Istorie Locala

Joi, 20 Februarie 2020 08:37

Nicolae Iorga și naționalismul democratic vâlcean Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

prof. dr. Sorin Oane 

Naţionalismul radical a fost reprezentat în România interbelică de mişcarea legionară şi de partidele Frontul Românesc şi Liga Apărării Naţionale Creştine. Exista însă şi un naţionalism democratic. Acesta a fost promovat, în special, de Nicolae Iorga. Marele nostru savant înfiinţase, în 1910, Partidul Naţionalist-Democrat,care, în anii 1922-1923, şi-a creat o organizaţie provizorie şi la Vâlcea. Până în 1930, Partidul Naţional (cu această denumire între 1925-1930) nu a avut, practic, nici o organizaţie adevărată în judeţul Vâlcea, ci doar câţiva simpatizanţi care au scos foaia „Naţionalul Vâlcii”, cu scop mai mult cultural, decât politic.

 

Constantin Daniilescu, principalul promotor al naţionalismului democratic vâlcean

Partidul lui Iorga a avut la Râmnicu-Vâlcea, mai întîi, o foaie numită „Cuvântul Românesc” (1922-1923), iar între anii 1928-1937, o publicaţie lunară – „Naţionalul Vâlcii”, sub egida lui Constantin Daniilescu.[1] Aceasta din urmă este, cu siguranţă, cea mai importantă publicaţie interbelică vâlceană, deşi, trebuie spus de la început, că unele numere ale publicaţiei erau scrise aproape în întregime de către Daniilescu, după „modelul” marelui savant, care era în stare să scrie singur publicaţii întregi.

 

Constantin Daniilescu s-a născut la 29 ianuarie 1880, în comuna Scundu, din judeţul Vâlcea. A urmat şcoala normală de institutori la Bucureşti şi Bârlad, absolvind-o în 1901. A funcţionat ca învăţător în comunele : Apele Vii, Dăbuleni şi Corabia din judeţul Romanaţi, apoi, la Zăvideni (1904-1906) şi Scundu, din judeţul Vâlcea. Un timp, a fost învăţător şi la Călăraşii Ialomiţei şi chiar la Bucureşti. Ultimii ani de activitate i-a petrecut ca institutor la Râmnicu Vâlcea, mai precis pînă la pensionarea sa, din 1933. A fost directorul şi administratorul foii „Naţionalul Vâlcii” (1928-1937). Avea atunci o lungă activitate de ziarist, începând să publice din 1902, mai întâi la ziarele „Cronica”, „Gazeta Ialomiţei” din Călăraşi, apoi la celebra revistă „Semănătorul” (1910), la „Revista Generală a Învăţământului” (1911), iar între anii 1912-1939, a publicat foarte multe articole în ziarele din Râmnicu Vâlcea. A tradus mai multe cărţi din franceză şi a scris monografia comunei Scundu, dată ca exemplu de Dimitrie Gusti elevilor săi de la Institutul Social. Era şi ofiţer în rezervă (din 1914 – sublocotenent, din 1916 – locotenent, iar din 1922, căpitan). Ulterior, şi-a publicat impresiile sale de viaţă militară dintre anii 1915-1918, sub titlul „Concentrări. Război şi captivitate”[2]. A iniţiat înfiinţarea Băncii Populare „Tudor Vladimirescu” din Zăvideni. A făcut însă şi politică, devenind secretarul organizaţiei vâlcene a partidului lui Nicolae Iorga.[3] În 1927, a pus bazele bibliotecii Ligii Culturale, secţia locală, al cărei secretar era. Tot modestul său venit de dascăl şi apoi de pensionar a fost dat pentru îmbogăţirea bibliotecii, care, în 1942, avea 4.000 de cărţi. Daniilescu a construit şi o serie de săli pentru bibliotecă : o sală de lectură, una pentru conferinţe şi o locuinţă pentru bibliotecar. Biblioteca se afla în Râmnicu Vâlcea, pe strada Anton Pann, nr.2, şi era condusă personal de Daniilescu.[4] A cules folclor şi a tradus inscripţiile chirilice de pe crucile vechi olteneşti, aceste traduceri fiind publicate apoi în revista „Arhivele Olteniei” din Craiova. Daniilescu a murit în 1960.

 

Naţionalismul democratic vâlcean în etapa cultuală (1922-1930)

Până în 1930, naţionalismul democratic vâlcean a activat doar în domeniul presei, ducînd mai mult o activitate culturală şi apologetică (la adresa lui Iorga).

-  culturală – fiindcă ţărănimea devenise o clasă politică în 1918, o dată cu acordarea votului universal. Dar era o clasă analfabetă! Adică, uşor manipulabilă. Rezolvarea era în educaţie (Spiru Haret intuise asta, dar şi Nicolae Iorga! – cel care spunea, ca nimeni altul, că „Oamenii mari cresc în putere prin valoarea morală a societăţii în care trăiesc”.);

-   apologetică – pentru că Iorga era prezentat ca un adevărat apostol al neamului, ca eroul care poate realiza singur totul (un lucru care, în final, s-a întors precum un bumerang împotriva istoricului). În fiecare număr al ziarului „Naţionalul Vâlcii” apărea poza savantului, însoţită de semnul partidului, care era pătratul (ulterior, pătratul dublu). Niciodată nu s-a afişat poza vreunui lider judeţean, pentru că „dl. profesor n-a dat voie”[5]. Marele istoric era elogiat pentru două lucruri : ca fiind cel care a preconizat politica culturii naţionale (este vorba de semănătorism!) şi cel care a întemeiat naţionalismul democratic în ţara noastră. Iorga era prezentat ca fiind mult peste oamenii obişnuiţi (ceea ce şi era, de fapt!), de aceea, „fiind un om prea [nvățat nu poate fi lesne înţeles de oricine”. Din acest motiv, cetăţenii erau îndemnaţi să citească ziarul „Naţionalul Vâlcii”, unde vor găsi toate răspunsurile la întrebările lor. În fiecare număr se dezbăteau punctual problemele importante ale Programului partidului, numite „chestii”, cum ar fi : chestia agrară, chestia învăţămîntului, chestia electorală, chestia muncitorească. Erau articole pe înţelesul tuturor şi despre armată, economie, minorităţile etnice, biserică, funcţionari, sănătate etc. Adevărul este că această publicaţie a încercat să facă, mai întâi, o operă de educaţie a vâlcenilor, într-o vreme cînd cărţile erau rare şi scumpe, iar analfabetismul era foarte ridicat.

 

 

Cum au sfârşit iniţiativele ideologice ale lui Iorga?

Semănătorismul – a eşuat pentru că a falsificat lumea rurală. Principalul animator al acestui curent ideologic agrarian, creat de colaboratorii săptămânalului cultural „Semănătorul” (care a început să fie publicat la Bucureşti, din 1901) a fost, se ştie, Nicoale Iorga. În cuvântările şi scrierile sale, din primii ani ai secolului al XX-lea, el îşi exprima admiraţia faţă de sat ca fiind depozitarul înaltelor valori morale ale lumii româneşti, oraşul fiind pentru marele istoric, simbolul a tot ce era greşit în evoluţia României din secolul al XIX-lea. După răscoala din 1907, Iorga va recunoaşte, totuşi, caracterul inevitabil al biruinţei oraşului asupra satului. După acest eveniment, semănătorismul a început să se dizolve lent.

Naţionalismul democratic – a avut o soartă mai bună. Şi asta, deoarece Iorga era văzut nu doar ca semănătorist, ci şi ca cel care s-a aflat alături de popor în momentele lui cele mai grele, cele din 1907 şi 1916-1918, adică de marea răscoală ţărănească (evenimentul cel mai dureros al statului român modern!) şi de participarea ţării la Primul Război Mondial (eveniment terminat fericit, cu formarea României Mari!). De fapt, de aici proveneau principalele caracteristici ale naţionalismului democratic românesc. Deci, democraţia ideologiei iorghiste trecea prin sângele ţărănesc ce a udat glia în 1907, iar naţionalismul trecea prin războiul de reîntregire a neamului şi a pământului străbun.

 

Savantul era perceput ca cel care, „alături de răposatul poet Alexandru Vlahuţă, a convins pe regele Ferdinand să dea pământ şi vot ţărănilor şi aşa a urmat exproprierea şi împroprietărirea”. Articolul lui Nicolae Iorga, „Dumnezeu să-i ierte!”, era, deci, perceput ca fiind "piatra de temelie" pentru istoriografia "antiburgheză" şi pentru începutul democraţiei româneşti. Vlahuţă era şi el asociat cu Iorga din acelaşi motiv al democraţiei. Există totuşi o nuanţă diferită. Vlahuţă considera că "problema" era mai degrabă… regele, decât politicienii. Poetul criticase aspru festivităţile "exorbitante" organizate de guvern cu ocazia Jubileului regal din 1906 (40 de ani de la urcarea pe Tron a lui Carol I).

 

Naţionalismul democratic vâlcean în etapa politică (1930-1932)

Este evident că activismul politic al naţionalismului democratic vâlcean a început o dată cu „restauraţia carlistă”. Iorga fusese doar profesorul lui Carol al II-lea! Este drept, la alegerile desfăşurate în decembrie 1928, Partidul Naţional participase în cartel cu Partidul Poporului. Pentru alegătorii vâlceni a fost un moment de derută, semnul electoral folosit fiind „steaua”. Aliaţii vor obţine pe ţară doar 2, 48%. Dar, ca o formulă politică distinctă, clară, sub egida lui Iorga, au fost doar alegerile din 1931.

 

În 1930, are loc întemeierea reală a unei organizaţii politice iorghiste în judeţul Vâlcea. Astfel, duminică, 13 iulie 1930, în sala Băncii „Ajutorul” – a preoţilor vâlceni – din strada General Praporgescu nr. 6, s-au pus bazele filialei judeţene a Partidului Naţional. Sediul partidului era în casa institutorului Daniilescu. După această şedinţă se vor lua măsuri de creştere numerică a organizaţiilor, în special, în comunele judeţului. În acest an, Partidul Naţional va avea în judeţul Vâlcea patru organizaţii săteşti şi o organizaţie judeţeană provizorie, la Râmnicu Vâlcea. Peste un an, în iulie 1931, Partidul Naţional avea o organizaţie judeţeană şi… 75 organizaţii comunale şi săteşti!

 

Preşedinţii organizaţiei judeţene au fost:

Constantin G. Mihăilescu (1881-1928) a fost preşedintele organizaţiei „provizorii” a Partidului Naţional din judeţ între anii 1922-1928. Organizaţia a avut o existenţă pur formală. Mihăilescu era originar din judeţul Putna. A urmat sculptura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, învăţând cu maestrul Hegel. A terminat cursul cu „Magna cum laude”. Din cauza mijloacelor financiare precare, este nevoit să meargă în învăţământ, pentru a preda desenul şi caligrafia, fiind repartizat la Râmnicu-Vâlcea (1905). Astăzi, aici se află două opere ale sculptorului : „Monumentul lui Barbu Ştirbei”, ce se găseşte la intrarea în parcul Zăvoi, precum şi bustul lui Constantin Brâncoveanu, din faţa Primăriei oraşului. Moare la numai 47 de ani, pe când era în plină activitate creatoare, după 21 de ani de profesorat în oraşul Râmnicu Vâlcea.[6]

 

Grigore Rădoescu, preot iconom, a fost primul preşedinte adevărat al organizaţiei judeţene, între anii 1930-1932. A demisionat din această funcţie la 17 ianuarie 1931.[7] Este realeas însă ca preşedinte, conducând organizaţia judeţeană până după alegerile din 1932. Era şi scriitor. Împreună cu Gheorghe Gâţă, din Târgu Jiu, a scris „Popasuri creştine în drumul spre Domnul”. Până la realegerea lui Rădoescu, interimatul a fost asigurat de vicepreşedinţii organizaţiei judeţene, Alexandru Ionescu (învăţător la Tetoiu) şi Gheorghe Dumitrescu.

Gheorghe Dumitrescu, avocat din Băbeni-Bistriţa, a devenit la 16 octombrie 1932 al doilea, şi, practic, ultimul preşedinte al organizaţiei vâlcene a Partidului Naţional.[8]

 

Alegerile din 1931, singurele în care partidul iorghist a activat la Vâlcea

În anul 1930, la 6 iunie, a revenit în ţară prinţul Carol, care renunţase la tron în 1925. Iuliu Maniu avusese cu prinţul diferite contacte, singura condiţie pe care el încerca să o impună fiind aceea ca prinţul Carol să vină în ţară fără Elena Lupescu, împreună cu care acesta convieţuia la Paris. După ce Carol a sosit în ţară, între Maniu şi prinţ s-au ivit neînţelegeri. Primul voia să fie proclamat rege imediat, în timp ce Maniu considera că este mai bine să intre în regenţă. Trebuie menţionat totuşi că Iuliu Maniu demisionează la 7 iunie 1930, astfel încât proclamarea prinţului Carol ca rege se face cu un guvern naţional-ţărănist prezidat de profesorul G. G. Mironescu. Noul rege încearcă formarea unui guvern naţional, dar tentativa lui eşuează. La 13 iunie 1930, Maniu primeşte mandatul de a constitui guvernul. Întrucât, regele Carol al II-lea nu a respectat angajamentul luat şi, în august 1930, a adus-o în ţară pe Elena Lupescu, găzduind-o la Sinaia, Maniu demisionează la 10 octombrie 1930. Revine în fruntea guvernului G. G. Mironescu, dar, în aprilie 1931, guvernul naţional-ţărănist este înlocuit de un guvern de uniune naţională Iorga-Argetoianu, care nu avea suport electoral.

 

 După formarea guvernului, a urmat dizolvarea Parlamentului prin decret regal şi fixarea noilor alegeri parlamentare între 1 iunie (Adunarea Deputaţilor) şi 4, 6, 8 iunie 1931 (Senat).Campania electorală s-a caracterizat printr-o virulentă critică la adresa partidelor politice, desfăşurată de guvernanţi, care candidau pe listele Uniunii Naţionale. Acestea întruneau mai multe zeci de asociaţii, societăţi şi uniuni profesionale, personalităţi care şi-au părăsit propriile partide pentru a se alătura guvernului, dar şi o seamă de fruntaşi ai P.N.L., ca urmare a unui cartel electoral încheiat de I. G. Duca, preşedintele acestui partid, cu ministrul de interne, Constantin Argetoianu. Uniunea Naţională a câştigat alegerile, cu 47,4% din totalul voturilor. Succesul era însă relativ, deoarece partidele politice şi-au dovedit viabilitatea, ele obţinând peste 50 % din voturi.

 

Campania electorală a fost deosebit de dură. La Vâlcea, agentul liberal Perovici a desfigurat cu pumnii pe un simpatizant naţional-ţărănist, Androviceanu. Incidentul din ziua de 28 iunie 1931 a pornit din pricina unei reclame spânzurate de hală şi de prăvălia arendată de băcanul Ştefan I. Baciu. S-au bătut între ei grădinarul Pârcălăboiu din Ostroveni şi D. Perovici, liberali, şi zugravul Androviceanu, ţărănist. Conducerea organizaţiei P. N. Ţ. din Vâcea a trecut la prinderea agresorului şi deferirea lui Parchetului. Perovici a scăpat însă, refugiindu-se în curtea fruntaşului liberal Gogu Ştefănescu. Ulterior, conducerea organizaţiei partidului a fost chemată la Parchet pentru explicaţii, pe când agresorul a fost făcut scăpat. Dar astfel de incidente erau frecvente şi foarte numeroase.[9]

 

La Vâlcea, lista Uniunii Naţionale a cuprins oameni de diferite convingeri politice. Dar iată listele, 10 la număr, iar în paranteză numărul voturilor obţinute şi procentul pe care acestea îl reprezintă :[10]

 

Lista 1. Uniunea Naţională: 1. Costin Sturza – publicist din Bucureşti, ţepist, 2. Nicu Budurescu, avocat, ducist, 3. Petre Măinescu, proprietar, argetoianist, 4. Sergiu Lecca, avocat din Bacău, iorghist, 5. Silviu Ionescu, inginer din Drăgăşani (28.481 voturi = 62, 98%).

Lista 2. Partidul Naţional Ţărănesc: 1. Dinu Simian, 2. Mihail Roşianu, 3. Constantin Tetoianu 4, pr. Dumitru Cumpănaşu, 5. Teodor G. Vasilescu (8.620 = 20, 64%).

Lista 3. Partidul Naţional Liberal (Gh. Brătianu) : 1. Teodor Geantă, 2. Vasile Nicolau, 3. C. Niculescu, 4. pr. Gheorghe Ivan (2.558 = 6,08%).

Lista 4. Cetăţenească : 1. I. Nicolăescu, 2. Ion Spiridon Popescu, 3. Marin Popescu, 4. Gh. Buga, 5. Mihai Dincă (85 = 0,20%).

Lista 5. Cetăţenească :1.Ion A. Moraru, 2. Apostol Apostolescu, 3.Ion St. Veţeleanu, 4. Ion I. Pleşeanu, 5. Nicolae Topîrceanu, (77 = 0,18%)

Lista 6. Cetăţenească : 1. Ioan Linţoiu, 2. Nicu R. Buciumeanu, 3. C. Anescu, 4. D. Nete, 5. Ilie Perovici (38 = 0,09%).

Lista 7. Partidul Poporului: 1. gen. Constantin Coandă, 2. Dumitru Zeana, 3. Anastasiu Tiberiu, 4. Cristescu Eustaţiu, 5. Popa Alexandru (538 = 1,28%).

Lista 8. Cetăţenească: 1. Gheorghe Vasiliu, 2. Aurel D. Hanciu, 3. Victor Medrea, 4. Nicolae Enescu, 5. Em. Pribeanu (13 = 0,003%).

Lista 9. L.A.N.C.: 1. Enache de la Olt, 2. maior Mircea Măcelaru, 3. I. Gereanu, 4. pr. C. Prundean, 5. Iorgu N. Giuran (200 = 0,48%).

Lista 10. Partidul Ţărănesc-Lupu : 1. Adam Ionescu,2. Dem. I. Diaconescu, 3. pr. D. Gh. Dăbuleanu, 4. pr. David Mosor, 5. Gheorghe M. Oprişan (2027 = 4,82%).

Au fost aleşi Sturza, Budurescu, Măinescu, Leca şi Dinu Simian.

 

La Senat, pentru Colegiul universal, au fost înscrişi 23.726 alegători, dar votanţi au fost doar 19.696. Au fost depuse 5 liste :

Lista 1. Uniunea Naţională: Ion Nicolescu (a fost ales cu 15.093 de voturi).

Lista 2. Partidul Naţional Ţărănesc: Andrei Livezeanu (2.566 voturi).

Lista 3.Partidul Naţional Liberal (Gh. Brătianu): Marin Popescu (723 voturi).

Lista 4.Partidul Ţărănesc-Lupu: Ion Diaconescu-Bătăşani (796 voturi).

Lista 5. Partidul Poporului: gen. Constantin Coandă (171 voturi).

La alegerile de la Senat pentru Colegiul consiliilor comunale şi judeţene, alegătorii înscrişi au fost în număr de 324, iar votanţii au fost în număr de 273. S-au depus 2 liste :

Lista 1. Uniunea Naţională: Gheorghe Derussi (ales cu 230 de voturi).

Lista 2. Independent: Constantin P. Atanasiu (39 de voturi).

 

La Senat, după moartea lui Derussi, în decembrie 1931, locul lui a fost luat de Vasile Mihăilescu, profesor din Craiova.

Pentru susţinerea listelor Uniunii, însuşi Nicolae Iorga a venit la Râmnicu-Vâlcea, la 14 mai 1931, şi a ţinut o cuvântare la Prefectura judeţului[11]. Au fost 42.051 de voturi la Cameră, pentru Uniune. La Senat, pentru guvern au votat 15.693 de alegători, din 19.769 votanţi.[12]

Când, în aprilie 1931, guvernul ţărănist G. G. Mironescu a fost înlocuit de guvernul Iorga-Argetoianu, la Vâlcea este adus, nu se ştie de unde, prefectul Harilaus Dem. Mihale (1931-1932).[13] Primar a fost desemnat Mitică Simian, ajutat de Gică D. Vasiliu, contabil expert, Vasile Popovici – avocat, fost preşedinte de tribunal, C.Daniilescu – institutor, Ion Zamfirescu – profesor secundar şi Nicolae Hanciu –industriaş.[14]

 

Foarte interesant este faptul că noul prefect a cerut în scris şefilor organizaţiilor judeţene de partid opiniile lor despre corectitudinea alegerilor. Doctorul Dumitru Zeana, şeful organizaţiei averescane, în scrisoarea de răspuns, face o analiză a eşecului electoral al organizaţiei sale, găsind cinci cauze, dintre care unele erau greşeli proprii, iar altele erau imputabile abuzurilor guvernului: ”1. membrii vechiului comitet al organizaţiei partidului au trecut la susţinerea guvernului, 2. timpul prea scurt pentru organizarea partidului, 3. oprirea opoziţiei de a-şi face propagandă, 4. anularea listei partidului, cu revenire în cursul votării, dar după ce majoritatea cetăţenilor votaseră deja, 5. lovirea şi schingiuirea delegaţilor partidului, partid care nu a avut pe nimeni la numărarea voturilor”[15].

 

Rezultatele alegerilor nu au nemulţumit doar pe adversarii iorghiştilor, ci şi pe reprezentanţii Comitetului Judeţean al Partidului Naţional, care s-au văzut daţi la o parte de pe liste pentru a se face loc reprezentanţilor de la centru. Organizaţia judeţeană naţionalistă desemnase pentru alegerile din 1931, pentru locurile 2, 3, 4, 5, pentru Cameră, pe: Gheorghe Rădoescu (preot), Alexandru Mateescu (învăţător), Constantin Mateescu (profesor pensionar), Constantin Daniilescu (institutor), iar pentru Senat, pe : Preda Antonescu (profesor) şi pe Dumitrescu-Băbeni (avocat).[16] În anul 1931, în judeţul Vâlcea s-a format chiar un Bloc de control cetăţenesc, având ca program apărarea intereselor obştii şi care era împotriva alegerilor de parlamentari străini de judeţ. Acest Bloc era compus din cetăţeni care, indiferent de partidele politice din care făceau parte, ştiau din proprie experienţă că oamenii politici locali apărau mai bine interesele judeţene în Parlament.[17] Se pare că fronda localnicilor a avut succes, deoarece de la centru, în Uniunea Naţională, s-au acceptat multe dintre ideile Blocului, ulterior înscriindu-se pe liste numai localnici.

Bucuroşi că Uniunea este la guvernare, organizaţia vâlceană a Partidului Naţional îşi propune sărbătorirea lui Nicolae Iorga, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 60 de ani. Evenimentul are loc pe 18 iunie, la Biserica Buna-Vestire, şi pe 28 iunie, printr-o şezătoare culturală în grădina „Azuga”, manifestarea fiind organizată de secţiunea locală a Ligii Culturale. Guvernarea Iorga a fost însă un dezastru. Funcţionarii nu au fost plătiţi cu lunile şi când, la o întrunire la Constanţa, învăţătorii protestează, primul-ministru le spune să se arunce în mare. Prin rezultatele slabe de la guvernarea Iorga, aceasta va pierde masiv din electorat şi simpatizanţi. Cu toate inconvenientele suferite, politicienii iorghişti vâlceni apără cu îndârjire realizările guvernului Iorga. După încheierea activităţii acestui guvern, presa locală vâlceană a realizat, chiar, o inventariere a realizărilor guvernului, la socoteală ieşind 14 „mari fapte” :

 

1 . legea conversiunii;

2. legile agrare ale ministrului agriculturii G.Ionescu Siseşti;

3. legile militare ale gen. }tefănescu-Amza;

4. pregătirea codurilor civil, penal, de procedură penală etc.;

5. reforma sanitară a doctorului I. Cantacuzino;

6. reducerea bugetului statului, de la aproape 40 miliarde, la 25;

7. oprirea afacerilor necurate (suma fraudelor trecutelor guverne fiind de aproape 100 miliarde lei);

8. izgonirea rutinei şi a robiei şcolii, îngenunchiată de politica rea de partid;

9. ridicarea preţurilor produselor agricole (un vagon de grîu a ajuns de la 18.000 la 30.000 lei);

10 .legea drumurilor prin prestaţia în natură;

11 . uşurarea judecăţilor la tribunale şi judecătorii;

12. s-a ieftinit zahărul de la 40 la 31 lei kilogramul;

13. a uşurat dările cu 10 %;

14. a hotărît ca dobânzile băncilor şi cămătarilor să se scadă la 14 % de la 32-40 % [18]

 

Naţionalismul democratic în faza reziduală (1932-1938/1940)

În 6 iunie 1932, guvernul Iorga este înlocuit cu guvernul naţional-ţărănist condus de Alexandru Vaida-Voevod. Peste 12 zile, au fost dizolvate corpurile legiuitoare şi s-au anunţat alegeri generale pentru 17 iulie (Adunarea Deputaţilor) şi 20, 24, 26 iulie 1932 (Senat). În timpul campaniei electorale, accentul s-a pus pe necesitatea şi viabilitatea partidelor politice şi pe critica extrem de dură a Uniunii Naţionale, care a adus România în pragul catastrofei. Partidul Naţional Ţărănesc a obţinut o victorie dificilă, cu 40,30 % din voturi, putând să beneficieze, deci, de prima electorală. Pe locurile următoare s-au clasat P. N. L., condus de I. G. Duca (13.6%) şi P. N. L.- Gh. I. Brătianu (6, 5%).

Urmările slabei guvernări dintre anii 1931-1932 se răsfrâng şi asupra liderului naţionalismului democratic din România, Nicolae Iorga. La alegerile din 1932, istoricul nu este reales la nicio circumscripţie elctorală şi s-a mulţumit cu un loc în Senat, de care beneficia în baza Constituţiei din 1923. Pentru a mai diminua din şocul alegerilor, Iorga va organiza la Vălenii de Munte o întrunire a Comitetului Executiv al Partidului Naţional Democrat, la 18 septembrie 1932. Cu această ocazie, se va hotărî schimbarea denumirii partidului din „Naţional” în Naţionalist-Democrat, revenind la vechiul nume de dinaintea anului 1924.

 

Unda de şoc a fost mare şi ireparabilă şi în provincie. Organizaţia judeţeană a Partidului Naţional din judeţul Vâlcea s-a dizolvat. Şefii vâlceni comunicau disperaţi că membrii Partidului Naţional din Vâlcea, care refuzau să cumpere foaia „Naţionalul Vâlcii”, se consideră… demisionaţi din partid. Dar totul era în zadar. Învăţătorii şi profesorii nu-l uitau pe Iorga că nu le-a plătit lefurile. Majoritatea membrilor organizaţiei iorghiste din Vâlcea au trecut la partidul lui Argetoianu[19]. Aşa se termină povestea naţionalismului democratic vâlcean. După 1932, el a revenit, într-un fel, la formula lui culturală, într-o formulă evident mult diminuată, muribundă chiar, până în 1940, la moartea savantului. Naţionalismul capătă acum accente antisemite. Toate acţiunile antisemite ale vâlcenilor din perioada interbelică s-au desfăşurat sub lozinca „românizării” tuturor instituţiilor din judeţ. Nu au fost însă violenţe, în afara celor proferate prin presă. Se cerea doar scoaterea evreilor din presă, justiţie, medicină etc., mai precis de la conducerea instituţiilor respective. Peste tot trebuia „să conducă românii”.

De fapt, febra naţionalismului democratic a lui Iorga trecuse; durase doar zece ani! După această perioadă, a urmat totalitarismul (fie fascist, fie comunist – unul mizând pe rasă, celălalt pe clasă). Moartea lui Iorga nu a adăugat nimic mitului naţionalist democratic. În provincie, el era deja consumat.



    1. Corneliu Tamaş, Istoria oraşului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1998, p. 94-95 şi 133-134
    2. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare D.J.V.A.N.), Fondul personal I. M. Alexandrescu, dos. 19 vol I, np.
    3. Naţionalul Vâlcei, nr. 62 / februarie 1933, p. 3
    4. Universul, 30 august 1942, p. 4
    5. Bianca Predescu, Ioan D. Ciucă, Domnica Ciucă, Ion M. Ciucă, Aspecte privind viaţa economică, socială şi politică a judeţului Vâlcea în perioada 1918-1940, Editura Kitcom, Drăgăşani, 2006, p. 127
    6. Petre Petria, Vâlcea.Oameni de ştiinţă, culturăşi artă, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1996, p. 246; vezi şi Naţionalul Vâlcei, nr.6-7 / iulie 1928, p.8.
    7. Naţionalul Vâlcei, nr. 5/ septembrie 1930, p.5, nr.1/ ianuarie 1931, p. 4 şi nr.55 / iulie 1932, p. 8.
    8. Ibid., nr. 58 / octombrie 1932, p. 2
    9. Ibid., iunie 1931, p. 6
    10. Monitorul Oficial, nr.131 din 10 iunie 1931, p. 110-111
    11. Naţionalul Vâlcei, nr. 5/mai 1931, p. 1
    12. Ibid., p. 4
    13. Radu Livezeanu, Scurtă privire asupra vieţii Organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Vâlcea între anii 1919-1998, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 1999 , p. 27
    14. Idem, nr. 70 / octombrie 1933, p. 1; vezi şi Ion Soare, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2000, p. 65
    15. Steaua Vâlcei, 1931, p. 1
    16. Naţionalul Vâlcei, nr. 6 / iunie 1931, p. 2
    17. Îndrumarea Vâlcei, nr. 84 / 1-15 iunie 1931, p. 1
    18. Idem, nr. 61/ ianuarie 1933, p. 2-3 articolul lui Constantin Daniilescu – Faptele guvernului Iorga.
    19. Ibid., nr.5 /mai 1931, p. 1, vezi şi nr. 7 / iulie 1931, p. 2

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Duminică, 09 August 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. V (XII), 2009
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Bibliografii tematice
Citit 664 ori Ultima modificare Joi, 20 Februarie 2020 15:41
Ești aici: Home Valcea Valcea Nicolae Iorga și naționalismul democratic vâlcean