Istorie Locala

Vineri, 23 Martie 2018 10:56

Băile Govora - Învăţământul

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

1. ŞCOALA ÎN EVUL MEDIU. Pe meleagurile vâlcene, vatră cu bogate tradiţii istorice şi culturale, documentele atestă existenţa şcolii încă din secolele XIV-XV. La mânăstirile Cozia, Bistriţa, Govora, Hurezi, Râmnic a ars flacăra sacră a culturii. Meşteri, copişti şi tipografi, miniaturişti, traducători, zugravi ai timpului (pictori de biserici), pasionaţi oameni de cultură, îndemnaţi şi susţinuţi de către curţile domneşti sau din proprie iniţiativă au durat opere trainice, înscriind în paginile acestora limba vie românească.   

 

De existenţa unei şcoli la Govora (mănăstire) avem mărturii documentare încă din timpul lui Matei Basarab, când patriarhul Teofan al Ierusalimului menţionează într-o scrisoare la 9 august 1636, că funcţiona aici o şcoală pentru „deprinderea meşteşugului tipografic”, iar banii daţi de către domnitor să fie chivernisiţi „pentru întreţinerea şcolii, a tipografiei, a tipăriturilor, cât şi pentru plata călugărilor şi a dascălilor”. Elevii şcolii se numeau studenţi (spudei), iar ştiinţele predate erau gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia şi teologia (Petre-Govora, 2001, 98-99).

În şcoala de la Govora se învăţa româneşte, slavoneşte, precum şi meşteşugul tiparului. De pe băncile acesteia se vor ridica vestiţi meşteri ca: Proca Stanciovici şi Tudor Dumitrovici din Râmnic, Lupin Dumitrovici-Popeşti (de pe Luncavăţ), iar în secolul următor Ştefan, corector al „dialectului slavon şi al cuvintelor româneşti” la cartea „Întâia învăţătură pentru tineri”, tipărită la Râmnic în anul 1726, în limbile slavonă şi română (Părnuţă, 1976, 140).

Trebuie amintită şi activitatea desfăşurată de cărturarul Meletie Macedoneanul, egumen, tipograf, traducător, dascăl şi autor de manuale, cu o vastă experienţă căpătată în Centrul cultural al Ortodoxiei de la Kiev care, în timpul lui Matei Basarab, pune bazele celei de-a doua tipografii (adusă de la Kiev) din Ţara Românească (1636), de sub teascurile căreia vor ieşi câteva cărţi de importanţă deosebită în cultura religioasă şi laică românească. Printre acestea se remarcă Pravila de la Govora (1642) sau Pravila Mică (după formatul ei mic, „de buzunar”), tradusă de Moxalie, cea dintâi carte de legi în limba românăşi Evanghelia învăţătoare sau Cazania (1642)( Petre-Govora, 2001, 91). În secolul al XVIII-lea, învăţământul era puternic legat de biserică, pus în slujba intereselor de clasă.

2. EPOCA MODERNĂ

În secolul al XIX-lea, ca în întreaga ţară, şi în Govora se înregistrează un puternic avânt al învăţământului. În anul 1838, anul de început al învăţământului laic la sate, este menţionată şi Şcoala de la Govora (plasa Ocolului), înfiinţată din timpul domniei lui Alexandru Ghica (1834 – 1842), fiind închisă între 1853 – 1859, iar din anul 1862 şi până în zilele noastre a funcţionat fără întrerupere. Este menţionată pe Lista de satele unde au luat fiinţă şcoli în Vâlcea(Părnuţă, 1976, 233).

Obligativitatea instrucţiei elementare a fost stabilită în prima lege şcolară „Legea Instrucţiunii Publice”, elaborată în condiţiile statului naţional român şi promulgată în 1864 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Ea prevedea ca „în fiecare comună să funcţioneze cel puţin o şcoală cu un învăţător”, precum şi „instrucţie egală pentru băieţi şi fete”.

La 1 decembrie 1909 se înfiinţează o Şcoală al cărei local închiriat pe strada Dragalina, nr.3, era o încăpere de 5 x 3m. Aici învăţau copii din satele Prăjila şi Curături. După anul 1910 este închiriat un alt    local de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 124, o casă rurală cu cerdac (proprietate a ilustrei învăţătoare Rogojinoiu), astăzi demolată.

Chiar dacă trecuseră peste 50 de ani de la obligativitatea instrucţiei elementare a tuturor copiilor de vârstă şcolară, prin „Legea instrucţiunii publice” din 1864, învăţământul primar rural se află într-o situaţie dezastruasă, după cum reiese din Situaţiunea judeţului Vâlcea, pe anul 1911-1912. Din aproape 30.000 copii ce formează populaţia şcolară a judeţului Vâlcea, peste jumătate au fost înscrişi la şcoală, iar numărul celor absolvenţi este de 1.388, adică nimic. Acest lucru se datorează faptului că părinţii nu se ocupă cu învăţătura copiilor lor, căutând chiar să-i distragă dela aceasta, ocupând pe copii cu muncile şi serviciile de care au nevoie pe lângă gospodăria lor. Învăţătorii şi suplinitorii caută mai mult aşi crea o situaţie decât aşi face datoria, nu-şi dau seama de menirea ce au în mijlocul populaţiunei rurale şi de aceea se ajunge la rezultate uimitore de inferioare. În continuare, în Situaţiunea judeţului Vâlcea pe anul 1915, se arată că înzestrarea cu mobilier îndestulător mai toate şcolile acestui judeţ stau cât se poate de rău, iar starea igienică a localurilor lasă mult de dorit, fie din neglijenţă sau din lipsa mijloacelor de întreţinere.

În jurul şcolii funcţionau şi alte instituţii: Şcoala de adulţi de la Govora, Biblioteci populare, Coruri ce organizau serbări şcolare cu spectacole pentru Crucea Roşie şi Familia Luptătorilor, Case de economie, Grădini şcolare(de legume şi zarzavaturi), Bănci populare, Obştii pentru arendarea de terenuri. Obştea de la Govora era felicitată pentru cele 200 ha arendate (Situaţiunea …,1911-1912, 1915).

3. EPOCA CONTEMPORANĂ

Primul local propriu de şcoală s-a construit şi dat în folosinţă după primul război mondial, în anul 1921, pe un platou sub Piscul cu Doage, unde la mică distanţă era amplasată şi primăria. Nu totdeauna administraţia locală şi directorul şcolii aveau grijă ca acesta să arate bine sau mulţumitor. În urma inspecţiei dr. Maria Mihăescu, medicul circumscripţiei Pietrari, la 14 dec. 1935, în procesul verbal încheiat cu această ocazie, menţiona că „localul şcoalei continuă să fie nevăruit şi tencuiala tavanului căzută într-o clasă este nereparată. S-au găsit trei cazuri de scabie, s-au dat sfaturile de deparazitare necesare şi s-au luat măsurile de izolare”. Într-un alt proces verbal, din 2 ian. 1936, se menţiona că: „s-a inspectat Şcoala de la Băile Govora unde s-a găsit localul bine întreţinut, şcolarii sunt îngrijiţi, sunt două cazuri de scabie pe cale de vindecare. Şcoala de la Gătejeşti este în condiţii higienice bune. Elevii sunt sănătoşi, câţiva prezintă uşoare laringite” (DJVAN, F.P.B.G., dos. nr. 16 / 1930-1940, f. 40-41). Iată că după o atenţionare directă lucrurile au intrat pe făgaşul lor normal.

Cu ocazia inspecţiei prim pretorului plasei Cozia, la 8 febr. 1936, acesta menţiona în procesul verbal încheiat cu această ocazie că „starea culturală a oraşului este bună, domnii învăţători îşi fac datoria, părinţii elevilor sunt mulţumiţi, nu este nici o reclamaţiune în contra domnilor. Localurile de şcoală sunt apro-vizionate cu lemne, cota comitetului şcolar este plătită în întregime” (F.P.B.G., dos. 16/1930-1940, 42-43).

La iniţiativa şi prin munca Comitetului şcolar din Băile Govora (26 oct. 1939), s-a deschis Cantina şcolară, într-o cameră din vila Cosmescu (fostă Ganea). Cu organizarea acesteia s-a însărcinat Maria Drăgulinescu, moaşa Cercului sanitar, iar casier general a fost numit Gh. Columb – dirigintele Oficiului poştal (Idem, dos. nr. 16 /1930-1940, f. 82). La 26 martie 1940, un nou proces verbal, consemna: şcolile primare funcţionează cu locţitorii de învăţători, deoarece învăţătorii sunt concentraţi. Cantina şcolară funcţionează în bune condiţiuni (Idem, dos. nr. 16 / 1930-1940, f. 84).

În anul şcolar 1940 – 1941, în oraşul Băile Govora funcţionau: Şcoala nr. 1 Băile Govora (Prajila) cu 3 posturi, 126 elevi, 2 săli de clasă. La cantina şcolii, luau gustarea 40-60 elevi. Şcoala avea 3,5 ha teren agricol, împroprietărire din 1924; Şcoala nr. 2 Gătejeşti, cu un post, 40 elevi. La cantina şcolii, luau gustarea 16 elevi. Şcoala avea un teren agricol în suprafaţă de 3,5 ha, împroprietărire din 1924 (DJVAN, F.P.B.G., dos. nr. 20/1941, f. 2-9).

Între 1945 – 1948 şcoala funcţionează ca un Gimnaziu unic-mixt, iar în 1948, ea devine Şcoală elementară (cu clasele I – VII) cu internat (cca 40 paturi). În 1953, spaţiul de şcolarizare se extinde prin adăugarea altor două săli de clasă la cele două existente. Din anul 1956, aici funcţionează o secţie serală de liceu, iar din 1961 - Liceul de Cultură Generală. La începutul anului şcolar 1960 – 1961, în satul Curăturile, localitate componentă a oraşului Băile Govora, s-a dat în folosinţă un local de şcoală pentru Şcoala elementară cu clasele I –IV, iar în anul 1963, pe lângă Sanatoriul de copii (situat în clădirea fostului Sanatoriu militar) se înfiinţează o Şcoală Sanatorială cu clasele I – IX; cursurile se desfăşurau după-amiaza şi erau asigurate de către 3 cadre didactice şi 3 pedagogi. În acelaşi an, în faţa vechiului local al liceului, se va da în folosinţă un nou local, cu opt săli de clasă, două laboratoare şi spaţii pentru administraţie. Tot atunci, a fost înfiinţată şi biblioteca liceului, cu un fond de carte de 400 volume (peste 14.000 volume în 2000).

În anul şcolar 1965-1966, în oraşul Băile Govora funcţionau: Liceul de cultură generală, în noul local cu 13 săli, din care 8 săli de clasă, un laborator, o sală destinată exerciţilor fizice şi 3 camere pentru material didactic; Internatul şcolar cu 50 elevi, 2 dormitoare, o sală de meditaţie, sală de mese, bucătărie, spălătorie, magazii de alimente; Şcoala sanatorială cu 100 de copii, instruiţi de 4 educatoare, 2 învăţători şi 3 profesori de specialităţi diferite; Şcoala generală de 4 ani Gătejeşti care funcţiona într-un local nou cu 2 săli de clasă, cancelarie şi hol; Şcoala generală de 4 ani Curături cu 2 săli de clasă; Grădiniţa de copii Băile Govora cu 3 grupe şi un efectiv de 59 preşcolari (DJVAN, F.P.B.G., dos. nr. 16/1966, f. 80-81).

În 1974, noului local al liceului, i se adaugă încă patru săli de clasă şi două ateliere pentru activităţile practice. Între timp, detaşat de corpul instituţiei, se construieşte o sală de gimnastică.

La începutul anului şcolar 1978 - 1979 Liceul de cultură generală este transformat în Liceu Industrial cu profil mecanic (cu clasele V–XII) şi cu secţie serală, patronat de IUCF Râmnicu-Vâlcea. Întreprinderea patronatoare amenajează 2 ateliere şcoală şi un internat pentru elevii din afara localităţii, care a funcţionat până în anul 1991. Paralel, în localul vechi care suferă o redimensionare, funcţionează Şcoala Generală (cu clasele I – IV) şi Grădiniţa de copii. Ulterior, liceul devine Grup Şcolar Industrial care în anul 1996 îşi mai adaugă o clasă postliceală de fizioterapie, iar în toamna anului 2000 redevine Liceu Teoretic. În anul şcolar 1989 – 1990 Grupul Şcolar Industrial Govora avea înscrişi 964 elevi, din care: 143 elevi (cls. I- IV), 203 elevi (cls. V – VIII ), 96 elevi (cls. IX – XII, profil teoretic), 324 elevi (cl. IX – XII, profil industrial ), 159 elevi (clase serale, profil industrial), 39 elevi (clasă profesională)(Mecu şi colab., 2008, 19-20).

Din punct de vedere arhitectural, clădirile liceului se încadrează în tipul standard de construcţie şcolară al timpului. Localul vechi a suferit modificări faţă de aspectul iniţial pentru destinaţia ce i s-a dat, ca internat şi cantină şcolară. Revenirea la vechea lui funcţie ca urmare a creşterii populaţiei şcolare a impus executarea unor lucrări cu caracter de provizorat până în 1996, când, prin extindere, i se aduc şi îmbunătăţiri structurale. Pentru noul local, terenul povârnit a fost orizontalizat atât la faţadă, unde s-a amenajat un parc în terase, cât şi în spate, unde tot în terase sprijinite de ziduri, s-a deschis o bază sportivă. Aici au modelat şi cizelat cu dragoste şi măiestrie, suflete şi inimi, dascăli precum Mihail Săndulescu, Petrişor Popescu, Ion Săftoiu, Eugenia Rogojinoiu (Genel), Gh. Zamfirescu (Geta), Mihai Chituc, I. Ionescu, Fl. Gogâlea, I. Giuculescu, Taisia Baciu, Mihai Cincă, Valer şi Lucreţia Mihăescu, Traian Mustaţă, Alexandru şi Lucia Leontin, Sorin Oane, Radu Geiculescu ş. a. (Deaconu, 1999, 137-139).

În anul şcolar 2006/2007, şcolile şi grădiniţele oraşului aveau înscrişi un număr de 536 elevi şi 106 preşcolari în 6 clase primare, 6 clase gimnaziale, 8 clase liceale şi 4 grupe de grădiniţă, pregătiţi de 37 învăţători şi profesori şi 4 educatoare. În anul 2007 situaţia statistică a învăţământului din Băile Govora se prezenta astfel: unităţi de înv. – 1; preşcolari – 76; elevi (total) – 350, din care: în înv. primar – 97, înv. gimnazial – 103 şi înv. liceal – 150; personal didactic – 33, din care: educatoare – 5, învăţători – 6, prof. gimnaziu – 9 şi prof. liceu – 13; săli de clasă – 14; săli de gimnastică – 1; terenuri de sport – 1(P.B.G., Fişa localităţii, 2010). Colectivul didactic era format din profesorii: Mecu Maria – director, Călinoiu Nicolae – dir adj., Lăcrămioara Împăratu, Margareta Iordache, Ion Dumbrăvescu, Viorel Paraschiv, Rita Maria Udrea, Maria Manu, Elena Mihai, Carmen Dospina, Lavinia Mistreanu, Daniela Chituc, Camelia Pavelescu-Gheorghe, Cristina Pleşea, Mihaela Ciobanu, Nadia Cheran, Ionela Bănică, Raluca Iliescu, învăţătorii: Alina Mecu – consilier educativ, Elena Petrescu, Maria Onuţ, Silvia Ungureanu, Iuliana Bălaşa şi educatoarele: Mioara Drăgulescu, Georgeta Pătru, Elena Iorgulescu, Vasilica Lupu. Printre directorii ultimilor ani, îi menţionăm pe Călinoiu Nicolae (1990 – 2000), Drăghici Elena (2000 – 2003), Mecu Maria (2003 – 2009) şi Împăratu Lăcrămioara (2009 – în prezent). Aceştia au fost ajutaţi de următorii directori adjuncţi: Dumbrăvescu Ion, Paraschiv Viorel şi Călinoiu Nicolae (Inf. Maria Mecu, 2011).

Informații adiționale

Citit 118 ori Ultima modificare Vineri, 23 Martie 2018 11:07
Ești aici: Home Valcea Valcea Băile Govora - Învăţământul