Istorie Locala

Pe 19 iulie 2015  dl colonel inginer Gheorghe CONSTANTINESCU (originar din Cernişoara-Vâlcea - n.n.) a mai lansat o carte "Povestea copilariei mele". Este o incursiune sensibila atat in biografia anilor de demult, cat si in radiografia duhovniceasca a comunitatii de sat in vremea postbelica. Precum dânsul declara: "Toate amintirile dintr-o copilarie minunata sunt cuprinse aici, in aceasta carte pe care va invit sa o cititi, fiind sigur ca, in ea fiecare dintre dumneavoastra veti regasi macar cateva secvente din propria copilarie"

(din cuvantul parohului Ion Armasi - preot la Parohia Ioan Evanghelistul din Bucureşti, unde dl. col. ing. Gheorghe Constantinescu activează ca epitrop)

Zonă cu un uriaş potenţial turistic, Vâlcea de Mijloc are, pe lângă o serie de atracţii ce ţin de peisajul natural şi arhitectural, ceva ce o face unică în această parte a ţării: o linie de mocăniţă. Spre deosebire de alte mocăniţe, scopul acesteia din sudul ţării este, azi, strict economic, actualul proprietar al terenului pe care îl străbate fiind Ciech Soda Romania, unul dintre cei mai puternici agenţi economici din judeţ.

Costeşti

Vâlcea se află la o „margine” a Olteniei, în vecinătatea Ardealului şi la intersecţia drumurilor Munteniei, o poziţionare care i-a conferit variate forme de tradiţii, stiluri în arhitectură şi urbanism şi o istorie aparte. În Vâlcea, influenţele transilvane coboară până spre mijlocul judeţului, odată cu sosirea păstorilor din Mărginime, stilul românesc ortodox predomină în arealul mănăstiresc iar în văile râurilor, apicultura şi exploatările forestiere, tipice Olteniei de sub munte, au rămas ocupaţii preponderente.

 Tot acest amestec — păstori, apicultori, sculptori în lemn, pietrari şi monahi — este legat de aproape 150 de ani printr-o linie de mocăniţă care, printr-un miracol, există încă, fiind singura rămasă în sudul României.

Mocăniţa la Tomşani

Povestea mocăniţei Vâlcii de Mijloc începe la finele veacului al XIX — lea, când se decide prin ordin regal înfiinţarea unei linii de tren cu ecartament redus în judeţul Vâlcea care să lege economic zona montană a Vaideeniului de oraşul Băbeni, aflat pe malul Oltului, un important centru forestier. Aceasta se contruieşte în doar 5 ani, pe o rută de aproximativ 50 de kilometri şi aduce ani de zile, din munte, lemnele.

 Totodată, ea a transportă şi pasageri, locuitori din Vaideeni, Costeşti, Tomşani, Frânceşti şi Băbeni. Astfel au apărut primele gări din cărămidă roşie cu turn de apă, adevărate bijuterii arhitecturale în zilele noastre.

 După construcţie, linia de mocăniţă are succes 60 de ani, iar după război, autorităţile comuniste îşi propun desfiinţarea ei, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport rutier. Se decide, astfel, demontarea acestei linii aşa cum s-a întâmplat şi în alte judeţe din sudul ţării.

Valea Bistriţei 

Salvarea vine însă de la un activ industrial, prima unitatea economică, Uzinele de Sodă, care se contruieşte în reînfiinţatul judeţ Vâlcea. Conducerea uzinei ia legătură că prim-secretarul Partidului Muncitoresc Român de la Râmnicu Vâlcea şi vine cu o idee care salvează de la dispariţi primul tren din judeţ. Uzinele Sodice Govora aveau nevoie de materie primă de la carierele de piatră de la Costeşti şi se propune modificarea traseului mocăniţei, păstrând însă 70% din linia veche. Cinci ani durează această modificare de traseu dinspre Govora spre Băbeni şi de la Tomşani spre carierele de calcar de la Costeşti.

 Astfel, din 1959 şi până în prezent, mocăniţa reprezintă drumul care uneşte localităţile Vâlcii de Mijloc.

Mocăniţa trece prin vatra comunei Mihăeşti, azi cea mai mare localitate rurală din judeţul Vâlcea, unde se regăseşte Mănăstirea Govora.

 Comuna a fost întemeiată de ciobanii ardeleni care au migrat în timpul împărătesei Maria Tereza şi s-au aşezat în zona numită azi Munteni, denumire dată veneticilor veniţi cu oile de peste munte. După Munteni, mocaniţa ajunge la Băbeni, oraşul unde se regăsesc trei „naţii” sau trei culturi — păstorii ardeleni, rudarii cunoscuţi prin cioplitul lemnului şi rumânii, adică localnicii, cei a căror ocupaţie era agricultura dar şi exploatarea lemnului.

 Oraşul Băbeni a fost în perioada antebelică, în timpul plutelor de pe Olt, un important centru economic al zonei dar, ulterior, descoperirea petrolului a mutat tot centrul de greutate în această ramură industrială.

 Câmpuri petroliere Băbeni

 După ce traversează câmpurile petroliere ale Băbeniului, mocăniţa intră în pădurile Frânceştiului. Comuna Frânceşti are două obiective de patrimoniu naţional — Mănăstirea Dintr-un Lemn şi Mănăstirea Surpatele, lăcaşe de cult legate de numele şi de martiriul Brâncovenilor.

 De aici, de la Frânceşti, mocăniţa începe să urce în zona subcarpatică pe valea Bistriţei, râul care a produs cele mai înguste chei în calcar din România. Mocaniţa merge în paralel cu Bistriţa, trecând prin pădurile de stejar şi fag, prin zăvoiul plini de anini al râului. Peisajul care se vede de o parte şi de alta a trenului combină lanurile de grâu şi porumb proiectate pe fundal cu imaginea Munţilor Căpăţânii. Trece printr-un tunel vechi de 150 de ani şi intră în ţinutul apicultorilor 

Comuna Tomşani.

Comuna Tomşani este cunoscută cu cei peste 200 de apicultori, deţinând cel mai mare număr de familii de albine din România. Mierea de la Tomşani se vinde cu succes în Europa de Vest şi peste ocean, dar şi în industria farmaceutică. Râul Bistriţa este regularizat pe teritoriul comunei Tomşani în trei microhidrocentrale, oferind trei lacuri de acumulare folosite de localnici pentru irigaţii.

 Mocăniţa traversează Drumul Naţional 67 Râmnicu Vâlcea — Horezu şi intră în zona montană, în comuna Costeşti, cunoscută drept un imens muzeu în aer liber, unde se regăsesc Muzeul Trovanţilor şi Muzeul Bălintescu, cinci mănăstiri de patrimoniu — Arnota, necropola unde este înmormântat Matei Basarab, Mănăstirea Bistriţa, Păpuşa, Schitul Peri, Schitul 44 Izvoare şi biserica de lemn de la Grămeşti. Tot la Costeşti există izvoare minerale şi este singura comună despre care se spune că are un munte în mijlocul ei, un versant perfect piramidal, Stogu. Aici are capăt de drum mocăniţa.

Valea Bistriţei

 Astfel, după trei ore, după ce traversează Vâlcea de Mijloc, de la Olt şi până la poalele Munţilor Căpăţânii, în Parcul Naţional Buila Vânturariţa, vechiul trenuleţ se opreşte pentru a fi încărcat cu piatră şi pentru a se întoarce înapoi la uzină.

 În anii 2000 s-a vorbit despre un proiect la care să coopereze cele cinci localităţi — Mihăeşti, Băbeni, Frânceşti, Tomşani, Costeşti — şi Uzinele Sodice Govora pentru a identifica soluţii pentru valorificarea potenţialul uriaş de turism al zonei, cu ajutorul mocăniţei, dar fără a afecta interesele economice ale companiei vâlcene.

Cine ştie? Poate că şi Vâlcea va fi inclusă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe harta mocăniţelor celebre ale României, devenind o destinaţie căutată de turiştii care vor să facă o călătorie cu parfum de epocă, într-un tren de epocă.

Mulţumim pentru sprijinul acordat în realizarea reportajului companiei Ciech Soda România.

AGERPRES

 sursa:http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=15386

Marți, 14 Iulie 2015 12:00

Povestea a două cărţi, de George Mirea

Scris de

Notiţe selective...

 

Gheorghe Mirea, 24.04.1929, Măgura/Constanţa.

1949: 5 decembrie, Şcoala de tractorişti de pe lângă SMT (Staţiune de maşini şi Tractoare – n.V.S.) Valul lui Traian, între Murfatlar şi Constanţa, în conacul/ castelul unui moşier expropriat, urmaş al unui prim-ministru al regelui Carol I (descendentul se numea Hortopan sau Ortopan).

Fusesem exmatriculat  de la liceu, lucrasem un timp la tipografia „Albina”, unde se tipărea ziarul partidului, Dobrogea nouă.

În SMT (conac) aveam şase dormitoare mari pentru elevii-tractorişti. Făceam focul cu rândul în sobe şi pentru aceasta primeam dimineaţa de la „gospodar”, din bibliotecă, pentru fiecare sobă un volum, o carte, să aprindem focul. Într-o zi, eu am primit între cărţi, un volum care mi-a atras atenţia şi nu l-am pus pe foc, ci l-am ascuns. Strălucea de „aurită” ce era. Nu l-am „furat”, ci l-am...

Joi, 25 Iunie 2015 11:46

Turismul vâlcean

Scris de

Vom avea în vedere, la această secvenţă, cele două sensuri (neglijându-l pe acela de 2. „autoturism”!) ale noţiunii şi vocabulei: activitate cu caracter recreativ sau sportiv şi latură a sectorului economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreere sau a deplasărilor de persoane în diferite scopuri (vezi DEXI, 2007, 2086). Desigur, aceste două laturi ale turismului recreativ-sportivă şi economică - nu pot fi separate, ele influenţându-se şi întrepătrunzându-se permanent. Dovezi în acest sens, sunt numeroasele şi interesantele mărturii rămase de la persoanele care au vizitat, din vechime, Ţările Române, în diverse scopuri practice, dar s-au şi recreat totodată, văzând şi admirând particularităţile geografice (naturale) şi antropice ale zonei Vâlcii, în speţă – ale Râmnicului.

Miercuri, 10 Iunie 2015 11:09

Pădurea Cotoşmanu – Sherwoodul Vâlcii

Scris de

Există în judeţul Vâlcea o pădure de legendă, o pădure cu stejari seculari, descrisă, de altfel, şi de Gala Galaction – Pădurea Cotoşmanu. ”Pădurea asta desparte două comune, Popeşti şi Roieşti, şi se întinde de-a lungul drumului naţional Horezu – Craiova dar şi spre vest înspre Cernişoara’, povesteşte Ilorian Păunoiu, om de-al locului, scriitor îndrăgostit de poveştile acestei păduri ‘atât de deasă, încât nu ai cum să nu te rătăceşti prin ea dacă nu eşti din partea locului’.
Drumul Cotoşmanului, cel care face legătura dintre Popeşti şi Roieşti, are un pitoresc aparte, prezintă serpentine printre pădurile de fag şi stejar, un drum care are multe poveşti de spus. Pădurea Cotoşmanului are trei mari poveşti – povestea aurului, povestea cetăţii dacice şi povestea jidovului sau a uriaşului.

Bibliografia sportului râmnicean este puţină; calificativul este valabil şi pentru arhivele instituţiilor cu profil sportiv. Lipsa este suplinită, în bună parte, de publicaţiile editate în Râmnicu-Vâlcea, care au acordat spaţii corespunzătoare sportului, iar după 1989, au apărut şi reviste profilate pe teme sportive: „Arena vâlceană”, „Sport Express” etc.). Ca şi la volumul I al Enciclopediei …, domnul Eduard Dulăcioiu – directorul publicaţiei „Arena vâlceană”, ne-a pus la dispoziţie întreaga bază de date (online) a revistei, pe ultimii ani (din iunie 2010 până la data definitivării acestei secvenţe).

a) Perioada interbelică. Ca eveniment mai deosebit în acest interval, se cuvine menţionată transformarea în spitale, în timpul celui de-Al doilea Război Mondial, a celor două licee din Râmnic, astăzi – colegiile naţionale „Alexandru Lahovari” şi „Mircea cel Bătrân”. Serviciul Sanitar al Judeţului Vâlcea şi cadrele medicale din Râmnic, ca şi din alte localităţi, s-au confruntat în continuare cu o serie de probleme privind sănătatea, în special cu epidemiile cauzate de boli infecţioase precum febra tifoidă, tuberculoza pulmonară, frigurile palustre (Situaţiunea judeţului Vâlcea, 1898, 28), situaţia sanitară a locuitorilor Râmnicului, ca şi a celorlalţi vâlceni, neîmbunătăţindu-se prea mult faţă de perioada anterioară.

În anii 1828-1829 (cu unele „replici” în anul care a urmat), bântuise în Ţara Românească o epidemie năprasnică de ciumă, (a doua după cea din 1813 – „Ciuma lui Caragea”), „boală lipicioasă”, cum este denumită în documente, adică infecţioasă. La 10 septembrie 1830, Căimăcămia Craiovei, care avea în subordine judeţele din Oltenia, a poruncit „să să facă cuviincioasa întâmpinare” a molimei, astfel: „Către Dumnealor boierii ispravnici ot sud Vâlcea: „nu numai să puneţi carantine pe la cuviincioasele locuri, dar să le şi întăriţi bine cu cinovnici şi alţi slujbaşi, oameni vrednici, şi pe nimeni din părţile acelor locuri să nu îngăduiască a intra în judeţul dumneavoastră, fără a face carantină de nooă zile şi (. . .) curăţenie prin afumare. Şi mai ales pe aceia ce acum, după stricarea bâlciului Râureni, să întorc pe la casele lor, să să ţină la carantină nooă zile, afumându-li-se lucrurile ce vor avea cu dânşii” (PJV, dos. 2/1830, f. 4). La 24 august 1831, poliţaiul oraşului Râmnic se adresează otcârmuitorului judeţului cu propunerea ca, din porunca acestuia, să fie procurate 20 de care cu câte doi boi şi doi oameni la fiecare, pentru a strânge cantitatea mare de gunoaie, „de multă vreme adunate”, care exista atât în oraş, cât şi în împrejurimile acestuia (Ibidem, f. 504). Sunt trimise şi instrucţiuni scrise, cuprinzând îndatoririle fiecărui dregător în privinţa regulilor pe care acesta trebuia să le păstreze „după pravila carantinii”.

Ca în întreaga ţară, vechii locuitori din arealul râmnicean vor fi apelat la practici medicale empirice, unele – însoţite de descântece sau vrăji; deochiul, de pildă, care, sporadic, se mai întâlneşte şi azi. Daco-geţii, trăitori şi în apropierea acestor locuri - la Buridava (Ocnele Mari), dovedeau îndemânare deosebită şi ştiinţă în vindecarea bolilor, inclusiv prin medicamentaţie naturistă (plante medicinale), ceea ce îi impresionase şi pe vechii greci (Giurescu, f. an, 53).De asemenea, în zonă (Poiana Bivolari, lângă Căciulata; Ocnele Mari ş.a.) au existat din vechime ape termale şi minerale, care vor fi fost utilizate de locuitori în scopuri terapeutice (Berbece, Botvinic, 1978, 16; Berciu, 1981).

Miercuri, 03 Iunie 2015 11:14

Episcopii Râmnicului

Scris de

Documentele vremii nu amintesc şi numele primilor episcopi hirotoniţi pe seama acestei eparhii, iar pomelnicul episcopiei nu dă nici o indicaţie, oricât de sumară, cu privire la timpul şi locul primilor episcopi. Se socoteşte de unii, că cel dintâi episcop al Râmnicului, hirotonit chiar de patriarhul Nifon în anul 1503, a fost Maxim Brancovici, aflat atunci în ţară şi ajuns, prin 1504, mitropolit al Ungrovlahiei (Mironescu, 1906, 16). Cu privire la identificarea primilor doi ierarhi – Ilarion şi Iosif – din pomelnicul episcopiei, nu avem date certe.

Ești aici: Home Valcea