Istorie Locala

In noaptea de 15-16 august 1916, armata română a trecut la ofensivă de-a lungul Carpaţilor şi în numai câteva zile, trupele române au pătruns adânc în Transilvania  şi au eliberat oraşele Braşov, Sfântu Gheorghe, Gheorghieni, Miercurea-Ciuc şi Orşova. Evenimentele desfăşurate pe frontul dobrogean, neonorarea angajamentelor de către trupele aliate, au obligat comandamentul român să întrerupă ofensiva din Transilvania; presate de contraofensiva armatelor germane şi austro-ungare, mult superioare, au fost nevoite să se retragă. Lupte violente s-au desfăşurat în regiunea muntoasă, dar superioritatea numerică şi dotarea tehnică, au dat posibilitaea armatelor inamice să înainteze şi să ocupe, până la sfârşitul anului 1916, două treimi din suprafaţa ţarii, inclusiv capitala; şi, desigur, judeţul Vâlcea.

În judeţul Vâlcea, răscoala din 1907 nu a luat forme deosebit de grave, iar la Drăgăşani nu s-au înregistrat mişcări de amploare, chiar dacă zona se afla în imediata apropiere a unor focare de revoltă din judeţele Olt şi Romanaţi şi, desigur, nu departe de Laloşu – comuna vâlceană în care flacăra răscoalei a fost mai puternică.

Conform relatării prefectului de judeţ, la 14 martie 1907, în piaţa oraşului Drăgăşani a fost adunată multă lume, dar nu s-au înregistrat acte specifice răscoalei. Printre arestaţi, îl vom găsi, totuşi, pe Ilie Vătafu, originar din Drăgăşani, căruia i s-au dresat acte de trimitere în judecată la 25 martie, fiind înaintat de comandantul detaşamentului, la arestul preventiv. Nu se cunoaşte ce învinuiri i s-au adus. Agitaţie s-a înregistrat şi la Momoteşti (cartier al oraşului), deşi a fost mai mult o alarmă din partea arendaşului moşiei lui Ionel Brătianu, anume Ville,care s-a speriat de cele auzite; cerând măsuri preventive, el telegrafia insistent la Bucureşti: „Ţăranii ameninţă proprietatea şi viaţa mea; daţi-mi sprijin” (1907 în Vâlcea, 1974, 69). Într-o altă telegramă, cerea urgent armată, deoarece „am numai 10 soldaţi” (Ibidem).

Populaţia oraşului Drăgăşani şi-a adus contribuţia la cucerirea independenţei naţionale, atât direct - prin prezenţa militarilor în rândurile armatei, cât şi prin susţinerea materială a războiului, cu importante sume de bani donate armatei, produse agroalimentare, animale, îmbrăcăminte, atelaje de transport etc. O parte însemnată a contribuţiilor a fost destinată pentru întreţinerea soldaţilor răniţi şi a bolnavilor sosiţi în spitalul de la Drăgăşani. O primă formă de sprijin a războiului de către populaţia oraşului Drăgăşani, a fost aceea a achiziţionării de animale. Aşa cum reiese din documente, au fost rechiziţionate mai multe animale: 2 cai şi 40 de vite mari, mai ales bivoli, bivoliţe şi mânzaţi. Nevoia de arme în timpul confruntărilor, s-a făcut simţită mai ales după luptele de la Griviţa. Cu ocazia acestor lupte, s-a constatat că puştile armatei noastre se defectau uşor şi permiteau inamicului, care avea armament modern,  să se apropie foarte mult de poziţiile soldaţilor români.

Un eveniment de mare importanţă pentru locuitorii oraşului Drăgăşani, l-a reprezentat împroprietărirea ţăranilor, înfăptuită în baza legii agrare a lui Cuza din 1863, promulgată la 14 august 1864, care urma să intre în vigoare la 23 aprilie/ 5 mai 1865, a cărei aplicare în teren, prin atribuirea pământului foştilor clăcaşi, a început (abia) la 1 septembrie 1875. Prin aplicarea Legii rurale, s­-a realizat şi secularizarea averilor mânăstireşti, din care, numai Episcopia Râmnicului poseda aproape 3000 de pogoane. În iulie 1873, inginerul Carol Főrster a întocmit planul delimitării suprafeţelor cuvenite foştilor clăcaşi de pe moşia satului Drăgăşani; s-au întrunit membrii comisiei de constatare a chiriaşilor din plasa Oltului, formată pentru comuna Drăgăşani, care “au constatat numărul şi categoria clăcaşilor la fiecare proprietate în parte”, încheind un proces-verbal în care se arată numele clăcaşilor, categoria lor, pământul acordat şi suma despăgubirii cuvenite proprietarului” (DJVAN, PJV, dos. „Împroprietărirea 1864. Plasa Oltul, comuna Drăgăşani”).Din acest proces-verbal, rezultă că s-au împărţit 1899 pogoane şi 19 prăjini de la un număr de 18 proprietari, din care: Episcopia Râmnicului - 1076 pogoane, 9 prăjini şi 15 stânjeni pătraţi la 27 de clăcaşi cu 4 boi; 158 de clăcaşi cu  2 boi şi 138 de clăcaşi  cu braţele, stabilindu-se despăgubirea către proprietar la 25.689,19 lei anual. Restul proprietarilor supuşi la expropiere, după ce li s-a oprit treimea legală, se aflau pe  teritoriul Gârdeştilor, care, la data întocmirii acestor lucrări, intrau în componenţa comunei Drăgăşani (Ibidem).