Istorie Locala

Miercuri, 12 Februarie 2020 09:30

Brezoi/ Vâlcea: Din istoricul mineritului

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gheorghe Efrim

Fr. Schwanz: spălătoriile de aur adună necontenit firișoare de aur, pe care le predau în fiecare an la domnie

 

***

Orașul Brezoi e situat în nordul județului Vâlcea la confluența Lotrului cu Oltul, în vechea Loviște vâlceană. Poziționarea lui la intersecția unor căi comerciale a dus la dezvoltarea industrială importantă după 1850, privind exploatările forestiere și, de la începutul sec. al XX-lea, a activi-tăților legate de exploatarea aurului și a micii. În lucrarea de față sunt prezentate date legate de activitățile principale de extragere și prelucrare a acestor bogății naturale.

 

 

EXPLORĂRI ȘI EXPLOATĂRI AURIFERE

Numeroși călători străini în trecere prin |ările Române au consemnat atât meșteșugul cât și marea bogăție a râurilor. Citez numai pe Paul de Alep, care face o călătorie pe Valea Oltului și descrie regiunea dintre Râmnic și Cozia ca fiind împânzită de stăvilare mari “ce opresc apa (…) și totodată nisipul de aur din fund”, aceasta fiind renumita “ baie de aur” (…).[1]

Despre prezența aurului în Vâlcea sunt multe mărturii din sec. al XVI-lea. Exploatarea auriferă de la Valea lui Stan este amintită în timpul domniei lui Petru Cercel (1583-1585). Informații prețioase ne sunt furnizate de Franco Sivori, secretarul domnitorului, care, referindu-se la râul Lotru, preciza: “… curge pe la poalele munților cu minerale, duce cu sine multe grăunțe de aur pe care le culege cu un anumit meșteșug “.[2]

Primele cercetări, cu rezultate, datează din 1730, sub dominația austriacă, după cum reiese din “ Descrierea istorică a Daciei Transalpine “ de Sultze. Cercetările s-au făcut prin sondaje, astfel că s-au găsit în Munții Coziei și Lotrului, în afară de argint, cupru, cobalt, plumb, fier și paiete de aur nativ, provenind din eroziunea filoanelor.[3]

Fr. Schwanz arată că – în aceeași perioadă – spălătoriile de aur adună necontenit firișoare de aur, pe care le predau în fiecare an la domnie, amintind de Băiaș, Perișani, Rudăreasa, pe Lotru.[4]

Intre 1844-1845, se fac cercetări geologice de către maiorul Cavrervali pe toată Valea Lotrului.[5]Tot în 1844, Societatea Mineralogică din Rusia, condusă de Alexandru Trandafiloff, încheie contracte de cercetare pentru descoperirea de minereuri, cu moșnenii din Brezoi și alte localități.[6]

Primele cercetări românești sunt făcute de Valeriu Pușcariu, un bun specialist în industria minieră, cunoscător al zonei, care a condus stațiunea balneară Govora. Acesta împreună cu Radu Pascu – renumit geolog al vremii – au descoperit în 1899 zăcământul aurifer de la Brezoi –Vâlcea, la Valea lui Stan.[7]

În anul 1906, profesorul Radu Pascu și Ioan Marcu, aurar adus din Munții Apuseni pe Valea Lotrului, efectuează noi cercetări, la Valea lui Stan. În același an, inginerul Mihai Chirachide din Brezoi face prospecțiuni pe Valea Băiașului și la Perișani, constatând că șisturile cristaline și sedimentele mezozoice localizează zăcăminte de aur.[8]

O mare agitație s-a făcut în lumea oamenilor de afaceri după anul 1906, când au început exploatările de aur de la Valea lui Stan. Aventurierii scormonesc zi și noapte nisipul din prundul râurilor, săpând gropi prin râpe și coline, pentru a căuta aur și argint. Pământul se vinde bine, fapt dovedit de tranzacțiile efectuate atunci.

           In afara minelor amintite mai sus, s-a mai descoperit minereu aurifer în punctele “Păscoaia “ și “Vasilatul”.[9]

            In 1913, Societatea “ Ion M. Berian et comp.”, cu sediul în Brezoi, face lucrări de explorare și exploatare a minereurilor de aur din punctele Piatra Porcului, Păcătoasa și Valea Boului.[10]

            In același timp, Mihai Chiriachide cumpără de la Neagoe Oprescu în Lunca de Corn, pentru a-i servi în vederea organizarii minei de aur din Pârâul Caprei[11], iar împreună cu mai mulți moșneni din Mălaia-Săliște au convenit exploatarea de minereuri aurifere de pe proprietatea Obștii Săliște, pe Valea Sasa și alte văi.[12]

            Preocupările fiind extinse, însuși ministrul industriei și comerțului din 1912 solicită relații la Primăria Brezoi, în vederea eliberării de permise de exploatare minereu de aur în Brezoi, privind proprietățile obștii sau individuale.[13]

            Vin noi investitori printre care amintesc pe: Ștefan Cazimir, din București, care concesionează in 1916, pe 25 de ani, pentru explorare și exploatare în Valea lui Stan, între pârâul Izvorul și pârâul Podului, cu 10% din beneficii ce se acorda moșnenilor.[14] Trebuie precizat faptul că rezultatele unor cercetări și exploatări locale au rămas o enigmă.

După descoperirea zăcământului aurifer in Munții Lotrului s-a deschis mina “Valea lui Stan”, pe proprietatea Obștii moșnenilor din Brezoi, iar conducerea Obștii de atunci, sub președinția inginerului Mihai Chirachide, a dat prima forma definitivă de industrie minieră în vechiul regat, realizând o mică societate minieră.[15]

            În Munții Lotrului, la Valea lui Stan, lângă Brezoi, se lucrează intens, cu rezultate din ce in ce mai bune, se menționează într-un raport al vremii.[16]

            În lucrarea “Industria aurului in România “ se afirmă că “ Minele de la Valea lui Stan -Brezoi au fost mulțumirea Regelui Carol I, fiind singurele mine de aur din vechiul Regat”.[17] Unele surse susțin că din aurul extras aici s-au turnat primele monezi sub denumirea de ”Carolini”, în cinstea Regelui Carol.

            In ghidul enciclopedic “Călăuza Căilor Ferate Române” se prezintă zona Lotrului astfel: “Pe toate văile, pe toate vâlcelele, dacă iei și speli câțiva pumni de pietriș, adunat chiar la fața locului, rămân în copaie câteva fire sau scântei de aur”.[18]

            Totuși, după anul 1900, extragerea aurului din râuri a pierdut teren în fața exploatării prin galerii și puțuri, care aducea o producție de aur mărită și putea fi mecanizată parțial.

            In anii 1908-1909, Societatea, bazându-se pe rezervele de minereuri, a construit un șteamp (piuă) de lemn cu o baterie de 6 săgeți, acționată hidraulic, iar prin acest mod de preparare s-a ajuns la o producție de 20-24 grame amalgam (slic).

            Ștefan Gaillac, industriaș din acest județ, in 1911, a concesionat 600 de hectare de la moșneni pentru mina “Valea lui Stan” pe o durată de 75 ani, în vederea exploatării zăcământului descoperit. Pentru prepararea minereului a construit un șteamp cu 2 baterii și o masă de amalgamare. Timp de 7 ani (1912-1919), a preparat cu șteampul 10.505 tone de minereu, din care s-au extras 169,748 kg aur[19], în această cantitate cuprinzându-se și producția anului 1917, când mina a fost sub ocupația germană, fiind intens exploatată de aceștia.

            In lucrarea “1916-1918 în județul Vâlcea“, se consemnează că, printr-un document din 28 iunie 1919, minei de aur din Brezoi, aparținând lui Ștefan Gaillac, i se stabilește impunerea pentru perioada 1916-1919, mina fiind rechiziționată. Astfel, în perioada 1916-1917, producția minei a fost calculată la 7,526 kg aur pur și 2,521 kg argint, iar pentru perioada 1918-1919, producția considerată este de 10,990 kg aur pur și 3,682 kg argint.[20]

            Rezumând cele de mai sus, producția de aur și amalgam-slic extrasă din mina rechizitionată de germani, în perioada de mai sus, este de 18 kg aur și 6 kg argint.

            Conform unui recensământ al salariaților Societății, din anul 1917, rezultă că erau 23 lucrători la mina de aur.[21]

In 1920, concesionarul Ștefan Gaillac împreună cu Banca Națională au format ”Societatea Minele de aur din România” pentru dezvoltarea mineritului metalifer, cu care ocazie a mai construit încă două baterii de șteampuri. Intre 1920 -1931, s-au prelucrat cu șteampurile 9.900 tone minereu din care s-au extras 134 kg aur și 73 kg argint.

            În 1934, Societatea a arendat “Mina Valea lui Stan“ Regiei Intreprinderilor Miniere din Ardeal (RIMMA), transformată apoi în “Minaur”. Socitatea “Minaur” a făcut trei perimetre de exploatare, cu o suprafață de 280 ha și a început o activitate intensă, a adâncit puțurile și a făcut noi galerii, a instalat noi mașini. Această societate a exploatat și preparat, de la 1934 la 1942, o cantitate de 5490,770 tone, din care a extras 43,004 kg aur și 79,771 kg argint. Prin lucrările executate s-au descoperit noi lentile de minereu cu un mare conținut de aur.[22]

            Filonul principal întâlnit cu galeria Ștefan[23]totalizează acum o lungime de 452 m.[24] Aurul și argintul se găsesc în stare izomorfă, intim legate de pirita, caleopirita si arsenopirita. Minereul exploatat de Societatea de Mine de Aur din România, conține in medie 16,5 g/t aur și 34,2 g/t argint și alți componenți.[25]De asemenea micii proprietari, în concesiunile lor, nu au obținut procente mai mari, rezultatele producției lor rămâne o necunoscută.

            În anii 1935-1937 s-a făcut o construcție cu multe încăperi, la circa 4 km în aval de mină, cu destinația de popotă, ce asigura masa zilnică a celor 40 de persoane, cu sală de mese, vestiare, bucătarie, camere de oaspeți și alte dependințe moderne pentru acele vremuri. În timpul celui de al doilea război mondial, în construcția aceasta au fost cazate trupele de ocupație ruse, luând numele de “cazarma”, iar ulterior a avut alte destinații. Birourile administrative au fost de-a lungul timpului în casele lui Nicolae Don și Petre Croce din Brezoi și în ultimul timp la Golotreni, unde s-a construit un complex de locuințe numite local “casele Gaillac”.[26]

            In anii 1940-1941, mina avea un efectiv total de 21 salariați, în afara personalului administrativ și auxiliar.[27] O parte din minereu se trimitea la Gara Lotru, prin transport cu carele cu boi, iar aici era încărcat în vagoane pentru Baia-Mare. Mina necesita cheltuieli mari și, de moment, rentabilitatea era scăzută, dar se spera în deschiderea unui nou câmp minier bogat în aur.

Printr-un plan de situație al minei din această perioadă, efectuat cu multă exactitate, rezultă că lungimea galeriilor a ajuns acum la 1035 m, ceea ce reprezintă un real progres al activității.

Raportul Preturii Plasei Brezoi din 1947 preciza, printre intreprinderile din localitate, “Exploatarea minieră Valea lui Stan“ ca find componentă a Societații “Minele de Aur ale Statului din Baia Mare” (MINAUR), cu o capacitate de 2 tone minereu de aur în 24 de ore, cu un efectiv de 33 muncitori. Oprirea activității din cauza războiului a dus la avarii și la inundarea nivelelor inferioare, fiind necesar un program de redeschidere a exploatării zăcământului aurifer.[28]

Cu rol tehnic și social, la suprafața minei s-au realizat diverse construcții ce includ birouri, vestiare, fierărie, grup Diesel, compresoare, șteampuri, magazii, toate amplasate la gura minei, la cca 4 km pe Valea lui Stan, iar legătura cu șoseaua Brezoi -Voineasa se face printr-un drum pietruit.

            Salarizarea lucrătorilor era bună, iar suplimentar aceștia primeau alimente și îmbrăcăminte la prețuri reduse, bocanci și lemne de foc gratuit, precum și 15% primă trimestrială.[29]

            In 1949, prin contractul colectiv, se propune extragerea a 1200 t minereu, din care să rezulte 15 kg aur anual, cu deschiderea unui perimetru nou prin galeriile Domide și galeria Varvara.[30]

            Tehnologia de lucru era conformă acelor vremuri: în subteran, derocarea se realiza cu exploziv în găuri de mină executate mecanic, încărcarea se executa manual, transportul materialului derocat se făcea cu vagonetul împins manual până la galeria de bază la rostogol.[31] Susținerea se făcea cu lemn de brad, iar evacuarea apelor se făcea cu pompe centrifuge. Energia era asigurată de un grup Diesel de 110 CP și de compresoare pneumatice.

            Supravegherea activității era asigurată de tehnicieni și șefi de echipe, iar ca șefi ai minei între anii 1948-1952 au fost ing. Rogojanu, ing. Rafael Alexandru și Motocea Nicolae.[32]

            Exploatarea minieră a mai activat prin lucrări de mică amploare până în anii 1951-1952 și apoi, motivând situația economică, s-a oprit. Deși efectivele de lucrători ai minei erau reduse, în această activitate erau angrenați și mulți cărăuși ce făceau transportul de la mină la Gara Lotru sau asigurau transportul zilnic al materialelor pentru mină. Mina avea echipe separate de lucrători pentru exploatarea și transportul materialului lemnos, necesar armării galeriilor, dar și personal de servire: birjar, bucătar, cameriste și paznici. Localnicii aveau numai cuvinte de laudă și se mândreau, când se vorbea până mai acum câteva decenii, de mina Valea lui Stan.

Mulți geologi au efectuat studii asupra acestui zăcământ, dar trebuie amintit geologul Nicolae Tudoran (Icu) din Brezoi, care vorbea cu convingere despre marea bogăție a acestei mine.

            Deciziile la nivel superior au făcut ca de atunci și până astăzi mina să rămână închisă, zăcământul fiind considerat rezervă de stat.

 

EXPLOATAREA ȘI PREPARAREA

MICII ȘI FELDSPATULUI

Mica – produs miraculos al naturii, bun izolator, folosit în electrotehnică și alte ramuri, descoperit pe Valea Lotrului vine în ajutorul dezvoltării industriei românești, aflată la primii pași, în acea perioadă.

Multe cercetări geologice au făcut obiectul de activitate al unor geologi austrieci, ruși sau români. Încă de la începutul ocupației ruse, după aplicarea Regulamentului Organic (1831), companii ruse vin cu specialiști; amintesc pe colonelul Ditmars[33], cu sarcina de a face o hartă a bogățiilor minerale, printre care și zăcământul de muscovit de pe Lotru.[34]

            In 1898, geologii L. Mrazer și Gh. Munteanu Murgoci, în “Biografia geologică a Olteniei“, prezentau cercetările Munților Lotrului.[35] Cu date suplimentare, Rotman David întocmește “Note preliminare ale zăcământului de muscovit de la Mănăileasa din Munții Lotrului“, in 1922, publicate în “ Analele Minelor Române”, volumul V, 1922.[36]

            Unele surse susțin că exploatarea micii a început în timpul primului război mondial, când Valea Lotrului era sub ocupație austro-ungară, de un concern german.[37]

După război, în 1920, o firmă din București, SAR Miniera “MICA“, cumpăra în Voineasa, de la Petre Droc, partea lui din muntele Runculeț, respectiv 45 % din acesta. 

            Planul regiunii micafere “Concesiunea Oancea“, proprietatea “Societății Anonime Române Miniere – MICA”, are o suprafață de 2091 ha, prin cumpărare și de la alți proprietari. Încep astfel exploatările de mică albă și apoi mică neagră în punctele Cataracte, Padina și |ancu 5. Actul s-a întocmit în 1920, iar evaluarea făcută de ing. Nistor Văleanu, specialist al Carpatinei, dovedea că pădurea de pe acest munte se ridica la 40700 mc lemn, ce revenea tot SARM “MICA”, respectiv Runculeț și Mănăileasa.[38] Ulterior, Aleman Oancea din Brezoi și moștenitorii Petre Oancea, vând lui Anton Eisser, director general al SARM “MICA”, și dreptul exclusiv de concesionare a carierei de mică și orice minereuri cu o redevență[39], de 12 % pe an. Prețul vânzarii a fost de 3.000.000 lei, din care 1.000.000 lei, în acțiuni.[40]

Mica albă (muscovit) și mica neagră (biotit) sunt localizate în pegmatite, roci eruptive sub formă de filoane întâlnite la Voineasa, dar și la Cârligul Mare, la Brezoi. Tehnica de extracție era rudimentară, se realiza prin cariere și tranșee, iar plăcile de mică erau aduse pe cai până în Voineasa. Coloane întregi de cai cu desagi încărcați cu mică, povara cântărind aproximativ 50 kg, veneau zilnic și asigurau, pentru cei ce făceau acest transport, un câștig bun. De la Voineasa, acest transport se mai făcea și cu alte mijloace: camioane și mai târziu pe calea ferată, mica fiind adusă la moara Brezoi. Acest transport s-a făcut până în anii 1960-1966. Documentele consultate pentru perioada 1922-1941 nu cuprind date referitoare la această activitate.

            In “Raport asupra stării economice pe anul 1941 - 1942 – Industria mare în Vâlcea“ figurează la loc de frunte Societatea “MICA”, având sediul în Râmnicu Vâlcea și exploatare la Voineasa. Instalațiile societății sunt formate din mori, compresoare, unelte și scule. Societatea producea spalt, plate și măcinate (praf de mică), utilizate la izolații. Produsele fabricate sunt exportate în Germania. Numărul de lucrători la șantierul din Voineasa este de 70-80, iar la Vâlcea 50 de oameni. In 1942 existau două mori pentru măcinat, una fiind la Brezoi, care avea în stoc 26 vagoane de mică brută și alte produse.[41]

            În anul următor (1943), exploatarea Voineasa, cu secția de prelucrare la Brezoi, avea ca materie primă tot 26 vagoane mică neprelucrată, 56.000 kg mică macinată, 1500 kg fluturi, spalt și plate 1050 kg stocuri foarte mari, încă neexpediate în Germania.[42] A urmat mobilizarea și, din totalul de 30 de lucrători, 14 au fost încorporați, iar activitatea a mai continuat numai toamna și iarna.[43] Se știe că până la război s-au construit multe clădiri la Cataracte, barăci, dormitoare, brutărie, bucătărie și popotă, birouri, într-un platou în apropierea carierelor și galeriilor, formând o frumoasă colonie.

Dintr-un alt raport al Secției de Jandarmi, în urma unui control privind salariații, rezultă că la Brezoi erau ca personal administrativ 17 oameni și mulți lucrători atât la moară, turbină cât și la atelierul de prelucrare. Acum, în afară de praf, spalt, plate, se produceau și triate – rotunjite.[44]

Activitatea era coordonată în această perioadă de ing. C. Constantinescu și mai târziu (1945) de ing. Curpan Dumitru.[45] In anii următori, activitatea va fi coordonată de diverși șefi de sector sau de exploatare, la Brezoi fiind cunoscuți: ing. Rosenberg, Ionescu, Didicescu, Pătrășcoiu, Săvuilă, Săndulescu și alții.

La 14 februarie 1947, într-un raport privind fabricile și întreprinderile din Brezoi, sunt enumerate următoarele: Carpatina, Vasilatul, Mina Valea lui Stan, dar și Exploatarea minieră “MICA” Voineasa, cu anexa “Moara Brezoi”[46]. După război, deși se începuse lucrul din septembrie 1944, din lipsă de debușeu și având în stoc 50 t minereu, activitatea este redusă. Numai în 1946 s-au efectuat livrări în țară, la Câmpia Turzii, respectiv 15.000 kg praf de mică pentru producerea de electrozi.

           În acel an muncitorii erau plătiți bine și aveau masa la cantină în mod gratuit. Lucrătorii din Voineasa erau plătiți cu 113.700 lei lunar și un ajutor familial, locuință, rație de porumb și făină. Se mai acordau gratuit: o pereche de bocanci, 3 m de doc, 3 m de zefir și 3 m de americă, mari facilități în acele vremuri de după război.[47]

Societatea “MICA” SARM, cu sediul in București, în 1947, solicită înscrierea sucursalei din comuna Brezoi-Voineasa pentru exploatare și preparare produse din mică, sub conducerea inginerului

Andrei Scribanovici, ca șef de exploatare.[48]

După naționalizarea exploatării (1948), atelierul de prelucrare din Voineasa se va transfera la Brezoi, în casele Oancea și Efrim, apoi în construcțiile lui Chirachide la Gura Lotrului, iar moara se extinde construindu-se hale, ateliere pentru meseriași și o clădire separată pentru prelucrători. La Voineasa au lucrat și mineri aduși de la mina Valea lui Stan: Dumitru Tiparu, Vasile Turcu, Gh. Gurgui, Vasile Tutunaru, Andrei Vâlcu, Tudor Beraru, Vasile Mașchiu, Mitică Băra, Aurel Tomuș, Ion Herescu, Teofil Breneș, pe care silicoza (boală profesională) i-a secerat la vârste de 40-50 de ani.

            In iunie 1948 a fost o mare inundație, produsă de râul Olt, ce a afectat Golotrenii și Gura Lotrului, unde era și moara Brezoi. Toate instalațiile și construcțiile exploatării au fost înnămolite și afectate, apa având chiar și 2 metri. După o perioadă de timp, totul s-a refăcut, activitatea s-a reluat și a urmat o perioadă de dezvoltare intensă a exploatării micii și feldspatului, s-a continuat exportul pentru Germania, s-au creat noi locuri de muncă la Cataracte și Brezoi. Exploatarea în tranșee și cariere s-a dezvoltat mult în adâncime, apare necesitatea extragerii prin lucrări miniere subtera-ne – galerii, aportul minerilor fiind determinant pentru realizarea producției de mică brută.

            Ca titulatură, după 1948, societatea a fost numită “Exploatarea Minieră Vâlcea“, cu sector de prelucrare la Brezoi și sector de extracție la Cataracte – Voineasa. În afara produselor de bază ale “Minierei Brezoi”, apare feldspatul prelucrat, existent la Cataracte si Vasilatul. Sunt puse în funcțiune mori speciale pentru acest produs, iar producția se livrează la Buzău, Ploiești, București, Curtea de Argeș, Câmpia Turzii.

            Până în 1989, producția globală maximă a Sectorului Brezoi a fost, în anul 1981, de 38 milioane, cu un efectiv de 300 de salariați. Praful de mică, rezultat după măcinare, a fost cel mai solicitat, având o gamă mare de utilizare în electrotehnică, la fabricarea electrozilor pentru sudură, fiind un bun material izolator și ignifug. Reducerea producției unor unități din țară, unde se livrau produsele acesteia, a dus la oprirea prelucrării micii, din lipsa pieței de desfacere.

            Muncitorii și ceilalți salariați, în majoritate, au fost disponibilizați sau pensionați. Astăzi mai lucrează câteva zeci de muncitori care prelu-crează feldspatul potasic și speră în redresarea activității, prin achiziționarea unor noi comenzi din țară sau din străinătate. Dar regresul economic al “MINIEREI“ nu poate fi imputat brezoienilor, multe sute de lucrători valoroși sperând în revigorarea și reluarea activității.



  1. Nicolae Maghiar, Ștefan Oltean, Istoria mineritului în România, București, 1970, p. 165
  2. Petre Bardașu, Gheorghe Simeanu, Brezoi – 100 de ani de industrie forestieră, 1973, p. 17
  3. Direcția Județeană Vâlcea a Arhivelor Naționale (D. J. V. A. N), Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 10/1941, p. 78-85
  4. Gheorghe Dumitrașcu, Unele aspecte din istoria mineritului vâlcean, în “Studii vâlcene”, 1972, p. 76
  5. D. J. V. A. N., Fondul Prefectura jud. Vâlcea, dos. nr. 26/1884 -1885, p. 172                
  6. Idem, Fondul Prefectura jud. Vâlcea, dos. nr. 8/1884, p. 170
  7. Emil Micu, Ștefan Petraru, “Familia Pușcariu”, în “Magazin istoric”, oct. 1976, p. 42
  8. D. J. V. A. N., Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 27/1941-1947, p. 146
  9. Idem, ibidem, Raport al stării economice 1941-1942, dos. nr. 27/1941-1942, p. 78-80
  10. D. J. V. A. N., Fondul Camera de Comerț, Contract de asociere în nume colectiv, DI-CXL-140; 534/503
  11. Idem, Fondul Carpatina, dos. 62/1944-1946, f. p.
  12. Ibidem, Act de tovărășie, 22 nov. 1913, DI-CXL-140/504
  13. Idem, Fondul Prefectura jud. Vâlcea, dos. nr. 45/1912, p. 4
  14. Idem, Fondul Carpatina, dos. nr. 62/1944 -1946, f. p.
  15. Idem, Fondul Camera de Comerț, Monografia regiunii ce cuprinde Munții Coziei și Lotrului (…), dos. nr. 27/1941-1942, p. 146
  16. Ilie Haiduc, Industria aurului în România, București, 1940, p. 93
  17. Ibidem
  18. Stelian Petrescu, op. cit., București, 1913, p. 77    
  19. D. J. V. A. N., Fondul Camera de Comerț, Monografia…, dos. nr. 27/1941-1942, p. 146
  20. Corneliu Tamaș ș. a., op. cit., vol. II Eroii, Bălcești pe Topolog, 1979, p. 436
  21. D. J. V. A. N., Fondul Prefectura jud. Vâlcea, dos. nr. 147/1940, p. 1-3
  22. D. J. V. A. N., Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 24/1943, p. 1-2
  23. Denumirea galeriei este dată în cinstea lui }tefan Gaillac, investitor în industria forestieră și apoi în industria minieră locală.
  24. Ilie Haiduc, Industia aurului în România, București, 1940, p. 132
  25. Ibidem, p. 133
  26. Afirmații făcute, în anul 2005, de Turcu Maria, din Valea lui Stan, în vârstă de 87 de ani, al cărei soț a fost miner la această mină.
  27. D. J. V. A. N., Fondul Prefectura jud. Vâlcea, dos. nr. 147/1940, p. 1-3
  28. D. J. V. A. N., Fondul Pretura Plășii Brezoi, dos. nr. 1/1947, p. 668
  29. Ibidem
  30. Ibidem, dos. nr. 34/1949, p. 56-69
  31. Rostogoale – lucrări miniere înclinate sau verticale săpate între orizonturi pentru depozitarea și evacuarea minereului.
  32. D. J. V. A. N., Fondul Pretura Plășii Brezoi, dos. nr. 34/1949, p. 69
  33. Ofițer topograf rus, șeful detașamentului de geodezie.
  34. Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul sec. al XIX-lea, București, 1957, p. 46
  35. L. Mrazer, Gh. Munteanu Murgoci, op. cit.; A. O., nr. 35-40, 1928, p. 153
  36. M. Pancă, Biografii geologice ale Olteniei, București, 1922, p. 401-403
  37. *** Anuarul Statistic al României 1939-1940, p. 458
  38. Nicolae Maghiar ș. a., Istoria mineritului în România, p. 285
  39. D. J. V. A. N., Fondul “MICA” SARM 1920 -1925, dos. nr. 1, f. p.
  40. Redevență – bonificație anuală.
  41. D. J. V. A. N., Fondul “MICA” SARM 1920 -1925, dos. nr. 1, f. p.
  42. Idem, Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 27/1941-1942, p. 7-8
  43. D. J. V. A. N., Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 24/1943, p. 1
  44. Idem, Fondul Prefectura jud. Vâlcea 1939-1943, dos. nr. 147/1940, p. 110
  45. Idem, Fondul Secția de Jandarmi, dos. nr. 10/1945, f. p.
  46. Ibidem
  47. Societatea Anonimă Română Minieră
  48. D. J. V. A. N., Fondul Pretura Plășii Brezoi, dos. nr. 1/1947, p. 668
  49. Idem, Fondul Camera de Comerț, dos. nr. 10/1947, p. 2

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Miercuri, 21 Octombrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. III (X), 2006
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 689 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Februarie 2020 10:33
Ești aici: Home Valcea Valcea Brezoi/ Vâlcea: Din istoricul mineritului