Istorie Locala

Luni, 06 August 2012 13:19

Răscoala ţărănească din 1907, în Vâlcea

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Această acţiune este evenimentul social cel mai important din această perioadă. Răscoala a început în sudul judeţului, cu  incendierea conacului din Ştirbei (azi, comuna Iancu Jianu), din fostul judeţ Romanaţi, în noaptea de 12 spre 13 martie, urmând şi unor acţiuni agitatorice provocate de adepţii lui Alexandru Valescu din Muşeteşti – Argeş. La 13 martie 1907, şeful gării din Zăvideni îl încunoştinţa pe prefect, printr-o telegramă, că ţăranii din Călina (sat ce aparţinea de comuna Zăvideni), adunaţi în grupuri, « ţin calea proprietarilor  şi-i ameninţă că-i vor ucide18. După părerea cercetătorului Horia Nestorescu-Bălceşti, fraza Sătenii se agită în comuna Călina, în contra arendaşului Ionescu, repetată  stereotip în cele mai importante ziare centrale ale timpului, « deschide paginile istoricului mişcării ţărănimii vâlcene »19. De fapt, ţăranii din satul menţionat se jeluiseră nu o dată împotriva abuzurilor aceluia. Arendaşul era apreciat chiar de către un funcţionar al statului – inspectorul agricol Receanu, drept « un om care sfidează legile »20. În ceea ce priveşte agitaţiile ţărăneşti din această localitate, autorităţile judeţului au făcut eforturi notabile pentru a dezamorsa conflictul, deplasând la faţa locului  « un întreg arsenal politic, administrativ şi militar »21. Peste câteva zile, prin Decizia nr. 26556 a Ministerului de Interne, Alexandru Ionescu va fi îndepărtat din funcţia de arendaş al statului, spre satisfacţia sătenilor. În mai al aceluiaşi an, el va fi, însă, reangajat, continuându-şi abuzurile22.  

 

Răscoala izbucnise însă deja cu violenţă la Laloşu, unde locuitorii au devastat conacele lui Haralambie Davidescu, C-tin St.Ţecovici, Corniţă Băbeanu, Obogeanu, căpitanul I. Staicovici (pe care insurgenţii l-au căutat ca să-l omoare, singurul caz de felul acesta !), pe cele ale generalului G. Angelescu (proprietatea de la Mologeşti), Ştefan I. Stănescu (jude instructor la Olt) şi Ghiţă Teodorini (proprietatea acestuia căzând pradă furiei locuitorilor din Ştirbei, care, după ce prădaseră conacul lui Costică Dobriceanu de acolo, veniseră în Laloşu ca să-şi continue acţiunea); cu această ocazie, a fost incendiată şi baraca grădinarului proprietăţii, bulgarul Ivan Nenov.

Inspectorul comunal Ilie Pleşoianu, care, împreună cu primarul comunei Laloşu, a încercat să-i liniştească pe răsculaţi, a fost luat prizonier de aceştia şi obligat cu forţa să participe la o serie de devastări. La fel au procedat şi cu jandarmii veniţi să-i ajude pe inspector, pe primar şi pe şeful plutonului de jandarmi23. Pagube însemnate au fost făcute şi în Băbeni-Făureşti, la conacul lui Dumitru Bârzescu; printre răsculaţii şi instigatorii de aici, s-au numărat învăţătorul Mihai Popescu, acuzat mai târziu de a fi avut relaţii cu « indivizi suspecţi », precum şi cu Ion Ionescu – încasator la revista « Vorbe bune » din Balş24. Autorităţile locale semnalaseră agitaţii în satele Berbeşti (Laloşu), Diculeşti (comuna Băbeni-Făureşti), Pietroasa-Oteşti şi chiar în reşedinţa de plasă, Bălceşti. După devastarea conacului de la Ştirbei, la 13 martie, logofătul Gheorghe Gudunoiu, fost jandarm, agent de percepţie şi notar al comunei Ştirbei, a venit la Laloşu pentru a-i incita la răscoală şi pe cei de aici25; astfel se şi explică amploarea şi intensitatea răscoalei în această comună: incitarea sătenilor de către fostul jandarm a mers atât de departe, încât el îi ameninţa pe locuitori că dacă nu se ridică la răscoală, vine cu ai lui din Ştirbei şi pune foc întregului sat Laloşu26. Unii cercetători îl consideră pe acesta « cap » al răsculaţilor, « pentru o arie geografică mult mai mare decât aceea a comunei Laloşu »; ancheta ulterioară a autorităţilor, a stabilit că organizatorul răscoalei din Laloşu a fost ajutorul şefului de post din Laloşu, Ştefan Al. R. Dinu27.

Este demn de menţionat că la una dintre întrunirile organizate de liderii răsculaţilor, au luat parte şi trei preoţi: Ilie Niculescu, Florea Ceauşeanu şi I. Ceauşeanu28. De asemenea, unii învăţători au fraternizat cu răsculaţii, ori au avut chiar iniţiativa unor acţiuni: Ion Stoenescu din Laloşu, G. Nicolaescu din Pietrarile (şi paroh din comuna cu acelaşi nume); la fel s-a întâmplat cu o parte dintre consilierii comunali, Primăria pierzându-şi orice autoritate. După eveniment, în această comună s-a găsit broşura-apel Către săteni, a lui Vasile Kogălniceanu, care avea drept motto cuvintele reginei Elisabeta: “Sculaţi, oameni buni, şi ridicaţi-vă la înălţimea datoriei voastre. Atunci, vă veţi uimi singuri de de puterea voastră!”29. Se pare că oamenii au înţeles greşit îndemnul reginei, sau li s-a explicat cu interpretări tendenţioase, având o ţintă precisă: instigarea! Au fost devastate şi prădate, apoi arse, o serie de conace, grajduri de vite şi alte acareturi, clăi cu fân etc., ale unor proprietari, bunuri valorând zeci de mii de lei (la valoarea leului din acea perioadă, aşa cum va stabili  Comisia instituită la scurt timp după stingerea răscoalei.

La Râmeşti-Suşani a existat doar o tentativă de răscoală: după o primă „victorie”- când au reuşit să intimideze autorităţile venite, punându-le pe fugă - , răsculaţii s-au speriat ei înşişi, atunci când lt. Ciulei şi soldaţii săi au tras asupra lor focuri de armă, care au rănit pe trei dintre ei. Au urmat arestările şi investigaţiile pentru descoperirea instigatorilor30.  

Prefectul Alexandru Crăsnaru, împreună cu trupele din garnizoana Vâlcea, plecase cu un tren special spre Drăgăşani, abia în data de 14 martie (motivul  întârzierii luării de măsuri: în ziua anterioară fusese la Bucureşti, pentru depunerea jurământului), la ora 13.00, ajungând în Drăgăşani la 14.30, iar la 18.30 intra în Oteteliş, de unde a putut să vadă arzând conacul lui Dimitrie Bârzescu, aflat în vecinătate. În acest timp, răsculaţii tocmai se pregăteau să atace conacul lui Golescu, din Făureşti. Era, însă, prea târziu, fiindcă au intervenit călăreţii din escadronul de cavalerie, de sub comanda căpitanului Ion Popa, care au luat poziţie de luptă, au atacat şi i-au împrăştiat pe răsculaţi, care n-au opus rezistenţă, împrăştiindu-se pe la casele lor. Cu aceasta, răscoala propriu-zisă lua sfârşit. Au urmat, desigur, numeroase arestări – circa 200 de cazuri (numai din satul Berbeşti, localitatea care dăduse cel mai mare număr de răsculaţi, au fost ridicaţi şi duşi spre Arestul Preventiv din Râmnicu-Vâlcea, 99 de bărbaţi şi o femeie). După o situaţie întocmită de Horia Nestorescu-Bălceşti, în urma studierii listelor celor depuşi la Arestul Preventiv, existente în arhivele vâlcene, aflăm că în luna martie 1907 a fost arestat un răsculat, în luna aprilie – 172, iar în mai – 14, rezultând un număr total de 187 de arestaţi; pe localităţi, cei mai mulţi dintre aceştia proveneau din Laloşu – 110, Băbeni-Făureşti – 17, Pojogi – 11, Voiceşti – 11, Mihăeşti – 4, Popeşti-Urşi – 4, Roeşti-Cermegeşti – 3, Pesceana – 3, Creţeni – 3 etc. Numărul acestora scade simţitor, pe măsură ce ne apropiem de nordul judeţului31. Aşa cum se menţionează într-un Raport adresat Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, de către Protoieria Judeţului Vâlcea, printre cei bănuiţi că ar fi fost de partea răsculaţilor, s-a aflat şi preotul Teodor Bălăşel din Ştefăneşti, care refuzase să se prezinte la o întrunire organizată de autorităţi şi destinată găsirii unor metode şi mijloace de potolire a insurgenţilor; împotriva lui, însă, nu s-au luat măsuri, din lipsă de probe32; mai aflăm din  raportul respective că “niciun proprietar n-a suferit bătăi ori schingiuiri, pe când răzvrătiţii şi bănuiţii, dintre care [mulţi] absolut nevinovaţi, au răsplătit toate păcatele strămoşeşti cu chinuri inchizitoriale şi schingiuirile barbare ce au îndurat de la armată”33.

În timpul reprimării răscoalei (dar şi după aceea), au existat şi destule cazuri de răniţi şi câteva – de morţi.  În acest domeniu, datele şi informaţiile oferite de documente – implicit, de autorităţi – sunt contradictorii: un raport adresat guvernului de către Prefectura Judeţului Vâlcea în aprilie 1907,  menţionează un număr de 2 morţi şi 6 răniţi34. Documente din alte surse prezintă, însă, un număr mult mai mare de victime din partea răsculaţilor: 11 răniţi35 şi 14 morţi,  dintre care « 7 din partea argeşană a actualului judeţ. Alţi câţiva mai pot proveni - spre sfârşitul anului 1907 sau în cel următor - dintre răniţi ori dintre cei bătuţi până la schilodire de către forţele de represiune36. După evaluarea lor, pagubele provocate vor fi plătite, desigur, de ţărani.

Cauzele răscoalei din 1907 în judeţul Vâlcea, a constat, ca şi în celelalte zone ale ţării cuprinse de focul revoltei, în lipsa de pământ şi în deteriorarea generală a nivelului de trai al ţăranilor. Situaţia nu a fost rezolvată cu această mişcare; dimpotrivă, « Înăbuşirea răscoalei a agravat problema ţărănească », mai ales ca urmare a aplicării Legii învoielilor agricole37

________________

 

18. DJVAN, PJV, dos. 146/1907, f. 7.

 

19. Corneliu Tamaş, Petre Bardaşu, Segiu Purece, Horia Nestorescu-Bălceşti, Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea, Bălceşti pe Topolog, Societatea « Prietenii Muzeului Bălcescu », 1974 (în cont., 1907 în Vâlcea), pag. XXII.

 

20. DJVAN, PJV, dos. 54/1908, f. 299.

 

21. 1907 în Vâlcea, pag. XXIV

 

22. Ibidem, pag. XXV.

 

23. Ibidem, pag. XXIX.

 

24. Ibidem, pag. XXX-XXXI.

 

25. DJVAN, PJV, dos. 146, f. 236-237.

 

26. Amintiri despre răscoala din 1907, Bucureşti, ESPLA, 1957, pag. 221.

 

27. 1907 în Vâlcea, pag. XXVII.

 

28. DJVAN, PJV, dos. 146, f. 130 ; V. şi Răscoala ţăranilor din 1907. Documente, vol. I, Bucureşti, 1957,              pag. 789-790.

 

29. 1907 în Vâlcea, pag. XXVIII.

 

30. Anca Scarlat, Cum se trăieşte pe o bombă de gaz, în "Jurnalul Naţional", 10 apr. 2007, ediţie on line.

 

31. Ibidem, pag. LXXVII-LXXVIII..

 

32. Ibidem, pag. 343.

 

33. Ibidem.

 

34. DJVAN, PJV, dos. 157 / 1907, f.  5 şi 164.

 

35. 1907 în Vâlcea, pag. LXXXI.

 

36. Ibidem, pag. LXXXII.

 

37. Corneliu Tamaş, Petre Purcărescu, Laloşu – file de monografie, Râmnicu-Vâlcea, 1977, pag. 32.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 161-165). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea. 

 

Informații adiționale

Citit 5597 ori Ultima modificare Joi, 21 Februarie 2019 11:59
Ești aici: Home Valcea Valcea Răscoala ţărănească din 1907, în Vâlcea