Istorie Locala

Vineri, 12 Mai 2017 09:46

Drăgăşani - Economia şi Societatea în Epoca modernă/ Emanciparea localităţii

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Paşii importanţi ce se fac la nivelul întregii ţări în dezvoltarea economiei capitaliste, îi determină pe târgoveţii din Drăgăşani să depăşească starea de dependenţă feudală împotriva căreia au desfăşurat diverse acţiuni şi în anii anteriori, şi să ridice cu mai multă hotărâre problema emancipării târgului de sub stăpânirea Episcopiei Râmnicului.

Organizarea meseriaşilor în asociaţii profesionale, creşterea an de an a numărului de patentari, contactul cu confraţii într-ale meseriei din alte târguri, au fost elemente care au contribuit la conştientizarea dorinţelor lor şi a avantajelor economice ce ar fi decurs din existenţa liberă a localităţii în care trăiau şi munceau. La acestea, se adaugă o serie de neînţelegeri care au loc între negustori şi Episcopia Râmnicului în legătură cu neplata de către târgoveţi, către proprietar, a dreptului de proprietate, dar şi datorită nemulţumirii acestora din cauza creşterii continue a dărilor şi de adăugare a altora noi, de intensificare a asupririi din partea proprietarului şi a reprezentanţilor acestuia, ca şi de ameninţarea permanentă cu închiderea şi distrugerea prăvăliilor. Toate acestea i-au determinat pe târgoveţii din Drăgăşani să solicite, printr-o jalbă trimisă către domnie în anul 1851, emanciparea târgului de sub tutela Episcopiei Râmnicului. Cererea a fost redactată de negustorii din târg, în care se menţiona: „importanţa în regat a târgului, care ar forma un oraş din cele de căpetenie, dacă pe pământul pe care sunt, n-ar fi o proprietate ce după legi se opune unui comerţ slobod”, subliniindu-se că „prin emancipare, negoţul va înflori” (DJDAN, fond PJV, dos. 19/1852). La cererea de emancipare a târgoveţilor, s-au asociat şi alte categorii sociale. Rezoluţia favorabilă dată de domnitor, care a cerut lămuriri în privinţa posibilităţilor materiale de răscumpărare, a necesitat gruparea tuturor elementelor sociale interesate în obţinerea răscumpărării.

Printre semnatarii primelor răscumpărări, se numărau negustorii, meşteşugarii, micii boieri scăpătaţi, arendaşii şi ţăranii. Divanul acceptă soluţionarea revendicării şi în anul următor, în ianuarie 1852, cere cârmuirii judeţului să comunice urmările  ce ar decurge din acest demers, „ce venit prinde Episcopia de la acest târg, cu drepturile proprietăriceşti şi ce scădere la arendă s-ar pricinui într-adevăr, când s-ar emancipa cuprinsul oraşului pe întinderea de 700 de pogoane în raionul său” (Arh. St. Buc., fond Ministerul de Interne, dos. 503/1851). Imediat după începerea acţiunea de emancipare a târgului, s-au şi născut o serie de contradicţii, determinate de poziţia faţă de câştigarea independenţei, ca şi de dezvoltarea ulterioară a aşezării. Negustorii şi cea mai mare parte a meseriaşilor, care au fost la originea ideii de emancipare, nu erau interesaţi în răscumpărarea terenurilor arabile, ci în crearea unui oraş de tip modern, fără moşii în zona înconjurătoare. Tendinţa de creare  a unui astfel de oraş era mai puternică decât cea de menţinere a aşezării urbane de tip economic feudal. Cererea „obştii negustorilor” avea un număr mai mare de susţinători decât cea a elementelor legate de economia rurală (Candea, 1864, 119-121). Unele elemente înstărite şi arendaşii au încercat să susţină interesele care, în curând, nu vor mai fi în concordanţă cu cele ale negustorilor, cerând să se stabilească „suma pogoanelor ce vor primi fiecare în parte, potrivit cu starea şi trebuinţa fiecăruia” (Ibidem).

Ţăranii clăcaşi vedeau că la acea dată, când nu se întrezărea încă viitoarea lor împroprietărire, unica posibilitate de a scăpa de situaţia lor înjositoare, era emanciparea  prin răscumpărare a târgului şi a teritoriilor învecinate care purtau denumirea de izlaz, reprezentând suprafeţe pentru păşunat, dar şi terenuri arabile cultivabile. Divergenţe s-au manifestat şi la întrunirea din mai 1852, a tuturor târgoveţilor şi arendaşilor convocaţi de cârmuirea judeţului Vâlcea. Un număr de 40 de locuitori, reprezentând mica boierime scăpătată, câţiva meseriaşi şi clăcaşii, ridicaţi împotriva negustorilor care îşi doreau un oraş scos de sub tutela Episcopiei, s-au adresat cu o jalbă cârmuirii judeţului. Plângerea  a fost trimisă domniei, fapt care a condus la întârzierea acţiunii de emancipare. Cu toate aceste divergenţe, obştea târgului s-a întrunit şi a stabilit prin reprezentanţii săi ca veniturile Episcopiei de pe terenurile care ar urma să fie răscumpărate, se ridicau la 17.322, 23 lei, în timp ce arendaşul moşiei prezintă un venit cu 15.628,7 lei  mai mare. Stăpânirea a fost de acord cu emanciparea târgului, domnitorul Tării Româneşti fixând despăgubirea  cu titlul de răscumpărare  la 120.000 lei, cu termen de achitare  în şase luni.

În anul 1853, secretariatul statului  a respins cererea de vânzare a pământului arabil în loturi şi a trimis  actele spre rezolvare Departamentului Credinţei, deoarece terenul era proprietate a Episcopiei; în acest fel, răscumpărarea a fost amânată şi, momentan, a eşuat. Documentele vremii nu dezvăluie un moment esenţial, cel al cumpărării târgului în întregimea lui. Este probabil ca târgul să se fi eliberat treptat, prin răscumpărarea individuală a loturilor din vatra târgului. Este posibil ca această răscumpărare să fi avut loc în anul 1861, deoarece, în anul respectiv „Consiliul municipal din Drăgăşani cerea acordul Ministerului de Interne şi nu aprobarea Episcopiei Râmnicului, pentru a dărâma nişte prăvălii ale Episcopiei, care nu erau în bună stare şi închideau perspectiva pieţei, ceea ce-i dezavantajează pe comercianţii locali” (Ionaşcu, 1934, 63). Cu ocazia discuţiilor purtate in vederea emancipării Târgului Drăgăşani, se ridică, pentru prima dată, problema sistematizării aşezării. Din cele 700 pogoane, cât reprezenta suprafaţa târgului, 100 de pogoane erau destinate  vetrei localităţii, iar „600 de pogoane urma să slujească drept izlaz, împrejurul oraşului” (DJVAN, fondul PJV, dos. 83/1862).

Suprafaţa de 100 de pogoane, „al cărui ocol se va hotărî cu semne statornice, va fi supus sistematizării” (Idem, dos. 15/1862).„Se va face plan de oraş, în cuprinsul acestui ocol, cu însemnare de uliţe şi de piaţă” (Idem, dos. 67/1862). Aceasta a fost prima încercare de urbanizare a târgului, nefinalizată, ca şi acţiunea de emancipare prin răscumpărare, care a eşuat, cu tot avizul domnitorului, datorită disensiunilor greu de conciliat dintre diferitele grupuri  ale membrilor aşezării, a impunerii unor interese personale, a traficului de influenţă şi manipulării.

O altă încercare a fost propunerea făcută în 1861 de a alipi satul Bârsanu la Târgul Drăgăşani şi de transformare a acestuia din urmă în oraş, dar propunerea a fost respinsă. (Pavel, 1968, 3). In anul 1862, aflăm o serie de informaţii în legătură cu conflictul dintre arendaşul moşiei Drăgăşani a Episcopiei şi negustorii care nu-şi plătiseră claca şi pe care nu-i lăsa să depoziteze vinul în târg, dovadă că răscumpărarea nu avusese loc (Alessandrescu, 1893, 138).

Informații adiționale

Citit 290 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - Economia şi Societatea în Epoca modernă/ Emanciparea localităţii