Istorie Locala

Joi, 12 Noiembrie 2020 10:47

«Studii vâlcene»: Proprietățile miraculoase ale nucilor și alunelor

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Motto:”10 nuci sau alune consumate zilnic hrănesc celula nervoasă şi ne ajută să fim „mai deştepţi”

Nucul şi alunul, specii pomicole de tradiţie pentru poporul român şi cu perspective de a servi, pentru cei care îl cultivă, la ridicarea standardului de viaţă. De multe ori au contribuit cu preţioasele lor fructe la completarea veniturilor populaţiei din zona dealurilor şi chiar la îmbunătăţirea raţiei alimentare ca fructe sau uleiuri.

În prezent nucul şi alunul au devenit specii pomicole de valoare, fructele lor fiind solicitate pe pieţele celor mai avansate ţări în cantităţi foarte mari.

Cunoştinţele acumulate în urma cercetărilor româneşti şi străine, soiurile noi aflate la dispoziţie, materialul săditor altoit şi legislaţia adecvată creează o nouă disponibilitate şi interes pentru cei care se ocupă de cultura nuciferelor.

Exploataţia modernă cu nuc şi alun nu poate fi viabilă şi profitabilă fără o cultură modernă, iar cultura modernă nu poate fi funcţională decât într-o exploataţie bine gândită şi organizată.

Nucul, una dintre cele mai vechi specii pomicole, are o importanţă economică şi socială deosebită datorită valorii alimentare a fructelor sale, calităţii superioare a lemnului, folosirii celorlalte organe ale pomului (frunze, scoarţă, endocarp, lăstari) ca izvor de materii pentru i n d us t r i a  chimică,  farmaceutică  şi    ca  specie  decorativă  şi eco-ameliorativă de mare efect.

Importanţa economică rezidă şi din valoarea alimentară a fructelor. Spre deosebire de fructele celorlalte specii pomicole, nucile constituie un aliment complet şi concentrat; ele conţin substanţe grase (52-77%), substanţe proteice (12-25%), hidraţi de carbon (5-24%), substanţe minerale (1,3-2,5%), vitamine etc.

Fructul este bogat în potasiu, fosfor, cupru, magneziu, vitamine, săruri minerale, diferite uleiuri volatile, grăsimi vegetale, celuloza, ceea ce îl face să fie un component nutritiv de calitate, chiar în cazul în care este consumat în cantitate mică (25-50 g). Acelaşi lucru se poate spune şi despre alune şi migdale. Fructul, frunzele, ca şi coaja de nuc conţin mult magneziu, a cărui lipsă, după cum se ştie, generează tumorile maligne, ateroscleroza, accidentele cerebrale şi astmul bronşic, precum şi alte boli destul de serioase.

Frunzele de nuc au o acţiune puternic bactericidă, astringentă, hipoglicemiantă si tonifiantă. Se folosesc pentru tratamentul TBC-ului pulmonar, al bolii Basedow, al unor infecţii ale tubului digestiv, precum şi al unor boli de piele.

În stare proaspătă fructul conţine: 17,57% apă, 11,05 % substanţe azotoase, 41,58% substanţe grase, 26,5% substanţe extractive, 1,3% celuloză, 1,6% cenuşă. Este fructul cel mai bogat în Cu şi Zn; în plus conţine K, Mg, P, S, Fe, Co, vitaminele A, B, C, P.

Valoarea energetică a unui kilogram de miez de nucă este echivalentă cu 1kg pâine+0,5 kg carne + 0,5 kg peşte + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurând 6364 calorii.

Cercetări privind calitatea nucilor efectuate în S. U. A. arată că 100 g miez de nucă au valoarea energetică de 630 kcal şi conţine cantităţi însemnate de proteine (14,1 g), lipide (68,0g), carbohidraţi (3,0g), minerale (calciu, cupru, mangan, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc) şi vitaminele A, B1, B6, B12, C, etc.

Nucile conţin o categorie largă de aminoacizi esenţiali (6676 mg/100 g), m/aminoacizi neesenţiali ( 7767 mg/100 g), metionină şi cisteină (650mg/100 g), phenylalanină şi tyrosine (1067 mg/ 100 g).

Miezul de nucă se poate consuma proaspăt, în produsele de cofetărie, iar datorită conţinutului ridicat în grăsimi, din miezul de nucă se poate extrage un ulei excelent comestibil dar şi tehnic. Întrucât este sicativ, este foarte mult folosit în scopuri tehnice: în pictură, pentru fabricarea cernelii tipografice, a săpunului de lux, a lacurilor, pentru extragerea uleiurilor eterice, în obţinerea numeroaselor produse cosmetice şi farmaceutice.

Nucile şi alunele proaspete (în special cele culese puţin înainte de deplina lor maturitate) au o compoziţie deosebită, diferenţiindu-se de alte fructe prin următoarele caracteristici:

$1a)    Conţinut ridicat în substanţe grase, constituite in majoritate din acizi graşi nesaturaţi; (acizii saturaţi nu depăşesc 8-10 la sută). Nucile sunt bogate în special în acizi graşi polinesaturaţi (72 la sută din totalul acizilor graşi), iar alunele conţin în majoritate acizi mononesaturaţi, respectiv 76 la sută si 68 la sută din totalul acizilor graşi.


b) Conţinutul în apă al fructelor uscate este moderat (20-40 la sută), faţă de cel al fructelor proaspete, care este de circa 85 la sută.


c) Nivelul glucidelor este modest la fructele uscate: 5-7 la sută si circa 10 la suta la cele proaspete.


d) Aportul proteinic este superior celorlalte fructe, variind intre 8 şi 11 la sută. Aceste proteine conţin toţi acizii aminaţi esenţiali.


e.) Aportul energetic deosebit este furnizat în proporţie de 80 la sută de lipide: 525 kcal (2195 kjouli) în cazul nucilor proaspete, 385 kcal (1605 kjouli) în cazul alunelor proaspete (la 100 g).


f) Concentraţia mare de minerale şi oligoelemente (2-2,6 g la 100 g de fructe). Dintre minerale, valorile cele mai mari le are potasiul (690 mg la 100 g de nuci), fosforul (510 mg la 100 g de nuci si 230 mg la 100 g de alune). Urmează apoi magneziul (130 mg la 100 g de nuci si 56 mg la 100 g de alune) si calciul (44 mg la 100 g de nuci). Oligoelementele sunt si ele bine reprezentate: fier (2,4 mg la 100 g de nuci si 1,1 mg la 100 g de alune); zinc (intre 2,4 si 3,0 mg la 100 g) si cupru (0,21-0,31 mg).


g) Vitaminele sunt şi ele bine reprezentate: vitamina E, (21 mg la 100 g de alone şi 7 mg la 100 g de nuci); vitaminele din grupa B sunt de asemenea bine reprezentate, conţinutul lor fiind de 2-10 ori mai ridicat decât in cazul celorlalte fructe. În schimb, provitamina A este prezentă în mică cantitate, la fel şi vitamina C.


h) Conţinutul bogat în fibre (6,5 si 5,5 g la 100 g de alune şi respectiv nuci proaspete) constituite în majoritate din fibre solubile, mai ales din familia pectinelor. Protejează inima. Studii recente ale unor medici englezi (Fraser, 1992; Spiller, 1992; Durlach, 1993) au demonstrat că nucile, alunele şi sau fructele oleaginoase numite generic nuts, constituie factori protectori importanţi cardiovasculari. Acest lucru este atribuit în primul rând lipidelor şi raportului dintre acizii graşi polinesaturaţi şi saturaţi (7,4 pentru nuci şi 2,2 pentru alune), apoi procentajului important de acizi graşi monosaturaţi (76 la sută în cazul alunelor), procentajului scăzut de acizi graşi saturaţi (8-10 la sută în raport cu conţinutul lipidic total). Un alt mecanism posibil ce generează acest efect protector cardiovascular ar fi, spun specialiştii mai sus menţionaţi, şi cel al acţiunii magneziului. Deficienţa de magneziu constituie, după cum se ştie, un factor de risc în cazul maladiilor cardiovasculare. Conţinutul de magneziu al nucilor şi alunelor este ridicat: 15-22 mg. În fine, conţinutul bogat în fibre, în special solubile, atribuie nucilor şi alunelor un efect favorabil asupra sănătăţii cardiovasculare.

Ca specie pomicolă, nucul prezintă şi alte avantaje. Deşi creşte lent şi intră relativ târziu pe rod, datorită rădăcinilor sale foarte dezvoltate, nucul prezintă importanţă în amelioraţiile agrosilvice pentru fixarea terenului şi ca specie principală în perdelele de protecţie.          

            Coroana masivă, trunchiul puternic, coaja cenuşie şi netedă,în tinereţe frunzele mari de culoare verde închis şi de diferite forme, fac din nuc una dintre speciile decorative de mare efect. Fiind în acelaşi timp o plantă pomicolă, tehnică, forestieră, medicinală, dendrologică şi amelioratoare, nucul este considerat pe drept cuvânt una dintre cele mai importante specii pomicole din ţara noastră.

Cum pregătim diverse decocturi, infuzii si tincturi.

·         Decoctul de frunze de nuc se pregăteşte in felul următor: peste o lingura de frunze mărunţite se toarnă 2 pahare de apa. Se fierbe timp de 15 minute în vas acoperit cu capac, după care se strecoară. Se administrează cate un pahar de trei ori pe zi. Decoctul poate fi folosit si pentru clătirea gâtului, in caz de inflamaţie. În caz de podagră sau reumatism, foarte eficiente sunt băile la temperatura camerei (un litru de decoct la o baie). În hemoragiile nazale este deosebit de eficient praful obţinut din frunzuliţele de nuc, aflate în apropierea fructului necopt.

·         Uleiul de măsline cu nucă se prepară în felul următor: se pun nucile verzi într-un vas de sticlă, se toarnă deasupra ulei de măsline, după care se închide bine vasul şi se lasă timp de 40 de zile la soare. Se strecoară şi se păstrează la loc întunecos şi uscat. Acest ulei se foloseşte în dermatoze, litiaza renală, enurezis, varice, arsuri şi răni care se vindecă greu.

·         Infuzia din membrana nucilor este un mijloc eficient în angină: peste o linguriţă de membrane mărunţite se toarnă un pahar de apă clocotită şi se lasă 2-3 ore. Se clăteşte gâtul de câteva ori cu infuzie călduţă.

·         Tinctura obţinută din membrana despărţitoare internă este recomandată în tratamentul fibromului uterin: se iau membranele de la 20-25 de nuci, se toarnă peste ele o jumătate de pahar de alcool sau votcă şi se lasă timp de 10 zile la loc uscat si întunecos. Se iau câte 20 de picături în puţină apă, cu 20-30 de minute înainte de masă.

·         Fructele coapte sunt recomandate în caz de aciditate prea mare a stomacului (2-3 nuci pe zi), de asemenea în hipertensiune: 5-6 nuci pe zi, vreme de 50 de zile, de preferinţă amestecate cu miere. Se face o pauză de două luni, după care se repetă tratamentul.

·         Miezul de nucă este recomandat în caz de slăbiciune generală şi extenuare. Se poate pregăti în acest caz o băutură energetica dintr-un pahar de suc proaspăt de fructe, amestecat cu miez de nucă şi miere.

·         Contraindicaţii
Nucile sunt contraindicate în boli ale intestinului.

Aluna (Corylus sp.)este o plantă cultivată încă din antichitate. Cele mai vechi documente (peste 4000 de ani ) atestă că în China alunul este considerat o plantă cu proprietăţi sacre.

Frunzele de alun au proprietăţi tonifiante şi vasoconstrictoare.

Fructele alunului au fost folosite în hrana oamenilor din cele mai vechi timpuri, ca urmare a valorii lor alimentare foarte ridicate.

Aluna este nutritivă şi energetică. Ea conţine calciu, fosfor, clor, sodiu, fier, cupru, vitamine, materii grase si azotate,celuloza, etc.

Fructul este indicat în anemii, litiaze urinare, meteorism şi diaree. Nu sunt recomandate însă mai mult de 8-10 fructe pe zi.

Conţinutul fructelor în principalele elemente componente diferă de la o zonă de cultură la alta şi de la un soi la altul.

Numeroasele cercetări au evidenţiat în special conţinutul în lipide de la 53,0 la 72,0 %, în proteine de la 10,0-22,0 %, glucide totale 9,0-13,7 %, elemente minerale 0,32-3,0 %.

Pentru condiţiile ţării noastre alunele prezintă un conţinut de proteine de 12,6-16,0 %, de grăsimi de 58,0-62,7 %, glucide totale de 13,7%, celuloză 2,5-3,50 %. Conţinutul ridicat de proteine face din alune unele din produsele vegetale cele mai valoroase. Componentele de bază ale alunelor sunt însă lipidele, formate din acizi graşi, care la rândul lor au în componenţă acizi nesaturaţi şi acizi saturaţi.

Ayfer (1986), Ebrahem ş.a. (1994) precizează că alunele sunt bogate în vitaminele B (B1, B2, B3, B5), PP şi mai ales în Vitamina E (tocoferol) între 19,5 şi 27,0 mg/100g.

Datorită valorii alimentare, alunele se folosesc în hrana omului ca fructe proaspete sau prelucrate într-o multitudine de produse (prăjituri, bomboane, creme, salate, îngheţată).

Plantele de alun sunt folosite în multe zone ale lumii pentru echilibrarea cadrului ecologic, în special prin aportul lor în combaterea eroziunii solului.

În grădinile familiale deseori se întâlnesc plante de alun (Corylus avellana var. atrapurpurea, Coprylus maxima, Corylus contorta) care, prin aspectul şi intensitatea culorii frunzelor, creează un ansamblu decorativ plăcut.

Valoarea culturii alunului rămâne, în principal, cea economică. Un exemplu ar fi cazul Turciei, ţară cu cea mai mare producţie de alune din lume, care are angajată în producţia alunelor aproximativ 8 milioane producători (250.000 familii pe 450.000 ha) şi care obţine peste 1,2 – 1,5 milioane € (Fiskobirlik – UACSH, Giresan).

Alunele se folosesc, cu deosebire în industria alimentară şi numai în cantităţi reduse (10-20%), pentru consum în stare proaspătă. Fructele trebuie să aibă însuşiri corespunzătoare acestor destinaţii.

La fructele pentru masă primează aspectul şi mărimea, iar la cele pentru industrie miezul trebuie să fie mic, sferic şi să se cureţe uşor de pelicula care-l acoperă.

În comerţ alunele se valorifică sub forme diferite: alune proaspete cu involucru, alune în coajă, alune decojite, alune prăjite, pastă de alune, făină de alune, alune pentru salate „crocant” şi alune pentru diverse preparate farmaceutice.

Ţările membre CEE sunt principalele consumatoare ale producţiei de alune de aceea ele au impus norme şi criterii foarte precise pentru comerţul cu alune (standardizat).

În general alunele decojite, indiferent sub ce forme se prezintă, deţin 80 - 90 % din comerţul mondial de alune.

  

Cum pregătim diverse decocturi, infuzii si tincturi.

§  Infuzia de frunze de alun se prepară astfel: peste o lingură de frunze se toarnă un pahar de apă clocotită. Se lasă o oră, după care se strecoară. Se administrează câte 1/3 de pahar, de 3 ori pe zi, cu 20 de minute înainte de masă. Infuzia de frunze se mai foloseşte sub forma de comprese în tratamentul ulcerelor gambelor.

BIBLIOGRAFIE

1.     Turcu E. , Botu I., Achim Gh., Preda S. – 2003. Culturi nucifere. Editura Ceres

2.     Cociu V. , Botu I., Botu M. , Preda S., Achim Gh., Iancu M. – 2007. Nucul, alunul, castanul şi alte nucifere. Editura Conphys.

3.     Gh. Popescu – 2000. Botanica. Ed. Universitaria, Craiova

Informații adiționale

Citit 116 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea «Studii vâlcene»: Proprietățile miraculoase ale nucilor și alunelor