Istorie Locala

Joi, 21 Iunie 2012 12:55

Vâlcea în Epoca bronzului

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Foto: Masca de bronz descoperită la Ocniţa


Odată cu această epoca a bronzului au loc transformări fundamentale, cu implicaţii majore asupra viitoarei istorii a spaţiului european. În spaţiul ocupat de civilizaţiile agricultorilor eneolitici vor pătrunderea treptat indo-europenii, cu o economie preponderent pastorală. Fondul lingvistic al indo-europenilor va sta la baza principalelor limbi europene contemporane (din acest fond indo-european s-au desprins limbi precum: latina, greaca, germana, slava, celtica, tracica, albaneza, iraniana, indiana, lituana etc.). Datorită folosiri pe scară largă, ca rit funerar, a incineraţiei, nu se poate spune cu exactitate, în urma unor studii antropologice, care a fost aportul etnic al indo-europenilor în cadrul noilor structuri sociale ale epocii bronzului. Este însă clar că aceste comunităţi indo-europene s-au suprapus peste fondul local întâlnit şi au creat noi sinteze culturale. Acum va începe şi procesul de etnogeneză al tracilor.

 

La începutul epocii bronzului se poate constata locuirea în comunităţi mici, unele de scurtă durată, în economia cărora creşterea vitelor capătă un rol mult mărit. Societatea este una de tip patriarhal, clar stratificată social, elita societăţii se remarcă prin monumentul funerar (construcţia acestuia şi inventarul funerar fac notă discordantă faţă de mormintele obişnuite, sunt folosiţi tumulii - movile de piatră şi pământ ridicate ca însemn tombal peste locul înmormântării) şi obiecte deosebite.

Alimentaţia bazată pe consumul seminţelor de cereale sau leguminoase, preparate prin fierbere, a fost una dintre cauzele care vor determina comunităţile de agricultori din neolitic şi eneolitic să dezvolte o ceramică cu proprietăţi deosebite. Producerea ceramicii a ocupat un punct central în cadrul meşteşugurilor practicate în cadrul aşezărilor din neolitic şi eneolitic. Ceramica epocii bronzului este inferioară celei produse de comunităţile de agricultori ale eneoliticului. Punerea accentului pe produsele animale şi modul de viaţă al păstorilor de la începutul epocii bronzului, pot fi trecute în rândul cauzelor care au dus la deteriorarea calitativă şi decorativă a ceramicii. Au loc transformări şi în planul vieţii spirituale, odată cu epoca bronzului, cultele uraniene impunându-se în faţa celor htoniene practicate anterior, soarele căpătând un rol determinant, aşa cum îl avusese pământul în perioada anterioară. Aceste schimbări sunt reflectate şi de practicile funerare, incineraţia devenind ritul funerar preponderent. 

Preocupările războinice ale comunităţilor din epoca bronzului sunt foarte evidente. Prezenţa armelor în număr mare, a mormintelor de războinici, întemeierea aşezărilor în locuri care ofereau o protecţie ridicată şi fortificarea unora dintre ele cu valuri de pământ şi şanţuri, oferă dovezi în acest sens. Folosirea bronzului ca materie primă pentru confecţionarea uneltelor, nu va avea ca rezultat renunţarea la uneltele din piatră, care vor rămâne în uzul comunităţilor umane din această perioadă.


Bronzul timpuriu (cca 3500-2300/2200 î. Hr.). Cultura Coţofeni (denumită după localitatea Coţofenii din Dos, jud. Dolj) se formează pe fondul complexului Sălcuţa IV-Băile Herculane-Cheile Turzii şi al culturilor Cernavodă I şi III, acesta fiind influenţat de elemente estice şi sud-estice13. Cultura se manifestă în Transilvania, Banat, Oltenia, în jumătatea vestică a Munteniei şi în nord-vestul Bulgariei, având trei faze de evoluţie. Prezenţa acestei culturi este atestată de numeroase descoperiri arheologice făcute în punctele: Zdup şi Coasta Ungurenilor (or. Ocnele Mari), Cetăţuia (Râmnicu-Vâlcea), Dealul Săpunarului (Govora Sat), Bârseşti (com. Mihăieşti), Căzăneşti-Fabrică, Cosota (com. Ocnele Mari), Gătejeşti (or. Băile Govora), Stogşor (or. Băile Govora), Cozia Veche (or. Călimăneşti), Grădiştea, Săveasca (com. Căzăneşti), Milostea. Materialul arheologic provenit din aceste puncte este variat, fiind descoperite vase ceramice întregi sau fragmentare, idoli antropomorfi şi zoomorfi, topoare din piatră, lame de silex, râşniţe din piatră, dar şi obiecte din cupru. Astfel, de la Căzăneşti provin două cuţite şi două dălţi realizate din aramă. Interesantă este şi necropola tumulară de la Milostea. Trebuie să amintim şi că pentru această cultură avem documentată arheologic, în punctul Zdup  (or. Ocnele Mari), exploatarea sării prin brichetare.


Cultura Glina (denumită după localitatea Glina situată la marginea Bucureştiului). La formarea acesteia stă fondul culturilor  Gumelniţa şi Cernavodă I, la care s-au adăugat elemente provenind din alte sfere culturale: Cernavodă II, grupurile mormintelor tumulare cu ocru, paharele în formă de pâlnie şi amforele sferice. Cultura are trei faze de evoluţie şi va ocupa Muntenia, Oltenia şi bazinul Oltului transilvănean14. Până în prezent, comunităţile Glina sunt atestate în mai multe puncte de pe teritoriul judeţului, situate în general în apropierea Văii Oltului, constatându-se o concentrare mai mare în regiunea din jurul zonei salinifere de la Ocnele Mari. Dintre cele câteva puncte din împrejurimile localităţii Căzăneşti, în care au fost semnalate materiale arheologice aparţinând purtătorilor culturii Glina, se remarcă cel cunoscut sub numele de „Cărămidărie”. Aici, gropile săpate la o adâncime de până la 5 m pentru extragerea lutului, au afectat şi nivelul de locuire Glina, de unde au fost recuperate o serie de materiale arheologice ce vorbesc despre viaţa de zi cu zi a comunităţii. Astfel, au fost adunate numeroase fragmente de vase ceramice, oase de animale, bucăţi de lutuială arsă, ce păstrează amprenta structurii de pari din care erau făcuţi pereţii locuinţelor. Aici au fost descoperite o serie de obiecte  deosebite, cum ar fi: un topor-ciocan folosit la minerit, realizat dintr-o rocă dură; o lamă de pumnal, o brăţară, o sulă şi un fragment din lama unui topor, toate aceste ultime obiecte fiind realizate din cupru. În punctul „Bârseşti-Biserică” din com. Mihăieşti, au fost descoperite câteva plăcuţe din lut având mai multe perforaţii, ce se prindeau, cu ajutorul unei sfori, de antebraţul mâinii stângi al arcaşului, protejându-l astfel de coarda arcului care putea lovi această regiune a mâinii după tragerea săgeţii15.


Grupul cultural Gornea-Orleşti (denumit după localităţile Gornea din judeţul Caraş-Severin şi Orleşti din judeţul Vâlcea). Îşi are originea în Europa Centrală, de unde va migra spre est şi sud-est. Acoperă Banatul, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Oltenia. Aşezări aparţinând comunităţilor Gornea-Orleşti au fost identificate la Orleşti - Sâlea, Govora Sat – Treime, Ocnele Mari – Zdup etc. Aceste aşezări sunt caracterizate printr-o asociere a ceramicii striate cu cea decorată cu ornamente textile şi în formă de fagure. Acest grup cultural evoluează de la sfârşitul culturii Glina şi va conduce la apariţia primelor manifestări ale Bronzului Mijlociu, pentru zona judeţului Vâlcea, ale culturii Verbicioara16.


Bronzul mijlociu (cca 2300/2200-1500 î. Hr.). Cultura Verbicioara (denumită după localitatea Verbicioara din judeţul Dolj). Problemele legate de naşterea şi evoluţia acestei culturi, sunt încă disputate de către cercetători. Se pare că aceasta se manifestă atât în perioada bronzului mijlociu, cât şi în cea a bronzului târziu. Dintre cele cinci faze, probabile, de evoluţie, ultimele două au fost încadrate cronologic în bronzul târziu. Unii cercetători consideră că aceste două faze ar trebui să fie denumite, datorită caracteristicilor culturale şi transformărilor suferite, grupul Govora. La originea culturii stau elementele culturale de tip Gornea-Orleşti. Definitorii pentru cunoaşterea comunităţilor umane care au locuit în perioada bronzului mijlociu teritoriul judeţului Vâlcea, au fost descoperirile arheologice făcute în punctul „Ştrand”, situat deasupra Ştrandului din Ocnele Mari, în Bârseşti-Biserică şi la Căzăneşti-Săveasca. În aşezarea de la Ocnele Mari, alături de ceramica Verbicioara specifică, unele fragmente ceramice având ca ornament simboluri solare, s-au descoperit şi obiecte din bronz: un ac şi un topor cu o lungime de 15 cm. Acestea sunt printre primele unelte realizate după noile tehnologii impuse de metalurgia bronzului, tehnologie descrisă anterior, şi folosite pe teritoriul judeţului Vâlcea. Simbolurile solare sunt prezente din ce în ce mai des pe ceramica Vădastra, către perioada de final a bronzului mijlociu; în faza a III-a, pe ceramică apare ca motiv ornamental, roata solară cu spiţe încadrate de triunghiuri haşurate. Prezenţa simbolurilor solare în spectrul ornamental al ceramicii Verbicioara este o reflexie a practicilor religioase ce aveau ca punct central  cultul solar.


Bronzul târziu (cca 1500-1200/1150 î. Hr.). Cultura Verbicioara, fazele IV şi V. Aşa cum am arătat mai sus, ultimele două faze de evoluţie ale culturii Verbicioara se plasează cronologic în perioada bronzului târziu, unii cercetători considerând că ele ar trebui incluse într-un ansamblu cultural aparte, denumit grupul Govora. Dintre formele vaselor ceramice din această perioadă, se remarcă ceaşca cu două toarte supraînălţate, buclele toartelor depăşind linia buzei vasului. Simbolurile solare sunt în continuare prezente în paleta de ornamente folosite pentru decorarea vaselor, interesantă fiind apariţia unor spirale redate succesiv şi dispuse într-o bandă orizontală. Multe dintre vasele ceramice create în această perioadă,  sunt bogat ornamentate, într-o manieră de un ridicat nivel artistic şi estetic, cu motive realizate în special prin tehnica incizării, decorarea vaselor cu ajutorul unor obiecte ascuţite cu care se apăsa în pasta moale, şi încrustraţiei cu alb, aplicarea unei materii în adânciturile create prin  incizie. Cea mai remarcabilă descoperire arheologică făcută pe teritoriul judeţului Vâlcea, încadrabilă în acest interval cronologic, a fost depozitul de vase de la Govora Sat. Depozitul conţinea 23 de vase şi a fost găsit de un locuitor în curtea locuinţei sale. 


Note bibliografice

13. I. Roman, Cultura Coţofeni, Bucureşti, 1976, pag. 69-74.

14. C. Schuster, C. Fântâneanu, Consideraţii privind habitatul în epoca bronzului timpuriu între Carpaţii Meridionali şi Dunăre. Cultura Glina, în Drobeta, XIII, 2003, pag. 7-13.

15. Gh. I. Petre Govora, Apărătoare de braţ în mediul culturii Glina, în “SCIV(A)”, 36, 4, 1985, pag. 346-349.

16. C. L. Fântâneanu, Perioada timpurie a epocii bronzului în bazinul Oltului inferior, în „Buridava”, V, 2007, pag. 17.


Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 102-104). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea. 


Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Marți, 31 Martie 2020
  • Localitate: Bihor
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: audio
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Tip articol: Bibliografii tematice
Citit 27189 ori Ultima modificare Luni, 25 Iunie 2012 15:44
Ești aici: Home Valcea Valcea Vâlcea în Epoca bronzului