Istorie Locala

Luni, 06 August 2012 12:33

Vâlcenii în perioada Unirii şi a domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Foto: Generalul Gh. MAGHERU, organizatorul Taberei de la Râureni (Râmnicu-Vâlcea) în timpul Revoluţiei de la 1848

Anul 1859  a adus pentru poporul  român realizarea Unirii celor două principate surori, Ţara Românească şi Moldova, unire care avea să marcheze o etapă deosebit de importantă pe drumul cristalizării României moderne. Se realiza acum dezideratul generaţiei de la 1848 şi se înfăptuia ceea ce Nicolae Bălcescu întrevăzuse cu ani în urmă când spunea că ”e vremea ca moldovenii şi muntenii să ne aducem aminte că suntem români, să ne strângem împreună inimă lângă inimă, să ne organizăm, să ne concentrăm toate puterile”1. Actul de la 1859 a fost, după cum se exprima Mihail Kogălniceanu, „Actul energic al întregii naţiuni” petrecut într-o conjunctură externă favorabilă românilor. Disputa între marile puteri şi neînţelegerile dintre acestea în privinţa acceptării unirii Moldovei cu Ţara Românească au făcut ca la Congresul de la Paris, din 18562, să hotărască mai întâi consultarea poporului român în privinţa Unirii, prin organizarea unor Adunări ad-hoc ale căror lucrări să fie supravegheate de o comisie formată din reprezentanţii celor şapte puteri, comisie care îşi fixa sediul la Bucureşti.

 

Publicaţiile unioniste ajungeau pretutindeni, se semnau în întreaga ţară petiţii în favoarea Unirii, acoperite de zeci şi sute de semnături. Manifestări publice de aderare la cauza unionistă sunt semnalate şi la Râmnicu-Vâlcea, unde se constituia un Comitet Judeţean unionist, în anul 18573, transformat apoi, într-un club politic unionist, ca în timpul Revoluţiei din 1848. Acţiunea de desemnare a deputaţilor pentru Divanul ad-hoc este lansată la 2 mai 1857, către toţi administratorii de judeţe, odată cu firmanul Înaltei Porţi şi cu Regulamentul necesar pentru înscrierea pe liste a alegătorilor4. Odată cu difuzarea acestor acte normative, în Vâlcea se desfăşoară o susţinută activitate din partea administraţiei judeţene pentru clarificarea şi aducerea la cunoştinţa locuitorilor a prevederilor referitoare la participarea la alegeri5. În toate localităţile judeţului continuă, în perioada din martie până în iunie 1857, acţiunea de înscriere în listele de alegători a persoanelor pe categorii sociale şi după venituri, astfel că la sfârşitul lunii iunie lucrările preliminare erau în general încheiate. Dintr-o „situaţie” statistică trimisă de ocârmuirea judeţului, în anul 1857, Departamentului Treburilor din Lăuntru, constatăm că în oraş locuiau 67 de cetăţeni având o avere de cel puţin 8000 de lei şi având dreptul de a alege doi deputaţi şi 3022 neorăşeni (noşneni), cu dreptul de a desemna delegaţii pentru alegerea unui deputat. Tot din aceiaşi situaţie mai aflăm de existenţa a zece mari proprietari care aveau să desemneze doi reprezentanţi pentru Divan. Din partea intelectualităţii vâlcene, profesorul Grigore Mihăiescu care făcea parte din partida unionistă, era menţionat şi el pe lista de alegători pentru Râmnicu-Vâlcea.7

Noile adunări electorale ce se desfăşurau în judeţ au prilejuit manifestarea coeziunii mişcării unioniste şi au pus în evidenţă forţa susţinerii Unirii. Ele au reprezentat un adevărat laborator în care s-au elaborat, în forme embrionare, programele social-politice ale mulţimii.

Deputaţii ţărani au demonstrat o poziţie patriotică, votând programul unionist, fără a condiţiona acest lucru de includerea în program a propriilor probleme fundamentale. Dar, trebuie remarcat că în egală măsură, în majoritatea lor, deputaţii reprezentând boierimea au dat şi ei dovada unei abnegaţii naţionale, renunţând, prin susţinerea programului de reforme, la privilegii şi interese. Pentru ţăranii vâlceni, precum şi pentru cei din celelalte judeţe, Adunările ad-hoc au reprezentat tribune publice, unde şi-au putut exprima cerinţe, chiar dacă rezolvările aveau să mai fie întârziate.

În urma dezbaterilor „democratice” electoratul a desemnat pe următorii reprezentanţi ai judeţului în Divanul ad-hoc: Stamate Budurescu din Foleştii de Jos, reprezentant al clăcaşilor, clucerul Nicu Lahovary şi marele logofăt Ion (Iordache) Otetelişanu, reprezentanţi ai marilor proprietari, Nicolae (Iancu) Iancovescu, deputat al orăşenilor din Râmnicu-Vâlcea şi Nicolae Iancovescu din Horezu, deputat al proprietarilor mici şi mijlocii8.

Clăcaşii au dat dovada unei maturităţi politice, trimiţând în Adunarea ad-hoc atât susţinătorii Unirii cât şi apărătorii dârzi ai cauzei ţărăneşti.

O parte din deputaţii categoriilor înstărite sunt iniţial contestaţi pentru motive deosebite de abuzuri de către reprezentanţii grupării unionoste locale, dar, după ce „angajat în faţa onorabililor dumnealor colegi că vor susţine cele patru puncte din programul naţional” şi că vor vota pe faţă „sunt în sfârşit desemnaţi şi-şi îndeplinesc cu onestitate mandatul, contribuind prin atitudinea lor la impunerea ideii de necesitate a Unirii”.9

Întrucât fuseseră parcurse etapele electorale organizatorice, la 30 dec. 1858, ministrul de interne cere autorităţilor vâlcene să fie pregătite localurile în vederea desfăşurării alegerilor pentru Adunarea Naţională (electorală). Cu acest prilej, se recomandă a se lua toate măsurile necesare evitării unor incidente între alegători, pentru a nu se crea motive de invalidare a rezultatelor alegerilor.

Obţinând voturile necesare ca reprezentanţi ai judeţului Vâlcea pentru alegerile care vor avea loc la 24 ianuarie 1859, sunt desemnaţi în această calitate clucerul Costache Otetelişanu, Nicu Lahovary şi prinţul Barbu Ştirbei. Cu toate că acesta din urmă nu deţinea proprietăţi în judeţ, totuşi, graţie faptului că se găsea pe lista candidaţilor ce puteau fi aleşi în oricare centru de vot, el întruneşte sufragiul reprezentanţilor oraşului, confirmându-se preţuirea şi popularitatea de care fostul domn se bucura în Râmnic. Aceşti trei reprezentanţi, împreună cu episcopul Calinic, vor fi solii judeţului care vor depune în urnă, la 24 ianuarie 1859, votul lor pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti10.

Deschiderea lucrărilor Adunării Obşteşti, prima adunare cu caracter parlamentar din ţara noastră, sărbătorită cu entuziasm în toate judeţele, a prilejuit în Vâlcea manifestări de o deosebită însufleţire.

Ştirea alegerii aceluiaşi domn pentru amândouă principatele găseşte Râmnicul într-un moment sărbătoresc. Capitala judeţului arborează haina festivă a marilor evenimente, se organizează o grandioasă slujbă religioasă la care participă autorităţile locale şi un mare număr de locuitori ai oraşului11. Mulţimea a ieşit pe străzi cu torţe aprinse în mâini şi s-a prins să joace Hora Unirii. Tot atunci, în saloanele Primăriei s-au primit felicitări, iar elevii Şcolii Secundare au dat un concert, în aplauzele asistenţei. Până seara târziu, fanfara oraşului a cântat Hora Unirii.

Mai târziu, la 5 febr., va avea loc, în prezenţa delegatului din partea domnitorului, a maiorului Borănescu şi a tuturor oficialităţilor vâlcene, solemnitatea depunerii jurământului de credinţă de către dorobanţii judeţului, cu care ocazie populaţia îşi exprimă simpatia şi adeziunea pentru noile destine ale ţării. După două zile, o delegaţie vâlceană din care făcea parte şi reprezentantul ţăranilor, Ghiţă Ion Copăceanu din Buneşti, se deplasează la Bucureşti pentru a prezenta lui Alexandru Ioan Cuza mesajul de preţuire şi omagiile locuitorilor judeţului12.

La numai câteva luni de la marele act al Unirii, care consfinţea prin voinţa întregului nostru neam, formarea statului naţional român modern, Alexandru Ioan Cuza, avea să pornească într-o călătorie de cunoaştere a ţării, itinerariul său incluzând şi spaţiul vâlcean. Gazeta „Anunţătorul Român” relatează pe larg despre acest eveniment evidenţiind ataşamentul şi preţuirea vâlcenilor faţă de domnul Cuza. El este întâmpinat, în ziua de Duminică 21 iunie, la bariera dinspre Olt a podului plutitor ce ducea în comuna Goranu, de un numeros alai al locuitorilor oraşului, în frunte cu Ghiţă Golescu, administratorul judeţului: „Aici, ca şi în celelalte oraşe, locuitorii au salutat cu cel mai mare entuziasm venirea între dânşii a domnitorului. Bucheturi de flori, aclamaţii entuziaste, iluminaţie generală seara, au fost manifestările adevăratei bucurii a oraşului Râmnicu-Vâlcea13. Cu prilejul primirii domnitorului, autorităţile oraşului de reşedinţă a judeţului fac o scurtă şi semnificativă prezentare asupra vieţii economico-sociale a judeţului. Gazeta „Anunţătorul român” mai consemna că „Măria Sa a vizitat cu aceeaşi solicitudine şi îngrijire stabilimentele publice, spitalul, şcoala. A trecut după aceasta în revistă dorobanţii cărora drept mulţumire, le-a făcut la toţi gratificaţii din caseta sa particulară, pe un unter-ofiţer l-a înălţat în grad de sublocotenent şi unui dorobanţ de ordonanţă i-a acordat distincţia de a purta dragonă de aur, acest soldat fiind un vechi pompier acoperit de rane la 48...14.

Domnitorul şi-a continuat vizita la Ocnele Mari, mânăstirile Dintr-un Lemn, Arnota, Bistriţa şi Hurez. întregul itinerar fiind marcat de prezenţa locuitorilor pe traseu ; au fost ridicate minunate arcuri de triumf împodobite cu frunze de stejar şi numeroase buchete de flori. Călătoria lui Alexandru Ioan Cuza prin judeţ s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a locuitorilor oraşelor şi localităţilor vizitate, s-au dat spectacole cultural-artistice, s-a cântat şi jucat Hora Unirii cu solemnitate şi preţuire ca pe un adevărat Imn al României Noi.

În anul 1862, domnitorul Unirii Principatelor va face o nouă vizită în Vâlcea. Va fi primit cu aceeaşi dragoste de către locuitorii acestor meleaguri, care vor ridica în amintirea evenimentului „Fântâna lui Cuza” pe defileul Oltului, în apropierea de Mânăstirea Cozia, monument ce eternizează dragostea şi preţuirea locuitorilor pentru domnitor. Tot cu acest prilej, se creează în Râmnic un Comitet cetăţenesc care „în consideraţia marelui act naţional săvârşit de Măria sa Domnitorul” deschide o listă de subscripţie „drept semn de recunoştinţă şi pentru aducerea aminte a măreţelor fapte săvârşite” prin care cetăţenii oraşului şi ai întregului judeţ îşi vor aduce contribuţia bănească „după putinţă [pentru] a face Măriei Sale Domnitorului şi ţării un dar de un tun, astfel precum toate oraşele şi districtele ţării au manifestat dorinţa lor”15.

Reformele realizate într-un ritm intens, în cei şapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza, au pus bazele organizatorice ale statului modern român. Pe plan economic, social, politic şi cultural, s-au înregistrat profunde schimbări. Dintre reforme, cea agrară se impune atenţiei ca o înfăptuire majoră, cu implicaţii profunde în ansamblul societăţii românesti. Nu a existat domeniu în care să nu se fi înregistrat marcante progrese. România a intrat pe scena statelor europene, nu numai ca stat naţional, ci si ca stat modern.

Vâlcenii au trăit momentele nefericite, care au dus la detronarea lui Cuza (11 febr. 1866), dar şi atmosfera creată o dată cu aducerea pe tronul ţării a unui principe străin, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, înrudit cu regele Prusiei şi văr cu împăratul Franţei, Napoleon al III-lea. De fapt, aducerea lui s-a făcut cu acordul majoritătii forţelor politice interne şi a fost proclamat ca domn la 10 mai 1866,16 asigurând în anii următori stabilitatea sistemului politic în ţară si un echilibru al României în politica externă.

Evenimentul menţionat determina Poarta să protesteze împotriva preluării domniei de către prinţul Carol I, şi să acuze guvernul român de „încălcarea tratatelor”, concentrând trupe otomane la sud de Dunăre, şi ameninţând cu „invadarea României spre a restabili (!) ordinea de lucruri legală”. La rândul lor, autorităţile de la Bucureşti răspund prin mobilizarea armatei (peste 40.000 de ostaşi) si organizarea, în plus, a unui corp de 10.000 de voluntari, în frunte cu generalul paşoptist Gheorghe Magheru, la care s-au înrolat şi 825 voluntari vâlceni, sub comanda sublocotenentului Giurea Budişteanu, pentru apărarea drepturilor civice şi a demnitaţii naţionale.17

În apelul adresat locuitorilor Vâlcii, la 30 iunie 1866, după vizitarea trupelor de dorobanţi din capitala judeţului, generalul Gheorghe Magheru, comandantul Corpului de voluntari, spunea: „Astăzi puind piciorul pe pământul bravei Oltenii, vin a face în parte apel fiilor ei, în numele patriei, ca să vie sub stindardul cel sacru al apărării; mă simt mişcat de bucurie şi îmi bate inima văzându-mă în mijlocul confraţilor vâlceni, a căror prezenţă, pe lângă aducerea aminte a faptelor eroice petrecute în anii 1821, 1828 şi 1829 îmi renaşte şi scumpele suveniri ale marei epoci de regenerare a naţiunii noastre din anul 1848, când tot în această calitate au fost convivi în castrele Troianu cu corpul voluntarilor şi armia neregulată ce comandam. Vă îmbrăţişez, iubiţi confraţi vâlceni, vă adresez felicitaţiunile mele cele mai cordiale şi sunt plin de speranţă, contând pe caracterul vostru civic, că împrejurările de faţă, când muma patrie are trebuinţă de braţele noastre, veţi corespunde la apel şi vă veţi întrece a mări cadrele bravului corp al voluntarilor, care are frumoasa misiune de a apăra căminele ce vi le-au lăsat glorioşii voştrii străbuni, apărându-le de ordiile barbare cu preţul sângelui lor”. Patriotul general, fiind la anii „ înţelepciunii” - împlinise 62 de ani -, îşi încheia înflăcăratul apel la acord cu dorinţa tuturor românilor, prin cuvintele „Trăiască România, una şi nedespărţită!”18

Prin măsurile preventive luate de guvern,  judeţul Vâlcea devine o „fortăreaţă” de rezistenţă, concentrând în toate mânăstirile unităţi militare şi chiar la Episcopie, iar la Cetăţuia şi Troian se aşează importante depozite de alimente şi muniţii19. Se mai organizează 2 spitale militare cu cadre de specialitate şi mai multe călugăriţe care se oferiseră ca voluntare. Treptat, pericolul extern este atenuat, apoi îndepărtat, prin abilitatea lui Carol I şi inteligenţa diplomaţiei românesti.

Din unele rapoarte judeţene, rezultă că vâlcenii şi-au exprimat gratitudinea faţă de evenimentul de la 30 iunie 1866, când domnitorul Carol depunea jurământul pe prima Constituţie românească adoptată, şi care, în ziua următoare a fost promulgată. Prin prevederile sale, Constituţia din 186620 a fost una dintre cele mai democratice din Europa secolului al XIX-lea. Ea a contribuit la ”alinierea” României lânga tările înaintate ale vremii.

Spiritul nou, democratic, care se aşează în sistemul de guvernământ, asociat cu dorinţa prinţului Carol I de a vizita „ţara” pentru a cunoaşte realităţile şi pulsul populaţiei cu obiceiurile şi frumuseţile specifice zonelor celor mai pitoresti, determină pe „organizatori” ca judeţul Vâlcea să se afle printre primele judeţe vizitate. Astfel, la 25 aprilie 1867, se desfăşoară aici vizita noului conducător al României moderne. Pentru acest eveniment, conducerile districtelor Argeş şi Vâlcea au luat toate măsurile de bună întreţinere a drumurilor, a podurilor care trebuiau să fie în stare „perfectă de funcţionare”21.

Autorităţile oraşului şi ale judeţului erau atenţionate din timp pentru a lua măsurile necesare în vederea curăţeniei oraşului şi a primirii prinţului Carol I într-o atmosferă de siguranţă şi solemnitate22. Râmnicul, în acea vreme, se număra printre puţinele oraşe din România înzestrate cu străzi şi trotuare aliniate, pavate şi pietruite cu borduri. Era luminat cu gaz, iar frumoasele ghirlande de felinare aşezate pe stâlpi metalici împodobiţi cu flori, îi dădeau o notă aparte, cu o strălucire feerică. Tot acum, parcul Zăvoi, înfiinţat de domnitorul Barbu Ştirbei, la 9 august 1850, era amenajat frumos, având alei pietruite în romburi, iar în centrul parcului se înălţa un frumos pavilion grandios, unde se organizau diferite sărbători şi, în mod special, expoziţii agro-economice23. Referitor la vizita menţionată, sunt relevante detaliile pe care ni le oferă prefectul judeţului, Pleşoianu, într-un raport către Ministerul de Interne, în care descrie momentele importante ale itinerariului, înfăţişând cu detalii entuziasmul cu care a fost primit Carol I de locuitorii vâlceni.

Prima vizită a prinţului Carol I în judeţ a durat 3 zile (25-27 aprilie 1867), iar obiectivele vizitate din localităţile Râmnicu-Vâlcea, Călimăneşti, Cozia, Valea Lotrului, Brezoi, Ocnele Mari, Băile Olăneşti, Mânăstirile Bistriţa, Arnota şi Horezu, au lăsat o frumoasă impresie prinţului şi însoţitorilor săi24. La 24 mai 1873 prinţul Carol I revine în judeţ, continuîndu-şi vizita de la Râmnicu-Vâlcea, la bâlciul Râureni, Câineni şi Vama de la Genune, apoi, în drum spre Bucureşti vizitează Drăgăşani şi împrejurimile oraşului25.

Impresionat de frumosul peisaj vâlcean şi de călduroasele primiri făcute de locuitorii acestei zone, prinţul intervine ulterior, printr-o serie de decrete, în sprijinul dezvoltării unor obiective din judeţ. Astfel, el alocă însemnate sume în bugetul local pentru întreţinerea şi construirea drumurilor judeţene, construirea „podului de fier” peste Olt în punctul Goranu, îmbunătăţeşte navigaţia pe Olt, construieşte un nou pod peste râul Râmnic şi începe lucrările drumului de fier Slatina – Ocnele Mari, drumul Râmnicu-Vâlcea – Curtea de Argeş şi sprijină construirea unui penitenciar în reşedinţa judeţului, lângă tribunal26. În anii următori, atât judeţul dar mai ales Râmnicul, au cunoscut procesul unei noi modernizări urbanistice, dând posibilitatea râmnicenilor să-şi construiască imobile după proiecte realizate de arhitecţi competenţi, cu noi concepţii, folosind un stil armonios în prelucrarea faţadelor şi a confortului interior, beneficiind de amenajarea şi lărgirea străzilor, a trotuarelor, de existenţa unui iluminat stradal permanent, o canalizare modernă şi o dotare cu apă potabilă suficientă pentru locuitorii oraşului27. Noile îmbunătăţiri făceau parte dintr-o strategie urbanistică mai veche dar, stimulată cu perseverenţă de Carol I, au avut drept urmare transformarea Râmnicului într-un oraş modern şi civilizat, aşa cum afirma ulterior Nicolae Iorga despre oraşul de la poalele Capelei: „Ai plăcerea de a te găsi într-un juvaer de oraş, într-una dintre cele mai curate aşezări urbane din toată România şi nu-s maidane nici bordeie ci case curate, ce se înfrăţesc bine între ele, frumoase case gospodăreşti”28.

 

Note bibliografice

 

1. Nicolae Bălcescu, Opere IV, Corespondenţă, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române; 1964, pag. 135-136.

2. Istoria Românilor, vol. VII, tom I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, pag. 432-435, 465.

3. Ibidem, pag. 445 şi 450;.Documente privind Unirea Principatelor, vol. 3, Bucureşti, 1963, pag. 287.

4. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în cont., DJVAN), Fond Prefectura Judeţului Vâlcea (în cont., PJV), dos. 88/1857, f. 2 şi 7; Corneliu Tamaş, Gheorghe Dumitraşcu, Sergiu Purece, Petre Bardaşu, Contribuţia Judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor, Râmnicu-Vâlcea, 1982, pag. 7.

5. DJVAN, PJV, dos. 88/1857, f. 91; Conform acestor acte normative, corpul alegătorilor era împărţit în mai multe categorii: marii proprietari, care aveau peste o sută de fălci de pământ şi care desemnau câte trei deputaţi pentru fiecare judeţ prin vot direct, micii proprietari, cu moşii de la 10 până la 99 de fălci care desemnau câte un deputat ales prin delegaţii plăşilor. Tot prin delegaţii aleşi pentru fiecare plasă îşi desemnau deputatul şi clăcaşii. Cea de-a patra categorie o reprezentau orăşenii care alegeau un singur deputat din fiecare urbe, iar drept de vot aveau cei care posedau un venit sau avere de cel puţin 8.000 lei anual. (C. Tamaş… op. cit. pag. 8.).

6. Ibidem,dos. 89/1857, f. 279-280; dos. 90/1857, f. 146.

7. Ibidem,dos. 90/1857, f. 102-108; 109-112; 133-210. Cf. C. Tamaş… op. cit., pag. 9.

8. Ibidem,dos. 101/1857, f. 312, 328, 397, 402; Documente prtivind Unirea Principatelor, Bucureşti, Editura Academiei R. P. R., 1963, pag. 585, C. Tamaş… op. cit. pag. 14.

9. DJVAN, PJV, dos. 4/1859, f. 8-9, 14, 36; dos. 3/1859, f. 4:9; dos. 34/1859, f. 15; Documente privind Unirea Principatelor… pag. 583.

10. Ibidem, dos. 3/1859, f. 11; Cf. Constantin Mateescu, Cartea Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Editura Silviu Popescu, 1999, pag. 166.

11. Ibidem, dos. 3/1859, f. 11; C. Tamaş, … op. cit., pag. 17-18; Cf. Constantin Mateescu, op. cit., pag. 166; “Anunţătorul Român”, nr. 56, din 15 iulie 1859; Dumitru Andronie, Alexandru Ioan Cuza pe meleagurile Munteniei şi Olteniei în anul Unirii, în “Studii vâlcene”,  nr. VII/1985, pag. 81-82.

12. Ibidem, f. 82; C. Tamaş, … op. cit., pag. 208-209.

13. Dumitru Andronie, op.. cit., pag. 83.

14. Constantin Mateescu, op. cit., pag. 83.

15. Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne şi guvernanţi (1866-1916), Bucureşti, 1994, pag. 16; Istoria României..., pag. 553:558; Memoriile regelui Carol I, Ediţia 1994, 1, pag. 40.

16. DJVAN, Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 127/1866, f. 6; Istoria României... loc. cit. pag. 559; Petre Purcărescu, Personalitatea prinţului Carol I  în documentele vâlcene, în “Studii vâlcene”, serie nouă, nr. I (VIII) 2003,

pag. 107.

17. Petre Purcărescu, op.. cit., pag. 560.

18. DJVAN, Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 62/1866, f. 11.

19. Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, pag. 144.

20. Istoria României... loc.. cit. pag. 560.

21. Petre Purcărescu, op.. cit. , pag. 105.

22. DJVAN, Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 125/1866, f. 172.

23. Petre Purcărescu, op. cit. , pag. 108.

24. DJVAN, Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 125/1866, f. 172.

25. Memoriile Regelui Carol I al României, vol. III, Editura “Universul”, 1909, Bucureşti, pag. 72.

26. Ibidem, pag. 72; Cf. Petre Purcărescu, op. cit. , pag. 113.

27. DJVAN, Fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos. 30/1874, f. 25.

28. Ibidem, dos. 9/1873, f. 78; cf. Petre Purcărescu, op. cit. , pag. 114.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 161-165). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea. 

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Vineri, 29 Mai 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4111 ori Ultima modificare Luni, 21 Ianuarie 2019 12:51
Ești aici: Home Valcea Valcea Vâlcenii în perioada Unirii şi a domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)