Istorie Locala

Valcea (381)

Marți, 07 Aprilie 2015 11:42

Şcoala râmniceană în perioada interbelică

Scris de

foto: fostul gimnaziu „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, transformat în liceu, ca efect al Decretului-lege din 5 septembrie 1919

Noile condiţii interne şi externe, apărute după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au stimulat, printre altele, şi dezvoltarea legislaţiei învăţământului, fiind elaborate o serie de legi importante în domeniu: Legea privind organizarea învăţământului teoretic (1928, dr. C. Angelescu), Legea privind autonomia universitară (1931, în timpul ministeriatului lui N. Iorga), Legea asupra învăţământului primar şi primar-normal (1939, Petre Andrei) etc..

În această perioadă, se va acorda o atenţie mai mare învăţământului preşcolar: se continuă activitatea grădiniţei de copii nr. 1, situată în curtea bisericii „Toţi Sfinţii”, în ciuda şi în condiţiile conflictului declanşat în 1919 între biserică – pe de o parte şi – pe de altă parte – conducerea unităţii şcolare, autorităţile municipale şi ministerul de resort, conflict ce a durat, cu scurte intervale de „armistiţiu”, câteva decenii, până în zilele noastre39.

Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a reprezentat un mare progres pentru dezvoltarea învăţământului din ţara noastră, în special prin statuarea celor două principii esenţiale: obligativitatea şi gratuitatea acestuia. Se vor statua şi înfiinţa comitetele şcolare, formate din preoţi şi laici cu prestigiu şi autoritate, toţi fiind ştiutori de carte 19.
Încă din 1848 (11 august), profesorul Şcolii Naţionale din Râmnic, Costache Codreanu propusese Prefecturii să se construiască în Râmnic un liceu, pe un teren al M-rii Bistriţa20. Visul acestui eminent profesor va prinde contur abia după patru decenii: la 7 septembrie1891, începe să funcţioneze la Râmnic un gimnaziu (este vorba de actualul Colegiu ,,Alexandru Lahovari”), cu o singură clasă cu 41 de elevi şi 2 profesori - A. Teodoru pentru partea literară şi A. Eliad - pentru cea ştiinţifică. Până în anul 1901, cursurile s-au ţinut în diverse case particulare, apoi la Episcopie, în localul seminarului, care fusese temporar desfiinţat. Abia în anul 1911, gimnaziul va căpăta un local propriu.

 

Chiar dacă, la începutul secolului al XIX-lea, rolul marilor lăcaşe bisericeşti în  promovarea învăţământului va scădea treptat, Episcopia Râmnicului, alături de mânăstiri, va continua să sprijine învăţătura vâlcenilor, iar unele şcoli înfiinţate în incinta acestora, îşi vor continua activitatea;  o şcoală elină la Episcopia Râmnicului este trecută în bugetul pe anul 1803, cu un dascăl grec – plătit cu 240 taleri şi unul român, plătit cu 60 taleri anual8.

Deşi din punct de vedere documentar şi  instituţional, până în secolul al XIV-lea nu putem vorbi despre un învăţământ organizat pe teritoriul Ţării Româneşti, cunoaşterea de către strămoşii noştri a scrierii, în diverse limbi şi cu alfabete diferite, a devenit demult o certitudine. Pe lângă marile lăcaşe bisericeşti cu vechime vor fi existat şcoli – nu neapărat în formele clasice ale Evului Mediu sau în cele moderne din zilele noastre - în care diecii şi grămăticii de mai târziu deprindeau meşteşugul scrisului şi al cititului, în vederea alcătuirii viitoarelor manuscrise şi documente.

a) Reforma social-economică (privatizarea) şi efectele ei. În primul deceniu de după revoluţie, un accent important s-a pus pe privatizarea întreprinderilor economice, “operaţie” pe care au suferit-o o serie de întreprinderi din Râmnic, (multe dintre acestea fiind de nivel judeţean), fie prin metoda licitaţiei publice - Barreco Zimbrul, Barreco Macul Roşu Prefacon Râmnicu-Vâlcea, iar ulterior, în 1999, Comtrans Râmnicu-Vâlcea, Setruvil Râmnicu-Vâlcea, Favil Râmnicu-Vâlcea, Imprest Râmnicu-Vâlcea etc., fie prin vânzarea unor pachete de acţiuni pe piaţa de capital : S. C. Valmetex S. A. Râmnicu-Vâlcea, apoi – mai târziu, în anii 1998-1999 - Agrotransport Râmnicu-Vâlcea, Şcoala de Şoferi Amatori Râmnicu-Vâlcea, Agromec Râmnicu-Vâlcea, Scavil Râmnicu-Vâlcea, Evenimentul Râmnicu-Vâlcea, Urban Râmnicu-Vâlcea, Conexvil Râmnicu-Vâlcea, Construcţii Căi Ferate Râmnicu-Vâlcea, Mopariv Râmnicu-Vâlcea şi Comcereal Râmnicu-Vâlcea etc.6.

În 1970, odată cu întreaga ţară, Râmnicul a avut de suferit din cauza inundaţiilor. Urmare benefică pentru judeţ, a fost elaborat planul de protecţie împotriva inundaţiilor, realizându-se sau continuându-se lucrările demarate privind amenajarea hidroenergetică a râului Olt. Încă din 1969, începuse construirea primei centrale hidroelectrice, la Râmnicu-Vâlcea (dată în funcţiune în 1974), care se încadra în sistemul de amenajare în cascadă a râului Olt. Una dintre cele 30 de hidrocentrale care se vor amenaja, va fi  cea de la Râureni1. Totul a fost coordonat de Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea2; pe de altă parte, în Râmnicu-Vâlcea îşi desfăşoară activitatea Sucursala Olt Superior (fostă Grupul de Şantiere « Olt Superior », înfiinţat în 1997) a S.C. Hidroconstrucţia SA, cu sediul în Bucureşti3.

Miercuri, 11 Februarie 2015 12:12

Râmnicu Vâlcea: trecerea la socialism

Scris de

a) Naţionalizarea întreprinderilor şi planificarea economiei. Starea industriei râmnicene în 1948. Aşa cum rezultă din „Raportul asupra stării economice a judeţului”, întocmit la 30 decembrie 1947, de Camera de Comerţ şi Industrie - Vâlcea, majoritatea firmelor râmnicene înmatriculate erau mici întreprinderi şi ateliere a căror producţie avea un caracter meşteşugăresc,  ponderi însemnate având unităţile cu profil alimentar (mori, brutării, prese de ulei), cele ale industriei uşoare (darace, ateliere de prelucrarea pieilor) şi ale industriei materialelor de construcţie (cariere, fabrici de cărămidă), în ele lucrând 5-20 muncitori1.  Alături de sectorul C.F.R. Râmnicu-Vâlcea, cele mai importante întreprinderi din oraş, erau: o fabrică de încălţăminte („Oprea Simian şi fiii”), trei tăbăcării (Constantin Hanciu, Nicolae Lupaş şi ing. Lupaş), o fabrică de cherestea (Nicolae Hanciu), cinci mori (Olga Geltsch, Nicolae Socu, Ghiţă Ştefănescu, Constantin Hanciu, Gheorghe Dumitrescu) şi trei fabrici de tâmplărie (Gundisch, Bâscă şi Cooperativa „Lemnul”)2. În privinţa specializării muncitorilor, aceştia erau calificaţi doar în proporţie de circa 30% 3.

Principala problemă care stătea în faţa râmnicenilor şi a celorlaţi vâlceni, după prima conflagraţie mondială, era refacerea şi dezvoltarea economiei; alături de creşterea demografică, aceasta avusese mult de suferit în timpul războiului şi al ocupaţiei germane. În Râmnic şi în zona înconjurătoare, industria locală căpătase deja o anumită tradiţie, deşi locuitorii continuau să practice vechile lor îndeletniciri agricole, printre care cultivarea porumbului: în anii `50 ai secolului trecut, lanurile de porumb se puteau încă vedea, pe suprafeţe relativ mari, începând din vecinătatea fostului internat al Liceului „Al. Lahovari”, pe dreapta bulevardului care ducea spre Bujoreni; doar vestita băcănie a lui Hoarcă, Alimentara „Jiul” din apropiere şi alte câteva case (azi, dispărute) „ciupeau” din marginea de vest a tarlalei, lăsând-o apoi să continue spre nord; un peisaj asemănător se putea admira peste râul Olăneşti (tot pe dreapta, dar înspre sud), acolo unde, mai târziu, va lua naştere Cartierul „1 Mai”.

foto: Podul de Fier de la Goranu/ Vedere din 1926-1930

a) Evoluţia economică. Potrivit catagrafiei din 1831, în Râmnic existau un număr 26 profesiuni, cu 187 de meseriaşi şi negustori; o pondere mare având-o calfele şi meseriaşii care practicau cojocăria, cizmăria, tăbăcăria, croitoria şi brutăria; în această perioadă, apăruse şi în Râmnic instituţia breslei: sunt înregistraţi aici 15 negustori de categoria a II-a, 77 de categoria a III-a, 2 meseriaşi de categoria a IV-a şi 73 de categoria a V-a1. Dintr-o altă situaţie statistică, alcătuită în 1835, cu referiri numai la negustori şi meşteri, aflăm că în Râmnic existau 165 patentari; cele mai răspândite fiind profesiile de precupeţi (18), rachieri (22), povarnagii (22), cizmari (17), braşoveni (9), cojocari (14) ş. a.2. În 1846, cojocarii, cizmarii, lemnarii, zidarii şi boiangii din Râmnic cer magistratului (primarul de mai târziu) să le aprobe organizarea în bresle. Se configura astfel „mica industrie” de mai târziu, în formele sale incipiente. 

Ești aici: Home Valcea Valcea