Istorie Locala

Marți, 22 Mai 2012 12:59

PAUL DE ALEP în trecere prin Vâlcea

Scris de

 de Felix SIMA 

 

Radu CREŢEANU

 Monumente istorice din cuprinsul Mitropoliei Olteniei în lumina relatării lui Paul de Alep                                  

                                                                                            

 Printre ştirile aduse de Paul de Alep în legătură cu ţările române, pe care le-a vizitat în anii 1653 – 1658, cele privind monumentele sunt deosebit de bogate. În calitatea sa de fiu, arhidiacon şi istoric al patriarhului Macarie de Antiohia, el a avut prilejul să pătrundă în palatele domneşti din Bucureşti, din Târgovişte şi din Iaşi, a fost găzduit în diferite mânăstiri sau curţi boiereşti şi, mai ales, a vizitat nenumărate biserici.

   Deosebit de valoroase prin caracterul lor de actualitate sunt informaţiile privind numeroasele construcţii din vremea lui Matei Basarab, a cărui domnie, atât de rodnică sub acest raport, se încheie tocmai în timpul călătoriei lui Paul de Alep, care participă la înmormântarea voievodului.

   Însemnările lui Paul de Alep privitoare la monumentele din cuprinsul Mitropoliei Olteniei au fost consemnate cu prilejul celor trei călătorii pe care clericii sirieni au avut prilejul să le facă în regiunile respective, în cursul anilor 1653 – 1658: prima de zece zile, în luna ianuarie 1653, având ca scop principal vizitarea Mănăstirii Curtea de Argeş; cea de a doua de aproximativ două luni, în vara aceluiaşi an, în cursul căreia oaspeţii au vizitat toată Oltenia, nescăpându-le mai nimic din ceea ce merita să fie văzut, iar cea de a treia, care de fapt nu mai este, ca celelalte, o călătorie de agrement, de studii şi totodată de colectare de fonduri, ci un refugiu forţat de trei luni (februarie – aprilie 1958) în partea muntoasă a regiunii Argeş, determinată de evenimentele politice din ţară.

de Felix SIMA

 George VOICA    -    INTERVIU CU P.S. GHERASIM CRISTEA,

                                          EPISCOPUL RÂMNICULUI

     La mijlocul lunii lui octombrie, a.c., marele scriitor peruan Mario Vargas Llosa a fost oaspetele ţării noastre. Cu această ocazie a trecut şi prin judeţul Vâlcea, vizitând câteva vechi şi frumoase monumente de artă şi cultură.

     Alături de domnia sa a fost, permanent, P.S. Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

  - Preasfinţia Voastră, d-l Mario Vargas Llosa, unul dintre cei mai mari scriitori din lume, a fost în România, în perioada 12 - 16 octombrie, a.c. În scurtul său periplu vâlcean, mai precis în 14 octombrie, de Sfânta Paraschiva, într-o sâmbătă frumoasă şi blândă, a fost şi pe la mănăstirile Hurezi şi Dintr-un Lemn, fiind însoţit de P.S. Voastră şi de domnul Iulian Comănescu, prefectul judeţului nostru.I-aţi vorbit, domnului Llosa, despre vechimea ortodoxiei noastre apostolice?

  - Da, i-am vorbit, dar nu numai despre acest lucru care este, de bună seamă, de foarte mare importanţă. Dumnealui, ca orice poet...

  - Prozator. E deţinătorul premiului Nobel pentru literatură.

 

de Felix SIMA

    Mult stimate domnule Sima,

 

   La începutul lui 2008, vă adresez cele mai prieteneşti urări de sănătate, prosperitate şi succes. Mi-am dat seama că sunteţi unul dintre acei inimoşi istorici cu dragoste de ţară şi de trecutul ei şi care, din colţul de ţară unde activaţi, cultivaţi cu competenţă şi devotament valorile naţionale.

   Interesul meu pentru judeţul Vâlcea are o explicaţie... autobiografică. În vara lui 1955, la invitaţia colegului meu de facultate Dumitru Stroe am petrecut o săptămână în satul Păuşeşti – Măglaşi. Am fost, pur şi simplu, fermecat de frumuseţea locurilor ( am făcut plimbări la Olăneşti, pe jos, şi la Mănăstirea Bistriţa, cu căruţa).

Miercuri, 16 Mai 2012 12:21

Vasile Militaru în trecere prin Vâlcea

Scris de

de Felix SIMA

 

Un popor blajin de boi

 

 ,,Pe-o blagoslovită luncă plină de-nflorit trifoi

Vieţuia, cândva, pe lume, un popor blajin de boi

Şi-ar fi dus o viaţă lină şi tihnită pe pământ

Dacă Dracul în cireadă nu intra zicând că-i sfânt,

Izbutind, cu meşteşuguri, în partide să-i dezbine,

Cu momeala că pe urmă le va fi cu mult mai bine..."

 

 Această poezie din care am citat un fragment, precum şi altele scrise de Vasile Militaru, au avut un succes extraordinar în epoca 1924-1940. Criticul şi istoricul literar George Călinescu, în ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent", considera fabulele lui Vasile Militaru uşor triviale, dând câteva exemple. Nu încercăm să salvăm situaţia poetică a lui Vasile Militaru, născut la Dobreni/Câmpurel, judeţul Ilfov şi decedat la Ocnele Mari-judeţul Vâlcea, la 8 iunie 1959, atunci când puţini dintre noi ştiam ce se întâmplă la Salină. Sentinţa numărul 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar Craiova condamnă pe inculpatul Militaru Vasile de profesie funcţionar la 20 de ani de temniţă grea, 10 ani de degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinei sociale şi la 12 ani închisoare corecţională pentru delictrul de deţinere de publicaţii interzise. S-a dispus confiscarea totală a averii personale şi a fost obligat la plata a 1.000 de lei cheltuieli de judecată. În total, funcţionarul Militaru Vasile ar fi avut de executat 42 de ani, dar avea, la data condamnării, respectabila vârstă de 74 de ani. Ar fi trebuit să trăiască până în 2001 pentru a executa sentinţa judecătorească, însă a fost trecut la cele veşnice, de către bunul Dumnezeu la 8 iulie 1959, în dormitorul comun - infirmerie de la Penitenciarul Ocnele Mari, gardianul de serviciu ţinându-i lumânarea după ce i-a descuiat ghiulelele de fontă legate cu lanţuri la picioare, ca unui criminal de rând. Abia în 1984, soţia sa, Ecaterina Militaru a reuşit să-i mute oasele la Cimitirul Bellu din Bucureşti, sub o cruce de marmură, prin zeci de intervenţii la potentaţii zilei, ajungând la Marele Căpcăun al Ţării (Nicolae Ceauşescu), cel căruia îi plăceau romanţele: ,,A venit aseară mama" şi ,,M-am născut într-un bordei" coperit cu paie/ Doinitor mi-a fost un tei / leagăn o copaie. /Într-o seară când crepa / coaja de nucă / mi-a venit un dor, aşa / un dor nebun de ducă. /Bună seara şi-am plecat / pe la scocul morii / toamna când se legănau /pe sub nori cocorii/".

Miercuri, 16 Mai 2012 12:09

EMIL LOTEANU în trecere prin Vâlcea

Scris de

Tabel cronologic

 

  1936. La 6 noiembrie, în familia învăţătorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu, din satul Clocuşna, judeţul Hotin, se naşte copilul botezat Emil, dezmierdat în primii ani de viaţă "Lulu".

   1940. Copilul Emil vizionează, împreună cu mama sa, Tatiana, într-un cinematograf din Cernăuţi, primul film, "Diligenţa", semnat de celebrul regizor John Ford, peliculă de care avea, mai apoi, să-şi amintească toată viaţa, evenimentul marcându-i, întrucâtva, cariera de scenarist şi regizor.

  1942. La vârsta de 6 ani, Emil -Lulu este elev în clasa întâia a şcolii din sat. În familia Loteanu se naşte al doilea fiu, botezat Mircea.

  1944. Familia se refugiază, din faţa năvălitoarei armate sovietice, la Rădăuţi, nu departe de Mănăstirea Putna. Continuându-şi şcoala în această localitate din judeţul Suceava, elevul Emil Loteanu va frecventa cercul dramatic, va participa la spectacolele organizate de elevii şcolii.

de Ion TOPOLOG

   Motto: “…Când suntem copii, părinţii ne dau un cerc. La maturitate, o femeie ne trece în deget un inel de aur. Mai târziu, pentru a ne consola că îmbătrânim, prietenii buni ne oferă o coroană de laur. Toate sunt jucării – toate sunt de formă rotundă – dar jucării! Nu mi-am dorit decât inelul de aur…”

                                      George Enescu - Amintiri                                                                 

     „Seara, în jurul orei 21, erau la Călimăneşti, unde au tras la celebrul hotel „Napoleon III”, fiindcă, chiar în acel imobil, se cazase cândva împăratul francez, venit pentru apele tămăduitoare de la Căciulata. Hotărâseră de la Bucureşti, la dorinţa Marucăi, să-şi continue drumul, dacă tot merg la Argeş, spre Valera Oltului, în gând, ea dorind, de fapt, să ajungă la crucea ridicară  pe locul unde a  murit Mihai, să depună o coroană şi să vorbească, la Schitul Cornet, pentru o slujbă de pomenire, dacă se poate pe loc, dacă nu, pentru a doua zi, ei întorcîndu-se la Călimăneşti, de fapt la Cozia, să cazeze acolo la mănăstire. Aşa s-a şi întâmplat. A doua zi au pornit spre schitul Cornetu – ctitorie a vel-vornicului Mareş Băjescu – unde s-a desfăşurat parastasul. Ce stranie coincidenţă – şi-a zis Maruca, dându-şi seama că trecuseră exact zece ani de la moartea atât de năprasnică a soţului ei, prinţul Mihai Cantacuzino, de care îşi făcea vină, în clipele acelea de gândire intimă asupra sufletului. La ieşirea din Călimăneşti, se uitase atent să vadă căsuţa în care îl găsise mort, dar nu mai era decât gardul părăginit şi curtea cu bălării.

 

de Felix SIMA


Prin anii 1960 se vorbea, încă, în Mihăeşti, despre moartea lui Vintilă Brătianu, survenită în aceeaşi zi când sosise la conacul său, actualmente Sanatoriul Pneumologic “C. Anastasatu” (după numele primului director al sanatoriului, preluat de regimul “democraţiei populare”). Drumul de trecere spre conac este chiar prin faţa casei bunicii mele- Ioana Niţă- şi, la poarta bunicii se strângeau vecinele, pe seară, la taifas, dându-şi veştile, “ştirile zilei” dinspre toate colţurile zării, pe unde avusese , fiecare dintre ele, drum în ziua aceea. Noi, copiii, nu prea aveam acces la taina lor, însă mai trăgeam cu urechea la ele, prefăcându-ne că ne e somn, punându-ne capul în poala lor.

 Publicăm, la finalul acestei fascicole, o descriere exactă a momentelor acelea , descriere ce se află consemnată în: 

de Felix SIMA

DIMITRIE CIUREZU (1901 – 1978) - POET AL MÂNĂSTIRII COZIA
 
În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”(Bucureşti, Editura „Minerva”, 1982, p.868-869), G. Călinescu notează despre Dimitrie Ciurezu: „Născut în 1901 la Pleniţa, jud. Dolj. Culegerea „Răsărit” a fost primită, când a apărut în 1927, cu o mare simpatie, ca o explozie a bucuriei  de a trăi şi ca o expresie a tradiţionalismului de nuanţă oltenească (…) încât pentru a surprinde în aceste bărboase rădăcini bulbii poeziei, se simte nevoia de a recurge la metoda fragmentării (…)”


de Felix SIMA
 

În 1992, „am umblat craina/ prin Ucraina”, timp de zece zile; la Cernăuţi l-am întâlnit pe Vasile Tărâţeanu, în redacţia ziarului „Zorile Bucovinei”, alături de un alt mare suflet românesc, poet şi eseist: Vasile Gorda.Primiseră, de curând, din România, o tipografie cu litere latine. Erau tare bucuroşi de faptul acestea: trecuseră ziarul în limba român şi, în litere româneşti. Mi-au publicat imediat în ziar câteva strofe. M-au dus, apoi, la Universitatea Cernăuţi în care funcţionau, deja, câte o clasă de elevi I-IV şi de studenţi în diferiţi ani, cu limba de predare – româna. Era în preajma Crăciunului şi ,elevi şi studenţi, alături de d-l decan prof. Gheorghe Bostan, ţineau „Serbările fagului”, Bucovina şi bucoavnele fiind din aceeaşi familie lexicală: fag. S-a cântat „Imnul lui Ştefan cel Mare” şi am recitat, fiecare, ce am crezut de cuviinţă...

Ești aici: Home Valcea