Istorie Locala

Doru Căpătaru

Descoperirile arheologice făcute în 1962 la Bugiuleşti, comuna Tetoiu, din judeţul Vâlcea de către colectivul de cercetători condus de profesorul C. S. Nicolăescu-Plopşor şi rezultatele comunicate în martie 1981 în cadrul Centrului de Cercetări Antropologice din Bucureşti au stârnit, la vremea respectivă, senzaţie dar şi numeroase controverse în rândurile istoricilor şi antropologilor1.

Bogdan Dumitru Aleca

«...      Iniţial, trecerea acestui fond de comerţ în proprietatea unor comercianţi români sau a statului a avut în vedere o dreaptă despăgubire a celor deposedaţi de afacerile lor. Lipsa capitalului necesar, termenul prea scurt în care legionarii au impus realizarea procesului, eludarea instituţiilor statului în realizarea acestuia şi înlocuirea instituţiilor abilitate pentru astfel de procese cu elemente exclusiv legionare au dus la denaturarea ideii iniţiale şi deposedarea abuzivă a proprietarilor evrei.»

Gheorghe Oprica

«...În timpul domniei lui Mihai Viteazul, starea materială a mănăstirii era înfloritoare, de vreme ce îl împrumuta pe voievod, „...la nevoia ţării”, pentru campania din toamna anului 1599 din Transilvania, cu „20.000 aspri” şi cu „plumbu foarte mult”, cum reiese dintr-un act din 16 septembrie 1601, prin care mai mulţi boieri adevereau stăpânirea Mănăstirii Cozia asupra satului Vişina, cu care domnitorul garantase plata datoriei»

 

Dumitru Vlăduț

«„Între toate mănăstirile de peste Olt, de o deosebită însemnătate mi s-a părut a fi cea de la Horez. Frumos aşezată între dealuri înalte şi păduratice, mănăstirea se ridică pe o culme şi înfăţişează vederii mai mult unul dintre măreţele casteluri feudale de prin Tyrol sau de pe Rin, decât un simplu loc de rugăciune (…). Intipărirea ce Mănăstirea face asupra călătorului este măreaţă, aşa că, văzând-o, începi să crezi poveştile lui Dumas în care vorbeşte despre castelele lui Brâncoveanu, ca şi cum, la noi în ţară, ar fi existat asemenea clădiri.”

„Adevărul şi este, că atât Tismana, cât şi Horezul, sunt nişte casteluri în toată puterea cuvântului. Cu înlesnire îţi vine să crezi, văzându-le întărite cum sunt şi cu meterezurile ce au, că ele au fost zidite pentru ca Domnii să afle în ele un loc de scăpare sau de retragere la vremuri de nevoi, decât pentru ca să slujească de case de sihăstrie”... »

Mihai Mustățea

     «...ca om și domnitor, a ieșit din rând, din banal, atingând excepționalul, într-o epocă nu lipsită de asemenea personaje: Mohamed al II-lea (El Fatih), Skenderberg (Gjergi Kastioti), Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Ludovic al XI-lea, papa Pius al II-lea (Silvio Picolomini)...»

Petre Purcărescu

”Primăria Râmnicului contractează, în anul 1819, pe Solomon Rasefai să monteze pe Bulevardul Tudor Vladimirescu 60 de felinare pe stâlpi care să fie de o înălțime de un stânjen și jumătate, frumos cioplit, vopsit în verde, iar în capăt să pună un inel de metal care să nu permită stâlpului să crape.”

Vineri, 28 Februarie 2020 08:11

Biserica din Oltenia sub stăpânirea austriacă

Scris de

pr. prof. George Pomenește

Contextul istorico-administrativ

Din punct de vedere al stăpânirii politice, anul 1716 are pentru Ţara Românească o dublă semnificaţie: pentru Oltenia reprezintă începutul de fapt al stăpânirii austriece (1716-1739), iar pentru Muntenia cel al epocii fanariote (1716-1821).

Mobilul războiului turco – austriac început în 1716, în urma căruia Oltenia va intra sub stăpânire austriacă, era consolidarea puterii militare a Imperiului Otoman în Europa, lucru ce nu convenea Imperiului Habsburgic, mai ales că puterea turcilor aici fusese slăbită prin înfrângerea lor în 1683 şi 1699. După aceste înfrângeri, turcii, fiind încurajaţi însă de succesele avute de ei în 1715 asupra venețienilor în Moreea şi de cucerirea insulei Creta, visau redobândirea Ungariei pierdute de ei în 1686.

Vasile Grevuțu;Constantin Popescu

“Respectul față de trecut permite stabilirea de tradiții de educare și de dezvoltare a agriculturii și a creșterii animalelor”

Gheorghe Ionescu Sisești*

            Medicina veterinară, la început ca practică empirică, apoi ca profesie și știință, a apărut și s-a dezvoltat din necesitatea pe care a resimțit-o omul devenind crescător de animale, să-și apere acest bun de mare preț împotriva bolilor și, în primul rând, a celor molipsitoare. În acea vreme epizotiile erau socotite drept calamități la fel de temute ca și foametea, epidemiile, războaiele.

Dumitru Bondoc

 «Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”...»

***

prof. Dumitru Matei

«În orașele mici prezența doctorilor s-a semnalat târziu, iar la sate nici vorbă de asemenea specialiști. În Râmnicu Vâlcea, între primii medici ai orașului, amintim pe Vasile Anania, venit aici la începutul secolului al XIX-lea. Era priceput în meseria sa, filantrop și iubit de oameni, dar neinspirat, punându-se rău cu stolnicul Ioan Lahovary, deputat al districtului și proprietar al acareturilor din centrul orașului de sub poalele Capelei. Printr-un raport al medicului, din 1835, către magistratul orașului Râmnic, el aducea la cunoștința acestuia că toate ulițele și locuințele din oraș sunt murdare, periclitând sănătatea populației, asemenea murdării provenind din balta noroioasă și scursurile din gospodăria domnului stolnic Ioan Lahovary. Firește, cum era de așteptat, Lahovary a reacționat la această ofensă și doctorul Anania a fost destituit, locul lui ocupându-l R. Ziegler.»  

Ești aici: Home Valcea