Istorie Locala

Miercuri, 26 Februarie 2020 10:06

Un promotor al monahismului și învățământului interbelic vâlcean: Maica Olga Gologan de la Mânăstirea Bistrița

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dumitru Bondoc

 «Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”...»

***

 

Nu mulţi dintre contemporanii noştri îşi mai amintesc astăzi că la Mănăstirea Bistriţa a funcţionat, între anii 1912-1948, unul din cele mai prestigioase centre educaţionale de învăţământ monastic şi laic din judeţul nostru şi chiar din ţară, înfiinţat sub egida Societăţii filantropice (Aşezământului) “Acoperământul Maicii Domnului”. Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la înfiinţarea respectivei societatăţi, la al cărei renume au contribuit decisiv altruista maică Olga Gologan şi sora sa, maica Teodosia.

Maica Epiharia, întemeietoarea…[1]

Înfiinţată în Bucureşti, cu aprobarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, la data de 16 mai 1912, societatea prevedea, prin statutul său, aşa cum arată arhimandritul Veniamin Micle, “întărirea vieţii călugăreşti a monahiilor din ţară prin învăţătură şi muncă, potrivit nevoilor noastre sufleteşti şi naţionale”.[2] Tot prin statut, se stipula înfiinţarea, în cadrul societăţii, a unui seminar monahal pentru viitoarele maici, dar şi o grădiniţă de copii, o şcoală cu ciclurile primar, secundar şi gimnazial, precum şi ateliere pe meserii. Conducerea societăţii a fost încredinţată, încă de la început, maicii Epiharia Moisescu, cea care condusese cu succes, între anii 1890-1912, Leagănul de copii “Sf. Ecaterina” din Capitală[3]. Originară de lângă Săcele-Braşov şi având de tânără chemare spre cuvântul Domnului, maica Epiharia a îmbrăţişat cinul monahal la mănăstirea Suzana (ctitorită de o consăteancă şi înaintaşă a sa, maica Suzana Arşicu din Satulung), pentru ca, apoi, să se integreze în obştea Mănăstirii Ţigăneşti de lângă Bucureşti.

Declanşarea războaielor balcanice a impus găsirea unei noi locaţii, mai sigure şi departe de ispitele citadine, pentru această nou înfiinţată societate filantropică. Beneficiind de concursul şi sprijinul nemijlocit al viitorului episcop al Râmnicului, Vartolomeu Stănescu (pe atunci, administrator al Casei Bisericii), se decide relocarea Societăţii “Acoperământul Maicii Domnului” la Mănăstirea Bistriţa, începând cu data de 1 iulie 1912. Trebuie menţionat că Mănăstirea Bistriţa mai trăise anterior experienţa adăpostirii unor unităţi de învăţământ de renume, precum Şcoala de Subofiţeri (1883-1903), Orfelinatul Corpului Didactic (1903-1908) şi Seminarul Teologic “Sf. Nicolae”, strămutat temporar aici, de la Râmnicu-Vâlcea (1908-1911).[4]

Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”.[5]

Monahia Epiharia Moisescu (cca 1910)                                                   Monahia Olga Gologan (cca 1940)

           Maica Olga Gologan, continuatoarea

Olga Gologan s-a născut la data de 23 mai 1889, în localitatea Satulung-Săcele[6] de lângă Braşov, şi descindea din neamul Gologanilor, o străveche familie de oieri ardeleni. Rămasă orfană de timpuriu, începând cu vârsta de 7 ani, a fost crescută şi educată la Mănăstirea Ţigăneşti, sub aripa protectoare a mătuşii sale, maica Epiharia, pe care a urmat-o apoi la Leagănul de copii ”Sfânta Ecaterina” din Capitală. Sora sa, pe numele de călugărie, Teodosia, a venit pe lume cinci ani mai târziu, la data de 20 ianuarie 1894, urmând-o pe Olga la aceeaşi Mănăstire Ţigăneşti şi apoi la Leagănul de copii mai înainte citat. Dată fiind apetenţa tinerelor spre învăţătură, acestea au fost îndrumate să urmeze cursurile Şcolii Normale „Elena Doamna” din Bucureşti şi, odată cu absolvirea acestora, au fost repartizate să predea în cadrul secţiilor de învăţământ pendinte de Societatea “Acoperământul Maicii Domnului”: maica Olga, începând cu anul 1912, şi maica Teodosia, în anul 1915.

Cariera profesională şi monastică a Maicii Olga Gologan a fost una de excepţie, deşi, la finele carierei sale, avea să cunoască crunte dezamăgiri. Excelentă organizatoare şi profund dedicată carierei pedagogice, a avansat rapid în cadrul înstituţiei, astfel că, în anul şcolar 1918-1919, era deja dirigintele şcolii ce funcţiona la Mănăstirea Bistriţa,[7] funcţie echivalentă cu cea de director de şcoală din zilele noastre. După numirea maicii Epiharia ca stareţă la Mănăstirii Horezu, între anii 1925-1932, maica Olga va prelua, în calitate de stareţă şi directoare, conducerea întregului aşezământ monahal şi şcolar “Acoperământul Maicii Domnului”, pe care îl va păstori cu competenţă. După revenirea mătuşii sale ca stareţă la Mănăstirea Bistriţa, maica Olga va îndruma, în calitate de directoare, activitatea orfelinatului şi a şcolilor, maica Teodosia ajutând-o în calitate de secretară şi casieră. În anul 1943, maica Epiharia Moisescu va trece la Domnul şi postul vacantat al grupului şcolar va reveni de drept maicii Olga.

Monahia Teodosia Gologan (cca 1940)

Mănăstirea Bistriţa (1930)

Dar evenimentele politice începuseră a se precipita la sfârşitul deceniului trei şi începutul deceniului patru al secolului trecut, tulburând paşnica activitate a acestei merituoase instituţii monahale de caritate şi de învăţământ, punându-şi amprenta nefastă asupra viitorului acesteia.

Tabăra legionară de muncă de la Arnota, înfiinţată în apropiere, în anii 1935-1936 (ce-şi propusese şi chiar a realizat construirea unui drum care să lege satul Bistriţa de izolata mănăstire Arnota), se bucura, pare-se, de simpatia şi sprijinul obştii monahale conduse de maica Epiharia şi nepoata sa, maica Olga, atrăgând curând atenţia agenţilor Siguranţei... În anul 1940, generalului Ion Antonescu i se fixa, de către regimul carlist, domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa, singurele călugăriţe ce aveau acces la camera înaltului exilat fiind maicile Epiharia şi Olga. După încheierea războiului, cei ce avuseseră legături cu generalul aveau să devină curând indezirabili... În anul 1943 (dar şi în anii următori), erau găzduite în mănăstire două din viitoarele mari personalităţi ale teologiei ortodoxe române: părintele Arsenie Boca şi viitorul arhiereu, părintele Bartolomeu Anania, viitori disidenţi ai regimului comunist ce avea să fie instaurat după anul 1945 cu ajutorul trupelor sovietice... În anul 1949, Securitatea comunistă lichida în sânge grupul de partizani din muntele Arnota, susţinut logistic şi de către călugăriţele păstorite de maica stareţă Olga ...

Iată suficiente motive pentru care noul regim va lua în colimator, la propriu, obştea mănăstirii şi, în special, pe stareţa acesteia, fapt ce va decide în final soarta aşezământului. Anchetată în legătură cu grupul Arnota şi bănuită de simpatii legionare, Olga Gologan a ales calea demnă de a se retrage din demnităţile ce le deţinea: în anul 1950, renunţă la funcţia de directoare a şcolii, iar la scurt timp, în anul 1954, la cea de stareţă a obştii de maici bistriţene, iar locul a fost cedat maicii Florentia Bărdan. Dar asta a fost doar începutul calvarului. Deşi patriarhul Iustinian Marina luase sub aripa sa protectoare Mănăstirea Bistriţa, încadrând-o ca stavropighie patriarhală, s-a început prigonirea maicilor: iniţial, au fost vizate cele licenţiate, spre a se decapita conducerea instituţiei şi, apoi, rând pe rând, maicilor li s-a propus să se încadreze în noua ordine socială, oferindu-li-se, chipurile, slujbe în câmpul muncii![8] În sfârşit, cele care au refuzat momeala, au fost efectiv izgonie din obşte. Finalul a fost cel scontat: invocându-se prevederile Decretului 410/1959, Mănăstirea Bistriţa (unde se nevoiau peste 200 de maici) a fost definitiv desfiinţată.

Deşi în vârstă şi cu merite incontestabile în prodigioasa activitate de peste 40 de ani a Aşezământului „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bistriţa, maicile Olga şi Teodosia Gologan au fost alungate fără remuşcări din mănăstire, fiind adăpostite câtva timp de către o sătencă din localitate. Abia în anul 1964, patriarhul Iustinian Marina va reuşi să le cazeze la „Căminul de Preotese Bătrâne” de la Mănăstirea Viforâta[9], unde cele două surori au mai vieţuit câţiva ani, fiind urmărite până la sfârşit de agenţii Securităţii. Aici, s-au stins în anonimat, cu modestie şi demnitate, aşa cum au trăit întreaga lor viaţă: maica Olga a decedat la data de 29 iulie 1971, iar maica Teodosia, un an mai târziu, la data de 20 decembrie 1972.[10]

Revenind la activitatea pe tărâm şcolar, desfăşurată în cadrul aşezământului de la Mănăstirea Bistriţa, precizăm că prima promoţie de elevi a fost cea din anul şcolar 1912/1913, iar în anul şcolar 1914/1915, funcţiona deja în cadrul Societăţii o grădiniţă de copii (prima unitate de acest fel de pe teritoriul localităţii Costeşti), o şcoală cu ciclul primar (clasele I – IV), şcoala secundară de începători, câteva ateliere şi, bineînţeles, seminarul monahal.[11]

Deoarece satul Bistriţa nu avea, la acea dată, o şcoală primară proprie, iar cea mai apropiată şcoală funcţiona la 5 km distanţă, în Ferigile-Costeşti, copiii bistriţeni de vârstă şcolară (dar şi cei cu stare materială bună din satele vecine) au avut posibilitatea de a urma ciclul primar la mănăstire, unde predau cele două tinere institutoare. Aşa se face că la Mănăstirea Bistriţa a învăţat carte şi s-a format prima generaţie de intelectuali costeşteni: Constantin T. Constantinescu (viitor preot la parohia Costeşti), Felicia Tucu-Neagu (viitoare învăţătoare în satul Bistriţa), Bălintescu (Diaconescu) Gh. Virginia (viitoare învăţătoare la şcoala din Costeşti), Constantinescu T. Ion (viitor învăţător în satul Vaideeni), Constantinescu T. Gheorghe (viitor învăţător în satul Tomşani, erou de război) etc. Chiar bunica autorului rândurilor de faţă, Elisaveta Robu-Crăcănuş, a urmat două clase primare la această şcoală, în anii 1919-1920 şi 1920-1921, absolvindu-le cu media 8,87 şi, respectiv 7,61.[12] Apropo de anul 1920: iarna deosebit de geroasă a cauzat epuizarea timpurie a lemnelor de foc destinate aşezământului, motiv pentru care directoarea Olga Gologan a şi solicitat şi obţinut întreruperea cursurilor şcolare.

Întrucât şcolile aflate sub egida “Acoperământului Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bistriţa îşi câştigaseră o binemeritată reputaţie, Revizoratul Şcolar Vâlcea a aprobat ca, în zilele de 16 şi 17 iunie 1935, să se organizeze aici cel de-al doilea concurs judeţean interşcolar[13], unde au participat şi şcolile primare din satele Costeşti şi Bistriţa. La secţiunea “Clasa IV-a”, au primit menţiuni elevele Gheorghiţa Capră (Bistriţa) şi Elena Constantinescu (Costeşti), iar la secţiunea “Clasa VII-a”, elevii Constantin Petrescu (Bistriţa) şi Gheorghe Huidu (Costeşti). Premiile, suportate de către Aşezământul bistriţean condus de „maicile Olga şi Teodosia Gologan” (după cum se menţionează în procesul-verbal încheiat spre a fi înaintat la Revizorat), au constat în “costume naţionale, unelte agricole, obiecte de bucătărie, cărţi, icoane şi diplome”.[14] La final, tinerii elevi au vizitat câteva obiective bistriţene: Peştera Sf. Grigorie Decapolitul, defileul Bistriţei, Mănăstirea Arnota şi Fabrica de Cherestea din această localitate.

Activitatea aşezământului bistriţean a fost permanent susţinută spiritual şi material în această perioadă de către PS Vartolomeu Stănescu, ajuns între timp episcop al Episcopiei Râmnicului-Noul Severin. De altfel, bătrânul episcop a ridicat un frumos palat episcopal pe domeniul mănăstirii Bistriţa, unde s-a şi retras după desfiinţarea episcopiei sale, dormindu-şi somnul de veci în cavoul ce-l construise special în acest scop.

În anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, şcolile de la Mănăstirea Bistriţa au atins un nivel record de cursanţi. De exemplu, în anul de vârf, 1936, circa 800 de fete erau cuprinse în sistemul educaţional religios şi 122 de elevi, cuprinşi în sistemul laic de învăţământ (10 copii la grădiniţă şi 102 elevi în clasele I –VII, din care 54 urmau cursurile gimnaziale.[15] În anul 1940, în cadrul şcolilor laice, învăţau 111 elevi, din care: 7 la grădiniţă, 89 la şcoala primară şi 15 elevi la liceu. Cursurile erau predate de monahiile devenite cadre didactice cu înaltă calificare, precum maicile Drosida (matematică), Florentia (limba şi literatura română), Calidonia (istorie), Hrisanta (muzică), Ripsinia (geografie), Galiani (latină), Ştefanida (franceză), ş.a.[16]

Maica Olga s-a preocupat îndeaproape ca, pentru liceul nou înfiinţat în cadrul Aşezământului, să formeze noi cadre proprii din rândul tinerelor maici seminariste. Aşa se face că, după anul 1940, au fost trimise să urmeze cursurile facultăţilor din Cluj şi Bucureşti maicile Iuliana, Sebastiana, Artemia[17] şi altele. Altele, precum maica Paula,[18] , mai puţin înclinate spre studii universitare, au fost trimise să urmeze cursurile de asistente medicale, cadre atât de necesare la Bistriţa.

În anii imediat următori marii conflagraţii mondiale, la Bistriţa a urmat cursurile liceale şi s-a format ce-a de-a doua generaţie de intelectuali originari din Costeşti (viitorii profesori Nicolae Voineag, Aurelian Stoican, Nicolae Munteanu, Ion Istocescu, Nicolae Chipurici, Emil Istocescu, Gheorghe Stănescu), dar şi alţii, provenind din diferite localităţi ale judeţului: viitorii profesori de liceu, Ioana Stoica (limba şi literatura română), Adina Enăchescu (matematică) etc..

Instaurarea regimului comunist şi trecerea învăţământului sub tutela statului a avut drept consecinţă închiderea şcolilor laice particulare din cadrul Aşezământului, începând cu anul 1948. În acel an, personalul Aşezământului atinsese cote maxime, aflându-se cazate în mănăstire 700 de eleve înterne şi 300 de călugăriţe surori. Cursurile şcolii primare, gimnaziale şi ale liceului erau urmate de circa 120 de elevi care, în anul următor, au fost împrăştiaţi în şcoli de stat din judeţ. Doar seminarul monahal a mai funcţionat până în anul 1954, când a fost, la rându-i, închis, iar Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului” desfiinţat, după 52 de ani de activitate neîntreruptă.

Începând cu acel an, circa 150 de monahii din cele 200 au fost integrate în nou înfiinţata “Cooperativă Bistriţa Olteană”, cu sediul în mănăstire, axată pe confecţionarea de obiecte artizanale: covoare, ţesături, broderii naţionale, croitorie, tricotaje, ceramică etc. Şi în această postură, maicile bistriţene, păstorite, de această dată de stareţa Florentia Bârdan, au excelat! Aşa cum arăta arhimandritul Veniamin Micle, “tapiseriile şi covoarele realizate aici de monahii au fost apreciate pozitiv la expoziţii internaţionale, primind medalii de aur la Milano şi Lipsca, precum şi o menţiune la Moscova”.[19] După desfiinţarea Cooperativei, în anul 1959, monahiile s-au risipit care încotro, practicând meşteşugul artizanal în centre ca Horezu, Drăgăşani, Topoloveni etc, ”ducând faima artei deprinse la Mănăstirea Bistriţa”.[20]

 

Maica Olga şi mari personalităţi ale neamului românesc

În posturasa de directoare şi stareţă a Aşezământului, maica Olga Gologan a avut, nu o dată, prilejul de a cunoaşte direct unele din marile personalităţi ale vremii. Toţi cei ce au cunoscut-o i-au admirat firea blândă şi maternă, respectându-i personalitatea şi bucurându-se din plin de ospitalitatea acesteia. De altfel, nu puţini au fost cei pentru care buna maică le-a rămas în amintire drept mama Olga! Şi nu puţine au fost marile personalităţi româneşti care au cunoscut-o îndeaproape şi i-au trecut pragul la Mănăstirea Bistriţa.

Un astfel de prilej s-a ivit atunci când, între 1 august 1919 şi 20 februarie 1920, prinţului Carol i se stabilise domiciliu forţat la mănăstirea olteană de către tatăl său, regele Ferdinand, care decisese a-l determina pe moştenitorul tronului s-o dea uitării pe frumoasa Zizi Lambrino. Carol nu va uita niciodată momentele de recluziune, dar şi de plăcută relaxare petrecute la ctitoria Craioveştilor şi, atunci când a devenit rege al României, a dispus, în anul 1932, să i se atribuie localităţii Costeşti titulatura de “comuna Carol al II-lea”.[21] Aceasă denumire, unică în România, s-a păstrat până în anul 1940 când, un alt viitor şef de stat al României, care fusese în exil forţat la această mănăstire, va dispune revenirea comunei la titulatura iniţială.

Regina Maria a fost o altă personalitate de spiţă regală, pentru care Mănăstirea Bistriţa şi împrejurimile sale au constituit permanent o atracţie irezistibilă între cele două războaie mondiale. Cazată în apartamentul voievodal, hobby-ul reginei era să mediteze ore în şir pe podeţul Bibescu Vodă din sălbaticul defileu al Bistriţei, respectabilul monument istoric rămânând de atunci în conştiinţa populară (şi nu numai) drept Podul reginei Maria![22] Având preocupări comune în ceea ce priveşte ajutorarea celor năpăstuiţi, maica Olga şi regina trebuie să fi petrecut nenumărate clipe împreună, povestindu-şi fiecare operele de binefacere…

Regina Maria în port naţional (1920)

Podul Reginei Maria din defileul Bistriţei (1900)

Devenit indezirabil pentru regele Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu va cunoaşte, la rându-i, viaţa de exil la Bistriţa, între 9 iulie şi 27 august 1940. Cu toată paza severă a gardienilor, ospitalitatea proverbială a maicii Olga se făcuse desigur simţită, din moment ce ilustrul exilat scria soţiei sale că, pe timpul detenţiei, ”aveam la dispoziţie tot ce voiam, ca mâncare şi băutură!

Ion Antonescu

                    

Chemat de urgenţă la Bucureşti după Diktatul de la Viena de către oponenţii regimului carlist, generalul a forţat abdicarea regelui. Consecinţa, pe plan local, a fost revenirea localităţii la strămoşeasca denumire de Costeşti, iar pentru uzul mănăstirii, noul conducător al statului a aprobat dotarea acesteia “cu un autocamion pentru trbuinţele sfântului lăcaş“.[23] Nu de puţine ori, Antonescu va fi trimis camioane militare încărcate cu alimente la Mănăstirea Bistriţa, pentru trebuinţele obştii de maici, greu încercate de lipsurile inerente pe vreme de război.[24]

Voia Domnului a făcut ca maica Olga Gologan să cunoască nemijlocit, în anii 1943 şi 1944, şi doi reprezentanţi notorii ai ortodoxismului românesc, care i-au păstrat o permanentă şi pioasă amintire.

În primul rând, este vorba de părintele Vartolomeu (ulterior Bartoloneu) Anania, viitorul întâi stătător al Mitropoliei Clujului, Feleacului, Crişanei şi Maramureşului.

ÎPS Bartolomeu Anania

În drumul său spre Mănăstirea Polovragi, din vara anului 1943, tânărul Valeriu Anania se abătea, în data de 6 şi 7 august, şi pe la Mănăstirea Bistriţa,[25] unde cele două maici sus-amintite conduceau de peste 20 de ani, sub egida Societăţii “Acoperământul Maicii Domnului”, un orfelinat de fete, o grădiniţă, o şcoală primară, un liceu monahal şi un liceu teoretic cu opt clase.[26] Valeriu, primit cu bunătate de însăşi maica Olga Gologan, cea “cu vorba puţin peltică şi dulce”, a fost de la început impresionat de copilele orfelinatului, copii găsiţi ce creşteau în mănăstire, învăţau carte şi se pomeneau “călugăriţe prin destin, fără să le fi întrebat cineva”. Valeriu remarca, pe bună dreptate, că geniul maicii Olga a transformat, în timp, renumitul aşezământ monahal al Craioveştilor într-o vatră de cultură înfloritoare, echivalentă cu cele catolice!

Aşa cum mărturisea Anania însuşi, aceste două zile petrecute în ctitoria de suflet a Craioveştilor au fost de-ajuns pentru a-l introduce într-un univers nou, de care sufletul său avea să fie legat pentru todeauna. Câtă dreptate avea să aibă Valeriu Anania: peste numai doi ani, îmbrăca veşmintele monahale la Mănăstirea Polovragi sub prenumele de Vartolomeu, ce aveau să să fie înlocuite spre bătrâneţe cu înaltele veşminte arhiereşti la Mitropolia Clujului, Feleacului, Crişanei şi Maramureşului! Revenind la subiect, ceea ce nu ştia pe atunci viitorul înalt prelat era faptul că, nu peste mult timp, aceeaşi maică Olga şi mănăstirea Bistriţa îi vor oferi un binevenit adăpost în viitoarea sa pribegie, generată de convingerile sale politice.

Peste numai câtva timp, pe când era student la Universitatea din Cluj, Vartolomeu Anania intră, în toamna anului 1946, într-un conflict direct cu autorităţile statului, pe timpul unor manifestaţii studenţeşti de stradă, fiind nevoit să părăsească în grabă capitala Ardealului. În peripeţiile suis-generis, generate de un traseu parcurs incognito, în condiţii improprii, spre Bucureşti şi de acolo înapoi, spre Sibiu, Vartolomeu Anania va căpăta o virulentă pneumonie. Bolnav şi derutat, studentul se va înapoia în gara Băbeni de unde, cu trenul mocăniţă al Fabricii de Cherestea Arnota, va ajunge din nou la Mănăstirea Bistriţa, solicitând adăpost şi îngrijire maicii Olga Gologan! De febra celor 40 de grade, nu-l va tămădui nici intervenţia viitoarei doctoriţe, maica Olga Glejaru, nici rugăciunile şoptite la strana bisericii mănăstirii de către maici, ci doar frecţiile viguroase şi împachetările în cearceafuri udate cu spirt ale ţaţei Lina, moaşa mănăstirii. În timpul celor trei săptămâni de covalescenţă, petrecute ascuns într-o încăpere izolată de la poarta mănăstirii, părintele Vartolomeu avea să se bucure din plin de îngrijirea şi ospitalitatea Mamei Olga (cum îi plăcea să-i zică de-aci încolo directoarei aşezământului monahal), având prilejul de a scrie şi o piesă de teatru pentru echipa locală de teatru amator, la solicitarea acesteia. În acest răstimp, a avut prilejul de a cunoaşte şi câteva măicuţe de vârsta sa, studente, ce-i alungau tristeţele recluziunii la ceas de seară, cu “melodii dulci, învăţate de la părintele Puşoiu, dascălul lor de muzică”. Erau maicile Galiani, Florentia, Tatiana şi… Artemia. Spectrul frumoasei şi gingaşei măicuţe Artemia îl va bântui, mai apoi, întreaga sa viaţă. Şi nici măicuţa Artemia nu era insensibilă vizavi de chipeşul părinte Vartolomeu şi, adeseori, era remarcată plângând în strană, cum lasă să se înţeleagă acesta în Memoriile sale! [27]

În acei primi ani de după război, vizitele părintelui Anania la Mănăstirera Bistriţa, spre a se bucura de compania şi oblăduirea mamei Olga, nu au fost puţine. Cazat, ca de obicei în casa de la poartă, a dat chiar şi meditaţii maicilor Iuliana şi Sebastiana, două studente nu prea dotate, cărora le-a şi făcut lucrările de diplomă! Dar starea perpetuă de urmărit nu-i dădea pace, aşa că se va hotărî să-şi încerce norocul, din nou, în Clujul studenţiei sale, unde, de această dată, va fi în sfârşit arestat şi trimis sub escortă le sediul Siguranţei din Râmnicu Vâlcea. Anchetat de chestorul Nicolae Filip (acelaşi care, în calitate de maior de securitate, va coordona lichidarea grupului de rezistenţă armată din muntele Arnota, în primăvara anului 1949[28]), este anchetat cu blândeţe şi, în final, eliberat.

Prin mijlocirea maicii Tiberiada, influenta econoamă de la Mănăstirea Bistriţa, a încercat să intre în audienţă, la Bucureşti, la proaspătul patriarh Iustinian Marina (vâlcean şi el), spre a se reintegra oficial ca slujbaş al bisericii. Nu a fost primit. În final, tot maica Olga Gologan îi va rezolva problema, şi nu la Bucureşti, ci la Mănăstirea Bistriţa. Şi iată cum:

În vara anului 1948, părintele Vartolomeu Anania se afla, ca de obicei, la mănăstire, când, ca prin minune, patriarhul, ce se întorcea de la Băile Herculane, s-a abătut, în mod neaşteptat, pe la Bistriţa, să-şi trateze o unghie inflamată, de la un picior. Prilejul nesperat i-a permis abilei măicuţe să i-l prezinte patriarhului pe tânărul Anania, chipurile spre a i se permite să-l angajeze ca profesor la liceul mănăstirii. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române l-a citit din priviri pe Vartolomeu şi, sesizându-i potenţialul, a decis să-l ia sub oblăduirea sa, la Patriarhie. [29]

Destinul viitorului mare cărturar şi înalt arhiereu, Bartolomeu Anania, s-a hotărât, aşadar, la ctitoria Craioveştilor de la Bistriţa Olteană, în incinta căreia tânărul ieromonah fusese cazat cu dragoste părintească de maica Olga Gologan. Aici cunoscuse primii fiori nevinovaţi ai dragostei şi tot aici, munţii Arnotei şi Builei îi relevaseră tainice şi splendide frumuseţi ale naturii, dar şi spaime latente, ancestrale! Aici, oameni de suflet şi de bună credinţă îi protejaseră viaţa la ceas de mare ananghie!

PC Arsenie Boca

O altă personalitate a ortodoxiei româneşti legată de aşezământul de la Bistriţa a fost părintele Arsenie Boca, căutat asiduu de către credincioşii din toată ţara. Maica Olga Gologan l-a invitat, în data de 24 noiembrie 1944, “să cerceteze obştea noastră de călugăriţe pentru zidire sufletească”, cum se adresa stareţa mitropolitului Nifon al Olteniei, în scrisoarea de solicitare a binecuvântării înaltului prelat, în acest demers. Mitropolitul Nicolae al Ardealului a aprobat venirea temporară a părintelui Arsenie la Bistriţa, însoţit de monahul Ieronim Ştefan. Încă din anul 1943, aceştia erau suspectaţi (pe nedrept) de organele de siguranţă pentru simpatii legionare şi sosirea lor la Mănăstirea Bistriţa a fost interpretată ca o încercare de a se organiza o posibilă manifestare legionară, dată fiind notorietatea lui Arsenie Boca şi antecedentele obştei mănăstirii în această privinţă. După câteva luni, timp în care părintele Arsenie a ţinut prelegeri şi predici atât la Mănăstirea Bistriţa, cât şi la Mănăstirea Horezu, în vara anului 1945, cei doi oaspeţi ai maicii Olga Gologan – Anania şi Boca – vor fi arestaţi de agenţii Siguranţei din Râmnicu-Vâlcea, unde vor fi cercetaţi şi interogaţi, în data de 17 iulie 1945. Predaţi Siguranţei Generale de la Bucureşti, în 25 iulie, vor fi eliberaţi în jurul datei de 30 iulie, din dosare nerezultând temeinicia acuzaţiilor.[30

Se cuvine, în finalul prezentării acestor mari personalităţi româneşti, care au luat, într-un fel sau altul, contact cu Mănăstirea Bistriţa şi cu modestele sale chiriaşe, să spunem câteva cuvinte şi despre profesorul şi omul de teatru care a fost Constantin Popian, prieten de-o viaţă şi sfătuitor apropiat al surorilor Olga şi Teodosia Gologan. Maestrul Popian şi-a început cariera didactică la Seminarul Teologic, care funcţiona la începutul secolului al XX-lea, în această mănăstire, şi şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în casa sa din apropierea sfântului lăcaş, în plin regim comunist. În această ipostază, lua aproape zilnic contact cu “mama Olga” (cum o numea profesorul), împărtăşindu-şi reciproc din necazurile şi grijile acelor vremi, care, de cele mai multe ori, le erau comune. [31]

Maicile Olga Gologan şi Epiharia Moisescu (cca 1940, colecţia C. Popian)

Din arhiva maestrului Constantin Popian, prezentăm o imagine de familie din Bistriţa, în caresunt prezente şi maicile Epiharia Moisescu (mama Pia) şi Olga Gologan (mama Olga).[32]

Firea blândă, maternă putem spune, a maicilor Olga şi Teodosia Gologan a făcut să fie numite, pe bună dreptate, de către cei apropiaţi (dar şi de elevi şi de aspirantele la monahism) cu apelativul de mama Olga şi mama Sâia, bunele şi altruistele maici de la Mănăstirea Bistriţa, al cărei destin va fi curmat brusc şi dramatic, sub regimul comunist.

 

Aşa cum arătadr. George Enache în succintul său studiu său dedicat Aşezământului de la Bistriţa,activitatea Asociaţiei "Acoperământul Maicii Domnului", în particular, a maicilor Epiharia Moisescu, Olga şi Teodosia Gologanu, formează una din paginile luminoase ale istoriei monahismului ortodox românesc din epoca contemporană”.  


PS: întrucât fotografiile aferente articolului de mai sus nu pot fi găzduite deocamndată pe prezenta platformă, le-am pus la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/3353448408005435?__tn__=K-R

 

 


  1. Subtitlul acesta a fost folosit şi de către publicistul Cătălin Raiu (ziarul “Lumina”, 4 octombrie 2010).
  2. Arhim. Veniamin Micle: Mănăstirea Bistriţa Olteană, 1996, pag. 341.
  3. Cătălin Raiu: Fenomenul Bistriţa, în “Lumina, 4 octombrie 2010.
  4. Arhim. Veniamin Micle: Mănăstirea Bistriţa Olteană, 1996, pag. 337-342.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         
  5. Valeriu Anania: Memorii, Iaşi, 2008.
  6. Cătălin Raiu: Fenomenul..., în “Lumina”, 4 octombrie 2010.
  7. Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului: Fondul “Aşezământul Acoperământul Maicii Domnului”, matricola anului şcolar 1918-1919.
  8. Cătălin Raiu: Fenomenul..., în “Lumina”, 4 octombrie 2010.
  9. Dr. George Enache: Mamele cu mii de copii. Monahiile şi orfanii României, op. cit.
  10. Ibidem.
  11. Arhim. Veniamin Micle: Mănăstirea Bistriţa Olteană, 1996, pag. 342.
  12. Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului: Fond Aşezământul “Acoperământul Maicii Domnului”, matricola anilor şcolari 1919-1920 şi 1920-1921.
  13. Dumitru Andronie: Un secol de învăţământ vâlcean, anexa 22, pag. 190-191.
  14. Ibidem.
  15. Direcţia judeaeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale, Fond RSV, dosar 6/1936, fila 82.
  16. Dumitru Bondoc: Costeşti..., pag. 210-211
  17. Valeriu Anania: Memorii...
  18. Prof. Dr. Ioan Ciucă: Generalul Ion Antonescu şi Mănăstirea Bistriţa, în revista “Memoria slovelor”, nr. 3, iunie, 2011, pag. 2.
  19. Arhim. Veniamin Micle: Mănăstirea Bistriţa Olteană, 1996, pag. 346.
  20. Ibidem.
  21. Dumitru Bondoc: Costeşti-Vâlcea, 45 secole de istorie, pag. 96.
  22. Ibidem, pag. 211.
  23. Arhim. Veniamin Micle: Mănăstirea Bistriţa Olteană, pag. 345.
  24. Prof. Dr. Ioan Ciucă: Generalul Ion Antonescu..., pag. 2-3
  25. Valeriu Anania: Memorii, Iaşi, 2008, pag. 52
  26. Arhim. Veniamin Micle: Medalioane Bistriţene, 1999, pag. 104-105.
  27. Dumitru Bondoc: ÎPS Bartolomeu Anania la Mănăstirea Bistriţa şi Schitul Pătrunsa, în “Bartolomeu Anania – evocări”, 2011, pag. 90-98.
  28. Sorin Oane: Istoria jud. Vâlcea, 1948-1965, Rm. Vâlcea, 2007, pag. 123-133.
  29. Valeriu Anania: Memorii..., pag. 170-171.
  30. Conf. dr. George Enache, în “Lumina de duminică”.
  31. Constantin Popian: Memorii. O viaţă de om, vol. III, 2010.
  32. Fotografia ne-a fost pusă, cu generozitate, la dispoziţie, de către nepotul maestrului, Bogdan Popian, din Râmnicu-Vâlcea.

Informații adiționale

Citit 509 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Februarie 2020 13:42
Ești aici: Home Valcea Valcea Un promotor al monahismului și învățământului interbelic vâlcean: Maica Olga Gologan de la Mânăstirea Bistrița