Istorie Locala

Marți, 21 Februarie 2017 13:37

Drăgăşani - clima, vegetaţia, fauna

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CLIMA

Zona geografică în care este situat oraşul Drăgăşani, aparţine tipului de climat temperat continental moderat, cu slabe influenţe mediteraneene. Aceste caracteristici sunt exprimate în valorile termice ale anului, izoterma de +10˚C trecând prin această regiune, pe linia Topoloveni-Drăgăşani-Strehaia, cu pătrundere adâncă de-a lungul Oltului, până în zona dealurilor subcarpatice, la nord de Râmnicu-Vâlcea.    

 

Pentru analiza regimului termic, s-au folosit valorile înregistrate în perioada 1896-1915 şi 1928 -1955 la Staţia meteorologică a Staţiunii de Cercetări Viticole şi în intervalul de timp 1956-2005, înregistrată la Staţia Meteorologică Drăgăşani, situată la 44˚41` latitudine nordică şi 24˚17` longitudine estică, pe Dealul Olt, la o altitudine de 280 m. Din studierea datelor existente, reiese că media anuală a temperaturii în prima perioadă, 1896-1955, a fost de 10,4˚ C, iar în cea de a doua s-a înregistrat o medie de 11,0˚ C, cu o amplitudine termică de 22,4˚ C.

Media anuală şi lunară a temperaturii aerului (în ˚ C)

 

Perioada

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Media anuală

1896-1955

-2,4

-0,5

4,8

10,9

16,2

19,8

21,9

21,1

17,0

11,2

5,2

0,0

10,4

1956-2005

-0,4

0,7

4,8

10,9

16,5

19,8

22,0

21,6

17,6

11,6

5,5

0,6

11,.0

 

 

 

 

 

Valorile maxime extreme la Drăgăşani, au fost de: +40,2˚C la 2 septembrie 1946, +40,7˚C - în iulie 2000, +41,2˚C - în iunie 1954 şi +41,3˚C - în august 1952. Aceste maxime de temperatură s-au produs în cazul fazelor de încălzire puternică pe timp senin şi uscat în patru luni diferite: iunie, iulie, august şi chiar septembrie. Temperatura minimă absolută a fost de -33.0˚C., în ianuarie 1942. Comparativ cu valorile multianuale, de-a lungul anilor, temperatura a prezentat variaţii neperiodice destul de mari, dependent de frecvenţa şi intensitatea advectice, ale diferitelor mase de aer. Aceeaşi interdependenţă între factorii genetici şi particularităţile suprafeţei active, este pusă în evidenţă şi de variaţia temperaturii de la o lună la alta.

Temperatura medie anuală de +11˚C., o cantitate medie de precipitaţii de 600 mm, cu o maximă principală în lunile mai-iunie şi o alta secundară, mai redusă în noiembrie, ce susţine afirmaţia existenţei influenţelor mediteraneene, constituie alte caracteristici ale climatului zonei, completate de o mare instabilitate a vremii, atât vara, cât şi iarna. În timpul iernii, pătrunderile de aer cald şi umed alternează cu gerurile aspre, aduse de anticiclonul eurasiatic sau de invaziile de aer rece de origine polară. Primăvara, după câteva zile de încălzire bruscă, se înregistrează răciri şi îngheţuri târzii, cu brume care se produc uneori până la începutul lunii mai, aducând pagube însemnate legumiculturii, pomiculturii şi, mai ales, viticulturii, care constituie ocupaţia de bază a locuitorilor.

Din studierea datelor privitoare la temperaturile anului, se poate reţine faptul că în cei 70 de ani la care se face referire, a avut loc o creştere a temperaturii medii, de la 10,4˚C în perioada 1896-1955, la 11,0˚C între 1956-2005 şi s-a produs o creştere a temperaturilor minime, de la -33,0˚ la -18.2˚C; a scăzut numărul lunilor cu temperaturi negative, ceea ce susţine afirmaţia, tot mai des întâlnită, că la nivel global, are loc un proces continuu de încălzire.

Diminuarea temperaturilor extreme, variaţia lunilor cu temperaturi negative într-un an. Număr de ani cu diferite temperaturi negative

 

Intervalul Temperatura˚ C.  Nr. de luni cu temperaturi negative  Ani cu temperaturi ˚C

 

nr. ani

medie

max

min

7

6

5

4

3

2

1

-30

-20

-10

-5

0

1937-1955

19

10,9

41,3

-33,0

8

8

3

-

-

-

-

1

1

9

6

2

1956-1980

25

10,8

39,0

-20,6

5

10

7

2

1

-

-

-

2

20

3

-

1981-2005

25

11,1

40,7

-18,2

2

2

6

7

4

3

1

-

-

13

6

6

 

 

 

 

 

 

În perioada celor 70 de ani, media multianuală a precipitaţiilor a fost de 603,2 mm, cu diferenţe de la un an la altul, cu variaţii apreciabile; în unele cazuri, volumul de apă căzut dublându-se sau reducându-se  la jumătate. Începând cu anul 1750, România a înregistrat 20 de ani foarte secetoşi, adevărate calamităţi naturale: 1758, 1794, 1815, 1831, 1873, 1894, 1896, 1899, 1903, 1904, 1907, 1943, 1945, 1946, 1950, 1958, 1989, 1992, 1993, 2000. Cele mai scăzute precipitaţii din ultimii 50 de ani: 3320 mm (2000); 331,1 mm (1945, 1992); 350,0 mm (1993) şi 357,2 mm (1989).

La celălalt pol, anii cu cele mai mari precipitaţii au fost: 2005 - cu 987 mm; 1980 - cu 972 mm; 1966 - cu 899,0 mm. Cea mai redusă cantitate de precipitaţii,  a căzut în anul 1907, fiind de numai 178,3 mm. Pe luni, cea mai mare cantitate a căzut în lunile; mai - 725 mm, iunie - 729 mm şi iulie - 688 mm, iar cele mai mici au fost de 288 mm - în martie, 43,6 mm - în septembrie  şi 43,3 mm - în octombrie.

Cantitatea medie lunară  şi anuală a precipitaţiilor

 

Intervalul

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

multianual

1896-1915

şi

1928-1955

36,8

32,4

30,6

46,6

74,7

82,6

50,7

47,2

41,3

51,3

46,3

37,8

578,8

1956-2005

36,8

35,4

29,8

49,4

75,8

72,9

68,8

52,5

42,6

43,3

50,7

44,8

603,2

 

Poziţia Carpaţilor Orientali: nord-est; sud-vest, face ca vânturile să fie abătute pe o direcţie  NE-SV, mult spre sud de zona în care ne aflăm, situându-se astfel într-o regiune adăpostită, de unde şi lipsa vânturilor cu viteze mari din est, de tipul viscolelor. In raport cu vânturile care bat această porţiune de uscat, este prezentă o interferenţă  a maselor  de aer, ce se deplasează  în direcţii diferite: N, N-V, N-E, S-E, S-V. În general, acestea au o anumită instabilitate, cu viteze cuprinse între 15 şi 12 m/secundă. La nivelul anului, vântul dominant  are o direcţie  N-S, de-a lungul culoarului Oltului, cu o frecvenţă de 148,6 sau 22,4%.

4. VEGETAŢIA

Vegetaţia actuală întâlnită pe teritoriul oraşului Drăgăşani, reprezintă rezultatul intervenţiei şi modificării timp de mai multe milenii, din partea omului, a unora din componentele mediului înconjurător. Urmările acestor intervenţii benefice pe unele suprafeţe, prin amenajările făcute şi printr-un anumit grad de înfrumuseţare  ce li s-a conferit, sunt însoţite de o serie  de aspecte negative ce dau o notă dezolantă mediului de aici. Indici istorici şi arheologici atestă faptul că în perioada  de început a populării zonei, o suprafaţă de 60-70%  din teritoriu  era ocupat de pădure, care a fost folosită de primii locuitori  pentru adăpost împotriva invaziilor, ca sursă de hrană prin produsele sale (fructe, ciuperci, vânat etc.) şi folosirea materialului lemnos  pentru construirea locuinţelor şi combustibil.

„Înlocuirea” pădurii se făcea, la începuturi, pe întinderi restrânse, pentru aşezări  şi terenuri de cultură. Suprafeţele de pădure se întindeau din Dealul Oltului până în lunca sau de-a lungul râului, unde se aflau zăvoaie formate din plopi, arini, sălcii etc. Acestea au fost înlocuite în a doua jumătate a secolului trecut, pentru a face loc culturilor agricole. Aşezarea oraşului Drăgăşani în culoarul Oltului accentuează şi mai mult caracterul de stepă sau stepizat, al vegetaţiei, cu înaintarea acesteia până mai sus de Râmnicu-Vâlcea. Alături de vegetaţia naturală, care cuprinde areale din ce în ce mai mici, de cele mai multe ori insulare, suprafeţe întinse sunt ocupate de plante de cultură, pomi fructiferi şi mai ales viţă de vie, care dă specificul regiunii şi reprezintă sursa ocupaţiei de bază a majorităţii agricultorilor. Vegetaţia forestieră care nu a fost încă înlocuită, prezintă, pe un perimetru restrâns, doar 0,9 din teritoriu, fără să formeze trupuri de pădure, fiind formată din specii cu frunze căzătoare. Zăvoaiele, pe micile suprafeţe care au mai rămas în lunca Oltului sau de-a lungul pârâului Pesceana, sunt formate din arbori de esenţă moale: plopul (populus nigra), plopul alb (populus alba), alunul (ulmus carpinifolia), salcia (salix sp).

Zăvoaiele s-au restrâns datorită defrişării şi amenajării lacurilor de acumulare pentru cele două hidrocentrale, dar şi înţelegerii greşite de înlocuire a lor cu diferite culturi agricole, care, pe terenurile nisipoase ce însoţesc cursul Oltului, dau randamente scăzute. Încercările de a planta răchită pe aceste terenuri, necesară industriei locale, au fost şi ele sortite eşecului şi abandonate.

În zona dealurilor, cresc diferite specii de stejar, mai răspândite fiind; stejarul pedunculat (Quercus lobur), gârniţa (Quercus frainetto), gorunul (Quercus petraea), cerul (Quercus cerris), ca şi fagul (Fagus silvatica), carpenul (Carpinus betulus Betelus), ulmul (Ulmus campestris), frasinul (Fraxinus excelsior), teiul (Tilia platyphyllos), arţarul (Acer platanoides), paltinul (Acer pseudoplatanus), mesteacănul (Betula pendula), jugastrul (Acer campestre), iar de-a lungul străzilor oraşului, castanul (Aesculus hippocastanum). Pe pantele abrupte şi pe râpi, sunt plantaţi salcâmi (Robinia pseudoacacia). În prezent, suprafeţele plantate cu salcâmi se cultivă mai ales pentru fixarea terenurilor supuse alunecărilor.

Ca arbuşti, în pădurile de deal, dar şi de-a lungul drumurilor, se întâlnesc: porumbarul (Prunus spinosa), măceşul (Rosa canina), alunul (Corilus avelaria ), cornul (Cornus mas), mălinul (Padus racemosa), socul (Sambucus nigra), păducelul (Crotaegus monogina), cătina roşie (Tamarix ramosisima), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), rugul (Rubus sulcatus) etc.

Vegetaţia ierboasă caracteristică pădurilor este alcătuită din clopoţelul sau ghiocelul (Galanthus nivalis), toporaşul sau tămâioasa (Viola adorata), lăcrimioaraConvalla riamajalis),  spănişul de pădure (Festuca sp) etc.

Pe versanţii însoriţi şi erodaţi, ca şi în locurile de pădure şi şes descoperite, prin fâneţe, apar nume-roase elemente de stepă şi silvostepă, cum ar fi: păiuşul (Festuca valerica), golomătul (Dactilus glomerata), vinariţa (Asperuca adorata), trifoiul mărunt (Meridago lupulina), firuţa (Poa pratensis), coada vulpii (Alopecurus pratensis), umbra iepurelui (Asparagus tenvifolis), ovăsciorul (Arhe natherum elatius), meişorul (Milium effusum), trifoiul alb (Trifolium repens), romaniţa mare sau mărgărita (Chrysanthemum leucanthemum), piciorul cocorului (Ranunculus acer), clopoţelul (Campanula ranunculoides), pănişul mare (Medica sp), ceapa ciorii (Gagea pratensis), sunătoarea (Hypericum perforatum), ciuboţica cucului (Primula officinalis), salvia de câmp sau jalea (Salvia pratensis) etc.

Pe ogoare, haturi şi mirişti, des întâlnite sunt: traista ciobanului (Capsela bursapastoris), steluţa sau rocoina (Stelaria media), păpădia (Taraxacum officinale), rapiţa sălbatică (Brassica rapa), macul de câmp (Papaverrhoeas), neghina (Agrostemma gitbago), pălămida (Cirsius arvense), rochiţa rândunelei sau volbura (Convolvulus arvernsis), mohorul (Setaria viridis), muşeţelul (Matricaria chamomilla), ciuboţica cucului (Primula oficinalis), ceapa ciorii (Muscari racemosum), coada şoricelului (Achillea setacea), pirul gras (Cinodon dactilon) etc.

Vegetaţia ierboasă caracteristică luncilor, este formată din iarba câmpului (Agrostis solomifera), rogozul (Carex sp), ciulinul (Carduus mutans), laptele cucului (Euforbia  mygdaloides), peliniţa (Artimisa austriaca) şi altele. De-a lungul căilor de acces, se întâlnesc frecvent: laurul sau ciumafaia (Datura stromonium), spinul (Carduus acanthhoides), scaiul /ghimpele sau scaietele (Cirsium lanciolatum), măsălariţa (Hyoscyiamus niger), cucuta (Conium maculatum), pătlagina mare  (Plantago major),  măzărichea (Vicia cracca), nalba mică (Malva silvestris), troscotul (Poliganum aviculare), ştirul (Amaranthus retroflexus), pirul (Agopirum repens) ş.a.

Vegetaţia acvatică este alcătuită din plante cu adaptări speciale: plante lipsite de rădăcini care plutesc la suprafaţa apei, cum sunt numeroase specii de alge, lintiţa (Lemna minor), peştişoara (Salvinia natans); plante fixate prin radăcini în mâlul din fundul apei, dintre care, unele sunt în întregime submerse, iar altele au frunze şi flori plutitoare, cum sunt nufărul alb (Nimphaea alba), diferite specii de Potamogenom etc.

Vegetaţia palustră dezvoltată pe terenuri acoperite de un strat de apă  puţin adâncă sau cu apă freatică  la mică adâncime, este alcătuită din stuf (Phragmites australis), papură (Typha latifolia), care se asociază cu alte plante ca Schonoplectus chonoplectus, Sparganium erectum, Senedio paludasus etc. Existenţa unor slabe influenţe  mediteraneene dă posibilitatea dezvoltării pe benzile înierbate de pe plantaţiile terasate ale Staţiunii de cercetări viticole, a unor tufe de smochin.

 

5. FAUNA

Lumea animală din această regiune se încadrează în fauna caracteristică zonei de pădure, silvostepă şi stepă. Fauna de pădure este reprezentată de mamifere, reptile şi, mai ales, de păsări. Ea este puţin numeroasă, ca urmare a restrângerii suprafeţelor forestiere şi a vânatului iraţional, la care se adaugă frecvenţa activităţii omeneşti în zonele de pădure sau apropiate acestora, care a dus la îndepărtarea anumitor specii de animale mai sensibile  la acţiunile şi la prezenţa omului.

În pâlcurile de arbori de pe marginea Oltului şi a Pescenii, ca şi în cele din zona dealurilor, se întâlnesc, dintre speciile de interes cinegetic: iepurele (Lepus europeaus), vulpea (Vulpes vulpes), cu efective în scădere, iar în pădurile din jur trăiesc efective  de căprioare (Capreolus capreolus) şi de porc mistreţ care, ocrotite de lege, se înmulţesc în număr mare, în primul rând porcul mistreţ, care provoacă daune culturilor agricole. Lupul, altădată frecvent în pădurile noastre, s-a retras şi nu se mai întâlneşte pe o rază de 20-25 de km.

Păsările din zona de pădure sunt reprezentate de: cuc (Cuculus canorus), turturica (Streptopelia turtur), sturzul cântător (Turdus philomelus), piţigoi (Parus major), ciocănitoarea pestriţă sau ticăitoarea (Dendracopos major), potârnichia (Perdix perdix), rândunica roşcată (Hironda daurica feldegg), mierla neagră (Turdus merula), cucuveaua pitică (Glacidium paserium), eretele (falco subbuteo), în scădere            de efective, grauri pestriţi (sturnus vulgaris), care aduce pagube însemnate agriculturii, guguştiucul (streptopelia decaocto), venit din Peninsula Balcanică, aproximativ pe la 1933, trăieşte permanent la noi, e comun în zonele locuite, urbane şi rurale.

Dintre reptile, notăm: şopârla verde sau guşterul (lacerta viridis), şarpele de casă (natix natrix0, şarpele de baltă (natrix testolata), broasca săritoare(rana dalmatina), broasca ţestoasă de uscat (testudo hermani hermani), şopârla de pădure (lacerta praticola pontica), şoarecele pitic (micromis minutus pratensis) etc.

Fauna frunzişului este destul de bogată şi variată, fiind reprezentată prin insecte, viermi hidrofili şi miriapode. Pe suprafeţele cultivate şi în zonele joase, dintre păsări frecvente sunt: prepeliţa sau pitpalacul (coturnix coturnix), potârnichea (perdix perdix), cârsteiul de câmp (crex crex), ciocârlia (alauda arvensis), pupăza (upupa epops), eretele alb (circus macrourus), acvila de stepă (aquila rapax orientalis), dumbrăveanca (coracia garrulus), cucuveaua comună (acthene noctua), buha (bubo bubo), ciuful (asio otus), fisa de câmp, vrabia (paser domesticus), presura sură (emberiza calandra), barza (ciconia alba), şorecarul (buteo bufinis) ş. a.

Pe aceleaşi suprafeţe, se întâlnesc rozătoare  ca: hârciogul (cricetus cricetus), popândăul (citelus citelus), şoarecele de câmp (mesocricetus newton), chiţcanul de câmp (crocidura leudocon), orbetele (spalax leudocon), şoarecele mare (buteo rufinus),  iar de interes cinegetic, iepurele de câmp (lepus europeus), ca şi dihorul (putorius putorius), dihorul de stepă (mustela eversmani), dihorul pătat (varmela peregusna), nevăstuica (mustela nivalis), cârtiţa (talpa europea), viezurele (meles meles)

Au fost introduse involuntar unele insecte dăunătoare: filoxera (filoxera vastorix), care s-a răspândit cu mare repeziciune în ţara noastră şi a decimat plantaţiile de vii, inclusiv cele din podgoria Drăgăşani, la sfârşitul secolului al XIXlea, iar din 1952, în Maramureş, a fost introdus gândacul de Colorado (leptinotarsa decemlineata), care produce mari pagube culturii cartofului şi a dovedit o mare adaptabilitate la substanţele chimice folosite pentru combaterea lui. Alte insecte sunt: păduchele de San Jose (koadrospidiotus perviciosus), dăunător al mărului şi părului, gărgăriţa fasolei (acanthos celides obsoletus), ca şi omida păroasă (hxiphandria cumaia) etc. Dintre nevertebrate, se mai întâlnesc: greierul gras (bradyporus montandoni), călugăriţa (mantis religiosa), pârâitoarea (psophus stridulus), ca şi coleopterele: scarabeii (sacarabeus affinis), cărăbuşul de stepă (anoxia vilosa) etc.

Fauna de luncă şi cea acvatică este la fel de variată, predominând păsările sedentare, alături de care, cele migratoare, al căror număr a crescut după amenajarea lacurilor de acumulare de pe Olt, care, în unii ani mai puţin geroşi, iernează în zonă. Amintim dintre acestea: raţa sălbatică (anas platiyrhincos), gâsca sălbatică (anser anser), lebăda de iarnă, (cygnus cygnus), lişiţa (fulica astra), păsări ce cuibăresc în mal, prigoria (merops apiaster), lăstunul de mal, (riparia riparia), codobatura (motacilla alba alba) sau păsări care se hrănesc aici ca: barza, (ciconia ciconia), pescăruşul.

Fauna ihtiologică răspândită în Olt, dar şi în bălţile din zona Abator, este relativ săracă, datorită poluării parţiale pe anumite porţiuni, prin deversarea apelor reziduale de la diferite obiective industriale; peştele din Olt sau din localităţile de pe malul râului miroase a clor, la care se adaugă şi pescuitul iraţional practicat de braconieri, care folosesc ustensile interzise.

În apele Oltului, speciile cele mai des întâlnite sunt: scobarul (chondrostoma nasus), cleanul (leuriscus cephalus), mreana (barbus barbus), obletul (alburnus alburnus), crapul (ciprinus carpio), plătica (abramis brama), carasul (carassius auratius gibelio), ştiuca (exos lucius), bibanul (perca fluviatilis), linul (tinca tinca), nisipariţa (cobitis caspio romanica), somnul (silurus gramis), şalăul (luciopeca luciopeca) etc.

Informații adiționale

Citit 346 ori Ultima modificare Marți, 21 Februarie 2017 13:58
Mai multe din această categorie: « Locuri de agrement în Râmnicu Vâlcea
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - clima, vegetaţia, fauna