Imprimă această pagină
Joi, 22 August 2019 10:36

Gheorghe Deaconu, cetățean de onoare al Vâlcii

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Pornind de la «arhetipul» tatălui său, care, rostind oraţia de nuntă, povestea fascina(n)t mulţimii despre «tânărul nostru împărat» şi aleasa lui, îl văd pe Gheorghe Deaconu, în alt plan, reuşind an de an ca, din «pridvorul vâlcean», să arate lumii celor de azi şi celor de mâine, comorile de viaţă, de spiritualitate şi artă realizate de «ai locului» său, exponenţi ai neamului supravieţuind – şi prin datini, basme, doine, proverbe sau joc – «gâtuielilor»din  partea istoriei. Ca Nicolae Boierescu călare în faţa alaiului de nuntă, Gheorghe Deaconu are nu numai patima faptei, ci şi patima rostirii ei…” 

 

 

 

 

Etnolog, eseist, folclorist, istoric al culturii, publicist, memorialist, editor, animator cultural, scenarist și regizor de spectacole Gheorghe Deaconu este o figură emblematică, de câteva decenii încoace, a ceea ce înseamnă cultura vâlceană. La propunerea Forumului Cultural al Râmnicului îm­preu­nă cu Societatea Culturală Anton Pann, Fundația Culturală Sfântul Antim Ivireanul și Asociația Seniorilor din Educație , Știință și Cultură, Consiliul Județean a decis să-i acorde titlul de cetățean de onoare al Vâlcii. Momentul se va consemna în cursul ședinței de joi. Condiţiile de acordare a acestui titlu sunt următoarele: să fie o persoană reprezentativă pentru judeţul Vâlcea; persoana propusă să fi adus mari servicii judeţului Vâlcea prin activitatea desfăşurată; să fie o persoană care este cunoscută cu o bună comportare pe plan social şi să nu fi fost condamnată în ţară sau străinătate pentru vreo infracţiune care să o facă nedemnă de distincţia propusă;să fie o persoană care prin comportamentul, atitudinea şi acţiunile sale, să dea dovadă că este loială judeţului Vâlcea; să fie o persoană care a contribuit la dezvoltarea judeţului Vâlcea pe plan politic, economic, cultural, social etc.

 

 

Gheorghe Deaconu s-a născut la 22 august 1944, în satul Piatra, comuna Ciofrângeni, judeţul Argeş, sat situat la limita cu judeţul Vâlcea, pe drumul naţional Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, în anul 1968, a fost numit director al Casei Creaţiei Populare a Judeţului Vâlcea, numită în prezent Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, unde a muncit cu entuziasm peste 30 de ani, utilizând întreaga sa capacitate intelectuală şi organizatorică pentru racordarea spaţiului spiritual vâlcean la cultura naţională. Menţionăm că judeţul Vâlcea, care făcuse anterior parte din regiunea Argeş, ca un colţ de regiune ce fusese, era deficitar pe linie culturală, aşa că perioada de după reînfiinţarea judeţului Vâlcea, Gheorghe Deaconu, devenit vâlcean prin domiciliu, a realizat o serie de structuri culturale (asociaţii, societăţi, cluburi, studiouri, saloane), precum şi programe şi proiecte culturale care au devenit tradiţionale, dintre care menţionăm: „Cocoşul de Hurez” – târg naţional al ceramicii populare, „Cânte­cele Oltului” – festival folcloric al judeţelor străbătute de râul Olt, „Hora costumelor” – sărbătoare a portului popular, „Învârtită dorului” – festival păstoresc, „La izvorul dorului” – alt festival pastoral, „Vâlcea artistică” – festival de creaţie cultă, „Brâul de aur” – festival al dansului popular vâlcean. A înfiinţat grupul vocal bărbătesc „Rapsozii Oltului”, în cadrul căruia activează şi s-a îngrijit de editarea a 5 albume (CD-uri) cu cântecele din repertoriul grupului. A înfiinţat Editura „Patrimoniu” a instituţiei pe care o conducea. A devenit doctor al Universităţii Bucureşti în anul 1984, cu teza „Evoluţia folclorului în satul românesc contemporan. Dinamica obiceiurilor”. Ca editor, a coordonat, a alcătuit, a îngrijit şi a prefaţat numeroase volume (inclusiv antologii), monografii şi studii despre cultura populară vâlceană, dintre care menţionăm: „Arta populară din Vâlcea” (1972),

 

 

„Meşterul Manole” (antologie, coautor, 2005), „Goleştii de Sus. Monografie”, de Ion Anghelescu şi Gheorghe Cazacu (2007), „Haretismul în cultura românească (judeţul Vâlcea)”, de Gheorghe Dumitraşcu (2008), „Privitor în oglinda timpului”, de Constantin Catrina (2008), „Discurs despre ideal”, de Constantin Gibescu (2009), „Din gândurile şi amintirile unui pietrean”, de Nicu Ştefan (2011).

 

 

A înfiinţat mai multe publicaţii de profil, precum „Izvoraşul” (serie nouă) sau „Doina Oltului”, dar şi colecţii în domeniu: „Izvoare”, „Cartea de învăţă­tură”, „Cartea Vâlcii”, „Cartea omului”, „Cartea Topo­logului”, „Cartea artelor”, „Panteonul român”, „Te­zaur”, „Datina”, „Dimitrie Guşti”, „Mihai Pop”, unele dintre acestea cuprinzând diverse serii: „Etnologie”, „Monografii”, „Studii vâlcene”, „Memorialistică”, „Biografii/Genealogii”, „Biobibliografii”, „Personalităţi – Bibliografie, Corespondenţă”, „Arhive şi colecţii -Cataloage”, „Literatură”, „Muzică”.

 

A avut o preocupare constantă pentru arhiva­rea fenomenului artistic desfăşurat în judeţul nostru, în perioada 1968-2000, astfel încât Vâlcea are o Bancă Etnoculturală care va sta mărturie peste timp a identităţii noastre vâlcene şi oferă un larg câmp de studiu specialiştilor în domeniu.

 

 

Dacă ,după 1989, în Râmnicu Vâlcea, s-au înfiinţat două instituţii publice de cultură, Teatrul „Anton Pann” şi Filarmonica „Ion Dumitrescu”, acest lu­cru a fost posibil şi datorită sprijinului acordat mişcării teatrale şi a celei muzicale în perioada 1968-1989 de către instituţia condusă cu profesio­nalism şi cu dăruire de către Gheorghe Deaconu. Ca o recunoaştere a competenţelor şi a meritelor sale, a fost numit directorul Centrului Naţional de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare, funcţie exercitată în perioada 1990-1992, apoi a condus Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea (2001-2004), când a întocmit „Strategia de dezvoltare culturală a judeţului Vâlcea”.

 

 

Deşi s-a pensionat în anul 2005, a rămas un colaborator foarte activ al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea la editarea de CD-uri şi la redactarea unor cărţi de sinteză, fundamentale pentru cultura vâl­ceană: „Patrimoniul documentar al culturii tradiţio­nale din Vâlcea 1968-2012”, 2 volume, şi „Cultura tradiţională din Vâlcea 1968-2013”, la care este coautor, împreună cu Elena Stoica, managerul acestei instituţii. De asemenea, a fost coordonator, coautor şi redactorul de carte al monografiei Şcolii Populare de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea (2011).

 

Dar, după pensionare, acest harnic truditor pe ogorul culturii tradiţionale vâlcene a găsit noi modalităţi de a sprijini cultura vâlceană: a înfiinţat o societate comercială cu răspundere limitată, SC Ateneul „Meşterul Manole” SRL, cu editură proprie, Editura „Fântâna lui Manole”, la care a publicat mai multe cărţi aparţinând culturii populare sau celei scrise. Menţionăm cărţile sale, ca autor, apărute la această editură privată: „Mihai Pop – discurs despre folclor. I. Conceptul” (2007); „Mihai Pop: discurs des­­pre folclor. II. Metoda” (2009); „Boiereştii – O istorie subiectivă. Dialog cu Gică Boierescu” (2009); „Sărbătoarea «Alegerea de june» – ritual şi spectacol” (coautor, 2010); „O frunte luminată a cetăţii – Ion Soare” (2011); „Un mărginean de Vâlcea: Vartolomei Todeci” (biobibliografie, 2013).

 

 

Gheorghe Deaconu a fost unul dintre fondatorii celei mai performante organizaţii neguvernamentale culturale vâlcene de după 1989, Forumul Cultural al Râmnicului, şi a rămas unul dintre cei mai activi membri ai acestuia, fiind responsabilul secţiunii numite „Clubul oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă”, în care a promovat o serie de personalităţi ale vieţii culturale, ştiinţifice şi artistice vâlcene, iar în anul 2012 a proiectat un amplu program comemorativ pentru Spiru Haret – întemeietorul învăţământului românesc modern.

 

Pentru performanţele sale de excepţie în domeniul dezvoltării, promovării şi valorificării culturii populare, precum şi a celei scrise, în spaţiul naţional, dar şi în cel european, Gheorghe Deaconu a fost răsplătit cu mai multe premii şi distincţii, dintre care menţionăm: Medalia „Meritul Cultural” ci. I (1983); Premiul Inspectoratului pentru Cultură al Judeţului Vâlcea, pentru animaţie culturală (1998); Premiul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani” Bucureşti (1998); Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii” (2004).

 

 

Despre Gheorghe Deaconu…

 

Pe colegul şi prietenul folclorist Gheorghe Deaconu, în 1999, în postfaţa unui volum dialogic ce i s-a dedicat (de către scriitorul Ion Soare), Gheorghe Deaconu – vocaţie şi devenire, îl defineam, pentru tot ce a trăit, a gândit şi a acţionat în planul culturii populare, ca pe „un intelectual haretian”, străduindu-mă să-i fac, dintr-o bogată experienţă de „împreună-lucrare”, un portret, fără voia mea, parţial, alcătuit din secvenţe sugestive şi, pe alocuri, literar. Scriam, între altele, atunci: «Pentru conturarea acestei personalităţi, trebuie subliniată o calitate inalienabilă: Gheorghe Deaconu este un specialist recunoscut în folclor şi etnografie, pregătit la şcoala modernă a profesorului Mihai Pop, şcoală deschisă împletirii dialectice a tradiţiei cu moder­nitatea, a teoriei cu praxisul; este cercetătorul neobo­sit al folclorului „viu”, al obiceiurilor şi datinilor în actualitate, al mentalităţilor în devenire perpetuă, al structurilor cere­mo­niale şi artistice care se configurează în prezent pentru a se reorganiza necontenit sub impulsul tendinţelor şi factorilor interni şi externi. Această calitate a lui Gheorghe Deaconu trebuie de două ori subliniată: atât pentru realizările individuale (…), cât şi pentru realizările instituţiei pe care o conduce…» Este de menţionat că, în cartea evo­cată, confesiunile lui Gheorghe Deaconu dobândesc calitatea de „martor” din partea unui performer în domeniul culturii populare şi al acţiunilor culturale din Vâlcea de dinainte şi de după ’89 şi o aceeaşi calitate o posedă şi utilul documentar bio-bibliografic care le probează şi susţine, integrându-le, cu partea lor de exemplaritate, într-o semnificaţie mai largă. Trecând la alt palier al rândurilor de faţă, remarcăm caracterul emulativ de excepţie al relaţiei lui Gheorghe Deaconu cu profesorul (nostru) Mihai Pop, creativitatea sa ca discipol şi exeget al Profesorului. Pot afirma, în deplină cunoştinţă de cauză, că atât de mult s-a identificat Gheorghe Deaconu (şi „echipa” sa) cu spiritul profesorului Mihai Pop, lucid, luminos, activ, întemeietor şi generos, venind în întâmpinarea iniţiativelor locale şi consacrându-le prin sprijinul său (Vâlcea ocupând, în acest plan, un recunoscut loc de frunte în ţară), încât emulaţia efervescentă (şi, desigur, jertfelnică) în care a lucrat nu i-a îngăduit timpul material şi relaxarea psihică pentru minima distanţare necesară meditaţiei şi creativităţii ştiinţifice proprii în raport cu opera Profesorului, ca şi cu sine însuşi. De la acest nivel expresiv, care-l proiectează ca pe unul dintre cei mai dotaţi protagonişti ai demersului teoretic, din „şcoala Mihai Pop”, Gheorghe Deaconu „coboară” mai greu pentru novici, dar o face ordonat şi, uneori, aproape didactic, încât, dacă este lecturat cu consecvenţă, dovedeşte la tot pasul „buna rânduială” şi limpezime. Impresionează, într-adevăr, din „mantaua” Profesorului, dar şi din dotaţia exegetului, gândirea sistemică aplicată la proces / devenire, puterea de analiză şi aceea de sinteză, la fel de consistente fiecare, coerenţa interpretării, ca şi a dicţiunii, ştacheta intelectuală constantă, claritatea ideilor şi eleganţa frazei; acestea se menţin în discurs chiar şi când un „ce” diegetic este implicat: aspecte confesive (la persoana I), în dorinţa de inter-comunicare cu cititorul, atras astfel către „aventura” ideatică, bucuria descoperirilor, fervoarea trăirii ideilor – ceea ce, barthian vorbind, putem spune că avem de a face, în cele două cărţi, cu un „discurs îndrăgostit” de… obiectul investigaţiei! Nu exemplificăm îndeaproape, întrucât rostul textului de faţă nu este acela de a-l prezenta pe Profesorul Mihai Pop în viziunea lui Gheorghe Deaconu, ci vizează personalitatea şi realizările colegului şi prietenului ajuns şi el (neînchipuit de repede!) la vârsta septuagenară; iar dacă paginile sunt multe, este pentru că şi realizările sunt multe. Amintesc, succint, pe acelea semnificative din planul său editorial: iniţierea, în 1970, a seriei „Folclor din Ţara Loviştei”, prin antologia de cântece, legende şi studii, realizate prin cercetarea efectuată de un colectiv de la Institutul de Etnografie şi Folclor şi de la Universitatea din Bucureşti, sub conducerea prof. univ. dr. doc. Mihai Pop; din această serie, au mai apărut, până în 1989, prin grija lui Gheorghe Deaconu încă două culegeri; iniţierea, documentarea etnografică, coredactarea şi tipărirea monografiei-album Arta populară din Vâlcea (1972), cu concursul specialiştilor Paul Petrescu, Elena Secoşan, Georgeta Stoica, Ion Vlăduţiu şi al cercetătorilor vâlceni. Patri­moniul documentar al culturii tradiţionale în Vâlcea, 1968-2008, lucrare în două volume: vol. I (2008), vol. II (2010), însoţită de Catalogul subiectelor etnoculturale (2010), cuprinzând indicele tematic şi de autori co­respun­zător. Cele două volume dau seamă de cei 40 de ani de activitate a instituţiei (cu denu­mirea de azi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promo­varea Culturii Tradiţionale Vâlcea) pe care Gheorghe Deaconu a condus-o mai bine de trei decenii, implicând o strategie etnoculturală şi o metodologie de acţiune riguroase, realizate în mod tenace şi cu foarte bune rezultate. Se evidenţiază un travaliu ieşit din comun al autorului, pentru documentarea şi arhivarea informaţiilor, clasarea materialului, organizarea lui tematică, iar, în interiorul acesteia, prezentarea (analitică) a informaţiei în ordine cronologică, an de an. Unică în spaţiul editorial românesc relativ la demersul instituţional de profil, lucrarea, realizată la editura „Patrimoniu” din Rm. Vâlcea, are şi calitatea de „martor” şi cronică a unei perioade semnificative din istoria recentă a devenirii culturii tradiţionale româneşti; Cultura tradiţională din Vâlcea, 1968-2013. O istorie concentrată şi ilustrată (Rm. Vâlcea, Ed. „Patrimoniu”, 2013), realizată în colaborare cu Elena Stoica, succesoarea de azi la conducerea aceleiaşi instituţii menţionate mai sus. Având un conţinut informaţional bogat, asociat cu ilustraţii, lucrarea este o cronică a celor mai însemnate şi semnificative realizări ale vieţii cultural-artistice vâlcene, atât în domeniul folclorului şi artei populare, cât şi în domeniul creaţiei şi interpretării artistice originale din perioada respectivă; Sărbătoarea „Alegerea de june” – ritual şi spectacol (în colaborare cu Gheorghe Tomescu, profesor în comuna Muereasca, unde s-a păstrat obiceiul respectiv), lucrare de etnologie aplicată, tipărită în 2010; La acestea se adaugă peste 30 de studii şi articole de profil etnologic, publicate în Revista de Etnografie şi Folclor, în Studii şi Comunicări de Etnologie (Sibiu), în seria Sinteze a Centrului Naţional al Crea­ţiei Populare, în Cerc, revista Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, în Caietele ASER, în revista Studii vâlcene, în diferite volume colective, ca şi în Enciclopedia judeţului Vâlcea – lucrări care-şi aşteaptă adunarea în volume personale. Ieşind, din anul 2005, în orizontul pensiei (pe care i-l dorim cât mai extins!), Gheorghe Deaconu a înfiinţat Ateneul „Meşterul Manole”, iar, în cadrul acestuia, editura Fântâna lui Manole, una din puţinele edituri cu program, cu serii tematice susţinute an de an. Între cărţile de profil etnologic editate, amintim, pe lângă cele două dedicate profesorului Mihai Pop, pe acelea despre Teodor Bălăşel, Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa (şi folcloriştii vâlceni), Constantin Catrina, Nicolae Constantinescu, Ion Ghinoiu, şi cel mai recent, Vartolomei Todeci (exemplară monografie de folclorist!). Pornind de la «arhetipul» tatălui său, care, rostind oraţia de nuntă, povestea fascina(n)t mulţimii despre «tânărul nostru împărat» şi aleasa lui, îl văd pe Gheorghe Deaconu, în alt plan, reuşind an de an ca, din «pridvorul vâlcean», să arate lumii celor de azi şi celor de mâine, comorile de viaţă, de spiritualitate şi artă realizate de „ai locului” său, exponenţi ai neamului supravieţuind – şi prin datini, basme, doine, proverbe sau joc – „gâtuielilor”din partea istoriei. Ca Nicolae Boierescu călare în faţa alaiului de nuntă, Gheorghe Deaconu are nu numai patima faptei, ci şi patima rostirii ei…

 

 

(Ioan ST. Lazăr, în Curierul de Vâlcea, 2014/ http://www.curierul.ro/gheorghe-deaconu-cetatean-de-onoare-al-valcii/), resursă electronică accesată în 22 august 2019.

 

 

Informații adiționale

Citit 371 ori Ultima modificare Joi, 22 August 2019 10:41
VLBiblioteca

Articole recente - VLBiblioteca

Articole înrudite