Istorie Locala

Vineri, 09 Iunie 2017 09:26

Drăgăşani - Şcoala în Epoca modernă (1831-1918)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca o particularitate interesantă a învăţământului drăgăşănean, se remarcă faptul că cele mai multe (şi mai importante) instituţii de învăţământ din epoca modernă şi-au continuat activitatea (chiar dacă uneori schimbându-şi numele) şi în perioada contemporană. Vom păstra, în prezentarea cronologică a înfiinţării lor, periodizarea generală pe care am aplicat-o şi până acum.

 Începând cu 1831, învăţământul public vâlcean se reorganizează în conformitate cu prevederile Regulamentului Organic. La 26 iunie 1839, locuitorii din Drăgăşani solicitau „să se sloboază bani(i) ce sunt adunaţi din zeciuiala patentarilor”. Superiorii ocârmuirii au fost receptivi, iar la 9 noiembrie 1839, şcoala era gata. Abia în 1861, şcoala întreţinută de Episcopie îşi încetează funcţionarea, fiind înlocuită de şcoala de stat. Într-un raport dresat de „pregătitorul” şcolii, T. Lecusteanu, la 8 oct. 1849, acesta arăta condiţiile în care s-a desfăşurat învăţământul: cu „destulă anevoinţă”, pentru că în şcoală s-a depozitat „proviantu împără-teştilor oştiri şi cele doă încăperi ce au fost lăsate, una pentru locuinţă şi alta pentru clas, (. . .) mai toată vremea, în toate trecerile împărăteştilor oştiri, au fost ocupate de cvartiruiri”. Din raportul aceluiaşi Lecusteanu,  rezultă că şcoala a funcţionat cu două clase, totalizând 29 elevi, ai căror părinţi erau: 6 arendaşi, 2 proprietari, 4 plugari, 5 „speculanţi” (negustori), 4 prăvăliaşi, 1 preot, 3 meşteşugari (1 bărbier, 1 cizmar, 1 brutar) şi, în fine, o văduvă - Dobriţa, a cărei profesie nu este menţionată.

Situaţie oarecum curioasă, la începutul acestei perioade: exceptând oraşul reşedinţă de judeţ, în Drăgăşani, ca şi în alte „oraşe şi târguri ale judeţului Vâlcea, au existat numai şcoli particulare” (Părnuţă, f. an, 182). În 1833, dascălul Ioannis Gheorghiadis din Drăgăşani, în urma acţiunii de colectare de fonduri necesare înfiinţării unei şcoli, începută încă din 1831, raporta intrarea în funcţiune a Şcolii greceşti. Şcoala a început la 1 decembrie 1833, dar nu avea local. Era o instituţie de tip mediu şi reflecta încercarea grecilor de a-şi păstra preponderenţa după revoluţia din 1821. Cu toate că se numea şcoală grecească, aici se învăţa în româneşte, iar ca limbă străină se preda greaca, cerută de conjunctura social-economică a vremii. De altfel, din cei 8 şcolari, 5 erau români, toţi din Drăgăşani. În 1836, este menţionată la Drăgăşani o şcoală particulară, cu 20 elevi; în 1838, numărul acestora era mai mult decât dublu: 34 (Ibidem).

O altă şcoală „grecească”aparţinea dascălului Nicolas Ioanides, cu 15 elevi, care făcea, într-un fel, concurenţă şcolii de stat. În 1850, şcoala lui Ioanides nu mai e placul autorităţilor: în septembrie 1850, Eforia Şcoalelor cere Cârmuirii judeţului relaţii despre „şcoala privată” din Drăgăşani, aducându-i-se la cunoştinţă că „în acel târg Drăgăşani, pripăşindu-se un cuţovlah, învaţă pe copii limba românească schimonosită şi face intrigă pentru învăţătorul român ce este cunoscut Sfintei  Episcopii”.Ordinul Eforiei  se baza pe o reclamaţie făcută de protopopul plăşii Oltul şi Olteţul. Deşi locuitorii târgului i-au luat apărarea dascălului şcolii greceşti, Ioanides a părăsit localitatea, iar şcoala sa şi-a încetat activitatea.

La 10 octombrie 1850, N. Bălăşescu, „seminarist”, comunica la judeţ lista elevilor „Şcolii din Drăgăşani”, listă care cuprindea 452 de elevi. Comunicarea păstrează  denumirea de „şcoală privată”, deşi este vorba despre şcoala de pe lângă Episcopia Râmnicului. Practica acestor şcoli particulare e mai veche, aşa cum era şi a dascălului Ghiorghiadis, dar erau un mijloc de a şcolariza copiii prin angajarea unor grupuri de familii, de dascăli, pentru cursuri şi vădeşte dorinţa de a învăţa carte.

Aşa cum rezultă dintr-o situaţie prezentată  de către prefectul Al Crăsnaru Consilului general al judeţului, la sfârşitul secolului al XIX-lea, existau în Drăgăşani „2 şcoli primare de băieţi, 1 şcoală primară de fete, 1 şcoală de cătun, una şcoală de viticultură şi pomologie” (Situaţiunea 1898, 8)

Şcoala de Meserii. În anul 1901, sub egida Societăţii Culturale a judeţului Vâlcea, a luat fiinţă şi în Drăgăşani, o şcoală de meserii. De la 1 aprilie 1908, aceasta  a trecut la Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor - Direcţia Învăţământ Profesional şi Particular. Şcoala avea secţiile: tâmplărie, fierărie, lemnărie, frânghierie, tinichigerie şi traforaj, fiind încadrată cu doi maiştri şi condusă de un diriginte. De remarcat că în Drăgăşani funcţionase, mai înainte, o şcoală profesională de dogărie (fapt explicabil, dat fiind specificul viticol al zonei), desfiinţată în 1892, care nu a mai fost însă aprobată de Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor.

La înscrierea în şcoală, părinţii plăteau întreţinerea, iar elevilor li se repartizau beneficii din valoarea lucrărilor executate şi vândute. Sunt recrutaţi elevi din judeţele Vâlcea, Olt, Argeş etc. Durata şcolarizării era de trei ani, iar absolvenţii  lucrau pe cont propriu. Cu ocazia unei expoziţii la Bucureşti, Şcoala de Meserii din Drăgăşani a prezentat un furgon, o căruţă, o brişcă, o ladă de fierărie, un război de ţesut, sape, greble, furci. În 1915, la conducerea şcolii vine Gheorghe Stănescu, un tehnician priceput, din mâna căruia au ieşit mulţi meşteri buni. Acesta fiind mobilizat în 1916, şcoala s-a închis şi a fost redeschisă în 1919 cu 20 elevi, mulţi fiind orfani de război, repartizaţi de Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, care le plătea şi întreţinerea, afectându-se totodată, pentru nevoile de practică şi subzistenţă, un hectar de teren din moşia expropriată a lui I. Brătianu.

Şcoala  generală nr. 3 Zlătărei. In 1894, la 29 aprilie, revizorul şcolar A. Popilian consemna în registrul de procese verbale, că a „inspectat şcoala rurală inferioară [din] comuna Zlătărei, judeţul Vâlcea,  plasa Oltul de Jos”. Rezultă de aici că în această comună exista tradiţie şcolară; în schimb, condiţiile materiale erau deficitare, din lipsa unui spaţiu corespunzător. În alt proces verbal, din 1899, se specifică următoarele: „pe viitor, autoritatea comunală va muta Primăria într-alt local, lăsând liber actualul local numai pentru şcoală”. După 1907, anul răscoalei ţarăneşti, când are loc o nouă reformă administrativă, comuna Zlătărei se uneşte cu comuna Ştefăneşti, separându-se din nou în 1923.

Şcoala Profesională de Fete „Laura Simulescu”. Înfiinţată iniţial în Râmnicu-Vâlcea, în 1894, şcoala profesională de fete s-a  mutat în anul şcolar 1903-1904, în Drăgăşani. Clădirea a fost construită de Dimitrie Simulescu cu banii din tezaurul lui Tudor Vladimirescu, fapt dedus şi din relatarea lui Ştefan Tătărescu în Memoriul cu privire la casa de bani a lui Tudor Vladimirescu, în care acesta relatează: „O parte din tezaur a blocat-o cu destinaţia construcţiei în oraşul Drăgăşani a unui institut de fete care să poarte numele de Laura Simulescu, ceea ce s-a şi îndeplinit”. La 1 septembrie 1903, Laura Simulescu a lăsat prin testament oraşului Drăgăşani, construcţia cea nouă a şcolii – o clădire monumentală, construită după modelul palatului „Trianon” din Paris – cu destinaţie pentru învăţământul primar şi profesional de fete. Şcoala va fiinţa ca instituţie particulară până în 1910, apoi, până în 1948, va fi finanţată de stat. În anul şcolar 1915-1916, instituţia şi-a întrerupt activitatea din cauza războiului: elevele au fost trimise acasă, iar localul - ocupat de comandatura germană. După război, la 9 septembrie 1918, a fost organizată o serbare pentru strângerea de fonduri, activitatea şcolară fiind reluată.

Elevele provenite din mediile sărace, urmau mai întâi cele patru clase primare, după care, timp de 1-2 ani se pregăteau în specialităţile croitorie, lenjerie şi menaj. Şcoala era dotată cu tot inventarul necesar celor trei specialităţi şi era inclusă între şcolile profesionale de gradul I; a funcţionat astfel până în 1937, când este transformată în gimnaziu industrial de fete, după care, între 1948-1849, în şcoală tehnică profesională de fete. Activitatea acestei şcoli a încetat în 1949, ca urmare a reformei învăţământului, localul fiind cedat Ministerului Agriculturii, pentru a se înfiinţa aici o şcoală profesională viticolă şi de vinificaţie. Situaţia aceasta a durat până în 1957, când  localul a fost dobândit de Ministerul Învăţământului, revenind Liceului teoretic.

In ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, prosperitatea economică a târgului Drăgăşani a permis edililor, păturii mai înstărite şi unor localnici binevoitori, cum au fost fraţii Niculescu (donatorii localului şcolii de băieţi din piaţa publică, precum şi ai spitalului), să investească în dezvoltarea şi modernizarea spaţiilor şcolare. Vechea clădire a şcolii târgului, aşezată pe locul pieţii de astăzi, nemaicorespunzând cerinţelor, a fost înlocuită cu o alta, modernă, care avea patru săli de clasă şi cancelarie la parter, două la etaj şi un hol mare pentru recreaţie, tot la parter.

Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi. La 10 septembrie 1914, Regimentul 42 Infanterie din Râmnicu-Vâlcea, şi-a mutat reşedinţa la Drăgăşani. În anul 1915, aici s-a înfiinţat o companie de jandarmi care să asigure liniştea şi ordinea publică. Cu puţin timp înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, pe această „bază”, se va înfiinţa Şcoala de Subofiţeri de Jandarmi.

 

Informații adiționale

Citit 315 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2017 09:33
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - Şcoala în Epoca modernă (1831-1918)