara celor enumerate, mai sunt amintiţi în document: un pescar şi un stupar care reprezintă îndeletniciri  străvechi practicate în ţara noastră. În afara culturilor de viţă de vie şi cereale şi de creşterea animalelor, încep să se dezvolte şi să se diversifice, în raport cu creşterea necesităţilor populaţiei  şi cu amplificarea schimbului de produse, meşteşugurile. Meşteşugarii săteşti erau meşteşugari liberi, specializaţi în diferite ramuri, lucrând atât pentru ei, cât şi pentru concetăţenii lor, bogaţi sau săraci. Obiectele confecţionate de aceşti meşteşugari erau din cele  legate de nevoile zilnice ale oamenilor  şi  de specificul economic: dogari sau butari, care confecţionau butii sau butoaie, croitori, cizmari, cojocari, blănari, pâslari, brutari, măcelari etc.

Oraşul Drăgăşani

Dezvoltarea economică a Târgului Drăgăşani în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creşterea numărului de meşteşugari şi negustori, ca şi schimbarea aspectului urbanistic prin construirea de noi ateliere în care lucrează calfe şi ucenici, cât şi noi spaţii de prezentare a mărfurilor, de prăvălii, au dat un nou aspect  aşezării şi au dus la creşterea puterii sale  economice.

Paşii importanţi ce se fac la nivelul întregii ţări în dezvoltarea economiei capitaliste, îi determină pe târgoveţii din Drăgăşani să depăşească starea de dependenţă feudală împotriva căreia au desfăşurat diverse acţiuni şi în anii anteriori, şi să ridice cu mai multă hotărâre problema emancipării târgului de sub stăpânirea Episcopiei Râmnicului.

La 30 martie 1831, a fost publicat Regulamentul Organic, care a modernizat vechile  servicii publice, a constituit miliţia naţională şi a modernizat sistemul financiar. Pentru asigurarea veniturilor târgului, s-a făcut organizarea „cutii obşteşti pentru birnici, plugari şi muncitori”, prin care se încasa zeciuiala de la plătitorii de impozite. Pentru evidenţierea veniturilor târgurilor, au fost întocmite catagrafii anuale, începând cu 1831, din care se poate constata cum prin creşterea numărului patentarilor, cresc veniturile târgului  şi, odată cu ele, puterea economică a acestuia, fapt care asigură desfăşurarea unor activităţi de îmbunătăţiri edilitare.

Analize, interpretări, cronici, articole, note și recenzii de Alex Balog, Marian Barbu, George Băjenaru, Adrian Botez, Mircea Brenciu, Ada Cârstoiu, Petre Cichirdan, Paul Courget, Ioan Danilă, Daniel Deleanu, Doina Drăgan, Doina Drăguț, Ştefan Dumitrescu, Radu Enescu, Eugen Evu, Ovidiu Ghidirmic, Eva Halus, Dumitru Ichim, Ion Iorga-Simăn, Cezar Ivănescu, Charles T. Le, Jean-Michel Levenard, Alexandru Lungu, Constantin Manea, Nicolae Novac, Ion Părăianu, Marian Pătrașcu, Andrei Pogány, Constantin M. Popa, Marian Popa, Ion Popescu-Brădiceni, Emilia Popescu-Diculescu, Marin Popescu-Diculescu, Titu Popescu, Khalil Rais, Ion Rotaru, Nicolae Rusu, Gheorghe Săvoiu, Jawad Ben Serghini, Mircea Sever, Cecilia Sherban, Ion Soare, Dan Tărchilă, Mirela Teodorescu, Gheorghe Tomozei, T. Topoloveanu, Marian Ţaicu, Al. Florin Ţene, Geo Vasile, Andrușa R. Vătuiu, Mihail I. Vlad, Ion Radu Zăgreanu ș.a. 

 Editori: Al. Florin Țene, Andrușa R. Vătuiu

Florentin Smarandache și seducția polimorfismului  - Volumul poate fi vizualizat la https://drive.google.com/file/d/0B-G7vrM7m93sSHFoRE1ibTFFWTg/view?usp=sharing

 

Ești aici: Home Valcea