Istorie Locala

de Prof. dr. Sorin Oane

 

În perioada celui de al doilea război mondial era bine cunoscut faptul că paza lui Antonescu era aproape simbolică, doar câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în toate deplasările sale. Niciodată nu s-a pus problema întăririi acestei paze, niciodată în mintea şefului gărzii acesteia nu a existat ideea de a face faţă vreunui pericol de atac. Şi totuşi o tentativă de atentat la viaţa mareşalului a existat.

 La începutul lunii august 1944 mareşalul Antonescu  urma să vină la Olăneşti-Vâlcea pentru tratament. În noaptea de 27-28 iulie 1944 o echipă formată din patru legionari a fost paraşutată de sovietici lângă Olăneşti, cu scopul asasinării conducătorului român. Acest fapt denotă două lucruri: primul este acela că sovieticii, în condiţiile în care se pregăteau de ofensiva pe aliniamentul Iaşi-Chişinău, se temeau de Antonescu, care, după căderea lui Mussolini ajunsese al doilea om al Axei şi, în al doilea rând, acest lucru este o mărturie indirectă a faptului că sovieticii considerau că principala forţă ce se putea opune eficient mareşalului, din interior, în acel moment, erau legionarii.

de prof. dr. Sorin Oane

 

Începuturile mişcării în Vîlcea

 

Mişcarea legionară vîlceană a apărut în toamna anului 1933, cînd Legiunea a devenit într-adevăr un factor de luat în seamă al politicii româneşti [1]. Corelaţia cu succesele naţional-socialismului din Germania este evidentă., chiar dacă nu singura decisivă. Factorul intern care a dus la creşterea popularităţii Legiunii a fost criza economică din perioada 1929-1933, vîrful de criză fiind în 1933.

 Conducătorul legionarilor vîlceni a fost avocatul Victor Bărbulescu, al doilea om în ierarhia legionară vîlceană fiind Victor Belici. Însă cel mai celebru legionar vîlcean a fost ziaristul Victor Medrea. Acesta din urmă a ajuns şeful protocolului legionar pe ţară. Un legionar celebru şi intereasant a fost şi Radu Demetrescu-Gyr, „bardul mişcării legionare”, poet de mare talent. Acesta nu era propriu-zis vîlcean, dar se căsătorise cu o vîlceancă din Drăgăşani. A fost deci „adoptat” de vîlceni şi s-a comportat ca un politician vîlcean.

Marți, 01 Mai 2012 08:52

Spiritul Vâlcii în cultura română

Scris de

 

1. Vâlcea – sinteză românească şi ţinut european.  Eu nu sunt vâlcean şi nu am legături de familie cu Vâlcea. E drept, dincolo, în judeţul vecin, în Argeş, păşesc adeseori spre o casă dintre munţi, într-un peisaj ce seamănă foarte mult cu cel al Vâlcii, dar m-am îndrăgostit – acesta e cuvântul, este chiar o dragoste durabilă – de acest spaţiu. Atunci când, tânăr cercetător fiind, s-a întâmplat, într-o anumită împrejurare, să particip o lună de zile (sunt 31 de ani de-atunci!) la o temeinică operă de cercetare, de inventariere chiar, a monumentelor locului, într-o vreme în care se mai doreau asemenea lucruri, am descoperit Vâlcea. Ştiţi, românii au foarte bine aleasă metafora Meşterului Manole. Noi vrem mereu să construim, şi atunci voiam să construim un mare corpus al monumentelor istorice, dar el se năruie între timp, nu se mai termină, câte o fiinţă trebuie să moară acolo, în lucrare, pentru ca lucrarea, până la urmă, să se încheie. Acel „Corpus” nu s-a mai încheiat niciodată, dar ataşamentul meu pentru Vâlcea a rămas, a devenit tot mai mare. M-au adus, apoi, pe aceste meleaguri, studiile mele, legate direct de monumentele din Vâlcea - de la Cozia, la Hurezi. M-a adus prietenia cu ierarhul acelui loc, vlădica Gherasim, o prietenie veche, de decenii. M-a adus prietenia cu un mare scriitor al acestui spaţiu al României, care este Dinu ot Slătioara, deci Săraru.
Page 90 of 90
Ești aici: Home Valcea