Istorie Locala

Joi, 23 Octombrie 2014 11:36

Cernișoara - Căile de comunicație

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reţeaua de drumuri din comuna Cernișoara are un aspect sinuos, ce nu poate fi modificat decât într-o perspectivă îndelungată, ca urmare a înfăptuirii programului de sistematizare a comunei.

Această reţea este alcătuită în prezent de drumul comunal principal, ce străbate comuna de la un capăt la celălalt, asigurând legătura cu comunele limitrofe şi cu Drumul Național nr. 6 ce leagă Rm. Vâlcea de Drăgășani și Craiova.

Locul unde drumul comunal intersectează Drumul Național 6 se numește Gura Văii.

Drumul comunal, de la Gura Văii până la intersecția cu calea ferată, nu este prea bine întreţinut, fapt care conduce la perturbarea circulaţiei, îndeosebi primăvara, când datorită înghețului pe timp de iarnă, bucăți întregi din asfalt este dislocat.

Harta rusească din anul 1835 amintește despre „cărbunii de pământ” găsiți la Armășeșești pe valea Cernișoarei.

Așa cum am amintit la subcapitolul „Cernișoara în perioada comunistă”, existența cărbunelui în zona văii Cernișoarei a contribuit la dezvoltarea satelor, ridicându-se clădiri noi, construindu-se drumuri etc.

Așa s-a născut noul drumul (cunoscut localnicilor ca drumul oaselor) ce face legătura între localitățile Alunu, Berbești, Copăceni, Cernișoara, Popești și Șirineasa, pe el transportându-se, în general, cărbunele.

Acestei șosele moderne i s-a alăturat calea ferată de-a lungul căreia au apărut următoarele gări: Băbeni, Șirineasa, Popești, Copăceni, Cernișoara, Berbești, Alunu.

S-au construit trei poduri peste râurile Tărâia, Cerna, Cernișoara.

De-a lungul căii ferate au fost săpate 4 tunele în lungime de 4km. S-a executat trecerea peste 60 de văi și viroage, construindu-se 80 de podețe.

Toate acestea au fost finalizate pe 29 noiembrie 1982.

Deci comuna Cernișoara este traversată de aceste două magistrale, drum și cale ferată, în zona satului Modoia.

Calea ferată, deşi a fost construită pentru transportul cărbunelui, a fost folosită intens şi de locuitorii comunei Cernișoara pentru a se deplasa la Rm. Vâlcea sau în alte localităţi, având un rol foarte important în viaţa comunei.

Datorită pârâului Cernișoara, care curge şerpuind prin comună, pentru a asigura legătura între sate, s-au construit 6 poduri mari din beton, din care patru în satul Mădulari, două leagă satul Armășești de satele Mădulari și Cernișoara. Mai există încă trei poduri din tuburi de beton care asigură legătura cu Modoia și Groși.

Pentru construirea podurilor din beton statul a făcut investiţii la vremea respectivă de peste 4.000.000 lei. Podurile de beton au contribuit în mod evident la îmbunătăţirea circulaţiei, de aceea este îmbucurătoare înlocuirea podurilor din lemn cu cele din beton între satele Obârșia și Mădulari, precum şi cel dintre satele Armășești şi Mădulari și Armășești și Cernișoara, înlocuire datorată fostului primar Smedescu Aurel.

Asfaltarea drumului comunal, de la Drumul Național 6 până în „vârful” Obârșii, asfaltare făcută între anii 1994–1996 și datorată unui fiu al comunei Ion Smedescu trecut în lumea celor drepți în anul 1993, permite o mai bună legătură între centrul comunei şi Horezu, respectiv Rm. Vâlcea reşedinţa judeţului şi asigură condiţii pentru o exploatare mai economicoasă a transportului cu mijloacele de transport moderne.

În anul 1970, sistemul de telecomunicaţii din comuna Cernișoara era format din puține posturi telefonice fixe. Foarte puține familii din Cernișoara își permiteau luxul de a avea un telefon fix și datorită faptului că aprobarea pentru instalarea acestuia se obținea foarte greu. Dintre aceste familii, puține la număr, care dețineau un telefon fix amintesc pe cea a lui Ionescu Costel, din satul Mădulari (și pentru faptul că telefonul care îl deținea avea nr.1), care era centralist la Centrala Telefonică Horezu, familia Cincă Victor, din satul Groși, care avea telefonul legat în derivație cu Nicolae Stănculescu - șofer pe salvare.

După anul 1998 comunicaţiile s-au îmbunătăţit radical graţie telefoanelor mobile în reţelele Orange, Vodafone şi Cosmote, folosite chiar şi de copii.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 18 Ianuarie 2018
  • Localitate: Valcea
  • Creator: Gheorghe Constantinescu
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Gheorghe Constantinescu - Monografia comunei Cernișoara: locuri, vremuri, oameni. București: Editura Amanda Edit, 2014, p. 103-105.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 1711 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Cernișoara - Căile de comunicație