Istorie Locala

Valcea (512)

Danemarca e o ţară mititică, înconjurată numai de apă, departe înspre miazănoapte dela noi. Acolo iarna ţine 8 luni, iar vara 4. Câteva săptămâni de ploi şi negură înseamnă acolo primăvară şi toamnă. Cât te uiţi cu ochii, e şes nisipos. Iarna suflă vânt de te desbracă, omăt (zăpadă) şi ploi multe şi câte un puişor de ger de te vâră în casă, vara călduri destul de mari, dar nu arde soarele ca la noi, nu dogoreşte.

Pe acolo e altă lume. Oameni înalţi, voinici, bălai, cu ochii albaştri, cu părul blond (bălan), aspri la chip, scumpi la vorbă şi la râs, dar şi la plâns. Odată râd şi plâng pe an: când le pleacă bărbaţii şi feciorii la pescuit pe Mare, unde stau 7—8 luni. Cei ce rămân acasă îi plâng chiar binişor, căci treaba pescuitului nu e uşoară.

„Când Dumnezeu a vrut să creeze peştii, a vorbit cu marea. Dacă scoţi un peşte din apă, acesta va muri. Apa fără peşte este încă apă, dar peştii fără apă nu sunt nimic. Când Dumnezeu a vrut să creeze copaci, a vorbit cu pământul. Dacă scoţi un copac din pământ, acesta moare. Solul fără copac este încă sol, dar copacul fără sol este nimic. Când Dumnezeu a vrut să creeze pe om, s-a orientat spre Sine. Dacă omul se deconectează de la Dumnezeu este un nimic. Omul conectat la Dumnezeu şi-a înţeles viaţa ca timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăieşte, aici pe pământ, sperând să primească şi un loc în ceruri, un colţişor din Raiul pierdut. Dumnezeu l-a chemat la existenţă pe om transmiţându-i misiunea de a fi şi el creator. În creaţie omul se arată mai mult ca niciodată „imagine a lui Dumnezeu” şi îşi realizează această misiune, în primul rând plăsmuind „materia” propriei umanităţi şi apoi exercitând o stăpânire creativă asupra universului care-l înconjoară. Dumnezeu, printr-o iubire a Lui pentru om, a transmis o scânteie din înţelepciunea Sa omului, invitându-l să împărtăşească din puterea Sa creatoare. Aşa s-a ajuns ca omul să înfiinţeze comunitatea, în speţă satul. A trăi într-un sat conectat, înseamnă a trăi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie, adică a trăi în Dumnezeu. Dacă omul se deconectează de la Dumnezeu, implicit şi satul este deconectat de la Dumnezeu, pentru că oamenii formează satul. Dumnezeu fără om este încă Dumnezeu, dar omul, fără Dumnezeu este un nimic. La fel şi satul fără om este un nimic.”

                                                                                                            

drd. Ionela Nițu

Aplecarea asupra studierii modalităţilor de petrecere a timpului liber este extrem de importantă pentru înţelegerea evoluţiei unei comunităţi, a vieţii cotidiene a acesteia, a valorilor care o animau, dar şi asupra nivelului de cultură al acesteia.

În general, despre petrecerea timpului liber se discută într-un mod mai superficial, considerând că acesta este apanajul celor cu bani. O analiză mai aprofundată a subiectului relevă, însă, faptul că modalităţile de petrecere a timpului liber erau diverse şi ţineau cont, în special, de nivelul social şi material al protagoniştilor, de poziţia pe care aceştia o ocupau în societatea râmniceană.

Imediat după primul război mondial, familiile cele mai influente din oraş, reprezentate mai cu seamă prin partea feminină, s-au implicat în tot felul de campanii de ajutorare a celor mai afectaţi de ororile războiului: văduve, orfani, invalizi.

Astfel, în 1919, s-a constituit Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război, Filiala judeţului Vâlcea, având ca preşedintă pe Ecaterina Oromolu, iar printre membri, pe Clara Otetelişanu, Viţa Niculaescu, Maria Varlaam, Maria Simian, Maria Hanciu, Ştefan Filipescu, Oprea Simian, Al. D. Măciuceanu etc.

Joi, 11 Februarie 2021 11:18

Știați că Muereasca...? (Vâlcea)

Scris de

• În comuna Muereasca-Vâlcea a existat o mină de cărbuni în anii 1916-1918? Sunt căbuni cocsificabili și atunci erau folosiți pentru încălzirea Prefecturii Vâlcea.

Gura minei este la Malu Vârtop și avea linie ferată îngustă cu vagonete pentru transportul cărbunelui. Bazinul carbonifer cuprinde comuna Muereasca și orașul Călimănești, până la Berislăvești.

Corneliu Tamaș 

Mare conducător de oşti şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân s-a dovedit a fi şi un bun gospodar al ţării, cancelaria domnească întemeiată pe concepţia feudală asupra domniei avea menirea ca, pe linie administrativă, să asigure executarea funcţiilor domneşti: fiscalitatea, justiţia, apărarea autorităţilor statului şi fiinţei domnului.

Personalul cancelariei domneşti, condus de marele logolat, provenea din specialişti care ştiau să scrie şi să citească, în acelaşi timp, aveau cunoştinţe şi despre formula rea diplomatică a actelor.

Marele logofăt, fiind membru al Sfatului Domnesc, participa la şedinţe şi, apoi, dădea dispoziţii grămăticilor să întocmească actele, consemnând hotărârile luate. Dezvoltarea economică, politică şi socială a ţării duce la înmulţirea personalului cancelariei domneşti; logofătul a început să fie numit primul logofăt, spre a se deosebi de subalternii săi. în ceea ce priveşte modul de întocmire a actelor, logolătul dicta grămăticu lui documentul, acesta, însă, era legat de formularul de care nu se îndepărta. Aceste formulare se repetă aproape în mod stereotip, din cele mai vechi documente cunoscute (2).

Eliberarea documentelor însemna şi validarea lor, prin semnătură domnească şi prin aplicarea sigiliului voievodal, orice serviciu făcut de către domnie, prin cancelaria sa, trebuia să primească o contravaloare în bani, contravaloare ce reprezenta un venit personal al celui ce presta acel serviciu (3).

Articolul integral.

pr. Nicolae Moga

Coasta Benghii este un loc situat la o altitudine de 1956 m., pe culmea Munților Latorița, între Obârșia Latoriței și Pârâul Benghii. Ea se înfățișează ca o șa largă, ce leagă vârfurile Bora (2055 m.) și Miru (1975 m.).

Acest toponim compus: coasta - apa - benghii, adică a „dracului”, pentru că lingviștii noștri presupun că benga înseamnă „diavol”, „drac”[1]și era folosit numai la înjurături. De fapt, explicația ar fi că aceasta - coasta - era greu de urcat sau de coborât, aveau loc, adesea, accidente[2]. În expresiile localnicilor și ale celor din împrejurimi se pot auzi și astăzi forme: „Du-te la benga!” sau „Lua-te-ar benga!”. Documentele geografice atestă existența unei biserici în punctul „Coasta Benghii” și anume harta austriacă de la anul 1791.

Articolul integral.

În configuraţia etnoculturală a judeţului Vâlcea, oraşul Horezu este centrul unei subzone deosebit de productive şi performante, care coagulează fondul structural al zonei Vâlcea în contextul culturii populare româneşti, cuprinzând valori recunoscute pe plan naţional, mai ales în domeniul artei populare. “Ceramica de Hurez” este una din mărcile identitare ale spaţiului vâlcean în cultura tradiţională din România.

Ligia Elena Rizea

Existenţa multiseculară a aşezămintelor de cult de pe Valea Otului, intrată ferm în istorie prin hrisove şi mărturi din timpul lui Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul sau Matei Basarab, existenţă legată, prin urmare, de momente şi prodigioase personalităţi ale istoriei românilor, ca şi vechile vestigii romane de la «Arutela», castrul construit la poalele Muntelui Cozia în sec. II – III d. Hr., s-au confruntat, în ultimul sfert de veac de la sfârşitul mileniului II, cu ameninţarea dispariţiei lor.

Amplele lucrări hidrotehnice de pe Valea Oltului au pus în discuţie – cum preciza nota cu măsurile stabilite în 15 decembrie 1978 în şedinţa de comandament de la Consiliul popular al judeţului Vâlcea – desfiinţareastrămutarea sau construirea de noi obiective economice, locuinţe, social-culturale sau tehnico-edilitare ca urmare a construirii hidrocentraleleor Turnu şi Călimăneşti.

În viziunea comandamentului de mai sus, istoria era desfiinţată sau strămutată. În discuţie erau: ctitoria lui Neagoe Basarab din Ostrov, stăreţia Schitului Ostrov, ruinele “Coziei Vechi”, statuia lui Mihai Eminescu şi o cruce de hotar din secolul al XVIII-lea, care urmau să fie strămutate, iar castrul roman «Arutela», consevat şi amenajat pe acelaşi amplasament. Nu întâmplător, deşi, titlul notei cu măsuri începea cu defiinţarea şi strămutarea, măsurile enumerau în primul rând construirea de noi obiective, pentru că triumful socialist trebuia să fie constructiv. Între aceste obiective, la loc de frunte, privitor la Insula Ostrov, se specifica : la pct. 4 – “refacere ştrand Ostrov “; la pct. 5 – “refacere chioşc pentru muzică şi scenă spectacole Ostrov “; la pct. 6 – “amenajarea parcului Ostrov în noile condiţii (supraînălţat) “. Referirile la castrul roman Arutela ocupau în notă poziţia a 14 – a, statuia lui Mihai Eminescu, locul al 15 – lea, ruinele «Coziei Vechi», locul al 23-lea, iar biserica lui Neagoe Basarab, locul al 25-lea, cu verdictul : “strămutarea bisericii Ostrov “. În total erau prevăzute 35 de măsuri.

Articolul integral.

            Cu toate că a trecut ceva vreme de când a apărut această monografie (mai, 2004), la Editura Ex Ponto din Constanţa, ecourile stârnite, interesul multor cititori pentru a afla amănunte despre procesul realizării unei lucrări de asemenea dimensiuni şi valoare, despre cauzele întârzierii tipăririi acesteia, ne-au determinat să aducem unele precizări despre ”istoria” realizării şi editării ei.

            Iniţiată, redactată în mare parte şi propusă pentru editare încă din 1974, monografia aceasta a avut neşansa de a nu vedea lumina tiparului timp de trei decenii, din cauze pe care le vom relata în cele ce urmează.

            Pentru a nu se irosi rezultatul unui mare volum de muncă, la care a trudit un colectiv extins de autori şi redactori, Comisia pentru cultură şi învăţământ a Consiliului Local Municipal Drăgăşani a hotărât să facă demersurile necesare pentru reactualizarea, completarea şi tipărirea cărţii, între 2002 - 2004, cu înţelegerea şi sprijinul financiar al conducerii primăriei.

            După aproape doi ani de eforturi impuse de nevoia aducerii la zi, a completării cu capitolele care lipseau, sau care erau deficitare, monografia a putut fi tipărită, împlinindu-se astfel un mai vechi vis al altor generaţii cu preocupări şi calificare în acest domeniu.

Articolul integral.

 

«...face parte dintre acei oameni privilegiaţi, cu care Atotputernicul are un plan. Şi planul, purtând sigiliul sorţii, trebuie îndeplinit întocmai, fără clauze, fără condiţii, fără concesii. Este ca un contract cu viaţa, aşa cum îi mărturiseam în dialogul din 1999: Dacă este adevărat că individul stă sub puterea destinului, atunci tot atât de real este şi faptul că stă în puterea lui să-şi împlinească, prin trudă, un anumit destin – glorios sau anonim, performant sau mediocru. Predestinarea îmi apare, aşadar, ca o condamnare la un travaliu necontenit...»

(articolul integral)

***

Page 1 of 37
Ești aici: Home Valcea Valcea