Istorie Locala

Valcea (489)

Miercuri, 16 Septembrie 2020 11:07

Monografia orașului Horezu în format flipbook

Scris de
...două comori inestimabile incluse în Patrimoniul UNESCO*: situl cultural Mănăstirea Horezu (patrimoniu material) și Ceramica de Horezu (patrimoniu imaterial).
***
De la 1487, septembrie 5, Râmnic: Hrisov prin care Vlad Călugărul întăreşte lui Roman, cumnatului acestuia - Vladul şi urmaşilor lor, părţi de moşie în HUHUREZI şi la Râmeşti...
 
Lectură plăcută!
 
___________
*Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite_pentru_Educa%C8%9Bie,_%C8%98tiin%C8%9B%C4%83_%C8%99i_Cultur%C4%83
Comorile moștenirii culturale imobile vâlcene, fiecare monument istoric cu fotografie, descriere și localizare, în format flip!
De astăzi, excelenta lucrare «Monumentele istorice din județul Vâlcea/ Repertoriu și cronologie», Editura Conphys Râmnicu Vâlcea, 2007 poate fi ”răsfoită” online precum volumul print – terfelogit de atâta utilizare, cum ni-l prezintă doamna Ligia Rizea în foto de copertă*, la care am adăugat conținutul propriu-zis al volumului.
Autoarele Repertoriului: Ligia Rizea, Ioana Ena; Colaboratori: Florin Epure, Mariana Iosifaru, Laura Maria Andrei, Alina Elena Bădescu; Editura Conphys Râmnicu Vâlcea, 2007.

Întrucât (cel puțin deocamdată) nu putem depăși limita a 200 pagini pentru nicio lucrare pe care o publicăm/ promovăm prin această modalitate, cititorii noștri interesați și de Bibliografie selectivă/ Cuprins pot accesa aceste informații la link-ul publicat* în urmă cu trei ani.
Avem acolo și recenzia semnată de Florin Epure, director executiv al Direcței pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Vâlcea, publicată în paginile 28-29 ale revistei Casa Cărţii vâlcene nr. 9/ 2007).

Vizualizare/ lectură plăcută a moștenirii culturale imobile vâlcene! 

https://www.flipsnack.com/Bibliotecivalcene/monumente-istorice-din-jude-ul-v-lcea-repertoriu-i.html?fbclid=IwAR0GsPYlSLcJqP8OK87_cepEcbmque8WMAw2knpuiXUmjb1r6-0sykXUX7A

Istoria scrisă a orașului vâlcean începe la 1535 iunie 7, cu Hrisovul prin care Vlad Vintilă vv., domnul Țării Românești, îi întărește lui Fârtat pârcălabul din Drăgășani și fiilor lui, ocine în lălești, Drăgășani și Murgești...

Totul despre Drăgășani/ Vâlcea. Lectură plăcută!

- https://www.flipsnack.com/Bibliotecivalcene/monografia-municipiului-dr-g-ani.html

...o listă NEexhaustivă cu aproape 1.000 de personalități vâlcene din toate timpurile, așa cum sunt ele prezentate în Capitolul IV al Enciclopediei județului Vâlcea, vol. I, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010.

...din raţiuni de spaţiu, marilor personalităţi de origine vâlceană, indiferent de domeniul în care au creat, nu a fost posibil să li se acorde un spaţiu proporţional cu importanţa lor. S-a ţinut cont că ele figurează în toate dicţionarele şi enciclopediile de referinţă, la nivel central, o parte din lucrările respective menţionându-se întotdeauna între paranteze, pentru cititorii care ar vrea să-şi completeze informaţia. Numai astfel s-a putut crea spaţiul necesar pentru includerea, în acest capitol, a aproape 1000 de personalităţi, evitându-se, în felul acesta, dezechilibrarea spaţiului total acordat, în comparaţie cu alte capitole....


Adresa de accesat a regalului de informații, în format flip, indiferent de sistem de operare sau de browser:

https://www.flipsnack.com/…/personalit-i-v-lcene-encicloped…

 

Datorăm posiblitatea de a promova, și în această manieră, informațiile pe care le gestionăm, unui cititor fidel al paginii FB Biblioteci Valcene, Andrei Vatca, vâlcean originar din Brezoi - https://www.facebook.com/andreim.vatca - și firmei Flipsnack Oradea, specializată în excelente soluții de digital publishing - https://www.flipsnack.com/ și https://www.facebook.com/FlipsnackOfficial

 

Le mulțumim reverențios că sunt – Pro bono publico – alături de noi și de cititorii noștri! https://static.xx.fbcdn.net/images/emoji.php/v9/tf3/1.5/16/2764.png");">❤️https://static.xx.fbcdn.net/images/emoji.php/v9/td9/1.5/16/1f64f.png");">

Luni, 07 Septembrie 2020 14:25

Râmnicul – „cetatea armei geniu”

Scris de

În „Studii vâlcene” nr. II (IX)/2006, p. 480-483, m-am străduit să demonstrez, cu argumente cât mai potrivite, că a fost o vreme când, în limbajul militar, Râmnicul nostru era denumit ”Cetatea armei geniu”, pentru că aici îşi desfăşurau activitatea cele mai prestigioase unităţi ale armei: Regimentul 2 Pionieri de Gardă, Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu, Centrul de Instrucţie al Geniului şi tot felul de cursuri de calificare şi perfecţionare, menite să dea ţării linia de urmat în întreaga instrucţie genistică, precum şi cadre de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri de cea mai bună calitate.

În rândurile ce urmează, mă voi strădui să dovedesc, cu exemple cât mai concrete că, în anii '50-'70 ai veacului trecut, ”Cetatea armei geniu” şi-a îndeplinit misiunea creşterii cadrelor, cu prisosinţă.

Urmărind evoluţia evenimentelor, vom constata că, din unităţile ”Cetăţii geniului”, au pornit, an de an, spre unităţile de instrucţie, dar şi spre funcţii înalte şi de mare răspundere din sistemul militar, zeci şi sute de ofiţeri de elită. (fragment; clic pe titlu pentru textul integral)

Petre Purcărescu

Hotarul sudic al vechiului oraş Râmnic, scăldat de apele Râului cel Mare sau Râmnicu, aşa cum era cunoscut în documentele domneşti ale lui Mircea cel Bătrân, era format din pârâul Iezeru (Cheia) şi Debrădetul (Olăneşti), iar prin unirea lor formau râul Râmnic.

Lunca râului Râmnic de la Păuşeşti spre vărsare avea o vale bine individualizată, flancată de zăvoaie pe ambele maluri, după cum îi permiteau terasele.

Râu vijelios de munte, care purta în apele sale cantităţi mari de viitură, realiza la vărsarea lui în Olt o serie de ostroave ce dăduse denumirea zonei Ostroveni.

În dreptul oraşului Râmnic râul forma un ostrov numit „Zăvoiu” înconjurat de apele Râului cel Mare la sud şi la nord de un braţ al râului, care a fost amenajat de om în decursul vremurilor în iaz de mori.

Liliana Beu

 

Profunda implicare a lui I. G. Duca în viaţa politică românească a făcut ca, adesea, activitatea din cei patru ani petrecuţi la conducerea mişcării cooperatiste din România, să fie puţin menţionată în biografia sa, sau ca ea să se rezume la doar câteva rânduri.  

Lucru cu atât mai regretabil cu cât tânărul Duca s-a remarcat, nu numai ca un organizator şi animator destoinic al mişcării, dar şi ca un excelent vorbitor, intervenţiile sale de la diferite întruniri şi congrese constituindu-se în tot atâtea repere pentru parcursul viitorului teoretician şi om politic. Şi, aşa cum vom vedea, el a reuşit să se impună nu numai în mişcarea cooperatistă de la noi, ci, prin seriozitatea şi temeinicia studiilor sale, el a ştiut să se facă remarcat şi apoi cooptat în comitetul de conducere al unui organism european de profil, iar instituţii europene, precum Muzeul Social din Paris ori Alianţa Cooperativă Internaţională, se vor arăta încântate să-i publice intervenţiile în paginile revistelor de specialitate.

Trebuie precizat că, la data la care I. G. Duca se angaja să activeze în mişcarea cooperativă de la noi, cooperaţia înregistrase succese însemnate în ţări precum Anglia, Franţa, Belgia, Danemarca, Germania etc., fiind socotită, pentru realizările sale, „cuvântul magic al secolului al XIX-lea”. Termenul, în sens social şi economic, fusese pus în circulaţie, încă din 1793, de William Goldwin în lucrarea Cercetări asupra dreptăţii politice, pentru ca apoi el să fie popularizat de Robert Owen, care vorbea de „statele armoniei şi ale cooperaţiei[1]. La acest autor, găsim pentru prima dată formulat principiul de bază al mecanismului cooperativ, şi anume, contopirea la o singură persoană a calităţii de asociat, a celei de furnizor de capital şi a calităţii de întreprinzător şi client.[2]  

Şi, deşi la noi, au existat teoreticieni precum Ştefan Zeletin, care au considerat cooperaţia ca fiind o „instituţie împrumutată de aiurea”, succesele obţinute, în special în domeniul creditului rural, au dovedit că terenul era fertil pentru acest gen de experienţe[3].  

Dar să vedem cum se prezenta, în mare, situaţia în lumea satului românesc în momentul la care I. G. Duca debuta la Casa Centrală a Băncilor Populare şi care au fost încercările autorităţilor de a se implica în rezolvarea problemelor generate, pe de-o parte de lipsa de pământ, iar pe de altă parte, de lipsa de credit.

Legea din 1864, care pusese la dispoziţia ţăranului, prin împroprietărire, suprafeţe ce variau între 1,5-6 hectare, departe de a rezolva problema lipsei pământului, generase o serie de alte probleme legate de modalitatea de exploatare, de posibilitatea divizării şi moştenirii şi chiar de necesitatea suplimentării acestei suprafeţe prin diferite mijloace. Treptat, s-a ajuns ca, prin moştenire, această suprafaţă, împărţită fiind, să nu mai poată acoperi necesarul de trai pentru respectiva familie, astfel încât, pentru a-şi asigura hrana, ţăranul să fie nevoit să apeleze din nou la proprietar. Acesta, în schimbul unei suprafeţe de pământ, îl va obliga la tot felul de învoieli dezavantajoase. Şi, deşi aceste învoieli agricole au făcut obiectul unor reglementări legislative succesive în perioada 1866-1907, ţăranul s-a aflat tot timpul la bunul plac al proprietarului. Privite în substrat, aceste învoieli au fost o adevărată camătă, ale cărei proporţii au crescut înfiorător, atingând procente chiar de 200-300%.

Marți, 01 Septembrie 2020 12:02

Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu

Scris de

Costea Marinoiu

Cartea – urnă sacră în care sunt tezaurizate valorile umanităţii – după cum sublinia scriitorul M. Sadoveanu, are o veche şi valoroasă istorie pe aceste meleaguri străvechi ale Vâlcii.

Aici s-au tipărit şi zămislit cărţi de secole. Ctitoriile voievodale Cozia, Bistriţa, Govora, Hurezu şi Râmnic au adăpostit vetre ardente ale spiritualităţii româneşti, unde s-au plămădit lucrări de înţelepciune, cu mare ecou în întreaga lume.

Tipografiile instalate la Bistriţa, Govora, Râmnic de boierii Craioveşti, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au scos de sub teascurile lor un număr însemnat de cărţi – Râmnicul devenind, pe bună dreptate, „capitală a tipografilor” – după cum sublinia Nicole Iorga. În cei peste 100 de ani (1705 –1830), în oraşul lui Mircea de pe Olt se vor tipări peste 260 ediţii – cărţi de mare valoare pentru ortodoxia şi cultura românească.

Constantin Poenaru

O prejudecată greşită, întreţinută atât de istoricii de ieri, cât şi de cei de azi, a înfăţişat istoria culturii române vechi ca una eminamente bisericească, deşi existau şi destule elemente laice în ea. Această imagine reducţionistă a călugărilor cărturari, trudind între două mătănii la copierea de texte liturgice, a împiedicat multă vreme orice posibilitate de sincronizare a culturii noastre cu cea din Occident. Puţinele încercări de a arăta dimensiunea plurivalentă a acestor schimnici, care nu ştiau doar o grămadă de limbi străine, ci chiar se adăpau de la izvoarele culturii apusene, încercând în predoslovii, cronografe sau letopiseţe, în diverse cuvântări omagiale, să-şi prezinte propriile puncte de vedere asupra ideilor filozofice, sociale şi politice care animau veacurile prin alte părţi. Aceste idei iluministe, preluate din puţinele cărţi şi gazete care ajungeau până la noi, nu sunt cu mult mai prejos decât cele vehiculate de gânditorii occidentali.

Page 1 of 35
Ești aici: Home Valcea Valcea