Istorie Locala

Constantin Poenaru

O prejudecată greşită, întreţinută atât de istoricii de ieri, cât şi de cei de azi, a înfăţişat istoria culturii române vechi ca una eminamente bisericească, deşi existau şi destule elemente laice în ea. Această imagine reducţionistă a călugărilor cărturari, trudind între două mătănii la copierea de texte liturgice, a împiedicat multă vreme orice posibilitate de sincronizare a culturii noastre cu cea din Occident. Puţinele încercări de a arăta dimensiunea plurivalentă a acestor schimnici, care nu ştiau doar o grămadă de limbi străine, ci chiar se adăpau de la izvoarele culturii apusene, încercând în predoslovii, cronografe sau letopiseţe, în diverse cuvântări omagiale, să-şi prezinte propriile puncte de vedere asupra ideilor filozofice, sociale şi politice care animau veacurile prin alte părţi. Aceste idei iluministe, preluate din puţinele cărţi şi gazete care ajungeau până la noi, nu sunt cu mult mai prejos decât cele vehiculate de gânditorii occidentali.

Sorin Oane

Mutilarea României, în tragicul an 1940, a dus la căderea regimului carlist. Conducerea ţării a revenit generalului Ion Antonescu, adus la putere de la Vâlcea. Antonescu îl criticase pe regele Carol al II-lea că a cedat, fără luptă, părţi din patrimoniul naţional. Generalul îi înmânase suveranului, după o discuţie furtunoasă, o scrisoare prin care îşi oferea concursul „pentru a salva ce mai era cu putinţă de salvat din Coroană, din ordine şi din graniţe[1]. Opinia lui Antonescu era împărtăşită şi de alţi ofiţeri superiori ai armatei române. Carol a hotărât însă trimiterea în arest a lui Antonescu la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea).

În legătură cu sfârşitul detenţiei de la Bistriţa există trei versiuni: 

Dumitru Bondoc

Valea Oltului este indisolubil legată de istoria, civilizaţia şi cultura poporului român, iar una din cele mai frumoase legende populare din Oltenia, legenda Domnului de rouă[1], îşi are obârşia de-a lungul văii unde, în urmă cu 120 de ani, reverbera şuierul primei locomotive la inaugurarea „drumul de fier” Corabia – Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea. Deloc întâmplător, calea ferată ce străbate şi judeţul nostru, se edificase tocmai de-a lungul simbolicului drum al Domnului de Rouă pe care, spune legenda, „ tânăr şi chipeş fiind, pornea în amurg de seară dinspre Dunăre şi, urmând firul Oltului, ajungea la iubita sa din munţi, iar la primul cântat al cocoşilor pleca înapoi, neştiut de nimeni. Prinzând însă de veste şi dorind să dezlege taina acestei misterioase călătorii, locuitorii satului iubitei Domnului de Rouă au tăiat toţi cocoşii. Domnul de Rouă a băgat astfel târziu de seamă că se crăpa de ziuă şi a pornit năvalnic călare către curţile sale dinspre Dunăre, urmărit de sătenii curioşi. Se revărsau zorile pe când cei care puseseră la cale dezvăluirea se apropiau să-l prindă dar, Domnul de Rouă, o dată cu răsăritul soarelui pe dată s-a risipit ca fumul, cu cal cu tot, prefăcându-se în rouă şi lăsându-şi urmăritorii uimiţi.”

Liviu Cernăianu

În curând, se vor împlini 135 de ani de la naşterea acestui harnic ierarh, al cărui cuvânt de erudită vocaţie umanistă, proprie credinţei noastre strămoşeşti, constituie temei peren de meditaţie benefică. Larga paletă a problematicii sociale abordată de ierarhul cărturar, în scrierile sau în alocuţiunile sale publice, conturează un orizont de gândire şi faptă fertil, îndatorat să slujească biruinţa credinţei în Hristos şi prin valorile vieţii pământene a tuturor semenilor.

După împlinirea actului Unirii de la 1 Decembrie 1918, națiunea română, sub domnia mărețului rege Ferdinand I, întregitorul României Mari, începe campania generală de armonizare a statului român național, acum unit între hotarele străbune, după secole de lupte și umilințe! În lupta aceasta se integrează și beiușenii, în inimile cărora erau vii jertfele dorobanțului român eliberator și ale fiilor urbei lor, Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, alături de alți eroi, care s-au jertfit pentru Unirea cu patria mamă, România Mare, alias « România dodoloață », cum cu alint o numeau românii transilvăneni! Acum se simțea nevoia, mai mult ca oricând, a unei publicații locale la care visaseră Ioan Ciordaș, Petru E. Papp și Viora Ciordaș, în timpuri imposibile însă. După alungarea stăpânirii străine vremelnice, dorința beiușenilor de a avea un organ de presă nu mai cunoaște opreliști. La 1 iunie 1921 tânărul avocat, Dr.Nerva Traian Cosma, scoate, pe cheltuiala lui, săptămânalul Beiușul-seria I (1921-930). După Dictatul de la Viena, când Bihorul sfârtecat își mutase capitala în Beiușul voievodal și după ce primul director murise de flebită la 17 septembrie 1939, Protopopul Ortodox al Beiușului, Petru E. Papp, editează seria a II-a (1942-1945). Noi am cercetat integral ambele serii, publicând prima lucrare monografică a acestui hebdomadar, indispensabilă oricărui viitor cercetător în domeniul publicisticii românești. Cartea a fost lansată și la Beiuș în toamna anului 2003, cu prilejul aniversării a 175 de ani ai Liceului « Samuil Vulcan ».

 

Marți, 28 Iulie 2020 11:27

Călimănești-Vâlcea/ Evul mediu

Scris de

De-a lungul întregii epoci medievale, satele situate pe teritoriul de astăzi al oraşului Călimăneşti s-au dezvoltat într-o strânsă legătură cu mănăstirea Cozia, vechea ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Biserica cea mare a mănăstirii a fost zidită în anii1387-1388, sfinţirea sa având loc în data de 18 mai 1388, zi în care s-a sărbătorit praznicul Sfintei Treimi, hramul bisericii18.

Nu întâmplător, întâia atestare documentară a localităţii Călimăneşti se găseşte în primul hrisov dat mănăstirii de către domnitor la 20 mai 1388, în care se arată: De aceea, a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţitei troiţe... la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă, pe care cu dragoste şi cu multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte-zisei mănăstiri19. Prin acelaşi hrisov, domnitorul şi unii boieri dăruiau mănăstirii alte sate (Orleşti, Cricov, Cruşia), moşii sau venituri şi se rânduia ca mănăstirea Cotmeana, să fie supusă cu toate cele ce ţin de ea, mănăstirii mai sus scrise şi de acolo să se stăpânească. Printr-un alt hrisov - emis, după părerea unor istorici-editori, tot în data de 20 mai 1388 - , se arată că mănăstirea este ridicată ...la locul numit Nucet, adică Cozia,sunt dăruite mănăstirii: satul lângă mănăstire numit Călimăneşti şi alt sat dincolo de Olt, anume Jiblea. Încă şi Brădăţani şi Seaca şi pe Râmnic, satul Hinăteşti. Locuitorii lor erau scutiţi de toate dările şi muncile domniei mele20. Localităţile menţionate în cele două hrisoave sunt cele mai vechi aşezări de pe teritoriul judeţului Vâlcea atestate documentar. (clic pe titlu pentru continuare)

“Unii oameni se nasc să dăruiască...”. Gheorghe Constantinescu, originar din Cernișoara, deja cunoscut publicului vâlcean și nu numai, este unul dintre ei; își explorează în liniște și modestie ideile în care crede, le așterne apoi pe hârtie, oferindu-le cititorilor. După zeci de ani de studiu, de muncă și (într-un anume sens) autoexil, autorul pune în valoare puterea cuvântului așezat după cuvânt, îi adaugă o pronunțată amprentă personală, cărămidă peste cărămidă, în construcția unui edificiu literar original.

Luni, 27 Iulie 2020 10:16

Ocnele Mari/ Epoca contemporană

Scris de

a) Perioada interbelică

       Unirea tuturor românilor (Marea Unire), eveniment înfăptuit în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, a avut un ecou puternic în rândul locuitorilor oraşului Ocnele Mari. A fost o bucurie fără margini şi populaţia se aştepta, aşa cum se întâmplă de fiecare dată după marile şi înălţătoarele evenimente naţionale, la măsuri care să asigure libertăţile cetăţeneşti şi să îmbunătăţească viaţa. Una din aceste măsuri a fost introducerea votului universal în locul sistemului cenzitar (Tamaş, 1995, 211).

Ion Soare

Florentin Smarandache este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuţi români din America şi din toată lumea, excelând deopotrivă în sfera ştiinţelor (îndeosebi matematică, dar şi fizică, filozofie etc.), a literaturii (toate genurile!) şi a artelor (pictura).

Perioada românească

S-a născut la 10 decembrie 1954, în Bălceştii Vâlcii...

Veronica Tamaș

În istoria poporului român, domnia voievodului martir Constantin Brâncoveanu a însemnat o adevărată şi strălucită perioadă de prosperitate culturală şi politică, domnul reuşind să menţină neştirbită integritatea teritorială a ţării faţă de tendinţele de cotropire manifestate de imperiile vecine[1]. Domnul a făcut parte din marii feudali ai ţării, având 179 proprietăţi, fiind nepotul domnitorului Şerban Cantacuzino, pe care l-a urmat la tron, mama sa a fost sora acestui voievod. Printr-o politică abilă s-a menţinut pe tronul Ţării Româneşti 26 de ani, având una din cele mai lungi domnii de la noi[2].

Constantin Brâncoveanu reprezintă o culme dintr-o suită de domni creştini şi este o ilustrare vie a faptului că în acea vreme gândirea ortodoxă, concepţia de civilizaţie şi de cultură creştină reprezentau dimensiunea principală a întregii istorii naţionale româneşti[3]. Domnul a reuşit să transforme Ţara Românească nu numai într-un important centru diplomatic european, ci şi unul de luptă împotriva dominației otomane. Numai datorită supleţii acţiunii diplomatice a domnitorului muntean, Ţara Românească a putut să-şi păstreze situaţia de semiindependenţă într-o epocă atât de învolburată. Prin priceperea sa, domnul a căutat prietenii şi alianţe pentru a nu rămâne singur în faţa turcilor.

Ești aici: Home Valcea