Istorie Locala

Marți, 21 Noiembrie 2017 12:21

Drăgăşani - Turismul

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

In comparaţie cu zona de nord a judeţului Vâlcea, care este deosebit de atractivă pentru frumuseţile naturale, dar mai ales pentru monumentele religioase şi pentru multe alte obiective turistice, în sudul  judeţului, aparent, nu se găsesc puncte de atracţie turistică. Cu toate acestea, la Drăgăşani se poate vorbi de trei variante de turism  şi anume: viticol, cultural şi religios.

Dezvoltarea turismului viticol în zona Drăgăşani este de perspectivă, datorită  fermelor particulare cu acest profil, care s-au creat după 1989: Ferma Ştirbei (din Dealul Oltului), Ferma „Măr” a lui Mugur Isărescu (din Dealul Oltului), Ferma „Iordache” (din Dealul Oltului) şi - Ferma „Valeriu Stoica” (din Dealul Dobruşei). Toţi  aceşti fermieri s-au asociat pentru a putea dezvolta culturile viticole, accesând fonduri europene în valoare de 4 milioane euro şi investind 9 milioane euro pentru modernizare şi performanţe calitative nemaiîntâlnite până acum în acest domeniu. S-au creat astfel premize pentru vizite de afaceri, comercializarea produselor, simpozioane etc. Toate căile de acces spre  aceste ferme, precum şi cărările  dintre parcelele de vii sunt asfaltate, iar sediile şi cramele sunt înzestrate cu cele mai moderne şi performante utilaje şi instalaţii de preparare şi conservare a vinurilor.

În vederea dezvoltării turismului viticol, a fost alcătuit şi se află în derulare, un „Proiect de reabilitare a Muzeului Viei şi Vinului, monument istoric în municipiul Drăgăşani”, proiect finanţat în cadrul programului Operaţional Regional 2007-2013. Obiectivele specifice sunt următoarele:

- transformarea   Muzeului Viei şi Vinului Drăgăşani (foto), într-un motor pentru turism;

- creşterea contribuţiei la promovarea vinurilor de Drăgăşani ca brand de ţară;

- creşterea locurilor de muncă în municipiul Drăgăşani, în zonă şi regiune;

- angrenarea Muzeului în circuitul regional;

- transformarea turismului viticol la Drăgăşani, într-o componentă a dezvoltării regionale.

Un alt proiect lansat de edilii drăgăşăneni şi aflat în derulare, este „Promovarea potenţialului turistic al Municipiului Drăgăşani, prin organizarea festivalului Anual al Vinului – FESTIVIN NOBILIAR”, proiect alcătuit tot în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Obiectivul principal al acestui proiect constă în organizarea Festivalului Anual al Vinului la Drăgăşani - Festivin Nobiliar Drăgăşani”, care presupune promovarea produselor locale, prin activităţi specifice de marketing, rezultatul fiind o valorificare optimă a produselor şi o imagine bine definită şi atractivă a municipiului Drăgăşani, ca o zonă viticolă principală a României, avănd drept ţintă dezvoltarea şi consolidarea turismului intern. (Master plan Drăgăşani, 3). Obiectivele specifice ale proiectului, sunt următoarele:

$1§  Crearea premiselor la nivel local, pentru o promovare adecvată a specificului viticol al municipiului Drăgăşani (prin asigurarea conlucrării tuturor factorilor locali, atât din spaţiul public, cât şi din mediul de afaceri, producători localietc.).

$1§  Identificarea tuturor canalelor de promovare, în vederea asigurării derulării unor acţiuni eficiente de promovare turistică a municipiului Drăgăşani.

$1§  Identificarea unui târg relevant la nivel naţional, pentru a asigura reprezentativitatea specificului viticol al Drăgăşaniului într-un astfel de eveniment.

$1§  Planificarea, coordonarea şi derularea unui eveniment anual la nivelul municipiului Drăgăşani dedicat promovării şi marketingului acestei zone, ca principal punct de referinţă viticol la nivelul României (evenimentul Festivalul Anual al Vinului la Drăgăşani « Festivin Nobiliar Drăgăşani”) (Ibidem, 4).

A doua perspectivă de dezvoltare turistică, este cea culturală. În Drăgăşani, se află Casa Memorială  a scriitorului Gib. I. Mihăescu, precum şi un bust (inaugurat în primăvara anului 1997) al acestui mare prozator de valoare naţională, drăgăşănean de origine.  De asemenea, în Drăgăşani se află Muzeul Viei şi Vinului, în care există şi o importantă colecţie etnografică cu specific local.

Parcul din mijlocul oraşului are şi o valoare sentimentală, din două motive: în el se află un arbore plantat în anul 1918, odată cu actul Marii Uniri, iar momentul amenajării lui după primul război mondial, a fost imortalizat de Gib. Mihăescu în nuvela Scuarul, care l-a entuziasmat – printre alţii – pe  criticul Perpessicius.

Clădiri şi edificii de patrimoniu, precum casa Petcu, localul parchetului, clădirea vechiului sediu al Staţiunii de Cercetări Vini-viticole, localul Liceului agricol (inaugurarea căruia  s-a făcut pe un teren donat de familia Brătienilor, în 1926, eveniment consemnat de Gib. Mihăescu într-un articol păstrat în manuscris în arhiva casei memoriale) – sunt tot atâtea motive de atracţie turistică.

Varianta turismului religios este asigurată de muzeul bisericii Sf. Ilie şi a schitului Dobruşa. De mare interes este Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” – o construcţie monumentală care tronează în centrul localităţii, constituind un motiv de mândrie pentru drăgăşăneni şi de admiraţie - pentru vizitatori.

În perspectiva de viitor (apropiat!), oraşul va beneficia de un edificiu modern, destinat activităţilor culturale: palatul de cultură şi artă. Un punct de atracţie pentru turişti, îl constituie şi  noul sediu al Primăriei, inaugurat în 2001, în care se află şi Biblioteca Municipală Drăgăşani.

Actualii fermieri şi patroni au luat în calcul şi nevoia asigurării unor sejururi turistice, amenajând hoteluri şi pensiuni moderne: Hotelul de trei stele MAX, din centrul oraşului, hotelul Sofianu, pe strada Traian, hotelul Diaconescu, pe strada Carol - la km zero, hotelul Rusidava – toate acestea dispunând şi de restaurante.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Sâmbătă, 15 Decembrie 2018
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012/ Municipiul Dragasani Coordonatori: Emil ISTOCESCU, Ion SOARE
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 587 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2017 12:26
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - Turismul