Istorie Locala

Luni, 17 Februarie 2020 09:11

Jandarmeria vâlceană – repere istorice

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

”...anul 1850 găsește județul Vâlcea sub efectul legiuirii din 30 iulie 1850, a lui Barbu Vodă Știrbei, pentru organizarea dorobanților din județe. Potrivit acestei legi, dorobanțul era ales de către săteni dintre cei mai vrednici pentru asemenea slujbă și se angaja, pe șase ani, după depunerea jurământului militar...”

Ilie Gorjan

 

Pentru orice comunitate umană, apărarea ordinii publice a constituit una dintre preocupările de seamă ale autorităților conducătoare ale comunității respective. În acest scop, atât la nivel central, cât și local, au existat dintotdeauna autorități, organe, instituții, care au vegheat la ordinea și siguranța publică, liniștea locuitorilor, prinderea și pedepsirea răufăcătorilor.

            Din acest punct de vedere, anul 1850 găsește județul Vâlcea sub efectul legiuirii din 30 iulie 1850, a lui Barbu Vodă Știrbei, pentru organizarea dorobanților din județe. Potrivit acestei legi, dorobanțul era ales de către săteni dintre cei mai vrednici pentru asemenea slujbă și se angaja, pe șase ani, după depunerea jurământului militar[1].

            În județ existau 107 dorobanți, din care 30 la dispoziția cârmuirii[2] județului, 70 la nivelul subcârmuirilor (plășilor și comunelor județului) și 7 la temnițe[3]. În această perioadă, în Moldova, domnitorul Grigore Alexandru Ghica înființase, la 3 aprilie 1850, Jandarmeria constituită dintr-un regiment de jandarmi cu două diviziuni și 14 companii (una la Iași și 13 la ținuturi)[4].

            În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se elaborează, la 23 iunie 1865, „Regulamentul pentru serviciul jandarmeriei de oraș”, în baza căruia jandarmii trec în subordinea directă a Ministerului de Război, dar sunt puși sub autoritatea prefecților de poliție, care îi folosesc tot pentru paza și apărarea ordinii publice. S-a înființat Jandarmeria de oraș în București, Iași, Craiova, Galați, Ismail și Bolgrad[5]. În celelalte zone ale țării acționează tot dorobanții, care în 1864 sunt organizați pe trei inspectorate (Inspectoratul 1 București, Inspectoratul 2 Craiova și Inspectoratul 3 Iași) având fiecare câte un detașament la fiecare județ. În județul Vâlcea exista Detașamentul 2 Dorobanți, subordonat Inspectoratului 2 Craiova.

Instituția dorobanților s-a menținut în județul Vâlcea și prin legea puterii armate din anii 1868, 1872 și 1874, în timpul domnitorului Carol I. Printr-un decret semnat de Carol I, la 30 mai 1877, a luat ființă, în toate orașele reședință de județ (deci și la Râmnicu-Vâlcea), câte o unitate de gardă, de tărie variabilă, de la companie (în Râmnicu-Vâlcea) la legiune (în orașele mari), ca o forță complementară de ordine publică alături de dorobanți[6]. Aceste reglementări erau elaborate în conformitate cu art. 118 din Constituția din 1 iulie 1866, care stipula că „tot românul face parte din armata regulată sau din miliții sau din garda cetățenească, conform legilor speciale”.

Dorobanții, ca element component al armatei teritoriale, aveau o dublă subordonare: față de Ministerul de Război pentru probleme de organizare, comandament, recrutare, instrucție, înaintare în grad, salarizare, înzestrare, tehnică de luptă etc., și față de Ministerul de Interne pentru menținerea ordinii interne în țară, aplicarea legilor și regulamentelor de admnistrație publică, siguranța statului. După 1872, în județul Vâlcea, ca de altfel în toate județele Țării Românești, structura dorobanților a crescut de la nivel detașament la nivel batalion, termenul de serviciu pentru dorobanți fiind de 6 ani în activitate și 2 ani în rezervă[7].

Prin legea puterii armate din 1872, s-au constituit, la fiecare județ, și câte un batalion de milițieni format din 4-7 companii, corespunzător numărului de plăși[8], care erau datori să satisfacă periodic „un serviciu ordinar” de gărzi și patrule timp de 24 de ore în localitatea de care aparțineau și să participe la concentrările ordinare și extraordinare[9].

Aceste structuri de ordine publică au rămas neschimbate până la 1 septembrie 1893, când guvernul Lascăr Catargiu a elaborat Legea asupra gendarmeriei rurale, în scopul creării unui organ special care să asigure ordinea publică și siguranța în mediul rural.

Esența legii era dezvăluită de art. 1 potrivit căruia „se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea, în comunele rurale, la siguranța publică, la menținerea ordinei și executărei legilor. Îndeosebi Gendarmeria este însărcinată cu paza căilor de comunicație. O supraveghere neîntreruptă și o acțiune preventivă constituie esența serviciului său[10]. În acele condiții, Gendarmeria ţinea de Jandarmeria și Ministerul Public în ceea ce privește executarea atribuțiilor ce reveneau jandarmilor ca ofițeri ai poliției judiciare, și de Ministerul de Război în ceea ce privește disciplina, comandamentul și instrucția militară a trupei.

Potrivit legii, în județul Vâlcea existau 51 de jandarmi repartizați după cum urmează: la reședința județului trei sergenți majori, un sergent călare, un sergent pedestru, trei jandarmi călări, trei jandarmi pedeștri; la fiecare subprefectură sau reședință de plasă, un sergent călare, trei jandarmi călări; la fiecare comună rurală, o stațiune de jandarmi cu un caporal de stațiune și unul, doi sau mai mulți jandarmi, calculați câte unul la o sută de familii[11]. Toți acești jandarmi erau grupați în Compania de Jandarmi Vâlcea, subordonată Inspectoratului Regional de Jandarmi Craiova, primul ei comandant fiind căpitanul Bălciurescu Grigore[12].

Documentele de arhivă atestă faptul că după apariția Legii Jandarmeriei Rurale, a durat mai mult de un an pentru constituirea Companiei de Jandarmi Vâlcea, întâmpinându-se mari greutăți mai ales în domeniul găsirii spațiilor de lucru pentru jandarmi și a adăposturilor pentru caii acestora[13]. Totodată, s-au depus eforturi considerabile pentru selecționarea și încadrarea structurilor Jandarmeriei Vâlcene. Dintr-o circulară a comandantului companiei rezultă că toți cei care doreau să se înscrie în această subunitate, trebuiau să se prezinte la Prefectură cu următoarele acte: certificat de naționalitate că este român, actul de naștere, certificatul medical că „este de o constituție solidă”, certificatul primăriei din care să rezulte că are o conduită „frumoasă”, actul de căsătorie (unde era cazul), biletul de trecere în concediu sau rezervă, certificat de bună purtare din armată și copie după foaia sa de pedepse[14].

Dintr-un raport adresat prefectului județului Vâlcea de către comandantul companiei rezultă că cei înscriși în Jandarmeria Vâlcea erau adunați în cazarma călărașilor de unde urma să fie trimiși la „școala din București” pentru pregătire[15].

Pentru a prezenta statutul juridic și atribuțiile ce le reveneau jandarmilor rurali încă de la început, ni se pare deosebit de sugestiv să inserăm în conținutul acestei lucrări ordinul primului Inspector General al Jandarmeriei, generalul Mihail Rasty, adresat prefecților de județ (inclusiv celui al județului Vâlcea) la 16 decembrie 1894:

                                   „Domnule prefect,

În vederea că companiilor de jandarmi vor sosi în curând la reședință pentru a începe serviciul lor ca ofițeri ai poliției administrative și judiciare, mă cred dator de a vă ruga să bine voiți a face să se transmită domnilor subprefecți[16] și subalternilor lor aceste instrucțiuni spre completarea și în spiritul dispozițiunilor legii. Jandarmul, fiind investit prin lege cu atribuțiunile agentului poliției preventive și administrative și cu puterea de ofițeri ai poliției judiciare, pentru a-și putea, mai cu seamă în această din urmă calitate, exersa funcțiunile sale, el trebuie să fie înconjurat de tot prestigiul cuvenit unui auxiliar al Ministerului Public, și în acest scop în prima linie subprefectul, sub ordinele căruia va lucra ca agent administrativ, trebuie să-i dea considerațiunea sa. Trebuie a se avea bine în vedere că a-l avea sub ordine nu trebuie considerat ca servitor și, cum subprefectul este sub ordinele prefectului, asemenea și jandarmul este sub ordinele subprefectului în ceea ce privește serviciul administrativ și că aceste ordine chiar trebuie date în termenii cei mai cuviincioși.

Nu va trebui să uite nici un moment că jandarmul nu poate fi considerat precum călărașul care face serviciul la subprefectură. Jandarmul este un magistrat cu drepturi tot atât de întinse ca și ale oricărui ofițer al poliției judiciare și ca atare el nu poate fi chemat și întrebuințat decât la serviciul pe care legea îl poruncește.

Să se știe totdeodată că orice cuvânt de ocară adresat unui jandarm constituie un ultraj care va fi deîndată constatat de cel ultragiat și pedepsit conform art. 182 c.p. În special, asupra acestui punct, vă rog, domnule prefect, să bine voiți a atrage atențiunea agenților administrativi. Afară de aceasta, acum, la începutul carierei sale, fiecare jandarm are necesitate, pentru a-și derige (dirija n.n..) primii săi pași, de tot concursul și sprijinul moral al subprefectului, care sper că va putea fi încadrat la aceasta prin bunăvoința dumneavoastră.

Într-un cuvânt, ar trebui ca administrația, în comun acord cu șefii militari, să se silească a ridica această instituțiune la rangul pe care trebuie să-l ocupe prin prestigiul ce se va da jandarmului pentru a-și atinge astfel scopul pe care l-a avut în vedere legiuitorul când a înființat-o.

Nu este mai puțin adevărat că atât conduita privată a jandarmului cât și neglijența sa în serviciu sau întreținerea calului și a muniției sale, dacă lasă de dorit să fie comunicat de subprefecți comandanților de companie respective.

Cu această ocaziune, vă rog domnule prefect, a primi asigurarea deosebitei mele considerațiuni”[17].

Potrivit legii, compania Vâlcea era organizată pe plutoane și secțiuni, un pluton cuprinzând câteva secțiuni. Din documentele de arhivă rezultă că secțiuni de jandarmi s-au constituit la Bălcești, Beica, Bistrița, Cerna, Cernișoara, Cozia, Drăgășani, Govora, Horezu, Oltețul de Jos, Oltețul de Sus, Oltul, Otăsău, Pesceana și Zătreni[18]. Plutoanele erau conduse de sergenți majori, iar secțiunile de către un sergent, brigadier sau caporal.

Atribuțiile jandarmilor, potrivit legii, se diferențiau în raport cu tipul serviciului pe care îl executau, adică serviciu ordinar sau extraordinar. Serviciul ordinar era acela care se executa „zilnic sau la epoce periodice, fără a fi trebuință de vreo cerere din partea ofițerului de poliție judiciară și a deosebitelor autorități”[19]. Serviciul extraordinar este acela care se execută numai în virtutea ordinelor sau cererilor.

Serviciul ordinar cuprindea: poliția administrativă; poliția drmurilor și țarinilor; poliția militară. Serviciul extraordinar consta în a da ajutorul cerut: funcționarilor vamali pentru perceperea drepturilor de import și export, pentru stârpirea contrabandei sau a introducerii pe teritoriul român a mărfurilor oprite; administrațiunilor și agenților silvici pentru stârpirea hoților prin păduri, pe râuri, lacuri sau gârle; casierilor primitori ai fondurilor statului și altor funcționari însărcinați cu încasarea contribuțiunilor indirecte și directe; portăreilor și executorilor de mandate judecătorești, purtătorilor de rechiziții sau sentințe speciale, cu a căror executare sunt însărcinați; comisarilor și subcomisarilor de gărzi, porturi, șefilor de bariere și altor agenți însărcinați cu supravegherea drumurilor de fier; rechiziționărilor în timp de război[20].

După răscoala țăranilor din 1907, guvernul național-liberal, nemulțumit de modul cum au acționat organele de poliție și ale jandarmeriei rurale pentru reprimarea răscoalei, a trecut la reformarea forțelor de ordine, adoptând o lege a poliției și, la 24 martie 1908, „Legea pentru modificarea legii jandarmeriei rurale”, cu scopul de a întări rolul jandarmeriei în apărarea ordinii publice și siguranței în mediul rural.

Pentru realizarea siguranței publice și menținerii ordinii publice, Jandarmeria se găsea sub autoritatea Ministerului de Interne, pentru atribuțiile de ofițeri și agenți ai poliției judiciare se găsea în subordinea Ministerului de Justiție, iar în ceea ce privește disciplina militară, pregătirea pentru luptă și executarea atribuțiilor de șefi de garnizoană de către șefii posturilor de jandarmi depindea de Ministerul de Război. Pentru apărarea ordinii publice în mediul rural, Jandarmeria se afla și la dispoziția prefecților și a administratorilor de plasă, executând ordinele primite de la aceștia.

În baza acestei legi, s-au înființat posturi de jandarmi aproape în fiecare comună rurală, crescând numărul jandarmilor de la 2690 la 6310 persoane. Jandarmilor li s-a interzis să execute serviciul în județul unde s-au născut, au copilărit sau își aveau părinții, precum și în cele limitrofe[21].

Modul cum erau îndeplinite misiunile de către jandarmii vâlceni în 1908 rezultă dintr-o situație potrivit căreia, în cursul acelui an s-au operat 40 de arestări, 20 de aduceri la post, instrumentarea a opt crime și a 261 delicte, aplicarea a 20 de contravenții, efectuarea a 10 perchiziții, urmărirea a 149 dezertori și nesupuși, prinderea a 67 tâlhari, 3 dezertori și 11 nesupuși[22].

Pentru a-și îndeplini misiunile, jandarmii aveau nevoie de o logistică pe măsură (sediu, armament, mobilier, grajd pentru cai și furaje etc.). Dintr-un raport al Inspectoratului General al Jandarmeriei către Ministerul de Interne rezultă că pentru un post de jandarmi se solicitau trei camere, două pentru jandarmul sergent însurat și una pentru cel neînsurat, care era și cancelarie. La reședința secției se solicita un local compus din cinci camere, iar la reședința companiei trei camere. Totodată la raport se anexau 4 schițe de planuri de local pentru prefecturile care afirmau că au fonduri să construiască sedii pentru jandarmi[23].

Primul război mondial (1914-1918) și-a pus amprenta și asupra jandarmeriei ca instituție de ordine și siguranță publică. În anii neutralității, Jandarmeria rurală a contribuit la cunoașterea stării de spirit a populației, supravegherea spionilor și agenților Puterilor Centrale, culegerea de date și informații în vederea aflării planurilor și intențiilor inamicului. De asemenea, a executat paza și apărarea unor obiective economice și strategice deosebit de importante pentru activitatea statului.

După intrarea României în război, Jandarmeria rurală s-a ocupat de rechiziționări, a mobilizat populația să efectueze transporturi pentru armată, să execute lucrări genistice și să aprovizioneze frontul cu alimente și furaje.

Din teritoriul ocupat de Germania, jandarmii s-au retras în Moldova unde au executat misiunile date în competență de conducerea țării.

Compania de Jandarmi Vâlcea, la 11 noiembrie 1916, a început evacuarea populației și autorităților, iar jandarmii s-au retras pe cont propriu către Slatina. La 12 noiembrie 1916, din ordinul pretorului Armatei a I-a, compania a dat 57 de jandarmi, care, împreună cu Compania Romanați și Compania Dolj, au format un detașament de poliție în spatele frontului, organizând un cordon pe aliniamentul Măgurele-Jilava, Livești, Dobreni, Valea Dragului. Ulterior, acest cordon este mutat pe linia Horia, Dor Mărunt, Mihai Viteazul. Pe toate aceste aliniamente s-au desfășurat acțiuni de poliție. După îndeplinirea acestor misiuni, compania continuă drumul către Vaslui și la 9 februarie 1917, ajunge la Botoșani și Dorohoi, unde execută poliția zonei și a comunicațiilor[24].

Ordinea publică în Oltenia și Muntenia a intrat în sarcina ocupantului german, numai că acesta, neputând face față complexității problemelor referitoare la ordinea publică, a permis reîntoarcerea jandarmilor în locurile de unde au plecat. Acest fapt se desprinde din Ordinul circular nr. 36, din 7 mai 1918, al Comandamentului jandarmilor din Oltenia și Muntenia, col. I. Condeescu. Ordinul reglementează raporturile ce trebuie să existe între jandarmi și trupele Puterilor Centrale:

- jandarmii nu au voie să angajeze discuții cu populația civilă pentru a nu fi provocați, întrucât provocările „sunt dăunătoare raporturilor ce trebuie a se păstra cu organele armatelor aflate în teritoriu”;

- comandanții de companie se vor pune, imediat ce vor sosi, în contact cu ofițerii - șefi ai Comandaturei Germane din orașele unde își au reședința;

- jandarmii nu vor interveni decât împotriva cetățenilor români, iar împotriva celor care aparțin Puterilor Centrale nu vor interveni decât la cererea unei autorități a acestor Puteri;

- jandarmii sunt datori să salute pe ofițerii Puterilor Centrale. Ofițerii sunt obligați să se salute reciproc;

- în caz că localurile ce erau ocupate în timp de pace de jandarmi nu sunt libere, comandamentul german se obligă a pune la dispoziția lor alte localuri[25].

Legea Jandarmeriei rurale a fost modificată din nou prin Decretul regal nr. 1198, din 1 iunie 1918, ale cărei prevederi s-au putut aplica doar după retragerea Puterilor Centrale din teritoriul ocupat.

Pentru a veghea la executarea legilor în comunele rurale, prin acest act normativ s-a înființat Corpul Jandarmeriei, care făcea parte din armată și era organizat pe brigăzi, regimente, batalioane și companii teritoriale. Jandarmii dintr-un județ alcătuiau o companie, comandată de un căpitan, formată din două sau mai multe plutoane.

La fiecare plasă funcționa o secție de jandarmi, iar la comunele rurale câte un post de jandarmi. Corpul Jandarmeriei rurale cuprindea trei brigăzi: Brigada I cu reședința la București, ce includea companiile din Muntenia și Oltenia, Brigada a II-a cu sediul la Iași formată din companiile din Moldova și Brigada a III-a cu sediul la Chișinău, ce includea companiile din Basarabia și Delta Dunării[26].

După realizarea României Mari, la 1 decembrie 1918, Corpul de Jandarmi s-a reorganizat după cum urmează:

- Brigada I Jandarmi București cu Regimentul 1 Jandarmi Craiova ce avea companii de jandarmi în județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Romanați și Olt; Regimentul 2 Jandarmi cu companii în județele Teleorman, Vlașca, Muscel, Ilfov, Dâmbovița, Prahova și Argeș; Regimentul 4 Jandarmi cu companii la Tulcea, Constanța, Durustor, Caliacra, Brăila și Ialomița; Regimentul 3 Jandarmi Galați cu companii la Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Covurlui și Tecuci.

- Brigada a II-a Jandarmi Iași și Brigada a III-a Jandarmi Cluj[27].

Jandarmeria Vâlcea a continuat să-și îndeplinească atribuțiile, inclusiv în campania electorală și în timpul alegerilor din 1922, fapt pentru care prefectul județului Vâlcea a adresat o scrisoare de mulțumire, evidențiind compania de jandarmi comandată de cpt. Hociung, comandantul Corpului de Jandarmi, nominalizând pe toți jandarmii care s-au remarcat în îndeplinirea misiunilor[28].

La 23 martie 1929 a apărut Legea pentru reorganizarea Jandarmeriei rurale, potrivit căreia „Jandarmeria rurală este un corp organizat militărește pentru a veghea, în comunele rurale, la siguranța de stat, la menținerea ordinii publice, precum și la executarea legilor și regulamentelor[29].

Jandarmeria rurală era condusă de un Inspectorat General cu sediul în București și era organizată pe inspectorate, legiuni, secții și posturi de jandarmi.

În fiecare județ funcționa o legiune de jandarmi formată din mai multe secții, fiind condusă de un maior sau căpitan. Mai multe legiuni formau un inspectorat de jandarmi, aflat sub comanda unui colonel sau general de brigadă.

Pe baza legii au fost organizate șapte inspectorate cu reședința în Craiova, București, Chișinău, Iași, Cernăuți, Cluj și Timișoara. Efectivul Jandarmeriei cuprindea 323 ofițeri, 7878 subofițeri, 10820 jandarmi în termen și 49 funcționari civili.

Jandarmeria rurală avea următoarele atribuții:

- prevenirea infracțiunilor, menținerea și restabilirea ordinii publice în caz de tulburări;

- paza siguranței publice și de stat;

- strângerea informațiilor privind siguranța statului și acțiunilor serviciilor de spionaj străine pe teritoriul rural al țării, pe care le raporta organelor în drept;

- cercetarea și urmărirea infracțiunilor prevăzute de legi;

- adunarea probelor și înaintarea lor împreună cu infractorii, autorităților în drept;

- executarea mandatelor de aducere, de arestare și altele[30].

     Din Ordinul nr. 261, din 24 iulie 1929, al subsecretarului de stat

la Ministerul de Interne Radu Ioanițescu, adresat prefectului de Vâlcea, rezultă că guvernul va lua un set de măsuri, în baza legii din 1929, care va face din Jandarmerie unul dintre serviciile fundamentale ale statului[31].

            În județul Vâlcea, potrivit legii, a luat ființă Legiunea de Jandarmi Vâlcea, cu sediul în strada Lt. Iepure din Râmnicu Vâlcea, subordonată nemijlocit Inspectoratului de Jandarmi Craiova, legiune care executa misiunile date în competență în baza legii din 1929.

La 1 ianuarie 1935, Jandarmeria Română era organizată astfel:

- Inspectoratul General al Jandarmeriei;

- 11 inspectorate regionale de jandarmi;

- 1 inspectorat al școlilor de jandarmerie;

- 12 centre de instrucție;

- 1 regiment de jandarmi pedeștri;

- 1 depozit general de materiale și atelier de confecții;

- o școală de ofițeri de jandarmi;

- 2 școli de subofițeri de jandarmi;

- 72 legiuni de jandarmi;

- 5 legiuni mobile de jandarmi;

- 4 legiuni de jandarmi de oraș;

- o legiune jandarmi circulație;

- 32 sectoare teritoriale de jandarmi;

- 519 secții de jandarmi;

- 4088 posturi de jandarmi;

- 32 grupe de rezervă de jandarmi (a câte 30 de jandarmi);

- 3 grupe de jandarmi călări;

- 126 patrule de jandarmi călări;

- 39 patrule de jandarmi motocicliști.

Efectivul Jandarmeriei era de 993 ofițeri, 8641 subofițeri și 27215 jandarmi în termen[32].

            Una dintre misiunile importante ale jandarmilor vâlceni în această perioadă o constituia urmărirea legionarilor așa cum rezultă dintr-un raport al prefectului de Vâlcea, M. Angelescu, adresat ministrului de interne[33]. Au mai executat, totodată, misiuni de asigurare a ordinii în timpul plebiscitului pentru Constituția din 1938 și pentru campania electorală din același an[34]. Misiunile jandarmilor vâlceni se desprind dintr-o adresă a comandantului Legiunii de Jandarmi Vâlcea prin care acesta raportează prefectului concluziile cercetărilor efectuate de jandarmi cu privire la partidul „Totul pentru țară” (fost Garda de Fier), comuniștii din județul Vâlcea și partidele minoritare, precizând cu privire la comuniști că în județul Vâlcea sunt foarte puțini, și aceia sosiți din alte județe pentru lucru, activitatea lor fiind restrânsă și nedesfășurând nici un fel de propagandă[35].

            La 1 septembrie 1938, prin Înaltul Decret Regal nr. 2919, Jandarmeria cunoaște o nuă organizarea, astfel:

- Inspectoratul regional jandarmi Bucegi, cu reședința la București, având legiunile de jandarmi Ilfov, Teleorman, Argeș, Muscel, Dâmbovița, Prahova, Vlașca, Buzău, Brașov, Trei Scaune și București;

- Inspectoratul regional Olt cu reședința la Craiova, incluzând legiunile Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Romanați și Olt;

- Inspectoratul regional Marea cu reședința la Constanța, incluzând legiunile Constanța, Ialomița, Durostor și Caliacra;

- Inspectoratul regional Dunărea de Jos cu reședința la Galați, având legiunile Covurlui, Brăila, Tulcea, Ismail, Cahul, Fălciu, Tutova, Tecuci, Râmnicu Sărat;

- Inspectoratul regional Nistru cu reședința la Chișinău, având legiunile Lăpușna, Orhei, Tighina, Cetatea Albă;

- Inspectoratul regional Prut cu reședința la Iași, având legiunile Iași, Bacău, Neamț, Baia, Botoșani, Bălți, Soroca, Vaslui și Roman;

- Inspectoratul regional Suceava cu reședința la Cernăuți, având legiunile Cernăuți, Storojineț, Rădăuți, Câmpulung, Suceava, Dorohoi și Hotin;

- Inspectoratul regional Mureș cu reședința la Alba Iulia, având legiunile Alba, Mureș, Turda, Ciuc, Odorhei, Făgăraș, Târnava Mică, Târnava Mare și Sibiu;

- Inspectoratul regional Someș cu reședința la Cluj, incluzând legiunile Cluj, Bihor, Someș, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș și Năsăud;

- Inspectoratul regional Timiș cu reședința la Timișoara, cuprinzând legiunile Timiș, Arad, Caraș, Severin, și Hunedoara[36];

     La 3 iunie 1939 se votează o altă Lege pentru organizarea

Jandarmeriei publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 5 iunie 1939. Prin această lege se revine la denumirea de Corp de Jandarmi, organizat pe regimente, legiuni, secții și posturi de jandarmi. Legiunea de Jandarmi Vâlcea făcea parte din Regimentul 1 Jandarmi Olt cu sediul la Craiova[37].

            În plină dictatură carlistă, se încearcă prin Decretul Lege nr. 2370, din 12 iulie 1940, contopirea Direcției Generale a Poliției, Corpului De Jandarmi și Prefecturii Poliției Capitalei într-un singur organ cu denumirea de Direcția Generală a Poliției și Siguranței Statului, contopirea mergând până la eșaloanele de la regiuni și județe.

            Această structură va fi abrogată după venirea la putere a generalului Ion Antonescu prin Decretul Lege nr. 3118 din 12 septembrie 1940, când se repune în vigoare Legea pentru organizarea Jandarmeriei din 1929. La conducerea I.G.J. este numit generalul de divizie Constantin (Piki) Vasiliu, prieten apropiat al generalului Antonescu.

            Potrivit documentelor de arhivă, Jandarmeria Vâlcea este implicată în paza lagărului de refugiați polonezi de la Călimănești, misiune executată concomitent cu celelalte atribuții care-i reveneau[38].

            Spiritul de rigoare ostășească, ordine, disciplină și corectitudine al generalului Antonescu influențează și Jandarmeria Vâlcea. Mr. Ioan Băculescu, comandantul Legiunii, dă Ordinul circular nr. 497 din 27 septembrie 1940 prin care atrage atenția tuturor jandarmilor din județ că „Jandarmul de ieri, abuziv, necinstit, vicios, trebuie să dispară. Ideea de autoritate, pe care o reprezenta jandarmul în teritoriu trebuie bazată pe demnitate, spirit de dreptate și legalitate, muncă cinstită și constructivă și omenie desăvârșită. Vechile și nenorocitele obiceiuri ale plocoanelor și șperțurilor sunt o insultă pentru jandarmul de azi. Cine le va mai practica își va semna singur sentința. Ca factor de legalitate și educație, jandarmul trebuie să fie un exemplu viu prin conduita și faptele sale. Va fi considerat dușman al neamului și judecat ca atare acel jandarm care va continua să trăiască de azi înainte cu păcatele trecutului”[39].

            În acel moment, Legiunea Vâlcea cuprindea secțiile de jandarmi: Băbeni, cu posturile Băbeni, Căzănești, Frâncești, Ionești, Orlești, Șirineasa; Bălcești, cu posturile Bălcești, Botoșani, Benești, Făurești, Giulești, Știrbești; Brezoi, cu posturile Brezoi, Bujoreni, Câineni, Olănești, Mălaia, Păușești Măglași, Voineasa; Crețeni, cu posturile Amărăști, Crețeni, Gușoieni, Lungești, Ușurei, Voicești, Zăvideni; Horezu, cu posturile Cârstăvești, Horezu, Pietrari, Slătioara, Turcești, Vaideeni; Lădești, cu posturile Dozești, Lădești, Măciuca, Roești și Zătreni, cu posturile Grădești, Sinești și Zătreni[40].

            România se afla în război. La 22 iunie 1941, Ion Antonescu dăduse celebrul ordin: „Români, vă ordon treceți Prutul”pentru recuperarea teritoriului dintre Prut și Nistru luat cu japca de U.R.S.S. în iunie 1940.

            Jandarmeria Vâlceană își executa misiunile stabilite prin lege și programul de pregătire a efectivelor, căruia i se acorda o atenție deosebită[41].

            Conform Legii nr. 264 din 22 aprilie 1943, Jandarmeria aparținea Ministerului Apărării Naționale, fiind pusă la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru îndeplinirea atribuțiilor de poliție ce îi reveneau.

            Janadarmeria se compunea din formațiuni teritoriale (posturi, secții, sectoare, legiuni, inspectorate și subinspectorate generale), mobile, de oraș, speciale, școli, formațiuni de instrucție și servicii. Mai multe legiuni de jandarmi formau un inspectorat de jandarmi, două sau trei inspectorate de jandarmi formau un subinspectorat general de jandarmi. Pe lângă inspectoratele de jandarmi, acolo unde nevoile ordinii și asigurării siguranței o cereau, se puteau organiza și formațiuni mobile, ca unități de forță polițienească destinate intervenției preventive sau represive, atât pe teritoriul rural, cât și pe cel urban. Pentru nevoile polițienești ale Capitalei s-a prevăzut un regiment de jandarmi, denumit Regimentul de Jandarmi Pedeștri, ale cărui efective erau puse la dispoziția Prefecturii Poliției Capitalei pentru măsuri de poliție preventivă sau represivă.

            Școlile de jandarmi erau grupate în Subinspectoratul General al Școlilor și Instrucției care avea în subordine Școala de ofițeri jandarmi, Școala de aplicație pentru gradul de căpitan al ofițerilor jandarmi, Școala subofițeri jandarmi, Școala jandarmi ofițeri de poliție, Școala jandarmi șefi de secție, școli și cursuri pentru pregătirea de specialitate a ofițerilor și subofițerilor de jandarmi[42].

            Actul istoric de la 23 august 1944 a găsit Jandarmeria Vâlcea executând misiunile date în competență prin Legea din 1943. Școala de subofițeri jandarmi Drăgășani va participa cu două subunități (Compania 1 și 5 - elevi), constituite în Detașamentul comandat de cpt. Buterez Ștefan, la apărarea Capitalei în zilele de 25-28 august 1944, Școala dând tributul de sânge prin moartea la datorie a unui număr de 29 elevi.

            Drept „recompensă” pentru sacrificiul său, la 1 martie 1945, Școala a fost desființată, patrimoniul ei fiind preluat de Legiunea Jandarmi Vâlcea[43].

            Până în 1949, Jandarmeria Vâlcea a fost sub efectul măsurilor de reformă luate de “regimul popular-democrat”, instaurat la 6 martie 1945, sub influența covârșitoare a armatei sovietice.

Ordinul circular nr. 2306 din 9 noiembrie 1948 al comandamentului Legiunii Vâlcea este un exemplu elocvent referitor la atribuțiile ce reveneau jandarmeriei, și anume, problema pășunatului vitelor, problema lipsei de pământ, funcționarea cooperativelor de consum, achitarea impozitelor, creditele rurale, plata pensiilor I.O.V.R., salarizarea muncitorilor, naționalitățile conlocuitoare etc[44]. Nici un cuvânt despre ordinea și siguranța publică, atribut fundamental al jandarmilor.

Dacă până la 23 august 1944, jandarmii aveau ordin să urmărească  pe  legionari  și  comuniști,  acum urmăresc pe național-țărăniști, liberali, legionari și social-democrați[45].

Deja într-un ordin circular semnat de Inspectoratul General al Jandarmeriei nr. 37555 din 25 iulie 1948 se vorbește despre elemente dușmănoase noului regim și „datoria” jandarmilor de a acționa împotriva acestora[46]. Se introdusese la legiune funcția de comandant secund politic, care răspundea de educația efectivelor în spiritul înțelegerii noilor orientări politice implementate în România „cu forța” de către U.R.S.S[47]. În luna septembrie 1948, la Legiunea de jandarmi Vâlcea, această funcție era ocupată de plt. Maj. Călin Vasile, care în cursul inspecțiilor efectuate în secțiile și posturile de jandarmi din județ a strâns insignele fostei monarhii și le-a distrus, a verificat, strâns și distrus documentele de urmărire în trecut a comuniștilor, a dat „indicații” cu privire la amenajarea colțului Arlus, al Ostașului și a gazetei de perete, a distribuit broșuri și scrieri cu caracter „democratic” și a mobilizat efectivele să-și „ridice” continuu nivelul politic și cultural[48].

Și cum sfârșitul, în aceste condiții, era inevitabil, potrivit Decretului nr. 25 din 23 ianuarie 1949 pentru înființarea miliției, și în conformitate cu Instrucțiunile Secretariatului general pentru trupe al M.A.I. nr. 12100/1949, formațiunile teritoriale ale Jandarmeriei au trecut la Direcția Generală a Miliției, iar Jandarmeria a fost desființată ca armă. Prin Decretul nr. 163 din 7 februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Năționale s-au înființat trupele de securitate.

De la început trebuie menționat faptul că denumirea de „trupe de securitate” dată jandarmeriei a fost nu numai neinspirată ci și nedreaptă, întrucât, pe de o parte, această armă, cu nimic deosebită de infanterie, a avut ca obiectiv principal instruirea militarilor în termen pentru paza obiectivelor, iar pe de altă parte, această titulatură a generat regretabile confuzii după Revoluția din decembrie 1989, între securitatea statului și trupele de securitate, ajungându-se până acolo încât să fie catalogați „securiști” până și cetățenii care și-au îndeplinit stagiul militar în această structură a Ministerului de Interne (vezi cazul Emil Boc, catalogat drept securist pentru că și-a îndeplinit stagiul militar la unitatea trupelor de securitate Fetești).

La 15.05.1949 trupele de securitate erau conduse de Comandamentul Trupelor de Securitate, care avea în subordine Regimentul de Securitate București cu trei batalioane de securitate, Regimentul de Securitate – Gărzi București cu două batalioane de securitate gărzi și o companie penitenciare, unsprezece batalioane de securitate la Giurgiu, Drăgășani, (Batalionul 4 Securitate), Orăștie, Timișoara, Dej, Iași, Oradea, Florești-Cluj, Brașov, Reșița, Tecuci și unsprezece centre de instrucție la Brad, Dumbrăveni, Mizil, Orăștie, Sibiu, Dorohoi, Fălticeni, Odorhei, Satu Mare, Turnu Măgurele, Tășnad[49].

Comandantul trupelor de securitate era generalul Eremia Popescu.

Deci, la aceeași dată, pe raza județului Vâlcea exista Batalionul 4 Securitate, cu sediul în localul fostei Școli de subofițeri jandarmi, unitate care executa, cu preponderență, misiuni de intervenție pentru apărarea ordinii publice.

La 15 aprilie 1952 s-a înființat Regimentul 1 Securitate Turnu Măgurele în care a fost inclus și Batalionul 4 Securitate Drăgășani.

În 1952, Ministerul de Interne s-a reorganizat în Ministerul Securității Statului și Ministerul Afacerilor Interne, măsură ce a atras după sine desființarea Comandamentului Trupelor de Securitate și divizarea acestuia: o parte din structuri, mai ales cele destinate pentru pază, au trecut la Ministerul Afacerilor Interne, iar cele destinate pentru intervenție au rămas la Ministerul Securității Statului, inclusiv Batalionul 4 Securitate Drăgășani[50].

În luna august 1953, cele două ministere s-au unificat sub titulatura de Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), iar în decembrie 1955, în scopul reducerii efectivelor, s-a înființat în cadrul M.A.I. Direcția Generală a Trupelor M.A.I. care includea trupele de grăniceri, securitate, pază obiective și pompieri. Tot atunci s-a desființat Batalionul de Securitate Drăgășani.

După evenimetele din Ungaria din 1956, efectivele s-au suplimentat, înființându-se sau reconstituindu-se unități de securitate, printre care și cea de la Drăgășani.

La 1 mai 1958, trupele de securitate erau compuse din Regimentul de Securitate București (R.S.B.) cu trei batalioane de securitate și un batalion de pază specială și opt batalioane de securitate la Orașu Stalin (Brașov), Botoșani, Florești, Satu Mare, Orăștie, Timișoara, Drăgășani (Batalionul 52 Securitate) și Tecuci[51].

Prin ordinul M.A.I. nr. 2503/23.02.1960, au fost desființate batalioanele de securitate, înclusiv cel de la Drăgășani[52]. Până în 1964 la unitatea Drăgășani a funcționat un centru de pregătire a subofițerilor de miliție.

În 1964, pe fondul înrăutățirii situației operative din țară, s-au reînființat batalioanele de securitate, înclusiv la Drăgășani (Batalionul 27 Securitate).

La 4 aprilie 1968 se constituie Consiliul Securității Statului (C.S.S.) care ia în subordine Comandamentul Trupelor de Securitate. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 130 din 19 aprilie 1972, Ministerul Afacerilor Interne a fuzionat cu Consiliul Securității Statului și a rezultat Ministerul de Interne. Comandamentul Trupelor de Securitate a fost reorganizat pe brigăzi la București, Constanța, Cluj, Craiova (din care făcea parte și Batalionul 3 Securitate Drăgășani) și Brașov.

În anul 1978, prin Ordinul ministrului de interne nr. 046640 din 25 octombrie au fost constituite 8 batalioane de securitate-miliție, această destinație primind-o și Batalionul de Securitate Drăgășani, care în același an s-a mutat la București, unde a luat titulatura de Batalionul 43 Securitate Miliție în subordinea Brigăzii 11 Securitate București[53].

În cazarma Drăgășani a rămas un centru de instrucție subordonat Comandamentului Trupelor de Securitate cu destinația de pregătire a sanitarilor din rândul militarilor în termen.

Conform Ordinului M. I. Nr. 1/ 005225 din 1 august 1984, trupele de securitate s-au reorganizat prin desființarea brigăzilor Craiova, Brașov și înființarea de unități speciale de securitate. La Craiova a fost înființată Unitatea Specială 44 Securitate, având ca zonă de responsabilitate județele Dolj, Olt și Vâlcea. Centrul de Instrucție Drăgășani a intrat în subordinea acestei unități cu misiunea de a asigura paza unor obiective de importanță deosebită din județul Vâlcea[54].

După revoluția din decembrie 1989, s-a reînființat Jandarmeria Română, la 5 iunie 1990, act istoric în urma căruia s-au constituit structuri de jandarmi în toate județele țării, inclusiv în județul Vâlcea, structuri abilitate prin Constituție și legi organice să participe alături de alte forțe ale Ministerului de Interne la apărarea ordinii publice pe teritoriul acestui județ.



  1. Așa se numea atunci conducerea județului (vezi Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și dreptului românesc, Editura Press Mihaela SRL, București, 1999, p. 192).
  2. Mihalache Vasile, Suciu P. Ioan, Istoria jandarmeriei române, Editura Sylvi, București, p. 13.
  3. Ibidem, p. 24.
  4. Gl. mr. Vasile Mihalache, col (r) Ioan P. Suciu, Pagini dintr-o istorie nescrisă, Editura Ministerului de Interne, București, 1993, p. 39-40.
  5. Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne, Editura Ministerului de Interne, București, p. 59.
  6. Ibidem, p. 62-63.
  7. Plășile și comunele erau subdiviziunile administrative ale județului.
  8. Ibidem, p. 65.
  9. Gl. mr. Vasile Mihalache, gl. mr. (r) Ioan P. Suciu, Din istoria legislației Jandarmeriei Române, Editura Societății Tempus, București, 1995, pag. 63.
  10. Ibidem, p. 65.
  11. Col. Constantin Ion, Monografia Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, p. 8.
  12. Direcția Județeană a Arhivelor Vâlcea (D.J.A.V.), fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 65/1994, fil. 1, 2.
  13. Ibidem, dos. 66/1994, fila 6.
  14. Ibidem, fila 11.
  15. Potrivit Legii din 1 noiembrie 1892 pentru organizarea serviciilor exterioare ale Ministerului de Interne, subprefecții erau conducătorii plășilor până la 1 mai 1904, când denumirea a fost înlocuită cu aceea de inspector comunal.
  16. Ibidem, fil. 34-35.
  17. Ibidem, fila 70.
  18. Gl. mr. Vasile Mihalache, op. cit., pag. 76.
  19. Ibidem, pag. 77.
  20. Vasile Bobocescu, op. cit., p. 88.
  21. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 4/1908, fila 41.
  22. Ibidem, fila 55.
  23. Gl. mr. Vasile Mihalache, gl. mr. (r) Ioan P. Suciu, Pagini dintr-o istorie nescrisă, Editura Ministerului de Interne , București, 1993, p. 89.
  24. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 19/1918, fila 10.
  25. Vasile Bobocescu, op. cit., pp. 133-134.
  26. A se vedea organizarea în amănunt în lucrarea lui Vasile Bobocescu, pp. 152-153.
  27. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 16/1922, fila 39.
  28. Gl. mr. Vasile Mihalache, op. cit., p. 339.
  29. Ibidem, pp. 339-340, 345-346.
  30. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 33/1929, fila 3.
  31. Vasile Bobocescu, op. cit., pag. 214-215.
  32. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 1/1938, fila 303.
  33. Ibidem, fila 178 și 100.
  34. Ibidem, fila 21.
  35. Gl. mr. Vasile Mihalache, Pagini dintr-o istorie nescrisă, p. 120.
  36. Ibidem, pp. 121-122.
  37. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 5/1940, fila 56-57.
  38. Ibidem, dos. 7/1940, fila 46.
  39. Ibidem, dos. 15/1940, fila 127-128.
  40. Ibidem, dos. 79/1942, fila 49.
  41. Vasile Bobocescu, op. cit., p. 265.
  42. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 1/1945, fila 165.
  43. D.J.A.V., fond Jandarmeria Vâlcea, dos. 1/1948, fila 93.
  44. Ibidem, dos. 1/1946, fila 170.
  45. Ibidem, dos. 7/1948, fila 37.
  46. Ibidem, fila 81.
  47. Ibidem, fila 145.
  48. Gl. bg. (r) Mihalache Vasile, Jandarmeria la răspântii sociale, vol. II, Editura Sylvi, București, 2009, p. 70.
  49. Gl. bg. (r) Mihalache Vasile, op. cit., p. 77.
  50. Ibidem, p. 88.
  51. Ibidem, p. 91.
  52. Colectiv de autori, Trupele de Securitate (1949-1989), Editura Nemira, București, 2004, p. 22.
  53. Ibidem, p. 23.
  54. Ioan Ceterchi (coord.), Istoria dreptului românesc, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei, 1980, pp. 31-36.

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Duminică, 09 August 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. VI (XIII), 2010
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 442 ori Ultima modificare Luni, 17 Februarie 2020 09:20
Ești aici: Home Valcea Valcea Jandarmeria vâlceană – repere istorice