Istorie Locala

Marți, 12 Decembrie 2017 11:07

Staţiunea Băile Govora - istoric, evoluţie

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

a) Perioada de pionierat

Vechile hrisoave aduc primele menţiuni despre izvoarele cu ape minerale de pe Valea Hinţei. Într-un document datat 21 septembrie 1494, emis de către Radu cel Mare în care era scris că „hotarele ocinei Hinţa, întărită lăcaşului monahal Govora sunt fixate până în Vârful care fierbe, situat pe coama dealului dintre Prăjila şi Gâtejeşti”.Astăzi acest loc poartă numele de Fierbea, situat pe teritoriul satului Gătejeşti, unde există o sondă care extrage iod (Otovescu-coord., 2002, 31).

 

Făcând o analogie între informaţia documentară „Vârful care fierbe” cu tradiţia orală, se poate aprecia că apele minerale de pe Valea Hinţei au fost folosite empiric încă din timpuri străvechi. Astfel, într-un document din anul 1934, „Memorialul istoric al staţiunii Băile Govora”, aflat în fondul primăriei oraşului, se afirmă că „staţiunea a luat fiinţă în mod primitiv de pe la anul 1848(Otovescu-coord., 2002, 32).

După secularizarea averilor mânăstireşti prin Legea rurală din 1864, ocinele Hinţa şi Glodul, ca şi celelalte proprietăţi aflate în stăpânirea Mânăstirii Govora au intrat în administrarea Ministerului Domeniilor pentru ca mai apoi acesta sa-i împroprietărească pe foştii clăcaşi mânăstireşti. 

Apele minerale existente pe aceste meleaguri au metamorfozat locurile „mlăştinoase şi capricioase” care dădeau bătăi de cap locuitorilor din zonă, într-o Staţiune înfloritoare, cunoscută şi apreciată nu numai în România, ci şi în întreaga Europă.

Descoperirea şi valorificarea miraculoaselor ape este atribuită ţăranului Gheorghe Teodorescu zis Ciurea (al lui Ciurea), din satul Cernele, de pe Valea Otăsăului, care avea pe valea Hinţei, în locul numit Valea Ghinii, loc de arătură pe care mai târziu îl vinde statului pentru întemeierea viitoarei staţiuni (inf. R. Geiculescu, 2011). În vara anului 1876 Gheorghe Teodorescu zis Ciurea  n-a întârziat să probeze cu … chibritul „smârcurile” şi „băltoacele” de pe valea pârâului Hinţa care aveau o culoare vineţie, „pigmentată” cu pete albăstrui care emanau un puternic miros de gaz şi, văzând că „apa” câtorva izvoare din preajma acestora arde,  nu peste mult timp, începe să o care în butoaie şi s-o vândă în târgul din Râmnicu Vâlcea pentru a fi folosită la iluminat (Ogrinji, 1985, 9).

Locuitorii din zonă, se arată într-un document din Fondul Prefecturii judeţului Vâlcea, datat în anul 1870, prezintă către prefectura judeţului Vâlcea plângeri legate de „apele sărate şi pucioase” care le strică culturile de prin grădini(Otovescu-coord., 2002, 32). Astfel, putem concluziona că aceste ape erau cunoscute local de foarte multă vreme, însă efectul miraculos al acestora va fi cunoscut ceva mai târziu.

Societatea de petrol cu capital austriac Klauss & Co., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, prinde de veste, se deplasează în zonă şi începe să facă prospecţiuni în vederea exploatării ţiţeiului. Anul exact în care această societate începe lucrările de foraj nu este foarte clar, unele documente menţionează perioada 1879-1881, altele chiar mai înainte, 1874 (Petre-Govora, 2002, 137). Societatea ia măsuri pentru paza puţurilor forate, astfel, într-un document datat 15 febr. 1879, apar numele a trei paznici: Dumitru Ion Ţiţirigă – din Gâtejeşti, Zamfir Tudor Zefter şi Ioan Curneţu, care erau plătiţi pentru luna octombrie 1878 (Otovescu-coord., 2002, 33). În loc de ţiţei, în puţurile forate se acumulează apă de culoare neagră cu conţinut de sare şi iod. Datorită acestui fapt, societatea abandonează lucrările de foraj, motiv pentru care puţurile au fost părăsite.

Primele încercări terapeutice ale apelor de pe Valea Hinţei se fac de către localnici, iar vestea binefă-cătoare a acestora începe să se răspândească. Bolnavi cu afecţiuni reumatismale acute sau cronice, cazaţi în chiliile Mânăstirii Govora încearcă puterea tămăduitoare a acestor izvoare minerale, apele fiind aduse cu sacaua la mânăstire.

În anii din urmă ai deceniului opt din secolul al XIX-lea, acţiunea terapeutică a apelor minerale din jurul „bălţii sărate” de pe Valea Hinţei începe să fie recunoscută de către specialişti şi astfel încep demersurile pentru întemeierea viitoarei staţiuni balneare.                                         

Unele surse susţin că începând din anul 1879 sunt amenajate câteva barăci pentru băi, fiind solicitat în anii următori (1880-1881) un hidrolog francez (inginer de mine), Papon de Larneigné, care face primele captări ale izvoarelor(Otovescu-coord., 2002, 33). În anul 1883, guvernul condus de I.C.Brătianu propune Comisiei Legiuitoare un proiect (finanţat cu un milion de lei) prin care pământurile ţăranilor să fie trecute în proprietatea Ministerului Domeniilor. La 14 mai 1884, Administraţia Generală a Domeniilor şi Pădurilor Statului solicită bani prefectului de Vâlcea (400 lei) pentru amenajarea câtorva puţuri şi este trimisă spre a fi analizată „o butelcă cu petroleum” domnului A. Bernath, croat la origine (1882), conducătorul Laboratorului de Chimie al Universităţii din Bucureşti care constată că acesta conţine multă sare şi iod la litrul de apă.

În anul 1886, începe acţiunea generalului doctor Nicolae Popescu – Zorileanu, absolvent al Facultăţii de Medicină din Monpellier (Franţa), devenit medic general al armatei române, directorul Institutului medico-militar din Bucureşti şi şef de secţie la Spitalul Militar din capitală, specialist în dermatologie, sifiligrafie şi balneologie, care ulterior a fost numit medic-dirigent al staţiunii Govora-băi (Dr. Geiculescu, 1986, 15).

General doctor N. Popescu Zorileanu ajunge prin Vâlcea cu o ambulanţă militară rurală în drum spre Horezu şi îl găseşte pe I.C.Brătianu, primul ministru al guvernului, unul din proprietarii moşiei Mihăeşti din apropriere, care, fiind bolnav de reumatism cronic gutos, încerca eficienţa binefăcătoare a apelor din apropierea M-rii Govora pentru ameliorarea durerilor. Imediat, medicul militar N. Popescu Zorileanu hotărăşte să constate eficienţa terapeutică a apelor de aici prin aplicări asupra pacienţilor (militari veterani de război, câţiva pelagroşi aduşi de peste Milcov) din ambulanţa pe care o adusese. Însuşi medicul N. Popescu Zorileanu a folosit cu mare succes efectele binefăcătoare ale apelor minerale din Valea Hinţei.

Iată cum descrie efectele binefăcătoare ale apelor minerale de aici, în lucrarea sa „Govora et ses euax minerales” (Govora şi apele sale minerale), apărută în anul 1908, la Imprimeria şi litografia J. Ventre, Nice – Franţa: „În timpul războiului între români, ruşi şi turci (1877 – 1878), am căzut grav bolnav de reumatism la genunchi. Am folosit toate tratamentele posibile şi cunoscute de medicină, dar fără nici un rezultat. Timp de 10 ani am fost sclavul acestei boli şi numai după ce am găsit apele minerale de la Govora şi după o cură de trei ani, am fost complet vindecat, fără a bea cea mai mică cantitate de iod pe cale gastrointestinală”. Iar „apele minerale au fost experimentate şi studiate de mine, pentru prima oară în anul 1886(Dr. Geiculescu, 1986, 15). În acelaşi an, generalul doctor Nicolae Popescu – Zorileanu este numit de către guvernul condus de I.C.Brătianu directorul viitoarei staţiuni balneare Govora. Numele va fi luat de la mânăstirea aflată în apropiere.

Omul de specialitate ajuns în situaţia de a nu mai şti ce tratament să folosească s-a aplecat cu seriozitate şi rigoare ştiinţifică asupra acestor ape, le-a studiat compoziţia, a urmărit efectele, a determinat captarea lor şi ridicarea primelor stabilimente, a ţinut o strictă evidenţă a bolnavilor trataţi şi, mai mult decât atât, a dorit ca această staţiune miraculoasă să fie cunoscută de întreaga lume medicală.

Rezultatele cercetărilor sale determină captarea izvoarelor, iar în care sens este formată o comisie din care făceau parte: ing. francez Iranlic Bochet, cel care a captat izvoarele de la vestitele staţiuni franceze Vichy, Aix şi Bains, ing. chim. A. O. Saligny, R. Pascu şi alţii. Apele sunt din nou analizate şi de noua comisie şi rezultatele fiind pozitive, încep fără zăbavă primele înjghebări ale viitoarei staţiuni.

Doctorul N. Popescu – Zorileanu are meritul de a fi pionier, „căci nimic nu se afla aici şi de toate era nevoie”. Spirit dinamic, dar şi metodic, el iniţiază primele lucrări balneare din valea Hinţei. Cu întocmirea proiectului lucrărilor este delegat inginerul minier Iralnic Bochet, un specialist cu renume mondial adus din Franţa.

Primele construcţii încep repede să-şi profileze siluetele. Cu cărămida de la Mânăstirea dintr-un Lemn şi cu piatra dintr-o carieră apropiată, Ministerul Domeniilor ridică primul edificiu al băilor (Stabilimentul balnear) între anii 1887 – 1889, sub conducerea inginerului francez Papon de Larneigne, dotat cu 20 cabine şi 2 bazine, fiind inaugurat la 1 iulie 1889, când au fost introduse apa potabilă şi iluminatul public cu lămpi de petrol în întreaga staţiune.

Între anii 1890 – 1894, staţiunea începe să capete aspectul cunoscut prin construirea de hoteluri, un stabiliment de băi, amenajarea parcului şi captarea definitivă a izvoarelor. Unul din puţurile părăsite (de societatea Klauss & Co.) este amenajat frumos şi adâncit până la 50 metri, izbutindu-se să i se asigure un debit de 9 m3 în 24 de ore. Apa este scoasă acum cu ajutorul pulsometrului şi este pompată apoi în rezervorul stabilimentului. Aici este încălzită cu aburi şi apoi repartizată în cabine.

Se mai captează şi alte izvoare cu apă iodurată descoperite între timp de dr. Puşcariu, formându-se alte două fântâni.

După cum scrie dr. Zorileanu în lucrarea sa „Govora posedă două surse diferite de ape minerale: cloruro-sodice iodurate şi cloruro-sodice sulfuroase perfect separate. Două sonde şi un puţ procură staţiunii o mare cantitate de apă iodată şi un puţ de apă sulfuroasă, cantitate ce se poate mări după voinţă, prin instalarea de noi sonde, dată fiind marea cantitate de săruri iodate şi sulfuroase pe care le conţine bazinul Hinţa. Apele minerale de la Govora pot fi administrate prin sistemul balnear pe cale gastro-intestinală, irigaţie, inhalaţie şi prin injecţii intravenoase şi intramusculare”. Acestea „sunt recomandate cu succes în perioada staţionară a bolilor cronice şi la vârste între 3 ani şi 70 de ani. Durata curei balneare la Govora este de 15 zile (cura mică), 25 zile (cura mijlocie) şi de 40 zile (cura mare), cu întrerupere de 10 zile după primele 20 de băi(Dr. Geiculescu, 1986, 15).

Pe lângă stabilimentul balnear realizat de Ministerul Domeniilor Statului, Ministerul de Interne trimite o ambulanţă cu 300 de paturi, iar Ministerul de Război construieşte nişte barăci de nuiele tencuite pentru alte 180 de paturi.

O dată cu conturarea staţiunii se dezvoltă şi sectorul particular prin construirea de hoteluri şi vile de odihnă. În anul 1894, guvernul hotăreşte ca noul aşezământ balnear să poarte numele de Staţiunea balneară Govora, după numele Mânăstirii Govora. Între anii 1895 – 1897 existau trei hoteluri construite de stat, iar stabilimentul de băi avea un hol mare, un bazin cu trepte unde bărbaţii şi femeile aveau ore fixe pentru băi, pe grupuri, pentru fiecare sex. Pe lângă acestea, diferiţi întreprinzători particulari au construit vile şi hoteluri, cele mai mari în epocă erau Vila „Bunescu” şi Hotelul „Ştefănescu”(cunoscut ulterior sub numele de Vila nr. 11), în prezent fiind în curs de renovare şi recondiţionare. În timpul celui de-al doilea război mondial, în hotelul „Ştefănescu”, într-un seif de bancă, au fost depozitate bijuteriile şi obiectele de valoare ale refugiaţilor polonezi cazaţi în Băile Govora (între aprilie 1939- augut 1940), tot în această perioadă, aici a fost amenajat subsolul de către Banca Naţională, în vederea funcţionării monetăriei statului. Astfel, la Băile Govora au avut loc două emisii monetare, iar monetăria a funcţionat până în anul 1952.

În anul 1893, în Dicţionarul geografic al judeţilui Vâlcea se menţionează: Govora – izvor cu apă minerală, la 4 km depărtare de comuna Govora, înspre SV, pe marginea şi în matca gârlei numită Hinţa. Aici, pe un platou frumos s-a construit primul „Stabiliment balnear” deoarece se descoperiseră ape minerale sulfuroase care rivalizează cu renumite ape minerale din Europa (Amelie, Bareges, Eaux Bonnes şi Grosswerdein). Tot terenul aparţinând statului de la stabilimentul balnear spre Govora s-a parcelat şi s-a vândut în loturi pentru construcţia de case. Staţiunea s-a inaugurat în 1889 (Alessandrescu, 1893, 54).

Între anii 1900 – 1910 se construiesc majoritatea vilelor particulare: Dr.Ţăranu, Al. Iliescu (actualul sediu al Bibliotecii Orăşeneşti), Esmeralda, Ivanovici (Morariu), Cecille, Constanţa-Marieta, Bereşteanu, Dr. Popovici, Ana, Bunescu, Butta, Antoinette, Paulinescu, Eftimiu, Minucachi etc. (Primăria B.G., 2009, 7-13). Astăzi cele mai multe dintre ele nu mai există, dispărând şi farmecul staţiunii de altădată. Se amenajează Parcul staţiunii de către arh. Pinardt, venit tot din Franţa. Se construieşte un bulevard central, se aştern alei, se fac diverse amenajări podului din jurul izvoarelor căruia i se dă numele de Nu-mă-uita (Pr. Grigore, 1944, 73).

Pionieratul nu va fi fost uşor, dar tenacitatea, probitatea ştiinţifică, prestigiul profesional şi mai ales însănătoşirea chiar a medicului-pacient au învins reticenţele sau neîncrederea. Astfel, dacă în primul an au fost trataţi 117 bolnavi, numărul lor a crescut considerabil în anii următori. Între 1886-1904, în epoca de fondare a staţiunii, cum numeşte această perioadă dr. N. Zorileanu, s-au tratat 22.414 bolnavi, constatându-se 6.444 vindecări, 9.325 ameliorări, 945 staţionări şi 5.700 „rezultate necunoscute”…

Concluzionând rezultatele de mai sus, în lucrarea sa, dr. Zorileanu afirmă: „Govora este o adevărată comoară a sănătăţii şi o staţiune balneară care, în puţin timp, ar putea deveni chiar internaţională, căci aceste ape minerale, dintre cele mai concentrate cunoscute şi suficiente cantitativ, sunt speciale şi specifice contra sifilisului şi bolilor cronice(Dr. Geiculescu, 1986, 15).

Lucrări ştiinţifice, dar şi de popularizare secondau pas cu pas străduinţele de pe teren. Diagrame, scheme, tablouri, schiţe, fotografii, statistici intercalate în broşuri şi tratate completau comunicările şi le confirmau în chipul cel mai sugestiv, în special starea pacienţilor din ambulanţa militară (înainte şi după tratament) a fost complet edificatoare. Numeroase cazuri grave de afecţiuni ale aparatului locomotor rezolvate spectaculos sunt peste putinţă să nu impresioneze şi să nu convingă. Profesorii facultăţilor de medicină de la Sorbona le aplică şi experimentează în policlinicile din Paris(Primăria B.G., 2009, 20).

În Expunerea Situaţiei judeţului Vâlcea pe anul 1908, prefectul P.N. Slăvescu arăta referitor la staţiunile balneare din judeţul Vâlcea că acest judeţ prin poziţia sa şi prin diversitatea bogăţiilor sale este chemat a juca un rol preponderent în dezvoltarea ţărei. Frumuseţea poziţiilor sale, în deobşte cunoscută, face ca în timpul verei o mulţime de vizitatori din toate unghiurile ţării, să vie, să-şi dea tributul de admiraţie pitoreştelor poziţii ce el ascunde, iar izvoarele de sănătate, ce Govora, Călimăneşti, Olăneşti şi Ocnele Mari le transmit suferinzilor, fac ca numele acestui ţinut, să fie pronunţat cu dragoste de către toţi fii ţărei (DJVAN, F.Pf.J.V., Expunerea …, 1908, 79).

b) Perioada I de construcţie (1910-1915)

Staţiunea îşi continuă dezvoltarea, astfel că, în anul 1909, Statul român hotărăşte trecerea staţiunilor Băile Govora şi Călimăneşti – Căciulata în concesiunea unei societăţi noi din Bucureşti, care va purta numele de „Societatea Govora – Călimăneşti”. Prin Decretul Regal cu nr. 1.124 din 11 aprilie 1909, publicat în Monitorul Oficial cu nr. 15 din 18 aprilie 1909, „exploatarea staţiunii Govora trece în concesiunea Societăţii Govora-Călimăneşti, care prin legea de mai sus art. 2, statul pune la dispoziţia menţionatei societăţi izvoarele de ape minerale, construcţiile, instalaţiile, mobilierul, inventarul natural al statului şi terenurile sale de la Govora, fixând ca Societatea să revină cu un capital de lei 5.000.000 admis a fi subscris de particulari prin acţiuni, care până în anul 1921 a fost sporit cu noi emisiuni”. Concesionarea era făcută pentru 40 de ani. După concesionare, Societatea alcătuieşte un Consiliu de administraţie format din nouă consilieri şi trei censori. Patru dintre aceştia sunt numiţi de stat. Afacerile sunt încredinţate unui director. Fiecare staţiune are o administraţie proprie condusă de un administrator, ajutat de mai mulţi funcţionari (DJVAN, F.S.G-C, dos. nr. 62/1942, f. 1-6). Primul consiliu de administraţie a fost format din: Constantin Dissescu - preşedinte, Vintilă I.C.Brătianu (care după zece ani se va retrage) – vicepreşedinte, dr. H. Botescu – administrator delegat, Ion G. Cantacuzino, C. Gârleşteanu, Paul Lazăr, C. Neamţu, Grigore Procopiu şi Petre Slăvescu – membrii (DJVAN, F.S.G-C, dos. nr. 7/1911). După concesionare, începe de fapt a doua epocă de dezvoltare a staţiunii.

Societateaa primit de la stat următoarele bunuri fixe: stabilimentul de băi (dărâmat complet, în locul lui construindu-se altul nou); hotelurile nr. 1, 2, şi 3 (hotelul nr. 2 a fost dărâmat, în locul lui s-a construit hotelul Palace); clădirea administraţiei, din paiantă, refăcută de societate; casa maşinilor - 20 x 7 mp (dărâmată complet şi înlocuită cu uzina de maşini); Casa pompelor din Barcani, societatea a adaugat locuinţa mecanicului; castel pentru apă, dărâmat complet; seră pentru flori, care a fost îmbunătăţită, iar societatea a mai construit alte două; clădirea spălătoriei, existentă şi astăzi (n. a. – 1942); casa de locuit a grădinarului (din paiantă) - a ars în timpul războiului din 1916-1918; clădirea atelierelor (a fost dărâmată); grajd pentru animale, dărâmat, pe o parte din teren trece strada V. Alecsandri; „grupul sanitar” de lângă administraţie; barăci şi construcţii din lemn pentru muzică, vânzare flori, observaţii astronomice; sondele nr. 2 şi 3 (Societatea a construit sondele nr. 4, 5, 6 şi 7); rezervoare - un rezervor colector de 1000 mc de lângă uzină, două rezervoare (din beton) de lângă hotel Palace, rezervorul de la Casa Oştirii (Vila Militară); rezervoare mici pentru păcură şi motorină (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 62/1942, f. 80-81).

În perioada 1911 – 1914, societatea nou-înfiinţată continuă dezvoltarea staţiunii prin construcţia unei uzine de apă – extinzând reţeaua de apă potabilă; uzina termo-electrică – iluminatul pe bază de petrol va fi înlocuit cu cel electric; vechiul stabiliment de băi este renovat şi este construit încă un stabiliment nou (Pavilionul Central de băi cu 146 de cabine şi locuri de baie); un Institut de fiziologie; Hotelul Palace – emblema staţiunii – după proiectul contractat de dr. Botescu şi ing. Germani, având ca model un hotel din staţiunea Ioachimstall, Elveţia, proiectat de arhitectul E. Doneaud şi construit de firma Puklicky & C-ie din Bucureşti şi ing. N. Brădescu, cu 240 încăperi dintre care 143 camere de închiriat, cu toaletă, un hol central, o sală de lectură şi un restaurant înconjurat de terase, care pot primi până la 3000 de clienţi. La subsol, s-au construit 17 cabine de băi cu apă iodată, analog cu hotelurile din staţiunile similare străine şi în special din Aix, Baine şi Wiesbaden, bucătărie, saloane pentru muzică, 6 lifturi etc. Are particularitatea ca fiecare cameră să aibă cel puţin o oră soare pe zi. Se spune că „la Govora, se închiria Soarele cu ora”; Tunelul de 300 m pentru conductele ce transportă apele minerale şi comunicaţia între Uzina Termică-Pavilionul de băi-Hotelul Palace; s-a desăvârşit amenajarea Parcului după proiectul arh. Pinardt, completându-se cu o seră proprie staţiunii; s-a instalat un cinematograf pentru distracţia publicului; s-a procedat la noi captări de apă: un puţ pentru apă sulfuroasă şi o sondă pentru apă iodată în valea Hinţei, „în jos de hotelul nr. 1”; s-a trecut la încălzirea cu păcură pe orice timp. În anul 1912 s-au efectuat la Govora 94.197 băi, din care 76.372 – cu preţ întreg, 7.789 – cu preţ redus şi 10.036 – gratuite (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 16/1912). Se deschide prima Farmacie de către Anghel Vârcolici – farmacist de profesie, într-un imobil care îi aparţinea şi se forează noi sonde şi puţuri pentru captarea apelor iodurate şi sulfuroase. Toate aceste lucrări s-au efectuat sub conducerea dr. Botescu – administrator dirigent (Otovescu-coord., 2002, 35).

În anul 1913, Staţiunea Govora dispunea de 1.309 camere pentru cazare, din care: 388 în hotelurile nr. 1, 3 şi Palace, 1.021 în alte hoteluri şi vile, iar 124 în case ţărăneşti (Pr. Grigore, 1944, 74-75).

Pavilionul băilor

 

Cel care a contribuit în mod deosebit ca Staţiunea Băile Govora să devină renumită a fost generalul doctor Nicolae Popescu-Zorileanu, gospodărind staţiunea timp de aproape trei decenii (1886-1914), atât din punct de vedere medical, cât şi administrativ, devenind medicul dirigent al staţiunii.

Printre măsurile sale administrative menţionăm: înfiinţarea unui serviciu de pază (13 sept. 1903), coordonarea şi tipărirea periodicul Govora-buletin al staţiunii balneare Govora, în care erau publicate reclame, indicaţii de tratament şi lista cu vizitatori, iar în 1904, eforturile ştiinţifice ale medicului N. Popescu-Zorileanu se concretizează în primul ghid medical al staţiunii „Govora şi chestionarul ei”. Din mai 1905, între staţia C.F.R. Govora şi Staţiune (distanţă de cca. 12 km), începe să funcţioneze un „serviciu de bricuri şi tramcare”, organizat de M. Rădulescu-Chislancea din Craiova. În acelaşi an dr. N. Zorileanu susţine pe acelaşi traseu, introducerea unui „serviciu de transport cu ajutorul automobilelor, motivând: … până aici transportul se făcea cu birji lipsite de confort în care nu încap comod decât două persoane ce sunt supuse la supliciul unei zdruncinături neplăcute timp de aproape o oră şi jumătate pe arşiţa soarelui de vară, pentru suma de 6 – 8 lei. Cu automobilul, traiectul durează 20 de minute şi e mult mai agreabil, costâd acelaşi preţ în care se cuprinde şi transportul a 50 kg. de bagaje de persoană ce se vor face cu căruţe angajate”. Tot în anul 1905, este format Comitetul de igienă şi salubritate al Staţiunii Băile Govora (Otovescu-coord., 2002, 74-75), iar în anul 1908, apare la Imprimeria şi Litografia J. Ventre, Nice – Franţa, cea mai importantă lucrare despre Băile Govora a dr. N. Popescu-Zorileanu, „Govora et ses eaux minerales” („Govora şi apele sale minerale”) şi cea dintâi ce descrie eficienţa terapeutică a apelor de aici (Dr. Geiculescu, 1986, 15).

În luna septembrie a anului 1914, dr. Zorileanu efectuează noi analize ale apelor naturale şi întocmeşte un raport ce îl înaintează Societăţii Govora-Călimăneşti, în care erau descrise rezultatele analizelor făcute şi unele măsuri necesare dezvoltării în continuare a staţiunii. Este ultima contribuţie a inimosului medic deoarece în acelaşi an se pensionează. La şapte ani de la pensionare şi la 10 ani de la înfiinţare, în anul 1921, pentru dăruirea şi meritele sale, Societatea Govora-Călimăneşti îi acordă o gratificaţie în valoare de 5.000 lei. În acelaşi an, datorită vârstei înaintate, dar şi a unor suferinţe vechi, generalul doctor Nicolae Popescu-Zorileanu se stinge din viaţă, lăsând în urma sa realizări deosebite în domeniul balneologiei româneşti şi internaţionale. După general doctor N. Popescu-Zorileanu, ca medic-director al staţiunii urmează doctor Didona Ţinc, iar în perioada interbelică doctor Petre Niculescu (DJVAN, F.P.B.G., dos. nr. 3 /1027, f.7).

La sfârşitul anului 1915, Societatea Govora-Călimăneşti avea în gestiune la Govora construcţii proprii: hotelul Palace, stabilimentul de băi (cu toate aripile), tunelul băi-hotel Palace-uzina de aburi, autogarajul, bazare, latrine publice, amenajări la vechile hoteluri şi restaurant; instalaţii: uzina de maşini şi cazane, băi la h. Palace, ascensoare la h. Palace, lumină în hotelurile vechi şi diverse, fizioterapie, uzina de apă Barcani, spălătorie, pompe şi sonde, reţeaua electrică şi iluminatul public, canalizări şi conducte de apă, rezervoare, sonde şi izvoare de ape minerale, parc şi pepiniere, poduri şi diguri. Băi servite: 1911 – 80.506; 1912 – 94.197; 1913 – 44.688; 1914 – 66.270; 1915 – 73.383. Numărul băilor din ultimii trei ani s-a datorat evenimentelor şi condiţiunilor anormale pe care le-au produs (războaiele balcanice şi începutul primului război mondial, n.a.). Societatea propune a se realiza, cu ajutorul statului, o cale ferată (Decauville) ce v-a lega halta C.F.R. de Băile Govora şi canalizarea pârâului Hinţa (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 27 /1915). Calea ferată cu ecartament îngust (Decauville) a fost construită în anul 1919 şi a funcţionat până în anul 1927. În timpul primului război mondial, trecerea frontului inamic prin judeţul Vâlcea a avut urmări nefaste şi pentru staţiunea Băile Govora, dotările şi spaţiile de cazare fiind folosite pentru soldaţii români răniţi şi refugiaţii din zona frontului. Au fost ridicate din staţiune toate materialele de exploatare şi reparaţii, toate obiectele din bronz, aramă, alamă, fontă şi parte din lenjerie. S-au distrus serele de flori, iar instalaţiile şi conductele de apă, negolite în timpul iernii au plesnit de ger, distrugându-se. Multe din instalaţii s-au ruinat prin lipsa de îngrijire în timpul ocupaţiei (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 62/1942, f. 159-169).

 

c) Perioada a II-a de refaceri şi completări (1920-1940)

După război, refacerea staţiunii a durat mai bine de trei ani, fiind nevoie să se refacă mai întâi stricăciunile şi apoi să se continue cu completările şi lipsurile, perioadă în care a funcţionat sporadic, întâmpinând mari dificultăţi.

Sub un Consiliu de administraţie format din: C.G. Dissescu-preşed., prof. dr. N. Măldărescu-vicepreşedinte, ing. D. Germani - administrator delegat, D. Arţăreanu, prof. dr. D. Danielopol, Gr. Procopiu, col. Şt. Hăniceanu, V. Tretinescu, I. Niculescu (prefectul jud. Vâlcea)-membrii, M. Zentler, arch. C. Cretzoiu, P. Stoenescu-cenzori, după perioada de refacere, staţiunea cunoaşte o nouă epocă de dezvoltare. Se forează noi sonde de iod (nr. 3 şi nr. 4), s-au săpat două puţuri de sulf (1924), se construiesc podul de beton peste Hinţa, de la intrarea parcului (1926), noi vile şi alte clădiri particulare. S-au construit 2 rezervoare din beton pentru apă iodată, cu o capacitate de 800.000 litri (1928), s-a început construcţia unui local de teatru-cinema şi serbări cu o suprafaţă de 537 mp şi se amenajează o grădină în terase la hotel Palace(1928). Până la 1928umărul vizitatorilor creşte, ajungând la peste 5.000, anual, la fel şi numărul băilor servite acestora (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr.: 34/1923, 37/1927, 39/1928).

Ca urmare a refacerii şi dezvoltării sale, în anul 1927, Staţiunea Băile Govora este trecută în rândul comunelor urbane, iar la sfârşitul anului 1929 primeşte titlul de oraş, devenind astfel, oraşul Băile Govora. În noul oraş Băile Govora, cu un Consiliu de administraţie al Societăţii balneare Govora-Călimăneşti, într-o nouă componenţă (prof. dr. D. Danielopolu-preşed., în urma decesului lui C.G. Dissescu, ing. A.G. Ioachimescu-vicepreşedinte, D. Germani-administrator delegat, Romulus Angelescu, dr. O. Burileanu, N. Budurescu, D. Neciu, ing. A. Simian, G. Tetoianu-prefect al jud. Vâlcea - membrii, G.I. Protopopescu, dr. Gh. Roşescu, Max Zănoagă- cenzori),  apar noi construcţii: Vila Sylva, Sanatoriul militar (transformat în Sanatoriu pentru militarii sovietici ce staţionau pe teritoriul R.P.Române – între 1949-1956, apoi în Sanatoriu pentru copii – până în anul 1989, actualmente Hotel Belvedere – de trei stele); Vila Băncii Naţionale şi Hotelul Balneara (actualul „Parc”, construit între 1933-1936, una din primele clădiri cu arhitectură cubistă din România, achiziţionat de la Societatea „Balneara”, îmediat după începerea construcţiei – 1933), Solariul  din faţa hotelului nr. 1, pe malul Hinţei (format din două terase cu nisip, în suprafaţă de 1500 mp, pentru cura de soare, cu 26 cabine pentru dezbrăcat şi 2 cabine pentru duşuri; Pavilioanele izvorului Ferdinand (pentru izvor şi pentru cura de apă – 1933); Terenul de sport (situat în spatele hotelului nr. 3, cu o suprafaţă de 5000 mp, extins apoi până la 6000 mp – 1933-1934). S-a adâncit Sonda nr. 4 şi s-a săpat Sonda nr. 7 (de iod), a fost terminată sera nouă, s-au construit peste 1.200 mp trotuare cu asfalt şi dale de ciment, s-a introdus apă curentă pe strada V. Alecsandri (nou amenajată), s-a început canalizarea străzii Regele Ferdinand (pe cca. 800 ml), s-a achiziţionat un autobuz (cu 17 locuri şi locuri pentru bagaje) pentru transportul vizitatorilor de la gara Govora în staţiune, s-a construit localul pentru biroul de informaţii pe str. Regele Ferdiand şi un chioşc de lemn pentru adăpostul vizitatorilor la Baba Floarea, s-a început amenajarea unui drum turistic spre Curături şi Mânăstirea Surpatele, s-a ajutat comuna de către societate pentru pietruirea străzii I.G.Duca, între piaţă şi vila Sylva, s-a achiziţionat împreună cu primăria o autostropitoare, 1936-1937 (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr.: 42/1932, 43/1933, 46/1934, 51/1937).

La acestea se adaugă şi lucrările edilitare efectuate de primărie în anul 1935: canalizarea străzilor V. Alecsandri – 250 ml şi G-ral Praporgescu – 100 ml; terasamente pe str. G-ral Praporgescu – 120 ml şi str. I.Gh. Duca – pentru a lega satul Curături de staţiune; canalizare şi terasamente pe str. Bisericei; terasamente, înălţare de rambleu pe str. Regele Ferdinand I pe o lungime de 200 m şi lungirea podului de beton armat, de peste pârâul Hinţa, cu 10 m; s-a continuat canalizarea pe str. Regele Ferdinand I, cu tuburi de beton; s-a instalat conducta de apă pe str. Regele Ferdinand I – 300 ml; s-a executat un zid protector de piatră pe str. Regele Ferdinand I, la intrarea în staţiune; s-au executat lucrări de umplutură în zona pieţei, făcând o piaţă spaţioasă şi higenică; s-au pietruit străzile cu 400 m3 piatră; s-a reparat acoperişul localului primăriei; s-a reparat podul de lemn „cel mare” de peste râul Govora, din satul Gătejeşti şi s-au împietruit stră-zile din acelaşi sat; s-a construit o cameră de locuit la şcoala nr. 2, Gătejeşti; toate aceste lucrări s-au făcut din fondurile administraţiei locale (DJVAN, F.P.B.G., dos. nr. 16 / 1930-1940, f. 44).

Prin serviciile lor şi cercetările medicale efectuate, la faima şi renumele staţiunii au contribuit numeroşi medici (profesori şi conferenţiari universitari): prof. Şt. Nicolau, prof. Danielopolu, prof. Băltăceanu, prof. P. Niculescu, conf. univ. Fl. Sărăţeanu, general C. Iliescu, dr. P.I. Popovici, dr. V. Teodoru, dr. V. Pănciulescu şi alţii (Dr. Dinculescu şi colab., 1992, 21-22).

Într-o staţiune înfloritoare de la un an la altul, statisticile consemnează şi ele creşterea afluenţei de vizitatori: de la 31 în anul 1917, la 5.254 în anul 1927, 3000-4000 anual, între 1930-1934 (datorită crizei economice mondiale); în anul 1938, numărul vizitatorilor atinge cifra record de 5.730, după care afluenţa scade, datorită pregătirilor şi declanşării celui de-al doilea război mondial, când, în anul 1941, staţiunea se închide.

În perioada 1910-1941, Societatea Govora-Călimăneşti, în 30 de ani de custodie, din cei 40 de ani conveniţi prin contract, a construit şi achiziţionat în Staţiunea Govora-Băi, o serie de obiective importante: Hotelul Palace, Stabilimentul băilor (cu Institutul de fizioterapie), Uzina termo-electrică, care înlocuiesc 3 clădiri mult mai mici; Tunelul de 300 m care leagă Uzina termo-electrică-Stabilimentul de băi cu Hotelul Palace; Pavilionul şi Chioşcul de la izvorul Ferdinand, clădirea teatrului – cinema, garajul cu 11 boxe pentru maşini, magazia de materiale cu 3 boxe de garaj, Hotelul Balneara, un local pentru biroul de informaţii, două sere de flori; Solariul de pe malul Hinţei, cu două terase cu nisip (1200 mp), împrejmuit cu gard de scândură şi cu instalaţii pentru plajă; podul de beton (în formă de clopot), 20 ml, peste pârâul Hinţa, la intrarea în parc; 4 poduri de lemn, peste p. Hinţa (2 - pentru pietoni, 2 - pentru vehicule); 1500 ml rigole de piatră, în parc; 1200 mp pavaj de asfalt, beton şi piatră, în parc şi în jurul clădirilor cu destinaţie balneară; Sondele 4, 5, 6, 7 (pentru apă iodată) şi 2 puţuri (pentru apă sulfuroasă); refacerea captării izvorului Zorileanu, un chioşc de lemn pe colina Baba Floarea; Stadionul (6000 mp) de lângă hotelul nr. 3; Canalizare, conducta de apă, instalaţia electrică aeriană şi subterană din zona balneară; contribuţie financiară foarte importantă, la canalizarea pe strada Regele Ferdinand; amenajarea şi repararea unor drumuri şi poteci prin pădure, pentru plimbarea vizitatorilor; 3 rezervoare din beton pentru apa iodată (400 m3- lângă hotelul Palace, 380 m3, 200 m3- lângă hotelul nr. 3); un rezervor din beton (Edilitatea) pentru apa oraşului (1200 m3 - lângă hotelul Palace); 2 rezervoare metalice (18.000 l – pentru motorină şi 500 m3- pentru păcură); procurarea unui autobuz (cu 17 locuri) pentru transportul vizitatorilor, de la gara CFR, în staţiune. De asemenea, au fost achiziţionate maşini, pompe, cazane şi instalaţii pentru incălzirea apei, transportul acesteia şi producerea de energie electrică, precum şi aparatură şi instalaţii necesare tratamentului balnear (DJVAN, F.S.G-C., dos. nr. 62/1942, f. 105-108).

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, staţiunea a fost închisă deoarece hotelurile, vilele cele mai importante şi baza de tratament au fost rechiziţionate de către Marele Stat Major al Armatei pentru cazarea răniţilor germani şi ocupate de  Spitale militare germane. Alunecări de teren datorate ploilor torenţiale din sezonul 1941 au afectat conducta de apă ce alimenta oraşul, precum şi cea de aducţiune de la uzina de la Barcani. Mijloacele de transport (autobuzul şi autoturismul) au fost rechiziţionate de armată, astfel, transportul călătorilor de la gara Govora, la staţiune, era imposibil. Datorită închiderii pentru turişti a staţiunii, Societatea Govora-Călimăneşti ajunge în impas financiar şi este nevoită să vândă hotelul Balneara (în anul 1943), Institutului general de asistenţă, economie şi credit al funcţionarilor şi pensionarilor publici (Idem, dos. nr. 57/1941).

Al Doilea Război Mondial şi-a lăsat profund amprenta asupra staţiunii, aşa cum se remarca într-o dare de seamă din anul 1945. Printre altele se arată că, faţă de anul 1938, doar 50% din capacitatea balneară este utilizabilă. După război, staţiunea şi-a redeschis porţile, funcţionând sezonier, la capacitate redusă.

 

d) Perioada postbelică, socialistă (1948-1989)

Din anul 1948, toate bunurile mobile şi imobile ale staţiunii intră în patrimoniul statului comunist, prin naţionalizare. Staţiunea devine permanentă, acordând asistenţă medicală şi efectuând tratament balnear în toate anotimpurile, deci nu mai este sezonieră. De atunci începe o nouă perioadă  de modernizare şi dezvoltare, prin dotarea cu aparatură de electroterapie modernă a bazei de tratament şi ridicarea gradului de confort pentru cazare şi servicii. Se adaugă secţii de: helioterapie, kinetoterapie, săli de cultură fizică medicală. Se permanentizează toate pavilioanele mari şi multe vile prin introducerea încălzirii centrale. Se forează şi se pun în funcţiune noi sonde de iod (601, 601 bis, 606, 606, 607, 608, 617, 618, 619) şi încă 4 puţuri de apă sulfuroasă. S-au făcut lucrări pentru asigurarea cu apă potabilă de bună calitate pentru staţiune, la uzina de apă din satul Barcanele (com. Păuşeşti-Otăsău), situată la o distanţă de 6 km. Captarea se face din izvoare şi puţuri, se aduce în staţiune, este depozitată într-un bazin cu o capacitate de 60.000 m3, de unde apoi se distribuie în staţiune printr-o reţea de conducte.

În felul acesta, s-au creat posibilităţi de acordare de tratamente şi proceduri balneare şi fizioterapeutice, pe profiluri de cură unui număr sporit de vizitatori.

În această perioadă, staţiunea a fost condusă în calitate de director medical cu dragoste, dăruire, spirit gospodăresc şi deosebită responsabilitate, o lungă perioadă de timp, de medicul primar dr. Virgil Geiculescu (1957-1971), realizator şi iniţiator al multor lucrări edilitar-gospodăreşti şi de înfrumuseţare a staţiunii în folosul vizitatorilor veniţi la odihnă sau pentru a-şi căuta sănătatea în Băile Govora. Pe lângă calităţile sale de bun manager, dr. V. Geiculescu a fost şi un bun profesionist. Cunoştinţele căpătate în practică le-a aşternut pe hârtie, realizând lucrări de mare valoare ştiinţifică. Printre acestea menţionăm Bioterapia Vol. I şi II, editată în cinci ediţii la Bucureşti, Iaşi şi Craiova, (prima ediţie în Ed. Şt. şi Enc., Buc., 1988) precum şi peste 117 lucrări ştiinţifice de specialitate, comunicări şi articole despre apele minerale de la Băile Govora şi importanţa lor bioterapeutică, prezentate cu ocazia unor consfătuiri, simpozioane şi congrese atât în ţară, cât şi pe plan extern, mare parte dintre acestea publicate în reviste cu caracter medical şi turistic din ţară şi străinătate (inf. R. Geiculescu, 2011). A fost urmat de medicii primari dr. Constantin Năstasie, dr. Eduard Spulber, dr. Emil Jianu, ec. Mircea Udrescu-dir. ec., fiecare cu partea lui de contribuţie la dezvoltarea şi bunul mers al staţiunii.

Din punct de vedere edilitar, staţiunea Băile Govora cunoaşte o nouă revigorare. Astfel, s-a realizat reţeaua de canalizare, a fost racordată la sistemul energetic naţional, au fost asfaltate străzile principalele, precum şi altele secundare. Au fost construite noi edificii, clădirea nouă a liceului, blocuri de locuinţe, iar în anul 1977, staţiunea a fost racordată la sistemul de telefonie automată.

Începând cu anul 1968, s-au construit şi înfiinţat: Casa de cultură, cinematograful, biblioteci, cluburi şi săli de lectură, care au fost funcţionale până la finele anului 1989. S-a amenajat un Muzeu de istorie veche, arheologie şi  carte veche (secţie a Muzeului judeţean Vâlcea), prin strădania şi mărinimia preotului şi istoricului Gheorghe Petre – Govora, care stă la dispoziţia vizitatorilor şi astăzi. S-au amenajat terenuri de sport (volei, tenis, handbal, fotbal), modernizat şi aranjat reţeaua comercială prin construcţia de magazine noi, restaurante, farmacii, localul de poştă şi telefoane, campingul Silva (într-un loc pitoresc din pădurea ce înconjoară staţiunea)(Dr. Dinculescu şi colab., 1992, 22). Importante investiţii au fost destinate amenajării pârâului Hinţa şi afluenţilor săi, care pe teritoriul staţiunii au fost supuşi unor ample lucrări de îndiguire şi drenare în vederea stăvilirii apelor torenţiale, precum şi o amplă şi importantă acţiune de împădurire în extravilanul oraşului. Prin lucrările efectuate an de an, aspectul edilitar al oraşului – staţiune s-a schimbat căpătând forma unei adevărate urbe.

Pentru turiştii şi vizitatorii staţiunii, s-a construit în anul 1973, satul de vacanţă „Silva”, cu 100 de locuri de cazare, Hotelul Oltenia (fost U.G.S.R., inaugurat în anul 1985), ştrandul „Salus” (inaugurat în anul 1988) şi Clubul Sportiv „Aditen”.

e) Perioada postrevoluţionară (1990 - 2011)

La nivelul anului 1993, unităţile care asigurau serviciile turistice şi balneare erau exploatate de către două societăţi comerciale: SC Băile Govora S.A. şi SC Sind. România S.R.L., Filiala Govora. Fiecare aveau în patrimoniu spaţii de tratament, cazare şi alimentaţie publică. Astfel, SC Băile Govora S.A. deţinea 4 hoteluri („Palace”, „Parc”, „Silva – 1 Mai” şi „Zorilor”), 14 vile (Brânduşa, Dr. Sturdza, Doi Brazi, Dr. Zorileanu, Liliacul, Fagului, Crinul Panseluţa, Crizantema, Bujorul, Bradul, Lalelelor, Ghiocelul şi Nuşa, popasurile Sylva şi Orizont şi ştrandul-camping „Salus”. SC Sind. România S.R.L. Filiala Govora deţinea hotelul „Oltenia”, cu 411 camere de cazare

În anul 1998, se inaugurează noul sediu al administraţiei publice locale (primăria) şi blocurile de locuinţe L1, L2, L3, iar în perioada imediat următoare, blocul K (la parterul căruia se află sediile: C.E.C. Bank şi Ag. BRD). Societăţile care asigură serviciile turistice şi balneare sunt aproximativ aceleaşi în anul 2000 faţă de anul 1993, la fel şi astăzi, 2011, în următoarea componenţă:

SC Băile Govora S.A. Este o societate privată, salariaţii deţinând 66 % din acţiuni. Poate fi considerată „moştenitoarea” fostei societăţi „Govora – Călimăneşti”, de la care a preluat baza materială (destul de veche). Profilul acestei societăţii este, în principal, tratamentul balnear şi mai puţin destinat turismului. Baza materială a sa este configurată astfel:

Complexul Palace, din care fac parte: Hotelul Palace – a cărui construcţie a fost încheiată în anul 1914, a fost restaurat în anul 1967, în prezent aflându-se în plin proces de renovare /rerestaurare în vederea ridicării gradului de confort şi a diversificării serviciilor. Este considerat emblema staţiunii şi are 172 locuri /cazare – confort I, 66 loc. – conf. II, 22 loc. – conf. III., grad de confort * (o stea), restaurant categ. a II-a (30 loc.), bar; bază de tratament.

Vila Crizantema – grad de conf. * * *, 16 loc. de cazare; Vila Brânduşa – grad de conf. * * *, 14 loc. de cazare; Vila Bujorul – grad de conf. * * *, 14 loc. de cazare (2 apartamente a 2 camere şi 1 cameră matrimonială, conf. I, 2 camere matrimoniale şi 2 camere a câte 1 loc – conf. II); Vila Dr. Zorileanu – grad de conf. * *, 66 loc. de cazare, în camere a 2 locuri, toate conf. I.

Complexul Parc, în următoarea componenţă: Hotelul Balneara (Parc) – construit în anul 1933 şi restaurat în anul 1988. Dispune de 196 locuri de cazare – conf. I şi 28 loc. – conf. II în 95 de camere, restaurant categ. I (160 loc.), bar ( 20 loc.), terasă (60 loc.), bază de tratament, frizerie, posibilităţi de a închiria echipament sportiv, spaţiu de parcare (25 loc.); Vila Crinul – grad de conf. * *; 24 loc. de cazare (20 loc. – conf. I, 4 loc. – conf. II); Vila Panseluţa – grad de conf. * *; 48 loc. de cazare, toate conf. I.

Campinguri: Popasul turistic Silva, construit în anul 1972. Grad de conf. *, 84 loc. de cazare, restaurant categ. I (180 loc.), terasă (84 loc.);Popasul turistic Orizont, construit în anul 1990. Grad de conf. *, 30 loc. de cazare, restaurant (60 loc.), terasă (120 loc.), spaţiu de parcare;Ştrandul Salus, construit în anul 1990, cu un grad de conf. *, 18 loc. de cazare (în 9 căsuţe a câte 2 loc.) şi spaţiu pentru amplasarea a aproximativ 50 corturi; bazin mare (300 m3), alimentat cu apă iodurată, recomandată pentru tratarea reumatismului; 2 bazine mici (40 m3), alimentate cu apă curentă; cabine de duşuri; restaurant categ. a II-a     (24 loc.) şi terasă.

SC Sind Rom S.A. (astăzi – SC Sind Balneo Turism S.R.L. Buc. Punct de lucru Băile Govora) este o societate comercială cu sediul în Bucureşti, ce deţine şi Hotelul Oltenia. Gradul de conf. * *, 386 loc. de cazare, restaurant (70 loc.), bar de zi (10 loc.), terasă (80 loc.), piscină (170 m2).

Pensiuni şi  hoteluri private: Mara (16 loc. cazare, conf. * * *, locuri de joacă pt. copii, autonomie totală), Mătăsaru (12 loc. de cazare, conf. * * * ), Iris ( 12 loc., conf. * * *), Lili (12 loc., conf. * * *), Flor Med (9 loc. de cazare, conf. * * *, pensiune cu prestări servicii balneare), hotel Belvedere (conf. ***, bază de tratament proprie) (Otovescu şi colab., 2002, 204-209).

După anul 2000, apar primele structuri de cazare turistică private: Mara, Lili, Mătăsaru, Iris, clasificate la 3 stele, ce oferă condiţii de cazare şi servirea mesei la standardele şi normativele impuse, hotelul Belvedere (fost Sanatoriu pentru copii, confort trei stele, cu bază de tratament proprie), un mini hotel privat (situat în spatele hotelului Palace), noi blocuri de locuinţe pentru tineri (A.N.L.), reabilitarea şi dotarea cu laboratoare şi materiale didactice a Liceului teoretic, printr-un program finanţat de Banca Mondială. Astfel, noii edili au căutat să menţină şi să îmbunătăţească aspectul plăcut şi frumos al staţiunii, însă mare parte dintre vilele şi hotelurile construite înainte de naţionalizarea comunistă, din 1948, revendicate de urmaşii foştilor proprietari, au fost scoase din circuitul turistic şi al tratamentului balnear, căpătând un aspect dezolant. Este de aşteptat ca administraţia locală de astăzi să se implice mai hotărât, prin realizarea şi implementare de noi proiecte, finanţate de Uniunea Europeană şi alte instituţii financiare şi guvernamentale, pentru a reface aspectul plăcut de altădată al staţiunii care să conducă la atragerea cât mai multor vizitatori, atât pentru turism, cât şi pentru tratament balnear şi a reda renumele naţional şi internaţional, cel visat de general doctor N. Popescu-Zorileanu, în anii de pionierat, al staţiunii Băile Govora.

Începând cu 15 octombrie 2011, Oraşul Băile Govora a primit de la Guvernul României „Statutul de staţiune balneoclimaterică”, fiind printre cele 10 staţiuni din România cu acest statut, trei situându-se în judeţul Vâlcea.

Informații adiționale

Citit 1365 ori Ultima modificare Marți, 12 Decembrie 2017 11:17
Ești aici: Home Valcea Valcea Staţiunea Băile Govora - istoric, evoluţie