Istorie Locala

Valcea (65)

Marți, 07 Octombrie 2014 09:05

Râmnicu Vâlcea - caracterizarea geologică

Scris de

Teritoriul municipiului Râmnicu-Vâlcea se dispune în avantfosa Carpaţilor Meridionali (sectorul Dâmboviţa - Otăsău) a Depresiunii Getice şi cuprinde sedimente paleogene şi predominant neogene. Fiind încadrat de Subcarpaţii Vâlcii, el se află într-o arie de înălţare puternică a sedimentarului postorogen, fiind determinată de înălţarea blocului cristalin din nord şi de relativa afundare de la Băbeni (Mihaela Dinu,   1999, 34).

Constituţia litologică include aproape toată succesiunea şi varietatea depozitelor sedimentare din Depresiunea Getică: conglomerate, gresii, marne, nisipuri, pietrişuri etc. Sedimentele aparţin, în cea mai mare parte, erei neozoice; mai exact, perioadei neogene. Astfel, burdigalianul apare la nord de Bujoreni, în dealul Poiana Limpede, şi constă din conglomerate poligenice, uneori slab cimentate de matrice argiloasă, nisipoasă, ce cuprinde elemente din cele mai variate formaţiuni (şisturi cristaline, calcare organogene, pietrişuri şi nisipuri) ce includ dese intercalaţii de marne cenuşii.

Badenianul este reprezentat de conglomerate cu intercalaţii nisipoase, gresii, marne, pietrişuri, tufuri. Se regăseşte în axul anticlinalului Feţeni-Schitul Matei, la est de Olt, în Dl. Crucea Mierlei. Depozitele tortoniene sunt, de asemenea, bine reprezentate, fiind constituite din patru orizonturi. Orizontul Tufului cu globigerine, reprezentat de tufuri albe, grosiere, compacte, cu intercalaţii de marne cenuşii, verzui, se întâlneşte predominant la baza dealurilor Licura şi Petrişor. De asemenea, apar pe flancurile anticlinalelor cu depozite badeniene marcate de prezenţa tufurilor şi, în vest, a sării. Semnificativ este depozitul de tufuri detritice albe, sensibile la eroziune, care au format Dealul Cetăţii şi care se termină la Olt, prin Malul Alb. Orizontul şisturilor cu radiolari, aparţinând de asemenea tortonianului, este in general dispus deasupra orizontului tufului cu globigerine, fiind reprezentat de şisturi argiloase negricioase, disodiliforme, ce conţin o bogata faună de radiolari. În sfârşit, apare sporadic şi orizontul marnelor cu Spirialis, mai ales la vest de Valea Oltului. Pe alocuri, formează abrupturi chiar în suprafeţele împădurite (Crucea Mierlei,  Dealul Iuga, Dl. Părăşeşti-Cuca, Dl. Bisericii etc.).

Sarmaţianul se dezvoltă peste marnele cu Spirialis sau în discordanţă, peste orizontul şisturilor cu radiolari. Depozitele seriei inferioare cuprind marne nisipoase cu resturi de plante şi rare nivele de tufuri. Peste aceste marne se dispune o alternanţă de nisipuri grosiere, conglomerate slab cimentate şi marne nisipoase. În Dealul Capela, se dezvoltă un banc de tuf intercalat în pietrişuri şi conglomerate ce conţin resturi de Mactra fabreanna. Depozitele terasei vechi a Oltului cuprind acumulări aluvionare de vârstă pleistocenă, cu nisipuri grosiere, pietrişuri şi bolovănişuri rulate, nisipuri grosiere şi fine, luturi etc. Ele se regăsesc şi pe culoarele văilor, ca şi în glacisurile de la baza versanţilor.

În ceea ce priveşte tectonica zonei, se pot menţiona falia Stăncioiului, pe care a evoluat valea respectivă, falia Cetăţuia, falia Hogii şi falia Râureni (Dinu, 1999, 47). Structurile cutate sunt reprezentate de anticlinalul Feţeni-Schitul Matei la est, dar şi la vest de Olt, şi de sinclinalul Râmnicu-Vâlcea care începe de la Aranghel şi se întinde peste Valea Episcopiei, continuînd la est de Olt, pe Valea Stăncioiului, spre Săliştea.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012 (pag. 18-19). 

Coordonator: Ion SOARE; Autori Pr. C-tin CÂRSTEA, N. DANEŞ, Paul DINU, Gh. DUMITRAŞCU, D. DUMITRESCU, Florin EPURE, Emilian FRÂNCU, Ioan St. LAZĂR, Sorin OANE, Marian PĂTRAŞCU, Petre PETRIA, Gh. PLOAIE, Silviu PURECE, Ion SOARE. Colaboratori: Gh. DEACONU, Eduard DULĂCIOIU, Titi Mihai GHERGHINA, Ion MĂLDĂRESCU, Vasile ROMAN, Laurenţiu STILEA.

. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.” 

Marți, 07 Octombrie 2014 08:54

Râmnicu Vâlcea - caracterizarea geomorfologică

Scris de

Formele de relief predominante din jurul oraşului, sunt dealurile subcarpatice despărţite de Valea Oltului. Dealurile reprezintă prelungirile sudice ale Munţilor Căpăţânii în sectorul din dreapta Oltului, respectiv ale Munţilor Coziei - în sectorul din stânga. Ele fac parte din subunitatea distinct cunoscută sub numele de Subcarpaţii Vâlcii, din cadrul Subcarpaţilor Getici (Mihaela Dinu, 1999, 14). Aceste forme de relief au fost studiate de la începutul sec. 20 de către L. Mrazec (1900, Emm. de Martonne (1907), Gh. Munteanu-Murgoci (1907), iar ulterior, de L. Badea (1963, 1967, 1981) şi Mihaela Dinu (1988, 1997, 1999). Contribuţii de seamă la fundamentarea structurii reliefului, au adus şi geologi ca: I. Popescu-Voiteşti (1908), V. Dragoş (1953, 1955), Gr. Popescu (1954) şi alţii.

Oraşul Râmnicu-Vâlcea, cu o vechime despre care se poate presupune a fi bimilenară, a apărut şi s-a dezvoltat pe malul drept al Oltului (Alutus), la confluenţa acestuia cu Râul Olăneşti. Din aceleaşi vremuri vor fi datând şi toponimele Troian (Traian), Buridava, Alutus etc.

Din punct de vedere geografic, oraşul Râmnicu-Vâlcea este astăzi aşezat în regiunea dealurilor subcarpatice pe ambele maluri ale Oltului la confluenţa acestuia cu pârâul Olăneşti, acolo unde se intersectează paralela de 437’ latitudine nordică, cu meridianul de 2419’ longitudine estică. Altitudinea la nivelul întâlnirii Râului Olăneşti cu Oltul, este de 232 m, dar altitudinea medie a municipiului este de 240-280 m, acesta fiind înconjurat de dealuri cu înălţimi de 400-600 m.

Treptat, oraşul s-a extins pe direcţiile nord şi sud, astfel că astăzi ocupă o suprafaţă construită de 8866 ha şi include cartierele: Aranghel, Buda, Cetăţuia, CPL, Dealul Malului, Feţeni, Goranu, Inăteşti, Lespezi, Libertăţii, Morilor, Nord, Ostroveni, Petrişor, Poenari, Săliştea, Sticlăria, Traian, Zăvoi. La acestea se adaugă cartierele şi satele din sud: Căzăneşti, Valea Răii, Râureni, Stolniceni, Colonia Nuci şi Platforma chimică. Deşi situat la cca 20 km de la ieşirea Oltului din defileu, oraşul este protejat în nord de înălţimile munţilor Coziei (1668 m) şi de cele ale munţilor Căpăţânei, cu vârfurile Narăţu (1509 m) , Gera (1916 m), Preota (1954 m) ş.a. 

 

 

a) Delimitarea teritoriului

Limita nordică a municipiului se situează, la nord, pe linia ce uneşte Vf. Trundin, Valea Bujoreanca, lacul UHE Râmnicu-Vâlcea, Valea Rea, Vf. Livezii. Spre vest, limita se situează pe aliniamentul Vf. Trundin, vest de Vf. Iuga, Dl. Colacu, Culmea Aranghel, Valea Buda, Dl. Castanul, oraşul Ocnele Mari (Gura Suhaşului), Culmea Trăistarilor,  Dl. Teiului şi Pădurea Bârsescu. La est, limita o constitue Valea Sâmnicel până la cota 312 m, apoi Pădurea Gorănoaia şi dealul ce coboară în DN 7, la limita dintre Goranu şi Racoviţa (Budeşti). În continuare, limita se menţine pe cursul Râului Olt, respectiv lacurile de acumulare ale UHE Râureni şi UHE Govora. Spre sud, limita se situează pe şoseaua ce leagă intersecţia DN 67 cu Dc 128 de la Buleta, Dc 128 Buleta – Stupărei, apoi pe la sud de decantorul Combinatului chimic Oltchim.        

Ca altitudine, oraşul Râmnicu-Vâlcea se află la 240-280 m (235m la nivelul podului Vinerii Mari), dar teritoriul municipiului este înconjurat de înălţimi mai mari cum sunt: Vf. Trundin (625m), Dealul Iuga (574 m), Vf. Licura (462 m), Dl. Săliştii (618 m), Vf. Novac (570 m), Crucea Mierlei (495 m) ş.a. Altitudinea cea mai mică se regăseşte în lunca Oltului, în aval de Combinatul Chimic. 

 

b) Vecinii

Municipiul Râmnicu-Vâlcea se învecinează la nord cu comunele Bujoreni şi Dăeşti, între ele aflându-se apele Lacului de acumulare Râmnicu-Vâlcea, la est cu satele comunei Goleşti Văratica, Blidari) precum şi cu satele Comunei Budeşti (Racoviţa, Barza, Bârseşti, Ruda, Bercioiu). Între acestea şi municipiu se află apele lacurilor de acumulare Râureni şi Govora. La sud, se învecinează cu satele Stupărei şi Buleta aparţinând comunei Mihăeşti), iar la vest - cu oraşul Ocnele Mari, pe culmea dealurilor Teiului şi Coasta Lacului. Tot pe latura vestică, se întinde comuna Vlădeşti. 

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012 (pag. 17). 

 

Coordonator: Ion SOARE; Autori Pr. C-tin CÂRSTEA, N. DANEŞ, Paul DINU, Gh. DUMITRAŞCU, D. DUMITRESCU, Florin EPURE, Emilian FRÂNCU, Ioan St. LAZĂR, Sorin OANE, Marian PĂTRAŞCU, Petre PETRIA, Gh. PLOAIE, Silviu PURECE, Ion SOARE. Colaboratori: Gh. DEACONU, Eduard DULĂCIOIU, Titi Mihai GHERGHINA, Ion MĂLDĂRESCU, Vasile ROMAN, Laurenţiu STILEA.

 

. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.” 

 

Miercuri, 05 Iunie 2013 12:02

Transporturile în Drăgăşani

Scris de

 

Transporturi. După răscumpărarea căii ferate construite şi concesionate până în anul 1880 către societăţi străine, statul român a trecut la continuarea construcţiei de drum de fier cu mijloace proprii. Între acestea se numără şi tronsonul Piatra Olt- Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea.

Lucrările încep imediat după 1880, măsurătorile figurând în bugetul de cheltuieli al urbei Drăgăşani. Un proces verbal din 22 ianuarie 1890, încheiat între conducerea căilor ferate şi Primăria Drăgăşani consemnează exproprierile de terenuri destinate traseului căii ferate de la posesorii lor şi indemnizaţia cuvenită fiecăruia.

Pe teritoriul Drăgăşanilor, calea ferată are o lungime de 5.193, 80 m.

Linia ferata Piatra Olt-Drăgăşani a fost dată în folosinţă provizorie la 1/13 decembrie 1866, urmând ca de la 1 martie 1887 să fie suspendată circulaţia pentru „a termina instalarea podurilor în mod definitiv”. Inaugurarea a avut loc la 13 decembrie 1886, iar porţiunea Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea, la 20 iunie 1887.

Gara Drăgăşani a fost ridicată în anul 1894. De atunci a suferit mai multe modifcări, ultima, din 1968 fiind mai de amploare, redându-i-se o faţadă modernă.

 

 

Sursa: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I - Oraşele, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 119.

Luni, 15 Aprilie 2013 14:27

Municipiul Drăgășani

Scris de

 

Aşezare: Este situat la 54 km de reşe­dinţa judeţului, la încrucişarea unor im­portante căi de acces care duc spre Piteşti, Slatina, Caracal, Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, fapt care a permis dezvoltarea permanentă de-a lungul milenarei sale existenţe.

Municipiul Drăgăşani se situează pe coordonatele: 44° şi 37’ latitudine nordică, 24° 14’ - 24° 18’ longitudine estică. Muni­cipiul este situat în partea dreaptă a Oltului, acoperind cele două terase aluvionare pe o suprafaţă de 4.457 km. Suprafaţa totală este de 4.821 ha. Suprafaţa este împărţită astfel: arabil 2.247 ha, păşuni 724 ha, fâneţe 30 ha, vii 423 ha, păduri 46 ha, ape 628 ha, drumuri şi căi ferate 163 ha, curţi şi con­strucţii 540 ha, terenuri neproductive 20 ha.

Relieful: Din punct de vedere geografic se înscrie în marea unitate geomorfologică a Piemontului Getic, subdiviziunea Văii Oltului.

Vineri, 12 Aprilie 2013 13:37

Horezu -Cadrul geografic

Scris de

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Oraşul Horezu este amplasat în nord-vestul judeţului Vâlcea, în centrul depresiunii omonime, pe râul Luncavăţ, la poalele Măgurei Slătioarei. Localitatea este parte componentă a depresiunii Horezu, care se desfăşoară între Dealul Costeştilor la est şi Dealul Milostea la vest. Teritoriul administrativ al oraşului cuprinde o suprafaţă de 117,7 kmp (11800 ha), din care peste 662,43 ha (56%) sunt păduri şi cca. 3400 ha (29%) reprezintă păşuni şi fâneţe. Oraşul se învecinează cu urmă­toarele teritorii administrative:

-                     la Nord: comuna Malaia

-                     la Est: comuna Costeşti

-                     la Sud - Est: comuna Tomşani

-                     la Sud: comuna Măldăreşti

-                     la Vest: comuna Vaideeni.

Localitatea este situată la intersecţia paralelei 45° 59’ 00” latitudine nordică cu meridianul 23° 59' 39" latitudine estică, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord.1

Luni, 25 Martie 2013 12:14

Municipiul Râmnicu Vâlcea

Scris de

Aşezare: Municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea, este situat la in­tersecţia paralelei 45° 07' latitudine nor­dică cu meridianul 24° 22’ 21” longitudine estică, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord.

Oraşul este aşezat pe una din principa­lele rute internaţionale care se îndreaptă spre Europa centrală şi Balcani - E 81, DN 7. Râmnicu Vâlcea se află la o distanţă de 174 km pe şosea faţă de Bucureşti, de Sibiu la 105 km, de Slatina la 100 km, de Târgu - Jiu la 110 km, de Piteşti la 62 de km, iar de Craiova la 123 Km. Pe calea ferată, el este situat pe linia Sibiu - Piatra Olt, la o distanţă de 99 km de Sibiu, 87 km de Piatra Olt şi 293 km de Bucureşti.

Relief. Localitatea Râmnicu Vâlcea este situată în zona Subcarpaţilor Getici, la con­fluenţa dintre râurile Olt şi Olăneşti.

La vest localitatea este străjuită de dea­lurile Cetăţuia, Petrişor şi Capela şi se în­vecinează cu comuna Vlădeşti. La est se află râul Olt. La nord, oraşul se învecinează cu comuna Bujoreni, iar la sud cu Ocnele Mari, de care este despărţită prin dealul Inăteşti.

Miercuri, 13 Martie 2013 12:43

Vocația turistică a Râmnicului

Scris de

Destinul de oraş turistic al Rîmnicului a fost descoperit de Mircea cel Bătrîn cu 600 de ani în urmă. El a intuit din capul locului că zona Vîlcii e dăruită cu toate harurile Domnului. Voievodul n-a fost numai un mare luptător în zale, cum ni-l arată picturile în frescă de pe zidurile vechi ale bisericilor, ci şi un iubitor de artă, un vizionar pentru acele vremuri pustiite şi barbare. Zidindu-şi loc de veci la Cozia, el s-a legat de Rîmnic pentru totdeauna.

Ceea ce l-a atras în Rîmnic pe domnitor au fost beteala de argint a Oltului, pădurile şi clima binefăcătoare. Localitatea este înconjurată de păduri şi dealuri. Orice vizitator, de îndată ce trece Oltul şi intră în Rîmnic, rămîne sub impresia frumuseţii locurilor. De altminteri, toţi călătorii care au trecut prin Rîmnic, de la Paul de Alep şi pînă la turiştii zilelor de astăzi, au lăsat cuvinte de admiraţie în legătură cu pitorescul, aerul şi aşezarea fericită a urbei.

foto: Călimăneşti, podul către Ostrov (vedere veche)

Odinioară, o călătorie de la Rîmnic la Cozia era o aventură. O aventură frumoasă, e adevărat. Distanța de 22 de kilometri, făcută prin hîrtoape, pe drum prăfos, de munte, se parcurgea în două ore şi mai bine, dacă nu punem la socoteală popasurile pentru odihna şi adăpatul cailor. Şoseaua n-are nimic spectaculos, aşa cum se va întîmpla cînd va intra în defileu, de la Brezoi în sus, pe cărările Sibiului, dar aerul e bun şi Oltul e mereu alături, prieten credincios şi în acelaşi timp nedespăţită călăuză. Călătoria aceasta o vor fi făcut-o de multe ori boierii, negustorii dar mai ales monahii, Cozia avînd metocuri, mori, moşii în Rîmnic ca şi aiurea, în alte nenumărate locuri din Oltenia.

Cu secole în urmă, drumul spre Cozia era şi mai anevoios, chinovia fiind închisă ca o cetate între Olt şi munte. Fireşte, acesta a fost şi argumentul de căpetenie ce l-a determinat pe Mircea cel Bătrîn să aleagă aici loc bun de ctitorie. Nenumărate documente confirmă aşezarea tăinuită a Coziei în vechime. Cea mai îndepartată descriere a mănăstirii o aflăm în anul 1520, după mai bine de 120 de ani de la întemeiere, în cartea lui Gavriil Protul, "Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintele nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului: "Aceia manăstire avea locuri fără gîlceavă şi alese, de petrecere călugărească, departe de lume şi era plină de toate bunătăţile, cu munţi mari şi cu văi, îngrădită şi ocolită cu un rîu mare și izvoare mari... şi acolo cură apă pucioasă... am văzut cu ochii noştri acest loc şi i-am zis pămîntul făgăduinţei."

Joi, 11 Octombrie 2012 13:55

Valea Oltului

Scris de

Pe firul drumului roman ce străbătea Valea Oltului

       Valea Oltului, cu plaiuri prelungi, cu păduri dese ca peria, cu chei strâmte şi cu poieni înflorite, deschide pretutindeni privelişti de o rară frumuseţe, unde pitorescul se îmbină cu legendele, dar şi cu contemporaneitatea vie.
       Există în România, din vremuri foarte vechi, un cult al apelor. Aproape toate râurile au câte o legendă, au fost cândva zei şi zeiţe, flăcăi, voinici şi viteji, fecioare frumoase...
       Oltul este unul dintre cele mai cântate râuri ale ţării noastre. De-a lungul său, de la izvor la vărsare, şerpuiesc şosele şi căi ferate care înlesnesc turiştilor de azi una dintre cele mai frumoase călătorii.
       Urcând pe Dealul Furcilor, şoseaua urmăreşte firul drumului roman, întărit cu un ingenios sistem de fortificaţii, acel „Limes Alutanus”, de pe Valea Oltului, presărat cu numeroase castre. La intrarea în defileul de la Turnu Roşu, la Boiţa se văd ruinele castrului Caput Stenarum, uliţele satului păstrând încă nume străvechi.
       Munţii se apropie tot mai mult, de aici încolo Oltul îşi croieşte cel de-al treilea defileu între Munţii Făgăraş şi Munţii Lotrului. Este cea mai adâncă şi cea mai impresionantă trecătoare a Oltului (râul a săpat culmile munţilor depăşind 2000 metri) o adevărată „geografie” a pitorescului.
       La ieşirea din Boiţa, în dreapta şoselei, apar ruinele cetăţii Turnu Roşu din secolul XV (numele, se spune, i-a fost dat de zidurile înroşite de sângele turcilor învinşi într-o crâncenă bătălie în 1493). între şosea şi malul Oltului se află „Turnul Spart”, ridicat aici în secolul XIV pentru apărarea trecătoarei.                                                                                                                                            
       Lăsând în dreapta cabana Valea Oltului şoseaua întâlneşte Valea Lotrioarei, lăsând în urmă Siliştea, unde unii locuitori poartă numele de Basarab, ca voievozii din Ţările Române. Aici, pe Valea Lotrioarei, poposesc iubitorii undiţei pentru vestiţii ei păstrăvi.

Sursa : România Turistică, Anul I, Nr. 7/107 din 21 octombrie 1999, p.8
Sursa imagine:http://www.okazii.ro/romania-dupa-1920/valea-oltului-masa-lui-traian-cca-1930-a33853713

Ești aici: Home Valcea Valcea