Istorie Locala

Miercuri, 13 Martie 2013 12:29

Râmnicu Vâlcea - Oamenii, strada...

O încercare, oricît de sumară, asupra oamenilor Rîmnicului de odinioară e greu de întreprins. S-a observat că oamenii se schimbă mult mai repede decît oraşele. Pe vremuri, sintagma "omul de pe stradă" nu se folosea. Şi totuşi, strada constituia liantul care-i lega pe oameni, îi apropia, le oferea pretextul însuşi al existenţei lor cuminţi, nealterate de con­vulsii. "Ieşim puţin pe stradă?" însemna nu o invitaţie la plimbare, ci exprimarea necesităţii de a vedea oraşul, de a-l simţi aproape, ca pe o amantă. O zi în care împrejurările îi împiedicau pe oameni să "iasă" era o zi stupidă, anodină.

Atracţia centrului, în Rîmnic, era cu mult mai mare odinioară decît astăzi. Lipsiţi de aparatele de radio şi televiziune (în deceniul IV nu existau în Rîmnic mai mult de 400-500 de receptoare radio), oamenii se informau ieşind în centru. Pe locul de pe Bulevard unde se află florăria "Codlea" un panou înalt îi arătau pe Ingrid Bergman şi Leslie Howard într-o îmbrăţişare emoţionantă, în filmul "Intermezzo". Afişele de cinema, în vremea aceea, erau executate de profesionişti în arta de a specula carenţa de cultură a spectatorilor. Dimensiunile afişelor erau imense, încît picioarele şi şoldurile graţioase ale Gretei Grabo se puteau vedea fără efort de pe trotuarul celălalt, unde se afla grădina de vară a restaurantului.

Publicat în Valcea
Luni, 11 Martie 2013 11:26

Centrul Râmnicului

 Foto: "Farmacia Bejan si Piata de jos" (Centru) - Vedere veche

Pe vremuri, cînd vorbeai de Centrul Rîmnicului, te refereai la spaţiul închis de patru străzi, formînd o arie geometrică asemănătoare mai degrabă unui pătrat: strada Traian, strada Mihai Bravu, strada General Praporgescu şi Bulevardul. Fără să aibă frumuseţea arhitecturală a oraşelor din Transilvania, centrul urbei ascundea fără îndoială un farmec greu de înţeles pentru locuitorii de azi ai Rîmnicului, obişnuiţi prin forţa lucrurilor cu locuinţele în serie, de inspiraţie colhoznică, proiectate de acelaşi mare meşter arhitect.

Atracţia centrului oraşului venea, îmi închipui, de la aerul balcanic pe care îl arborau mai toate aşezările din Ţara Românească în prima jumătate a veacului trecut şi care a putut să se conserve, prin tradiţie, şi în cea de-a doua jumătate, înfăţişarea de tîrg oriental, lipsit de o arhitectură coerentă, o dădeau clădirile cu un nivel sau două și balcoanele atîrnînd în stradă, dughenele şi prăvăliile cu mici ferestre ferecate cu obloane, înşirate una lîngă alta ca într-un bazar, vreun gang prin care pătrundeau căruţele sosite de la ţară cu felurite mărfuri, pentru a poposi în curţi dosite unde se deshămau şi adăpau mîrţoagele obosite, trotuarele înguste şi rău pavate, sau turlele bisericilor prezente peste tot, ca să arate lumii că sîntem un popor smerit, cu dragoste de cele sfinte. Din centrul astfel circumscris, n-a mai rămas din perioada interbelică, în urma demolărilor, decît clădirea desuetă a bisericii catolice.

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Constantin Mateescu, Râmnicul de odinioară