Istorie Locala

Prefață

Încă din primul primariat, am prevăzut în bugetul Primăriei fonduri pentru realizarea unei „Monografii a Râmnicului Vâlcii" şi a unui „Ghid" al oraşului şi împrejurimilor.

Necesitatea acestor lucrări cred că nu mai e nevoie a fi demonstrată prea mult.

Bruma de documente prăfuite ce mai sunt, trebuesc adunate şi fixate în pagini de carte supravieţuitoare nouă, pentru ca viitorimea să înţeleagă strădania şi sacrificiul înaintaşilor, cari au sfinţit pământul vâlcean cu sângele ce a curs din belşug pentru apărarea brazdei strămoşeşti;

trebue ca tinerimea ce va să vină peste veacuri să cunoască din cititul istoriei oraşului şi judeţului nostru că pe aceste plaiuri s’au zămislit începuturile unei vieţi statale, culturale şi creştine româneşti;

trebue ca orice Român, sau orice călător străin, ce calcă pământul vâlcean, să ştie din citirea monografiei şi ghidului, că dacă pe văile, drumurile şi potecile întortochiate ale Vâlcii, se găsesc atâtea locaşuri de închinăciune ridicate de voevozii viteji sau cărturari, apoi acestea nu sunt semănate aici decât pentru a întipări în toate chipurile, că poporul român aici s’a născut, aici a trăit şi aici trebue să rămână în veci.

Şi dacă întemeietorii de Ţară, vieaţă și cultură românească au lăsat să fie înmormântaţi în zidurile durate de ei, fie lârgă Oltul ce bate temelia «Coziei“, împodobită cu dantelă fină de piatră, fie în „Arnota" „cea căţărată pe stâncă departe de răutăţi", apoi aceasta au făcut-o numai pentru a sfinţi cu trupurile lor pământul Vâlcii pitoreşti, pe care au găsit, cât au domnit, braţe vânjoase, minţi isteţe şi inimi iubitoare de ţarină românească, de cruce creştină şi de omenie.

Motto:”10 nuci sau alune consumate zilnic hrănesc celula nervoasă şi ne ajută să fim „mai deştepţi”

Nucul şi alunul, specii pomicole de tradiţie pentru poporul român şi cu perspective de a servi, pentru cei care îl cultivă, la ridicarea standardului de viaţă. De multe ori au contribuit cu preţioasele lor fructe la completarea veniturilor populaţiei din zona dealurilor şi chiar la îmbunătăţirea raţiei alimentare ca fructe sau uleiuri.

În prezent nucul şi alunul au devenit specii pomicole de valoare, fructele lor fiind solicitate pe pieţele celor mai avansate ţări în cantităţi foarte mari.

Cunoştinţele acumulate în urma cercetărilor româneşti şi străine, soiurile noi aflate la dispoziţie, materialul săditor altoit şi legislaţia adecvată creează o nouă disponibilitate şi interes pentru cei care se ocupă de cultura nuciferelor.

Exploataţia modernă cu nuc şi alun nu poate fi viabilă şi profitabilă fără o cultură modernă, iar cultura modernă nu poate fi funcţională decât într-o exploataţie bine gândită şi organizată.

«(...)Am înţeles că Tata, fără să poată fi acuzat de ceva anume, intrase în lotul sutelor de mii de lideri locali ai „reacţiunii burghezo-moşiereşti” ce trebuiau lichidaţi sau, în caz că rezistau, „reeducaţi”. Cu toţii au fost arestaţi − pe atunci se folosea termenul grobian de „ridicaţi” − de către securitate în acea noapte neagră de 15 - 16 august 1952 şi sechestraţi vreme îndelungată în închisorile comuniste.
Ce pedeapsă mai inumană şi mai distrugătoare poate fi imaginată în afară de aceea care te izolează complet, rupându-te de familie, fără să ai o cât de firavă ştire despre cei dragi ?
Tot în acea noapte de tristă aducere aminte a fost arestat şi fratele tatei, Ion Zamfirescu, profesor de limba şi literatura română la Liceul Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, aşa încât nenorocirea căzuse asupra întregii familii. N-a fost suficient că securiştii au venit în viul nopţii „să-l ridice” de acasă, dar totodată au dat-o afară pe soţia lui din vila proprietate personală, trimiţând-o într-o anexă din curte, care era de fapt o bucătărioară de vară. De atunci şi până la aşa-zisa revoluţie, vila unchiului Ion a devenit sediul miliţiei din Călimăneşti...”

Memento: cum a devenit un vis realitate

Toată lumea este de acord că istoria scrisului și a cărții vâlcene se pierde în negura vremurilor, că Vâlcea a reprezentat un ,,leagăn de cultură” pentru toți românii, contribuind (prin circulația cărții, manuscrise sau tipărite aici, în tot arealul românesc) la păstrarea credinței strămoșești și a ființei naționale, la unitatea de limbă și de neam.

Pentru depozitarea, păstrarea și punearea în circulație a cărților, cu timpul, s-a constituit biblioteca, ,,biserică culturală”, cum o numea Vasile Alexandrescu Urechia [1], alături de școală și muzeu.

În județul Vâlcea, au existat biblioteci (în sensul de depozite de carte cu rafturi pentru păstrarea şi utilizarea lor) de sute de ani, dar nu au funcționat distinct, într-un edificiu propriu, într-o clădire care să le aparțină doar lor.

Cu șaptezeci de ani în urmă, la 1 noiembrie 1950 (destul de târziu pentru vârsta cărții vâlcene și râmnicene!), a luat ființă, la Râmnicu-Vâlcea, Biblioteca Orășenească, devenită, ulterior, Centrală Regională, mai apoi, Raională și, în sfârșit, din 1968, Județeană. La ceas aniversar, merită să fie amintit primul bibliotecar – întemeietorul: Eugen Ciorăscu (om prin excelență cultural, al muzicii, dar și al cărții), cel mai longeviv (1 noiembrie 1950 – 28 februarie 1966) dintre directorii instituției, care i-au urmat: profesorii: Ioan Popa (1 martie 1966 – 31 august 1970), Gavril Popa (1 septembrie 1970 – 14 septembrie 1975), Ioan St. Lazăr (15 septembrie 1975 – 1 noiembrie 1983), Maria Tureac (1 noiembrie 1983 – 1 septembrie 1990); juristul Marian Creangă (1 septembrie 1990 – 25 decembrie 1997), profesorii: Dumitru Lazăr (17 martie 1998 – 30 iunie 2006), Augustina-Sanda Constantinescu (1 octombrie 2006 – 31 martie 2014) și conf.univ.dr. Remus Grigorescu (1 aprilie 2014 și în prezent) [2]. Fiecare dintre aceștia au adus și aduc, la rândul lor, un plus de valoare instituției (unul dintre ei – Marian Creangă – până la sfârşitul vieții).

«Câteva comentarii de fapt precizări ținând de istoria mișcării de tineret în România interbelică. În 1935 Carol II Regele Românilor care deținea funcția onorifică de Comandant Suprem al Marii Legiuni a Cercetașilor din România (Asociația Cercetașii României) a atras mulți comandanți ai grupurilor de cercetași din țară (atunci se numeau cohorte la nivel de localitate și centurii, unitățile de azi) oameni de diferite profesii care erau voluntari la cercetași cum suntem și noi astăzi, să lucreze în Oficiul pentru Educația Tineretului din România (OETR) care este primul Minister al Tineretului din țara noastră...

Ești aici: Home Valcea Articole filtrate după dată: Noiembrie 2020