Istorie Locala

Alboiu, Maria (n. la 5 sept. 1963 în or. Brezoi din jud. Vâlcea) – sportivă de performanţă, disciplina Tenis de masă. Iniţial, a jucat în cadrul cluburilor şcolare din Râmnicu-Vâlcea şi Slatina. A fost medaliată de mai multe ori la CN. În perioada 1980-1988, a făcut parte din loturile naţionale de tenis de masă, ocupând locuri de podium la diferite concursuri internaţionale. Astfel, la CE pentru juniori din 1981, a obţinut medalia de bronz în proba pe echipe, iar la CM de la Novi Sad – locul VI pe echipe; la CE din 1982 (Budapesta), şi-a adjudecat din nou medalia de bronz pe echipe, acelaşi trofeu revenindu-i la Praga (1986) şi Paris (1988), la dublu feminin (cu Otilia Bădescu). A mai obţinut două titluri balcanice în probele de simplu şi de dublu feminin (1985). În 1986 a ocupat locul VI în topul european şi XX în cel mondial. În anul 1988 a făcut parte din echipa Europei, jucând împotriva Asiei şi câştigând Locul I. După 1990, s-a stabilit în Germania, unde – din 1999 - , îi antrenează pe juniorii germani. Este Maestru al Sportului. (Enciclopedia sportului, I, pag. 1263 ; Enciclopedia Vâlcea, I, 904).

Este greu de imaginat existenţa unei văi, care - pe toată lungimea ei - să întrunească o atât de mare varietate litologică, structurală, morfologică, floristică şi faunistică, a căror îmbinare armonioasă să creeze o atât de mare densitate de frumos! În sectorul oraşului Brezoi şi al zonei montane înconjurătoare, culoarul depresionar al Lotrului alcătuieşte un teritoriu cu mari posibilităţi de dezvoltare a turismului. La pitorescul natural al zonei, s-a adăugat atractivitatea lacului de acumulare de la Vidra şi a căii de acces până la Obârşia Lotrului. În mod frecvent, excursiile de odihnă şi agrement, cu vizitarea diferitelor obiective turistice, pescuitul şi vânătoarea - reprezintă principalele forme de turism practicate pe cursul inferior al Lotrului.

Ca în întreaga ţară, în perioadele mai vechi, locuitorii din Brezoi şi din zona înconjurătoare îşi îngrijeau sănătatea în mod empiric, plantele medicinale având un rol important în acest sens. Despre primele măsuri privind asigurarea ştiinţifică şi organizată instituţional, a îngrijirii sănătăţii, putem vorbi abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în condiţiile în care penuria de cadre medicale, în primul rând – de medici, era extremă, această lipsă adăugându-se la calitatea proastă a drumurilor şi la posibilităţile de transport. La începutul lunii august 1857, de pildă, exista un singur medic al districtului, care – în scopul “vacsinării copiilor la satele Brezoiul, Proieni, Călineşti, Robeşti şi Câineni” - , trebuia să meargă timp de patru poşte, de la Călimăneşti la Câineni şi înapoi, misiune pentru care i s-au pus la dispoziţie şase cai ai unor particulari, urmând ca subadministraţia plaiului Cozia să achite proprietarului preţul acelei închirieri (DJVAN, Fondul PJV, dos. 81/1857, f. 87). La fel cu oraşele şi târgurile, satele din judeţ, inclusiv Brezoiul, Călineştiul ş.a., trebuiau să contribuie cu anumite sume de bani, pentru spitalele din ţară şi din judeţ. La începutul secolului al XX-lea, pentru plaiul Cozia, încă nu era prevăzut un medic de plasă, ci doar 3-4 moaşe pentru „cercurile” (circumscripţiile) din plasă (Situaţia Vâlcea 1908, 23). În general, situaţia aceasta se va prelungi şi în perioada interbelică.

Apărat din toate părţile de meterezele impunătoare şi aproape inaccesibile ale munţilor Făgăraşului, Lotrului şi Căpăţânii, Brezoiul este una dintre cele mai vechi vetre de viaţă şi spiritualitate românească.

Relativa izolare faţă de arterele principale de circulaţie, precum şi caracterul de ,,zonă strategică naturală” a contribuit la conservarea nealterată a specificului cultural. Brezoiul păstrează şi azi acel aer de mister specific locurilor mai izolate, locuită de oameni aprigi şi duri ca şi stâncile care-i înconjoară, dar într-o comuniune perfectă cu o natură, pe cât de generoasă, pe atât de aspră.