Istorie Locala

Resursă electronică din colecţiile Bibiotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea; filmare din 2004, realizată de Valentin Şchiopu/ Secţia Multimedia a BJA, la Mânăstirea Bistriţa. Video-ul poate fi vizionat în fereastra flash din josul prezentei pagini sau direct la adresa de găzduire - https://www.youtube.com/watch?v=-Wec4nBpPes&feature=youtu.be 
 
 

Repere bio-bibliografice*

Părintele arhim. Veniamin Micle a publicat 611 titluri, dintre care 103 cărți, 98 de studii, 322 de articole, 3 comunicări, 18 predici, 14 reportaje, 32 însemnări-comentarii, 31 de recenzii. Născut în ziua de 7 iulie 1939, în satul Plopiș, comuna Sisești, județul Maramureș, este unul din cei 6 copii ai familiei Timoftei și Eudochia Micle, descendenți, atât pe linie paternă, cât și maternă, ai unor ilustre și vechi familii de nobili români. A urmat studiile primare în satul natal, cele gimnaziale în alte două sate, iar primul an de liceu la Școala Medie Tehnică Mecanică din Satu Mare. Din cauza desființării unității de învățământ, a fost repartizat cu bursă la Liceul „Mihai Eminescu”, însă tânărul Valer a dorit să urmeze vocația monahală. A intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, îndrumat duhov­nicește de protosinghelul Iustinian Chira. A urmat cursurile Seminarului Teologic din Cluj, institutele teologice din Cluj și București. A urmat ­cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg. După revenirea în țară, a fost numit profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeș, apoi asistent la Catedra de omiletică și catehetică a Institutului Teologic din Sibiu. A aprofundat studiile la Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim. A revenit în învă­ță­mân­tul teologic din țară, și anume la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, ulterior fiind numit director al Seminarului Teologic din Bu­curești. A re­nunțat la activitatea din învă­țământ la vârsta de 40 de ani, retrăgându-se la Mănăstirea Cozia, unde stareț era părintele arhim. Gamaliil Vaida. A fost numit apoi de Preasfinţitul Părinte Iosif Gafton mare eclesiarh al Catedralei Episcopale, iar apoi și-a depus contribuția culturală și duhovnicească pentru reînvierea obștii monahale, recuperarea și restaurarea clădirilor și bunurilor de patrimoniu ale Mănăstirii Bistrița.

________

***sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/oltenia/arhimandritul-veniamin-micle-voievod-al-slovei-dumnezeiesti-145919.html, accesare în 16.09.2019.

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Veniamin Micle