Istorie Locala

Joi, 06 Februarie 2020 09:48

Berbești/ Vâlcea: situația economico-socială din Evul mediu până în contemporaneitate

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 „...pământul mănos,cu şesuri întinse şi bogate, îndeamnă la agricultură şi creşterea vitelor, (. . .) fierul şi cărbunele îndreaptă spre viaţă industrială” (Giurescu, 1974, 9).

 

Agricultura şi creşterea vitelor. Câtă dreptate aveau istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, atunci când scriau că „pământul mănos cu şesuri întinse şi bogate, îndeamnă la agricultură şi creşterea vitelor, (. . .) fierul şi cărbunele îndreaptă spre viaţă industrială” Giurescu, 1974, 9). Într-adevăr, aceşti factori (mai puţin fierul) au influenţat şi influenţează viaţa locuitorilor din satele oraşului Berbeşti. Atât vestigiile arheologice, cât şi documentele scrise datând din evul mediu, dovedesc faptul că ocupaţiile berbeştenilor au fost, din cele mai vechi timpuri, agricultura şi creşterea animalelor.

Ocupaţie de aceeaşi importanţă pentru satele din Berbeşti, practicată cu pricepere şi interes din cele mai vechi timpuri, creşterea animalelor a reprezentat, în primul rând, o sursă de hrană, dar şi un important izvor de venituri. Dealurile şi văile largi, cu fâneţe şi păşuni bogate, au favorizat această îndeletnicere pe teritoriul oraşului de astăzi. Într-un document din 24 februarie 1598, se menţionează că în afară de dăjdii, s-a plătit şi fânul, în cei 12.000 de bani pe care trebuia să-i plătească satul (DRH, B XI, 364).Suma de bani a plăţii şi cuantumul fânului dovedesc faptul că, per total, în anul menţionat, satul creştea un număr mare de animale.

În Evul Mediu, dar şi mai târziu, Berbeştiul a trecut prin mai multe stăpâniri: boierii Buzeşti, Preda Buzescu, Catalina băneasa, mănăstirea Bistriţa şi mănăstirea Polovragi. În acest timp, locuitorii aveau obligaţii mari şi intrau în categoria ţăranilor rumâni. Uneori când scăpau de asemenea stăpâniri, deveneau ţărani liberi (moşneni).

La 1 decembrie 1703, în Bucureşti, domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu emitea pentru berbeşteni o carte de apărare, iertându-i de rumânie cu moşia lor, de către jupâneasa Ilinca, împotriva cărora s-au ridicat pe nedrept ca să-i stăpânească, Matei - vel căpitan de seimeni şi cumnatul său Preda Mârşă1.

Zootehnia. În anul 1794 se atestă târgul din Slăveşti2, pentru vite şi mărfuri. Creşterea vitelor, ca ocupaţie importantă a locuitorilor din Berbeşti, dar şi din zonele învecinate, este indicată şi de existenţa acetui târg de la Gânguleşti - sat care a aparţinut de fosta comună Slăveşti, azi intrând în alcătuirea oraşului Berbeşti; de altfel, vechiul târg al localităţii va da şi numele „definitiv” al satului: Târgu-Gânguleşti. Aici se vindeau (şi se vând şi astăzi) mai ales animale, târgul fiind foarte cunoscut în împrejurimile localităţii şi chiar în judeţele vecine.

În perioada secolului al XVIII-lea, suprafeţele cultivate cu cereale sau pentru plantarea viţei de vie şi a pomilor, au crescut permanent, aşa cum mărturisesc documentele din 28 martie 1615 (DIR, B XVII/II, 1951, 610) şi 20 ianuarie 1682 (M-rea Bistriţa, pach. XI, f. 6).La 8ianuarie 1705, un Preda sin Vlăduţul din Gâlceşti, îi lăsa drept zestre fiicei sale Florica, o parte de moşie în hotarul Slăveşti „din câmp, din pădure, din dealul cu viile şi vadul de moară” (Tezaur medieval, 1983, 340.

Aceste ocupaţii ale berbeştenilor se reflectă şi în unele toponime locale specifice: În Ţarină, În Delniţă, Dealul cu Meiul, Dealul Viilor, Dealul cu Vişini etc. Se pare că producţiile de vin şi de ţuică erau considerabile, de vreme ce la 16 mai 1793, domnitorul Alexandru Moruzi (1793-1796) acorda M-rii Megaspileon din Moreea, „milă (i.e. scutire) de vinăriciu din satele următoare ale plasei Olteţu: (. . .), Berbeşti şi Slăveşti (Popescu-Cilieni, 1941, 107-108), iar în anul 1816, Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818) întăreşte această „milă de vinăriciu, câte 5 bani de vadră”, confirmând şi hrisoavele date de domnii anteriori (Ibidem, 108).

Probabil că şi datorită cantităţilor apreciabile de porumb care se obţineau, îndeosebi la Slăveşti, în anii 1829-1830, cele două sate au fost obligate să strângă şi să transporte la Craiova cantităţi însemnate de porumb pentru armată, în împrejurările desfăşurării războiului ruso-turc din 1828-1829, când trupele ruseşti staţionau şi în Oltenia (DI, pach. LXXIX, doc. nr. 160-166).

Creşterea albinelor. O ocupaţie cu tradiţie a locuitorilor din Berbeşti, a fost albinăritul. Într-un document din 1 decembrie 1703, este amintită şi „miarea”, ca obligaţie a locuitorilor din satul Berbeşti, pe care o avuseseră de îndeplinit şi în anul 1656 (ASB Ms., ms. 705, f. 346-349).

 

2. REALITĂŢI MODERNE

Pentru secolul al XIX-lea, primele informaţii despre populaţie le aflăm din Catagrafia obştească a Ţării Româneşti. Atunci, satul Slăveşti, din plasa Olteţului avea 159 de familii şi 41 feciori de muncă3. Satul Berbeşti din plaiul Horezului număra 181 de familii cu 32 de feciori de muncă4. Berbeştenii apar în tranzacţiile cu pământuri ale vremii. Pe 16 noiembrie 1815, un Niţă Ungureanu împreună cu fiul său din Slăveşti, vând lui Niţu Slăvescu logofătul partea de moşie părintească în hotarul Slăveşti, 7 stânjeni şi cu partea de la Pârvu - unchiul lui, cu 9 taleri stânjenul5. La 21 noiembrie 1817, diaconul Ioan, fiul diaconului Dumitraşcu din Berbeşti, îi vindea lui Popa Dumitru Amzuloiu, 6 stânjeni de moşie în hotarul Berbeştilor din apa Tărâiei, stânjeni pe care îi avea de la părinţi, cu 17 lei stânjenul6. În anul 1864, comuna Berbeşti avea 181 de case şi 161 de familii7, iar comuna Slăveşti - 215 familii şi 215 case8. În 1871, în Berbeşti existau 410 locuitori9, iar la Slăveşti - 221 de locuitori10. În 1893, comuna Berbeşti înregistra o populaţie de 1736 locuitori (870 bărbaţi şi 866 femei) cu 250 capi de familie, 170 contribuabili şi 304 case, în 4 cătune: Dămţeni, Valea Mare, Păsărei şi Berbeşti. Locuitorii se ocupau cu agricultura; ca meşteşugari, îşi desfăşurau activitatea 4 dulgheri şi 2 cizmari; se fabricau aproximativ 2500 dal de ţuică, iar terenul cultivat producea 500 kile porumb; mai sunt menţionaţi: 300 meri, 250 peri, 450 nuci şi 200 cireşi, cultivarea pomilor fructiferi, sădiţi mai ales pe versanţii dealurilor, aducându-le locuitorilor venituri importante; de pe livezile cu fâneţe, se strângeau 200 care de fân11. Comuna Slăveşti avea o populaţie de 940 de locuitori (534 de bărbaţi şi 406 femei) în care intrau şi 4 familii de ţigani fierari; existau 177 de contribuabili, 268 capi de familie şi 271 case de locuit. Locuitorii se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor; câţiva dintre ei - cu rotăria, dulgheria, tâmplăria, zidăria şi cojocăria, doar pe timpul iernii. În comună, existau 15 cai, 33 iepe, 150 de boi, 265 de vaci, 98 viţei, 208 capre, 452 oi şi 490 de porci. Aveau şi stupi cu albine, ţuică, 5200 decalitri, porumb, 185 de pomi; livezile dădeau 248 de care de fân12; aceleaşi cifre figurează şi în 1902, în Marele dicţionar geografic al României,(vol. I, 1898, 436), preluate fiind întocmai, din Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, alcătuit în 1893, de C. Alessandrescu. În anul 1905, comuna Berbeşti, incluzând 4 cătune, avea 879 locuitori13, iar comuna Slăveşti - 1068 persoane14.

Pe tot parcurul secolului al XIX-lea şi apoi, la începutul celui de-al XX-lea, suprafaţa agricolă a continuat să crească, prin desţeleniri şi defrişări, ca urmare şi a creşterii demografice. S-au extins, mai ales, culturile de grâu, porumb, cânepă, cartofi şi legume.

Prin numeroasele rechiziţii obligatorii, Primul Război Mondial a dus la diminuarea numărului de animale. După anii războiului, agricultura a continuat să se dezvolte extensiv: suprafeţele desţelenite spre Dealul Alunului şi cele de pe pantele dealurilor nordice, au mărit suprafaţa cultivabilă, fiind acoperite cu pomi – în special cu pruni – şi vii. Desigur, nu a fost neglijată nici creşterea animalelor; randamentul acestora era scăzut, însă se compensa prin rezistenţa animalelor la boli şi la condiţiile climatice.

Ocupaţiile meşteşugăreşti. Din timpuri vechi, dezvoltarea agriculturii a cerut şi specializarea unor oameni pentru fabricarea uneltelor necesare lucrării pământului. În anul 1898, se menţiona că locuitorii din Berbeşti şi cei din Slăveşti „se mai ocupă şi cu rotăria, dulgheria, tâmplăria, zidăria şi cojocăria” (Ibidem).

Apa Tărâiei a oferit, din vechime, locuitorilor comunei Berbeşti, energie (cu mici excepţii, în anii de secetă) suficientă pentru punerea în mişcare a câtorva mori de măcinat porumb şi grâu. Spuneam mai sus că un „vad de moară” era amintit încă la 1705, într-o foaie de zestre. La 1828, este menţionată moara lui Tudor Chelcea, „de la Tărâia”, iar în 1902, numai în comuna Slăveşti, „pe gârla Tărâiei”, sunt menţionate trei mori de măcinat. Mai târziu, în perioada interbelică, aceste mori de apă vor fi înlocuite cu altele, acţionate mecanic.

În 1930, comuna Berbeşti făcea parte din plasa Zătreni, având 1227 de locuitori, iar comuna Slăveşti - 1291 de persoane15. După al doilea război mondial, populaţia a scăzut. În urma unificării comunelor Berbeşti şi Slăveşti, în 1956, s-au înregistrat 3388 de locuitori16; în 1966, s-au înregistrat 3635de locuitori17. Prin dezvoltarea mineritului în zonă, numărul populaţiei a crescut: în anul 1992, existau 5948 locuitori18. Pe parcursul secolului al XX-lea, Berbeştiul a cunoscut o evoluţie specifică.

Băncile populare. În perioada interbelică, pe lângă o activitate economică tradiţională, a existat şi o activitate financiară. Pentru locuitorii fostului sat Berbeşti, operaţiunile financiare privind, pe de o parte- economisirea de bani, iar pe de alta – acordarea unor împrumuturi, le făcea Banca Populară „Tărâia”, care a luat fiinţă în anul 1902: tot în Berbeşti, a funcţionat şi Banca Populară „Stejarul”, iar în fosta comună Slăveşti - banca „Viitorul” condusă de C. A. Dumitriu – negustor şi comerciant. Cei care împrumutau de la aceste bănci, foloseau banii pentru cumpărare de pământ sau animale

Negustoria şi comercializarea produselor. Cea mai rentabilă negustorie pentru locuitorii satelor berbeştene, a fost dintotdeauna comerţul cu animale. Această îndeletnicire a prosperat şi datorită existenţei târgului de la Gânguleşti (Slăveşti), localitate aflată într-o poziţie avantajoasă – la confluenţa unor drumuri ce urcă şi coboară pe Olteţ şi pe Tărâia, dinspre zona de munte spre cea de câmpie, ceea ce i-ar putea conferi o vechime aproape egală cu cea a târgului Bengăi - azi, Târgu-Cărbuneşti (Toşa Turdeanu, 1975, 142). El a jucat un rol important în viaţa economică a zonei, în timpul stăpânirii moşiei de către fraţii Buzeşti. În timpul domniei lui Matei Basarab, târgul de la Gânguleşti a fost centrul strângerii animalelor de către negustori, pe drumul Olteţului, spre Craiova sau Dunăre, ori înspre nord – către Transilvania. Acelaşi rol l-a jucat târgul şi în vremea stăpânirii austriece, când numele satului apare într-un document din 4 aprilie 1736 (Comori arhivistice, 1985, 78).

Dintr-un document din 27 noiembrie 1794, aflăm lucruri interesante despre târgul „ce se face la satul Slăveşti”: fiindcă locul fusese atacat de patru tâlhari, care îi prăda pe negustori „de vite şi altele”, ispravnicul judeţului îi cere lui Alexandru Moruzi „de a le strica, să nu se mai facă”. Domnul, însă, nu este de acord cu desfiinţarea târgului şi cere lămuriri suplimentare despre acesta, când s-a făcut şi pe ce moşii, dacă acestea sunt megieşeşti sau boiereşti, poruncind, totodată, să se întărească paza, „dezrădăcinând cuibul făcătorilor de rău dintr-acele păduri” (Urechia, V, 1893, 319).

Faptul că târgul se făcea joia, în zi lucrătoare, arată menirea lui pur comercială, de vânzare şi cumpărare. În 1853, cârmuitorul judeţului cere ca acesta să fie mutat duminica, după „ieşirea din biserică”, ceea ce nu s-a aprobat, urmând ca el să se ţină vinerea, zi care s-a menţinut până astăzi, târgul îndeplinindu-şi în continuare importantul său rol economic. La 1898, târgul funcţiona „de la 19-20 martie şi de la 16-20 octombrie, în comună” (Situaţiunea 1898, 49). Pentru a ne da seama de eficienţa sa, iată – la nivelul anului 1908, câteva cifre privitoare la numărul animalelor vândute: armăsari – 36, cai – 486, iepe – 617, mânji – 50, boi – 3889, vaci – 2335, junci şi mânzaţi – 1700, junce şi mânzate – 1030, viţei – 531, oi – 2419, capre – 732, porci - 1056 (Situaţiunea 1908, 1908, 58).

Târgul nu a fost şi nu este doar pentru animale; aici se comercializează produse agricole (grâu, porumb etc.), produse meşteşugăreşti, de industrie uşoară (obiecte de îmbrăcăminte), unelte agricole etc. În cele două sate principale, Berbeşti şi Slăveşti, s-au înfiinţat şi mai multe „prăvălii” – micile magazine particulare de mai târziu, proprietarii lor fiind negustori locali sau greci, stabiliţi aici din vremea domniilor fanariote.

3. EVOLUŢII CONTEMPORANE

„Transformarea socialistă a agriculturii”. În perioada comunistă, Berbeştiul a fost colectivizat. Mai întâi, acest proces s-a desfăşurat sub forma întovărăşirilor agricole. Pe lângă mecanizare, ţăranii „întovărăşiţi” beneficiau şi de sămânţă de calitate. În anul 1956, în cadrul întovărăşirii agricole din Slăveşti, a început acţiunea de plantare a versantului de est al Dealului Alunului, cu pomi fructiferi: meri, peri, pruni, cireşi şi vişini – toţi, din soiuri productive.

În anul 1961, în Slăveşti a luat fiinţă Cooperativa Agricolă de Producţie „7 Noiembrie”; în anul următor, un eveniment asemănător a avut loc în satul Berbeşti, prin înfiinţarea CAP „Vasile Roaită”; în acelaşi an, cele două unităţi agricole se vor uni. Iată cum se prezenta situaţia economică a cooperativei agricole, în toamna anului 1962: teren arabil – 1031 ha; păşuni naturale – 620 ha; fâneţe – 429 ha; vie hibridă – 15 ha; plantaţii moderne de pomi fructiferi – 362 ha; capete bovine – 362; capete ovine – 179. Desigur, în averea cooperativei intra şi inventarul agricol adus de cooperatori la înscriere: căruţe, pluguri, grape, prăşitori etc.

Cu excepţia indicatorului „Teren arabil”, constantăm creşterea suprafeţelor, totale până în anul 1970. Începând cu acest an, suprafeţele agricole au scăzut. Una din cauze a fost construirea, în comuna Berbeşti, a unui complex intercooperatist de îngrăşare a tineretului bovin, ceea ce a dus la cedarea către această unitate, a unei însemnate suprafeţe de păşune şi fâneţe. Vor mai fi existat, desigur, şi alte cauze    

. . . După încetarea activităţii complexului, deşi suprafeţele respective au revenit la CAP, ele au rămas în aceeaşi situaţie, datorită construirii unor obiective industriale, printre care – Exploatarea Minieră Berbeşti (numai între anii 1980-1986, au fost expropriate prin decret, 480 de hectare)

Până în 1989, Cooperativa Agricolă de Producţie Berbeşti dispunea şi de un important sector zootehnic, care participa la realizarea producţiei globale a coperativei, cu 42%, prin însemnatele cantităţi de carne, lapte, lână etc., predate la fondul de stat.

În scopul dezvoltării sectorului zootehnic, s-au construit trei grajduri moderne, iar altele două au fost modernizate; de asemenea, cooperativa dispunea de 4 saivane pentru oi şi de mai multe stâne. În vederea creşterii veniturilor proprii, cooperativa dezvoltase şi un sector de mică industrie, cu secţii de cojocărie, boiangerie, tricotaje, zidărie, dulgherie etc. În prezent (2011) – ne informează viceprimarul Aurel Ştefan – pe raza oraşului există câteva sute de bovine; oile sunt relativ puţine, se cresc şi porci . . . În Berbeşti, îşi desfăşoară activitatea un târg săptămânal (vinerea) şi două târguri anuale – la Florii şi de „Sfântul Dumitru”.

În anul 1972, în Berbeşti a luat fiinţă Staţiunea pentru Mecanizarea Agriculturii (SMA), planificată se deservească şase cooperative de producţie: Alunu, Berbeşti, Grădiştea, Mateeşti, Sineşti şi Slătioara. Întreprinderea îşi desfăşura activitatea într-un local specializat, cu hale de reparaţii dotate cu maşini-unelte şi instalaţii moderne. Pe lângă reparaţiile curente şi capitale la maşinile şi utilajele agricole din raza de acţiune, unitatea era specializată şi în repararea maşinilor fito-sanitare şi a maşinilor de semănat, din cadrul Trustului Judeţean Vâlcea pentru Mecanizarea Agriculturii. Pentru a ne da seama de importanţa şi activitatea întreprinderii, menţionăm că aceasta avea în dotare: 37 tractoare, 21 de pluguri, 5 discuri, 6 semănători, 4 combine, 2 cultivatoare şi 7 maşini fito-sanitare; aici, lucrau 4 ingineri, 9 maiştri şi 136 de muncitori.

În această perioadă, în Berbeşti şi-a desfăşurat activitatea şi Cooperativa de Producţie, Achiziţii şi Desfacere a Mărfurilor (CPADM). În cele două mari sate – Berbeşti şi Slăveşti, au fost construite (după 1965) două importante magazine universale pentru desfacerea mărfurilor industriale şi alimentare, precum şi alte spaţii comerciale, cele mai multe fiind amplasate la punctele de lucru ale exploatărilor miniere sau ale diferitelor antreprize.

La sfârşitul anului 1987, unitatea deţinea 14 secţii, cele mai importante fiind: două croitorii cu produse de serie şi la comandă, un atelier de încălţăminte, trei frizerii şi coafură, o secţie Foto, una de reparaţii radio şi televizoare, un laborator de băuturi răcoritoare, o secţie de sobari-teracotişti, un laborator de cofetărie etc. În anul 1988, în cadrul CPADM Berbeşti s-a înfiinţat şi o secţie de ţesut lavete, care lucra pentru export, având contract cu firma italiană „Cantini” din Milano. Coperativa dispunea şi de o cantină-restaurant cu linie de autoservire, la care serveau masa, zilnic, peste 300 de muncitori.

Apicultura. Vechea ocupaţie a berbeştenilor, albinăritul (reflectată şi în stema oraşului), începe să se dezvolte intensiv după anul 1970, când a început creşterea sistematică a albinelor, aceasta devenind o ocupaţie permanentă şi organizată a unor locuitori. Spre sfârşitul anilor ’80, 19 locuitori aveau construite pavilioane de transport pentru 40-60 stupi fiecare, practicându-se astfel sistemul pastoral sau „pelerinajul florilor” (în ordinea înfloririi: floarea de rapiţă, salcâmul, floarea-soarelui şi – spre sfârşitul lunii august – flora alpină. În perioada la care ne referim, existau în localitate peste 1000 familii de albine, iar cantitatea de miere recoltată ajungea per total – în anii cei mai buni – , la peste 30 tone.

Industria. În anul 1968, în satul Târgu-Gânguleşti a fost pusă în funcţiune o moară electrică modernă, aceasta fiind construită din fonduri centralizate ale statului. Cele patru valţuri ale instalaţiei – două pentru grâu şi două pentru porumb – aveau o capacitate anuală de 20 mii tone de grâu şi 40-50 mii tone de porumb, cantităţi ce proveneau de la bazele de recepţie din judeţul Vâlcea şi judeţul Gorj; o zi pe săptămână, joia, moara îi deservea pe locuitorii din comună şi pe cei din localităţile învecinate.

Secţia Vinalcool. În anul 1957, în Berbeşti a fost înfiinţată o secţie de vinalcool, în scopul prelucrării borhotului de fructe din localitate şi din comunele vecine. Ulterior, în special după 1975, unitatea a fost dotată cu instalaţii moderne de distilare, energia necesară fiind asigurată prin cuptoare de cărămidă pe cărbune. Capacitatea de distilare într-un an de zile, era de trei până la patru milioane tone de borhot, băuturile spirtoase obţinute erau evaluate la peste 5 milioane lei (la cursul perioadei respective). În 1984, s-a dat în folosinţă şi o modernă instalaţie de uscare a fructelor (prune, pere şi mere), cu producţie pentru export. Mai mult, pe lângă această unitate, luase fiinţă şi o crescătorie de porci, care livra la fondul de stat peste 100 de capete porcine anual, cu o greutate medie de 120 kg.

Întreprinderea Minieră Berbeşti. Începând din 1977, a fost pus în exploatare cărbunele din satele Roşioara şi Valea Mare, prin exploatarea minereului în cariere şi în subteran. În octombrie 1980, prin Decretul nr. 310 al Consiliului de Stat, semnat de preşedintele ţării, s-a înfiinţat Întreprinderea Minieră Berbeşti – unitate cu personalitate juridică, ai cărei indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi prin acelaşi act normativ. Înfiinţarea acestei mari unităţi industriale a însemnat înscrierea localităţii pe coordonatele dezvoltării industriale şi transformarea ei într-o autentică platformă a extracţiei cărbunelui şi a utilajului minier. Într-un timp record (1983-1985), s-a construit incinta unităţii, aceasta dispunând de un sediu modern pentru birouri, cantină, dispensar medical, trei blocuri de deservire – intervenţii, un hotel, unităţi alimentare etc. În imediata apropiere a sediului întreprinderii, au fost construite ateliere speciale, dotate cu toate maşinile şi instalaţiile de întreţinere şi reparare a utilajului minier; o platformă de reparaţii auto, o secţie de bolţari, depozite de materiale, centrală termică proprie ş.a. În anul 1985, investiţiile din fondul central de dezvoltare s-au ridicat la suma de 1,2 miliarde lei şi se preconiza că în 1990, ele trebuiau să ajungă la peste 7 miliarde lei (Borceanu, f. an, 14). Exploatarea cărbunelui de la Berbeşti, se realizează prin guri de mină în galerii subterane şi prin cariere de suprafaţă. Prin prima metodă, s-a pus în exploatare Mina Pilot sau Berbeşti I şi Mina Berbeşti II. Excavaţiile la exploatarea prin cariere deschise, se efectuează cu ajutorul unui rotor peformant, care deversează sterilul pe magistrale de benzi, transportându-l în halde; stratul de cărbune adus la zi, este excavat cu excavatoare gigant de tipul SRS 470, care duc cărbunele în silozuri special amenajate, dotate cu concasoare şi instalaţii mecanice de încărcare în vagoane. În perioada de referinţă, pe raza Berbeştiului se aflau trei exploatări în cariere: Berbeşti-Vest, Berbeşti-Est şi – cea mai mare dintre ele – Cariera Panga.

În primii ani de la înfiinţarea întreprinderii, cărbunele din întregul bazin carbonifer a fost transportat cu mjloace auto spre gările Băbeni, Ioneşti şi Copăcioasa (judeţul Gorj), de unde era încărcat în vagoane, care îl duceau spre unităţile consumatoare. În anul 1981, pentru scurtarea distanţei, între Berbeşti şi Băbeni a fost construit peste dealuri, „Drumul cărbunelui” – „construcţie temerară demnă de prestigiul, talentul şi iscusinţa oamenilor de astăzi” (Marinoiu, 1985, 37).Cei mai mulţi oameni au ajuns să lucreze la Întreprinderea Minieră Berbeşti. Pe lângă progres, exploatarea cărbunelui a adus şi strămutarea a sute de gospodării din satele Roşioara şi Valea Mare. Oraşul Berbeşti din judeţul Vâlcea este astăzi unul dintre cele mai tinere oraşe ale României. Pe teritoriul său există sute de agenţi economici dominaţi de Exploatarea Minieră de Cariere Berbeşti, care în prezent aparţine de SNL Târgu-Jiu.

Pentru ca lectorul să-şi facă o idee cât mai apropiată despre starea economică a Berbeştiului, dar şi despre stadiul de privatizare, menţionăm şi câteva întreprinderi – firme mai cunoscute: SC PROIMSAT Berbeşti (fost şantier al IMSAT Râmnicu-Vâlcea: sisteme electrice, sisteme de automatizări civile şi industriale ş.a.), SC ASTRANS (staţie de betoane), SC TRANSALBINA (transporturi terestre şi transporturi prin conducte), SC MARNA SRL (vânzare materiale de construcţii), SC PANITRANS (Fabrică de pâine, dar şi laborator de cofetărie, patiserie) etc. În domeniul comerţului, se remarcă SC TĂRÂIA SRL – complex comercial (market, staţie PECO, alimentaţie publică, restaurant, club de noapte, depozit materiale de construcţie etc.), SC OLIMPIC SRL (alimentaţie publică, comerţ, turism etc.).

Oraşul are reţele de telefonie mobilă şi centrală digitală (din 2004); legăturile cu alte localităţi se fac cu autobuzul, trenul (gara şi calea ferată Berbeşti-Băbeni fiind inaugurate în 1986) etc. Ca instituţii, în oraş mai există Poşta, Poliţia, C.E.C-ul (din 1975), Direcţia Finanţelor Publice, două dispensare medicale, Cooperativa Berbeşti etc. Dispensarul veterinar şi Moara electrică (1967), Brutăria (1964-1965), electrificarea (1965-1973), cele 25 de blocuri cu 3 şi 4 etaje (construite între 1981-1989) vin să arate modernizarea Berbeştiului. Blocurile au în total 1124 de locuinţe în 868 de apartamente şi 256 de garsoniere.

 

 

Note bibliografice

1. V. Mihordea, Ş. Papacostea, Fl. Constantiniu, Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea. Ţara Românească, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1961, p. 199-203

2. V. A. Urechia, Istoria românilor, seria 1766-1800, tomul al III-lea al seriei 1786-1800, Bucureşti, 1893, p. 319

3. Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, op. cit., p. 32

4. Ibidem, p. 35

5. Corneliu Tamaş, Ion Constantin Vasile, Acte documentare vâlcene. Catalog de documente 1404-1816, Editura Conphis, Râmnicu-Vâlcea, 1999, p. 249

6. Corneliu Tamaş, Ion Constantin Vasile, Momente documentare vâlcene. Catalog de documente 1418-1830, Editura Almarom, Râmnicu-Vâlcea, 2000, p. 92

7. Indicele comunelor României după noua organizare a legii comunale, editat de Ministerul de Interne, Agriculturii şi Lucrării Publice, serviciul statistic, Bucureşti, 1865, p. 91    

8. Ibidem, p. 93

9. Direcţia judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 40/1871, f. 69  

10. Ibidem, f. 64.

11. C. Alessandrescu, op. cit., pag. 36-37

12. Ibidem, pag. 402-403

13. L. Colescu, Recesământul general al populaţiei României. Rezultate definitive, Bucureşti, 1905, 452

14. Ibidem, pag. 454

15. Sabin Manuilă, Recesământul general al populaţiei din 29 decembrie 1930, vol. IX, Bucureşti, 1940, pag. 270-271.

16. Recensământul populaţiei din 21 februarie 1956, editat de Direcţia centrală de statistică, Bucureşti, 1956, p. 106.

17. Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966, vol. I, Bucureşti, 1967, pag. 292.

18. Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992, vol. I, Bucureşti, 1994, pag. 974.

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Joi, 20 Februarie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 198 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 09:58
Ești aici: Home Valcea Valcea Berbești/ Vâlcea: situația economico-socială din Evul mediu până în contemporaneitate