Istorie Locala

Miercuri, 13 Martie 2013 12:29

Râmnicu Vâlcea - Oamenii, strada...

O încercare, oricît de sumară, asupra oamenilor Rîmnicului de odinioară e greu de întreprins. S-a observat că oamenii se schimbă mult mai repede decît oraşele. Pe vremuri, sintagma "omul de pe stradă" nu se folosea. Şi totuşi, strada constituia liantul care-i lega pe oameni, îi apropia, le oferea pretextul însuşi al existenţei lor cuminţi, nealterate de con­vulsii. "Ieşim puţin pe stradă?" însemna nu o invitaţie la plimbare, ci exprimarea necesităţii de a vedea oraşul, de a-l simţi aproape, ca pe o amantă. O zi în care împrejurările îi împiedicau pe oameni să "iasă" era o zi stupidă, anodină.

Atracţia centrului, în Rîmnic, era cu mult mai mare odinioară decît astăzi. Lipsiţi de aparatele de radio şi televiziune (în deceniul IV nu existau în Rîmnic mai mult de 400-500 de receptoare radio), oamenii se informau ieşind în centru. Pe locul de pe Bulevard unde se află florăria "Codlea" un panou înalt îi arătau pe Ingrid Bergman şi Leslie Howard într-o îmbrăţişare emoţionantă, în filmul "Intermezzo". Afişele de cinema, în vremea aceea, erau executate de profesionişti în arta de a specula carenţa de cultură a spectatorilor. Dimensiunile afişelor erau imense, încît picioarele şi şoldurile graţioase ale Gretei Grabo se puteau vedea fără efort de pe trotuarul celălalt, unde se afla grădina de vară a restaurantului.

Publicat în Valcea
Miercuri, 13 Martie 2013 11:28

Gara din Râmnicu Vâlcea

 

O gară, mai cu seamă o gară măruntă, de o arhitectură nesemnificativă, aducînd mai degrabă cu o staţie de tren din Bărăgan, nu poate trezi nicicum interesul cronicarului unui oraş ca Rîmnicul de odinioară. Şi totuşi gara avea pe vremuri un farmec pe care timpul l-a risipit cu desăvîrşire. O fotografie veche ne înfăţişează o clădire cu etaj, construită după tiparul gărilor de acum un secol, avînd un ceas care n-a mers aproape niciodată şi unul sau două felinare decorative ce vor fi luminat pe vremuri la ora cînd trecea acceleratul. Fotografia e luată înaintea sosirii unui tren, fiindcă peronul e plin de oameni, mai mult ţărani, şi cîteva persoane "elegante". Gara i-a atras atenţia la începutul secolului şi lui Iorga, care o vede, cum şi era, "modestă" şi populată cu cîteva cucoane "în toalete moderne" (umorul involuntar al marelui istoric e de un haz atît de natural, încît pare anume "pus în scenă").

Publicat în Valcea

Umorul, gluma, ironia, plăcerea de a lua pe alţii în deriziune sînt trăsături recunoscute poporului român. La piaţă, aceste trăsături ies la iveală cu o bucurie crudă, cu o dezlănţuită poftă şi fervoare. Îmi amintesc de piaţa oraşului de odinioară, pe care o străbăteam în lung şi în lat de cîte ori mă trimiteau părinţii după cumpărături. Atracţia ei asupra mea era incontestabilă. În piaţă timpul dispărea, fiind înlocuit cu animaţia, cu forfota necontenită, cu febrilitatea oamenilor. Comportamentul individului e altul în piaţă decît aiurea, pe stradă sau într-o grădină publică. O excitaţie colectivă domină totul. Copil fiind, mă lăsam cu voluptate luat de valul acestei stări de spirit inocente şi ciudate.

E inutil şi aproape indecent să amintesc de bogăţia şi ieftinitatea pieţii de altădată, ce aparţine parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară; aceştia se întîlneau în piaţă nu numai ca să cumpere de-ale mîncării, dar şi să converseze, să facă pronosticuri asupra anului agricol, asupra vremii, sau să discute despre căderea guvernului con­servator în Anglia. Transcriu cîteva rînduri despre piaţa Rîmnicului de altădată, scrise de Cella Delavrancea, căreia îi plăceau nu numai bisericile albe "ca mielul" sau străzile curate ale oraşului, dar o interesa şi piaţa, despre care face observaţii interesante: "Cînd cobori razele străzilor, dai de alt centru: piaţa, cu hale curate şi hora de zarzavaturi, celebrele zarzavaturi de pe lunca Oltului.

Publicat în Valcea
Luni, 11 Martie 2013 11:26

Centrul Râmnicului

 Foto: "Farmacia Bejan si Piata de jos" (Centru) - Vedere veche

Pe vremuri, cînd vorbeai de Centrul Rîmnicului, te refereai la spaţiul închis de patru străzi, formînd o arie geometrică asemănătoare mai degrabă unui pătrat: strada Traian, strada Mihai Bravu, strada General Praporgescu şi Bulevardul. Fără să aibă frumuseţea arhitecturală a oraşelor din Transilvania, centrul urbei ascundea fără îndoială un farmec greu de înţeles pentru locuitorii de azi ai Rîmnicului, obişnuiţi prin forţa lucrurilor cu locuinţele în serie, de inspiraţie colhoznică, proiectate de acelaşi mare meşter arhitect.

Atracţia centrului oraşului venea, îmi închipui, de la aerul balcanic pe care îl arborau mai toate aşezările din Ţara Românească în prima jumătate a veacului trecut şi care a putut să se conserve, prin tradiţie, şi în cea de-a doua jumătate, înfăţişarea de tîrg oriental, lipsit de o arhitectură coerentă, o dădeau clădirile cu un nivel sau două și balcoanele atîrnînd în stradă, dughenele şi prăvăliile cu mici ferestre ferecate cu obloane, înşirate una lîngă alta ca într-un bazar, vreun gang prin care pătrundeau căruţele sosite de la ţară cu felurite mărfuri, pentru a poposi în curţi dosite unde se deshămau şi adăpau mîrţoagele obosite, trotuarele înguste şi rău pavate, sau turlele bisericilor prezente peste tot, ca să arate lumii că sîntem un popor smerit, cu dragoste de cele sfinte. Din centrul astfel circumscris, n-a mai rămas din perioada interbelică, în urma demolărilor, decît clădirea desuetă a bisericii catolice.

Publicat în Valcea
Miercuri, 06 Martie 2013 10:45

Râmnicu Vâlcea - Bulevardul

 Foto: Bulevardul (Tudor Vladimirescu) - Vedere veche


Dacă oraşele transilvănene îşi împodobesc centrul cu o piaţă mare, un ring, după modelul burgurilor medievale apusene, cele din vechea Ţară Românească au în compensaţie o stradă principală, de obicei largă, aerisită, emblema definitorie a aşezării, unde se petrece miracolul cotidian al vieţii. Pentru Rîmnicu Vîlcea, bulevardul Tudor Vladimirescu, sau, simplu, Bulevardul, cum i se spunea în perioada interbelică, a reprezentat mai mult de o jumătate de secol locul geometric unde s-au consumat cele mai importante evenimente ale urbei.

Tăierea Bulevardului, pornind de la Capela şi trecînd prin viile ce coborau spre Olt a fost fără îndoială o idee fericită. E greu de imaginat cum ar fi arătat oraşul fără această stradă în pantă, care uneşte axial Capela cu lunca de odinioară a Oltului. Aşa cum este, Bulevardul formează, împreună cu calea lui Traian, o cruce pe care e răstignit întregul centru-vechi al urbei. El, Bulevardul, îi conferă personalitate Rîmnicului. Încerc cu ochii minţii să revăd oraşele mărunte din sudul ţării sau cele din Moldova. Nici unul nu are o stradă care să întrunească într-o măsură atît de mare farmecul cu orig­inalitatea. Bulevardul, cu toate amputările aduse de noua urbanistică, ni se arată şi astăzi la fel de tandru şi de parfumat, statornic martor înţelept al vremurilor, evadat din amintiri romanţioase.

Publicat în Valcea
Vineri, 01 Martie 2013 13:00

Terasa orașului Râmnicu Vâlcea

Pentru Rîmnicul şi rîmnicenii de odinioară, Terasa a constituit un mit. Există în ţara noastră, pesemne, oraşe mici mai arătoase, dar nici unul dintre ele nu a avut un spaţiu deschis, în centru, cu o atît de pitorească şi pregnantă per­sonalitate ca Terasa. E greu de explicat după decenii, cînd ea nu a rămas decît o amintire, subtilul farmec şi atracţia irezistibilă cu care copleşea Terasa nu numai pe localnici, dar şi pe călătorii veniţi de aiurea pe meleagurile Rîmnicului. Istoria ei e în bună parte istoria urbei.

Terasa, împreună cu Bulevardul, strada Traian şi strada Mihai Bravu alcătuiau pe vremuri un careu ce desemna pe de o parte perimetrul central al urbei, iar pe de alta un teritoriu predilect de recreaţie şi promenadă. Dispunerea ei ciudată era o mixtură între construcţia medievală a pieţelor din burgurile transilvănene şi centrul compozit şi colorat - balcanic al oraşelor din Bărăgan sau din Dobrogea. De-o parte Bărăţia, cu aspectul ei vetust, pe urmă întinderea pavată a Terasei, iar partea cealaltă a drumului biserica Buna Vestire, cu pridvor brâncovenesc, şi Parcul, etalîndu-şi vegetaţia luxuriantă.

Publicat în Valcea
Joi, 04 Octombrie 2012 09:45

Parcul Zăvoi/ Râmnicu Vâlcea

Râmnicul Vâlcea, "luminoasă şi surâzătoare grădină din care se înalţă ziduri albe de case şi biserici" (Geo Bogza), răsărit miraculos între făgaşul Oltului şi înălţimile pieptişe ale dealurilor megieşe, a fost pe bună dreptate numit "oraşul grădinilor". Suprafaţa de verdeaţă ce acoperă oraşul, chiar şi în urma dezvoltării urbanistice abuzive, e impresionantă. Grădinile Râmnicului nu au pedanteria şi frumuseţea agresivă a marilor parcuri bucureştene, ele sunt mai degrabă peisaje sălbatice crescute din liniştea vremurilor, pentru a adăuga un plus de somptuozitate şi armonie locurilor.

Alături de bisericile urbei, grădinile rămân o mărturie a Râmnicului de odinioară, deoarece au fost lovite mai puţin de inventivitatea distructivă a oamenilor. Privind un plan al Râmnicului de la 1857, vedem că singura grădină publica "amenajată" era Zăvoiul, ce se întindea de-a lungul rîului Râmnic, între două braţe ale acestuia. Fusese inaugurată doar cu un an înainte.

 

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Constantin Mateescu