Istorie Locala

Valcea (381)

Joi, 08 Iunie 2017 14:51

Drăgășani - Școala în Evul mediu

Scris de

Pregătirea şcolară laică a fost precedată şi la Drăgăşani, ca peste tot în Ţara Românească, de instruire pe lângă instituţiile bisericeşti, măsură dictată de nevoia acestora de a-şi crea slujitori pregătiţi. De alfabetizare, beneficiau la început 2-3 copii, dintre care unul avea să devină preot („popă”, în limbajul popular) iar altul - dascăl sau cântăreţ Acest gen de şcoli nu aveau caracter permanent decât în cazuri excepţionale şi, de cele mai multe ori, se înfiinţau când îmbătrânea preotul sau dascălul şi se punea problema înlocuirii lor cu cadre noi.

d) Aspecte industriale

Înainte de a vorbi despre marile întreprinderi ale anilor ’70, se cuvine să scoatem în evidenţă meritele lui Moldovan Ionel (1925-1984) - reprezentant notabil al Industriei chimice locale drăgăşănene. Pornind de la o fabrică de lumânări, înfiinţată în 1915 de tatăl său - Achim Moldovan, venit  aici din Sebeşul de Jos, el a continuat şi dezvoltat o secţie chimică meşteşugărească (pentru diluanţi, lacuri şi vopsele) cu peste 200  de angajaţi. Recunoscându-i-se meritele, în anul 1974 a fost decorat cu „Ordinul Muncii” cl. a III-a (Informaţii furnizate de fiul său – Moldovan Ion).

c) Comerţul

Pentru a contracara specula practicată de negustori, la 6 decembrie 1919 se înfiinţa în Drăgăşani Cooperativa „Sfântul Nicolae” (sărbătoarea din ziua respectivă). Cu acest nume, unitatea va funcţiona până în 1948. Constituirea s-a făcut cu 60 de membri societari şi avea un singur magazin de desfacere a produselor viticole şi de larg consum Mărfurile erau distribuite exclusiv membrilor societari, pe bază de tabele aprobate de conducere. Fondul social depus de membri constituia măsura în care se puteau face comenzi de marfă. Magazinul era deservit de un singur gestionar.

b) Viticultura

Pentru a preveni fenomene ca acela al filoxerei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, la propunerea Institutului de Cercetări Agronomice al României, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a hotărât înfiinţarea în anul 1936, (deşi foarte târziu în comparaţie cu măsurile luate de alte state europene!), a primelor Staţiuni viticole - la Drăgăşani şi la Odobeşti, staţiuni care întră sub auspiciile Institutului de Cercetări Agronomice, cu misiunea reorganizării viticulturii româneşti pe baze ştiinţifice. Sub tutela aceluiaşi institut, va intra şi Pepiniera Drăgăşani.

a) Agricultura

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cumpărat activul de aproape 8 milioane lei al fostei societăţi comerciale de vinuri înfiinţată în 1909 ca societate anonimă (a cărei activitate a fost întreruptă de prima conflagraţie mondială şi reorganizată în 1925 ca societate anonimă pentru vinuri, cu sucursală la Bucureşti). Cu toate că oraşul Drăgăşani deţinea şi o fabrică de şampanie, aceasta devine falimentară (gospodăria anexă a Băncii Comerţului din Craiova, prin sucursala de la Drăgăşani care deţinea 2/3 din acţiuni). O încercare de asociere a ţăranilor într-o formă organizată, capabilă să înfrunte concurenţa din comerţul de vinuri, a constituit-o înfiinţarea, în 1919, a sindicatului viticol, avându-i ca animatori pe dr. Gh. Roşescu şi Gh. Teodorini. Sindicatul viticol Drăgăşani, „asociaţie profesionalistă” în care erau admişi proprietarii de vii şi arendaşii, deşi avea ca scop industrializarea şi comercializarea în comun a produselor viticole, n-a reuşit să-şi realizeze niciunul din scopurile propuse. La nivel de ţară, funcţiona atunci Uniunea Generală a Sindicatelor Viticole.

Prin anii 1960 se vorbea, încă, în Mihăeşti, despre moartea lui Vintilă Brătianu, survenită în aceeaşi zi când sosise la conacul său, actualmente Sanatoriul Pneumologic „C. Anastasatu” (după numele primului director al sanatoriului, preluat de regimul „democraţiei populare”).

Drumul de venire este chiar prin faţa casei bunicii mele - Ioana Niţă - unde se strângeau vecinele, pe seară, la taifas, dându-şi veştile, „ştirile zilei” dinspre toate colţurile zării, pe unde avusese, fiecare dintre ele, drum în ziua aceea. Noi, copiii, nu prea aveam acces la taina lor, însă mai trăgeam cu urechea, prefăcându-ne că ne e somn, punându-ne capul în poala lor.

Apropierea zilei de 20 mai, când sărbătorim 629 ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, ne dă prilejul să ne amintim ce se întâmpla în oraşul nostru în urmă cu „doar” 100 de ani; selecţia de mai jos a fost întocmită de dl. Mihail Gherghina, şi publicată în nr.  7 (ianuarie-iunie 2006) al revistei Casa Cărţii vâlcene, în curs de constituire în resursă online gratuită.

 

În afara celor enumerate, mai sunt amintiţi în document: un pescar şi un stupar care reprezintă îndeletniciri  străvechi practicate în ţara noastră. În afara culturilor de viţă de vie şi cereale şi de creşterea animalelor, încep să se dezvolte şi să se diversifice, în raport cu creşterea necesităţilor populaţiei  şi cu amplificarea schimbului de produse, meşteşugurile. Meşteşugarii săteşti erau meşteşugari liberi, specializaţi în diferite ramuri, lucrând atât pentru ei, cât şi pentru concetăţenii lor, bogaţi sau săraci. Obiectele confecţionate de aceşti meşteşugari erau din cele  legate de nevoile zilnice ale oamenilor  şi  de specificul economic: dogari sau butari, care confecţionau butii sau butoaie, croitori, cizmari, cojocari, blănari, pâslari, brutari, măcelari etc.

Oraşul Drăgăşani

Dezvoltarea economică a Târgului Drăgăşani în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creşterea numărului de meşteşugari şi negustori, ca şi schimbarea aspectului urbanistic prin construirea de noi ateliere în care lucrează calfe şi ucenici, cât şi noi spaţii de prezentare a mărfurilor, de prăvălii, au dat un nou aspect  aşezării şi au dus la creşterea puterii sale  economice.

Ești aici: Home Valcea Valcea