Istorie Locala

Miercuri, 05 Noiembrie 2014 13:31

Biserica din satul Cernișoara (Valea Orlii)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru nevoile lor spirituale, existau în satul Cernişoara trei bisericuţe din lemn, menţionate într-o catagrafie din martie 1840, publicată de Pr. I. Popescu – Cilieni. Toate acestea erau construite din lemn şi se aflau pe moşia Stolnicului Constantin Borănescu din Pojogi, fiind denumite după mahalaua în care existau: biserica de la Mişuleşti, cu hramul Sf. Nicolae (5 sept. 1717), biserica de la Floreşti, cu hramul Sf. Dimitrie (15 octombrie 1793) şi biserica de la Porumbei, de pe la 1700, după mărturia sătenilor mai bătrani.

Probabil din lipsă de materiale de construcţie, sătenii s-au hotărat să dărâme cele trei bisericuţe şi din lemnul rezultat să ridice una mai mare şi mai încăpătoare. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1900, la iniţiativa unui mare grup de săteni, în frunte cu Ştefan Ungureanu, ctitorul principal, după cum arată pisania bisericii: ,,Această sfântă şi dumnezeiască biserică cu hramul Sfântul Nicolae s-a clădit din nou din temelie în anii 1900-1901 cu bună voinţa enoriaşilor şi cu binecuvantarea P.S.S. Părintelui Episcop al Eparhiei Râmnicul Noul Severin D. D. Atanasie Mironescu, prin stăruinţa şi osteneala d-lor Ştefan Ungureanu, preotul M. Ursescu, C.Sordonie şi mulţi alţi săteni, pictor fiind Ilie Dumitrescu din Costeşti. Biserica a fost construită aşadar din lemn, are formă de corabie cu două turle, din care una deschisă – pantocrator, cealaltă închisă, servind de clopotniţă până în anul 1933, cand s-a făcut clopotniţa aparte. Avea temelie de piatră şi a fost acoperită iniţial cu şiţă de stejar. Pictura, realizată în stil modern, în ulei, a fost făcută pe tencuială văruită, din care cauză s-a cojit aşa de rău, încât în anul 1933 biserica a fost pictată din nou de acelaşi pictor, cu grija Pr. Paroh Nicolae D. Presură, hirotonit preot la această parohie la 25 octombrie 1928.

 

În decursul vremii, biserica a fost supusă mai multor lucrări de consolidare sau restaurare, în anii 1930, 1952 şi 1969. În anul 1970 s-a făcut din nou reparaţia la temelie, la tencuielile exterioare cu legături de lemn şi fier pentru consolidare. Cu toate acestea, biserica a ajuns într-un stadiu care nu mai corespundea cerinţelor din punct de vedere al normelor de siguranţă actuale. Acest fapt i-a determinat pe enoriaşii parohiei Cernişoara să pornească la construcţia unei alte biserici, dintr-un imbold profund religios. Biserica veche a fost darâmată în anul 2011, din motive de siguranță.

Astfel, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, noua biserică pusă sub ocrotirea Sfântului Dimitrie şi a Maicii Domnului s-a ridicat din temelie, în formă de cruce, din anul 2000 şi până în 2009. Pictura în frescă a fost executată de pictorul Scherciuc – Picuspu Nicolaedin, Baia de Fier, jud. Gorj.

Tot în satul Cernișoara (Valea Orlii) se mai găsește biserica din lemn cu hramul “Intrarea în Biserică” “făcută de popa Tudor, popa Nicolae, D. Stoica în 1710, octombrie 3”.

Cele șapte sate componente ale comunei Cernișoara au trăit de-a lungul timpului o intensă viață spirituală. În fiecare sat găsim câte-o biserică sau mai multe, unele dintre ele foarte vechi, monumente istorice, în care localnicii în zile de sărbătoare și nu numai, vin cu evlavie să se roage și să-și întărească credința.

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Marți, 02 Iunie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Gheorghe Constantinescu - Monografia comunei Cernișoara: locuri, vremuri, oameni. București: Editura Amanda Edit, 2014, p. 172-174.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 2608 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Noiembrie 2014 13:36
Ești aici: Home Valcea Valcea Biserica din satul Cernișoara (Valea Orlii)