Istorie Locala

Joi, 16 Februarie 2017 09:52

Drăgăşani - studiu istoriografic

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

în foto: Bustul lui Gib I. Mihăescu, din centrul municipiului

Un oraş atât de original, cu un trecut pe măsură de bogat în evenimente, nu putea să nu atragă atenţia cercetătorilor, precum şi a călătorilor care l-au vizitat şi care, în impresiile lor de călătorie, au avut cuvinte de apreciere pentru urbea viticolă a Drăgăşanilor (Hasdeu, Iorga, Vlahuţă ş.a.). Aplicând principiul cronologic al expunerii bibliografiei, se cuvine să deschidem enumerarea contribuţiilor monografice privitoare la Drăgăşani, cu evidenţierea interesantei schiţe Oraşul Drăgăşani - o conferinţă publică pe care Gib. I. Mihăescu a prezentat-o în cadrul Ligii culturale locale, în perioada 1924-1930, când a practicat avocatura în târgul natal. Incitantă la lectură, conferinţa reprezintă o sinteză realizată cu mijloacele artei literare şi pigmentată cu un umor de calitate, a istoriei şi profilului oraşului natal; nu lipseşte din ea nimic din lucrurile şi faptele esenţiale care au făcut (şi fac) faima acestui fost târg de viticultori şi meseriaşi: vechimea istorică probată de documente, „darul” care i-a adus faima – vinul, rolul jucat în revoluţia lui Tudor şi, nu în ultimul rând, „culesurile vestite, cu lăutari şi tămbălău, cu must şi pastramă” (Istocescu, 2010, 592-597).

 

În anul 1938, dr. Gh. Roşescu − medicul oraşului finaliza o scurtă monografie a comunei urbane Drăgăşani, în care oferea informaţii interesante despre starea economică a localităţii, precum şi unele date demografice, indicatorii de sănătate ai populaţiei şi deplorabilele condiţii igienico-sanitare ale oraşului.

La sfârşitul celui de-al IV-lea deceniu al secolului trecut, prin ordin al Ministerului Agriculturii, se înfiinţa Staţiunea Oenologică Drăgăşani.Prin contopirea acesteia, în 1940, cu Pepiniera Drăgăşani, noua întreprindere se va numi „Staţiunea Experimentală de Viticultură şi Oenologie Drăgăşani”, căreia i se va tăia panglica inaugurală la 14 septembrie 1943. Cu acest prilej, s-a tipărit revista revista „România viticolă – Podgoria Drăgăşani” (Ed. „Bucovina” I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1943), cu un cuvânt introductiv semnat de G. Ionescu-Siseşti, în care savantul scria că „inaugurăm astăzi prima staţiune viticolă modernă a României, în frumosul plai al Drăgăşanilor, aşa de bogat în  amintiri, aşa strâns legat de vicisitudinile istoriei noastre”. Tot cu această ocazie,  profesorul I. C. Teodorescu tipărea prima lucrare monografică a unităţii − Contribuţii la cunoaşterea Podgoriei Drăgăşani, în care sunt jalonate direcţiile de acţiune ale generaţiilor de cercetători de aici.

Medicul Gh. Roşescu va alcătui, de asemenea, o Monografie a Cooperativei Viticole „Drăgăşani” (în calitate de preşedinte al acestei instituţii), care  este  inclusă în publicaţia mai sus menţionată. În această monografie, autorul analizează cauzele crizei şi stagnării economiei viticole de după Primul Război Mondial: extinderea culturilor de hibrizi - producători direcţi, care  a condus la supraproducţie şi calitate inferioară, lipsa de capital - credit ieftin şi pe termen lung - pentru exploatare, lipsa de organizare a comerţului de vin pe piaţa internă şi cea externă, penuria de debuşeuri la export după unire, pentru produsele din Ardeal şi Basarabia etc.

Întrucât staţiunea viticolă din Drăgăşani a jucat un rol important în economia oraşului (într-o anumită măsură, uneori se identifica cu localitatea!), nu este de mirare că acesteia i-au fost dedicate mai multe lucrări. În 1965, la Întreprinderea Poligrafică din Sibiu, a apărut lucrarea cu caracter monografic (istoricul, activitate specifică şi imagini), intitulată Staţiunea experimentală viticolă Drăgăşani, semnată de ing. Tony Ciolacu (directorul staţiunii) şi  de ing. Gheorghe Condei şi apărută sub egida Consiliului Agricol al Regiunii Argeş, de care aparţinea Staţiunea Drăgăşani. În 1984, a fost publicată un fel de ediţie revăzută şi actualizată a acestei lucrări: o broşură intitulată Staţiunea de Cercetareşi Producţie Viti-vinicolă Drăgăşani – sub egida Ministerului  Agriculturii şi Industriei Alimentare, a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi a Institutului de Cercetări  pentru Viticultură şi Vinificaţie. În lucrare, este prezentat un istoric al podgoriei Drăgăşani, precum şi al staţiunii.  Intr-un  capitol al cărţii, se  vorbeşte şi despre Muzeul Viei şi Vinului, care luase fiinţă nu de mult; sunt incluse imagini din staţiune, în alb-negru.

În 1986, a apărut  o monografie complexă, intitulată Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-vinicolă Drăgăşani, la 50 de ani de activitate ştiinţifică şi 90 de ani de producţie în slujba viei şi vinificaţiei, avându-i ca autori pe Gh. Condei, P. Baniţă, N. Zinca, P. Ionescu, M. Mărculescu, M. Erciulescu, D. Iordache, A. Niţoiu şi T. Ciolacu.

Un ghid practic, Drăgăşani – 2001,  a fost publicat în anul menţionat, la Editura Conphys din Râmnicu-Vâlcea; autor – Teodor Barbu.

Un capitol special din volumul de memorii Am râs mult şi am plâns puţin (Bucureşti, Ed. Garamond, 2005), scris de Alexie T. Nicu – drăgăşănean de origine, se intitulează Oraşul meu şi oamenii lui, având un caracter documentar deosebit de valoros. Este descrisă cu har, atmosfera  de epocă de dinaintea ultimului război, mai aşezată, mai prosperă, cu o lume demnă şi cumsecade, harnică şi îndestulată; casele cu aspect arhitectonic încântător - adevărate bijuterii; grădina publică din centrul oraşului, cu cele două statui - a lui Brătianu şi cea a lui Simulescu, edificiul modern al primăriei,toate acestea conferind un aer particular vechiului târg al viticultorilor şi meseriaşilor.

Cu mai multe decenii în urmă, mai exact - prin anii ’70, pentru oficialităţile Drăgăşaniului, ca şi pentru istoricii şi cercetătorii de aici, realizarea şi tipărirea unei monografii complete a oraşului Drăgăşani, devenise aproape o obsesie preocupare justificată prin faptul că, pe fundalul educaţiei patriotice ţintite, se avea în vedere şi istoria complexă a acestei aşezări. Treptat, interesul pentru realizarea unei astfel de lucrări de amploare a căpătat contur, mai cu seamă că urmau să se împlinească 1750 de ani de la atestarea documentară a acestei aşezări. Iniţiată, redactată în mare parte şi propusă pentru editare încă din 1974, monografia oraşului a avut neşansa de a nu vedea lumina tiparului timp îndelungat - trei decenii, din varii cauze, asupra cărora merită să insistăm.

La 21 februarie 1974, conducerea oraşului a emis o decizie prin care se constituia un colectiv de redacţie pentru realizarea monografiei localităţii (Liţă Petre, Nicolae Ignat, Marin Ciurduc, Dumitru Bălaşa şi Eugeniu Enescu) şi o a doua „echipă” - de autori şi colaboratori, compusă din 11 persoane. Decizia era însoţită de un plan al monografiei, prin care se stabileau capitolele, şi de un tabel nominal cu autorii şi colaboratorii. Unii dintre aceştia erau chiar cadre universitare, precum Dumitru Berciu şi Dumitru Tudor, sau cercetători de la Râmnicu-Vâlcea şi Craiova. Potrivit acestui plan, se prevedea ca prefaţa monografiei să fie scrisă de generalul-maior Gh. Titileanu, directorul de atunci al Arhivelor Naţionale. Urma ca lucrarea, având ca titlu De la Rusidava la Drăgăşani, retrospectivă şi actualitate, să fie deja tipărită în 1975, când se împlineau 1750 de ani de la atestarea documentară a localităţii,

Demersurile pentru coordonarea muncii de documentare au revenit lui Nicolae Ignat, vicepreşedintele Comitetului Executiv, care răspundea de munca culturală şi cunoştea şi pe generalul Titileanu, care anterior condusese subunitatea M.I. din Drăgăşani. Bazându-se pe priceperea, experienţa şi aportul cercetătorului istoric Dumitru Bălaşa, în calitate de secretar al colectivului de redacţie, s-a trecut la adunarea datelor necesare, începând cu partea istorico-socială a trecutului localităţii Drăgăşani. Materialul strâns cu sprijinul largului colectiv de colaboratori, a fost structurat în cinci volume dactilografiate la două rânduri, în format A4, însumând peste 1300 de pagini, plus 263 anexe cu imagini alb-negru. Încă din luna aprilie 1974, autorii propuseseră lucrarea pentru tipar.                 

Printr-o adresă semnată de Vasile Roman, primită de la Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Vâlcea, datată 23 aprilie 1974, Consiliul Popular al Oraşului Drăgăşani era încunoştinţat, însă, că „nu se poate aproba suma de 7000 lei - plată colaboratori”, întrucât  monografia  nu a fost prinsă în planul editorial aprobat pentru anul 1974, urmând ca ea  să fie cuprinsă în planul pe 1975. Din varii şi inexplicabile motive, nici în 1975 (an aniversar pentru oraş) nu s-a putut obţine aprobarea de fonduri pentru tipărire, dar . . . nici lucrarea nu fusese finisată! De aceea, abia la data de 26 decembrie 1975, Biroul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Drăgăşani a înaintat o adresă către Direcţia Presei şi Tipăriturilor Vâlcea, prin care se anunţa terminarea monografiei, ataşându-se şi lucrarea, în cinci mape, totalizând 1322 de pagini şi 262 de ilustraţiii (hărţi, fotografii, fotocopii, tabele cu indici şi desene în tuş). Pr. Dumitru Bălaşa, care era iniţiatorul, dar şi secretarul de redacţie al monografiei, aducea argumente consistente pentru a obţine aprobarea tipăririi. Printre altele, erau menţionaţi  şi o parte dintre colaboratori: prof. univ. dr. docent D. Tudor  Bucureşti, Ileana Petrescu  cercetătoare principală la Institutul Academic de Cercetări Sociale şi Politice din Craiova; Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu şi Sergiu Purece  de la Filiala Vâlcea a Arhivelor Statului, Horia Nestorescu-Bălceşti  directorul Muzeului ,,Nicolae Bălcescu”, pictorul Sabin Bălaşa din Bucureşti, folcloristul octogenar Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa şi alţii. Procesul verbal ataşat la adresă, era semnat de Petre Liţă  primarul oraşului Drăgăşani, Marin Ciurduc - preşedintele Comitetului Orăşenesc pentru Cultură şi Educaţie Socialistă şi Dumitru Bălaşa secretar de redacţie. 

În pofida tuturor acestor explicaţii şi argumente, BT-ul nu a fost primit şi manuscrisul a rămas nepublicat. Este de presupus că una din cauze va fi fost faptul că Dumitru Bălaşa, care, deşi coordonase şi contribuise în mod covârşitor la realizarea monografiei, era slujitor al bisericii şi fusese deţinut politic vreme de mai mulţi ani (1959-1964).

Au trebuit să treacă 27 de ani, pentru ca proiectul – în bună parte, realizat să poată fi reluat:.între 2002-2004, după consumarea evenimentelor descrise mai sus, ideea tipăririi monografiei a fost readusă în actualitate, existând alte condiţii, fără constrângeri ale cenzurii şi fără restricţii financiare. Un colectiv alcătuit din numai trei membri entuziaşti - Constantin Şerban, Emil Istocescu şi Teodor Barbu - a dus la bun sfârşit lucrarea la care trudise echipa menţionată mai sus, restructurând întregul material şi adăugând noi secvenţe. Munca de tehnoredactare a revenit lui Constantin Şerban, tot el făcând şi o consistentă prefaţă, precum şi demersurile legate de imprimarea ei, la editura Ex Ponto din Constanţa. Cartea s-a tipărit în 500 de exemplare, format A4, şi a fost lansată la 28 mai 2004 în aula Bibliotecii municipale, evenimentul prezentând efectul recunoaşterii unor eforturi anterioare şi bucuria firească a realizării primei monografii autentice a Drăgăşanilor.

După patru ani, Ionel Mirescu şi colaboratorii vor publica Municipiul Drăgăşani. Monografie geografică (Verguleasa, Ed. Kitcom, 2008) lucrare temeinică, apropiată de exhaustivitate în plan geografic, dar abordând în mod frecvent şi trecutul istoric al localităţii. 

Alte lucrări şi studii, scrise în ultimele cinci decenii, vor avea în vedere, din punct de vedere tematic, doar anumite aspecte din viaţa oraşului: învăţământul şi şcolile (Chelărescu Gh., Enescu Eugeniu, Antonie Dorel, Persu Emil, Persu Elena, Istocescu Emil, Popescu Niţă,  Brânaru Marin, Ghilencea Marin şi Nicolaescu Gh., Anuarul Liceului Teoretic Drăgăşani, 1969; Piţuru Florentin şi Ştefan Poiată, Anuarul Liceului Agricol Drăgăşani, 1973; Florea Neagoe, George Florian Neagoe, Studiu monografic despre  Colegiul Naţional „Gib I. Mihăescu”, 2007; Gh. Vieru, Arc peste timp. De la Şcoala Primară de Fete, la Şcoala „Tudor Vladimirescu”, 1997 etc.); lăcaşurile religioase (pr. Dumitru Bălaşa, Mănăstirea Dobruşa – studiu monografic publicat în MO, an XI, 1959, nr. 5-6, pag. 341-353), aspecte istorice (Pr. Ion D. Ciucă, Domnica Ciucă, Ion M. Ciucă, 1821. Drăgăşani – mormântul regimului fanariot, 2001 ş.a.), personalităţi (Al. Viorel Popescu, Marian C. Popescu, Ion M. Ciucă, Preotul profesor Gheorghe Sachelarie, Verguleasa, Ed. Kittcom, 2009; Ionuţ-Cosmin Drăghici, Personalitatea lui Ştefan D. Filipescu, 2009 ş.a.) etc.

Monografia de faţă reprezintă o formă prescurtată, adaptată şi completată, a celei menţionate mai sus, redactată cu opt ani în urmă (Monografia Drăgăşani, Constanţa, Editura „Ex Ponto”, 2004) de un colectiv de redactori format din Emil Istocescu, Teodor Barbu şi Constantin Şerban (coordonatorul ediţiei), pe baza unei documentaţii efectuate de pr. Dumitru Bălaşa şi Ion Constantin Vasile, ajutaţi de o serie de colaboratori. La noua „versiune”, acestora li s-au adăugat Ionel Mirescu, Alin Pavelescu şi Ion Soare (coautor şi coordonator). Spaţiul fiind limitat faţă de textul anterior, s-a renunţat la o serie de amănunte, la reproduceri de documente şi la o bună parte din ilustraţii, care încărcau lucrarea iniţială.

Pe cât aceasta a fost posibil, la mai multe secvenţe, informaţia s-a adus la zi şi au fost completate unele aspecte care lipseau, precum Sportul, Turismul ş.a. De asemenea, monografia a fost restructurată în bună parte, pentru a se încadra în structura generală a volumului. Totodată, s-a acordat o atenţie corespunzătoare textelor preliminare şi stilului de redactare, în vederea asigurării unei ţinute ştiinţifice mai riguroase. Ca urmare, ea conţine, asemenea celorlalte „capitole” monografice din volum, consistente analize ale tuturor domeniilor vieţii economico-sociale din timpuri mai vechi şi până în zilele noastre: cadrul natural, istoria (cu toate perioadele sale şi cu datele privind atestarea satelor componente), evoluţia demografică şi a împărţirilor administrative, dezvoltarea economiei şi a societăţii, învăţământul şi cultura, asistenţa medico-sanitară, viaţa religioasă în rândul locuitorilor, sportul şi turismul, menţionându-se de fiecare dată, acolo unde a fost cazul (şi au existat informaţiile necesare), realizările obţinute de locuitorii urbei.

Autorii au scos în evidenţă aspectele şi momentele istorice hotărâtoare din trecutul localităţii: cultivarea fără întrerupere a viţei de vie şi dezvoltarea viticulturii, rolul aşezării în desfăşurarea şi sfârşitul Revoluţiei de la 1821, eliberarea târgului - la jumătatea secolului al XIX-lea, cu probabilitate în 1861 - de sub tutela Episcopiei Râmnicului (care, într-un fel, i-a încetinit dezvoltarea). Referitor la acest aspect, aflăm că într-un document din 1729, fostul sat cu acest nume se numea „Drăgăşanii Episcupii”; transformarea acestuia, dintr-o feudă a instituţiei menţionate, într-o localitate liberă, a avut efecte economice şi edilitare rapide şi complexe: la 1872, localitatea era deja „comună urbană” (Frunzescu, 1872, 173), cu toate consecinţele pozitive ce vor decurge de aici. Alte informaţii şi date semnificative se referă la contribuţia drăgăşănenilor în susţinerea şi desfăşurarea revoluţiei paşoptiste şi apoi a celor două războaie mondiale; mulţi dintre locuitori (peste 250) şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de bătălie ale conflagraţiilor. O atenţie corespunzătoare le-a fost acordată creatorilor din zona drăgăşăneană, întrucât de aici s-au ridicat o serie de personalităţi de renume naţional (unele, chiar european!), care au contribuit la afirmarea materială şi spirituală a urbei şi – implicit – a judeţului, în varii domenii.

Emil ISTOCESCU

           I o n  S O A R E

Informații adiționale

Citit 59 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2017 09:47
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - studiu istoriografic