Istorie Locala

Valcea (468)

Gheorghe Oprica

«...În timpul domniei lui Mihai Viteazul, starea materială a mănăstirii era înfloritoare, de vreme ce îl împrumuta pe voievod, „...la nevoia ţării”, pentru campania din toamna anului 1599 din Transilvania, cu „20.000 aspri” şi cu „plumbu foarte mult”, cum reiese dintr-un act din 16 septembrie 1601, prin care mai mulţi boieri adevereau stăpânirea Mănăstirii Cozia asupra satului Vişina, cu care domnitorul garantase plata datoriei»

 

Dumitru Vlăduț

«„Între toate mănăstirile de peste Olt, de o deosebită însemnătate mi s-a părut a fi cea de la Horez. Frumos aşezată între dealuri înalte şi păduratice, mănăstirea se ridică pe o culme şi înfăţişează vederii mai mult unul dintre măreţele casteluri feudale de prin Tyrol sau de pe Rin, decât un simplu loc de rugăciune (…). Intipărirea ce Mănăstirea face asupra călătorului este măreaţă, aşa că, văzând-o, începi să crezi poveştile lui Dumas în care vorbeşte despre castelele lui Brâncoveanu, ca şi cum, la noi în ţară, ar fi existat asemenea clădiri.”

„Adevărul şi este, că atât Tismana, cât şi Horezul, sunt nişte casteluri în toată puterea cuvântului. Cu înlesnire îţi vine să crezi, văzându-le întărite cum sunt şi cu meterezurile ce au, că ele au fost zidite pentru ca Domnii să afle în ele un loc de scăpare sau de retragere la vremuri de nevoi, decât pentru ca să slujească de case de sihăstrie”... »

Mihai Mustățea

     «...ca om și domnitor, a ieșit din rând, din banal, atingând excepționalul, într-o epocă nu lipsită de asemenea personaje: Mohamed al II-lea (El Fatih), Skenderberg (Gjergi Kastioti), Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Ludovic al XI-lea, papa Pius al II-lea (Silvio Picolomini)...»

Petre Purcărescu

”Primăria Râmnicului contractează, în anul 1819, pe Solomon Rasefai să monteze pe Bulevardul Tudor Vladimirescu 60 de felinare pe stâlpi care să fie de o înălțime de un stânjen și jumătate, frumos cioplit, vopsit în verde, iar în capăt să pună un inel de metal care să nu permită stâlpului să crape.”

Vineri, 28 Februarie 2020 08:11

Biserica din Oltenia sub stăpânirea austriacă

Scris de

pr. prof. George Pomenește

Contextul istorico-administrativ

Din punct de vedere al stăpânirii politice, anul 1716 are pentru Ţara Românească o dublă semnificaţie: pentru Oltenia reprezintă începutul de fapt al stăpânirii austriece (1716-1739), iar pentru Muntenia cel al epocii fanariote (1716-1821).

Mobilul războiului turco – austriac început în 1716, în urma căruia Oltenia va intra sub stăpânire austriacă, era consolidarea puterii militare a Imperiului Otoman în Europa, lucru ce nu convenea Imperiului Habsburgic, mai ales că puterea turcilor aici fusese slăbită prin înfrângerea lor în 1683 şi 1699. După aceste înfrângeri, turcii, fiind încurajaţi însă de succesele avute de ei în 1715 asupra venețienilor în Moreea şi de cucerirea insulei Creta, visau redobândirea Ungariei pierdute de ei în 1686.

Vasile Grevuțu;Constantin Popescu

“Respectul față de trecut permite stabilirea de tradiții de educare și de dezvoltare a agriculturii și a creșterii animalelor”

Gheorghe Ionescu Sisești*

            Medicina veterinară, la început ca practică empirică, apoi ca profesie și știință, a apărut și s-a dezvoltat din necesitatea pe care a resimțit-o omul devenind crescător de animale, să-și apere acest bun de mare preț împotriva bolilor și, în primul rând, a celor molipsitoare. În acea vreme epizotiile erau socotite drept calamități la fel de temute ca și foametea, epidemiile, războaiele.

Dumitru Bondoc

 «Epiharia Moisescu va aduce la Bistriţa pe post de învăţătoare şi două tinere nepoate ale sale, proaspăt absolvente ale prestigioasei Şcoli Normale “Elena Doamna” din Capitală: pe maica Olga Gologan, în anul 1912, şi pe sora sa, Teodosia Gologan, în anul 1915. Împreună, vor pune bazele unei instituţii de învăţământ al cărei renume va transcede curând fruntariile Bistriţei şi Vâlcii. Însuşi mitropolitul Bartolomeu Anania, cel care cunoscuse nemijlocit, la începutul anilor ’40, ai secolului trecut obştea bistriţeană, condusă de maica Olga, concluziona, în Memoriile sale, că şcolile din Aşezământul bistriţean “ajunseseră a rivaliza cu aşezăminte similare catolice”...»

***

Doru Căpătaru

«Întâlnirea cu I. C. Brătianu – Iancu pentru familie, Bepo pentru prietenii apropiaţi (familia C. A. Rosetti) sau Firfiric – s-a produs în 1857, când Pia nu avea decât 16 ani. Maria Brătianu – Maica Maximilia, sora lui I. C. Brătianu, era pe atunci stareţa Schitului Ostrov de la Călimăneşti şi foarte bună prietenă a lui Luca Pleşoianu şi a Capelenilor.»

Ion Soare

Cu unele excepţii, atunci când se vorbeşte despre istoria sau geografia unui spaţiu determinat, argumentele de ordin lingvistic – limbajul comun şi onomastica - sunt neglijate sau se amintesc doar în treacăt, undeva la urmă, pentru diversitate. În realitate, zonele geografice se disting nu numai prin forme de relief specifice, ci şi prin trăsături de limbă ale locuitorilor lor, care le conferă individualitate. Atât cuvintele comune, cât şi cele proprii (de persoane şi de locuri – în sensul cel mai general al cuvântului) pot lumina uneori, în lipsa documentelor corespunzătoare, perioade întregi sau aspecte esenţiale din istoria unui popor, a unei zone, a unei colectivităţi[1].

În ansamblu, graiul viu (limba vorbită) din zona Vâlcii se încadrează în subdialectul muntean al dacoromânei, alături de celelalte judeţe din Oltenia, de cele din Muntenia şi Dobrogea, precum şi de partea de sud a Transilvaniei (în primul rând, judeţele Sibiu şi Braşov) – subdialect care, se ştie, a stat la baza limbii române literare[2]. Această realitate se poate exemplifica în toate compartimentele limbii: fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular (aici incluzând – ca un compartiment separat - şi onomastica, adică numele proprii).

prof. dr. Sorin Oane 

Naţionalismul radical a fost reprezentat în România interbelică de mişcarea legionară şi de partidele Frontul Românesc şi Liga Apărării Naţionale Creştine. Exista însă şi un naţionalism democratic. Acesta a fost promovat, în special, de Nicolae Iorga. Marele nostru savant înfiinţase, în 1910, Partidul Naţionalist-Democrat,care, în anii 1922-1923, şi-a creat o organizaţie provizorie şi la Vâlcea. Până în 1930, Partidul Naţional (cu această denumire între 1925-1930) nu a avut, practic, nici o organizaţie adevărată în judeţul Vâlcea, ci doar câţiva simpatizanţi care au scos foaia „Naţionalul Vâlcii”, cu scop mai mult cultural, decât politic.

Ești aici: Home Valcea Valcea