Istorie Locala

Vestigiile arheologice atestă locuirea zonei Vâlcii încă din paleoliticul mijlociu. Descoperirile de la Bugiuleşti (comuna Tetoiu) au dovedit cu strălucire acest lucru; cercetările ulterioare au pus în evidenţă faptul că viaţa a continuat fără întrerupere în spaţiul vâlcean, până la formarea primelor aşezări şi apoi a unităţilor administrative. „Strămoşii noştri, daci sau geţi, locuiau acest pământ cu optsprezece veacuri  î. Ch.” 1.  Totuşi, nici „documentele epigrafice nu ne-au transmis niciun nume de sat dacic sau roman de pe teritoriul actualei Oltenii” 2. Rezultatele cercetărilor de specialitate confirmă, însă, existenţa a numeroase aşezări umane bine locuite, unele chiar în straturi suprapuse, din diferite epoci.

Foto: Scenă revoluţionară în balconul fostului sediu al Judeţenei PCR Vâlcea (22 Decembrie 1989)

Despre natura evenimentelor din decembrie 1989, despre denumirea acelui moment, istoricii, politicienii şi analiştii nu au ajuns nici azi la o părere comună: de la „revoluţie”, până la negarea totală a existenţei vreunei schimbări, toate celelalte calificative intermediare i-au fost atribuite: „lovitură de stat”, „complot”, „puci”, „insurecţie”, „revoltă populară” etc. Confuzia pleacă de la accepţia diferită care se dă acestui termen: dacă luăm în consideraţie explicaţia pe care dicţionarele o dau primului sens al acestei noţiuni – „Totalitatea transformărilor calitative profunde (orientate de la inferior la superior), care cuprind fie un sistem în întregime, fie anumite componente ale acestuia”1, atunci, momentul respectiv ar însemna, de fapt, începutul „transformărilor” (care continuă şi astăzi, fiind vorba despre un proces de lungă durată); dacă luăm de bază cel de-al doilea sens important – „schimbare bruscă (violentă) a structurilor sociale, economice şi politice”2, avem de-a face, evident, cu o revoluţie.

Reînfiinţarea judeţului. În 1968 Vâlcea redevine un judeţ distinct, cu personalitate juridică proprie. Tot acum, principalele organisme ale puterii de stat locale, sfaturile populare, au fost înlocuite cu consiliile populare. Conducerea de către partid a acestor organisme politice, era facilitată de faptul că prim-secretarii comitetelor judeţene de partid erau şi preşedinţi ai comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene.

La data de 17 februarie 1968, a avut loc adunarea de partid pentru constituirea Comitetului de Partid Vâlcea şi a Consiliului Popular Judeţean Provizoriu. Conducerea noii instituţii era următoarea: preşedinte - Petre Dănică, prim-vicepreşedinte - Ion Petrică, vicepreşedinţi - Ion Iagăru, Nicolae Albu şi Inoveanu Emil, secretar – Ştefan Babu; membri: Bălan Marin, Corneci Constantin, Despa Mircea, Dinu Cicerone, Osman Ion, Pomană Ilie, Popescu Ion, Răducu Nicolae, Roman Vasile, Stănculescu Aurel, Tomescu Gheorghe, Tomescu Valeriu.

 Foto: patriarhul Justinian Marina; sursa foto

Comunişti vâlceni de marcă. Vâlcea a dat ţării, în momentul acesta de  început al comunizării României, trei comunişti de marcă, dintre care unul - din prima linie a puterii şi doi - din linia a doua a acesteia. Îi vom analiza la început şi separat de activitatea comuniştilor vâlceni, pentru că activitatea lor s-a desfăşurat la nivelul cel mai înalt şi mai mult la Bucureşti, iar deciziile lor de oameni politici comunişti au afectat pe toţi românii şi nu doar pe vâlceni. Practic, ei nu au avut o activitate reală în cadrul comunismului vâlcean, dar erau prin naştere vâlceni şi deci îşi au locul în expunerea noastră.

 

La scurt timp, statul a impus constituirea consiliilor politice judeţene, din care făceau parte reprezentanţii partidelor cuprinse în Frontul Naţional Democrat, dar în care comuniştii aveau, în mod clar, iniţiativa politică. După „comunizarea” aparatului birocratic-administrativ al judeţului, a urmat „comunizarea” celorlalte instituţii: justiţie, presă, şcoală, biserică, armată, cultură, poliţie etc. Şeful Poliţiei judeţului devine oportunistul Carp Greceanu, iar şeful Biroului Siguranţei, o brută cu instincte animalice, rămas celebru mult timp printre vâlceni tocmai datorită brutalităţii lui, „maiorul” Nicolae Filip (comuniştii i-au dat titlul de maior, el fiind - până la 23 august 1944 - chelner la un restaurant din Călimăneşti !). Ei au luat locurile ocupate, până atunci, de Emil Sufleţel - la şefia Poliţiei, şi de Serghie Iandola - la Biroul Siguranţei.

În august 1944, în Vâlcea, erau doar 35 de bărbaţi şi 5 femei care se declarau comunişti sau simpatizanţi ai acestora, destul de puţini pentru a lua puterea în judeţ. Obiectivele lor de bază erau ideologizarea luptei politice, introducerea „luptei de clasă” şi printre proletari, pentru a putea căpăta apoi noi aderenţi.  La 1 septembrie 1944, la Bucureşti a avut loc conferinţa delegaţiilor comitetelor centrale ale P.C.R. şi P.S.D., care hotărăşte organizarea mişcării sindicale unite pe baza principiilor luptei de clasă şi a internaţionalismului proletar. Se înfiinţează Comisia de organizare a mişcării sindicatelor unite. Foarte curând, organizaţiile sindicale vor fi controlate de comunişti.

Luni, 06 August 2012 14:25

Vâlcea sub ocupaţia sovietică

Scris de

La 10 septembrie 1944, în Vâlcea au intrat ruşii, mai precis - Brigada a 10-a de Tancuri, condusă de generalul Cravcenco. Apoi a venit şi Comisia Aliată de Control, în frunte cu maiorul Telicico, iar ceva mai târziu, N.K.V.D.-ul. Ofiţerii sovietici s-au stabilit la Râmncu-Vâlcea în cele mai frumoase case ale oraşului. Strigătul „Vin ruşii !”, care începe să se audă din septembrie 1944 în judeţul Vâlcea, era aici sinonim cu acelea de „Vin tătarii !” sau de „Vin turcii !” din Evul Mediu, întrucât comportamentul invadatorilor (ca, dealtfel, al tuturor cotropitorilor) a fost asemănător. Astfel, în toată luna septembrie 1944, trupele sovietice aflate la Vâlcea au scos din judeţ cam tot ce se putea transporta: din comuna Malaia, în zilele de 8, 9, 10 septembrie 1944, sovieticii au furat 7 cai, 6 vaci, 4 boi, 1 oaie, 11 porci, 78 de păsări şi 1 junincă; din Voineasa - 3 cai, 2 porci, 30 păsări, 1 vacă, 1 căruţă; din Mihăieşti - 3 cai, din Buneşti - 7 căruţe, 12 boi, 7 juninci, 2 cai etc.[1]. Armata Roşie se comporta ca un nor de lăcuste. Victor Ionescu din Dejoiu-Nisipi mărturiseşte că „n-am mai rămas decât cu pereţii casei şi magaziile goale sparte şi împrejmuirea distrusă”. Pagubele produse au fost de 13.000.000 lei[2], iar la conacul Săltea din Bujoreni - de 35.000.000 lei[3].

În primele zile după lovitura de stat de la 23 august 1944, partidele politice şi-au reluat activitatea, atât la nivel central, cât şi în provincie.

Partidul Naţional Ţărănesc. Între 1944-1946, cu circa 10.000 de membri, organizaţia judeţeană a P. N. Ţ. a fost cea mai puternică din judeţ. Pentru comparaţie, putem spune că liberalii numărau circa 1.000 de oameni, iar comuniştii - circa 30-40, cu tot cu simpatizanţi. Ultimul preşedinte al P. N. Ţ.- Vâlcea a fost Al. Dumitrescu-Colteşti. În 25 martie 1945, el a devenit preşedinte al organizaţiei P. N. Ţ Vâlcea pe care a condus-o pînă la desfiinţarea partidului, în 1947. La 15 martie 1945, are loc şedinţa Comitetului judeţean al P. N. Ţ.-Vâlcea, la care au participat 42 de membri. Ea a fost convocată de Ion Marina. Fiind numit vicar mitropolitan la Iaşi, Marina cedează preşedinţia organizaţiei judeţene, lui Iosif Andreescu, până atunci doar vicepreşedinte. Cu acest prilej, Andreescu, susţinut de Marina, a pus în discuţie şi orientarea politică a partidului. Andreescu a declarat că programul P. N. Ţ. nu mai corespundea nevoilor poporului; el a acuzat conducerea centrală, în special pe Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, că au trădat ţărănimea şi au cerut comitetului să hotărască aderarea la Frontul Naţional Democrat (organizaţie creată de comunişti), prin votarea unei moţiuni în acest sens. Al. Dumitrescu-Colteşti şi Radu Livezeanu au contraargumentat puternic, susţinând contrariul.

Într-un fel, judeţul Vâlcea a marcat începutul şi sfârşitul regimului antonescian. Am arătat mai sus împrejurările în care Antonescu a fost adus la putere, de la M-rea Bistriţa (vâlceană), unde i se fixase domiciliu obligatoriu de către regele Carol al II-lea. Sfârşitul regimului antonescian se leagă, de asemenea, prin două momente importante, şi de Vâlcea: primul este atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului şi al doilea - sejurul mareşalului, dintre 1-19 aug. 1944, tot la Olăneşti.

 România intră în războiul antisovietic. La 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică, atrăgând în război şi România. La începutul lunii decembrie 1941, ţara noastră a fost inclusă complet în angrenajul conflictului global. Au apărut curând şi primii eroi locali ai războiului antisovietic: cel dintâi pomenit de presa vâlceană a fost sergentul  Ion Nanora, mecanic şi şef de tun pe un vas românesc, mort în luptele cu aviaţia bolşevică. Fiica lui a rămas spre îngrijire la orfelinatul mănăstirii Bistriţa.

Mobilizarea agricolă. Fiind  vreme de război, regimul Antonescu a editat şi pus în aplicare o legislaţie excepţională. Mobilizarea agricolă fusese legiferată încă din 10 martie 1941. Prin Ordonanţa  nr. 933, prefectul Muscan şi directorul Camerei Agricole, inginerul Gheorghe Ţurcanu, au decretat mobilizarea agricolă şi în judeţul Vâlcea[1].

Ești aici: Home Valcea