Istorie Locala

Miercuri, 11 Februarie 2015 12:12

Râmnicu Vâlcea: trecerea la socialism

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

a) Naţionalizarea întreprinderilor şi planificarea economiei. Starea industriei râmnicene în 1948. Aşa cum rezultă din „Raportul asupra stării economice a judeţului”, întocmit la 30 decembrie 1947, de Camera de Comerţ şi Industrie - Vâlcea, majoritatea firmelor râmnicene înmatriculate erau mici întreprinderi şi ateliere a căror producţie avea un caracter meşteşugăresc,  ponderi însemnate având unităţile cu profil alimentar (mori, brutării, prese de ulei), cele ale industriei uşoare (darace, ateliere de prelucrarea pieilor) şi ale industriei materialelor de construcţie (cariere, fabrici de cărămidă), în ele lucrând 5-20 muncitori1.  Alături de sectorul C.F.R. Râmnicu-Vâlcea, cele mai importante întreprinderi din oraş, erau: o fabrică de încălţăminte („Oprea Simian şi fiii”), trei tăbăcării (Constantin Hanciu, Nicolae Lupaş şi ing. Lupaş), o fabrică de cherestea (Nicolae Hanciu), cinci mori (Olga Geltsch, Nicolae Socu, Ghiţă Ştefănescu, Constantin Hanciu, Gheorghe Dumitrescu) şi trei fabrici de tâmplărie (Gundisch, Bâscă şi Cooperativa „Lemnul”)2. În privinţa specializării muncitorilor, aceştia erau calificaţi doar în proporţie de circa 30% 3.

 

Desfăşurarea naţionalizării.În dimineaţa zilei de 11 iunie 1948, la sediul judeţenei de partid din Râmnicu-Vâlcea, a avut loc – în cel mai mare secret - şedinţa de constituire oficială a Comisiei judeţene de naţionalizare, al cărei preşedinte era Bădică Marinescu4; comisia a luat cunoştinţă de „documentele de partid şi de stat” privind naţionalizarea, apoi a convocat o şedinţă la care au participat secretarii organizaţiilor de partid, reprezentanţii comitetelor sindicale şi noii directori, cu care prilej s-a făcut instructajul privitor la preluarea întreprinderilor. Începând cu ora 14.00, s-a trecut la acţiune în întregul judeţ, transferându-se în proprietatea statului principalele mijloace de producţie5. Prin mitinguri şi telegrame trimise către partid şi guvern, alături de cei de la alte întreprinderi din Vâlcea, muncitorii de la întreprinderile râmnicene şi-au exprimat satisfacţia şi adeziunea la „istorica hotărâre”6. În baza Legii din 13 august 1948, va urma dizolvarea întreprinderilor bancare şi a instituţiilor de credit particulare, iar la 3 noiembrie 1948, au trecut în proprietatea statului instituţiile medico-sanitare şi întreprinderile cinematografice. Conform legii, au fost preluate de stat Sanatoriul „Dr. Theodor Nicolaescu - dr. Eugen Nicolaescu”7, cinematografele „Adreani” şi „30 Decembrie” din Râmnicu-Vâlcea, precum şi „23 August” din Drăgăşani8; au urmat farmaciile din oraş şi un laborator9, apoi – pe baza Decretului nr. 92 din 20 aprilie 1950 – au fost confiscate şi imobilele „exploatatorilor”.

Aspecte privind planificarea economiei.Prin Decretul nr. 126 din 12 iulie 1948, în locul oficiilor industriale fuseseră create centralele industriale cu multiple atribuţii în domeniul producţiei, investiţiilor, procurării de utilaje, credite etc.10. Ca efect, fabrica de piele şi încălţăminte din Râmnicu-Vâlcea a fost preluată (ca şi cea din Horezu) de către „Centrala Industrială a Pielăriei”11. S-a trecut apoi la acţiunea de comasare a întreprinderilor mici şi a atelierelor nerentabile, urmărindu-se crearea unor unităţi mai puternice, cu o înzestrare tehnică superioară: întreprinderea „Oprea Simian şi Fiii” a înglobat trei întreprinderi de profil vâlcene: „Inginer Lupaş”, „N. Lupaş” şi „C. Hanciu şi Fiii”. De asemenea, brutăriile, o moară şi fabrica de gheaţă au fost comasate, primind denumirea de „Întreprinderile comerciale naţionalizate”12. La 22 iunie 1948, Secţia financiară judeţeană propunea primăriei oraşului Râmnicu-Vâlcea „Înfiinţarea unui serviciu de conducere al întreprinderilor deja naţionalizate, cât şi cele ce vor intra în patrimoniul obştei care să funcţioneze sub directa îndrumare a primarului Iosif Himler”13. În conformitate cu Decizia primăriei nr. 288 din 3 iulie 1948, ca director al Serviciului amintit, a fost numit ajutorul de primar, Gheorghe Drosu.

b) Principalele ramuri industriale din Râmnic. Exploatarea şi prelucrarea lemnului- ramură cu vechi tradiţii pe aceste meleaguri, cu o pondere mare între ramurile industriei locale - era reprezentată, în primul rând, de  „Fabrica de placaj - Râmnicu-Vâlcea”, devenită ulterior„Combinatul de prelucrare a lemnului Râmnicu-Vâlcea”. A fost primul obiectiv al industrializării comuniste din judeţ; a intrat în funcţiune la 28 decembrie 1952, dezvoltându-se prin reorganizarea unei vechi întreprinderi, tutelată de cooperativa forestieră de la Băbeni – Bistriţa. În 1965, acest combinat prelucra circa 130.000 mc masă lemnoasă. Mai funcţiona Fabrica de Butoaie „23 August”, care înregistra, la început, o capacitate lunară de 160 butoaie de fag şi stejar, pentru piaţa externă şi export; iniţial, avea 140 salariaţi. Industria pielăriei, blănăriei şi încălţăminteieste o altă ramură cu tradiţii în istoria judeţului. Fabrica de Pielărie şi Încălţăminte „11 Iunie” Râmnicu-Vâlcea (apărută în urma comasării tuturor firmelor de pielărie şi încălţăminte din Râmnicu-Vâlcea) avea 603 lucrători şi o capacitate de producţie lunară de 18.000 kg piele şi 15.000 perechi încălţăminte, performanţe obţinute în urma îmbunătăţirilor şi extinderilor succesive care i s-au adus:  introducerea unei instalaţii automate pentru uscat piei, înfiinţarea unei secţii de încălţăminte (1951), construirea unei centrale termice proprii (1962) etc. Mai exista Fabrica de Butoaie „23 August”, cu 140 de salariaţi, şi Uzina Electrică a oraşului14.

Între 1948-1965, la Râmnicu-Vâlcea, şi-a desfăşurat activitatea şiCooperativa de producţie manualăSteagu Roşu”, cu o producţie lunară de 700 perechi încălţăminte şi având în jur de 100 salariaţi.

Industria chimică.Cel mai important obiectiv al industriei comuniste vâlcene, între 1948-1965, va fi Uzina de Sodă de la Govora (azi - Uzinele Sodice Govora, aflate, din punct de vedere geografic şi administrativ, pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea (str. Uzinei, nr. 2). Proiectul H.C.M. pentru amplasarea fabricii de sodă calcinată de la Govora, are numărul 1470 şi a fost adoptat la 19 iunie 1952, dar ridicarea uzinei a început abia în 1954 şi s-a terminat în anul 1959, ea urmând să valorifice calcarul de la Arnota şi sarea de la Ocnele Mari. Combinatul de produse sodice Govora, amplasat pe platforma din sudul municipiului Râmnicu-Vâlcea, a început să producă în 1959 - cu fabricile de sodă calcinată, iar în 1960 - cu cea de sodă caustică. Uzina a fost proiectată să devină cel mai mare combinat chimic de sodă din sud-estul Europei15. Capacitatea ei în faza întocmirii proiectului era de 90.000 tone sodă calcinată, dar, în 1960, prin dezvoltarea uzinei, capacitatea producţiei a ajuns la 195.000 tone, ceea ce reprezenta jumătate din producţia de sodă calcinată a ţării16. În 1965, la U.S.G. a intrat în funcţiune secţia de silicat de sodiu, cu o capacitate de  5.000 t anual17. Până la sfârşitul regimului Dej, combinatul a fost unicul exportator al ţării, de clor lichid, izobutanol şi octanol. În acest răstimp, în totalul exporturilor ţării, chimia vâlceană a participat cu 54 % din totalul pe ţară al exporturilor de sodă calcinată, cu 47 % sodă caustică şi cu 50 % PVC.

În această perioadă, industria alimentară erareprezentată, în principal, de două unităţi de profil. În primul rând – de Fabrica de marmeladă şi conserve alimentare- de la Râureni (azi – sat aparţinând de Râmnicu-Vâlcea), cu o producţie lunară iniţială de 100 t ; salariaţii permanenţi erau în număr de 46, dar întreprinderea folosea mulţi sezonieri, mai ales în timpul verii, o bună parte din aceştia fiind elevi şi studenţi. Moara „Muncitorul” - din Râmnicu-Vâlcea, avea o capacitate lunară de măciniş de 78 tone grâu şi 52 tone porumb18. 41,3 % din producţia globală a judeţului, era obţinută la Râmnicu-Vâlcea19.

c) Comerţul. Comerţul după 1948. După 1948, Vâlcea nu a cunoscut o viaţă comercială prea dezvoltată, deoarece conducătorii comunişti de la Bucureşti au privilegiat comerţul din centrele regionale Craiova, Sibiu şi Piteşti, situate aproape la o distanţă aproximativ egală faţă de Râmnicu-Vâlcea.

Economatele.În 1948, fostele economate, înfiinţate în primii ani de după război, pentru a suplini lipsa de resurse, au fost desfiinţate,  activitatea lor fiind preluată de către cooperativele de salariaţi, cum s-a întâmplat la Întreprinderea „Oprea Simian şi Fiii” din Râmnicu-Vâlcea.  

Formele comerţului comunist. Din 1948, comerţul de stat şi cooperaţia au înlocuit treptat comerţul particular20. Iniţial, însă, comerţul comunist a fost de trei feluri: 1) de stat, 2) cooperatist şi 3) colectivist – „colhoznic”21.

-  Comerţul de stat, caretrebuia să aibă rolul hotărâtor, atât în comerţul cu amănuntul, cât şi în comerţul cu ridicata, era reprezentat – în sectorul rural - prin următoarele unităţi, cu sediile principale la Râmnic, dar activând în tot judeţul : ROMCEREAL - pentru comerţul cu cereale, SOVALCAR (devenit ulterior COMCAR) - pentru colectarea şi desfacerea cărnii, OIP - pentru comerţul de piei, ROMLACTA (mai târziu APROLACTA) - pentru comerţul de lapte şi brânză. Primele unităţi ale comerţului de stat în sectorul urban - unde se distribuiau produse raţionalizate şi produse libere - au fost: I.C.S. Râmnicu-Vâlcea - pentru comerţul de textile, pielărie, galanterie, confecţii etc., I.C.S. „Oltenia”- pentru comerţul de fieroase, materiale de electricitate, cu magazine şi în Râmnicu-Vâlcea ; I.C.S. „Alimentara”- pentru comerţul alimentar, de coloniale şi produse M.A.T,  toate acestea având magazine nu numai în Râmnic-Vâlcea, ci şi în alte localităţi mai mari din judeţ. Pentru comercializarea de cherestea şi a produselor lemnoase, au luat fiinţă două depozite, în localităţile Râmnicu-Vâlcea şi Drăgăşani.

În iunie 1948, s-au constituit societăţile comerciale integrate, cu caracter de centrale, pe ramuri de activitate, care funcţionau prin magazinele Centrocom, specializate pe sortimente. Prin acest sistem, la Râmnicu-Vâlcea exista şi o librărie. În cadrul comerţului de stat, a fost înregistrată şi activitatea desfăşurată de GAS (ulterior, IAS) Râmnicu-Vâlcea, creată după 1948 prin naţionalizarea marilor proprietăţi agricole şi având un aport important, mai ales în comerţul cu zarzavaturi, cereale, fructe, animale şi păsări de reproducţie. În anul 1953, în cadrul măsurilor de consolidare a reformei băneşti, cea mai mare parte a comerţului de stat cu amănuntul şi a alimentaţiei publice a trecut în subordinea directă a sfaturilor populare22. S-au înfiinţat organizaţii comerciale locale (O.C.L. Râmnicu-Vâlcea) şi  trusturi de alimentaţie publică locală -TAPL Râmnicu-Vâlcea.

- Comerţul cooperatist a fost o altă formă de comerţ comunist. Acesta era realizat de întreprinderile comerciale ale cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei meşteşugăreşti, cu sediile de bază în oraşul reşedinţă de judeţ (“Federala Cozia”). Din comerţul de stat şi cooperatist, au făcut parte şi unităţile create prin secţiunile de gospodării locale ale Comitetelor Provizorii, reprezentate în judeţ prin mai multe unităţi existente în Râmnicu-Vâlcea: comerţul cu pâine - cu 6 unităţi, desfacerea comerţului cu cărămidă, 1 restaurant cu o sucursală sezonieră în staţiunea Călimăneşti, o întreprindere pentru comercializarea combustibilului cu două depozite (în Râmnicu-Vâlcea şi Drăgăşani), desprinsă din depozitul „Comlemn”- Râmnicu-Vâlcea. Măcar teoretic, exista şi comerţul colhoznic, care s-a practicatşi în Vâlcea la începutul acestei perioade. În acest domeniu, o însemnătate şi o pondere importante, au continuat să aibe târgurile menţionate mai înainte, din Râmnicu-Vâlcea şi Râureni. 

d) Activitatea bancară. Preschimbarea banilor(rublele ruseşti ridicate din teritoriul Transnistriei) a reprezentat o măsură dezastruoasă pentru instituţiile bancare româneşti, inclusiv pentru cele din Râmnicu-Vâlcea, căci a dus la înjumătăţirea valorii acţiunilor.

Etatizarea băncilor. În 1949, în Vâlcea, mai rămăseseră doar trei bănci: Banca Românească, Banca Naţională şi Banca „Zăvoiul”, toate, cu sediile principale în Râmnic, celelalte fiind lichidate sau în curs de lichidare23. Băncile populare au fost însă obligate să fuzioneze cu cooperativele de aprovizionare. Au rezultat „cooperativele de aprovizionare şi desfacere agricolă”24. Toate aceste fuziuni se făceau la Vâlcea sub patronajul Federalei „Cozia” (care încă rezista), condusă de brezoianul Petre Croce - „părintele” sistemului cooperaţiei vâlcene comuniste.

Reforma monetară din 1952a întâmpinat şi la Râmnic aceleaşi probleme şi greutăţi ca în întreaga ţară (de pildă, lupta împotriva « speculanţilor » - cei care au venit să schimbe sume mai mari de 7000 lei, suma maximă de schimbat, admisă prin lege), măsura fiind urmată de o scădere a nivelui de trai şi de economisiri drastice25.

e) Aspecte privind colectivizarea agriculturii. În cadrul caracterului predominant agricol al judeţului, Râmnicul îşi aducea contribuţia prin cantităţi nu prea mari de cereale (porumb şi grâu), dar mai ales prin culturile de pomi fructiferi existente pe dealurile din jurul oraşului, şi – în mai mică măsură – prin cele de viţă de vie, care aminteau doar vag renumitele podgorii de altădată ale oraşului. Râmnicu-Vâlcea şi Râureni se numărau printre localităţile în care se aflau centre de industrializare a pieilor şi lemnului şi, respectiv, a fructelor. Printre cele 14 G.A.C.- uri înfiinţate în judeţ, s-a numărat şi “Partizanii Păcii” din comuna Căzăneşti, raionul Râmnicu-Vâlcea, înfiinţată la 2 iulie 1950, de 46 de familii de ţărani. Ca sediu al G.A.C, a fost folosită casa Mariei Pleşoianu – „chiabur”26. Printre cei care s-au opus colectivizării, în raionul Râmnicu-Vâlcea, a fost şi Crăciunescu Ioan din Râmnicu-Vâlcea, str. Inăteşti.

f) Principalele ramuri agricole. Cultura cerealieră - răsfăţata regimului. Aşa cum s-a pus problemalaAdunarea eparhială a Episcopiei Râmnicului, ţinută la Râmnicu-Vâlcea, în această perioadă, accentul se punea pe marea producţie la hectar în sectorul agricol27. Două aspecte importante au caracterizat acest domeniu: ajutorul dat de salariaţi, elevi şi studenţi, la strângerea recoltelor şi exodul ţăranilor de la sate la oraş, în speţă – la Râmnicu-Vâlcea - , unde dezvoltarea industrială oferea venituri mai atrăgătoare.

Creşterea vitelor. Din planul de măsuri al Comitetului raional de partid Râmnicu-Vâlcea, datat august 1958, aflăm astfel că în raion se constată o scădere alarmantă a şeptelului, faţă de 195428. Au fost luate unele măsuri care încercau să rentabilizeze acest sector: înfiinţarea loturilor zootehnice pentru producerea nutreţurilor necesare29 şi înfiinţarea, începând din 1959, a cercurilor zootehnice de învăţământ30.

Pomicultura. Păstrând „tradiţia”,  judeţul Vâlcea continuă să aibă o poziţie deosebită în ţară, în sfera pomiculturii. Îşi continuă activitatea, îmbunătăţindu-şi tehnologiile de la o perioadă la alta, Întreprinderea de Conserve din Legume şi Fructe Râureni. Ca şi alte unităţi similare din judeţ, Întreprinderea de Legume şi Fructe (ILF) Râmnicu-Vâlcea va juca un rol însemnat în achiziţionarea de legume şi fructe. În anul 1977 va lua fiinţă Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Râmnicu-Vâlcea, având alocată la înfiinţare o suprafaţă de 1050 ha de teren pe care să-şi desfăşoare activitatea31. Unitatea era profilată pe culturile de prun, nuc, alun, castan, măr etc., având ca obiective principale, conservarea şi ameliorarea genetică a soiurilor32.

Viticultura şi vinificaţia. În vederea stimulării şi dezvoltării viticulturii, la1 martie 1968, a luat fiinţă, cu sediul în Râmnicu-Vâlcea, Întreprinderea Vinalcool (. . .), transformată mai târziu în Combinatul Industriei Alimentare Vâlcea ; ulterior, din motive de eficienţă, sediul principal se va muta la Drăgăşani33.

 

Note bibliografice

1. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare,  DJVAN), fond Camera de Comerţ şi Industrie (în continuare, Camera de Comerţ şi Industrie), dos.110/1947, f.3.

2. Idem, fond Comitetul judeţean PCR. Vâlcea (în cont., Comitetul judeţen PCR), dos. 6 / 1949, f. 104

3. Ibidem, dos. 30/1947, f.33, 83-88 şi 135.

4. Comitetul judeţean al P. M. R, dos. 3/1948, f.22

5. Ibidem, f. 203

6. „Înainte”, 16 iunie 1948, pag. 1

7. Comitetul judeţean P.M.R. Vâlcea, dos. 9/1948, f. 8, 34-35

8. Ibidem, f. 36, 120-121

9. Ibidem, f. 8-9, 12, 15-17

10. Decretul nr. 126 pentru înfiinţarea Centralelor industriale, în „Monitorul oficial” nr. 158 din 12 iulie 1948

11. DJVAN., fond Primăria Râmnicu-Vâlcea, dos. 7/1948, f. 32

12. Primăria Rîmnicu Vâlcea, dos. 7/1948, f. 36

13. Idem, dos. 10/1948, f. 18

14. Comitetul regional P.M.R. Vâlcea, dos. 6/1949, f. 14

15. Comitetul regional P.M.R. Vâlcea, dos. 1/1957, f. 37

16. L.Badea, C. Rusenescu, Judeţul Vâlcea, Bucureşti, 1970, pag. 95

17. Comitetul raional P.M.R. Râmnicu-Vâlcea, dos. 1/1965, dos. 1/ 1965, f. 88.

18. Comitetul judeţean P.M.R. Vâlcea, dos. 6 /1949, f. 14

19. Anuarul statistic al judeţului Vâlcea 1971, pag. 98.

20. Comitetul regional P.M.R.. Vâlcea, dos. 6/1949, f. 2.

21. Manual de economie politică, Bucureşti, Ed. de Stat pentru Literatura Politică, 1955, pag. 610.

22. H.C.M., nr. 400 din martie 1952.

23. Comitetul judeţean P.M.R. Vâlcea, dos. 6/ 1949, f. 105

24. DJVAN, fond Banca Populară „Dragostea” Creţeni, dos. 54/1948, nepag. (este un exemplu de fuziune); a se vedea şi Decretul-lege 92 / 1948 al Ministerului Comerţului, şi Decretul nr. 197, publicate în “Monitorul Oficial “ nr. 186 / 1948.

25. DJVAN, Comitetul Raional P.M.R. Brezoi, dos. 2/1952, f. 33.

26. Idem, Comitetul judeţean P.M.R. Vâlcea,  dos. 1/1950, f. 150 şi 156

27. Arhiva Episcopiei Râmnicului, fond 1960, pachet 11, dos. 37, f. 117.

28. Comitetul judeţean P.M.R. Vâlcea, dos. 4/1958, f. 121.

29. „Buletinul Oficial al Sfatului popular regional”, nr. 2, 15 febr. 1951, pag. 3.

30. DJVAN, fond Inspectoratul statistic raional Râmnicu-Vâlcea, Secţia agricolă, dos. 75 / 1963, f. 103.

31.Marian Pătraşcu, De la cercetarea ştiinţifică zonală, la cea de-a XXIX-a Conferinţă Naţională de Chimie (în cont., Cercetarea ştiinţifică locală), în „Forum-V”, nr. 1/2007, pag. 13.

32. Concurs de fructe nucifere, Simpozion „30 de ani de activitate a SCDP Râmnicu-Vâlcea”, 9 – 10 oct. 2007 (Invitaţie-Program).

33. Monografia Drăgăşani, pag. 249.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

 

Informații adiționale

Citit 3055 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 12:41
Ești aici: Home Valcea Valcea Râmnicu Vâlcea: trecerea la socialism