Istorie Locala

Valcea (468)

 

«...Noul său statut de exilat nu-i permitea să se deplaseze în locurile istorice legate de lupta lui Mihai Viteazul pentru unirea țărilor române. Aceasta nu a însemnat însă că el a renunțat la rigorile cercetării istorice. Din această perspectivă și-a rugat un prieten să-i facă rost de hărți ale Munteniei și Transilvaniei cu ajutorul cărorar să reconstituie campaniile purtate de marele voievod. De asemenea, și-a rugat prietenul respectiv să se deplaseze pe teren, să identifice zonele în care s-au desfășurat ostilitățile în iarna anului 1594/1595 și mai ales locul de tabără și locurile luptelor de la Stănești, Putineiu și Șerpătești și să discute cu oamenii pentru a culege informații, basme, povestiri etc. despre evenimentele respective...»

 

Dumitru Garoafă

”...O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.”

“...întreaga contabilitate … se făcea de către aleșii satului, sub permanenta supraveghere a obștei, cu ajutorul răboajelor”, iar perioada anuală de strângere și consemnare a birului numindu-se “pe românește, vremea crestatului” De altfel, un alt cercetător în acest domeniu, Tudor Al. Stoianovici, consemna că răbojul pentru strîngerea dărilor îl ținea pârcălabul satului, care-l primea ceremonial de la obște: “când obștea satului … preda răbojul alb (bățul) în mâna primarului (pârcălabului, n. a.) ales, îi spunea răspicat: vezi să nu feștelești răbojul, că punem pe altul, să te porți bine și să ne trăiești” Deci nu este de mirare că în satul bătrânesc (moșnenesc, răzeșesc) românesc toate ceremoniile (nunți, botezuri, înmormântări) se petreceau în jurul răbojului, pe care erau crestate darurile sau cheltuielile ocazionate cu acest prilej. Semnele și crestatul răbojului erau predate spre însușire copiilor satului, în tinda bisericilor, de către grămăticii plătiți de obște în acest scop.

Dumitru Bondoc

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Nicolae Almași

«În sistemul de educaţie cercetăşească un loc important îl ocupă educaţia patriotică şi cultul eroilor. În fruntea Mişcării Cercetaşilor din România[1], încă de la începuturi, din anii 1913-1914, au fost mari patrioţi, bărbaţi de stat şi oameni de ştiinţă şi cultură de frunte ai ţării. Asociaţiunea Cercetăşia Română a avut între primii ei instructori tineri ofiţeri ai Armatei României şi, mai ales în oraşe, preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române.

                Iată de ce, fără a avea pretenţia că ne ridicăm la înălţimea înaintaşilor noştri, încercăm prin ceea ce facem la unităţile de copii şi tineri cercetaşi, să contribuim alături de familie, de şcoală şi de Biserica strămoşească, la cultivarea în sufletele şi conştiinţa membrilor organizaţiei a simţămintelor patriotice şi între acestea a recunoştinţei şi respectului pentru memoria Eroilor Neamului, pentru trecutul de luptă şi jertfă al poporului român.[2]

Ion Gavrilă

Una dintre numeroasele mănăstiri vâlcene în care a fost promovată cântarea de cult de tradiţie bizantină este Dintr-un Lemn, aşezământ de maici unde, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fiinţat o şcoală de pregătire a viitorilor preoţi şi pentru bisericile ortodoxe din Transilvania, în condiţiile asupririi habsburgice. După adoptarea reformei hrisantice a muzicii bisericeşti de către Biserica Românească şi iniţierea procesului de „românire” a cântărilor[1], în 1816 şi respectiv 1919, mănăstirea Dintr-un Lemn a devenit un adevărat laborator de învăţare, traducere, redactare şi interpretare a imnelor religioase specifice cultului divin public ortodox. Pentru ţinutul vâlcean, iniţiatorul acestui proces artistic, cultural şi naţional a fost cunoscutul Anton Pann (1797-1854), profesor, poet, traducător, compozitor, copist şi editor de numeroase lucrări de muzică bisericească. Acest artist desăvârşit al şcolii româneşti de muzică bisericească, din deceniile trei, patru, cinci şi şase ale secolului al XIX-lea, a predat psaltichia la şcoala de cântări a acestei mănăstiri şi a lăsat aici o bună parte din opera sa în manuscrise.

Marți, 14 Aprilie 2020 09:06

Potecașii de la Viorești

Scris de

Dacă vrem cu adevărat să aflăm de unde venim şi cine suntem, trebuie să ne cunoaştem strămoşii.   Dar, cum ei s-au prefăcut de mult timp în oale şi ulcele, după cum zice poporul, nu avem decât să   ne aplecăm   asupra trecutului,   să descifrăm şi să înţelegem creaţiile şi vestigiile care   ne vorbesc despre spiritualitatea lor. Unul dintre cele mai importante domenii ale   activităţii umane care a dat opere menite să comunice   credinţa,   gustul pentru frumos, afectivitatea   şi   toate trăsăturile nobile ale sufletului românului îndeosebi, este arta religioasă.

 

Constantin Poenaru

 

Viitorul Vâlcei este unul dintre cele mai longevive ziare româneşti, apărând în aproape toată perioada interbelică. Scos de liberalul I. G. Duca, la 10 octombrie 1920, ca “foaie pentru popor” a Partidului Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea, ziarul va încerca, potrivit editorialului semnat de fondatorul său, să răspândească “adevărul şi lumina” în rândul ţărănimii vâlcene, îndrumate de intelectualii satelor – preoţii şi învăţătorii.1  Era un moment conjunctural bun pentru folosirea ziarului ca mijloc de propagandă al partidului, căci, după 1918, ţãranul era mult mai interesat de politicã, de principalele  evenimente  din  ţarã,  începea  chiar  să  aibă unele opinii, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri la acestea.

Page 1 of 34
Ești aici: Home Valcea Valcea