Istorie Locala

Marți, 11 Noiembrie 2014 10:56

Colonel (r) Luță Constantin

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-a născut la 20 iunie 1947 în satul Mădulari, comuna Cernișoara, din părinții Tonie și Ioana Luță, fiind primul copil din cei 6 ai lor.

            Urmează cursurile primare și gimnaziale la Școala Generală Mădulari.

            În perioada 1970-1975 a fost elev la Liceul „Colegiul Bănățean” din Timișoara, după care a urmat, în paralel, Școala de Ofițeri Activi București-Băneasa și cursurile Facultății de Drept Babeș-Bolyay din Cluj Napoca, obținând diploma de licență în drept.

            În anul 1978 a fost încadrat ca ofițer operativ la Serviciu Cercetări Penale la Poliția Județului Timiș iar din anul 1982 și până la pensionare (2001), a activat ca ofițer specialist la Serviciul de Management Resurse Umane la Poliția Jud. Timiș.

            După încadrarea ca ofițer activ, a urmat o serie de cursuri de perfecționare dintre care cel mai important este Cursul Postuniversitar de Drept Penal, specializarea Cercetări Penale.

            Pe linie profesională a evoluat de la ofițer operativ până la ofițer specialist la Serviciul Management Resurse Umane ocupând funcția de șef personal al Poliției Municipiului Timișoara.

            După trecerea în rezervă, ca urmare a pensionării, a încercat să se adapteze la viața civilă și a desfășurat o serie de activități civile, ocupând diferite funcții dintre care cea mai importantă fiind cea de Director Executiv la diferit Societăți de Pază și Protecție și la propria firmă “Banat Protection/Euro Guard”.

            Locuitorii văii Cernișoarei îi poartă recunoștiință pentru că a făcut cunoscută comuna și a slujit cu demnitate Poliția Română.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 25 Noiembrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Gheorghe Constantinescu - Monografia comunei Cernișoara: locuri, vremuri, oameni. București: Editura Amanda Edit, 2014, p. 211-212.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 2680 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Colonel (r) Luță Constantin