Anul revoluţionar 1848 în Vâlcea
Foto: Monumentul din Drăgăşani, al eroilor – eterişti şi panduri – căzuţi în 1821, în luptele cu turcii; (În stânga: unul din textele de pe soclu, în limbile greacă şi română)
Teritoriile româneşti s-au încadrat şi ele în fluxul revoluţionar de la 1848, care a cuprins o parte însemnată a continentului european: solidari cu spiritul Europei, de care se simţeau legaţi prin geneză, opţiuni şi mentalitate şi integraţi spaţiului european prin legături multiple de ordin economic, social, politic şi spiritual, românii au reacţionat la fel cu celelalte naţiuni europene la „chemările” vremii1. La baza revoluţiei române, s-au aflat progresele moderne, parcurgând un proces de continuitate, pe o treaptă superioară, a idealurilor revoluţiei din 1821 conduse de Tudor Vladimirescu2. Izvorâtă din cauze interne, revoluţia paşoptistă a urmărit, între altele, înlăturarea servituţilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor, asigurarea de drepturi şi libertăţi democratice, unitatea şi independenţa naţională. Revoluţia a început pe fondul unor puternice tensiuni sociale şi politice, agravate de acţiunea unor calamităţi (secetă, lăcuste, epidemie de holeră) care au afectat categorii largi ale populaţiei. Apăsătorul regim agrar, instituit prin Regulamentul Organic, a motivat şi el starea de agitaţie a ţărănimii din Principate3.
