Istorie Locala

Valcea (387)

2. EVUL MEDIU

a) Ştiinţe, tehnici şi meşteşuguri în aşezămintele religioase

Spuneam cu altă ocazie, că prima parte a evului mediu vâlcean străluceşte în primul rând prin arhitectura sa religioasă, în strânsă legătură cu alcătuirea manuscriselor şi cu istoria tiparului2; aprecierea este valabilă şi pentru Râmnicu-Vâlcea. Întrucât acestui aspect – ştiinţă şi artă totodată – i se acordă spaţii semnificative şi la alte capitole din prezenta monografie vom trece în revistă, pe scurt, doar aspectele cele mai semnificative aparţinând acestui domeniu.

Ştiinţa istoriei.  În 1620, din îndemnul lui Teofil – episcopul Râmnicului, cronicarul Mihail Moxa(lie) a alcătuit cunoscutul său Hronograf, intitulat De-nceputul lumieei dentâiu, rămas în manuscris, contribuţie importantă la ştiinţa istoriei universale şi româneşti, prima istorie universală scrisă în limba română, publicat pentru prima oară de B. P. Hasdeu, în 18783.

 

Anii '50 pentru județul Vâlcea au fost cei mai negrii ani din istoria județului, regimul comunist avea nu mai puțin de două penitenciare pentru dușmanii poporului, cel din Ocnele Mari și cel din sudul Râmnicului, dar cei peste 10.000 de țărăniști și liberali, grupările de partizani din munți și țăranii chiaburi care nu erau de acord cu colectivizarea umpluseră la refuz cel două locații, astfel încât mai era nevoie de un nou penitenciar.  

Arhitectura civilă şi militară. În situl arheologic „Buridava romană” de la Stolniceni, au fost descoperite terme romane din sec. II-III d. Hr. Reprezentativ pentru tehnica romană a fortificaţiilor este vestitul Limes Alutanus – sistem de apărare format din castre unite prin drumuri, aşezate, de regulă, de-a lungul unor obstacole naturale (în speţă, Aluta – Oltul), dovedind  „nivelul cel mai înalt atins de civilizaţia antică greco-romană”1.

Note bibliografice

1. Pentru amănunte, vezi Priorităţi vâlcene, pag. 31-40.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

 

Învăţământul preuniversitar. Reţeaua şcolilor care au funcţionat în această perioadă este, în general, aceeaşi ca înainte de decembrie 1989, cu unele schimbări de denumiri şi, uneori, de profil. Astfel, liceul sanitar devine – din 1994 – Grupul Sanitar „Antim Ivireanul”, în timp ce Liceul de Artă este „raportat” din 199288. Au apărut şi unităţi şcolare noi; spre exemplu, Şcoala Postliceală Sanitară Horezu, cu o durată de trei ani, a fost înfiinţată în anul 1994, ca filială a Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Bucureşti89. Numărul elevilor din învăţământul mediu cunoaşte, în schimb, o scădere îngrijorătoare90. Cauzele sunt multiple: populaţia judeţului este şi ea în scădere, de la 438.600 în 1993, ea ajungând la 432.375 în 1998; în mod corespunzător, numărul copiilor (populaţie stabilă) de vârstă liceală (15-19 ani), a scăzut – cu referire la anii menţionaţi – de la 38.433 copii, la 31.443. Scăderi asemănătoare se înregistrează şi la populaţia din învăţământul preşcolar (de la 16036 de copii în anul şcolar 1992/1993, la 11.868 – în 1997/1998), iar în învăţământul gimnazial, de la 24.496 elevi, s-a ajuns la 21.434 în 199891;pe de altă parte, spectrul absenteismului şcolar, cu corolarul său – analfabetismul, este din ce în ce mai puternic.

În domeniul educaţiei, această importantă perioadă a fost marcată profund de Legea învăţământului, adoptată la 3 august 1948, care statua „traducerea în viaţă a principiilor fundamentale ale învăţământului democratic: etatizarea, laicizarea, caracterul unitar şi general al şcolii, orientarea realist-ştiinţifică pe baza concepţiei materialist-dialectice despre natură, societate şi om”58.

La 15 septembrie 1952, în Râmnicu-Vâlcea existau 4 şcoli elementare: Şcoala Elementară de Băieţi nr. 1, Şcoala Elementară de Fete nr. 1, Şcoala Mixtă nr. 1 şi Şcoala Mixtă nr. 2. Tot aici, funcţionau 2 licee („şcoli de 11 ani”) – Liceul de Băieţi, cu 133 elevi înscrişi, Liceul de Fete – cu 103 eleve înscrise şi o Şcoală Pedagogică – cu 113 eleve înscrise; pe lângă aceste şcoli medii, existau şi internate59.

În ciuda dificultăţilor economice prin care trecea ţara după război, învăţământul românesc de toate gradele a continuat să se dezvolte; în unele privinţe, chiar a obţinut rezultate notabile. Majoritatea şcolilor care funcţionaseră mai înainte, atât urbane, cât şi rurale, şi-au continuat activitatea, străduindu-se ca obligativitatea învăţământului primar să devină o realitate, în lupta pentru lichidarea analfabetismului care cunoştea cote destul de ridicate (peste 4 milioane de analfabeţi - în 1945). În acest sens, în anul 1945 s-a renunţat la vechiul ciclu inferior al şcolii secundare, înfiinţându-se gimnaziul unic, cu durata de 3 ani56; s-a luat hotărârea ca taxele să fie stabilite în funcţie de situaţia materială a părinţilor, a crescut numărul de burse, au sporit locurile în cămine şi cantine etc. Învăţământul comercial a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare progresivă.

Marți, 07 Aprilie 2015 11:42

Şcoala râmniceană în perioada interbelică

Scris de

foto: fostul gimnaziu „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, transformat în liceu, ca efect al Decretului-lege din 5 septembrie 1919

Noile condiţii interne şi externe, apărute după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au stimulat, printre altele, şi dezvoltarea legislaţiei învăţământului, fiind elaborate o serie de legi importante în domeniu: Legea privind organizarea învăţământului teoretic (1928, dr. C. Angelescu), Legea privind autonomia universitară (1931, în timpul ministeriatului lui N. Iorga), Legea asupra învăţământului primar şi primar-normal (1939, Petre Andrei) etc..

În această perioadă, se va acorda o atenţie mai mare învăţământului preşcolar: se continuă activitatea grădiniţei de copii nr. 1, situată în curtea bisericii „Toţi Sfinţii”, în ciuda şi în condiţiile conflictului declanşat în 1919 între biserică – pe de o parte şi – pe de altă parte – conducerea unităţii şcolare, autorităţile municipale şi ministerul de resort, conflict ce a durat, cu scurte intervale de „armistiţiu”, câteva decenii, până în zilele noastre39.

Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a reprezentat un mare progres pentru dezvoltarea învăţământului din ţara noastră, în special prin statuarea celor două principii esenţiale: obligativitatea şi gratuitatea acestuia. Se vor statua şi înfiinţa comitetele şcolare, formate din preoţi şi laici cu prestigiu şi autoritate, toţi fiind ştiutori de carte 19.
Încă din 1848 (11 august), profesorul Şcolii Naţionale din Râmnic, Costache Codreanu propusese Prefecturii să se construiască în Râmnic un liceu, pe un teren al M-rii Bistriţa20. Visul acestui eminent profesor va prinde contur abia după patru decenii: la 7 septembrie1891, începe să funcţioneze la Râmnic un gimnaziu (este vorba de actualul Colegiu ,,Alexandru Lahovari”), cu o singură clasă cu 41 de elevi şi 2 profesori - A. Teodoru pentru partea literară şi A. Eliad - pentru cea ştiinţifică. Până în anul 1901, cursurile s-au ţinut în diverse case particulare, apoi la Episcopie, în localul seminarului, care fusese temporar desfiinţat. Abia în anul 1911, gimnaziul va căpăta un local propriu.

 

Chiar dacă, la începutul secolului al XIX-lea, rolul marilor lăcaşe bisericeşti în  promovarea învăţământului va scădea treptat, Episcopia Râmnicului, alături de mânăstiri, va continua să sprijine învăţătura vâlcenilor, iar unele şcoli înfiinţate în incinta acestora, îşi vor continua activitatea;  o şcoală elină la Episcopia Râmnicului este trecută în bugetul pe anul 1803, cu un dascăl grec – plătit cu 240 taleri şi unul român, plătit cu 60 taleri anual8.

Ești aici: Home Valcea Valcea