Istorie Locala

Miercuri, 23 Septembrie 2020 10:08

Influența mass-media asupra minorilor/ - puncte de vedere -

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

„Omul care merge în ritmul vremii nu se perfecţionează.

Se perfecţionează cel care merge mai repede decât vremea.”

Acad. prof. Grigore Moisil

 

Orientare

In bună parte, acest compendiu de idei prezintă consideraţiile unor oameni de ştiinţă, focalizate pe influenţa mass-media asupra procesului de formare a personalităţii minorilor, la acest început de secol, dominat de confuzie pedagogică, morală, ideologică şi culturală, în general.

Ideile preluate de literatura de specialitate, structurate în raţionamente şi concluzii, ne permit să găsim cele mai adecvate principii şi modalităţi ce trebuie urmate atunci când îndrumăm educaţia copiilor şi ado-lescenţilor în contextul instructiv contemporan, influenţat uneori pozitiv, alteori negativ, de fluxul informaţional foarte dinamic, dar deseori contro-versat sub aspectul valorilor transmise de mass-media actuală.

 

Argument

Scopul acestui eseu este de a proiecta o lumină clarificatoare asupra unor opinii contradictorii, care uneori îşi pierd sensul în marea confuzie ce domneşte în societate şi implicit în învăţământ, în perioada de tranziţie la un nou sistem de valori, inspirat de globalizarea economică şi de noul spirit ştiinţific ce se prefigurează la acest început de secol. Trebuie să avem în vedere că secolul XXI va avea o fizionomie spirituală mult diferenţiată faţă de cea a secolului XX, precum s-a distins cea a secolului trecut de cea a secolului al XIX-lea. Nu este greu să ne imaginăm că valul schimbărilor generat de noile teorii ştiinţifice şi filosofice lansate prin mass-media va induce în mentalitatea educatorilor şi a elevilor noi paradigme culturale şi de civilizaţie la nivel individual şi social. Astfel, şcoala va determina pe tineri să semene tot mai puţin cu părinţii lor, iar noua generaţie în formare, să aibă mentalităţi şi conduite radical diferite de cele ale generaţiei anterioare. Din aceste motive, se impune analizarea atentă a consecinţelor produse de mass-media asupra copiilor şi adolescenţilor aflaţi într-un mediu de instruire care la rândul său este supus unor schimbări radicale de sorginte vest-europeană, adevat mai mult sau mai puţin cerinţelor reale ale vieţii sociale de la noi.

Clarificări conceptuale

În sensul iniţial, termenul de „mass-media” desemna totalitatea mijloacelor de comunicare în masă a informaţiei, începând cu tiparul inventat de tipograful Johan Gutenberg (1400-1468) şi continuând cu presa, cărţile tipărite, cinematografia şi radioul. După anii ’50, la mass-media s-a adăugat televiziunea. Prin anii ‘60, în rândul mass-media a intrat şi spectacolul muzical transmis pe stadioane sau săli de concert imense. După anii ‘70, prin dezvoltarea puternică a reţelelor private de televiziune, prin diver-sificarea acestora (cablu, satelit) şi prin apariţia industriei video şi a sistemelor de computere (impropriu denumite de noi calculatoare) personale (my computer), sfera termenului mass-media s-a extins şi s-a diversificat foarte mult. Cu toate acestea, studiile cu privire la mass-media, în marea lor parte, se rezumă la presa, cărţile tipărite, radio, televiziune şi computere. În contextul acestui studiu, deşi vom folosi termenul generic de „mass-media”, vom avea în vedere doar instituţiile corespunzătoare lor, nu şi mijloacele tehnice ca atare.

În schimb, termenul „informaţie”, cu echivalentele sale semantice de „ştire”, „veste”, „comunicare”, va fi folosit în sensul său originar, de „înştiinţare” în general[1].

Influenţa mass-media scrisă asupra minorilor

Deşi tema analizată sub acest titlu este des invocată în mediile intelectuale şi politice din ţara noastră, puţine sunt datele furnizate de studiile de specialitate în acest domeniu. De pildă, un studiu sociologic preluat de pe internet (www.cna.ro) intitulat, „Copilul tău de la 10 ani la 25 de ani”, asupra lecturii în rândul tinerilor de azi, pune în discuţie un mare număr de prejudecăţi, printre care şi pe aceea care susţine că „TINERII NU MAI CITESC”. La aceasta se adaugă şi ideea, susţinută de statistici, după care din ce în ce mai mulţi copii ajung la gimnaziu fără a stăpâni noţiunile fundamentale şi că din universul cotidian al adolescenţilor cărţile tind să dispară. Numărul celor care citesc puţin sau deloc (22 %) este aproape egal cu numărul celor care citesc asiduu (23 %), această configuraţie rămânând neschimbată de 10 ani. Care este consecinţa lipsei de citire a cărţilor de către copii şi adolescenţi, o vom analiza în continuare.

Denis Diderot (1713-1784), unul dintre cei mai de seamă iluminişti şi redactor principal al „Enciclopediei” franceze din acele timpuri, afirma: „Oamenii care nu mai citesc, încetează să şi gândească”. Într-adevăr, lipsa de gândire a tinerilor de astăzi se observă uşor din modul cum vorbesc şi din superficialitatea şi simplitatea gândirii lor. Limba curentă a tinerilor de azi este înţesată de argouri împrumutate de la etniile conlocuitoare, preluate inadecvat. Acest pericol îl sesizase acum 40 de ani academicianul Alexandru Graur care, în lucrarea „Limba literară”, menţiona:

„Spre marea mea mirare, a venit apoi o perioadă în care au reapărut şi s-au răspândit printre copii, şi apoi, odată cu creşterea lor, printre tineri, termeni ca „gagiu”, „mişto” pe care acum îi auzim peste tot. Într-un studiu pe care l-am publicat în tinereţe, am arătat că adesea cuvintele de origine ţigănească, sunt folosite cu înţelesuri cu totul străine de cele originale: de exemplu se zicea „hacana” cu sens local („încoace”, „la o parte”), când în ţigăneşte are sens temporal („acum”). La fel se întâmplă lucrurile şi în vremea noastră: „gagiu”, este, pentru ţigani, „un om care nu este ţigan”[2].

Din nefericire, astăzi, argourile înţesate cu cuvinte şi expresii ţigăneşti, bulgare, turceşti, curde, etc. le putem sesiza la majoritatea crainicilor tineri de radio şi televiziune, în special la posturile particulare. Acestea se fixează în memoria a milioane de oameni şi limba noastră naţională se vulgarizează până la pierderea identităţii.

De aceea, unui italian care se stabileşte în România îi trebuie un an să înveţe româneşte, în timp ce unui român, care munceşte în Italia are nevoie pentru acelaşi lucru numai de 6 luni. Rezultă că limba noastră, de origine latină, îmbrăcată în haine ţigăneşti, turceşti etc. este greu de recunoscut de către cei ce au aceeaşi origine lingvistică cu noi.

Deficitul de cultură literară este uşor sesizabil şi în unele spectacole-kitsch de genul „Vacanţa Mare”, care folosesc un limaj semicult sau subcult în portretizarea unor ţărani care sunt prezentaţi ca având un nivel cultural mai scăzut decât cu o sută de ani în urmă.

Dar consecinţa cea mai gravă a faptului că „tinerii nu mai citesc” sau că citesc foarte puţin este aceea că ei rămân deficitari sub aspectul cunoştinţelor despre viaţă. Mentalul tânărului contemporan este „plin” de noţiuni şi concepte foarte generale despre lume şi viaţă. Antropologul Clifford Geertz susţine că tinerii care nu citesc romane sunt în general lipsiţi de entuziasm în tot ceea ce fac. De asemenea, citirea romanelor este utilă în special pentru copiii care, din punct de vedere cultural, aparţin clasei de mijloc. Aceştia cresc într-un mediu familial relativ confortabil şi nu au de unde să cunoască mediul social din cartierele sărace ale marilor metropole, către care se vor îndrepta după intrarea noastră în Uniunea Europeană. Acestea vor deveni capcane periculoase pentru tinerii din familiile de bună condiţie socială de la noi. Romanele în general spun tinerilor că lucrurile nu sunt atât de simple precum crezi tu; îţi trebuie mai multă imaginaţie şi voinţă decât ai. Acestea din urmă se dezvoltă prin citirea cărţilor lui Jules Verne, Cervantes, Issacov, Jack London etc. Ştiinţele fundamentale pregătesc tinerii pentru muncă, iar literatura pentru viaţă. Una fără alta nu se poate. De la Dickens învăţăm valoarea prieteniei, a bunătăţii, a loialităţii, a demnităţii pe care o produce tenacitatea în suferinţă etc. De la Eminescu învăţăm să visăm cu ochii deschişi atunci când iubim, de la Coşbuc învăţăm sensul vieţii noastre etc. După opinia noastră, tinerii care au numai cunoştinţe ştiinţifice, dar nu şi cunoştinţe despre viaţă, pot fi mai uşor manipulaţi în societate, decât piesele de pe tabla de şah.

Influenţa mass-media electronică asupra copiilor şi adolescenţilor. Televiziunea

Dintr-un studiu efectuat în Franţa a reieşit că 92 % din populaţie deţine cel puţin un televizor, iar 50 % au 2 sau 3, dintre care unul se află în camera copiilor, în afara oricărui control parental. Copiii cu vârste între 4 şi 10 ani petrec în faţa televizorului 102 minute pe zi (1 oră şi 42 minute) în medie, iar de 15 ani, 192 de minute (3 ore şi 12 minute) în medie. Evident, aceasta este o perioadă de timp prea mare.

Din alt studiu, efectuat în Canada, aflăm că din tot ce ajungem să cunoaştem, 75 % se realizează prin simţul vizual; 13 % prin simţul auditiv; 6 % prin simţul tactil; 3 % prin simţul gustativ; 3 % prin simţul olfactiv[3].

Din acest studiu deducem că televiziunea afectează 88 % din simţurile noastre, iar radiodifuziunea doar 13 % din simţul auditiv. Aceste procente ne ajută să evaluăm impactul celor două mass-media vizual-auditivă asupra formării personalităţii minorilor.

Televiziunea este un mijloc de comunicare în masă al cărui discurs fundamental se realizează în principal prin imagini şi mai puţin prin cuvinte şi idei. Fiind un mediu prin excelenţă vizual, nu favorizează expunerea detaliată a unor fapte şi nici discuţiile în jurul unor probleme complexe cum o permite presa scrisă. De aceea numărul problemelor este redus la minimum şi prezentarea lor simplificată.

Fundamentală este impresia comunicată prin imagine. Spre deosebire de discursul imprimat, care, oferind posibilitatea de a fi recitit, se poate preta unui examen raţional şi critic, imaginea este alta la fiecare 3,5 secunde, se adresează mai mult sensibilităţii decât spiritului critic al publicului. Imaginea provoacă telespectatorului un sentiment intuitiv de adeziune sau refuz, fără nici un fel de legătură cu mesajul verbal. Aspectul fizic, care, în cazul unor comunicări scrise prin intermediul presei şi la radio, este irelevant, dobândeşte, la televiziune, importanţa unui argument raţional. Datorită acestor caracteristici, televiziunea poate produce individului care se uită exagerat de mult la televizor întipărirea unor idei sau opinii transmise de programul vizionat.

De exemplu, s-a studiat impactul vizionării emisiunilor care conţin violenţe. S-a constatat că, numai în perioada copilăriei, un copil poate vedea până la 14.000 de morţi violente numai la TV[4]. Aceste scene se fixează în memorie sau în subconştient, adică în zona instinctivă a conştiinţei sale. Rezultatul este că aceste filme de acţiune, care conţin scene violente, implicit spectaculoase, produc formarea unui individ cu caracter violent sau eventual a unei persoane cu o cultură joasă, deoarece timpul alocat vizionării de filme, este mult mai mare decât cel alocat citirii unei cărţi.

De aceea este importantă, în primul rând, educaţia primită de la părinţi despre valorile culturale ale vieţii. Pe lângă aceasta, copilul, al cărui caracter este în formare, trebuie controlat şi privat de anumite programe care nu sunt potrivite formării lui. De asemenea, este necesară înfiinţarea unei instituţii care să monitorizeze informaţia transmisă publicului. Această instanţă ar trebui să impună anumite restricţii, limite şi o anumită decenţă în domeniul mass-media.

Un efect negativ al televiziunii este crearea unei pasivităţi a copiilor şi adolescenţilor. Lipsa lor de mişcare în aer liber sau de pe stadioane le slăbeşte voinţa şi spiritul combativ. Starea de latenţă sau inerţie devine trăsătură de caracter. Telenovelele cu soluţii de viaţă simpliste le medio-crizează gusturile şi orice distanţare critică de aspectele negative ale vieţii de familie. Mulţi adolescenţi rămân la stadiul de copii întârziaţi în formarea personalităţii. Gustul muzical şi mesajul afectiv sunt reduse la manele şi erotism biologic. Dacă am aprecia prin prisma cifrelor statistice care reprezintă pe necititori, numărul tinerilor cu o cultură joasă s-ar apropia de 50 % din populaţia şcolară a ţării.

Dar nu trebuie privită numai partea întunecată a lucrurilor. Trebuie apreciat şi faptul că televiziunea transmite şi informaţii utile. Sunt emisiuni ştiinţifice, artistice şi culturale în general care deschid poarta marilor muzee ale lumii sau ale istoriei civilizaţiei mondiale.

Totul depinde de doza folosită pentru cunoaşterea valorilor sau nonvalorilor transmise de televiziune. Alegerea depinde de inteligenţa şi înţelepciunea părinţilor şi a copiilor lor.

Efectele televiziunii asupra sănătăţii copilului şi adolescentului

Televiziunea poate avea o serie de efecte negative asupra unui copil sau adolescent. Ea poate diminua somnul nocturn care îi poate provoca oboseala, mai ales cea vizuală şi cea auditivă. De asemenea, televiziunea poate provoca tulburări de atenţie, de memorare şi redare, şi chiar diminua puterea de judecată raţională. Timpul îndelungat pierdut în faţa televizorului poate provoca o întârziere în dezvoltarea fizică normală a copiilor şi adolescenţilor, precum şi a performanţelor lor fizice. Programele de televiziune şi jocurile video pot cauza crize de epilepsie. Scenele şocante ale unor filme gen „Exorcistul” sau a celor horror pot provoca crize de panică sau de anxietate acută.

Un rol important în apariţia şi dezvoltarea obezităţii copiilor şi adolescenţilor îl poate juca televizorul, dacă în faţa lui se stă exagerat de mult. Mai mult, copiii care consumă în faţa televizorului dulciuri, alimente uscate cresc în greutate, devenind supraponderali. Copiii în jurul vârstei de 4 ani pot rămâne cu traume mentale care le poate marca viaţa în viitor. Interdicţia vizionării unor filme de către minori, dar ignorată de unii părinţi, se întemeiază pe studii medicale laborioase făcute de persoane care lucrează în domeniul protecţiei sănătăţii copiilor şi adolescenţilor.

Studiile ergonometrice arată că şi computerele personale au efecte negative asupra sănătăţii fizice şi mentale a copiilor şi adolescenţilor, dacă nu sunt respectate următoarele norme de utilizare a acestora:

– în primul rând, trebuie să ne asigurăm că biroul şi scaunul să aibă înălţimea corectă, adică adecvate dimensiunilor somatice ale utilizatorilor;

- antebraţele şi coapsele trebuie să fie orizontale, coatele apropiate de corp, astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade cu antebraţele;

– spatele se ţine drept şi tălpile sprijinite în întregime pe podea; pentru a controla această poziţie există un fel de „ham” pentru copii, care constă din nişte bretele ce se prind de corp şi care produc un sunet de alarmă când copilul a îndoit prea mult coloana vertebrală, riscând să crească deformată cu timpul;

– masa pe care se află tastatura, trebuie reglată astfel încât să se evite îndepărtarea antebraţelor de corp. Degetele trebuie ţinute uşor curbate pe tastatură, iar tastele se ating uşor, fără brutalitate;

– ecranul monitorului trebuie curăţat ori de câte ori necesită acest lucru, pentru a se elimina orice pată, reflexie sau strălucire. Contrastul şi luminozitatea display-ului trebuie reglate convenabil; de asemenea, trebuie eliminate sursele de zgomot produse de boxe ş. a.

Am ţinut să fac aceste menţiuni pentru ca şi părinţii să le aibă în vedere când supraveghează activitatea copiilor[5].

În final, se cuvine să facem anumite nuanţări pentru a nu culpabiliza pe nedrept influenţa mass-media asupra formării personalităţii copiilor şi adolescenţilor.

În primul rând, aparenţa de pasivitate sau lene ce se manifestă la unii copii şi adolescenţi poate avea şi cauze socio-psiho-culturale. De pildă, copiii foarte săraci, care în primii ani de viaţă nu au avut parte de o căldură umană afectivă, devin pasivi, protestând astfel împotriva propriei lor sorţi. La polul opus, se află copilul supraocrotit, tratat ca un etern bebeluş. De exemplu, un băiat mare care, la 11-12 ani, este spălat şi pieptănat de mama sa, fiindcă el nu ar face aceasta la fel de bine, sau o fată care nu este lăsată să facă micile treburi gospodăreşti, pentru că sunt prea grele pentru ea, ajung la vârsta majoratului să nu aibă chef să facă nimic.

Din observarea evoluţiei mass-media în ultimii 15 ani putem constata că şi aici apar speakeri dotaţi cu mai multă cultură şi educaţie, care nu-şi probează competenţa prin clown-eală, ci printr-o prestaţie profesionistă. Treptat kitsch-ul cultural se autoelimină şi mass-media poate să joace un rol pozitiv în formarea tinerilor. Odată cu maturizarea intelectuală a responsabililor din mass-media se va produce şi ridicarea nivelului de educaţie şi civilizaţie al acestor instituţii. Dacă astăzi ceea ce educă şcoala şi familia în 12 ani este distrus de televiziune în câteva săptămâni, în viitorul apropiat, când abonamentul la televiziune nu va mai fi plătit global, ci preferenţial, pentru anumite canale pe care tu le ceri să le includă în pachetul tău (nu patronul cablului), în funcţie de calitatea materialelor transmise şi a serviciilor prestate, atunci televiziunile vulgare, slabe cultural, vor dispare de la sine. Probabil că în televiziune va trebui să pătrundă şi cadre didactice cu pregătire adecvată în domeniul educaţiei, în detrimentul simplilor manageri, preocupaţi doar de încasări şi audienţă cu orice preţ.

Noile training-uri ale domeniului mass-media trebuie să ţină cont de evoluţia spirituală a acestui secol care exclude improvizaţia şi impune rigorile calităţii în tot ce se transmite publicului plătitor de servicii informaţional-culturale.



  1. Dicționar de matematică și cibernetică în economie, Editura Ştiinţificăşi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 238.
  2. Alexandru Graur, Limba literară, Editura Ştiinţificăşi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p. 13-14.
  3. Informaţiile privind antrenarea simţurilor în cunoaştere au fost adaptate din Cum să devii maestru instructor, module 9, Adaptarea aptitudinilor interpersonale, Edmonton: Northem Alberta Institute of Technology, 1995, p. 14.
  4. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, Editura Babel, 1998, p. 340.
  5. Tehnologia informației și comunicării – ghid pentru cadrele didactice, seria calitate și formare, București, 2002, p. 19.

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Joi, 29 Octombrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. III (X), 2006
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Recomandarile bibliotecarului
Citit 189 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Septembrie 2020 10:11
Ești aici: Home Valcea Valcea Influența mass-media asupra minorilor/ - puncte de vedere -