Istorie Locala

Marți, 21 Noiembrie 2017 11:52

Drăgășani - Sportul

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din documentele de arhivă, atâtea câte s-au păstrat, din studierea lucrărilor cu profil sportiv, dar mai ales din mărturiile contemporanilor - în special ale celor care au condus destinele sportului şi din cele ale sportivilor înşişi - , rezultă că şi în acest domeniu, drăgăşănenii au obţinut rezultate de care pot să fie mulţumiţi. Printre alte surse bibliografice, informaţii interesante despre activitatea sportivă din Drăgăşani, le-am aflat din monumentala lucrare Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România, vol. I-IV (Bucureşti, Ed. Aramis, 2002), coordonată de drăgăşăneanul Alexie Nicu.

 

Memoria documentelor a păstrat o informaţie potrivit căreia, în august 1922 exista la Drăgăşani Societatea Sportivă „Oltul”: ca urmare a organizării şi desfăşurării unei serbări, aceasta consumase curent, fiind debitată de primarul oraşului, cu suma de 80 lei (Şerban - coord., 2004, 182). În anul 1952, în Drăgăşani s-a construit Baza Sportivă “Petrolul”, cu sediul în Calea Pandurilor nr. 21, constând dintr-un teren de fotbal gazonat, tribună cu 2000 de locuri, teren de fotbal pentru antrenament, terenuri bitumate (baschet – handbal), vestiare, saună, bazin de înot, grupuri sanitare şi centrală termică proprie (Judeţul Vâlcea, 1980, 327).

Rugby. Urmând criteriul cronologic al expunerii datelor, începem analiza noastră cu acest sport, întrucât aici, un drăgăşănean – Toma Moldoveanu a obţinut rezultate excepţionale în prima jumătate a secolului al XX-lea: între anii 1930-1942, el a cucerit patru titluri de campion naţional. Din 1942, în paralel cu activitatea competiţională, a fost şi antrenor. Selecţionat în echipa naţională, între anii 1935-1955, T. M. a participat la 12 întâlniriinternaţionale, fiind – cel mai adesea – căpitanul echipei de rugby a României. A fost arbitru de categoria A şi arbitru internaţional la acest sport (v. fişa sa, la capitolul Personalităţi drăgăşănene).

Fotbal. Primele încercări pentru formarea unei echipe de fotbal a oraşului, au apărut prin anii 1943-45, când ia naştere A.S.D. (Asociaţia Sportivă Drăgăşani), cu tricouri de joc în culorile alb-negru, echipă care a susţinut numeroase jocuri amicale cu formaţii similare din Râmnicu-Vâlcea, Piteşti, Slatina, Craiova şi alte oraşe apropiate.După o perioadă de pionierat, se va ajunge la un fotbal organizat şi mai eficient (Morariu, 2011, 16). În mod organizat, fotbalul drăgăşănean datează de la începutul anilor ’50 (mai exact, 1952) ai secolului trecut, de când s-a construit terenul de fotbal care făcea parte din Baza Sportivă „Petrolul” (Vâlcea - Monografie, 1980, 327). La Campionatul Regional din 1955, când Dinamo Piteşti se situa pe primul loc şi promova în Divizia C, din seria respectivă făcea parte şi „Progresul” Drăgăşani (ulterior, devenită „Unirea” Drăgăşani), aflată atunci pe locul 10, din 14 echipe (http://www.sport365.ro/forum/fc-arges).

La Campionatul Regional din 1958-1959, fotbalul drăgăşănean a fost prezent cu două echipe „Unirea” Drăgăşani – locul 6 (cu 25 p.)  şi „Oltul” Drăgăşani – locul 11, cu 17 p. (Ibidem).  La începutul anilor ’60, profesorul Gh. Giuran  a pus bazele unei noi echipe – „Tractorul”, în care a pregătit şi promovat o serie de jucători tineri şi talentaţi. În aceste condiţii - de la participarea, ani de-a rândul, în campionatul regional, echipa va aspira mai sus, spre Divizia C. Din păcate, în 1961, a pierdut meciul de baraj cu „Muscelul” Câmpulung, pentru promovarea în C. În 1965, „Tractorul” va fuziona cu „Unirea”. Astfel împrospătată, noua echipă, sub numele consacrat de „Unirea”, va termina pe locul I Campionatul regiunii Argeş din anul 1966, promovând astfel în Divizia C şi împlinindu-şi un vechi vis (Barbu-Morariu, 2011, 16). În perioada care a urmat,în afară de profesorul Giuran, de pregătirea tehnico-tactică a echipei, s-au mai ocupat antrenorul Vasi Găbrie şi – în 1969-1970 – Mihai Nicolae, fosta extremă stângă de la „Dinamo” Bucureşti (Ibidem). Sub numele de „Unirea” Drăgăşani, echipa apare menţionată în Anuarul fotbalului românesc, ed. 1971-1973 (Morariu, 2011, 16). Rezultatele obţinute în această perioadă, o îndreptăţeau la atenţia acordată de cronicarii şi scriitorii sportivi. Astfel, activând în seria a VI-a, la finele ediţiei 1971-72, echipa ocupa un loc fruntaş în clasament, iar în Cupa României, după ce învingea la Drăgăşani (16 iulie 1972), cu 2-0, pe U.T.A Arad, se califica în optimile competiţiei, fiind însă eliminată (cu greu!) de Rapid-Bucureşti, echipă care, în final, va câştiga şi trofeul cupei.

În toată această perioadă, în oraş activau şi alte echipe: „Voinţa” - echipa Cooperaţiei; „Dinamo” - echipa militarilor din unitatea militară locală; „Tractorul” - echipa SMT Drăgăşani; „Cauciucul” - echipa  Fabricii de Talpă şi Încălţăminte din Cauciuc (FINCA) şi „Farul”, care mai apoi îşi va schimba numele în „Autobuzul” (echipă care reprezenta Autobaza de Transport din localitate). De la toate aceste echipe, au fost promovaţi numeroşi jucători în echipa de divizia „C” a oraşului, iar „Cauciucul” şi „Autobuzul” chiar au câştigat de câteva ori campionatul judeţului Vâlcea şi au participat la baraje de promovare pentru  o categorie superioară (Morariu, 2011, 16).

Până în 1959, jocurile de fotbal se disputau pe vechiul şi unicul teren existent; în toamna acelui an, s-a inaugurat noul teren - amplasat pe locul fostului târg săptămânal din oraş. În perioada 1979-80, a fost construită tribuna de beton şi s-au modernizat vestiarele (lucru repetat şi în 1993). de către „Petrolul”, care a renovat şi instalaţiile.

În perioada 1979-89, „Unirea” a funcţionat sub noua denumire de „Viitorul”-Drăgăşani, reuşind ca la finalul ediţiei 1984, în calitate de componentă a diviziei „C”, să se claseze pe un loc bun. După 1989, s-a revenit la tradiţionala denumire „Unirea”, dar, odată cu reorganizarea sistemului competiţional, echipa s-a afundat în anonimatul campionatului judeţean, unde evoluează şi în prezent. În anul 1992, a luat fiinţă echipa „Petrolul”, patronată de schela petrolieră, echipă care a reuşit ca în 1994 să promoveze în divizia „C”, dar mai apoi va retrograda din cauza schimbărilor condiţiilor economice şi a privatizării societăţii petroliere (Morariu, 2011, 16).

Cu denumirea schimbată în CSM Drăgăşani, fosta echipă „Unirea” (care, o vreme, a evoluat şi în Divizia C, va retrograda din nou în Liga a IV-a, unde evoluează şi în prezent. Unii gazetari şi sportivi îi spun, încă, „Unirea”, mai ales după ce, în anul 2006, un grup local de iubitori ai acestui sport – dr. Alin Pavelescu, primarul de atunci – Gheorghe Iordache, Sandu Şocu (fost secretar general al AJF Vâlcea) – juristul primăriei ş.a. – au luat iniţiativa înfiinţării Clubului Sportiv Municipal (CSM) „Unirea” Drăgăşani. Scopul iniţiativei era generos: revenirea în Liga a III-a de fotbal. La data menţionată, în Drăgăşani se prefigurau patru echipe de fotbal la nivelul seniorilor: „Petrolul II” Drăgăşani şi „Alma Lex Drăgăşani” – aflate în Divizia D, nou înfiinţata „CSM Unirea” Drăgăşani şi „Triumf” Drăgăşani, pe care voiau s-o înfiinţeze tinerii antrenori Narcis Enăchescu şi Octavian Mâţoc! (Mănoiu, 2006) 

Dincolo de clasamente şi clasificări, echipa s-a străduit permanent să-şi recapete gloria de odinioară. În acest scop, antrenorii Octavian Mâţoc şi Narcis Zărnescu, mai apoi Alin Dumitrescu, au investit multă energie, străduindu-se permanent să întinerească echipa, cu elemente tinere proaspete şi să ocupe prima poziţie din serie, pentru a intra în cursa pentru mult râvnita promovare în C. Remiza (1-1) obţinută recent, pe teren propriu, în partida cu „Hidroelectrica” Râmnicu-Vâlcea, i-au micşorat şansele, faţă de rivala sa Posada Perişani, de a fi jucat, în vara aceasta, un meci de baraj pentru promovare.

În anul 2009, la cea de-a doua ediţie a Campionatului Judeţean de Fotbal feminin, Drăgăşaniul a prezentat şi o echipă de fotbal feminin, organizată de antrenorul Nicolae Bugheanu pe stadionul CSŞ din Râmnicu-Vâlcea. În ziua de 5 ianuarie 2012, la Clubul „Signorina” din Drăgăşani, au fost înfiinţate două echipe de fotbal de sală ale liceenilor din Drăgăşani: „Steaua” Drăgăşani – echipa liceenilor de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” – şi „Juventus” Drăgăşani – echipa de la Grupul Şcolar Agricol „Ion I. C. Brătianu” (http://valentinandrei.ro/vlnews/?p=31). Iniţiativa şi susţinerea financiară s-au datorat lui Valentin Adrian Iliescu – pe atunci ministru pentru relaţia cu Parlamentul, şi făceau parte dintr-un program complex de susţinere  şi educare a tinerilor prin sport. Fotbaliştii de la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” au primit un rând de echipament complet, în culorile Stelei, roşu-albastru, iar a doua echipă - cea de la Grupul Şcolar „Ion I. C. Brătianu” - a fost înzestrată cu echipament alb-negru, culorile Juventus-ului. Cele două echipe au primit şi câte un site, pe care îşi vor putea posta fotografii de la antrenamente, jocuri şi alte manifestări sportive.

Şcoli, cluburi şi secţii de sport. În 1967, în cadrul Liceului Teoretic Drăgăşani s-a înfiinţat prima grupă de atletism, profesori antrenori fiind Gheorghe Nicolaescu şi Gheorghe Giuran. După doi ani (1969), aici se vor pune bazele Şcolii Sportive de Elevi, ca o secţie afiliată a liceului, coordonatorul acesteia fiind profesorul Gheorghe Nicolaescu. Elevii sportivi erau pregătiţi în următoarele ramuri: atletism, fotbal şi handbal; antrenor la handbal băieţi, era Gheorghe Giuran, iar la handbal fete – Liviu Burcea. În anul 1974, echipa de handbal băieţi a obţinut locul VI pe ţară în cadrul Campionatului Naţional de Juniori şi Şcolari, când s-a aflat în serie cu echipele Steaua, Dinamo şi E2 Bucureşti; echipa de fete a obţinut şi ea rezultate meritorii. Componenţii echipei de handbal băieţi, după ce au absolvit liceul, au fost transferaţi în masă la echipa de seniori „Carpaţi Mârşa”, iar Ciobanu Marin a fost selecţionat în lotul naţional de tineret al României.

În 1972, Sala de sport a Colegiului Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani, aflată în administrarea liceului, conţinea podium pentru haltere, box şi culturism, terenuri de handbal, volei şi baschet – bitumate, tribună cu 300 de locuri, vestiare cu duşuri, grupuri sanitare (Ibidem). În 1976, echipa de handbal băieţi a fost pregătită de prof. Mircea Stănciulescu, iar cea de fete - de prof. Adrian Dumitrescu. La cel de-al doilea turneu final din anul menţionat, echipa de băieţi a ocupat locul VIII pe ţară. Ambele echipe au evoluat în Divizia Naţională a Juniorilor şi Şcolarilor, până în anul 1984, când Clubul Sportiv Şcolar Drăgăşani a fost desfiinţat ca unitate independentă şi transformat în secţie, afiliată pe lângă Liceul Industrial Drăgăşani.

În anul 1978, s-a înfiinţat Clubul Sportiv Şcolar Drăgăşani, ca unitate independentă, directorul acestuia fiind Gheorghe Giuran (între 1979-1984: Marian Bunea); secţiile sportive în care se făcea pregătirea viitorilor sportivi, erau: atletismul, fotbalul, handbalul, halterele şi boxul. Pregătirea elevilor se făcea de către următorii profesori: Marian Bunea şi Gheorghe Nicolaescu II – la atletism, Nicolae Gorgorin – la fotbal, Mircea Stănciulescu – la handbal băieţi, Adrian Dumitrescu - la handbal fete, Mihai Oţoiu - la haltere şi Marcel Vultur - la box.

Între 1969-1984, la Şcoala Sportivă şi la Clubul Sportiv, au mai predat profesorii: Al. Morariu (fotbal), Gheorghe Nicolaescu (fotbal), Ion Stanciu (fotbal), Eleonora Bunea – atletism (1979-1991), Antonio-Valentino Drăgan (atletism), Ion Budinoi (box), Ion Mihăescu (box), Liviu Burcea – handbal fete (1970-1976), Adriana Truşcă (handbal fete), Ion Mehedinţu (handbal băieţi).

În anul 1984, Clubul Sportiv Şcolar s-a desfiinţat ca unitate independentă; în primul rând - Boxul şi Halterele, acestea fiind considerate ca sporturi „needucative”, ceea ce a avut ca urmare neîndeplinirea criteriului privind numărul de grupe. În acelaşi an – 1984, în cadrul Liceului Industrial Drăgăşani s-a înfiinţat o secţie de profil afiliată, purtând acelaşi nume: Clubul Sportiv Şcolar. Ramurile sportive care se promovau aici, erau atletismul şi fotbalul. În 1990, secţia de atletism a trecut la Şcoala Generală nr. 1 din Drăgăşani, profesori fiind Eleonora Bunea şi Gheorghe Nicolaescu II (în 1991: Constantin Teofilescu, Minodora Ady Teofilescu, Lidia Petcan, Luminiţa Orza şi Cristian Orza); în acelaşi an, secţia de Fotbal a CSŞ a dispărut şi s-au înfiinţat clase speciale cu acest profil (Fotbal). 

În 1997, a luat fiinţă Asociaţia Sportivă „Olimpia Drăgăşani”, transformată ulterior în Clubul Sportiv „Olimpia Drăgăşani”, conform legislaţiei sportive în vigoare. Preşedintele asociaţiei, de la întemeiere şi până în prezent, a fost R. Teleşpan, care a manifestat permanent, pe lângă un spirit de organizare corespunzător, energie şi pasiune.

De-a lungul ultimelor decenii, o serie de sportivi din Drăgăşani  şi-au înscris numele – cu litere de aur, de argint sau de bronz – în istoria sportului românesc, obţinând numeroase premii de nivel naţional, la mai multe sporturi, după cum urmează:

Atletism Pluteanu Ady Minodora, fostă componentă a lotului naţional de atletism; s-a pregătit şi a concurat la mai multe probe: 100 m, 200 m şi ştafeta de 4x100 m. Printre performanţele obţinute: multiplă campioană a României, vicecampioană balcanică şi locul V în Cupa Europei;

Ungureanu Mioara – fostă componentă a lotului de atletism al ţării; „specialistă” la 400 m garduri, campioană a României la această probă; a obţinut medalii, şi la întreceri internaţionale;

Roşu Elena – fostă campioană a ţării, la 300 m garduri;

Petcan Lidia Florentina a fost medaliată naţional la 5 km marş şi la maraton. După terminarea junioratului, a fost transferată la Clubul Sportiv „Universitatea Bacău”, unde a obţinut alte performanţe remarcabile, printre care:

- Titlul de campioană naţională;

- câştigătoare a maratonului „Paris”;

- medaliată la maratonul Marachesh (Maroc);

- medaliată la maratonul Palma de Majorca;

- participantă la Universiada de la Foukouka (Japonia).

Boroi Viorel – fost medaliat naţional la 400 m garduri.

Preduţ Ştefania – medaliată naţional la 400 m plat.

Teofilescu Constantin – medaliat naţional la 800 m şi la 1500 m. După terminarea junioratului, a fost transferat la CS Steaua din Bucureşti.

Papa Ilie a ocupat locul V la proba de 400 m plat. Printre distincţiile care i s-au acordat, a fost şi aceea primită „Pentru eroism şi devotament atletic”.

Au mai fost medaliaţi naţional: Petcan Rodica – la marş, Cosac Valentin – la marş, Luţu Liliana – la probe combinate, Bolocan Nicolae – cros şi Munteanu Simona – la 400 m garduri.

În anul 2008, la ştafeta de 4x2 tururi, categoria Juniori I, tinerii din Drăgăşani s-au clasat pe locul III.

La Campionatul Naţional în Aer Liber, au fost obţinute următoarele performanţe:

- Juniori III: Aura Vătafu s-a clasat pe locul III la 800 m;

- Juniori II: la ştafeta 4-3-2-1 (m) – locul III;

- Juniori I, ştafeta de 4x100 m – locul IV.

În 2009,la Campionatul Naţional de Sală – Juniori II, Aura Vătafu s-a clasat pe locul III la 800 m, iar la ştafeta 4x2 tururi, a ocupat locul II. Aceeaşi talentată sportivă s-a clasat (la 800 m) pe locul III la Campionatul Naţional Şcolar; un loc similar a obţinut la Campionatul Naţional de Cros, iar Daniel Fiţoiu s-a clasat pe locul II. 

Printre tehnicienii şi specialiştii aflaţi în slujba atletismului drăgăşănean, se cuvin menţionate numele luiC-tin Teofilescu, antrenor al lotului naţional de atletism şi Cristian Orza – un alt antrenor al lotului naţional de atletism.

Oina. Secţia a fost înfiinţată pe lângă Şcoala „Nicolae Bălcescu”. Sportivii de la această disciplină au obţinut 7 titluri naţionale şcolare şi de juniori (Juniori II şi Juniori I), două locuri II şi două locuri III la campionatele naţionale, precum şi un loc III la „Cupa Federaţiei”.

Condoiu Ionel – fost jucător de oină, a activat ca membru în Biroul Federal de Oină şi a fost arbitru cu ecuson F.R.O. (Federaţia Română de Oină); în această calitate, a fost desemnat mai mulţi ani de-a rândul, „Arbitrul Anului”.

Softball. Secţia a fost înfiinţată în anul 2003. Sportivii de la această secţie, pregătiţi de profesorii-antrenori Bunea Eleonora şi Bunea Marian, au obţinut numeroase performanţe de nivel zonal, naţional şi internaţional, dintre care le menţionăm pe următoarele: 16 titluri naţionale, 10 medalii (argint şi bronz) la confruntări naţionale; Locul II la Campionatul European – B din Düsseldorf – Germania, din 2008, sportiva Moraru Gabriela fiind desemnată „Sportiva nr. 1 a Europei” pe anul 2008; Locul I la Cupa Balcanică din Serbia, Locul V la Campionatul European de la Moscova, Locul V la Campionatul European de la Viena etc. 39 de sportive de la această secţie, au fost selecţionate în loturile naţionale de profil.  

O mare grijă a fost acordată pregătirii elevilor şi tinerilor. De altfel, cele mai multe secţii şi cluburi au fost înfiinţate pe lângă şcolile şi liceele din oraş, ceea ce grăieşte de la sine despre „materia primă” asupra căreia s-au exercitat pregătirea şi educaţia sportivă. Energia şi entuziasmul specifice adolescenţilor şi tinerilor, s-au reflectat în rezultatele obţinute, mai ales în ultimii ani, la sporturile cărora li s-a acordat importanţă prioritară prin înfiinţarea secţiilor menţionate la începutul acestui capitol.

Aşa cum rezultă dintr-un raport al preşedintelui Direcţiei de Sport a Judeţului Vâlcea pentru anul 2008, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani a obţinut locul I la Campionatul Naţional de Softball (Comănescu, 2008, nepag.). O contribuţie însemnată la dezvoltarea, sprijinirea şi promovarea acestui sport, o au Alin Pavelescu - preşedintele Comisiei pentru Sport şi medic al Lotului Naţional de Softball, Eleonora Bunea - formator naţional de oină şi antrenoare a lotului naţional de softball şi Marian Bunea - antrenor al lotului naţional de softball.

Handbal. Şi la acest sport, drăgăşănenii au obţinut, de-a lungul anilor, rezultate notabile. Enumerăm, în ordine cronologică, câteva dintre cele mai semnificative.

2002: - Locul I la handbal masculin, la manifestarea Cupa ADOLESCENTUL, desfăşurată la Drăgăşani (antrenor – prof. Gheorghe Giuran);

- Locul I, tot la handbal masculin, la Festivalul Handbalului Juvenil, desfăşurat la Baia Mare (profesor: Dumitru Predica);

- Locul I la Cupa „Rusidava”, desfăşurată la Drăgăşani, la handbal băieţi (profesor: Gheorghe Giuran);

- Locul IV la Turneul Semifinal de la Călăraşi, handbal băieţi (prof. Gh. G.).

2003: - Locul I la Campionatul Judeţean de Handbal – junioare IV, desfăşurat la Râmnicu-Vâlcea (prof. Gh. G.);

- Locul I la Cupa ADOLESCENTUL, handbal masculin (prof. Gh. G.);

- Locul II la faza naţională desfăşurată la Oneşti (handbal băieţi, prof.: Dumitru Predica).

2004: - Locul I la Campionatul Judeţean de Handbal – junioare IV, desfăşurat la Râmnicu-Vâlcea (profesor: Gh. G.);

- Locul I  (handbal băieţi) la Festivalul Handbalului Juvenil, desfăşurat la Baia Mare (prof. Dumitru Predica).

2005: - Junioare III - Locul I la Turneul de sală organizat de Asociaţia Judeţeană de Handbal Olt (prof. Gh. G.);

- Handbal băieţi: Locul II la finala pe ţară, desfăşurată la Suceava în cadru Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSŞ); profesori: Dumitru Predica şi Valerian Drăguşin.

2006: junioare III; - Locul II în cadrul Cupei Memorialul „Titi Cincă”, desfăşurat/ă la Râmnicu-Vâlcea (profesor Gh. G.);

- Junioare III: Locul I la Cupa „Rusidava”, Drăgăşani (profesor: Valerian Drăguşin.

2008: - Locul I la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar (prof.: Dumitru Predica).

2009: Junioare III - Locul I la Festivalul Handbalului Juvenil, desfăşurat la Baia Mare (profesori antrenori: Dumitru Predica şi Valentin Drăguşin).

2010: junioare III - Locul IV la Turneul Semifinal de la Iaşi (profesori: Dumitru Predica şi Valentin Drăguşin.

Rezultatele bune obţinute de tinerele de la CS Olimpia şi Şcoala Generală „N. Bălcescu”, ambele din Drăgăşani, au fost remarcate la nivel de judeţ, de către Adi Comănescu, fostul director al DJST Vâlcea (DJST Vâlcea, Raport privind activitatea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Vâlcea in anul 2008, dos. nr. 1/2008, nepag.)

Şah. Turneul şahist „Trofeul Vâlcea 2006” a reunit la start peste 80 de iubitori ai şahului de toate vârstele şi din toate colţurile ţării. Printre cluburile vâlcene care şi-au trimis reprezentanţi la acest turneu, s-a numărat şi „Albatros” Drăgăşani. Juniorii drăgăşăneni s-au prezentat destul de onorabil: Alexandra Floroiu şi Andrei Nicolae au obţinut câte cinci puncte. Maestrul Ion Dragu de la clubul din Drăgăşani, a făcut parte dintre arbitrii întrecerii (www.http:// sport_expres.ablog.ro/pagina/2/. 11.01.2007).

La ediţia din 2008 (26-30 decembrie), organizată de Direcţia Judeţeană de Sport Vâlcea şi Şah Club Râmnicu-Vâlcea şi dotată cu „Trofeul Vâlcea 2008”, au participat şi  reprezentanţi ai SC „Albatros Drăgăşani”.  La junioare, la fete, Maria Cristina Stanciu de la Clubul de Şah „Albatros” Drăgăşani s-a clasat pe locul al II-lea („Viaţa Vâlcii”, 25 oct. 2009, ed. on line).

În afară de participările şahiştilor locali la întrecerile judeţene, zonale şi naţionale, se desfăşoară periodic Cupa Municipiului Drăgăşani la şah (aflată la ed. a III-a), destinată copiilor până la 14 ani – întrecere omologată de Federaţia Română de Şah.

În prezent, activitatea sportivă din Drăgăşani se desfăşoară în următoarele structuri organizatorice:

1. Clubul Sportiv Municipal „Rusidava” (posedă certificat de identitate sportivă);

2. Clubul Sportiv Şcolar „Colegiul Naţional GIB MIHĂESCU”, cu secţiile de Fotbal (profesori: Florin Lupu, Narcis Enăchescu şi Octavian Mâţoc) şi Softball (profesori: Eleonora Bunea şi Marian Bunea);

3. Clubul Sportiv Şcolar - Şcoala cu Clasele I-VIII „Tudor Vladimirescu”, secţia Atletism (profesori: Luminiţa Orza şi Cristian Orza). 

Informații adiționale

Citit 549 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2017 11:56
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgășani - Sportul