Istorie Locala

Marți, 05 Decembrie 2017 08:49

Oraşul Băile Govora - Clima

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Arealul geografic govorean beneficiază de un climat blând, temperat continental moderat, de trecere de la cel mediteraneean la cel continental, fără schimbări bruşte de temperatură şi umiditate, caracterizat prin ierni puţin aspre şi veri ceva mai răcoroase. Aerul, datorită variabilităţii reduse în tensiuni electrice şi covorului vegetal, este ozonat, uscat, curat şi răcoritor.  Localitatea este ferită de curenţi, nu are bălţi şi ape stătătoare, prin urmare este scutită de miasme (Popescu, 1983, 235-241).

 

 

a) Temperatura aerului

Temperatura medie multianuală este de 10,20 C. Urmărind tendinţa şi repartiţia în evoluţia temperaturilor medii anuale, se constată că aceasta este într-o creştere uşoară (1960 – 2010). Cea mai rece lună de iarnă este ianuarie, cu temperatura medie multianuală de – 1,8 0C, urmată în ordine crescătoare de luna februarie (cu o diferenţă de 0,50C) şi de luna decembrie (cu o diferenţă de 10 C). Cea mai mică temperatură medie a lunii decembrie a fost înregistrată în 1948 (- 6,10 C), iar cea mai mare, în anul 1960 (5,70 C). Pentru luna ianuarie, cea mai mică temperatură medie a fost înregistrată în anul 1941 (- 9,10 C), iar cea mai mare, în anul 1947 (3,50 C). Pentru luna februarie, cea mai mică temperatură medie a fost înregistrată în anul 1953 (- 7,80 C), iar cea mai mare, în anul 1994: 5,10 C (Alexandrescu şi colab.,          2002, 3 – 5).

Întregirea caracterului regimului termic al iernilor, se face prin prezentarea temperaturilor extreme înregistrate în decursul timpului. Analiza fluctuaţiilor termice din timpul verilor în arealul oraşului Băilor Govora reflectă că tempera-tura medie a oscilat între 18,10 C (1933) şi 23,00C (1946), media multianuală a verilor fiind de 20,20C (1930 – 2010). Tendinţa de evoluţie a temperaturilor de vară este crescătoare, încălzirea făcându-se mult resimţită după anul 1987. În luna iunie cea mai mare creştere a temperaturii s-a înregistrat în a doua jumătate a sec. XX, rezultând o temperatură medie lunară de 21,70 C (1996), pentru luna iulie 23,90 C (1946), iar pentru luna august 24,10 C (1946 şi 1992). Cele mai importante scăderi de temperatură s-au produs în iunie 1933 şi în august 1976, când temperatura medie lunară a fost de 15,90 C şi, respectiv, de 16,80 C. Cea mai rece lună iulie a fost în anul 1979 (18,80 C).

Temperaturi medii zilnice: cele mai mari variaţii ale temperaturii medii de la o zi la alta (peste 10 C) se produc iarna(după Geografia fizică a României, vol. I, 1983). În luna ianuarie, cu valori sub - 1,80 C, coborând chiar la – 9,10 C, în anii geroşi, pe când în anii călduroşi, temperaturile cresc până la 3,40 C. În luna iulie, valorile medii zilnice multianuale sunt cuprinse între 200 C şi 250 C. Prima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari sau egale cu 00 C apare în intervalul 16 februarie – 01 martie, iar ultima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari sau egale cu 00 C se plasează către sfârşitul decadei a doua a lunii decembrie (după Atlasul R.S.R., 1972 – 1979).

Temperaturile extreme: Temperatura maximă absolută a fost de 37,10 C (30 iulie 1936), iar tempera-tura minimă absolută a fost de – 270 C (24 – 25 ianuarie 1942).

Numărul zilelor de vară cu temperaturi mai mari sau egale cu 250 C a fost de 18 zile în august (1920 – 2010). Numărul zilelor în care se înregistrează temperaturi mai mari sau egale cu 300 C (zile tropicale) este de 5 – 6 zile în luna august şi 10 zile în luna iulie. După 1987 s-a semnalat o creştere remarcabilă a frecvenţei acestor zile: 27 zile în august 1992, 17 zile în 1993, 18 zile în 1994, 17 zile în iulie 1987 şi 1988. În luna iunie predomină zilele cu temperaturi cuprinse între 15,10 C şi 200 C, iar în lunile iulie şi august cele mai multe cazuri se grupează între 20,10 C şi 250 C. Suma anuală a temperaturilor medii zilnice mai mari sau egale cu 100 C atinge valori de 2000 – 30000. Radiaţia globală în kcal /cm2 însumează anual 122,5 kcal /cm2, iar pe semestre, respectiv semestrul cald 87,5 – 90 kcal /cm2, iar în cel rece până la 35 kcal /cm2.

Cantitatea de vapori de apă (umiditatea) existentă în atmosfera oraşului B. Govora este influenţată atât de particularităţile fizice ale maselor de aer în mişcare, cât şi de caracteristicile locale ale suprafeţei active. Astfel, vegetaţia (pădurile de stejar şi fag, livezile şi fânaţurile) constituie o sursă importantă de evapotranspiraţie, fapt ce determină creşterea naturală a umezelii aerului. Aceasta oscilează de la 72 – 80%, în sezonul cald fiind de 64 – 72%(Berbece şi colab., 1982, p. 8). Evoluţia diurnă a umezelii relative evidenţiază un maxim în timpul nopţii şi spre dimineaţă (cca. 85 %), un minim la amiază şi spre seară (cca. 70 %). Umiditatea relativă la ora 1400 este: iarna (35-40%), primăvara (10-15 %), vara 5-10%) şi toamna (20-21 %). Umiditatea medie a atmosferei fiind de aproximativ 74 % constituie o condiţie foarte propice sănătăţii (pentru căile respiratorii, în special).

Nebulozitatea este redusă. Acest teritoriu, aflându-se sub influenţa combinată a ciclonilor mediteraneeni şi a anticiclonului est-european, cunoaşte următoarele evoluţii a nebulozităţii totale caracterizată prin: în ianuarie între 6,0 – 6,5 zecimi, în aprilie între 5,5 – 6,5 zecimi, în iulie între 4,0 – 4,5 zecimi, iar în octombrie între 4,5 – 5,5 zecimi. Iarna, în ianuarie, atât la ora 700, cât şi la ora 1300, nebulozitatea are valori de aproximativ 7,0 zecimi, iar vara, în iulie, la aceleaşi ore, nebulozitatea se reduce până la 3,0 – 3,5 zecimi. Cel mai mare număr de zile cu cer senin se înregistrează în prima jumătate a toamnei (sept. – oct.), când media este de 7,0 – 9,5 zile /lunar, iar cea mai mică frecvenţă a zilelor cu cer senin se observă în lunile mai şi iunie, între 1,5 – 3,0 zile /lunar. Cele mai multe zile noroase se produc în perioada mai – iunie – iulie, în medie 20,5 – 22,5 zile /lunar. Durata strălucirii soarelui însumează 2000 – 2100 ore anual, numărul zilelor cu cer senin variind între 60 – 80 zile /an, iar al celor cu cer acoperit între 80 – 100 zile /an.

b) Precipitaţiile atmosferice

Cantitatea medie multianuală a precipitaţiilor la Băile Govora este de 698,6 mm, cu cele mai mari cantităţi anuale de pp. (sub 1000 mm), în cei mai mulţi ani. Au fost însă şi ani foarte ploioşi, în care cantităţile de pp. au fost mult mai mari, de 1226,0 mm (1937), iar cele mai mici cantităţi anuale de pp. s-au înregistrat în perioadele 1896 – 1907, 1945 – 1946, 2000 – 2002, datorită activităţii predominant antici-clonale şi a advecţiilor aerului tropical. Anul cel mai secetos pentru Băile Govora a fost 1907, când valoarea cantităţilor de pp. a fost de 368,0 mm.

Atunci când oraşul B. Govora se află sub influenţa maselor de aer oceanic (din vestul Europei) şi mediteranean (din sudul continentului) cantitatea de pp. creşte foarte mult. Ca urmare, maximul de pp. se produce la sfârşitul primăverii şi începutul verii, când cantitatea medie lunară de pp. depăşeşte 80 – 100 mm. Se înregistrează un maxim pluviometric în mai – iunie şi un minim pluviometric în februarie – martie. În cursul unui an cantitatea medie lunară multianuală de pp. variază de la 35,7 mm (în martie), la 92,1 mm (în iunie). Cea mai mare cantitate de pp. din sezonul cald a fost de 621,2 mm (1979). Cantitatea maximă în 24 de ore s-a înregistrat în luna iunie din anii 1963, 1965, 1967, 1973, 1975, 1993, 1997 şi 1999. Cea mai intensă ploaie torenţială căzută la Băile Govora a fost în 19 mai 1930 (11,5 mm, în 3 minute).

Iarna anului 1984 – 1985 a înregistrat cea mai mare cantitate de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, stratul de zăpadă ajungând la 1,10 m grosime. Maximul istoric îl reprezintă anul 1954, când grosimea stratului de zăpadă a fost de peste 1,80 m.

c) Vânturile

Vânturile se definesc prin două elemente: direcţia din care bat şi viteza – ambele componente extrem de variabile în timp şi spaţiu. Vânturile dominante sunt cele din N şi NV, direcţionate în lungul culoarului pârâului Govora (14,1% şi, respectiv, 16,6%). Se resimt elementele de föehn, de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii.

Pe anotimpuri, în sezonul rece, pe lângă vânturile din N şi NV, sunt caracteristice şi vânturile din E care-şi au originea în maximul de presiune atmosferică euro-asiatică (care în ianuarie şi februarie aduc frig şi uscăciune). În sezonul cald, circulaţia din NV se menţine dominantă (31,0 %), după care urmează circulaţia dinspre V (13 %). Din datele medii orare rezultă: viteza medie a vânturilor în 24 de ore prezintă un maximum în timpul după amiezii (între orele 1400 – 1700) şi un minim noaptea (între orele 000 – 500); cele mai mici viteze medii orare se înregistrează în intervalul iulie – octombrie, când dominant devine anticiclonul Azorelor (Topor şi colab., 1965, 4).

Dintre acestea, un interes deosebit pentru calitatea mediului şi pentru turism îl prezintă vânturile cu viteze mai mari de 10 m /s. Cel mai mare număr de cazuri, 6 cazuri, s-a înregistrat în aprilie 1997; cel mai mic număr de cazuri, 1 caz, în ianuarie 1989, 1991,1992,1997,1998, în februarie 1992, 1995, în martie 1990, 1992, în aprilie 1991, 1992, 1996 etc. (Mateescu şi colab., 2002).

Sunt înregistrate şi diverse fenomene şi procese meteo importante: îngheţ, brumă, chiciură, polei, depuneri de zăpadă sau gheaţă, ninsoare, ceaţă, pâclă, rouă, grindină, oraje, secete, ploi torenţiale. Prima zi de  îngheţ apare la jumătatea lunii octombrie, iar ultima la jumătatea lunii aprilie.

Fenomenele de oraje sunt frecvente în sezonul cald, având o intensitate mai mare în lunile mai –  iunie. Manifestările meteorologice deosebite sunt foarte rare, dar o dată apărute prezintă o violenţă mare pentru această zonă. În vara anului 2005, în luna iulie, a avut loc cea mai deosebită manifestare meteo (ploaie torenţială cu 75 – 90 l /1,5h, însoţită de un vânt foarte puternic),  producând pagube materiale substanţiale (reţea de telefonie distrusă – 480 ml, stâlpi de distribuţie şi iluminat căzuţi – pe o distanţă de 350 ml, reţea de gaze naturale afectată, 25 arbori doborâţi în Parcul Central şi 156, la nivelul oraşului etc.).

Topoclimatul, climat local determinat de modificări induse climatului complexelor geografice, se manifestă prin variaţii ale elementelor climatice (temperatură, precipitaţii, umiditate, nebulozitate etc.), datorate particularităţilor suprafeţei terestre active.

Microclimatul este ansamblul variaţiilor ce caracterizează elementele climatice înregistrate în stratul de aer inferior (de obicei sub 2 m înălţime), ca efect al influenţelor directe ale proceselor ce au loc aici (activitatea omului, animalelor, plantelor, în strânsă legătură cu solul, roca, apa) (Ielenicz, 1999, 265, 425).

În limitele administrative ale oraşului B.Govora se manifestă: topoclimatul de versant şi culme, topo-climatul formelor negative de relief (bazinete depresionare, culoare de vale), cât şi microclimatele de pădure şi al pajiştilor (fâneţelor, păşunilor şi poienilor)(Ghiţă, 2006, 79-83).

Topoclimatele şi microclimatele din zonă oferă caracteristicile unui climat de adăpost, de calm atmos-feric şi de uniformitate termică, de unde rezultă caracterul moderat al climei, care este de cruţare, sedativ, întăritor şi uşor stimulent, fiind favorabil turismului şi în special tratamentului balnear – climateric în tot timpul anului.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Luni, 11 Decembrie 2017
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 24 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2017 08:59
Ești aici: Home Valcea Valcea Oraşul Băile Govora - Clima