Istorie Locala

Luni, 09 Martie 2020 10:49

Românizarea fondului de comerț evreiesc în Râmnicu Vâlcea în timpul guvernării legionare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bogdan Dumitru Aleca

«...      Iniţial, trecerea acestui fond de comerţ în proprietatea unor comercianţi români sau a statului a avut în vedere o dreaptă despăgubire a celor deposedaţi de afacerile lor. Lipsa capitalului necesar, termenul prea scurt în care legionarii au impus realizarea procesului, eludarea instituţiilor statului în realizarea acestuia şi înlocuirea instituţiilor abilitate pentru astfel de procese cu elemente exclusiv legionare au dus la denaturarea ideii iniţiale şi deposedarea abuzivă a proprietarilor evrei.»

 

S-a scris, pe bună dreptate, că „istoria este ştiinţa nefericirii oamenilor”[1], iar violenţa secolului trecut pare să confirme acest lucru în mod elocvent. Martor a două războaie mondiale, a două doctrine – nazismul şi comunismul – care au transformat crima în masă în mijloace de a-şi stabiliza puterea, spiritul şi evenimentele secolului trecut au afectat puternic şi societatea românească. Nemilosul „război al raselor” şi-a consumat, din păcate, un trist episod şi în ţara noastră. Preluarea puterii de către generalul Antonescu, la 6 septembrie 1940, a impus un nou regim politic în România. În privinţa caracterului acestuia, Generalul afirma: „am constituit un regim de dictatoră în Țara Românească, trebuie să ne folosim de toate avantajiile pe care acest sistem ni le oferă, nu să avem toate dezavantajiile dictaturii, fără să avem nici un folos de pe urma ei”[2].

            În domeniul economic, noul regim totalitar a urmărit două aspecte: „pătrunderea elementului românesc în viaţa economică a Statului, în mod progresiv și succesiv, așa încât să nu dărâmăm structura economică a Statului” şi „purificarea atmosferei de elementele iudaice”[3]. Un rol important în realizarea acestui deziderat l-a jucat acţiunea de românizare. Au existat însă, în privinţa modului de realizare a acestui proces, diferenţe mari de concepţie între Antonescu şi Mişcarea Legionară, care nu scuză însă premisele de la care a pornit o sarabandă a violenţei împotriva unor semeni pe motive rasiale. Generalul urmărea o eliminare progresivă a elementului evreiesc din viaţa economică într-un mod în care „să nu se producă perturbări în viața statului, cari să ducă la prăbușiri. Deci pe jidani îi vom despăgubi acum, chiar dacă mai târziu le vom lua proprietăţile urbane din mână, așa cum le-am luat pe cele rurale. Și acest lucru îl vom face de sus în jos, adică vom lua întâi fabricile, magazinele și, pe urmă, proprietățile mai mici”[4]. Legionarii, în schimb, erau adepţii unei infuzii imediate de element românesc în locul celui evreiesc în sectorul economic, acţiunile acestora dând naştere la numeroase abuzuri şi la acţiuni arbitrare împotriva proprietarilor evrei. Acţiunile legionarilor – tâlhării, jafuri, omucideri – erau în atenţia şefului statului, care reproşa miniştrilor legionari „năzbâtiile”[5] acestora: naţionalizarea fondului de comerţ al evreilor, distrugerea comerţului şi a creditului, stocurile mari create la întreprinderi în lipsa comenzilor pentru mărfuri din partea comercianţilor îngrijoraţi de acest climat de incertitudine în privinţa afacerilor.

 

Din păcate, astfel de abuzuri împotriva comercianţilor evrei au fost înregistrate şi în oraşul Râmnicu-Vâlcea. Articolul de faţă are la bază depoziţiile comercianţilor şi ale martorilor la evenimentele din 1940, consemnate în timpul procesului intentat de păgubiţi pentru recuperarea bunurilor confiscate de mişcarea legionară în perioada octombrie-decembrie 1940. Au căzut victime o serie de comercianţi de naţionalitate evreiască, care deţineau magazine în acest oraş:

AS Taubman, Isidor Şaraga, Ilie Adler, Moritz Lobel, asociaţi la magazinul de manufactură şi mărunţişuri „Hora Ţărănească” din strada Traian nr. 124.

Lili Valdman, proprietară a magazinului de tricotaje, ciorăpărie şi lenjerie bărbătească din str. General Praporgescu, nr. 7.

Iosif Cohn, proprietar al magazinului de manufactură din str. Traian nr. 107, cu emblema „La Sică”.

Godel Avram, Idel Avram şi Şmil Avram, asociaţi la firma „Idel Avram Suc.”, având ca obiect de activitate comerţul cu stofe, încălţăminte, blănuri şi haine din str. Traian, nr. 134.

Margot Solomon, proprietară a magazinului de librărie şi bazar din str. General Praporgescu nr. 2.

Haim şi Aneta Valdman, proprietari ai unui magazin de galanterie, tricotaje şi mărunţişuri din strada General Praporgescu nr. 4.

Emanoil Fussman, proprietar al magazinului de sticlărie, mobilă, articole de menaj, oglinzi şi geamuri din str. Traian, nr. 22.

Maier Simovici, proprietar al magazinului de încălţăminte din Râmnicu-Vâlcea, cu emblema „La Carmen”.

Naftali Herşcovici, proprietară a magazinului de vopsele din str. Traian, cu emblema „La Cerbu”.

Gluch David, Izrael Gabroi, Ecaterina Simantes, Berger Iancu, Iosif Shaechter, proprietari de stabilimente comerciale în Râmnicu-Vâlcea.

      Iniţial, trecerea acestui fond de comerţ în proprietatea unor comercianţi români sau a statului a avut în vedere o dreaptă despăgubire a celor deposedaţi de afacerile lor. Lipsa capitalului necesar, termenul prea scurt în care legionarii au impus realizarea procesului, eludarea instituţiilor statului în realizarea acestuia şi înlocuirea instituţiilor abilitate pentru astfel de procese cu elemente exclusiv legionare au dus la denaturarea ideii iniţiale şi deposedarea abuzivă a proprietarilor evrei.

Procesul a avut mai multe etape. Începând din luna octombrie 1940, sunt puse numeroase piedici comerţului evreiesc din localitate, sub diferite pretexte. În zilele de 19, respectiv, 29 noiembrie 1940, Consiliul de Igienă al Judeţului Vâlcea, al cărui preşedinte era prefectul legionar Victor Bărbulescu, închide magazinele comercianţilor evrei din Râmnicu Vâlcea „pentru contraveneție la art. 322 din Legea sanitară”[6], referitor la curăţenia publică.

A doua etapă a constat în inventarierea mărfurilor din magazine pentru evaluarea despăgubirilor cuvenite fiecărui comerciant. În data de 2 decembrie 1940, Radu Popian, şeful poliţiei legionare din judeţ, cere imperios proprietarilor evrei de stabilimente comerciale începerea acestei acţiuni de inventariere a mărfurilor. În acest sens, pentru fiecare magazin, sunt desemnaţi delegaţi legionari, care, împreună cu personalul angajat al magazinului, aveau sarcina de a redacta inventarele de gestiune. În cursul operaţiunii au fost înregistrate numeroase abuzuri: diferenţe între valoarea mărfurilor din factură şi valoarea trecută în inventar, confiscări de mărfuri, vânzarea mărfii înainte de a fi trecută în proprietate legionară, ameninţări cu revolverul, sechestrarea în pivniţa sediului legionar a celor care reclamau aceste abuzuri. În urma retragerii ofiţerilor poliţiei de stat, cei vizaţi de acţiunea de românizare au fost supuşi presiunilor membrilor poliţiei legionare, din arsenalul cărora nu au lipsit ameninţările cu moartea: „Ați văzut cum au fost împuşcate personalități mai mari, fără să aibă vreo consecință, viața voastră ca cetățeni cu atât mai puţin contează”[7].          

Unii proprietari evrei au încercat să facă apel la autorităţile statului împotriva abuzurilor, prin înaintarea unor plângeri prim-procurorilor Curţilor de Apel. La 16 decembrie, prim-procurorul Curţii de Apel Craiova cere Procurorului Tribunalului Vâlcea, M. V. Tarcinius, „măsuri imediate ca turburările să înceteze”. Dosarul este înaintat judelui instructor local, dar este transformat într-un dosar care avea un rol opus scopului iniţial. Autorităţile legionare fac toate eforturile de „a evidenția în mod complet că nimeni din mişcarea legionaryă nu a întrebuințat în contra reclamanților, și nici în contra celorlalți comercianți, care au lichidat mărfurile din prăvăliile lor către Cooperativa Dezrobirea, acte de violență, maltratări, vexaţiuni, și pentru a se risipi acuzațiile aduse de reclamanți în contra mișcării legionare din acest oraș”[8]. Au existat şi alte tentative de rezistenţă, materializate prin întârzieri în redactarea inventarului şi refuzul de a preda documentele, ştampilele şi cheile magazinelor. Iritaţi de demersurile către autorităţile statului ale celor afectaţi de abuzuri, unii cetăţeni evrei sunt pedepsiţi. Ilie Adler este ridicat de la domiciliu şi bătut la sediul legionar, „până la sânge”[9].

Procesul capătă chiar aspecte de luptă internă în cadrul mişcării legionare locale. În seara zilei de 4 decembrie, Iosif Cohn este închis în arestul Poliţiei, ulterior la sediul legionar din Râmnicu-Vâlcea, fiind bătut cu o vână de cauciuc de către N. Paraschivescu pentru a dezvălui relaţiile lui Radu Popian, şeful mişcării legionare judeţene, cu comercianţii evrei. În acest context N. Paraschivescu îl acuză pe liderul legionar local „că s-a jidănit şi că îl vor împuşca”.

            În ziua de 9 decembrie 1940, comercianţii evrei sunt chemaţi la sediul Prefecturii, unde Victor Bărbulescu le pune în vedere ca în şase ore sa deschidă magazinele în alte locaţii, în caz contrar fiind judecaţi pentru sabotaj. Acest demers era datorat penuriei de mărfuri de primă necesitate ce se făcea resimţită în oraş, ca urmare a acţiunilor mişcării legionare locale. Imposibilitatea de a găsi noi sedii, de a le amenaja şi aproviziona într-un termen atât de scurt, determină ca singura soluţie să rămână predarea acestor magazine către comercianţi români, în cel mai scurt timp.

            Ultimul act al acţiunii de românizare a comerţului în oraşul Râmnicu-Vâlcea s-a derulat în noaptea de 16-17 decembrie 1940. Echipe legionare au ridicat pe proprietarii evrei şi i-au condus la sediul legionar local. De teama represaliilor, mulţi s-au baricadat în casă, dar uşile au fost deschise cu chei false sau distruse şi proprietarii târâţi în stradă şi forţaţi să urce în maşinile legionare[10]. Astfel de evenimente au avut loc la locuinţa lui AS Taubman, Moritz Lobel, Ilie Adler. În aceste momente de mare teroare, au existat şi vâlceni care au ţinut cu curaj piept legionarilor, apărând, cât se putea, pe cetăţenii de naţionalitate evreiască. La locuinţa lui Ilie Adler, căpitanul Butunoiu Marin a apostrofat pe legionari, acuzându-i de metode tâlhăreşti şi i-a somat să se retragă. În ajutorul lui AS Taubman sar maiorul Pavelescu şi Gică Vasiliu, care somează pe legionari să se legitimeze, întrebându-i: „unde vă găsiţi, în Africa?”. Gesturi de mare curaj, în atmosfera de teroare instituită în oraş de indivizi pătrunşi de sentimentul impunităţii. Dar aceste reacţii ale populaţiei nu au făcut decât să întârzie acţiunea, în cursul nopţii fiind ridicaţi toţi comercianţii evrei şi închişi într-o cameră a sediului legionar din Râmnicu-Vâlcea. Pe rând, fiecare comerciant a fost obligat să semneze, în faţa membrilor mişcării legionare Radu Popian, Victor Belici, Păunescu şi Nicolaie Paraschivescu, chitanţe, facturi, acte de închiriere a magazinului, cereri adresate Camerei de Comerţ Vâlcea prin care solicitau radierea firmei. Facturile erau antedatate şi cuprindeau valori, sub cele reale ale mărfurilor a căror contravaloare se presupunea că o reprezintă. Conform depoziţiilor ulterioare ale victimelor, AS Taubman a fost obligat să semneze o factură în valoare de 850.000 lei, în condiţiile în care valoarea reală a mărfii din magazin se ridica la 2.545.000 lei, conform inventarului redactat anterior, împreună cu reprezentanţii legionari. Comercianţii au primit în acea noapte câte 100.000 lei pe bază de chitanţă, diferenţa faţă de valoarea facturii semnate urmând a fi plătită după valorificarea mărfii confiscate, prin „Cooperativa Dezrobirea”, înfiinţată în oraşul Râmnicu-Vâlcea, în urma acţiunii de românizare a fondului de comerţ. Proprietarii au fost obligaţi să predea autorizaţia sanitară, facturierele şi ştampilele magazinelor. O serie de stabilimente ajung astfel în proprietatea unor oameni de afaceri de naţionalitate română: magazinul de încălţăminte „La Carmen” este cumpărat de „Oprea Simian succesori” la preţul de 960.000 lei (singurul din oraş care a fost cumpărat la preţul corect, cerut de proprietarul evreu); Mitică Boţogan devine proprietarul celor două magazine reunite sub firma „Hora Ţărănească”; marfa existentă în stabilimentul lui Sică Cohn este predată lui Ionel Ştefănescu, comerciant manufacturist (proprietar al magazinului „La Voaleta”, str. Traian).

            În acest climat de teroare, unii proprietari evrei au avut puterea de a protesta, ameninţând chiar cu deschiderea de acţiuni în justiţie pentru faptul penal săvârşit, ceea ce îi determină pe legionari să invoce o anumită înţelegere pe care comercianţii de naţionalitate evreiască au găsit-o la mareşalul Antonescu[11]. Această atitudine favorabilă comercianţilor evrei a Şefului Statului, ce se desprinde din stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, a avut, în primul rând, o motivaţie pur economică şi a fost determinată de prăbuşirea comerţului şi afectarea gravă a mediului de afaceri, în general, de către acţiunile violente ale Gărzii de Fier. El reproşa, la 11 ianuarie 1941, ministrului de interne Constantin Petrovicescu, abuzurile legionare, semnalate de raportul înaintat şefului statului de toţi primii-procurori din ţară, invocând „bolşevizarea mişcării legionare”[12], trimitere directă la încălcarea proprietăţii de echipele de românizare legionare. După înăbuşirea rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941, Antonescu a cerut judecarea „(…) celor care au jefuit, au făcut acte de banditism, s-au dus în casele oamenilor și le-au smuls diferite iscălituri, referitoare la cesiuni de proprietate, fonduri de comerț și altele, sau pur și simplu au săvârşit acte de banditism (…)”[13]. În ciuda acestui fapt, magazinele şi mărfurile confiscate în timpul regimului legionar nu au reintrat în posesia proprietarilor de drept, în ciuda acţiunii în justiţie deschise de aceştia după reprimarea rebeliunii legionare din 21-22 ianuarie 1941. În cursul procesului, comercianţii evrei din Râmnicu Vâlcea, prin avocatul Leonida Ioan, au reclamat numai restul de preţ al mărfurilor vândute în seara zilei de 16-17 decembrie, conform facturilor şi chitanţelor primite, iar cei mai mulţi dintre ei renunţă la plângerile penale împotriva membrilor mişcării legionare pentru maltratări, injurii sau ameninţări. Procesul durează până în 1949, când naţionalizarea comunistă înlătură definitiv posibilitatea unor eventuale reparaţii materiale şi morale pentru cei deposedaţi abuziv.

            Documentele păstrate în arhivele vâlcene privind acţiunea de românizare a fondului de comerţ pun în lumină drama pe care au trăit-o anumiţi membri ai comunităţii vâlcene din cauza orbirii unei credinţe militante, coroborată cu sentimente pur egoiste, de râvnire a bunurilor unor semeni împotriva cărora ai siguranţa că poţi acţiona nesancţionat. Este un episod mic şi nesemnificativ, ca duritate, faţă de dramele altor milione de evrei, care au murit în lagărele de concentrare naziste, dar asemenea mici episoade ilustrează resorturile unui totalitarism de clasă bazat pe segregare şi exterminarea unui grup desemnat ca duşman.

 



  1. Raymond Queneau, Une histoire modèle, Gallimard, 1979, p. 9.
  2. Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. II (ianuarie-martie 1941), Bucureşti, 1998, p. VII.
  3. Ibidem, p. 180.
  4. Ibidem, p. 109.
  5. Ibidem, p. 58.
  6. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale, fondul Depozitul de băuturi „Mitică Boţogan” Râmnicu-Vâlcea, dos. 29. n.p.
  7. Ibidem.
  8. Ibidem.
  9. Ibidem.
  10. Ibidem.
  11. Ibidem.
  12. Arhivele Naţionale ale României, op. cit., p. 58.
  13. Ibidem, p. 175.

Informații adiționale

Citit 413 ori Ultima modificare Luni, 09 Martie 2020 10:55
Ești aici: Home Valcea Valcea Românizarea fondului de comerț evreiesc în Râmnicu Vâlcea în timpul guvernării legionare