Istorie Locala

Valcea (30)

Marți, 21 Februarie 2017 13:37

Drăgăşani - clima, vegetaţia, fauna

Scris de

CLIMA

Zona geografică în care este situat oraşul Drăgăşani, aparţine tipului de climat temperat continental moderat, cu slabe influenţe mediteraneene. Aceste caracteristici sunt exprimate în valorile termice ale anului, izoterma de +10˚C trecând prin această regiune, pe linia Topoloveni-Drăgăşani-Strehaia, cu pătrundere adâncă de-a lungul Oltului, până în zona dealurilor subcarpatice, la nord de Râmnicu-Vâlcea.    

Luni, 15 Aprilie 2013 15:24

Locuri de agrement în Râmnicu Vâlcea

Scris de

Locuri de agrement:

Parcul Zăvoi.

Este amplasat în partea de sud-vest a municipiului, într-o albie largă a râului Olăneşti şi a iazului Morilor. A fost ame­najat ca loc „loc de preumblare obştească”, în timpul lui Barbu Ştirbei. Este una dintre cele mai vechi grădini din ţară construite în acest scop. Începutul s-a făcut prin ofisul domnesc din 9 august 1850 şi s-a dat circulaţiei publice în anul 1856. Intrarea principală se face printr-o poartă monumentală sculptată în stil naţional, ce permite accesul din strada Ştirbei Vodă şi a doua, dinspre sud, la malul râului Olăneşti, pe lângă un minunat lac de nuferi. În faţa porţii principale străjuieşte monumentul „Deşteptarea României”, închinat domnitorului Barbu Ştirbei. Aici se mai află Fântâna Turbatului şi cea a revoluţiei şi o placă ce aminteşte că în aceste locuri s-a cântat pentru prima oară public în Ţara Românească imnul „Deşteaptă-te române”. Pe malul lacului se află restaurantul „Zăvoi”.

Miercuri, 13 Martie 2013 11:28

Gara din Râmnicu Vâlcea

Scris de

 

O gară, mai cu seamă o gară măruntă, de o arhitectură nesemnificativă, aducînd mai degrabă cu o staţie de tren din Bărăgan, nu poate trezi nicicum interesul cronicarului unui oraş ca Rîmnicul de odinioară. Şi totuşi gara avea pe vremuri un farmec pe care timpul l-a risipit cu desăvîrşire. O fotografie veche ne înfăţişează o clădire cu etaj, construită după tiparul gărilor de acum un secol, avînd un ceas care n-a mers aproape niciodată şi unul sau două felinare decorative ce vor fi luminat pe vremuri la ora cînd trecea acceleratul. Fotografia e luată înaintea sosirii unui tren, fiindcă peronul e plin de oameni, mai mult ţărani, şi cîteva persoane "elegante". Gara i-a atras atenţia la începutul secolului şi lui Iorga, care o vede, cum şi era, "modestă" şi populată cu cîteva cucoane "în toalete moderne" (umorul involuntar al marelui istoric e de un haz atît de natural, încît pare anume "pus în scenă").

Umorul, gluma, ironia, plăcerea de a lua pe alţii în deriziune sînt trăsături recunoscute poporului român. La piaţă, aceste trăsături ies la iveală cu o bucurie crudă, cu o dezlănţuită poftă şi fervoare. Îmi amintesc de piaţa oraşului de odinioară, pe care o străbăteam în lung şi în lat de cîte ori mă trimiteau părinţii după cumpărături. Atracţia ei asupra mea era incontestabilă. În piaţă timpul dispărea, fiind înlocuit cu animaţia, cu forfota necontenită, cu febrilitatea oamenilor. Comportamentul individului e altul în piaţă decît aiurea, pe stradă sau într-o grădină publică. O excitaţie colectivă domină totul. Copil fiind, mă lăsam cu voluptate luat de valul acestei stări de spirit inocente şi ciudate.

E inutil şi aproape indecent să amintesc de bogăţia şi ieftinitatea pieţii de altădată, ce aparţine parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară; aceştia se întîlneau în piaţă nu numai ca să cumpere de-ale mîncării, dar şi să converseze, să facă pronosticuri asupra anului agricol, asupra vremii, sau să discute despre căderea guvernului con­servator în Anglia. Transcriu cîteva rînduri despre piaţa Rîmnicului de altădată, scrise de Cella Delavrancea, căreia îi plăceau nu numai bisericile albe "ca mielul" sau străzile curate ale oraşului, dar o interesa şi piaţa, despre care face observaţii interesante: "Cînd cobori razele străzilor, dai de alt centru: piaţa, cu hale curate şi hora de zarzavaturi, celebrele zarzavaturi de pe lunca Oltului.

Marți, 12 Martie 2013 10:52

Strada Traian din Râmnicu Vâlcea

Scris de

Foto: Strada Traian - vedere veche

Strada Traian e cea mai veche stradă a Rîmnicului. Se numea pe vremuri "Drumul lui Traian" (iar astăzi "Calea lui Traian"!). La drept vorbind e cea mai veche stradă a ţării, fiindcă arheologii au stabilit că sub nivelul străzii se află vestigi­ile străvechii căi pe care şi-a condus Traian, cu aproape două mii de ani în urmă, legiunile spre Sarmisegetuza. Schimbarea numelui, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, în "strada Lenin" e, poate, cea mai sinistră batjocură şi umilinţă ce i s-a adus oraşului.

Rîmnicu Vîlcea s-a înjghebat, la începuturile sale, în jurul acestei străzi, orientată de la nord spre sud, pe o platformă ce începe să coboare în pantă de la Terasă şi biserica Cuvioasa Paraschiva pînă la rîul Rîmnic. Locuitorii de demult ai aşezării au denumit aceste două "zone" ale tîrgului "Rîbnicul de sus" şi "Rîbnicul de jos". Intimitatea străzii cu oraşul e atît de strînsă, încît dacă am smulge-o din ţesătura urbei s-ar rupe întreaga funcţionalitate a acesteia.

Luni, 11 Martie 2013 11:26

Centrul Râmnicului

Scris de

 Foto: "Farmacia Bejan si Piata de jos" (din Centru) - Vedere veche

Pe vremuri, cînd vorbeai de centrul Rîmnicului, te refereai la spaţiul închis de patru străzi, formînd o arie geometrică asemănătoare mai degrabă unui pătrat: strada Traian, strada Mihai Bravu, strada General Praporgescu şi Bulevardul. Fără să aibă frumuseţea arhitecturală a oraşelor din Transilvania, centrul urbei ascundea fără îndoială un farmec greu de înţeles pentru locuitorii de azi ai Rîmnicului, obişnuiţi prin forţa lucrurilor cu locuinţele în serie, de inspiraţie colhoznică, proiectate de acelaşi mare meşter arhitect.

Atracţia centrului oraşului venea, îmi închipui, de la aerul balcanic pe care îl arborau mai toate aşezările din Ţara Românească în prima jumătate a veacului trecut şi care a putut să se conserve, prin tradiţie, şi în cea de-a doua jumătate, înfăţişarea de tîrg oriental, lipsit de o arhitectură coerentă, o dădeau clădirile cu un nivel sau două și balcoanele atîrnînd în stradă, dughenele şi prăvăliile cu mici ferestre ferecate cu obloane, înşirate una lîngă alta ca într-un bazar, vreun gang prin care pătrundeau căruţele sosite de la ţară cu felurite mărfuri, pentru a poposi în curţi dosite unde se deshămau şi adăpau mîrţoagele obosite, trotuarele înguste şi rău pavate, sau turlele bisericilor prezente peste tot, ca să arate lumii că sîntem un popor smerit, cu dragoste de cele sfinte. Din centrul astfel circumscris, n-a mai rămas din perioada interbelică, în urma demolărilor, decît clădirea desuetă a bisericii catolice.

Miercuri, 06 Martie 2013 11:15

La Olt

Scris de

În peisajul oraşului patriarhal, Oltul şi-a obţinut locul său privilegiat. Poate că nicăieri, în lungul drum din creştetul Carpaţilor pînă la Dunăre, Oltul nu poartă atîtea limpezi frumuseţi ca în pragul Rîmnicului. După ce a tăiat muntele făcîdu-şi loc cu o perseverenţă de Sisif, apele sale se revarsă în oglinzi stelate spre cîmpie, semănînd pe malul înverzit căsuţe albe, lanuri fără margini sau ziduri cenuşii de mănăstire. Chiar înainte de a se elibera de cleştele de piatră al muntelui, el spală "piciorul negru al Coziei, îndreptîndu-se spre o altă măreţie: a cîmpiei absolute" (Geo Bogza). Apoi, încercuind cu braţele înspumate înfăţişarea modestă şi curată a schitului din Os­trovul Călimăneştilor, se apropie de Rîmnic, trimiţîndu-şi valurile să bată la poarta a două lăcaşuri vechi, închizînd ele singure o istorie şi un veac: la dreapta, bisericuţa din Olteni, la stînga schitul Fedeleşoiu, ale cărei ziduri de cetate se mai văd răsărind din apă. În dreptul Cetăţuii, Oltul face ultimul popas, apoi îşi strînge apele spre a pătrunde în hotarele oraşului.

Miercuri, 06 Martie 2013 10:45

Râmnicu Vâlcea - Bulevardul

Scris de

 Foto: Bulevardul (Tudor Vladimirescu) - Vedere veche


Dacă oraşele transilvănene îşi împodobesc centrul cu o piaţă mare, un ring, după modelul burgurilor medievale apusene, cele din vechea Ţară Românească au în compensaţie o stradă principală, de obicei largă, aerisită, emblema definitorie a aşezării, unde se petrece miracolul cotidian al vieţii. Pentru Rîmnicu Vîlcea, bulevardul Tudor Vladimirescu, sau, simplu, Bulevardul, cum i se spunea în perioada interbelică, a reprezentat mai mult de o jumătate de secol locul geometric unde s-au consumat cele mai importante evenimente ale urbei.

Tăierea Bulevardului, pornind de la Capela şi trecînd prin viile ce coborau spre Olt a fost fără îndoială o idee fericită. E greu de imaginat cum ar fi arătat oraşul fără această stradă în pantă, care uneşte axial Capela cu lunca de odinioară a Oltului. Aşa cum este, Bulevardul formează, împreună cu calea lui Traian, o cruce pe care e răstignit întregul centru-vechi al urbei. El, Bulevardul, îi conferă personalitate Rîmnicului. Încerc cu ochii minţii să revăd oraşele mărunte din sudul ţării sau cele din Moldova. Nici unul nu are o stradă care să întrunească într-o măsură atît de mare farmecul cu orig­inalitatea. Bulevardul, cu toate amputările aduse de noua urbanistică, ni se arată şi astăzi la fel de tandru şi de parfumat, statornic martor înţelept al vremurilor, evadat din amintiri romanţioase.

Vineri, 01 Martie 2013 14:30

Grădinile orașului Râmnicu Vâlcea

Scris de

ZĂVOIUL

 

Rîmnicul Vîlcea, "luminoasă şi surîzătoare grădină din care se înalţă ziduri albe de case şi biserici" (Geo Bogza), răsărit miraculos între făgaşul Oltului şi înălţimile pieptişe ale dealurilor megieşe, a fost pe bună dreptate numit "oraşul grădinilor". Suprafaţa de verdeaţă ce acoperă oraşul, chiar şi în urma dezvoltării urbanistice abuzive, e impresionantă. Grădinile Rîmnicului nu au pedanteria si frumuseţea agresivă a marilor parcuri bucureştene, ele sînt mai degrabă peisaje sălbatice crescute din liniştea vremurilor, pentru a adăuga un plus de somptuozitate şi armonie locurilor.

Alături de bisericile urbei, grădinile rămîn o mărturie a Rîmnicului de odinioară, deoarece au fost lovite mai puţin de inventivitatea distructivă a oamenilor. Privind un plan al Rîmnicului de la 1857, vedem că singura grădină publică "amenajată" era Zăvoiul, ce se întindea de-a lungul rîului Rîmnic, între două braţe ale acestuia. Fusese inaugurată doar' cu un an înainte.

Vineri, 01 Martie 2013 13:00

Terasa orașului Râmnicu Vâlcea

Scris de

Pentru Rîmnicul şi rîmnicenii de odinioară, Terasa a constituit un mit. Există în ţara noastră, pesemne, oraşe mici mai arătoase, dar nici unul dintre ele nu a avut un spaţiu deschis, în centru, cu o atît de pitorească şi pregnantă per­sonalitate ca Terasa. E greu de explicat după decenii, cînd ea nu a rămas decît o amintire, subtilul farmec şi atracţia irezistibilă cu care copleşea Terasa nu numai pe localnici, dar şi pe călătorii veniţi de aiurea pe meleagurile Rîmnicului. Istoria ei e în bună parte istoria urbei.

Terasa, împreună cu Bulevardul, strada Traian şi strada Mihai Bravu alcătuiau pe vremuri un careu ce desemna pe de o parte perimetrul central al urbei, iar pe de alta un teritoriu predilect de recreaţie şi promenadă. Dispunerea ei ciudată era o mixtură între construcţia medievală a pieţelor din burgurile transilvănene şi centrul compozit şi colorat - balcanic al oraşelor din Bărăgan sau din Dobrogea. De-o parte Bărăţia, cu aspectul ei vetust, pe urmă întinderea pavată a Terasei, iar partea cealaltă a drumului biserica Buna Vestire, cu pridvor brâncovenesc, şi Parcul, etalîndu-şi vegetaţia luxuriantă.

Page 1 of 3
Ești aici: Home Valcea Valcea