Istorie Locala

Valcea (468)

Bogdan Dumitru Aleca

Asigurarea asistenţei medicale pentru populaţia oraşului a fost una din preocupările centrale ale administraţiei orăşeneşti şi una din cele mai arzătoare doleanţe a obştii în perioada regulamentară. Numărul mic al doctorilor din Ţara Românească, salariul foarte mare perceput pentru un astfel de contract, mici vanităţi locale au făcut ca o perioadă lungă de timp Râmnicul să fie văduvit de existenţa unui cadru medical avizat, care să asigure asistenţa cuvenită celor în suferinţă în orice moment al anului. În decembrie 1839, datorită eforturilor deputatului judeţului în Adunarea Obştească, Ioan Lahovari, Magistratul oraşului semnează, pe 4 ani, un contract cu medicul austriac P.W. Ziegler, care devine astfel „doctor pe seama oraşului” până în anul 1844. Salariul acestuia era asigurat de sumele puse la dispoziţie de 39 de notabilităţi ale Râmnicului şi forul orăşenesc, până la suma de 8000 de lei. Cuprinsul acestui contract, redat mai jos, arată condiţiile în care această relaţie contractuală s-a desfăşurat.

 

Capitolul I – Amurg în satul copilăriei mele

Satul copilăriei mele se pregăteşte de culcare sub blânda îmbrăţişare a toamnei târzii. Grădina se învăluie în haine de noapte cu frunze argintii, violete, galbene-aurii. Cu crengile ude, prunii la poartă sunt trişti, iar vântul tomnatic se joacă cuminte şi înfiorat pe uliţele satului, răscolindu-le frunzele. Seara se lasă încet peste sat, turmele se întorc de la păşunat, seara se lasă încetişor peste sat iar eu mă întorc în casa de unde am plecat, seara se lasă încet peste sat, clopotele vestesc sărbătoare în sat. Nicăieri pe pământ nu găseşti un loc mai frumos, mai sfânt, ca locul în care te-ai născut. Nicăieri pe această planetă pământ dorul de sat, de părinţi, de cuvânt nu este mai viu, mai profund. Amurgul scrie cu slove de aur povestea nemuritoare a toamnei poleind satul meu drag ca într-un basm pe care vrei să-l auzi în fiecare seară.

Ionela Nițu

 

«...O gară modestă, în care se plimbă doamne în toalete moderne. E Râmnicul… Ai plăcerea de a te găsi într-un jiuvaer de orăşel, într-una din cele mai curate aşezări urbane din toată România. Trăsura merge pe un drum bine pietruit şi pe care vântul nu ridică nimic. Poate a plouat! Nu, e stropit. Şi aflu că aici în Râmnicu Vâlcea se stropeşte tot şi totdeauna… Grădina publică, numită şi aici Zăvoiul, e frumoasă, cu podoabe de crengi, cu oale de flori prinse naiv şi pitoresc în poartă...»

 

Gheorghe Dumitrașcu Adelina Stroe

Dascălii vâlceni au fost, în majoritate, oameni entuziaşti, legaţi sufleteşte de locurile unde îşi desfăşurau activitatea, căutând să răspândească ştiinţa de carte.

Trăind în mijlocul populaţiei rurale, unde domnea analfabetismul şi sărăcia, învăţătorii şi-au dat seama de marile servicii pe care le pot aduce pentru luminarea satelor. Această activitate, împletită cu aceea de ridicare a stării morale şi materiale a familiilor ţărăneşti, iniţiată de ei, a fost preluată şi sprijinită de Spiru Haret după anul 1897, oficializată şi generalizată de acesta. Începând cu secolul al XX-lea, contribuţia dascălilor a ajuns la înfăptuiri cu adevărat impresionante în sprijinul învăţământului şi educaţiei.

Ca ministru al Instrucţiunii Publice, pentru aplicarea noii legislaţii şi organizări şcolare şi prin adoptarea unor decrete, regulamente şi circulare ministeriale, menite să faciliteze progresul didactic şi să ridice prestigiul dascălilor, Spiru Haret a creat învăţământului primar şi învăţătorilor săi condiţii mai bune în organizare şi dezvoltare.

EVOLUŢIA NUMERICĂ, STUDII ŞI TITLURI DIDACTICE

În anul preluării mandatului ministerial de către Spiru Haret, numărul corpului profesoral, la nivel de ţară, era extrem de redus faţă de numărul copiilor recenzaţi pentru a beneficia de lumina cărţii. Astfel, în anul şcolar 1896/1897, numărul de 1.323 de institutori nu reuşeau să cuprindă la învăţătura de carte din mediul urban decât 60.228 de elevi în loc de 105.840. Cât priveşte învăţământul rural, efectivul de 3.878 de învăţători, cu mari eforturi şi în condiţii „necorespunzătoare”, aduceau pe băncile şcolii numai 198.534 de elevi în loc de 316.240[1].

Dacă ne referim la judeţul Vâlcea, în anul şcolar 1897/1898, la cele 121 de şcoli rurale mixte şi 5 urbane, existente în judeţ, îşi desfăşurau activitatea 137 de învăţători şi învăţătoare şi 25 de institutori şi institutoare[2]. Pentru instruirea celor 24.219 copii erau necesare cel puţin 300 de cadre didactice. Revizorul şcolar D. Constantinescu explica ministrului că acest mare deficit de învăţători s-ar datora, mai întâi, numărului insuficient de şcoli normale unde erau pregătiţi viitorii dascăli, condiţiilor precare unde trebuiau să-şi desfăşoare activitatea şi stimulentului material minim şi neatractiv oferit pentru această „nobilă” muncă. El menţiona că şcolile normale „preparau” puţini învăţători iar cursurile erau terminate numai de câte unul sau doi absolvenţi de fiecare judeţ pe an, ceea ce avea ca efect „a ţine continuu populaţia rurală sub obrocul întunericului[3].

TABEL NOMINAL

cu efectivul corpului didactic din judeţul Vâlcea în anul şcolar 1897-1898

Nr. crt.

LOCALITATEA

unde funcţionează şcoala

NUMELE şi PRENUMELE

cadrului didactic

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

1.

2.

3.

4.

5.

PLAIUL HOREZU

Horezu

Horezu

Foleştii de Jos

Foleştii de Sus

Bărbăteşti

Bodeşti

Costeşti

Costeşti

Măldăreşti

Oteşani

Racoviţa

Râmeşti

Recea

Slătioara

Stroeşti

Tomşani

Vaideeni

Vaideeni

Vaideeni

Romani

PLAIUL COZIA

Bogdăneşti

Brezoiu

Câineni

Călimăneşti

Bujoreni

Călimăneşti

Călineşti

Cheia

Malaia

Olăneşti

P. Măglaşi

Muiereasca de Sus

Robeşti

Sărăcineşti

P. Măglaşi

Muiereasca de Jos

Olăneşti (al II-lea post)

PLASA OCOLU

Buneşti

Cacova

Căzăneşti

Dobriceni

Govora

P. Otăsău (al II-lea post)

Pietrarii de Jos

Pietrarii de Sus

Şerbăneşti

Stoeneşti

Titireciu

Vlădeşti

Rm.-Vâlcea (Aranghel)

Govora

Ocnele Mari-Ocniţa

Păuşeşti Otăsău

Bârseşti-Buleta

PLASA OLTUL DE SUS

Băbeni

Băbeni

Dăeşti

Fişcălia

Frânceşti

Genuneni

Marcea

Mihăieşti

Orleşti

Scundu

Şirineasa

Zăvideni

Mânăstireni

Ioneştii Mincului

Mihăieşti (al II-lea post)

PLASA OLTUL DE JOS

Amărăşti

Călina

Creţeni

Stăneşti

Glăvile

Guşoieni

Nemoiu

Prundeni

Râmeşti

Ştefăneşti

Şuşanii de Sus

Suteşti

Voiceşti

Zlătărei

Drăgăşani-Momoteşti

Suteşti (al II-lea post)

Glăvile (al II-lea post)

PLASA CERNA DE SUS

Broşteni

Cermegeşti

Lăpuşata

Mădulari

Măldăreşti

Popeşti

Roeşti

Urşi

Pesceana de Cermegeşti

Pojogi

PLASA CERNA DE JOS

Bătăşani

Dozeşti

Măciuca

Mădulari

Mărgineni

Nisipi

Pietroasa

Roşiile

Rusăneşti

Stăneşti

Vârleni

Dejoiu

PLASA OLTEŢU DE SUS

Alunu

Băeşti

Berbeşti

Mateeşti

Turceşti

Grădiştea

Slăveşti

Marcea

Milostea

Greci

Colteşti

Sineşti

PLASA OLTEŢU DE JOS

Bălceşti

Beneşti

Diculeşti

Făureşti

Frăţila

Ghioroiu

Laloşu

Otetelişu

Ştirbeşti

Bălceşti (al II-lea post)

Vasilaţi

Poenari

PLASA MIJLOCU

Zătreni

Zătreni

Tetoiu

Tina

Ciorteşti Mecia

Elisa Ionescu

Ilie Marinescu

M. Pretorianu

I. Bărbulescu

C. Ionescu

P. Teodosiu

D. Tănăsescu

Gh. Pretorianu

C. Cuprian

Pr. M. Dârvărescu

Ion Ionescu

Ion Dozescu

Pr. I. Stănescu

Pr. I. Nicolaescu

M. Iliescu

V. Dobrescu

M. Predescu

Pr. A. Ştefănescu

Gr. Adamescu

Sevasta Ştefănescu

D. Sâmboteanu

Valeria Bratovoescu

Gh. Popescu

N. Epureanu

D. Bujoreanu

S. Zăgănescu

Gh. Angelescu

Pr. I. Georgescu

Gh. Găiculescu

Alex. Georgescu

Gh. Nicolăescu

M. Găiculescu

C. Saragea

N. Popescu

I. Rădulescu

Florea Ion

Ecaterina Mülder

Eufrosina Georgescu

Ion Antonescu

C. Popescu

N. Constantinescu

Maria Sevapol

Maria Simionescu

C. Constantinescu

Pr. Gh. Nicolăescu

Al. Tănăsescu

B. Demetrescu

D. Andreescu

Gh. Mihăiescu

Victoria Rădulescu

Gh. Mateescu

Ion C. Bădescu

Toma Stăpânoiu

Ştefan Floroiu

Ilie Şerbănescu

Ion Şerbănescu

Gr. Niculescu

N. Safirescu

Elena Popescu

D. I. Gioroc

Fotache Popescu

Gh. Popescu

D. Anescu

Maria Boda

C. Miulescu

Amas Lăpuşeanu

Alex Costescu

Vasile Georgescu

Maria F. Georgescu

Ilie Oprea

C. Popescu

N: Ştefănescu

Gh. Stănescu

Pr. N. Stănciulescu

C. Şerbănescu

Ion Diaconescu

N. Istrate

I. Şuşanu

M. Didicescu

Ion Şuşanu

N. Bosnea

Ion Didicescu

Victoria Mihăilescu

Simion Dănciulescu

R. M. Sacerdoţeanu

Ilie Popescu

Gh. Rădulescu

Ion Mihăiescu

Ion Nicolaescu

Ion Popescu

N. Popilian

N. Lăstun

Gh. Avramescu

N. Urşanu

Ion Pălăngeanu

C. Preoţescu

Ion Diaconescu

M. Mateescu

M. Zugravu

Ion Constantinescu

Pr. I. Mergereanu

Ion Godeanu

C. Petroşanu

Radu Dumitrescu

Alex Constantinescu

D. Rădulescu

Ştefan Drăghicescu

Gr. Rădulescu

vacant

Ion Roibu

M. Zugravu

Cristea Ştefan

Gh. Popescu

N. Popescu

M. Ştefănescu

vacant

Gr. Strehăianu

N. I. Ciurez

Alex Diaconescu

Ilie Ionescu

Pr. D. Mateescu

Scărlătescu N. Constantin

Ion Mateescu

M. Popescu

D. Vasilescu

N. Rădulescu

Pr. F. Ceauşescu

M. Iliescu

Pr. C. Herăscu

Lucreţia M. Georgescu

D. Demetrescu

Ignaţiu Pretorian

Ion Popescu

Elena Popescu

N. Diaconescu

Ştefan Basilescu

N. Popescu

Învăţătorii rurali din judeţul Vâlcea la 1 noiembrie 1897

(Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Vâlcea,

Fondul Revizoratului Şcolar, dos. 12/1897, f. 95-103)

TABEL NOMINAL

cu institutorii şi institutoarele din judeţul Vâlcea,

repartizaţi pe clase, în anul şcolar 1898/1899

Şcoala de Băieţi Râmnicu Vâlcea

          - Ştefan Ionescu Cheianu IV

          - I. Simionescu                                IV

          - I. T. Rădulescu                 III

          - Zoe Procopiu                                 II

          - Elisa Hangiu                                  I  

          - Pelaghia Popescu                        I

Şcoala de Fete Râmnicu Vâlcea

   - Anastasia Andronescu   IV

     - Maria Ioanid                               III

     - Clemenţa Zisu               II

     - Victoria Stăncescu                    I

Şcoala de Băieţi Drăgăşani

     - Ilie M. Nicolăescu           I

     - Ilie Marinescu                II

     - Pr. M. Nicolaescu                      III

     - Mihail I. Costeanu                      IV

Şcoala de Fete Drăgăşani

     - Profira Şt. Voicescu                   III-IV

     - Victoria Nicolaescu                    I- II

Şcoala mixtă Ocnele Mari

     - I. I. Gabrielescu                          III

   - Pr. C. Rădulescu                       IV

   - Ion Prodănescu                        II

   - Paulin Tălăngescu                     I  

Şcoala Govora

     - Gh. Mateiescu                          III-IV (V)

     - Savopol Maria                          I- II

Şcoala Călimăneşti

                           - N. Iepureanu                        III-IV (V)

       - Smaranda Zăgănescu             I- II

Şcoala Olăneşti

       - Alex. Georgescu                       III-IV

       - Ecaterina Mülder         I- II

(Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

Fondul Revizoratului Şcolar, dos. 5/1898, f. 430-431)

               Eforturile făcute de Spiru Haret în cei doi ani din primul său mandat ministerial, de a atrage spre şcoală tot mai mulţi învăţători şi institutori, este diminuat de noile modificări legislative efectuate de guvernarea conservatoare care, în loc să continue extinderea învăţământului şi să stimuleze activitatea didactică începută de Haret, o restrâng în mod îngrijorător. O nouă împărţire administrativă a comunelor şi scăderea bugetelor locale a condus, în perioada guvernării conservatoare – 12 aprilie 1899-14 februarie 1901, la reducerea substanţială a numărului de şcoli, sistarea celor care se aflau în construcţie şi restrângerea drastică a numărului de posturi în învăţământ. Ca urmare, în anul şcolar 1899/1900, în Vâlcea funcţionau 134 de şcoli, dintre care, 127 rurale şi 7 urbane, cu un efectiv de 142 învăţători şi învăţătoare, iar în cele urbane, 24 de institutori şi institutoare. Efectul unei politici şcolare neraţionale se oglindeşte şi în faptul că, în acelaşi an şcolar, într-un număr de 46 de comune „lipsesc cu desăvârşire şcoli[4], tot atunci şi-au încetat temporar activitatea încă 26 de localuri şcolare.

Această situaţie nemaiîntâlnită a generat din partea multora dintre săteni o stare de spirit „protestatară” cu accente revendicative pe cosiderentul că „avem localuri – spuneau sătenii – avem lege care ne dă dreptul tuturor să avem câte un loc în şcoală pentru copiii noştri: daţi-ne învăţător!”[5]. O asemenea cerinţă era justificată – după opinia revizorului – deoarece pentru judeţul Vâlcea, în anul aplicării noii legi a învăţământului (1898) mai trebuiau de 5 ori mai mulţi învăţători pentru a face din „obligativitate ...un fapt real[6]. Pentru a depăşi această situaţie incertă, revizorul recurge, mai întâi, la „prepararea” de el însuşi a unor suplinitori, apoi, selectează o parte din absolvenţii de gimnaziu şi de seminar, pe care îi instruieşte şi îi îndrumă să facă practică pedagogică la şcolile din judeţ cu buni învăţători[7]. Evident, cu o asemenea măsură „salvatoare”, se acoperea numai o parte din necesarul de dascăli din judeţ. De aceea, pentru preîntâmpinarea „dureroaselor plângeri” ale sătenilor prin care, el, revizorul, era învinuit că nu voieşte „a face loc în şcoli şi copiilor lor”, propune spre aprobarea ministerului un tablou cuprinzând 40 de comune unde se impunea urgent construirea de noi localuri de şcoală şi înfiinţarea de noi posturi de învăţători. Ridicarea unor asemenea construcţii dădea posibilitatea aplicării acelor dispoziţii din lege prin care îl obliga pe învăţător „a locui în comuna şi chiar în cătunul unde e şcoala” şi astfel, prin întreaga lui gospodărie, casă, curte, grădină, vitele şi păsările lui „totul să servească ca model sătenilor” pentru că prin astfel de încurajări situaţia materială a lor să prospere, deoarece „astăzi aceşti învăţători sunt foarte năpăstuiţi” şi neglijaţi din toate punctele de vedere – remarca revizorul într-un raport către minister, din iunie 1898.

Eforturile făcute de cei mai mulţi revizori şi învăţători pentru asigurarea unui învăţământ gratuit şi obligatoriu, au fost însoţite şi de preocuparea lor pentru pregătirea şi perfecţionarea didactică, de sporirea interesului acestora la ridicarea calităţii învăţământului, fapt reflectat în anii de studii de specialitate şi evaluarea activităţii lor la finele fiecărui an de învăţământ.

Dacă ne referim la anul şcolar 1897-1898 constatăm că învăţământul rural era extins în numeroase localităţi din judeţ şi cuprindea 137 de dascăli (123 învăţători şi 14 învăţătoare), repartizaţi astfel: 1 şcoală cu 3 învăţători; 14 şcoli cu 2 învăţători; 106 şcoli cu un învăţător

După titlul didactic erau 105 titulari (unii provizorii alţii definitiv) şi 32 de suplinitori, dintre care, după studii: 7 urmaseră cursul primar; 16 erau absolvenţi ai claselor gimnaziale, 4 absolvenţi de şcoală centrală şi 5 absolvenţi de externat secundar. După aptitudini şi rezultate, ponderea o deţineau dascălii cu pasiune care îşi făceau meseria din „conştiinţa datoriei către ţară pentru a forma generaţiuni devotate muncii şi iubirii de neam[8], astfel: 22 de dascăli eminenţi; 40 de dascăli buni; 44 de dascăli bunicei; 17 dascăli mediocri; 5 dascăli slabi şi 9 dascăli foarte slabi.

Referitor la şcolile urbane, aici funcţionau 21 de institutori şi institutoare, iar pe parcursul anului şcolar s-au mai înfiinţat încă 4 posturi. Privitor la gradul didactic obţinut rezultă că: 11 dascăli erau declaraţi „definitivi” şi 10 „provizoriu” pe post, dintre care 10 bărbaţi şi 11 femei, şi toţi erau titulari. După studii: 3 dascăli aveau 4 clase seminariale; 5 cu şcoală normală; 4 cu şcoală centrală; 4 absolvenţi de bacalaureat şi 1 cu externatul secundar. După aptitudini şi „chemare didactică”, slujitorii şcolii erau clasaţi astfel: 5 dascăli eminenţi; 8 buni; 6 bunicei; 1 mediocru şi 1 slab de tot[9].

Haret a urmărit prin întreaga legislaţie ca dascălii să reprezinte adevărate modele deoarece pretenţiile cât şi exigenţele au crescut atât în timpul formării acestora prin instituţiile acreditate, dar şi prin exigenţele impuse de regulamente şi evaluări periodice prevăzute pentru ca aceştia să se menţină în tonusul cerut de mersul timpului.

Cunoscând foarte bine situaţia din învăţământul românesc, Spiru Haret, proiecta, iniţial, un învăţământ didactic modern, dar nu rupt de realităţile vieţii economico-sociale ale vremii. El constata că o bună parte din corpul didactic, din ultima decadă a secolului al XIX-lea, nu mai era la înălţimea misiunii sale, iar principala cauză o găsea în „greşita lui recrutare”. După legea din 1864, cine avea examenul general de liceu (bacalaureatul) era pus la un examen asupra materiei catedrei vacante şi dacă reuşea era numit pe catedra respectivă. „Mulţi dintre cei numiţi în acest din urmă mod– spunea Haret – nu meritau nici atunci această onoare şi nici nu au făcut nimic de atunci încoace ca s-o merite”[10].

Pe parcurs, potrivit unei noi legi din 1879, se punea ca primă condiţie de admitere la concurs, diploma de licenţă sau doctorat, în ramura din care făcea parte catedra vacantă. Nevoia de cadre didactice fiind foarte mare, cu un astfel de procedeu nu se puteau satisface nevoile învăţământului, deoarece numărul licenţiaţilor nu trecea de 7 pe an iar al catedrelor vacante nu cobora sub 58. Pentru a depăşi astfel de impedimente, s-au numit „suplinitori” ... chiar fără niciun fel de titlu didactic sau fără o eventuală perfecţionare. „Omul şcolii”, Spiru Haret, care cutreierase în anii anteriori ţara în lung şi în lat, i-a văzut la lucru, iar impresia a fost deplorabilă: „Nu numai capacitatea le lipseşte, ci încă şi tragerea de inimă, ca unii ce nu sunt siguri de azi pe mâine. De altă parte şcolarii şi publicul, obişnuiţi a vedea înaintea lor atâtea incapacităţi ce poartă numele de profesori, se deprind a nu mai da stima cuvenită nici celor ce o merită, ceea ce e o cauză puternică de discredit pentru corpul profesoral[11].

Aşadar, moştenind o legislaţie cu multe lacune, cu privire la pregătirea şi calitatea dascălilor, Spiru Haret vine cu o serie de amendamente şi precizări în „folosul” învăţământului de toate gradele prin, promulgarea legii sale din 1898.

Ulterior, obţinerea gradului „definitiv” în învăţământ se realiza pe baza unor criterii riguros urmărite de revizorat şi minister, iar dascălul trebuia să dovedească atât la clasă, cât şi în activitatea extraşcolară, adevărate „performanţe”, pentru a fi considerat apt pentru această „înaltă misiune”. Pentru anul 1897, au obţinut gradaţia, prin examen, 20 de învăţători, în anul 1898 s-au bucurat de această „promovare” 9 învăţători, iar în primăvara anului 1899 „succesul” s-a răsfrânt asupra a 7 învăţători merituoşi.

PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

Din cauza numărului redus de şcoli normale care funcţionau în ţară şi a numărului insuficient de locuri, destinate pentru formarea noilor absolvenţi, – limitat la cel mult 2-3 învăţători repartizaţi pe judeţ în fiecare an –, situaţia era nesatisfăcătoare, iar necesarul de învăţători pentru nevoile judeţului, dacă s-ar fi păstrat acest ritm, s-ar fi întins pe 15 ani, cu condiţia – aşa după cum raporta revizorul D. Constantinescu ministerului la 15 august 1898 – numai dacă „vom construi săli complete în toată ţara şi vom forma şi personalul trebuitor[12]. Din raportul revizorului vâlcean se degajă un optimism sincer în efortul său de a depăşi practic pragul incertitudinilor privitoare la destinele învăţământului vâlcean. El considera că pentru acoperirea numărului de învăţători în scopul cuprinderii „valului de copii” ce se îndreptau către şcoală era necesar să se admită la concursul de practică pedagogică toţi „actualii suplinitori” care au cursul secundar şi doi ani de suplinire fiind recrutaţi provizoriu pentru a face faţă cerinţelor recentei legi a învăţământului. Şansa pentru a avea un număr suficient de dascăli în şcolile vâlcene, revizorul o intuia ca fiind realizabilă prin sporirea numărului de şcoli normale şi a internatelor pentru viitorii dascăli, „ca să putem avea anual cel puţin 20 de absolvenţi pentru fiecare judeţ”. În opinia lu D. Constantinescu, un rol esenţial pentru formarea noii generaţii de dascăli îl aveau cunoştinţele pedagogice, deoarece „astăzi – spune revizorul – pedagogia este privită ca cea mai fecundă, mai liberală şi mai intensă... ea fiind în strânsă legătură cu întregul sistem de ştiinţe ce intersectează natura omenească” şi ar fi de mare folos dacă întregul corp didactic ar pătrunde în esenţa psihologică a copilului, pentru a-l forma, în timp, să devină un bun şi creativ adult[13].

În scopul unei mai bune operativităţi în numirea şi mişcarea personalului didactic pe post, în special, a „noilor cadre”, revizorul propune ca posturile rămase vacante, prin pensionare şi prin folosirea suplinitorilor, să fie imediat ocupate procedând la numire directă de revizorat pentru scurtarea timpului şi reducerea formalităţilor şi, numai în final, să se obţină aprobarea ministerului[14].

Fiind la început de mandat ministerial, Spiru Haret a pus în practică imediat experienţele şi constatările sale de când era secretar general la Ministerul Instrucţiunii (1882)[15], privitor la formarea şi perfecţionarea personalului didactic. El a avut ocazia să cunoască toate „ranele” din sistemul de învăţământ, iar cea mai dureroasă, care venea din legea instrucţiunii de la 1864, continua să recidiveze şi în plină fază de tranziţie – din timpul mandatului său – concentrată în învăţământul primar sătesc, unde necesarul de dascăli era extrem de ridicat şi neglijat de toate guvernele ce se perindaseră la putere. Aşa după cum un părinte îşi concentrează toată grija mai ales în jurul copilului celui mai plăpând, mai slăbuţ, neajutorat de natură sau destin, tot aşa „Omul şcolii” a căutat să acorde o deosebită înţelegere şi solicitudine şcolii săteanului, prin ridicarea standardului calităţii competenţelor ucenicilor săi, dascălii. De aceea, prin conferinţele generale[16] care, în primele trei decenii (1864-1898) deveniseră o adevărată şcoală preparatoare a învăţătorilor şi institutorilor, după 1897, conferinţele generale judeţene aveau un scop bine conturat, cu obiectivul principal, perfecţionarea dascălilor în arta de a preda, deci, îmbunătăţirea metodelor de comunicare cu elevii, pentru exprimarea cu limpezime a mesajului instructiv-educativ. Totodată, aceste întruniri în masă, prin schimburile de opinii didactice şi informările reciproce, privitor la starea învăţământului sau a unor „piedici comune” ca: ignoranţa şi neîncrederea sătenilor în folosul adus de şcoală, indiferenţa şi greutăţile produse de unele autorităţi locale privitor la trebuinţele învăţământului, „ferocitatea cămătarilor” atinşi în interesele lor vitale datorită luminării săteanului ş. a. – toate acestea au condus la sporirea încrederii în personalitatea dascălului concomitent cu apropierea colegială, sufletească, dând naştere la noi orizonturi semnificative în procesul coeziunii sociale, în rândul slujitorilor şcolii.

Noile repere haretiene, în această direcţie, sunt adoptate în măsuri şi transpuse în practică, generalizate de către revizoratele şcolare, începând cu desfăşurarea conferinţelor generale judeţene din august 1898. Ţinută-la Râmnicu-Vâlcea timp de şapte zile, respectiv, perioada 16-23 august 1898[17], conferinţa a constituit un prilej de pregătire intelectuală şi de însufleţire morală pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luminare a poporului asumată de dascălii şcolii. Cât priveşte conţinutul dezbaterilor şi a participării la acest eveniment a însuşi ministrului Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, evenimentul a căpătat o notă de solemnitate, iar discuţiile au purtat amprenta „Omului şcolii”, întâmpinat permanent de auditori cu mare entuziasm.

Participarea la conferinţă fiind obligatorie, au fost prezenţi 160 de dascăli, iar aceştia – după opinia revizorului D. Constantinescu – şi-au dat toate „silinţele” pentru a „câştiga ideile” desprinse din intervenţiile la dezbateri. Din iniţiativa revizorului, au participat, în premieră, dar obligatoriu, şi învăţătorii suplinitori.

Dezbaterile conferinţei generale au acoperit întregul sistem de activităţi, atât din domeniul teoretic (ştiinţific), cât şi cele practice (didactice). Astfel, la partea ştiinţifică, sub coordonarea institutorilor Ştefan Keianu şi Nicolae Petrescu s-au reliefat problemele noi, de conţinut, abordate în studiile, operele şi manualele semnate de mari personalităţi ştiinţifice şi culturale ca B. P. Hasdeu, Gr. Tocilescu, A. D. Xenopol, V. A. Urechia, Ionescu Gion, Heliade ş. a., punându-se accent pe mesajul educativ şi patriotic desprins din lucrările acestora. În domeniul didacticii, sub îndrumările revizorului D. Constantinescu, au fost puse în discuţie probleme de pedagogie şi practică didactică însoţite de demonstraţii speciale în folosirea desenului. În cadrul conferinţei, s-a dezbătut, pe un palier larg de „idei şi iniţiative”, venite din partea învăţătorilor, probleme legate de propria experienţă a acestora în aplicarea legii învăţământului (1898), a noilor regulamente şcolare, a programelor pe discipline şi numeroase aspecte din activitatea extraşcolară a corpului didactic[18].

Activităţile pe comisii s-au desfăşurat în patru zile şi au fost „extrem de laborioase”, datorită abordărilor deschise, cu păreri „contradictorii”, care au vizat lecţiile practice efectuate de învăţători, s-au făcut „analize critice” şi s-au desprins concluzii menite să ajute la îmbunătăţirea activităţilor în „folosul” învăţământului românesc. Semnificative au fost îndrumările metodice cu privire la problemele majore din istoria noastră, unde au fost recomandate întocmirea de rezumate istorice cu participarea elevilor după terminarea tuturor lecţiilor din programă. Totodată, s-a subliniat ca fiecare dascăl, în activitatea sa şcolară şi extraşcolară, să demonstreze că „naţionalismul” trebuie să fie o prioritate educativă din care „să fie inspirat orice bun român[19].

În afară de importanţa lor didactică, de împrospătare şi perfecţionare a cunoştinţelor, conferinţele generale, constituiau mijlocul cel mai eficace pentru stabilirea unor evaluări autentice a pregătirii fiecărui dascăl care, în final, obţinea un calificativ în ierarhia valorică pentru stabilitatea dascălului în învăţământ.

Dintre cei 160 de dascăli prezenţi la conferinţă, un număr de 13 au promovat în categoria celor declaraţi „eminent sau excelent”, 87 – „dascăl bun, harnic cu aptitudini şi pricepere”, 32 – „bunicel (mediocru)”, 22 – „slab”, iar dintre aceştia, 6 au fost socotiţi „foarte slabi”[20].

Între cei care s-au afirmat cu răspunsuri dintre cele mai „reuşite” şi consideraţi ca o „pildă” pentru colegii lor amintim pe: înv. Victoria I. Nicolaescu (Râmnicu Vâlcea), Ion Bădulescu (Foleştii de Sus), Ion Roibu (Băeşti), Şt. Basilescu (Tina), I. Didicescu (Voiceşti), I. Popescu (Zătreni), I. Dozescu (Horezu), Pr. N. Dărvărescu (Oteşani), Constantin G. Rădulescu (Grădiştea), I. Godeanu (Nisipi), Gh. Mateiescu (Govora), Radu Dumitrescu (Roşiile). (Vezi Catalogul de prezenţă la Conferinţa generală din 16-23 august 1898).

CATALOG

de prezenţă şi evaluare a membrilor corpului didactic rural şi urban

din judeţul Vâlcea la conferinţele generale din 16-23 august 1898

Nr. crt.

NUMELE şi

PRENUMELE

COMUNA

PLASA

PĂRERILE PERSONALE ALE REVIZORULUI

1.

INSTITUTORI

Şt. Ionescu Cheianu

Rm.-Vâlcea

Ocolul-Otăsău

A prezidat comisiunile pentru chestiunile istorice, luând parte la discuţia generală a conferinţei. Dovedeşte competenţă şi asiduitate.

2.

Ion Simionescu

-//-

-//-

A făcut critica lecţiei privind cucerirea Daciei. Observaţiile sale au fost bine venite.

3.

Ion I. Rădulescu

-//-

-//-

A cerut cuvântul la toate chestiunile, dar a pierdut timpul cu nesăbuiri. Pe lângă lipsa de cunoştinţe didactice, a probat şi lipsa de fond.

4.

Eliza Hangiu

-//-

-//-

A urmat conferinţele la Câmpulung.

5.

Zoe Procopiu

-//-

-//-

Idem

6.

Palaghia Popescu

-//-

-//-

A luat parte la conferinţă (discuţii).

7.

Anastasia Andronescu

-//-

-//-

Niciodată nu ia parte la   conferinţe (discuţii).

8.

Maria Ioanid

-//-

-//-

A discutat cu multă pricepere.

9.

Clemenţa Zisu

-//-

-//-

Idem

10.

Elisa Constantinescu

-//-

-//-

Idem

11.

Victoria Stănescu

-//-

-//-

A participat la conferinţa din   Craiova

12.

Ion I. Gabrielescu

Ocnele Mari

-//-

Niciodată n-a participat la conferinţe (discuţii).

13.

Pr. C. Rădulescu

-//-

-//-

A fost trimis la Şcoala Normală Câmpulung, dar nici acolo nu s-a dus.

14.

Ioan Prosănescu

-//-

-//-

A făcut critica lecţiei „despre fanarioţi”. A vorbit cu pricepere.

15.

Paulina Tălăngescu

-//-

-//-

A făcut critica lecţiei „Cucerirea Daciei”. A dovedit ceva complet.

16.

Ilie M. Nicolăescu

Drăgăşani

Oltul-Olteţul de Jos

A făcut planul lecţiei „Rezumatul istoriei până la formarea Principatelor Române”. A dovedit pricepere şi hărnicie

17.

Ilie Marinescu

-//-

-//-

N-are obiceiul să participe la conferinţe (discuţii).

18.

Pr. M. Nicolaescu

-//-

-//-

A vorbit în toate chestiunile tratate. Este competent şi cu multă ambiţie.

19.

Mihail I. Costescu

-//-

-//-

N-are obiceiul să participe la conferinţe (discuţii).

20.

Profira Şt. Voicescu

-//-

-//-

A făcut critica asupra lecţiilor „Legenda Condeiele lui Vodă” şi „Întemeierea Principatelor Române”.

21.

Victoria I. Nicolaescu

-//-

-//-

Are o bună dispoziţie didactică. A vorbit despre întocmirea planurilor de lecţie la limba română.

22.

Gh. Constantinescu

-//-

-//-

Nu cred că sunt obligaţi aceşti doi institutori de la Şcoala Viticolă Drăgăşani a lua parte la conferinţe.

23.

Vasile Brezeanu

-//-

-//-

1.

ÎNVĂŢĂTORI

Ilie Şerbănescu

Băbeni

Ocolul-Otăsău

E speranţă a se face cu timpul un bunicel dascăl.

2.

Smaranda Şerbănescu

-//-

-//-

Idem

3.

Alex. Diaconescu

Bârseşti

-//-

A dovedit multă hărnicie şi aptitudini.

4.

Gh. Constantinescu

Bogdăneşti

-//-

Promite a deveni un bunicel dascăl.

5.

D. Bujoreanu

Bujoreni

-//-

E cu pricepere.

6.

Gh. Popescu

Căzăneşti

-//-

Idem

7.

Ion Pălăngeanu

Cermegeşti-

Pesceana

-//-

E bunicel.

8.

Ion Mihăiescu

Cermegeşti-

Chirceşti

-//-

Are competenţă.

Se vede că citeşte.

9.

Gh. Miulescu

Dăeşti

-//-

Idem

10.

N. Safirescu

Fişcălia

-//-

Dacă ar citi mai mult, ar fi un eminent dascăl.

11.

S. Dănciulescu

Frânceşti

-//-

A absentat. Trebuie amendat.

12.

Pr. N. Stănciulescu

Glăvile

-//-

E un bunicel dascăl. Auzul îi cam aduce rău.

13.

M. Zugravu

Glăvile

-//-

E un dascăl cu carte şi aptitudini.

14.

D. I. Gioroc

Genuneni

-//-

Se vede că e dascăl inteligent şi sârguitor.

15.

Gh. Mateescu

Govora

-//-

Idem

16.

Maria Savopol

Govora

-//-

E dascăliţă inteligentă şi promite aptitudini.

17.

V. Georgescu

Ioneşti-

Mincului

-//-

Dacă ar fi mai devotat carierei dăscăleşti, ar putea fi bun.

18.

Ion Nicolaescu

Lăpuşata

-//-

Idem

19.

N. Popilian

Măldăreşti

-//-

Promite

20.

Alex. Costescu

Mânăstireni

-//-

Idem

21.

Fotache Popescu

Marcea

-//-

Idem

22.

Gh. Popescu

Mihăieşti

-//-

Citeşte şi are destulă competenţă

23.

Maria F. Georgescu

Mihăieşti

-//-

E dăscăliţă bunicică.

24.

Ion C. Bădescu

Ocniţa

-//-

Dascăl inteligent şi harnic.

25.

N. Lăstun

Popeşti

-//-

Se vede că citeşte.

26.

Gh. Avrămescu

Roeşti

-//-

Ar fi dascăl bun, dacă ar avea creierul mai liniştit.

27.

Victoria Rădulescu

Rm. Vâlcea

-//-

Îşi dă silinţa a pricepe.

28.

Maria Boda

Scundu

-//-

Are auzul foarte greoi şi, de aceea, nu-şi dă seama ce vorbeşte.

29.

C. Miulescu

Şirineasa

-//-

E bun dascăl.

30.

D. Rădulescu

Stăneşti

-//-

   Idem

31.

D. Andreescu

Titireciu

-//-

   Idem

32.

N. Urşianu

Urşi

-//-

E leneşă şi fără pricepere. A căzut de 8 ori la concurs. E

bine să scape şcoala de aşa dascăl.

33.

Şt. Drăghicescu

Vârleni

-//-

Dascăl bun şi inteligent.

34.

Gh. Mihăiescu

Vlădeşti

-//-

   Idem

35.

Ştefan Ilieşu

Alunu

Horezu

Promite

36.

Cristea Ştefan

Berbeşti

-//-

Cam slab.

37.

M. Pretorian

Foleştii de Jos

-//-

Bun dascăl.

38.

Ion Bădulescu

Foleştii de Sus

-//-

Este un eminent dascăl.

39.

N. I. Ciurez

Greci

-//-

Bunicel

40.

Ion Dozescu

Horezu

-//-

Este un prea bun dascăl

41.

Eliza Capeleanu

Horezu

-//-

Nu s-a comunicat nimic de la Revizoratul din Craiova

42.

Ion Popescu

Mădulari

-//-

Dascăl slab

43.

C. Cuprianu

Măldăreşti

-//-

Dovedeşte pricepere

44.

Gh. Popescu

Mateeşti

-//-

Cam slab

45.

Pr. N. Dărvărescu

Oteşani

-//-

Inteligent şi cu tragere de inimă pentru şcoală

46.

C. Preoţescu

Pojogi

-//-

Dascăl harnic

47.

Pr. Ion Popescu

Racoviţa

-//-

Slab, dar e aproape de pensie

48.

Emil Cuţarida

Râmeşti

-//-

În timpul conferinţei, a stat de petreceri cu lăutari prin Horezu. Trebuie depărtat.

49.

Pr. I. Stănescu

Recea

-//-

Ţinând cont că e aproape de pensie, se mai poate tolera între dascălii mediocri.

50.

C. Pietraru

Romani

-//-

De mijloc

51.

Pr. I. Nicolaescu

Slătioara

-//-

Bunicel

52.

Alexandrina Piscureanu

Slătioara

-//-

Trebuie depărtată, că nu-şi vede de şcoală.

53.

Mihail Iliescu

Stroieşti

-//-

E dascăl priceput

54.

V. Dobrescu

Tomşani

-//-

A se pedepsi şi a se avea în vedere la concursul de definitivat de anul acesta. E slab.

55.

N. Popescu

Turceşti

-//-

Citeşte

56.

Gr. Adamescu

Vaideeni

-//-

E dascăl cu pricepere

57.

Pr. A. Ştefănescu

Vaideeni

-//-

Promite

58.

C. Ionescu

Bărbăteşti

Cozia

E inteligent şi competent

59.

P. Teodosiu

Bodeşti

-//-

Promite dacă se va ocupa mai serios

60.

Emilia Bratovoescu

Brezoi

-//-

Această învăţătoare are numai cursul primar şi nici că dă vreo atenţie misiunii sale. Trebuie eliminată din corpul didactic.

61.

D. Dumitrescu

Buneşti

-//-

E bun dascăl

62.

I. Antonescu

Cacova

-//-

Idem

63.

N. Iepureanu

Călimăneşti

-//-

Competent şi deştept

64.

Smaranda Zugrăvescu

Călimăneşti

-//-

Este o slabă dăscăliţă şi nu are decât clase primare

65.

Gh. Angelescu

Călineşti

-//-

Este un dascăl apt şi inteligent

66.

Gh. Popescu

Câineni

-//-

Promite

67.

Pr. I. Georgescu

Cheia

-//-

E dascăl deştept şi cu aptitudini

68.

Gh. Pretorian

Costeşti

-//-

Idem

69.

D. Tănăsescu

Costeşti

-//-

E aproape de pensie şi trebuie tolerat mai ales că nu e de tot slab

70.

N. Constantinescu

Dobriceni

-//-

Promite

71.

G. Găiculescu

Malaia

-//-

Dl. Prefect mi-a afirmat că l-a reţinut D-lui în munţi cu ocazia vizitei ce a făcut judeţului Principele moştenitor.

72.

Ion Florea  

Muiereasca

De Jos

-//-

A absentat. Trebuie amendat.

73.

N. Găiculescu

Muiereasca

De Sus

-//-

E bunicel

74.

Alex. Georgescu

Olăneşti

-//-

Dascăl bun şi inteligent

75.

Ecaterina Mülder

Olăneşti

-//-

Are numai cursul primar şi e de o slăbiciune vădită. Să sperăm că anul acesta va scăpa şcoala de dânsa.

76.

I. Rădulescu

Păuşeşti-Măglaşi

-//-

Nu şi-a justificat absenţele

77.

Gh. Nicolaescu

Păuşeşti-Măglaşi

-//-

De o slăbiciune patentată

78.

Toma Ştefănoiu

Păuşeşti-Otăsău

-//-

Slab

79.

Maria Simionescu

Păuşeşti-Otăsău

-//-

În adevăr, e grav bolnavă

80.

C. Constantinescu

Pietrarii de Jos

-//-

E un dascăl excelent

81.

Pr. G. Nicolaescu

Pietrarii de Sus

-//-

Bunicel şi stăruitor

82.

Const. Saragea

Robeşti

-//-

E un dascăl slab. La prima ocazie, va fi înlocuit. Acum trebuie amendat.

83.

N. Popescu

Sărăcineşti

-//-

Slăbuţ, dar cu bunăvoinţă. Mai

are doi ani până la pensie.

84.

Atanasie Tănăsescu

Şerbăneşti

-//-

Dascăl bun

85.

B. Dumitrescu

Stoeneşti

-//-

Bunicel

86.

Ion Roibu

Băeşti

-//-

Dascăl eminent

87.

G. Rădulescu

Broşteni

-//-

Bunicel

88.

N. Popescu

Ciorăşti-Mecea

Olteţul

de Sus

Să se amendeze cu leafa pe 15 zile. A absentat.

89.

Şt. Florescu

Colţeşti

-//-

Idem

90.

Gr. Rădulescu

Dejoiu

-//-

Dascăl bun şi inteligent

91.

Pr. V. Constantinescu

Dozeşti

-//-

Titularul e în concediu, în străinătate. Suplinitorul e numit de la 1 sept., pe nume D. Demetrescu

92.

D. Pavelescu

Giuleşti

-//-

E un dascăl care promite.

93.

Const. Gh. Rădulescu

Grădiştea

-//-

E foarte bun dascăl.

94.

I. Godeanu

Nisipi

-//-

Idem

95.

Radu Dumitrescu

Roşiile

-//-

Idem

96.

Ilie Ionescu

Sineşti

-//-

Slăbuţ şi doritor de petreceri

97.

M. Ştefănescu

Slăveşti

-//-

Dascăl bun şi stăruitor

98.

Şt. Basilescu

Tina

-//-

Dascăl eminent

99.

Ilie Oprea  

Amărăşti

Olteţul

de Jos

E dascăl bun şi stăruitor

100.

I. Constantinescu

Amărăşti

-//-

Idem

101.

Pr. D. Mateescu

Bălceşti

-//-

Idem

102.

M. Mateescu

Bălceşti

-//-

Idem

103.

I. Diaconescu

Bătăşani

-//-

Idem

104.

C. Popescu

Călina

-//-

Ar fi un bun dascăl dacă ar fi

mai puţin egoist.

105.

N. Ştefănescu

Creţeni

-//-

De mirare că n-a ieşit bine cu

lecţia, căci la catedră lucrează bine.

106.

I. Mateescu

Diculeşti

-//-

E dascăl bun şi fără pretenţii

107.

Elena Ott-Popescu

Drăgăşani-Momoteşti

-//-

De deputat Filipescu întrebată de adevăr, mi-a afirmat ca aşa e: Ana Popescu e grav bolnavă.

108.

Mihail Popescu

Făureşti

Oltul-Olteţul

de Jos

Inteligenţa şi dragostea de muncă îl ajută mult.

109.

Gh. Sultănoiu

Frăţila

-//-

Bunicel

110.

N. Diaconescu

Găneşti

-//-

Competenţă şi stăruitor

111.

N. Rădulescu

Ghioroiu

-//-

Idem

112.

C. Şerbănescu

Guşoieni

-//-

Dascăl bun

113.

N. Besnea

Izvorul

-//-

Inteligent şi cu ambiţie de dascăl

114.

Pr. Florea Ceauşescu

Laloşu

-//-

Bunicel

115.

Ilie Popescu

Măciuca

-//-

E slab şi trebuia să vină la conferinţă

116.

Marin Petrescu

Mădulari

-//-

Bunicel

117.

Ion Diaconescu

Nemoiu

-//-

E dascăl bun

118.

M. Iliescu

Oteteliş

-//-

Pedeapsa ce i s-a dat anul trecut pentru lene l-a pus la muncă şi acum dovedeşte că poate mult

119.

D. Anescu

Nemoiu

-//-

Leneş şi lipsit de pricepere

120.

C. Petroşanu

Petroasa

-//-

E dascăl cu pricepere, deşi nu-l prea ajută auzul. Să fie încurajat şi va reuşi, că e bun dascăl

121.

Ig. Pretorian

Poenari

-//-

E dascăl care citeşte

122.

N. Grecescu

Prundeni

-//-

Trebuie înlocuit, căci scrie   gramatică mai rău decât cei pe care-i învaţă

123.

I. Şuşanu

Şuşanii de Jos

-//-

E dascăl care se ocupă de copii

124.

D. Şuşanu

Şuşanii de Sus

-//-

Idem

125.

M. Didicescu

Ştefăneşti

-//-

Idem

126.

G. Stănescu

Stăneşti

-//-

Idem

127.

C. Herescu

Ştirbeşti

-//-

E dascăl bun şi stăruitor

128.

Al. Costinu

Suteşti

-//-

Recomandat de la 1 sept. A participat la conferinţă.

129.

G. S. Nicolae

Suteşti

-//-

Promite a fi bunicel dascăl

130.

Vacantă

Rusăneşti

-//-

-

131.

C. N. Scărlătescu

Tetoiu

-//-

E slab şi trebuie înlocuit. A absentat.

132.

C. Săndulescu

Vasilaţi

-//-

E dascăl care promite, dar se va mai ocupa

133.

I. Didicescu

Voiceşti

-//-

Este un excelent dascăl

134.

Amos Lupşianu

Zăvideni

-//-

Dacă ar fi mai deştept, ar fi şi mai bun

135.

I. Popescu

Zătreni

-//-

Este un eminent dascăl

136.

Elena Popescu

Zătreni

-//-

E prea bună dascăliţă

137.

Victoria Mihăilescu

Zlătărei

-//-

Promite, dacă se va ocupa mai mult.

Revizor şcolar, Dumitru Constantinescu

                        (Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

                        fond Revizoratul Şcolar, dos. 5/1898, f. 444-451)

Tot cu prilejul conferinţei generale a corpului didactic vâlcean, a avut loc şedinţa inaugurală de constituire a Societăţii Culturale a judeţului Vâlcea, programată din timp, în ultima zi a prezentării „concluziilor” (23 august 1898), ţinută în sala de festivităţi a Şcolii Primare nr. 1, din Râmnicu Vâlcea, la care a participat şi Spiru Haret[21].

La gara din Râmnicu-Vâlcea, ministrul Instrucţiunii Publice a sosit împreună cu soţia, a fost întâmpinat de întregul corp didactic prezent la conferinţa generală anuală, de elevii şcolilor din oraş şi de părinţii lor, de autorităţile locale şi de un numeros public.

În cuvântul de bun venit, adresat lui Spiru Haret de dirigintele şcolii Costeşti, Gr. Pretorian, se arăta: „Suntem mândri, domnule ministru, că astăzi avem pe lângă noi pe şeful învăţământului din România, care, prin munca neobişnuită, a reuşit să alcătuiască tot ce e bun şi folositor pentru propăşirea naţiunii. Domnia Voastră sunteţi acela care, pe lângă multe opere mari ce-aţi săvârşit pentru ţară, aţi înzestrat patria cu importanta lege a învăţământului secundar şi superior, punând-o într-o perfectă armonie cu legea învăţământului primar şi sunteţi cel dintâi care aţi avut ideea fericită de a înfiinţa cantinele şcolare şi bibliotecile, un nou şi mare progres al şcolii[22]. La evenimentul de constituire a Societăţii Culturale, alături de cei 135 de directori de şcoli, profesori şi învăţători, erau prezenţi senatori şi deputaţi de Vâlcea, prefectul judeţului şi primarul Râmnicului, avocaţi, medici, proprietari, înalţi prelaţi ai bisericii şi alţi invitaţi.

Preşedintele activ al Societăţii Culturale Vâlcene a fost ales distinsul şi eruditul profesor D. Constantinescu, revizor şcolar de Vâlcea în două mandate liberale (1897-1899 şi 1901-1904), iar preşedinte de onoare, P. S. Atanasie, episcopul Râmnicului-Noul Severin. Între membrii de onoare ai Societăţii, întâlnim nume celebre ale ştiinţei, culturii şi vieţii politice româneşti, între care Spiru Haret, ce va juca o vreme rolul de „mecena” al Societăţii Culturale Vâlcene. Cei 135 de slujitori ai şcolii, prezenţi la eveniment, vor deveni, conform statutului, membri fondatori şi activi ai Societăţii în decursul existenţei acesteia[23].

Experienţa şi concluziile desprinse din conferinţele generale desfăşurate sub ministeriatul liberal, vor fi preluate, „selectiv”, de noua echipă a Instrucţiunii Publice a guvernului conservator. Noua împărţire administrativă a judeţelor şi reducerea bugetelor comunale, iniţiată de noua guvernare, va influenţa negativ mersul învăţământului prin reduceri masive de personal didactic şi de localuri şcolare. De astă dată, prezenţa la conferinţa generală din 13 aprilie 1900 a fost scăzută, participând numai 97 de institutori şi învăţători titulari dintr-un efectiv de 123, la care se adaugă şi un număr de 40 de suplinitori, convinşi că această activitate ajută la „fortificarea lor intelectuală şi didactică[24]. După aprecierile noului revizor şcolar, Ilie Marinescu – consemnate în raportul său din 11 mai 1900 – rezultă că la dezbatere au luat toţi cuvântul, că s-a discutat, cu competenţă, tematica ştiinţifică, s-au efectuat lecţiile practice model şi „putem zice cu satisfacţiune – subliniază revizorul – că am ajuns a înţelege scopul conferinţelor şi să ne putem făli cu un corp didactic luminat din toate punctele de vedere”. Referitor la conţinutul discuţiilor, se menţionează că ele au fost „pline de miez ştiinţific şi paşnice”, că există în corpul didactic vâlcean „o frumoasă frăţietate şi armonie”. Ca urmare a acestei activităţi, câştigul a fost, deopotrivă, atât pentru „dascălul cel bun”, cât şi pentru „cel mai puţin bun”, iar conferinţele generale ale anului 1900 au constituit „un progres mai mult pe cale didactică[25].

Dincolo de unele aprecieri protocolare, datorită împrejurărilor impuse de „rotativa guvernamentală”, conferinţele generale au constituit un stimulent şi un reper ştiinţific şi didactic pentru impulsionarea învăţământului românesc pe drumul modernizării la sfârşit de secol. Sfătuindu-se între ei, cu acest prilej, şi ajutaţi de îndrumările revizorilor, dascălii au putut lămuri multe probleme ştiinţifice şi didactice, iar greutăţile întâmpinate au putut fi aduse direct la cunoştinţa revizorilor şi ministerului, care, potrivit piedicilor şi neajunsurilor cu care se confrunta şcoala, se căutau şi remediile de aplicat în consecinţă.

Tot pentru pregătirea şi perfecţionarea didactică a slujitorilor şcolii, un rol important l-au avut cercurile culturale[26]. Începând cu anul 1898 şi cel următor, acestea iau fiinţă în mai multe judeţe, între care şi Vâlcea. Revizorul D. Constantinescu, fiind convins de ideea necesităţii acestor activităţi pentru „prosperitatea neamului nostru”, dă curs iniţiativei învăţătorului D. Andreescu, de la şcoala Titireciu (comuna Buneşti), care, în acelaşi an, pusese bazele unui asemenea cerc în comuna sa[27].

Acordându-se o atenţie mai mare activităţii acestor cercuri, s-a considerat că ele aveau un mare rol privind perfecţionarea corpului didactic şi ridicarea nivelului cultural al sătenilor. În consecinţă, Haret a reglementat, pentru prima oară, funcţionarea lor, generalizându-le şi socotindu-le obligatorii pentru toate şcolile din ţară[28].

Potrivit acestei reglementări, prin constituirea cercurilor culturale, se urmăreau două scopuri: a) lărgirea sferei de cunoaştere cu noutăţile ştiinţifice şi didactice şi b) extinderea orizontului de cunoştinţe practice şi cultivarea sentimentelor frumoase populaţiei rurale. Cercurile culturale vâlcene îşi desfăşurau activitatea în şedinţe intime, urmărindu-se perfecţionarea didactică pentru învăţători şi institutori, iar în şedinţele publice se preconiza realizarea scopului „instructiv şi cultural-educativ pentru săteni[29].

În cursul anului 1900, în Vâlcea, s-au constituit 14 cercuri culturale, cuprinzând 165 de învăţători şi institutori aparţinând centrelor Râmnicu-Vâlcea, Băbeni, Drăgăşani, Făureşti, Zătreni, Mateeşti, Horezu, Olăneşti, Titireciu, Ocnele Mari, Măldăreşti (Cerna), Brezoi, Amărăşti[30].

Pentru început, cercurile culturale vâlcene erau grupate în câte 10-15 comune, la un centru din zonă, iar reuniunile se făceau în zilele de sărbători sau cu prilejul „hramurilor bisericeşti” sau „soboruri”. Ulterior, conferinţele din cercurile culturale se stabileau de revizorul şcolar şi învăţători şi se ţineau o dată pe lună, „cu bună cuviinţă şi demnitate..., pentru a se ridica prestigiul îmvăţătorului şi moralei săteanului[31].

Şedinţele intime erau frecventate numai de corpul didactic – învăţători şi institutori – ce compuneau cercul, iar în cadrul lor, se discutau, cu prioritate, problemele noi din didactica modernă. Cu timpul, pe lângă problemele de interes şcolar, aceste reuniuni (şedinţe) au îmbogăţit programul lor cu noutăţi ce ţineau de metodologia desfăşurării diferitelor manifestări cultural-educative[32].

Pentru a exista unele repere de fond în desfăşurarea discuţiilor, învăţătorii se pregăteau în baza unor tematici şi bibliografii din timp anunţate, iar frecventarea lor era obligatorie. O atenţie deosebită se acorda aplicării metodelor indicate de programa analitică, a sistemului admis pentru corectarea lucrărilor scrise şi obligativitatea folosirii cărţilor autorizate numai de forurile ministeriale ale instrucţiunii publice. Programul şedinţelor cuprindea şi lecţii practice, urmate de analize minuţioase, unde nu lipseau criticile cu privire la forma şi conţinutul activităţii. Pe baza studiulu individual, se prezentau sinteze asupra cărţilor sau articolelor citite de învăţători, se ţineau expuneri cu subiecte ştiinţifice şi literare care aveau legătură cu obiectele ce se predau la şcoala primară[33].

Dacă în primii ani de funcţionare, cercurile culturale au reuşit să-şi găsească „făgaşul”, sub supravegherea şi îndemnurile lui Spiru Haret, în anii următori, ele vor deveni adevărate centre metodice şi mijloace de „evaluare” pertinente în stabilirea ierarhiei valorice pentru obţinerea gradelor didactice a tuturor celor care slujeau învăţământul.

Un rol important pentru cunoaşterea la zi a problemelor didactice, fie din domeniul pedagogiei generale, din metodologia predării şi, mai ales, probleme de conţinut din cadrul fiecărei discipline de predare, l-au avut revistele didactice editate de Ministerul Instrucţiunii şi Casa Şcoalelor. Potrivit ordinului 43/8 ianuarie 1898, emis de Revizoratul Şcolar Vâlcea, fiecare dascăl trebuia să intre în posesia unor reviste „informative şi instructive” prin abonamente anuale. Cu prilejul inspecţiilor la clasă de către revizori, un punct distinct al discuţiilor, consemnat şi în procesele-verbale de inspecţie, se referea la conţinutul revistelor abonatului, constituind un mijloc de evaluare a informaţiilor obţinute din respectivele reviste şi modul cum au fost îndreptate în practică, la clasă, cu elevii[34].

Din cei 166 de dascăli (134 învăţători şi 24 institutori), care funcţionau în anul şcolar 1899/1900 în judeţ, cei mai mulţi erau abonaţi la reviste didactice, cultural-ştiinţifice, de informare şi popularizare, astfel:

$1-          la 5 reviste erau abonaţi 19 dascăli;

$1-          la 4 reviste       -//-       52   -//-

$1-          la 3 reviste       -//-       67   -//-

$1-          la 2 reviste       -//-       9   -//-

$1-          la o revistă       -//-       2   -//-

$1-          nu aveau abonament      17

             Total           166 dascăli

Dintre cei 17 dascăli lipsiţi de abonament, numai 2 erau „titulari”, iar 15 erau „suplinitori” flotanţi. Menţionăm că abonamentele la revistele didactice erau obligatorii, iar pentru „înaintarea în grad”, se ţinea cont la punctajul fixat de aceste mijloace de perfecţionare.

CONDUITA DASCĂLILOR: SANCŢIUNI ŞI PEDEPSE

Pentru siguranţa desfăşurării unei activităţi şcolare stabile, care să-l personalizeze pe dascăl şi să-l ocrotească de ingerinţele administrative abuzive, Spiru Haret aduce importante precizări şi reglementări cu privire la transferarea cadrelor didactice[35].

Până la 1864, personalul didactic de toate gradele aveau statut de „funcţionari” şi, ca atare, se numeau şi se revocau prin decret domnesc. După legea din 1864, membrii corpului didactic, în afară de profesorii titulari de la facultăţi, puteau fi transferaţi de la o şcoală la alta printr-un simplu ordin al ministrului. Aceasta a permis ca institutorilor şi, mai ales, învăţătorilor din mediul rural să li se facă mari nedreptăţi, să fie umiliţi. În fiecare an, ei puteau să fie transferaţi, suspendaţi sau chiar destituiţi, fără să găsească în lege cea mai mică protecţie! „... nu de puţine ori învăţătorul devenea o simplă jucărie în mâinile administraţiunii politice[36]. De aceea, Legea din 1896, al cărei raportor a fost Haret, a impus condiţii mai prielnice de stabilitate pentru toţi învăţătorii şi institutorii, indiferent de grad. Ea definea „transferarea” ca o pedeapsă în cazul unor abateri grave şi nu se putea aplica decât cu avizul expres al consiliului permanent sau prin hotărârea comisiei de judecată, în cazul când greşeala se repeta într-un termen mai scurt de doi ani. Legea din 1898 aduce noi îmbunătăţiri acestei situaţii, asigurând, prin prevederile sale, o judecată dreaptă şi imparţială slujitorilor şcolii. Astfel, ministrul avea competenţa de a pronunţa: avertismentul, amenda, cenzura şi întârzierea gradaţiei cu un an pentru învăţători, institutori şi personalul didactic al şcolilor elementare şi inferioare de meserii şi agricultură. În ceea ce priveşte suspendarea sau transferarea, ministrul trebuia să aibă avizul consiliului permanent. A doua transferare, excluderea temporară din învăţământ sau excluderea definitivă, puteau să fie hotărâte numai de o comisie de judecată, numită pe şase ani şi compusă dintr-un profesor universitar şi doi jurişti. Intenţia de a asigura echitate în judecarea personalului didactic era explicată de Haret, referindu-se la legea din 1898, în felul următor: „Dacă a căutat să asigure stabilitatea corpului didactic, mergând chiar până la extremitatea de a-l sustrage aproape cu totul de la acţiunea ministrului, cum făcea legea din 1864, era tocmai pentru că ministrul, ca om politic, va fi expus influenţelor de partid şi s-a voit ca aceste influenţe să nu tulbure seninătatea şi liniştea şcolii[37]. Îmbunătăţirile aduse în această privinţă au asigurat, ulterior, o bază legală, în limitele regimului trecut, pentru a se putea pune situaţia dascălilor la adăpost de interesele politicianiste ale partidelor şi guvernărilor care se vor perinda la putere în anii următori.

Omul şcolii” privea viitorul învăţământului prin prisma problemei stabilităţii corpului didactic, în sensul că dascălul, ştiind că nu mai poate să fie oricând mutat sau lăsat în afara învăţământului, se putea ocupa numai de şcoală.

Aşadar, după noile legiuiri haretiene, învăţătorul dobândise siguranţa stabilităţii sale, chiar în locul unde a fost numit, căci transferarea propriu-zisă, în sensul nou al legislaţiei, continuă să rămână o sancţiune disciplinară. Încălcarea regulamentelor şcolare sau abaterea de la prevederile legii, cu privire la „disciplina” corpului didactic în procesul instructiv-educativ, era sancţionată cu severitate dar, cu raţionament şi discernământ.

Dacă majoritatea dascălilor dovedeau, prin faptele lor, că sunt adevăraţi apostoli ai satelor, că în activitatea lor se dăruiesc, pur şi simplu, pentru luminarea populaţiei rurale, chiar cu preţul unor sacrificii materiale ce se resimţeau în viaţa familială, au existat, la antipodul acestora, şi „nechemaţi” pentru această nobilă profesie, care, nu o dată, „stârneau nemulţumirea sătenilor” din cauza abaterilor repetate de la statutul de „dascăl al poporului[38]. Întâlnim unele sesizări care, în urma anchetelor efectuate, se dovedesc a fi reale. Prin petiţii, sătenii reclamau oficialităţilor judeţene şi ministerului despre comportamentul nedemn al unor dascăli, cât şi despre modul defectuos al prestaţiei lor profesionale. Institutorul Eliu Marinescu, de la Şcoala primară Drăgăşani, era chemat în judecată, la 27 iunie 1897, de Ministerul Instrucţiunii Publice, pe motiv de „neglijenţă, abatere de la regulile şcolare” şi „nepricepere în ale şcolii şi ... amestec în afaceri politice[39]. După îndelungi şi responsabile cercetări, ministerul lua decizia de sancţionare cu „cenzura”, prin reţinerea din salariu pe 20 de zile şi cu un avertisment „definitiv[40].

Deşi era „un mare dascăl” – după opinia revizorului şcolar – Eliu Marinescu „avea un comportament imprevizibil şi răutăcios” atât cu elevii, cât şi cu sătenii, „gata de ceartă şi judecată” cu cei din urmă, de aceea erau aşa de „aprinşi contra” lui, încât voiau să-şi retragă copiii de la şcoală. La 29 ianuarie 1899, Eliu Marinescu primeşte un ultim avertisment, urmând a fi transferat într-o altă comună din judeţ, dacă nu se va îndrepta[41].

Pedeapsa cu „cenzura” o primeşte şi învăţătorul I. Diaconescu de la Şcoala Nemoiu cu oprirea salariului pe 15 zile şi fără a mai avea drept la vreun concediu în cursul anului şcolar, deoarece avea o „purtare aproape barbară cu copiii şi peste măsură de semeaţă cu părinţii lor”.

Pedepsit a fost şi învăţătorul Alexandru Diaconu, de la şcoala din Colteşti, pentru că „nu are grijă de şcoală, bate copiii când e necăjit”, iar când face lecţiile, obişnuieşte să nu stea în clasă, la catedră, ci „afară pe scaun, aşa că nu aude ce spun copiii când îi ascultă la lecţii”, deoarece aceştia „fac zgomot şi se bat, fiind nesupravegheaţi[42].

O acuzaţie mai „delicată” i se atribuie învăţătorului D. Tănăsescu, de şcoala din Costeşti, pentru „fapte imorale şi perturbatoare” între locuitori. El este învinuit că „şi-a izgonit” prima soţie legitimă din casă, împreună cu copiii, aducând, în locul acesteia, o fată pe care a „sedus-o de virgină şi are cu dânsa trei copii”. Este pedepsit prin „transferare” temporară la Voineasa[43].

Fiind atraşi în luptele electorale locale din noiembrie 1898, învăţătorii Ilie Oprea şi Matei Zugravu, din comuna Olteanca, şi învăţătorul Ion Constantinescu, din comuna Amărăşti, s-au „azvârlit” într-una din cele două tabere „vrăşmaşe”. În pofida „sfaturilor părinteşti” date de revizor, ca, în astfel de dispute, să stea de-o parte şi să privească cu rezerve neînţelegerile politice, ei şi-au atras oprobriul public şi neîncrederea consătenilor. Pentru „nesăbuinţa” lor, au primit un „avertisment” însoţit de o „admonestare verbală şi scrisă”, rămânând ca, pe viitor, cu toţii să-şi recâştige dragostea tuturor sătenilor pe care i-au supărat[44].

Învăţătorul Ştefan Manu Măciuceanu, de la Şcoala din Zăvoieni, „bate elevii în stare de ebrietate”, iar copiii, de teamă, „fug de la şcoală[45]. La şcoala din Glăvile, învăţătorul M. Ştefănescu nu-şi face datoria, conform prevederilor legii, obişnuind să întârzie mai întotdeauna de la ore, lăsând copiii de „izbelişte[46]. Sătenii sunt nemulţumiţi şi de învăţătorii de şcolile din Mateeşti, Suteşti, Vaideeni şi Foleştii de Jos, din cauza unor abateri repetate de la conduita şcolii[47].

Pentru abateri „extreme”, învăţătorul N. Constantinescu din comuna Dobriceni a fost exclus din învăţământ – potrivit art. 60 din lege – pentru că nu s-a prezentat la examenul de definitivat programat în anii 1896, 1897 şi 1898, din cauză că „nu a fost în stare a putea corespunde condiţiilor examenului”. Din acelaşi motiv, a fost exclusă din învăţământ şi Eufrosina Georgescu[48] de la şcoala Buneşti, precum şi învăţătorul G. Nicolaescu[49] de la şcoala Păuşeşti-Măglaşi. Pentru că a manifestat în repetate rânduri o atitudine arogantă faţă de „autorităţi şi şefii săi”, adică de insubordonanţă, şi a dovedit lipsă de cunoştinţele necesare unui dascăl, învăţătorul Cârstea Stipu, din Măldăreşti de Horezu, a fost destituit[50]. Pentru că nu a justificat, prin documente, mai multe zile când a absentat de la cursuri, învăţătorului N. Ştefănescu din Creţeni i s-a aplicat pedeapsa „amendei” cu reţineri din salariu pe 10 zile şi a fost suspendat de la gratificaţie[51]. În urma verdictului de judecată a Ministerului Instrucţiunii, învăţătorul C. Popescu, de la şcoala din Călina, a fost demis din învăţământ, deoarece a fost găsit vinovat prin „publicarea de broşuri revoluţionare”. Totodată el a fost condamnat şi de Tribunalul Vâlcea pentru „alte fapte”. În antecedentele sale, consemnate printr-un raport al revizorului D. Constantinescu (27 februarie 1899), sunt inserate pedepsele primite cu ani în urmă: „amendat” cu reţineri din salariu din cauza absenţelor de la cursuri cu elevii; condamnat la „transferare” în judeţul Ilfov cu 5-6 ani în urmă, tot pentru „publicaţii injurioase la adresa oamenilor mari ai ţării[52].

Un caz aparte, cu multe sancţiuni, îl reprezintă dirigintele şcolii din comuna Roeşti, învăţătorul Gh. Avramescu, care, la 17 iulie 1899, solicita anularea pedepselor primite în anii anteriori pe motiv că erau deja prescrise, în fapt, la termenul regulamentar şi, ca urmare a unei „vădite îndreptări în progresul şcolar”, învăţătorul primise, în decembrie 1891, pedeapsa de „transferare” (mutare disciplinară) de la şcoala din comuna Costenii de Jos (judeţul Râmnicu Sărat) la şcoala din comuna Crăpăturile (Vâlcea), apoi, „cenzură” pronunţată în 1882 şi „avertismentul” din anul 1885. Învăţătorul din Roeşti, considera că pedepsele menţionate erau exagerate şi neîntemeiate. Ele se datorau numai „intrigilor politice”, deoarece revizorul de atunci înfăţişa ministerului lucruri „inventate”, pe care le descria „în culorile cele mai pestriţe”, iar pedepsele sale nu aveau nicio justificare în vreo „chestie de şcoală” şi „purtare în societate” ci „dânsul mă bănuia că aş fi scris articole contra-i la gazetă[53].

Cât priveşte activitatea preoţilor la catedră, aceştia, deşi aveau aceleaşi obligaţii statutare ca învăţătorii, erau preocupaţi mai mult de serviciile bisericeşti, neglijând, în mare măsură, treburile şcolii. Reacţia sătenilor era evidentă şi promptă prin numeroasele sesizări adresate autorităţilor locale şi centrale reclamând unele comportamente ce veneau în contradicţie cu menirea lor de dascăli. Nemulţumiţi de comportamentul „arogant” al unora dintre slujitorii bisericii, care lăsau şcoala de „izbelişte” şi pe „sărmanii copilaşi ce îşi petreceau ziua nesupravegheaţi şi gata oricând să facă numai năzdrăvănii”, sătenii din Slătioara, în plângerea lor din 14 februarie 1900[54], arătau că preotul Iacob Niculaescu petrece tot timpul la „faceri de masluri prin comună, parastase, pomeni, înmormântări...”, iar şcoala este lăsată în „plata Domnului”, copiii rămânând singuri... „se trântesc şi fac jocuri zgomotoase”. Sătenii erau indignaţi că preotul, după ce îşi face treburile bisericeşti, „vine din sat, agale, cu traista plină în şold, la douăsprezece trecute şi la unu” şi imediat le dă copiilor drumul acasă, încât ei nu pot fi învăţaţi niciodată. Ei consideră că este nedrept ca preotul, fără să muncească prea mult, „mănâncă două lefi degeaba – ca preot şi ca învăţător – de la stat”. Vor să aibă un învăţător care să „stăruiască şi să-şi atragă copiii la şcoală”. Ei dezabrobă comportamentul preotului şi cer să fie înlocuit ca să-şi „vadă de biserică după cum îi este menirea[55].

Un alt caz, similar, îl reprezintă şi preotul-învăţător Ion Cioculescu de la şcoala de băieţi Drăgăşani[56]. Acesta este acuzat că „a pornit în cele mai mari desfrânări” şi umblă, în toate zilele, prin localitate, pe unde află de câte-un „soroc”. „El dă buzna peste om”, iar după ce face cele sfinţite la masa săteanului, se pune pe „chefuit şi petreceri”, după cum îi place sfinţiei sale, uitând că trebuie să se prezinte la şcoală, spre a-şi face datoria. În reclamaţia adresată Revizoratului Şcolar, primarul oraşului Drăgăşani – P. Nistorescu – subliniază că „în cele şase zile de lucru ale săptămânii, numitul preot, până nu se va duce în fiecare zi la boteze, la soroace sau la cârciumi şi după ce îşi face seama de băutură şi petrecere... pleacă pe uliţi făcând două poteci în loc de una... Când ajunge la şcoală, cam pe la ora două se culcă în bănci şi doarme până vine ora patru şi se scoală atunci şi ordonă plecarea şcolarilor acasă căci au făcut treaba...”. Din cercetările efectuate, ulterior, rezultă că preotul Ion Cioculescu practică acest ritual frecvent, iar într-una din zile (19 febr. 1900), s-a dus la un botez, în casa locuitorului Gh. Toma, pretinzându-i să-i dea mâncare şi băutură şi să-i cânte lăutarii. Asemenea comportament a revoltat părinţii care, în semn de protest, „au decis să-şi retragă copiii de la şcoală”. Sancţiunea dată de „prea Sfântul Episcop”... a fost minoră, a decis să i se oprească salariul pe o lună de zile, deşi locuitorii, primarul şi Revizoratul Şcolar au propus să fie scos din învăţământ[57].

Pedeapsa fiind prea blândă, faţă de comportamentul reprobabil al preotului, reflectă o practică frecventă, când faptele condamnabile de lege erau acoperite de o toleranţă nejustificată. Exemplul este edificator în „reticenţa” ce o manifestau unele autorităţi bisericeşti faţă de măsurile stipulate în regulamentele şcolare şi în legislaţia învăţământului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Intrigile şi scenariile compromiţătoare şi nedemne, puse la cale de unii primari împotriva unor învăţători inimoşi, atrăgeau în „greşeli de neiertat” şi pe unii învăţători cinstiţi, care cădeau victime „morale” unor „comploturi” concepute şi urzite de alţii. Este interesantă, în acest sens, mărturisirea învăţătorului C. Popescu din Căzăneşti[58], prin care relevă, cu regret, că s-a asociat, în uneltiri dubioase, cu primarul comunei Bălceşti, împotriva noului învăţător, D. Demetrescu, „colegul şi consăteanul meu”, spre a-l împiedica să obţină transferul în localitatea natală.

În urma anchetelor efectuate, învăţătorul C. Popescu a recunoscut că a fost părtaş la „complot” şi a fost suspendat pe timp de un an de zile de la promovarea în gradaţii şi salarizare. Tristul episod, petrecut în anul 1893, a avut drept consecinţă transferarea lui de la şcoala Bălceşti la şcoala din Căzăneşti pentru „reintegrare”. După şapte ani de la „săvârşirea” pedepsei, el solicita, în 1900, să i se anuleze sancţiunea şi să beneficieze în viitor de drepturile legale specifice activităţii din învăţământ.

Preocupări şi exigenţe sporite pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului, precum şi măsuri imediate de îndreptare a „răului” ce se constata în activitatea şcolară a unor dascăli, rezultă şi din numeroase inspecţii şcolare. Concludente sunt măsurile revizorului Ilie Marinescu, luate la sfârşitul anului şcolar 1899/1900, raportate ministrului, care au dus la destituirea unui număr de 9 dascăli ce au dovedit „slăbiciuni şi nepricepere” în pregătirea didactică. Fiind inspectaţi de mai multe ori, „s-a văzut limpede că nu sunt demni de această meserie[59].

N. 4032                                                           Copie-ciornă

   1900 sept. 27

Ministerului

În interesul instrucţiunii, propun următoarele numiri din nou de învăţători suplinitori în locul celor care au servit până în prezent, şi care în cursul anului şcolar trecut, la inspecţiile făcute de subsemnatul, au dat dovezi de slăbiciune şi nepricepere, rugându-Vă să binevoiţi a le aproba.

1) Domnul N. Nicolaescu, absolvent a 7 clase – Seminariul Central Bucureşti –, să se numească învăţător suplinitor la şcoala din Comuna Dobriceni în locul D-lui G. Danielescu lăsat liber.

2) Domnul Michael Alexandrescu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Colţeşti în locul Preotului I. Petroniu, lăsat liber.

3) D-lui Dumitru C. Diaconescu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Giulesci în locul suplinitorului P. Pavelescu, lăsat liber.

4) D-lui C. Stroescu, absolvent a 4 clase gimnaziu şi fost învăţător la şcoala din Comuna Laloş, în locul suplinitorului Preot Florea Ceauşescu, lăsat liber.

5) D-lui Dumitru Zamfirescu absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Tetoiu, în locul suplinitorului Florian Georgescu, lăsat liber.

6) D-lui Alex Crăpătoreanu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Vasilaţi, în locul suplinitorului M. Predescu, lăsat liber.

7) D-lui Petre Codreanu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Slătioara, postul al II-lea, în locul suplinitorului N. I. Ciurez.

8) D-na Eugenia Popovici, absolventă a Şcoalei Normale din Craiova, la şcoala din Comuna Berbeşti, în locul suplinitorului Const. Petraru, lăsat liber.

9) D-l Cucu N. Dumitru, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Stoeneşti, în locul suplinitorului V. Dănescu, lăsat liber.

                                               (Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

                                             fond Revizoratul Şcolar, dos. 3/1900, f. 460.)

Cunoscând prea bine rolul corpului didactic în luminarea maselor de săteni şi a oamenilor nevoiaşi ai oraşelor, dar şi îndemnarea acestora printr-o continuă educaţie moral-civică, spre o îmbunătăţire sensibilă a mijloacelor de existenţă, Spiru Haret, după ce a obţinut prin lege stabilitatea corpului didactic în învăţământ şi a găsit mijloace mai sigure şi mai potrivite „de a se reprima abaterile” din sistemul şcolar, a găsit şi acele mijloace stimulative şi eficiente pentru a se „recompensa zelul şi bunăvoinţa...” dascălilor în opera lor apostolică[60]. Ca urmare, la 3 octombrie 1898, prezintă regelui un raport prin care solicită să decreteze înfiinţarea unei medalii speciale „ca răsplată a muncii pentru învăţământul primar”, act legislativ pus în aplicare la 20 octombrie 1898. Potrivit art. 5, se evidenţiază „rostul” acestei medalii care „Se va acorda numai pământenilor care vor fi adus servicii însemnate învăţământului primar şi educaţiunii populare, fie ca învăţători şi institutori, fie prin scrieri, donaţiuni importante etc.[61]. Din conţinutul articolului menţionat, se precizează rolul dascălului în „educaţiunea populară” nu numai în cuprinsul şcolii, ci şi ca factor cultural, în afară de şcoală.

Până în anul 1900, dintre învăţătorii care s-au bucurat, primind „RĂSPLATA MUNCII”, se numără: Ion Didicescu (Voiceşti), Gh. Mateescu (Govora), Ion Popescu (Zătreni), Mihai Nicolaescu (Şcoala de Băieţi din Drăgăşani), Constantin Ionescu (Bărbăteşti).

SALARIILE CORPULUI DIDACTIC

Dacă autorii reformelor din învăţământ au fost Spiru Haret şi colaboratorii săi apropiaţi, inspiraţi din realităţile concrete ale societăţii şi şcolii româneşti a acelor timpuri, adevăraţii înfăptuitori ai acestor demersuri legislative au fost, în primul rând, dascălii. O serie de încercări de îmbunătăţire a situaţiei materiale a acestora a constituit parte integrantă a vastei opere haretiene de reformare a şcolii.

Pentru răsplata muncii de la catedră, legea învăţământului din 1864 prevedea, pentru corpul didactic, dublarea salariului după o activitate de 12 ani. Această prevedere nu a fost înfăptuită, cu toate stăruinţele repetate ale oamenilor de la catedră, iar, mai târziu, cercurile guvernamentale puneau întârzierea satisfacerii revendicărilor pe seama consecinţelor războiului de independenţă. Drepturile salariale ale corpului didactic se fixau prin buget şi variau de la un an la altul. Pentru a tempera insistenţa cu care se solicita un salariu decent, în anul 1883, a fost votată de parlament legea gradaţiilor prin care se stabilea sporirea salariilor cu 15%, după 5 ani de activitate, cu 30%, după 10 ani, cu 45%, după 15 ani, şi cu 60%, după 20 de ani[62].

TABLOU

cu învăţătorii din jud. Vâlcea, care, la 1 aprilie 1899,

primesc un nou termen de gradaţie

Nr. crt.

NUMELE şi

PRENUMELE

COMUNA

PLASA

Al câtelea termen de gradaţie

1.

Dumitru Bujoreanu

Bujoreni

Oc. Otăsău

VI

2.

C. Popescu

Căzăneşti

¨

I

3.

Gh. Popescu

Mihăeşti

¨

III

4.

D. Andreescu

Titireciu

¨

III

5.

Elisa Capeleanu

Horez

Horez

III

6.

I. Godeanu

Nisipi

Olteţul de Sus

III

7.

N. Ştefănescu

Creţeni

Oltul-

Olteţul de Jos

III

8.

C. Şerbănescu

Guşoieni

¨

III

9.

I. Şuşanu

Râmeşti

¨

III

10.

D. Şuşanu

Şuşanii de Sus

¨

III

11.

I. Diaconescu

Bătăşani

¨

III

12.

I. Didicescu

Voiceşti

¨

III

13.

M. Popescu

Făureşti

¨

III

14.

Pr. C. Herăscu

Ştirbeşti

¨

III

15.

Elena Popescu

Zătreni

¨

III

16.

N. Constantinescu

Dobriceni

Cozia

II

17.

Pr. A. Ştefănescu

Vaideeni

Horez

III

Peste tot şaptesprezece învăţători cu drept de gradaţie, începând de la 1 aprilie 1899.

                                                      Revizor, D. Constantinescu

                        (S.J.V.A.N., fond Revizoratul Şcolar, dos. 7/1899, f. 132)

Prin legea din 1898, alcătuită în timpul ministeriatului lui Haret, se fixa, pentru profesorii secundari, limita minimă şi cea maximă de salarizare, în raport cu numărul de ore: un minim de salariu lunar de 360 lei, pentru 12 ore de curs pe săptămână, şi un maxim de 720 lei pe lună, corespunzător unui plus de ore[63]. Nici aceste dispoziţiuni legale nu au fost puse în aplicare, ele fiind, ulterior, anulate din cauza efectelor puternicei crize economice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului la XX-lea.

Învăţătorul Ion Popescu de la şcoala Zătreni înfăţişa Ministerului Instrucţiunii, într-o petiţie din 6 noiembrie 1897, starea de plâns în care se aflau învăţătorii cu lefuri reduse în comparaţie cu funcţionarii din alte domenii de activitate cu „lefuri mari”, pe care le primeau „regulat”, pe când... „noi, cu o leafă modestă, măsurată pe timp de o lună, o primim cu întârziere ... întotdeauna”. Din aceste motive, se arătau consecinţele „păgubitoare” atât pentru învăţători, cât şi pentru şcoală. Pentru învăţători, fluctuaţia salariilor îi ameninţa cu „nesiguranţa zilei de mâine”, de aceea, erau „siliţi” să facă împrumuturi şi să deschidă credite cu dobânzi şi beneficii în favoarea „samsarilor”. Cu tot zelul pe care ei îl depun pentru a „sălta talpa ţării” şi pentru a pregăti „viitorimea” – opina învăţătorul din Zătreni – „n-au mulţumirea morală” care ar trebui să „înalţe sufletul unui muncitor de pe ogorul cărţii”. Cu acel salariu atât de modest, ei nu reuşeau să-şi cumpere manualele de pedagogie şi alte cărţi şi publicaţii necesare pentru un bun „apostol”. Vinovaţii pentru această stare în care se afla şcoala şi dascălii ei – sublinia acelaşi învăţător – „ar trebui să fie răspunzători de încălcarea legii[64].

Mai târziu, potrivit prevederilor Legii învăţământului primar, elaborată de echipa ministerială condusă de Spiru Haret din anul 1898, prin art. 98, se acorda învăţătorilor dreptul, ca, pe lângă salariul propriu-zis, să beneficieze şi de o recompensă anuală de 180 lei, numai cu condiţia dacă la şcoala respectivă funcţionează un singur învăţător cu un efectiv de 60 de elevi, plus 7 elevi în ultima clasă de absolvire, iar dacă funcţionează doi învăţători, trebuiau să întrunească 120 elevi în total şi 16 elevi în ultima clasă. Învăţătorul preot Ion Stăneci, de la şcoala Recea-Horezu, reuşise ca, în anul şcolar 1898/1899, să aibă o frecvenţă „regulată” pe tot parcursul anului, cu un efectiv de 64 de elevi, iar pentru această „performanţă” a fost recompensat cu 180 lei la salarizare. În scrisoarea de „mulţumire” adresată Revizoratului Şcolar, el îşi manifesta îndoiala faţă de prevederile legii, deoarece toţi membrii corpului didactic primar cunosc şi trăiesc drama „greutăţilor pe care le îndură un singur învăţător la cinci clase sau trei diviziuni populate de 60-70 elevi”. Efortul intelectual şi psihic al învăţătorului este imens şi obositor în dauna sănătăţii sale, iar pentru elevi, concentrarea atenţiei acestora la activitatea ce o dirijează învăţătorul, de multe ori, se „risipeşte” într-o „toropeală” vădită pe feţele şi în răspunsurile lor[65].

Dacă această prevedere stimulativă a fost pusă în practică în timpul mandatului lui Haret, în timpul guvernării conservatoare, de regulă, era omisă din practica salarială. Acelaşi învăţător din Zătreni, deşi îndeplinea astfel de condiţii prevăzute de lege, la 20 august 1899 solicita această recompensă, amintind că timp de 14 ani de când funcţiona singur ca învăţător la şcoală, a dat societăţii între 10 şi 20 de absolvenţi în fiecare an, şi, în consecinţă, considera că merită recompensa. Din motive „neidentificate”, merituosul învăţător s-a văzut respins de la dreptul său printr-o rezoluţie clară, dată de revizorul Ilie Marinescu: „la dosar”(sic)[66].

Evident, noua guvernare, urmărind să „rotunjească” bugetul pe seama slujitorilor şcolii, încerca prin diferite amendamente şi condiţionări să diminueze cât mai mult efectele legislaţiei haretiene din anul 1898, privind sporul de 10% destinat învăţătorilor care practicau lucrul manual în şcoală. Prin circulara ministerială nr. 197, din 15 martie 1900, privind modul de distribuire a sporului de 10% pentru lucrul manual, era condiţionat de faptul ca învăţătorul „aspirant” la acest spor să se fi „distins” prin activităţi şi lucrări de apicultură şi sericicultură alături de lucrul manual. Totodată, ei aveau obligaţia să organizeze expoziţiuni în vacanţa de Sf. Paşte, dar şi în cea de la sfârşitul anului şcolar. Cei care „concurau” pentru sporul salarial trebuiau să aducă o listă la Revizoratul Şcolar cu obiectele prezentate la expoziţie, iar obiectele lucrate numai cu elevii sub conducerea lor, erau analizate apoi şi notate şi, numai după ce îndeplineau baremul stabilit erau propuşi pentru sporul salarial[67].

Potrivit dispoziţiilor menţionate, în iulie 1897, numai cinci dascăli au beneficiat de sporul de 10%[68], iar pentru perioada 1 iulie 1898 – 1 aprilie 1899 , ministrul a aprobat să li se bonifice sporul cu 10% asupra salariului unui număr de 7 învăţători, respectiv: Ion Didicescu (Voiceşti), I. Roibu (Săsciora), Ion Popescu (Zătreni), I. Mateescu (Diculeşti), C. Preoţescu (Pojogi), I. Deaconescu (Bătăşani) şi M. Diaconescu (Găneşti)[69]. La expoziţia anuală din aprilie 1899, din cei 46 de învăţători care practicau lucrul manual în şcolile din judeţ, numai 16 s-au prezentat cu lucrările elevilor care au fost expuse în parcul din Zăvoi al oraşului Râmnicu-Vâlcea. Majoritatea a beneficiat de recompensa de 10% la salariu[70](vezi procesul verbal).

Proces verbal

Subscrişii membri ai Comisiunei pentru clasarea învăţătorilor

rurali din Vâlcea, după meritele ce au faţă de lucrările manuale ale elevilor lor, prezentate cu ocazia expoziţiunii anuale din aprilie 1899, găsim că e bine a se acorda recompensa prevăzută de art. 30 din Legea învăţământului primar următorilor dascăli, aşezaţi în ordinea meritului, ce credem noi că au:

$1-          Ion Didicescu de la Şcoala Voiceşti

$1-          Gh. Rădulescu      -//-          Broşteni

$1-          I. Mateescu          -//-          Diculeşti

$1-          C. Preoţescu       -//-         Pojogi

$1-          I. Popescu            -//-         Zătreni

$1-          M. Iliescu            -//-          Stroeşti

$1-          M. Deaconescu   -//-         Găneşti

$1-          M. Popescu         -//-         Făureşti

$1-          I. Diaconescu     -//-        Bătăşani

$1-          I. Bărbulescu     -//-         Foleştii de Sus

$1-          N. Rădulescu     -//-         Ghioroiu

$1-          I. Nicolăescu     -//-           Lăpuşata

$1-          I. Roibu             -//-           Săscioara

Analizând statul de plată pe luna aprilie 1899 (vezi anexa), privind retribuţia lunară, la care se daugă şi „gradaţiunea” în funcţie de anii de activitate didactică pentru fiecare dascăl, constatăm că diferenţa de salariu este destul de ridicată între „debutanţii” plasaţi între 0-5 ani vechime, care primeau 63 lei pe lună, şi cei care se aflau la ultima gradaţiune, de peste 20 de ani, cu o retribuţie de 90 lei. Adăugând şi gradaţia salarială, la dascălii cu o vechime de peste 20 de ani - în sumă de 54 lei, se ajunge la un salariu de 144 lei din care se reţin 10% pentru Casa Pensiilor, adică 12,60 lei. În final „venerabilul” dascăl primeşte un salariu de 129 lei şi 60 de bani iar debutantului, aplicându-i-se aceleaşi reţineri de 10%, retribuţia nu-i depăşeşte 56 lei şi 70 de bani. Aşadar, fluctuaţia tinerelor cadre didactice din învăţământ este justificată şi se menţine în perioada de pionierat în activitatea acestora, motivată mai ales de condiţiile necorespunzătoare în care lucrau şi de o „leafă nestimulativă”, mulţi dintre ei abandonând profesia de învăţător. Stabilitatea în învăţământ şi continuitatea la catedră se observă odată cu obţinerea gradului „definitiv”, ce era urmată de o creştere salarială la 90 lei, la care se adaugă un spor în funcţie de anii de vechime respectivi.

SITUAŢIA

salarială şi a gradaţiunei corpului didactic din învăţământul primar rural pe anul şcolar 1898-1899, Judeţul Vâlcea

Perso-nal

didactic

Vechime în învăţământ

Retribuţiu-nea

(lei)

Spor

vechime

Total

Reţineri 10% pt. Casa Pensiilor

Suma plătită

58

Până la 5 ani

63 lei

-

   63

6,30

56,70

19

5 ani

90 lei

13,50

103,50

10,35

93,15

29

Peste 10 ani

90 lei

22,50

112,50

11,25

101,25

21

Peste 15 ani

90 lei

40,50

130,50

13,05

117,45

15

Peste 20 ani

90 lei

54,00

144,00

14,40

129,60

142

           

STAT

constatând achitarea retribuţiunei şi gradaţiunei învăţătorilor rurali

din judeţul Vâlcea, pe luna APRILIE 1899

Nr.

crt.

NUMELE ŞI

PRENU-MELE

Locali-tatea

unde funcţio-nează

şcoala

Vechimea pt. gradaţiune

Retribuţiune pentru

30 zile lucrate

Gradaţiune

TOTAL

Totalul reţinerilor

10% pentru

Casa Pensiilor

SUMA

PLĂTITĂ

Lei

B.

Lei

B.

Lei

B.

Lei

B.

1.

Plasa Horezu

Ion Dozescu

Horezu

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

2.

Elisa Capeleanu

     „

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

3.

M. Pretorian

Foleşti-de-Jos

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

4.

I. Bărbulescu

Foleşti-de-Sus

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

5.

Const. Ionescu

Bărbăteşti

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

6.

P. Teodosiu

Bodeşti

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

7.

D. Tănăsescu

Costeşti

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

8.

Gh. Pretorian

Costeşti

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

9.

C. Cuprianu

Măldă-reşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

10.

Pr. N. Dârvărescu

Oteşani

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

11.

Pr. I. Ionescu

Racoviţa

20

90

36

-

126

-

12

60

113

40

12.

Toma Marinescu

Râmeşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

13.

Pr. I. Stănescu

Recea

20

90

36

-

126

-

12

60

113

40

14.

Pr. I. Nicolăescu

Slătioara

20

90

40

50

130

50

13

05

117

45

15.

M. Iliescu

Stroeşti

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

16.

Gh. Popescu

Tomşani

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

17.

Pr. A. Ştefănescu

Vaideeni

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

18.

Gh. Adamescu

Vaideeni

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

19.

Const. Petraru

Romani

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

20.

Al. Piscureanu

Slătioara-Olari

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

   

TOTAL

 

1692

382

50

2074

50

207

45

1867

05

1.

Plasa Cozia

D. Constanti-     nescu

Bogdă-neşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

2.

Val.Bratovo-

iescu

Brezoiu

10

90

22

50

112

50

11

25

101

25

3.

D. Bujoreanu

Bujoreni

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

4.

Pr. G. Popescu

Câineni

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

5.

N. Iepureanu

Călimă-neşti

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

6.

Smaranda

Bratovoiescu

Călimă-

neşti

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

7.

Fl. Georgescu

Călineşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

8.

Pr. I. Georgescu

Cheia

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

9.

M. Diaconescu

Malaia

-

63

-

-

63

-

20

47

42

50

10.

N. Găiculescu

Muerea-sca-Sus

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

11.

Gh. Teodosiu

Olăneşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

12.

I. Rădulescu

Păuşeşti-Măgl.

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

13.

C. Saragea

Robeşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

14.

N. Popescu

Sărăci-neşti

20

90

36

-

126

-

12

60

113

40

15.

Gh. Popescu

Păuşeşti-Măglaşi

-

63

-

-

63

-

20

47

42

53

16.

Ecaterina Mülder

Olăneşti

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

17.

Gh. Safirecu

Muerea-sca- de Jos

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

   

TOTAL

 

1314

288

 

1602

 

188

54

1413

46

1.

Plasa Ocolu

D.

Demetrescu

Buneşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

2.

Ion Antonescu

Cacova

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

3.

C. Popescu

Căzăneşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

4.

Pr. Toma Constanti-nescu

Dobriceni

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

5.

Atanasie Tănăsescu

Govora

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

6.

Maria

Simionescu

Păuşeşti-

Otăsău

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

7.

C. Constanti-nescu

Pietrari-de-Jos

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

8.

Pr. Gh. Niculăescu

Pietrari-de-Sus

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

9.

N. Popescu

Şerbăn-

neşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

10.

Barbu Demetrescu

Stoeneşti

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

11.

D. Andreescu

Titireciu

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

12.

Gr. Mihăescu

Vlădeşti

20

90

54

-

144

-

14

40

129

60

13.

Gh. Popescu

R.-Vâlcea

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

14.

Gh. Mateescu

Govora

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

15.

Ion Bădescu

Ocnele Mari

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

16.

Toma Stăpânoiu

Păuseşti-Otăsău

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

17.

Al. Diaconescu

Bârseşti-

Buleta

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

18.

Victor Rădulescu

R. -Vâlcea

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

19.

Maria Zaharia

R. -Vâlcea

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

20.

Maria Savopol

Ocnele Mari-Ocniţa

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

14.

Gh. Angelescu

Vlădeşti

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

   

TOTAL

 

1755

472

50

2227

50

222

75

2004

75

1.

Plasa Oltu-de-Sus

Ilie Şerbănescu

Băbeni

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

2.

Smaranda Şerbănescu

Băbeni

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

3.

Gr. Miulescu

Dăeşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

4.

N. Safirescu

Fişcălia

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

5.

N. Popescu

Frânceşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

6.

D. I. Gioroc

Genuneni

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

7.

Fotache Popescu

Marcea

20

90

45

-

135

-

13

50

121

50

8.

Alex. Moldovan

Mihăeşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

9.

D. Anescu

Orleşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

10.

Maria Boda

Scundu

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

11.

C. Miulescu

Şirineasa

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

12.

Const. Gh. Ionescu

Zevideni

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

13.

Alex Costescu

Monastireni-Coşani

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

14.

Vasile Georgescu

Ionesci-Mincului-Obedeni

10

90

22

50

112

50

11

25

101

25

15.

Maria F.

Georgescu

Mihăeşti-

Măgura

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

   

TOTAL

 

1269

292

50

1561

50

156

15

1405

35

1.

Plasa Oltu-de-Jos

Ilie Oprea

Amărăşti

10

90

27

-

117

-

11

70

105

35

2.

C. Popescu

Călina

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

3.

N. Ştefănesci

Creţeni

15

90

37

05

127

05

12

70

114

35

4.

Gh. Stănescu

Stăneşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

5.

Pr. N. Stănciulescu

Glăvile

20

90

45

-

135

-

13

50

121

50

6.

C. Şerbănescu

Guşoeni

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

7.

I. Diaconescu

Nemoiu

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

8.

Gh. Demetrescu

Prundeni

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

9.

I. Şuşanu

Şuşanii de Jos

15

90

36

-

126

-

12

60

113

40

10.

Mih. Didicescu

Ştefăneşti

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

11.

D. Şuşanu

Şuşanii de Sus

15

90

36

-

126

-

12

60

113

40

12.

Const. D. Costenul

Suteşti

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

13.

I. Didicescu

Voiceşti

15

90

36

-

126

-

12

60

113

40

14.

M. Teodorescu

Zlătărei

-

63

-

-

63

-

6

30

56

70

15.

Victoria Mihăilescu

Suteşti

-

90

-

-

90

-

9

-

81

-

16.

Mateiu Zugravu

Glăvile-Olteanca

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

17.

I. Constanti-nescu

Amărăşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

18.

N. Besnea

Isvorul

10

90

27

-

117

-

11

70

105

30

   

TOTAL

 

1512

365

55

1877

55

187

75

1689

80

1.

Plasa Cerna-de-Sus

Gh. Rădulescu

Broşteni

5

90

13

50

103

50

10

05

93

15

2.

I. Mihăescu

Cerme-geşti

15

90

40

50

130

50

13

05

117

45

3.

I. Niculăescu

Lăpuşata

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

4.

N. Popilian

Măldă-reşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

5.

N. Lăstun

Popeşti

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

6.

Gh. Avrămescu

Roesci

5

90

13

50

103

50

10

35

93

15

7.

N. Urşianu