Istorie Locala

Miercuri, 14 Octombrie 2020 08:01

Eroul de la Oradea – 12 octombrie 1944

Scris de

 

Col. r. Dr. Constantin Mosincat1

Ceea ce ai făcut pentru alții rămâne dăltuit în memoria istoriei spunea Nicolae Iorga.

Povestea veteranilor se înscrie, fără putință de tăgadă, în această paradigmă. În context, evenimentele petrecute, acum 76 de ani, la Oradea vor rămâne ca mărturie peste timp ca exemplu de dăruire. Când povestea e rostită de veteranul de război care a căzut  rănit pe front, atunci când înainta spre Oradea, mărturia are o și mai adâncă semnificație. Sublocotenentul Marin Badea Dragnea, dintre multele sale amintiri, povestea despre a doua rană, mai gravă, pe care a suferit-o, la braţul stâng, pe care era să-l piardă, şi la piept, în marea bătălie pentru eliberarea Oradiei Mari.

Începută în septembrie de la intrarea în Bihor, la Criștior şi încheiată pe 12 octombrie 1944, cu eliberarea municipiului de pe Crișul Repede, Bătălia pentru Oradea s-a purtat zi și noapte cu o încleștare extremă. Luptele de la Oradea i-au rămas însemnate pe viață distinsului Erou. Infirmitatea brațului stâng îi amintea mereu de Oradea. Mărturie a vitejeiei voluntarilor din Divizia „Tudor Vladimirescu” a rămas consemnată ordine de luptă, operații și memorii. „Eu, care cunosc spiritul vostru de jertfă pentru ţară şi popor, precum şi pregătirea voastră de război, eram sigur că în lupte vom fi victorioşi. În luptele viitoare să faceţi dovadă de acelaşi calităţi; întreaga ţară are privirile aţintite asupra voastră. Răsplata voastră va fi răsplata eroilor. Cei căzuţi în luptă sunt eroii ţării şi noi vom avea grijă deplină de familiile lor”, consemna în Ordinul de Zi, din septembrie 1944, colonelul Nicolae Cambrea.

Eroul nostru Marin Badea Dragnea, spunea că în urma luptelor de la Oradea: „Am fost la un pas de moarte. Sergenţii Alexandru Vânău şi Ion Mihai, comandanţi de grupe din plutonul ce-l comandam, şi-au pus viaţa în pericol pentru a mă salva, pe mine, sublocotenentul Dragnea Badea Marin, din Siliştea Gumeşti, comandantul lor de pluton”. Cu ambulanţa diviziei, a fost transportat de urgenţă la Spitalul de campanie din comuna Tinca. De acolo a fost transferat la Spitalul militar de zonă interioară Beiuş, apoi la Alba Iulia, Braşov, Sinaia, şi în cele din urmă la Spitalul Militar Central Bucureşti, suportând 8 operaţii pentru salvarea braţului stâng. Și după ani le-a rămas recunoscător celor care i-au salvat braţul şi viaţa: medicii militari căpitan dr. Vărzaru medicul R. 31 /D.T.V.(Beiuş), dr. ofiţer de rezervă Stancescu (Alba Iulia), locotenent-colonelul dr. Cădere (Braşov), colonelul rezervă dr. Berceanu (Sinaia), locotenent-coloneii dr. Mareşi şi Petrulian (S.M.C. Bucureşti). Precum şi un tânăr practicant pe atunci, elev de liceu, ajuns general de brigadă (r) prof. univ. dr. Ioan Pop de Popa, renumit diagnostician şi chirurg cardiolog (Beiuş).

Dacă dumnealui a găsit cuvinte de răsplată cu mulțumire pentru cei care i-au salvat viața, noi îi adresăm caldă recunoștință pentru jertfa sa, pentru binele ce l-a dăruit urmașilor. Distinsul nostru Erou a fost rănit prima dată pe frontul de Est, pe 6 august 1942, la Kotelnicovo, pe vremea când era comandant de pluton în Grupul 52 Cercetare. Atunci a fost salvat de calul pe care-l încălecase vreo 3000 de km, Mugurel pe numele său, un armăsar negru, care presimțind vuietul de schije în cabraj brusc s-a ridicat în fața snopului de schijelor, și s-a prăbușit, viața fiindu-i curmată de oameni cu milă, iar călărețul cu toate rănile, pe care le-a păstrat toată viața, a scăpat. În încleștarea de la Stalingrad, copilul de trupă, ajuns la 18 ani, se înrolase voluntar pe front, avea să cunoască pe lângă durerea rănilor de glonț și umilința prizonieratului  după decembrie 1942, în lagărul nr. 165 din Siberia.

Atunci și acolo, s-au format cele două divizii de voluntari români care au jurat să lupte pentru alungarea germanilor fasciști. Pentru că acțiunea voluntarilor a fost socotită, de unii ca trădare, de alții ironizată, pe nedrept de ambele părți, voi recurge la trei exemple din care se poate trage o justă concluzie. Prima se referă la raportul întocmit de generalul Tătăranu, de la Marele Stat Major, care cerea scoaterea din efectivele armatei române a respectivilor, raport pe care mareșalul Ion Antonescu, la 10 august 1944, a pus următoarea rezoluție: „Nu vă grăbiți. Azi suntem noi, dar mâine cine o să fie? Deci decât alții, mai bine Cambrea  [Nicolae] și Teclu  [Iacob] (comandanții diviziilor „Tudor Vladimirescu”, respectiv „Horea, Cloșca și Crișan”). Ei și-au făcut pe deplin datoria față de țară”. Al doilea document se referă la Decretul–lege nr. 2.626, din 15 august 1945 dat la București de Regele Mihai I, contrasemnat de ministrul de război, generalul Constantin Vasiliu Rășcanu, prin care, întregului efectiv rămas după campania din Vest, a fost reintegrat în armata română cu toate drepturile recunoscute. Și în fine cel mai important dintre toate socotesc a fi Jurământul depus cu prilejul voluntariatului prin care se angajau față de poporul „robit de nemți să lupt pentru libertatea și propășirea lui”, adică orientarea pro-aliați, semnat, pe 30 martie 1944, de către sublocotenentul Marin Badea Dragnea.

După război, a continuat cariera militară ocupând importante funcții și demnități. Pentru întreaga sa carieră a primit unanimă recunoaștere și distincți dintre care amintesc: Bărbăție și credință (1941), Virtutea Militară (1942), ordinul Steaua României (1944) și Coroana României (1945). În două rânduri Asociația Națională a Cavalerilor de Clio a cerut public Administrației Municipiului Oradea ca în semn de recunoștință să-i acorde distinsului Erou titlul de Cetățean de Onoare generalului de Armată Marin Banea Dragnea, rănit la Oradea, pe 12 octombrie 1944.

Până la îndeplinirea formalităților, Noi, Asociația Națională a Cavalerilor de Clio îi acordăm simbolic „Bastonul  Cavalerului de Clio”. Brevetul de atestare v-a fi predat ștefetei veteranilor Invictus spre a fi dus la Carei, la 25 octombrie 2020, ca semn al rcunoștinței față de toți Veteranii României.

La mulți ani cu sănătate dragi veterani!

La mulți ani domnule General de Armată, Marin Badea Dragnea!

 

 

 

 

1 Material publicat și pe pagina https://biblioteca-cavalerilor.ro/arhive/2552

Vineri, 05 Ianuarie 2018 13:24

Centenarul Marii Uniri

Scris de
Miercuri, 10 Iulie 2013 09:08

Sistematizarea Oradiei: 1960-1989

Scris de

 Dincolo de definiţii, de diferitele feluri de a explica acest proces, profund marcant nu doar pentru Oradea, ci şi pentru orice oraş major din România, trebuie precizat că remodelarea oraşului de pe malurile Crişului Repede a fost un fenomen ce a marcat istoria sa, rămânând pentru noi, contemporanii, indiferent dacă am prins sau nu acea perioadă, o realitate ce nu poate fi ignorată.

            Practic, sistematizarea oraşului a fost urmarea industrializării sale. Noile întreprinderi din zona industrială de pe Şoseaua Borşului au început să atragă, din anii 1960, muncitori din diferite părţi din afara Oradiei, ceea ce a mărit considerabil nevoia de locuinţe. E adevărat că ridicarea cartierelor muncitoreşti s-a făcut conform planurilor anuale şi cincinale stabilite de la centru. Cele două fenomene constante ale perioadei de democraţie populară, apoi socialistă, apar ca specifice şi mergeaSistematizarea orașului Oradeau paralel, în legătură directă una cu cealaltă.

Marți, 25 Iunie 2013 12:42

Monument al eroilor

Scris de

Monument, situat în dreapta şoselei Oradea—-Beiuş la aproxi­mativ 500 m după ieşirea din staţiunea balneo-climaterică Băile Felix. A fost ridicat în anul 1964 în memoria soldaţilor români şi sovietici şi a locotenent-colonelului Ion Buzoianu — comandantul regimentului 2 din Divizia Tudor Vladimirescu — care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea oraşului Oradea.monument 1

Corpul propriu-zis al monumentului are forma prismatică cu baza dreptunghiulară şi se sprijină pe un soclu terminat în trepte. Pe faţada din spre est, în marmură neagră, a fost săpat următorul text: ,,Glorie veşnică eroilor care şi-au dat viaţa pentru eliberarea României de sub jugul fascist“, însoţit de un desen — situat mai jos — ce reprezintă două drapele, casca militară şi ramura cu frunze de stejar

În partea superioară este fixată steaua cu 5 braţe executată din bronz, la fel ca şi frunzele de laur prinse pe feţele laterale ale monumentului.  

 General de armată Iacob Teclu, Luptele pentru desăvîrşirea eliberării Ro­mâniei de sub jugul fascist (Oradea), în Analele Institutului de istorie a partidului de pe lîngă C.C. al P.C.R., anul X, nr. 5/1964, p. 140—146; I. Marinescu, Acţiunile marilor unităţi române şi sovietice pentru eliberarea Ţării Crişurilor in perioada septembrie—octombrie 1944, în: Crisia, Ora­dea, 1973, p. 274

Un Paradis turistic Că Ardizvorul minunilorealul, şi în special Apusenii, sunt un adevărat paradis al turiştilor a devenit un loc comun. Cum tot un loc comun a devenit şi convingerea că, în acest unic colţ de Rai al pământului, Bihorul deţine un spaţiu privilegiat, un cotlon în care şi-au dat mâna mai toate minunăţiile naturii şi ale Creatorului Suprem. Mai ales munţii, aceste arteziene de pământ şi piatră, de ape şi păduri, care, dincolo de o anume "temperanţă" a lor, uimesc şi încântă ochiul, ademenesc pasul, invită la odihă, fiind, poate, cel mai sublim izvor de sănătate, contemplaţie şi gândire. Deşi la limita de jos a mediei ca altitudine, şi aparent "paşnici", Munţii Bihorului sunt de-o sălbăticie originară ieşită din comun. Omul n-a reuşit să-i "îmblânzească", decât parţial. Născuţi din marile frământări ale scoarţei terestre, ei, Munţii Bihorului, sunt alcătuiri întortocheate, prăpăstioase, făurite din prăvăliri şi încălecări de blocuri de piatră, din umbroase păduri de fag şi verzi întinderi de conifere, sub ale căror bolţi de catedrală te simţi cuprins de evlavie şi înaltă trăire sufletească.
Luni, 10 Iunie 2013 12:29

Portul popular de sărbătoare în Bihor

Scris de

Portul popular din Bihor se încadrează în tipologia costumului din zonele de vest ale ţării, unde linia, ca şi componenţa costumului, prezintă unele abateri de la tipul autentic al vestimentaţiei româneşti, prin poalele încreţite fix şi lipsa catrinţei de la spate a costumului femeiesc şi prin cămaşa scurtă, purtată fără brâu, şi ismenele largi la bărbaţi. Menţionăm însă păstrarea fidelă în ornamentaţie a motivelor tradiţionale româneşti, ca şi a sistemelor tehnice de cusături şi ţesături.

Costumul femeiesc se compune din îmbrăcămintea capului, cămaşa (poale), „zadia“, brâu şi încălţăminte.bihor nevasta pieptanata cu corni

Observăm o distinctă deosebire între costumul vechi şi cel recent, purtat de femei astăzi, de aceea în prezentarea costumului se va ţine cont de cele două etape, subliniind caracterul autentic românesc al costumului originar de Bihor.

B. Pogararea Sfantului Duh

Biserica care se află pe Str. Aradului din Salonta, era destinată iniţial celor câţiva enoriaşi de religie greco-catolică. Piatra de temelie a fost depusă întrun cadru festiv la 8 octombrie 1933 de viitorul preot al lăcaşului, Ion Turdeanu.

Biserica a fost proiectată de arhitectul Francisc Sztarill în stil neo- brâncovenesc şi a fost executată de constructorul salontan Kiss Mihály. Biserica este legată de cele două turnuleţe ale intării în grădină printr-un şir de stâlpi cu arcade, ceea ce îi dă o notă aparte. Biserica are doar 7 metri lăţime, lungimea ei este de 18 metri, iar cupola are înălţimea de 15 metri. Iconostasul şi frescele sunt opera lui Keresztesi Sámuel din Tăşnad, judeţul Sălaj. Tâmplăria a fost executată în atelierul meşterului local Tóth Imre, iar lucrările instalaţiei electrice de localnicul Orendi Lajos. Biserica a fost dotată cu două clopote (de 120 şi de 200 kilograme). Sfinţirea bisericii greco-catolice a avut loc la 30 octombrie 1937 şi a primit hramul Pogorârea Sfântului Duh.

 

MAXIMA PROLIFERARE A EDITURILOR ŞI TIPOGRAFILOR (1919—1948)

După Unire, prin care s-a înfăptuit visul de secole al românilor din toate provinciile de a se regăsi în graniţele unui singur stat, şi în Bihor au loc complexe procese prin care populaţia şi instituţiile se integrează în noul cadru legislativ, românesc, parcurgând o adaptare, a conţinutu­lui şi structurilor în conformitate cu noile cerinţe şi realităţi istorice. în plan cultural are loc o rapidă declanşare a potenţialului organizatoric acumulat de populaţia românească atâta vreme, în dorinţa de a-şi crea instituţii culturale, pe care dualismul austro-ungar le-a refuzat cu con­secvenţă. Astfel, instaurarea culturii româneşti în drepturile ei se ex­primă şi în domeniul care ne interesează. Trebuie să precizăm, însă, că aceasta nu s-a făcut discriminatoriu, prin eliminarea sau sufocarea tipo­grafiilor şi serviciilor de editură şi presă ale naţionalităţilor conlocuitoare. Dimpotrivă, acestea au cunoscut o continuitate după 1919 şi o înflorire care a depăşit perioada de dinainte de război. Fie şi numai observarea atentă a anexei probează aceasta. De altfel, această afirmaţie este vala­bilă pentru întreaga Transilvanie, unde în perioada interbelică producţia tipografică şi în special presa în limba maghiară a depăşit numărul de titluri de cotidiene şi periodice ce apărea înainte de război, sub regimul austro-ungar în acelaşi teritoriu, oricât de paradoxal ar părea acest fenomen.

 

Partenie Cosma
            La cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea ridicarea culturală a naţiunii române ardelene, temelie a tuturor celorlalte construcţii ale unui popor, reprezenta unul dintre obiectivele fundamentale ale liderilor acesteia. Şcoala, biserica, asociaţiile şi reuniunile culturale au fost cadrele în care şi prin care s-a realizat acest deziderat. Situaţia politică a Transilvaniei din acest răstimp a făcut ca susţinerea acestora să se realizeze aproape exclusiv prin subscripţiile şi donaţiile făcute de instutuţiile financiare româneşti şi de particulari. Românii au disponibilizat deci eforturi, individuale şi colective, şi au adunat fonduri pentu a le dirija spre acele domenii ale vieţii noastre naţionale care necesitau sprijin imediat. Printre aceştia s-a distins şi bihoreanul Partenie Cosma, care mai ales în calitatea sa de director al celei mai puternice şi reprezentative instituţii financiar - bancare a românilor transilvăneni, Banca „Albina”,  a gestionat şi direcţionat atent banii adunaţi în fondurile special constituite pentru susţinerea instituţiilor culturale româneşti, cadrelor didactice şi elevilor. Plecând de la aceste considerente, demersul meu se vrea o încercare de a creionare profilul unei personalităţi reper şi model veridic pentru oamenii prezentului, fie tineri, fie maturi.

     

 

 

Partenie Cosma (1937 – 1923)

Page 1 of 8
Ești aici: Home Bihor